Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfantul Ambrosius al Mediolanului

Sfântul Ambrosius, Episcop de Mediolanum
(340-397, pomenit pe 7 decembrie în Biserica Ortodoxă)

*

Sau zice Biserica dintre neamuri: „Nu doriți a mă privi pe mine pentru că sunt neagră, fiindcă nu s-a uitat la mine soarele”. […] Neagră sunt, mai presus de păcat, dar frumoasă prin mărturisirea păcatului[1]. […]

„Precum corturile lui Cedar, precum pieile[2] lui Salomon”. […] Așadar, și noi să murim păcatului, ca să trăim lui Dumnezeu. […] Dar corturile lui Cedar și pieile lui Salomon, din mai multe locuri este dovedit a vorbi despre acest trup: deci și de aici înțelege/ cunoaște că Adam și Eva, unde au dezbrăcat chipul ceresc pe care îl purtau mai înainte, îmbrăcând chipul omului pământesc, s-a spus a se fi îmbrăcat cu tunici de piele [tunicas pelliceas][3].

(Vers. 5) „Fiii maicii mele s-au luptat împotriva mea”, ceea ce înseamnă că s-au luptat împotriva mea patimile trupului. […]

(Vers. 6) „Unde paști [turma], unde rămâi la amiază [in meridiano]?”. Drept zice „unde paști”, pentru că împărătesc este [regale est] Cuvântul lui Dumnezeu, [și] „unde rămâi”, pentru că [este] moral/ înțelepțesc, [și] „la amiază”, pentru că [este] mistic. […] Dar chiar David zice: „Arată/ descoperă [revela] lui Dumnezeu viața ta și nădăjduiește în El și Însuși va împlini [faciet] și va duce/ va îndrepta [educet] ca lumina dreptatea ta și judecata ta ca amiaza [sicut meridiem]” (Ps. 36, 5-6)[4]. […]

Amiaza știi a fi Biserica care Îl are pe Hristos, iar tu Îl cauți pe El în noapte. […] Deci cei care L-au primit ca pe autorul mântuirii sunt  în amiază. Pe aceia îi luminezi, lor le strălucești, pe ei îi încălzește harul Tău precum amiezile. […]

Răspunde Cuvântul lui Dumnezeu sufletului care tânjește [animae desideranti]:

(Vers. 7): „Doar ca să te cunosc pe tine [cea] frumoasă între femei [Nisi cognoscas te decora inter mulieres]”. Cunoaște-te pe tine însuți, omule, se spune sufletului tău, măcar te vei cunoaște pe tine [cea] frumoasă între femei [formosam in mulieribus]. Cunoaște-te pe tine, suflete, fiindcă nici din pământ, nici din lut ești [non de terra, non de luto es], pentru că a suflat în tine Dumnezeu [insufflavit in te Deus] și a făcut în suflet viu [et fecit in animam viventem][5]. […]

Ce înseamnă a se cunoaște pe sine, decât să se știe omul pe sine însuși făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, capabil de rațiune… […]. Căci dacă te cunoști pe tine și cunoști că ești vinovat de păcat, [atunci] îți este ție să ieși în călcâiele turmelor [in calcaneis gregum]. Ieși deci cu piciorul gol și paște iezii tăi în sălașele păstorilor [tabernaculis pastorum]. Cine este fără de păcat, paște mieii, paște oile, însă cine este vinovat de păcat, paște iezii care sunt de la  stânga, căci nu poate să fie în dreapta Păstorului cel Bun[6]. […]

(Vers. 8) „Te-am asemănat pe tine, apropiata mea, iepei mele/ calului meu [equae meae] în carele lui faraon”. În care se vede a compara asemănarea Bisericii cu fuga cailor celor iuți [velocium equorum], judecă valoarea/ înzestrare [ei] prin harul Său. […]

Căci Hristos are caii Săi, despre care zice Profetul: „Ai trimis în mare caii Tăi, tulburând ape multe” (Amvac.  3, 8), pentru că pe popoarele neamurilor, care ca ape multe se mișcă și se ridică în valurile apelor, le vor tulbura Apostolii evanghelizându-le, și [acestea], înălțându-se de la ceremoniile pământești ale idolilor, vor crede în Hristos. […]

O, ce minunat jug-de-doisprezece [duodecajugum] al cailor celor buni, ale cărui frâie ale păcii sunt curelele dragostei, legați între ei prin legăturile bunei-înțelegeri [concordiae] și supuși sub jugul credinței, ducând taina Evangheliei cu patru roți până la marginile întregii lumi, ce conducător de car/ căruțaș bun purtând pe Cuvântul lui Dumnezeu! […]

Roată în roată mergea [rota intra rotam currebat] și nu se împiedica, Noul Testament în Vechiul Testament: întru acela alerga, prin care era vestit. În patru părți mergeau roțile și nu se întorceau înapoi, pentru că Duhul Vieții era în ele, Care alerga în patru părți ale întregii lumi[7]. […]

Așadar, Iisus [este] conducătorul de car al sufletelor noastre, Care vrea de asemenea ca noi să ne suim pe caii noștri, adică [să ne înălțăm peste] trupurile noastre și să priveghem întotdeauna… […].

Așadar, această iapă este prețioasă, iar carele lui faraon iuți. Dar în acest loc susținem a vorbi despre suflet, a cărui iapă [a acestui loc scriptural] se consideră [a fi] asemenea acestui suflet, adică [asemenea] puterii profetice sau apostolice[8].


[1] PL 15, col. 1957.

[2] Piei de animale sau haine de lână.

[3] PL 15, col. 1957-1958.

[4] Idem, col. 1958. [5] Idem, col. 1959. [6] Idem, p. 1961. [7] Idem, col. 1962. [8] Idem, col. 1963.

Did you like this? Share it: