carte Deisis

Dr. Olimp N. Căciulă, Euharistia ca jertfă, trad. și pref. de Pr. Prof. Ioan Ică sr., Ed. Deisis, Sibiu, 2016, 410 p.

*

Introducerea Părintelui Ică sr. se numește Olimp Căciulă și remarcabila generație teologică a României Mari, p. 5-26.

La Atena au studiat Liviu Stan între 1932-1934, Grigorie Marcu între 1933-1934 și Teodor Bodogae între 1935-1936, p. 7. Teodor M. Popescu a devenit Doctor în Teologie la Atena, în 1922, cu teza: Cauzele persecuțiilor din punct de vedere istoric și psihologic, p. 8. Teza lui a avut 171 p., cf. n. 1, p. 8.

Olimp. N. Căciulă a trăit între 1905-1979, născut în 14 noiembrie 1905, p. 9. Pleacă la Atena în februarie 1929, cu bursă de studii și e coleg acolo cu Dumitru Fecioru (1905-1988) și cu Iustin Moisescu (1910-1987), p. 9.

Olimp Căciulă devine Doctor în Teologie în 1931, la 26 de ani, la specializarea Dogmatică, cu teza publicată în această carte, p. 10, care, în greacă, are 352 de pagini, cf. n. 17, p. 12.

Olimp Căciulă e hirotonit Preot la întoarcerea în țară și între 1932-1942 a fost Profesor și Director al Seminarului Nifon din București, p. 13-14. În 1963 vizitează Muntele Athos, făcând parte din delegația patriarhală, p. 14. A murit pe 11 februarie 1979, de inimă, la vârsta de 74 de ani și e înmormântat în cimitirul Mănăstirii Căldărușani, p. 15.

N-a apucat să vadă colecția PSB, însă vol. 1 și 2 conțin traduceri ale sale, p. 15-16. Proiectul traducerilor patristice a apărut în 1930, la Atena, între viitorii Părinți Olimp Căciulă și Dumitru Fecioru și viitorul Patriarh al României, Iustin Moisescu, p. 16.

Colecția Izvoarele Ortodoxiei cuprinde 8 volume și au fost publicate la București între 1938-1946, p. 17.

Colecția PSB a apărut în 1979, p. 18.

În p. 27 avem pagina de titlu a cărții în ediția grecească. Iar teza, Olimp Căciulă, a dedicat-o soției sale, Marica, p. 30.

Traducerea cărții e între p. 31-406.

În Cuvântul-înainte al autorului, acesta spune că „lucrarea de față este unică în Biserica noastră și ea provine dintr-un suflet plin de dorința slujirii Domnului”, p. 31.

Până la p. 86 sunt date generale, de istoria religiilor. Pentru ca în p. 86 autorul să spună că jertfa e posterioară păcatului strămoșesc, iar în p. 91 el afirmă: „numai jertfele sângeroase au putut să păstreze în lume conștiința vinei capitale a neamului omenesc față de divinitate, vină care avea să fie ștearsă numai prin jertfa de pe Cruce a Dumnezeului-om Iisus Hristos”.

Dumnezeiasca Euharistie este o jertfă adevărată, p. 94.

Partea a doua a tezei începe în p. 119 și aici începe, de fapt, partea dogmatică a tezei.

„Euharistia este cel mai înalt și tainic adevăr al Bisericii și stânca neclintită pe care se reazemă Biserica”, p. 125.

„Pentru noi prezența reală și vie a Domnului în Euharistie e o taină și știm că prin natura ei taina exclude orice explicare rațională”, p. 128.

„Euharistia cuprinde însuși izvorul harului dumnezeiesc, pe Domnul nostru Iisus Hristos în stare de jertfă, pe care-L pune la dispoziția oricui voiește să se împărtășească din roadele acestei jertfe și să se mântuiască”, p. 130.

„întreg procesul mântuirii noastre stă în îmbinarea superioară a acestor două jertfe: cea a lui Hristos și cea a noastră”, p. 131. Pentru că Părintele Olimp Căciulă ne spune aici că trebuie să ne împărtășim și noi cu Domnul euharistic în stare de jertfă sau ca jertfă vie, după cum ne spune Rom. 12, 1; I Petr. 2, 5 sau Filip. 4, 18, cf. p. 131.

Din p. 135 începe o secțiune dedicată perspectivei protestante asupra Euharistiei. Și în care Olimp Căciulă afirmă că protestanții manifestă „un refuz de bunăvoie al oricărei inițiative personale în lucrarea mântuirii fiecăruia”, p. 136.

„caracterul prefigurativ al jertfelor Vechiului Testament”, p. 213.

Iar protestanții neagă Euharistia ca jertfă pe „presupunea apriorică”, și cu totul falsă…„că nicio faptă a omului n-are nicio validitate în dobândirea mântuirii, iar mântuirea trebuie să aibă ca bază a ei exclusiv credința”, p. 220.

Sfânta Euharistie era independentă față de agapă, p. 279-280.

„părtășia trupului Său arată părtășia trăirii mistice a creștinilor împreună cu Hristos”, p. 286.

Și-a pierdut timpul cu perspectiva catolică și protestantă aproape toată teza, n-a explicat nimic în mod fundamental, și tocmai în p. 361 avem opiniile teologilor ortodocși despre Euharistie ca jertfă.

ÎPS Macarie Bulgakov, Mitropolitul Moscovei din sec. al 19-lea, p. 363, afirmă faptul că „ființa Euharistiei ca jertfă stă în oferirea pe care o aduc, pe de o parte, în chip nevăzut Hristos, iar, pe de altă parte, în chip văzut preoții lui Hristos”, p. 366. Și că „această dublă oferire are loc la sfințirea de către Duhul Sfânt a elementelor naturale ale Euharistiei, când aceste elemente sunt transformate în adevăratul trup și sânge ale lui Hristos și când pe jertfelnic/ altar e reprezentată jertfa Crucii”, p. 366. Iar, în al 3-lea rând: „această oferire ale loc ca să [o] comunice credincioșilor[,] pentru care se aduce [prin care li se dăruie] roadele jertfei de pe Cruce. Și din acest punct de vedere această jertfă devine și în mod real o jertfă de ispășire”, p. 366.

Olimp Căciulă s-a ocupat de Sfinții Părinți, s-a ocupat de Scriptură, a vorbit despre jertfe în religiile vechi, însă lucrul cel mai important nu l-a făcut: nu a discutat deloc teologia liturgică a Dumnezeieștii Liturghii, în cadrul căreia ne întâlnim cu Taina Sfintei Euharistii. Cum să te ocupi de lucrurile adiacente și să treci cu vederea esențialul?

Când vorbește despre primul teolog român citat, despre Alexiu Comoroșan [1842-1881], profesor la Cernăuți, autorul spune că acesta „repetă aproape cu aceleași cuvinte”, p. 366, teologia exprimată de ÎPS Macarie Bulgakov.

Despre dogmatistul Hristos Andrutsos [Χρήστος Ανδρούτσος][1], Olimp Căciulă spune că are „cea mai științifică teorie din Biserica Ortodoxă Răsăriteană despre ființa Euharistiei ca jertfă”, p. 369. Iar Andrutsos spune că „jertfa euharistică e o oferire reală și nesângeroasă a jertfei de pe Cruce a Domnului…[sau] jertfa de pe Golgota continuată și aplicată”, p. 370. Căci „Euharistia este o repetare sacramentală a jertfei Domnului pe Cruce”, p. 373.

Constantinos Diovuniotis [Κωνσταντίνος Δυοβουνιώτης] [1872-1943][2], profesor de Istoria dogmelor la Atena, p. 372, susține că „în Euharistie se repetă deopotrivă moartea de pe Cruce a Domnului, dar această repetare nu are loc nicidecum pentru oferirea din nou a lui Hristos de către El Însuși, ci pentru comunicarea în particular a roadelor jertfei de pe Cruce și însușirea lor de către noi”, p. 373-374.

Părintele Ioan Mihălcescu, viitorul Mitropolit al Moldovei, începând din 1939, afirmă faptul că pâinea și vinul euharistice se sfințesc la epicleză, p. 375.

După care autorul conchide că „teologii ortodocși consideră sfințirea drept actul prin excelență care realizează jertfa euharistică”, p. 377.

Concluziile teologice ale lui Olimp Căciulă încep în p. 387. Și el spune că Dumnezeiasca Euharistie e o jertfă adevărată, chiar dacă în ea nu e vorba „nici de o [în]junghiere sau schimbare prezentă a lui Hristos…nici de o oferire prezentă a lui Hristos de către Biserică sau de preoți”, p. 388.

Iar Domnul, prin Euharistia Sa, nu face „o aducere/ oferire din nou a jertfei Sale de pe Cruce, ci pur și simplu [ne pune înainte] facerea prezentă a jertfei Sale aduse odinioară pe Cruce, pe care și acum și în permanență o oferă în chip nevăzut lui Dumnezeu, [pentru ca] să fie la dispoziția credincioșilor, ca ei să se facă părtași ai acestei jertfe și prin ea să se mântuiască”, p. 388.

Iar Jertfa euharistică e identică cu cea adusă la Cina cea de Taină, „cât și cu aceea pe care El o aduce neîncetat în cer lui Dumnezeu Tatăl, pentru că toate aceste jertfe sunt una și aceeași, alcătuind opera răscumpărătoare a Domnului în care e recapitulată toată mântuirea noastră”, p. 389.

Însă, subliniază autorul, „jertfa Cinei de Taină este o jertfă deplină, reală și adevărată, dar nu absolută, ci relativă la jertfa Crucii”, p. 393.

Demnitatea arhierească a Domnului continuă și în cer, pentru că El mijlocește continuu pentru noi la Tatăl Său, p. 394. De aceea, în cer, „Domnul se găsește…în stare de jertfă și așa mijlocește la Dumnezeu mântuirea oamenilor pentru fiecare în parte”, p. 394. Textul propriu-zis al tezei se termină în p. 401. Bibliografia, p. 403-406.


[1] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Χρήστος_Ανδρούτσος.

[2] Idem: https://el.wikipedia.org/wiki/Κωνσταντίνος_Δυοβουνιώτης.

Did you like this? Share it: