Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfantul Ambrosius al Mediolanului

Sfântul Ambrosius, Episcop de Mediolanum
(340-397, pomenit pe 7 decembrie în Biserica Ortodoxă)

*

Și Hristos a răspuns: (vers. 14) „Iată bună ești [bona es], apropiata mea [proxima mea], iată ești bună [es bona]: ochii tăi [sunt] porumbițe [columbae]”. Deoarece Biserica cunoscuse taina și propovăduia pe Domnul Iisus Hristos răstignit pentru mântuirea întregii lumi, se cuvine să audă: „Iată ești bună”, care pe Mine Mă numești bun.

„Iată ești bună”, care ai văzut frumusețea slavei Mele, și însăți strălucitoare ești și frumoasă. Deci ce înseamnă să zică Hristos: „Bună ești” sau „Frumoasă ești” [Bona es vel decora es], dacă nu acel [cuvânt] evanghelic: „Să fii statornică, fiică, iertate sunt ție păcatele tale [Constans esto, filia[1], remissa sunt tibi peccata tua]” (Mt. 9, 2)?[2] […]

(Vers. 15-16) „Iată”, zice, „frumos [formosus] [este] verișorul meu, și cu adevărat frumos [pulcher]. Aplecarea noastră [este] umbroasă [acclinatio nostra opaca], grinzile caselor noastre [sunt] cedrii [trabes domorum nostrarum cedri], lambriurile noastre [sunt] chiparoșii [lacunaria nostra cupressi]”.

Biserica laudă frumusețea Mirelui, pe Care fiecare Îl laudă mai mult prin iubire tăcută și tâlcuitorul credincios al tainelor mai mult propovăduiește tăcând[3]. Căci cel ce divulgă tainele, micșorează frumusețea lui Hristos. De aceea nimeni nu aruncă mărgăritarele sale porcilor, nici nu face să fie călcate în picioare podoabele prețioase.

Așadar, Hristos capul Său nu îl pleacă în cortul vorbăriei și al sporovăielii – pentru că păcatul este primit prin multa vorbărie –, ci în bărbatul serios/ grav, care este grăind sobru, [care] nu [este] al vorbirii necontrolate, evitând beția vorbăriei prin seriozitatea cuvintelor.

Și pe drept arată aplecarea [ca fiind] umbroasă/ tainică [opacam declinationem], pentru că puterea Celui Preaînalt le umbrește pe cele rânduite în Biserică. De această umbră cerea David a fi acoperit, ca să nu-l ardă pe el ziua soarele, nici luna noaptea (Ps. 120, 6). Pe această umbră o aduce harul celui duhovnicesc [spiritualis gratia], celor care fug de arșița acestui veac [torrida saeculi hujus] și de vara lumii [mundi aestiva] [acesteia].

Așadar, [este] umbroasă aplecarea lui Hristos și a Bisericii, cărora/ pentru care este înmiresmată acea odihnă veșnică a lui Dumnezeu Tatăl [quibus Dei Patris aeterna illa requies aspirat].

Ne vom odihni deci în această umbră, obosiți de fierbințelile păcatelor noastre. Dacă pe unii i-a ars pofta, pe aceștia îi răcorește Crucea Domnului, pe care [El] S-a plecat și datoriile/ păcatele noastre le-a asumat. […] De aceea aud a zice că trupul lui Hristos este aplecarea Bisericii [caro Christi acclinatio est Ecclesiae][4].

„Grinzile caselor noastre [sunt] cedrii”. Frumusețea cedrului arata slava celor mai înalți, care au fost Drepți. „Căci Dreptul ca palmierul va înflori și ca cedrul care este în Liban se va înmulți” (Ps. 91, 13). Căci precum cedrul nu putrezește, așa slava celor mai înalți nu se strică de nicio bătrânețe.

„Lambriurile noastre [sunt] chiparoșii”. Acest fel de arbore niciodată nu-și pierde verdeața […]. Astfel harul apostolic se naște, de asemenea, slab, dar la bătrânețe înflorește[5].


[1] În text este vorba de un bărbat, nu de o femeie, dar Sfântul Ambrosius a schimbat pentru a face acordul cu Biserica.

În VUL, acest pasaj este astfel: „confide fili remittuntur tibi peccata tua”.

[2] PL 15, col. 1965.

[3] „Tăcând” are aici sensul de a vorbi în pilde, de a vorbi în metafore, în mod umbros, așa cum face Cântarea Cântărilor, fără să descopere tainele în mod explicit.

De fapt, este procedeul cu cea mai largă utilizare în Sfânta Scriptură, în care tainele lui Dumnezeu nu sunt descoperite explicit, printr-o retorică clară și convingătoare, ci dimpotrivă, sunt prezentate în chip umbros, ascuns, sub forma unor simboluri și metafore (cazul de față) sau în profeții greu de înțeles pentru cei care nu sunt luminați de Dumnezeu ca să le înțeleagă.

Iar aici Sfântul Ambrosius laudă această metodă ca fiind o propovăduire tăcută. Care, adică, trece sub tăcere explicitul lucrurilor, pentru ca să nu fie aruncate porcilor mărgăritarele tainelor lui Dumnezeu.

„Tâlcuitorul credincios al tainelor” este Sfântul Salomon, dar el „propovăduiește tăcând” cele ascunse ale lui Dumnezeu, pentru că le prezintă sub vălul unei alegorii, pe care nu îl poate ridica decât omul cu înțelegere duhovnicească.

[4] PL 15, col. 1965.

[5] PL 15, col. 1966.

Did you like this? Share it: