Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Cum ne adresăm unii altora dacă suntem de confesiuni diferite?

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Întrebări și răspunsuri teologice
(vol. 1)

*

75. Cum ne adresăm unii altora dacă suntem de confesiuni diferite?

Credincioșii neoprotestanți, fundamentându-se adesea în mod literalist pe Mt. 23, 8-10, neagă titulaturile ierarhice din Biserica Ortodoxă, cât și din alte confesiuni. Iar în ceea ce ne privește, ei nu sunt de acord cu apelativele de Părinte, Preacucernice Părinte, Preacuvioase Părinte, Preasfințite Părinte, Înaltpreasfințite Părinte, Preafericite Părinte, considerându-le ca „o încălcare” a poruncii Domnului.

Astăzi, 21 ianuarie 2017, pastorul adventist și profesorul de teologie român Florin Lăiu a scris un articol chiar pe această temă[1]. Și m-am bucurat să văd la dumnealui o înțelegere realistă a pasajului evanghelic, care nu are nimic de-a face cu fundamentalismul literalist practicat de alții, și pe care o redau în cele ce urmează: „regulile social-culturale, codul manierelor, protocolul pur și simplu, cere să ne adresăm cu respect, după obicei.

Când folosim aceste forme de adresare, doar ca formule convenționale de respect, sau de prețuire, nu este un păcat. Toți adventiști[i] români vorbesc și acum despre „Taica” Demetrescu, iar în America, expresia Father Miller era cândva în vogă. William Prescott era numit pe scurt „Profesorul”, chiar și de familia White. Aceasta, în ciuda faptului că adresarea obișnuită a fost și a rămas aceea de „frate” și „soră” – o adresare simplă, care este cea mai onorabilă dintre toate. Facem parte din familia imperială.

Credința curată însă nu se asigură prin formule mai pădurețe, de tipul: „tataie”, „popă” sau „măi de la catedră”. Adesea, trebuie să ne adresăm altor conducători religioși, și din lipsă de educație, ne bâlbâim. Unii se sfiesc să spună „frate” unui creștin de altă confesiune (unde se obișnuiește, de asemenea, această adresare!). Altul nu știe cum să se adreseze unui preot. Ne temem să nu călcăm porunca. E mai bine să ne temem, decât să nu ne temem niciodată.

Dar adevărul este că, pentru a convinge pe clericul ortodox sau catolic de simpatia și prietenia noastră (pentru că numai într-o astfel de atmosferă se poate dialoga folositor spiritual), este nevoie să ne adresăm potrivit protocolului și uzanței populare, cu „părinte” sau „sfinția voastră”.

Clericul știe că eu, ca adventist, nu îl voi accepta ca autoritate supremă în domeniu, că nu folosesc aceste titluri cu implicațiile lor mistice tradiționale. Și[,] de obicei[,] nici nu va avea pretenția aceasta. Nu va fi nicio confuzie.

Cât privește expresia „sfinția”/ „preasfinția voastră (a sa)”, acestea nu se referă la pretenția de sfințenie a clericului, ci la faptul că a fost sfințit ca preot (hirotonit), sau sfințit ca episcop (treaptă clericală superioară, de aceea se numește preasfințire).

În mod normal, aceste formule în sine nu ar fi vinovate. Preoții evrei[,] de asemenea[,] erau numiți sfinți, iar în creștinism sunt toți credincioșii numiți sfinți. Prin urmare, sfinția voastră nu ar trebui să se teamă de a se adresa omologilor așa cum cere protocolul”[2].

De ce e realistă opinia Pastorului Florin Lăiu? Pentru că în societatea actuală, creștinii, de oricare confesiune ar fi ei, trebuie să fie și să arate că sunt civilizați. Și nu numai că sunt civilizați, ci că sunt oameni religioși. Iar dacă sunt oameni religioși, atunci trebuie să știe să comunice și să se prețuiască în mod reciproc, chiar dacă confesiunile lor îi despart.

Fundamentalismul literalist al neoprotestanților, în chestiunea modului de adresare față de cei de altă confesiune, se întâlnește cu fundamentalismul dogmatic al ortodocșilor. Dacă credinciosul baptist, adventist sau penticostal se prevalează de textul Scripturii pentru a nu vorbi respectuos față de Preotul ortodox, credinciosul ortodox fundamentalist și cel extremist se prevalează în mod dogmatic de teologia Bisericii pentru a nu fi respectuos.

Ce înseamnă asta? Pe considerentul că Biserica Ortodoxă e singura Biserică a lui Dumnezeu pe pământ și pe faptul că numai noi avem preoția adevărată și Tainele adevărate și harul mântuirii, pentru că trăim și suntem în Biserica lui Hristos, în Biserica Cincizecimii, lucruri cu totul și cu totul adevărate, fundamentaliștii și extremiștii noștri nu vor să se adreseze respectuos față de clericii altor confesiuni. De ce? Pentru că ei sunt eretici și eterodocși, adică nu fac parte din Biserica lui Hristos.

Da, așa este! Ei, cei din afara Bisericii, pentru noi, ortodocșii, din punct de vedere teologic și eclesial, sunt eretici și eterodocși. Tocmai de aceea și suntem despărțiți unii de alții. Căci dacă a fi ortodox sau a fi baptist ar fi fost „același lucru”, atunci am fi mers unii la alții fără stinghereală, am fi predicat unii la alții, ne-am fi împărtășit când la unii, când la alții, pentru că „nu ar fi fost nicio diferență” între noi.

Însă confesiunile și religiile din România au fiecare statutul lor de funcționare, au fiecare mărturisirea lor de credință, au fiecare personalul lor clerical, biserici și forme de organizare specifice și nu sunt „una”. Și asta înseamnă că noi trăim într-o lume plurală din punct de vedere religios, iar statul român garantează libertatea și manifestarea pașnică a fiecărei confesiuni în parte.

De aceea, noi trăim într-o lume unde nu ne putem prezenta ca creștini, dacă suntem ireverențioși și lipsiți de delicatețe. Pentru că bădărănia și lipsa de iubire și de respect față de oameni nu sunt „virtuți”, ci vicii, pe care trebuie să le spovedim. Iar dacă îi spunem preotului romano-catolic Părinte, iar predicatorului penticostal îi spunem Frate Pastor, când stăm cu ei de vorbă sau când le scriem un email, prin asta nu spunem că ei sunt „ca noi” sau că „nu e nicio diferență între ei și noi”, ci ne manifestăm normal, printr-o adresare normală.

Căci în mediul său teologic și religios, comunitatea lui așa se adresează față de el. Iar dacă noi vrem să dialogăm cu alții, de altă confesiune, trebuie să le respectăm statutul ierarhic din biserica lor, chiar dacă noi nu suntem de acord cu biserica și cu teologia lor.

Profesorul Lăiu a subliniat faptul că „simpatia și prietenia noastră” față de cei de altă confesiune se manifestă prin minimul respect față de statutul lor confesional. Iar acest minim respect ni-l arătăm printr-o adresare respectuoasă față de cei de altă confesiune decât noi.

Pentru că trebuie să respectăm, mai întâi de toate, omul din fața noastră, oricine ar fi el și de orice confesiune și religie ar fi el, după aceea ajungem la divergențele de opinie și de credință.

Însă extremismul neoprotestant, ca și cel ortodox, ca și cel al altor confesiuni față de noi și față de alții, pune în prim-plan diferențele, lucrurile care ne despart…și nu mai ajunge să vorbească cu oamenii care au o anumită confesiune și religie. Și de aceea nu ajungem să mai comunicăm, pentru că îi excludem din start pe cei care nu sunt ca noi.

Numai că Biserica lui Dumnezeu, Biserica Ortodoxă, nu trebuie doar să comunice în mod amabil cu cei de altă credință, ci trebuie să le și mărturisească acelora dreapta credință și să-i convingă să se schimbe interior. Însă nu poți să convingi prin nesimțire, prin indiferența la detalii, prin nelăsarea oamenilor să vorbească, prin neprețuirea oamenilor, prin neiubirea lor.

Și oamenii duhovnicești, prin excelență, sunt oameni ai dialogului și ai păcii, ai conviețuirii pașnice și ai respectului reciproc, cu toate că sunt niște profunzi și tradiționaliști teologi ai Bisericii. Însă profunzimea teologică și duhovnicească nu înseamnă și rigiditate în relații, nu înseamnă și excluderea celorlalți, nu înseamnă și minimalizarea celor care nu sunt ca noi, ci profunzimea reală caută profunzimea din toți oamenii, de orice credință ar fi ei, pentru ca să o aducă în Biserica lui Dumnezeu.

Tocmai de aceea, numai adevărații teologi și trăitori ai Bisericii evanghelizează și schimbă cu adevărat lumea. Pentru că ei comunică cu oamenii în mod real, în mod profund, la nivel de conștiință și de viață intimă.

Pe scurt, a fi politicoși cu cei de altă credință și religie și a-i saluta potrivit statutului lor confesional nu înseamnă a admite că „și ei fac parte” din Biserică, ci a ne comporta normal și civilizat în lumea în care trăim. Pentru că, așa cum, față de un polițist, de un judecător sau față de un profesor ne raportăm protocolar, indiferent de cât de credincioși sau de morali sunt, tot la fel trebuie să ne comportăm protocolar și față de membrii ierarhici ai altor culte, spunându-le așa cum le spun credincioșii lor. Și prin aceasta nu admitem că suntem „de acord” cu credința lor, ci ne manifestăm ca oameni bine educați și respectuoși.


[1] Articolul de aici: http://florinlaiu.com/sarut-mana-parinte/. [2] Ibidem.

Did you like this? Share it:

Previous

Marin Beșteliu: Tudor Arghezi – poet religios [4]

Next

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului [124]

21 Comments

  1. Irina

    Am citit că extremiștii noștri ortodocși vor un imperiu ortodox în care să trăim izolați de restul lumii. Dar nu cred că a forța conștiințele oamenilor e un lucru ortodox. Constrângerile apar acolo unde oamenii nu sunt în stare să convingă prin forța credinței, a cuvintelor și a faptelor lor.

    Dacă am avea credința Sfinților Apostoli și a Sfinților Mucenici din primele secole, am ortodoxiza și noi lumea ca și aceea, în scurtă vreme. Adică am învăța-o dreapta credință. Nu s-au aflat Sfinții Apostoli, Părinți și Martiri ai primelor secole într-o lume mai bună decât a noastră, ci într-una cel puțin la fel de rea și de nebună. Dar pentru că nu mai avem nici credință, nici cunoaștere ca să îi putem învăța și convinge pe alții, de alte religii și opinii, de aceea cei care au idei extremiste vor să facă acest lucru cu forța, prin violență.

    Însă ce mă doare cel mai mult e că Ortodoxia noastră are foarte mult de pierdut din cauza imaginii proaste pe care o creează blogurile extremiste, care reprezintă o minoritate neimportantă, dar foarte vociferantă. Mă rog mereu la Dumnezeu și Maica Domnului ca să-i lumineze și să își dea seama cât de mult greșesc prin ce fac, cât rău ne fac tuturor. Din cauza lor ajungem să fim injuriați când mărturisim că suntem credincioși, pentru că alții ne asimilează cu fanaticii.

    Vă doresc har mult și sănătate, sărut mâna!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Doamnă Irina,

      sunt întru totul de acord cu dumneavoastră! Și mă bucur de tot ceea ce ați spus, pentru că așa stau lucrurile.

      Extremismul ortodox oferă o prezentare falsă și dizgrațioasă Bisericii. El e o minoritate ghetoizată și ghetoizantă…dar majoritatea ortodoxă nu vrea să aibă voce (și nu înțeleg de ce), pentru ca să acopere această minoritate fanatică și rău-intenționată.

      Eu am luptat împotriva acestei minorități extremiste de când a început să se promoveze online, adică de prin 2009, însă au fost puțini cei care au dat atenție și au combătut acest flagel, care creează o imagine proastă Bisericii. Iar dacă celor mai mulți dintre ortodocși le place extremismul sau găsesc că nu e nicio problemă că se manifestă cum se manifestă…ce pot spune eu? Majoritatea decide, nu?

      Așa că eu am decis să mă ocup de proiectele mele teologice, adică de lucrurile care contează, și cine are răspunderea în Biserica noastră, ca să se ocupe de disidențele extremiste, să își facă treaba. Pentru că lupta împotriva extremismului din Biserica noastră trebuie să se ducă la nivel de parohii, de protopopiate, la nivel de episcopie, mitropolie și patriarhie. Pentru că Biserica în ansamblu pierde cu o astfel de publicitate negativă.

      Și acum, de când cu Sinodul din Creta, a văzut toată lumea ce se petrece: extremiștii „discută” Sinodul, iar Biserica în ansamblu nu are reacții vii la problemele ridicate de ei.

      Numai bine! Vă mulțumesc frumos! Să aveți o săptămână binecuvântată!

      • Antonie G.

        Aveți mare dreptate, Părinte, și dumneavoastră și doamna Irina. Ne fac un mare deserviciu prin felul cum vorbesc și cum se manifestă cei care n-au decât 2 subiecte pe agenda lor și care exclud și atacă pe oricine nu se raliază și care nu militează tot la fel pentru ce vor ei. Toată sfânta și dumnezeiasca tradiție a Ortodoxiei e reziliată pentru a se discuta numai subiectele de pe agenda lor. Din păcate, sunt foarte violenți în limbaj, intoleranți și foarte, foarte manipulatori. Și cum oamenii din ziua de azi nu prea le mai au cu cugetarea, iar de a-și cunoaște tradiția teologică și ascetică nu mai vorbesc… iată sunt unii care pică ușor în plasă.

        E ușor de înțeles de ce nu are „aderență” la oameni munca dumneavoastră imensă: pentru că ar trebui să iubească și ei munca și jertfa pentru ceilalți la fel de mult. Numai dacă ar fi să citească tot ce ați scris pe Teologie pentru azi – cărțile și articolele mari și grele – și înseamnă să-i puneți, pe mulți, la corvoadă, la a citi și a cugeta mai mult decât au făcut toată viața. Nu mai repede se uită acolo unde realitatea le este prezentată tabloid (ca la televizor și în presă), unde se țipă și e scandal, unde e ceartă și bătaie? Ce dacă nu sunt argumente? La Capatos sunt argumente? Ei zic că sunt împotriva secularizării lumii, dar prin felul cum „apără Ortodoxia” arată că și-au însușit perfect toată mentalitatea secularistă și postmodernă și tocmai de aceea se fac mai bine „văzuți”. Pe când dumneavoastră, lucrând din greu să demontați mecanismele seculariste, muncind la a scrie Teologia, arătați „învechit”, ca din primele secole creștine (cum spunea un coleg comentator), păreți prea aspru cu patimile și cu delăsarea și inflexibil cu lumea.

        Ortodocșii de azi nu vor să sufere interiorizându-și durerile lumii întregi, de aceea nu se ceartă cu cei care sunt gata oricând să dea cu bâta. E mai fain să ți se spună că te mântuiești doar dacă nu iei cipul decât să auzi că trebuie să citești toată ziua și să te nevoiești, să te rogi și să ierți. Ce atâta efort și suferințe? Ce dacă Sfinții din totdeauna așa au făcut, cine stă să-i studieze în detaliu, să le studieze viața, nevoința și miile de cărți scrise, când mai bine luăm două cuvinte de la ei, le scoatem din context și le manipulăm cum vrem?
        Cam asta e părerea mea… Mă iertați dacă am vorbit prea mult, Dumnezeu să vă ajute!

        • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

          Nu, domnule Antonie, nu ați vorbit mult…dar ați vorbit bine! Și vă rog să vorbiți în continuare!

          Însă fără suferință personală și fără asumarea întregii suferințe a umanității nu putem fi oameni duhovnicești. Iar Tradiția Bisericii nu se citește pe sărite, ci pe ea trebuie să o aduni, la un loc, în inima ta.

          Am un vers de tinerețe în care spuneam: „Din ce-i mult, tu fă puțin!”. Și în relație cu tema noastră: Din multul Tradiției Bisericii tu scoate esența, puținul de care ai nevoie, lucrurile importante pentru mântuirea ta!

          Dar pentru a scoate mustul Tradiției și a-l turna în inima ta, pentru ca să se facă vin teologic și să te îmbeți, prin el, de dragostea de Dumnezeu, trebuie să citești multe cărți ale Tradiției. Căci ai nevoie de mulți struguri pentru o vadră de vin. Ai nevoie de multe cărți ale Bisericii pentru ca să te luminezi asupra a ceea ce trebuie să faci ca să te mântuiești.

          Dar dacă iubești facilul, ușorul…ușurătatea, nu vei ajunge niciodată un om profund.

          Vă mulțumesc foarte mult pentru apologia dumneavoastră! Mi-a bucurat inima. Trebuie să mergem mai departe și să dovedim în noi înșine că viața cu Dumnezeu e înfrumusețarea adevărată a omului.

          Numai bine, domnule Antonie! Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă umple de delicatețe sfântă!

  2. Paul

    Mă bucur cînd văd conștiințe și atitudini crestine!
    Consider totuși că lupta cu extremismul trebuie să se limiteze la afirmarea adevărului și mai ales a Celui care este Adevărul. Altfel riscăm să luăm și noi calea extremismului.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc pentru comentariu, domnule Paul, și pentru faptul că bifați pentru echilibru!

      Însă lupta cu extremismul teologic, cu diletantismul teologic, cu falsele teologii și istorii, în istoria Bisericii, a fost o problemă luată foarte în serios. Mari capodopere teologice ale Sfinților Părinți ai Bisericii au apărut tocmai pentru că s-au ocupat să arate cât de lipsite de fundamente și de evlavie sunt diverse erezii și obiceiuri păcătoase.

      Da, afirmarea adevărului se face prin tot cultul și predica Bisericii! Însă e nevoie și de spațiul acesta apologetic, pe care îl învățăm din operele Sfinților Părinți, care resping în mod punctual erezii, păreri bizare, minciuni, închipuiri de sine.

      Nu poți să fii extremist vorbind și scriind echilibrat și profund împotriva extremismului teologic și a anarhismului eclesial! Poți să fii doar un om îndurerat în iubirea lui pentru Dumnezeu și pentru oameni, un om care gândește numai la binele Bisericii, care cheamă la unire, la pace, la înțelegere și la frățietate.

      Numai bine! Mult spor în toate!

  3. Cătălin Bordea

    Trebuie să menționez că activitatea dl. Florin Lăiu prezintă în mod eronat misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Adventiștii adevărați nu sunt de acord cu dânsul, nu doar în această privință, ci în mai multe.

    Se pare că noi, ca și voi, de asemenea, avem trădători ce vor să ne târască la Roma, precum deja au reușit lupii evanghelici din America (Kenneth Copeland, Bill și Franklin Graham, Benny Hinn, etc.).

    Repet, articolele de pe saitul dl. Lăiu, florinlaiu.ro nu ne reprezintă identitatea și nu sunt concepute în direcția în care vrem să ne îndreptăm ca popor al lui Dumnezeu, i.e., cât mai departe de Romano-Catolicism și mai aproape de Dumnezeu expunând păcatele din lumea aceasta, și nu adresându-ne oamenilor nelegiuiți cu titluri care nu merită (ex. Prea Sfântul Francis).

    Dacă vreți să aflați care este adevăratul scop al acestei biserici și motivația biblică a adventiștilor sinceri, vă recomand următoarea sursă (v-aș da altele, dar politica voastră nu permite „spamarea”): revelatia.ro/?page_id=421.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Cătălin,

      mă îndoiesc de faptul că opiniile unui pastor și profesor de teologie nu sunt niște opinii identitare, confesionale, în biserica adventistă din România. Căci eu știu faptul că atunci când cineva susține, în mod obstinat, lucruri neconforme cu teologia, în mediul neoprotestant din România, e suspendat din funcția de pastor și e scos și de la catedră.

      Eu nu îl suspectez pe Profesorul Lăiu de „erezie” adventistă. Am ascultat multe din predicile sale și mi-am dat seama că e profund adventist, mai ales în ceea ce privește „inconștiența” sufletelor după moarte, a sabatului, a răpirii Bisericii la cer etc.

      Însă eu apreciez distincția sa personală și erudiția sa teologică, cu toate că nu împărtășesc multe din opiniile sale teologice. Dar calmul său, modul său de a prezenta lucrurile și de a dialoga cu oamenii, ca și deschiderea sa către alții mi se par normale, benefice și neapărate în orice mediu teologic.

      Știu raportarea excesiv anticatolică a lui Ellen White, care o plagiază pe a lui Martin Luther și a celorlalți protestanți. Ea dezavantajează în orice situație. Ca și critica virulentă împotriva credinței ortodoxe și a Bisericii lui Hristos.

      Dacă mizați pe anti-alții vă tăiați creanga de sub picioare. Adică mizați pe extremism. Ci ceea ce trebuie să arătați, ca adventist, e cine sunteți și ce faceți. Tocmai de aceea eu sunt de acord cu deschiderea Prof. Florin Lăiu, dar nu și cu închiderea identitară a dumneavoastră. Pentru că trebuie să ne mărturisim, cu toții, crezurile, și nu să ne închidem în ghetouri.

      Eu pledez pentru dialogul interconfesional și interreligios. Adică pentru dialogul real și profund între mine, ca ortodox, și un adventist, un baptist, un iehovist, un romano-catolic, un ateu, un musulman, un hindus…

      Dialogul nu smintește pe nimeni, vă asigur! Dialogul află despre celălalt ceea ce nu știa și ne face să ne prețuim unii pe alții, deși suntem de credințe și religii diferite. Pentru că atunci când ne povestim unii altora viața, durerile, obsesiile, neîmplinirile, nădejdile, înțelegem că avem nevoie unii de alții.

      Eu vă mulțumesc pentru comentariu și pentru atenționare…dar nu vă felicit frica de alții! E una falsă. Numai bine!

  4. Alexandru

    Domnule Picioruş, aveti mare dreptate cu privire la faptul ca crestinii trebuie sa fie deschisi unii fata de altii ca sa putem invata impreuna, ceea ce Dumnezeu ne-a invatat pe fiecare din Cuvantul Sau(Biblia). Asta a facut si domnul Isus atuni cand a petrecut 3 zile la samariteni si ii invata din Sfintele Scripturi.vedem ca Domnul Isus, cat a fost pe pamant(El care este Dumnezeu), nu si-a permis sa vorbeasca si sa invete decat din Scrilturi.Atat timp cat ne putem argumenta marturisirea de credinta cu „sta scris”, exact cum a facut si Domnul Isus, inseamna ca a noastra credinta e dupa voia Domnului. Daca venim cu speculatii si pareri omenesti care nu au sustinere Scripturistica, vorbim in zadar. Cat despre Biserica lui Hristos, daca intrebi orice crestin, din orice denominatiune, el va spune ca Biserica lui este cea a lui Hristos, cea adevarata. Si atunci care este cu adevarat Biserica Domnului Isus? In Biblie gasim un raspuns: in Apocalipsa 14:12 „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Deci daca pazim poruncile lui Dumnezeu(decalogul) si tinem credința lui Isus suntem Biserica lui Hristos! Dumnezeu cu noi!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Alexandru Soare,

      acum câteva zile am avut parte aici, pe platforma de față, de aceleași întrebări stereotipe…dar din partea unui credincios baptist. Probabil dumneavoastră sunteți adventist. Și pe dumnealui l-am rugat să își decline identitatea și să spună nu ce a auzit el pe la predici, ci ce a trăit și cu ce se ocupă în fiecare zi.

      Însă nu „a putut” să facă nici una și nici cealaltă: nu mi-a spus nici cine este, dar mi-a pus întrebări cu duiumul, nici nu mi-a spus cu ce se ocupă și ce face peste zi, dar dorea „să îl cred duhovnicesc și teolog”.

      Dacă v-aș întreba și pe dumneavoastră același lucru, ce mi-ați putea spune? Cine sunteți și cu ce vă ocupați? Că despre ceea ce cred adventiștii, baptiștii, alții…cunosc sau sunt ușor de găsit cărți și informații. Pe mine mă interesează cine sunteți, de ce sunteți adventist și ce experiențe „eclesiale” sau „duhovnicești” aveți ca adventist? Credeți că putem începe un dialog…începând de aici?

      Iar despre Biserica lui Hristos nu există nici măcar o singură îndoială: Biserica Cincizecimii, cea de 2000 de ani, e Biserica Ortodoxă. Că adventismul, apărut în sec. al 19-lea, nu poate fi, nu?

      Deci dialogul, cu mine, începe cu cine sunteți și ce faceți! Numai bine!

      • Liviu

        Domnule Pr. Dr. Dorin nu stiam ca biserica cinzecimii (ortodoxa) este de 2000 de ani, pentru ca cea care are aceasta origine este de fapt biserica romano catolica apostolica, si biserica ortodoxa s-a concretizat de la marea schisma din 1054! Si azi se zice ca biserica mama este biserica catolica, celelalte fiind „ficele apostate”!

        • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

          Lucrurile stau tocmai invers, domnule Liviu!

          Până la 1054 Biserica Cincizecimii a fost una și ea era formată ierarhic din 5 mari Patriarhii: a Romei, a Constantinopolului, a Alexandriei, a Antiohiei și a Ierusalimului.

          La 1054, Patriarhia Romei a apostaziat și ea a devenit Biserica Romano Catolică de azi. Celelalte 4 Patriarhii au rămas până azi în comuniune și formează Biserica Ortodoxă de azi.

          Așa că istoria Bisericii și logica canonică a ei ne arată în mod clar adevărul: una din 5 Patriarhii a căzut de la Biserică, a început să aibă un mod de a fi aparte, a început să își creeze noi „dogme”, cu care nici adventismul dumneavoastră (presupun că sunteți adventist…după nuanțele comentariului) nu este de acord.

          Căci tocmai de aceea Ellen White îl considera pe Papă „Antihristul” și pe Biserica Romei drept „desfrânata” din Apocalipsis.

          Numai bine!

      • Alexandru

        Va salut cu respect, domnule Picioruş.
        Eu nu am pretentia sa ma considerati teolog(in sensul ca nu am o diploma care sa ateste ca am absolvit o institutie teologica). Sunt jurist de profesie. Sunt adventist deoarece am o experiență minunată cu Dumnezeu,pe care vreau sa o împărtăşesc pe scurt.
        M-am născut într-o familie ortodoxă, nepracticantă(ca majoritatea de altfel). La un moment dat in viață, am simțit un îndemn din ce in ce mai puternic de a-L cunoaste pe Dumnezeu, de a cunoaste voia Lui, ca sa stiu cum sa traiesc in asa fel incat sa nu-L mai întristez. Si am inceput sa ma rog si sa studiez. Fiind ortodox, am inceput cu cartea Arhimandritului Cleopa”Calauza in Ortodoxie”. Studiam, ma rugam si comparam cu singurul „detector de minciuni”, Cuvantul lui Dumenezeu(Biblia), singura autoritate ca
        re poate spune daca o scriere este inspirata de Duhul Sfant sau nu. Pentru mine este simplu, daca o scriere sau o parte dintr-o doctrina(oricat ar fi de mare sau mica), contrazice Cuvantul lui Dumnezeu(Biblia), acea scriere nu poate fi de la Dumnezeu,iar daca armonizeaza cu Biblia si nu contrazice ceea ce zice Domnul, este inspirata de Duhul Sfânt si demna de luat in seama. Exemple sunt foarte multe, dar as vrea sa ma rezum la unul, si anume, la faptul ca Biserica Romana Ortodoxa isi contrazice propiul crez, Crezul Crestin, cu care eu sunt de acord, deorece armonizeaza cu Biblia. In Crez scrie la un moment dat”Marturisesc Un Botez, spre iertarea pacatelor;
        Astept invierea mortilor;
        Si viata veacului ce va sa vie.
        Amin!” . Aceasta parte a fost scrisa cand in biserica apostolica se boteza dupa Biblie(oameni maturi cu discernamant), deorece acolo scrie ca marturisesc(eu marturisesc si nu parintii mei sau altcineva pentru mine, deoarece mantuirea e personala, in functie de alegerea propie si nu a altuia in dreptul meu). Iar Domnul Isus a spus in Biblie(care nu contrazice Crezul Crestin , insa Biserica Romana Ortodoxa face acest lucru din pacate), „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.” Marcu 16:16. Deci ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit? Sa cred si sa ma botez, asta spune Domnul Isus. Botezul se bazeaza pe marturisirea mea de credinta(facuta public), pe credinta mea personala(relatia mea persoanala) cu Domnul Isus, si nu pe credinta mamei sau a tatalui meu,deorece numai credinta mea ma poate mantui ci nu a parintilor sau a pastorului/preotului sau mai stiu eu cine. Deci daca in crez spune ca trebuie sa marturisesc un botez si Domnul Isus spune ca mai intai trebuie sa credem iar apoi sa ne botezam,va intreb eu, domnule Pocioruş: cum poate un prunc de cateva luni, care nu are discernamant, sa creada sau sa marturiseasca un botez?(deoarece stim ca mantuirea e personala). P.S.: stiu ca in teologia ortodoxa se conseidera ca doar clericii pot avea o intelegere adevarata a Scripturilor, dar sa nu uitam ca mai marii preoti si carturarii(teologii) din vremea Domnului Isus nu au asteptat nasterea Sa, pentru ca nu au inteles profetia, iar niste pagani(magii) si niste ciobani, au studiat-o cu smerenie si li s-a desoperit. Sa ne ajute Dumnezeu sa fim smeriti si sa implineasca cu noi fagaduinta din Ieremia 29:13 care spune asa:”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”

        • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

          Domnule Alexandru Soare,

          mă bucur să vă cunosc și, la fel, și pe soția dumneavoastră, cât și pe prietenii dumneavoastră, cu care ați făcut aceeași facultate de Drept!

          Și mă bucură comentariul dumneavoastră generos și plin de confesiuni. Vă mulțumesc pentru el!

          Mi-am dat seama că ați fost convertit de soție după numele dânsei: Naomi, dar și de faptul că ați fost convertit tocmai pentru că nu aveați la baza ființei dumneavoastră teologia ortodoxă. Dacă ați fi fost un ortodox care v-ați fi cunoscut Biserica și teologia ei din pruncie, după cum ați și fost botezat, nu mai erați astăzi adventist. Vă asigur de asta! Adică ați apostat de la credința Bisericii nu știindu-vă credința, ci tocmai pentru că nu ați cunoscut-o niciodată. Și mulți fac aceeași greșeală ca și dumneavoastră, din păcate.

          În ceea ce privește pedobaptistmul sau Botezul copiilor el nu este o „invenție” târzie ci e o practică apostolică, din secolul I al Bisericii. Cei maturi, adulții, ca și azi, sunt botezați mărturisindu-și ei înșiși credința, după o perioadă de catehizare. Dar pentru prunci mărturisesc credința nașii lor de Botez, care au drept atribut principal în relația de rudenie pe care o produce Botezul, pe acela de a ajuta pe prunc, împreună cu părinții, pentru ca să trăiască creștinește.

          Și când cartea Faptele Apostolilor spune că „s-a botezat împreună cu toată casa lui” asta spune în fapt: că atât adulții, cât și copii și robii pe care îi aveau, maturi și copii, au fost botezați.

          Acum, dumneavoastră sunteți adventist. Are adventismul o binecuvântare a pruncilor? Eu am văzut că penticostalii au așa ceva, pentru ca să sublinieze faptul că pruncul…trebuie să se boteze la o anumită vârstă. Că traiectoria lui e spre botez.

          A întreba dacă e bine să botezăm sau nu pruncii e ca și cum am întreba dacă e bine să le dăm de mâncare. Sau de mâncare le dăm, dar credeți că nu e bine să îi unim cu Dumnezeu de prunci…ca nu cumva „să le fie bine”.

          Ironia sorții e că Philip Melanchthon, prietenul lui Martin Luther, nu a desființat pedobaptismul Bisericii lui Hristos. În Confesiunea augustana, cap. 9, el spune: „şi copii trebuie să fie botezaţi, prin botez ei fiind încredinţaţi lui Dumnezeu şi plăcuţi Lui, adică sunt ridicaţi la harul milostivirii lui Dumnezeu. De aceea, învăţăturile celor care propăvăduiesc că botezarea copiilor n-ar fi justă trebuie să fie respinse”. Și ce spune aici protestantul Melanchthon era învățătura Bisericii lui Hristos de 16 secole, pe care și romano-catolicii au păstrat-o până azi.

          Dar neoprotestantismul a ajuns și mai radical decât Luther: căci, deși își îndoctrinează copiii de mici, îi botează la maturitate. De ce vă duceți copiii la adunare…dacă ei pot ajunge credincioși și fără?

          Însă dumneavoastră, ca ortodox, ați văzut că nu e nevoie doar de Botez în pruncie, ci și de frecventare a Bisericii și de cunoaștere temeinică a credinței ortodoxe. Dacă aveați așa ceva, astăzi erați un avocat ortodox și nu un apostat adventist.

          Vă mulțumesc încă o dată pentru comentariu și nu trebuie să vă supere…apăsările mele pe cuvinte! Acesta e adevărul: dumneavoastră sunteți un apostat de la Biserică…și nu un „credincios”. Iar întoarcerea la Biserică se face prin pocăință și prin Mirungere pentru dumneavoastră și prin Botez, Mirungere și Euharistie pentru soția dumneavoastră.

          Numai bine!

    • Irina

      Domnule Alexandru, nu vreau să mă bag în discuția dumneavoastră cu Părintele Dorin, nici nu doresc dezbateri cu dumneavoastră, dar cu privire la „stă scris”, găsiți un răspuns simplu de la Preoteasa Gianina aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2016/07/03/dracul-care-stie-biblia-si-scoate-din-context/. Aceasta în situația în care nu aveți timp să citiți toate cărțile de teologie al Părintelui Dorin și căutați un răspuns mai repede și mai direct. O zi bună!

      • Alexandru

        Va multumesc pentru interventie, si pentru articol, doamna Irina! Va aduc la cunoastinta ca fratele Darvasan, Pastorul pe care il citeaza in articol Doamna Preoteasa, nu mai este pastor adventist de ziua a saptea, el fiin exclus in momentul de fata. Eu sunt de acord ca si Diavolul poate veni cu sta scris, va impartasesc aceasta, ba chiar ma bucur ca a-ti intervenit cu aceasta. Chiar foarte multi iau o parte din context si fac acea parte pretext pentru a-si sustine ideea preconceputa. Sa ne ajute Domnul sa studiem Cuvantul Sau(Biblia) din scoarta in scoarta si sa avem o viziune holistica(intreaga) asupra Bibliei. Binenteles, pentru aceasta trebuie sa cerem in rugaciune cu o inima sincera si smerita Duhul Sfant, fara de care nu putem intelege nici cel mai usor adevar Biblic. Dumnezeu cu noi!

        • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

          Problema e, domnule Alexandru, dacă avem…Scriptura!

          Ediția Cornilescu a Scripturii nu a fost făcută după LXX (Septuaginta) și după BYZ (după textul bizantin al Bisericii), adică după edițiile stabilite canonic de Biserică, ci după ediții diverse, iar textul ei este, adesea…la mile depărtare de Biblia Bisericii. Am tradus deja câteva cărți ale Scripturii, le găsiți în CV-ul meu, și dacă vreți să citiți câteva…în paralel cu ediția Cornilescu, veți vedea diferențele dintre ediția Bisericii…și ceea ce credeți dumneavoastră că e „Scriptura”.

          Mai pe scurt: nu aveți ce citi…pentru că textul nu e cel autentic. E o mare problemă, știu asta…

  5. monica baptista

    Parinte Dorin, apreciez articolul dumneavoastra si invitatia la respect interconfesional reciproc. Apreciez si sinceritatea dumneavoastra, atunci cand spuneti ca ortodocsii ii considera pe cei de alte confesiuni „anatema”. Dupa cum banuiti deja, nu fac parte din Biserica Ortodoxa.

    Ma numesc Monica, am 30 de ani si fac parte din Biserica Baptista. Am crescut de mica la neoprotestanti, si cu siguranta ceea ce auzim de mici ne afecteaza modul de gandire, indiferent de cultul despre care este vorba. Dar sunt o fire cu o gandire destul de deschisa si independenta, care cauta si gaseste raspunsuri. Nu accept pur si simplu ideile altora fara sa le verific.

    Sa stiti ca pasajul din Matei 28 pe care l-ati amintit nu este atat de relevant pentru mine ca protestant. Nu este acesta motivul pentru care nu folosim adresarile specifice ortodoxiei. Mai degraba Matei 15, unde se vorbeste despre traditii. Eu personal cand citesc acest pasaj ma gandesc la credinta semenilor ortodocsi, care trebuie sa respecte foarte multe traditii. Eu NU consider pe un ortodox ca fiind „ratacit” sau ca „nu face parte din Biserica lui Hristos”. Ci pur si simplu e un crestin care face foarte multe lucruri aditionale, pe langa ceea ce ii cere Dumnezeu, si risca astfel sa piarda din vedere esentialul, sau chiar risca sa incalce poruncile lui Dumnezeu prin traditiile pe care le practica.

    Motivul pentru care eu ca protestant nu ma adresez cu apelativele mentionate in articolul dumneavoastra clericilor din biserica mea , este ca aceste apelative nu apar nicaieri in Biblie, nu au fost instituite de Iisus. Eu vreau sa traiesc asa cum m-a invatat El. Desi sunt de acord cu Dumneavoastra. Pentru a-mi arata respectul, nu imi este atat de greu sa ma adresez cu „Parinte” unui preot ortodox. Si nu am nimic impotriva.

    Personal, apreciez Biserica Ortodoxa pentru cel putin 3 motive:
    1. multumita Bisericii Ortodoxe, traiesc intr-o tara majoritar crestina. Este mare har. Acolo unde oamenii nu cred in Dumnezeu, domneste Satan cu fortele intunericului. Sunt tot felul de manifestari ale spiritelor. Lucrurile acestea sunt reale si se intampla inca in teritoriile care au credinte oculte. De aceea Evanghelia trebuie sa ajunga pana la marginile pamantului.
    2. multumita Bisericii Ortodoxe pot sa observ un mod de inchinare plin de reverenta si de smerenie, si pot invata ceva bun din asta. De multe ori in protestantism avem impresia ca ne este totul la indemana, ca suntem in „casa Domnului” si suntem „fiii Lui”, si cumva putem avea o atitudine (prea) familiara legata de tot ce inseamna inchinarea in biserica.
    3. vad Biserica Ortodoxa implicata in proiecte umanitare, in proiecte pentru protejarea familiei si principiilor lasate de Dumnezeu. Deci, asa cum spunea Pavel: in lucrurile in care am cazut de acord, sa ramanem uniti in continuare.

    In completarea informatiilor despre cine sunt… Ca si experiente spirituale personale, as putea enumera cateva. In primul rand, luarea unei decizii ferme de a-L urma pe Dumnezeu, de a ma lupta sa raman pe calea Lui, in aceasta lume in care cei ce cred in Dumnezeu sunt impotriva curentului. Aceasta decizie am luat-o cu 14 ani in urma, in totala cunostinta de cauza si cu toata sinceritatea. Apoi am primit botezul. Asa se practica la noi. Fiecare garanteaza pentru el insusi ca va lupta sa ramana credincios. De atunci ma straduiesc sa citesc zilnic Biblia. Desi ca oameni suntem limitati, Duhul lui Dumnezeu ne descopera multe lucruri. Daca ma rog inainte de a incepe sa citesc, inteleg mult mai bine ceea ce vrea Dumnezeu sa imi spuna. Mi se fac in minte conexiuni cu alte pasaje pe care le-am citit mai demult poate. Inteleg totdeauna mai mult despre Dumnezeu, despre cum este El si de ce a facut anumite lucruri. In momentul in care cateva zile ma las prinsa in lucrurile obisnuite ale lumii, ma cuprinde o tristete specifica, o lipsa de pace. Si stiu ca trebuie sa merg sa ma reconectez cu Dumnezeu. Daca pacatuiesc, daca gresesc cuiva, nu am liniste pana nu imi cer iertare persoanei respective si lui Dumnezeu. Indrumarea aceasta constanta launtrica eu cred ca este Duhul lui Dumnezeu. Iar conform Scripturii, toti cei ce au Duhul lui Dumnezeu sunt ai Lui. Nu ni se spune nicaieri de care cult trebuie sa apartinem. De aceea cred cu tarie ca mantuirea noastra nu este conditionata nici de apartenenta la ortodoxism, nici la neoprotestantism, ci de prezenta Duhului Sfant in noi.

    Dumnezeu sa va binecuvinteze!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Doamnă Monica,

      vă mulțumesc pentru comentariu, vă mulțumesc pentru confesiune, vă mulțumesc pentru că ați fost clară din primul comentariu, spunând cine sunteți și ce vreți! Pentru că eu am „mari probleme”, mai ales cu bărbații din confesiunea dumneavoastră…care se tem să îmi spună cine sunt și ce vor, dar toți vor să vorbească cu mine câte în stele și în mări…fără ca să știu lucruri minime despre ei.

      Mă bucur că sunteți deschisă dialogului și că gândiți cu mintea dumneavoastră: două mari atuuri personale.

      Biserica Ortodoxă e tradițională pentru că are 2000 de ani în spate. Nu s-a născut ieri, ci la Cincizecime. Baptismul are 411 ani de existență (1606-2017) și și-a făcut o groază de „tradiții” și nu îi mai suportă pe cei mai recenți, ca, spre exemplu, pe penticostali, care au și ei o „tradiție” de la 1900 până azi.

      Mai pe scurt, dacă ai istorie, ai și tradiție. Însă Botezul, Nunta, Înmormântarea ortodoxă arată într-un fel în cartea de slujbă, după care le facem…și în jurul lor s-au format foarte multe obiceiuri, cărora noi le spunem superstiții. Adică mai înainte ca dumneavoastră să râdeți de superstițiile din mediul ortodox, Biserica Ortodoxă e prima care le condamnă: muzica de jale la Înmormântare, spargerea oalei de tămâiat, chefurile de la Nuntă, chefurile de la Botez etc.

      Nici baptismul nu a fost inventat de Iisus…ci de John Smyth. Care, deși era anglican (dacă nu mă înșel) s-a mai botezat încă o dată, de unul singur, și a devenit „primul baptist” al istoriei. Iar eu, până azi, n-am auzit niciun pastor baptist român predicând despre viața și „marea teologie” a lui John Smyth…dar i-am auzit că ei se trag „de la Sfinții Apostoli”. Însă, cu siguranță, la 1606 era mort și Martin Luther, pentru că a murit în 1546.

      Cele 3 lucruri spuse despre Biserica Ortodoxă sunt cu totul adevărate. Și, vă rog, să îl acceptați și pe al 4-lea: că Biserica Ortodoxă Română e apostolică, pentru că Evanghelizatorul nostru a fost Sfântul Apostol Andreas (după grafia greacă a Noului Testament), căruia noi îi spunem Andrei. Dar că baptismul, în România, a intrat la mijlocul secolului al 19-lea prin oameni anodini și nu prin cine știe ce oameni speciali.

      Eu vă respect opțiunea confesională, mă bucur că ați optat pentru baptism în cunoștință de cauză și că acest lucru vă împlinește și pentru că considerați că aveți experiențe „duhovnicești”.

      Însă, trebuie să fiu cinstit cu dumneavoastră și să vă spun în același timp ce crede Biserica lui Hristos, Biserica Ortodoxă, despre confesiunea dumneavoastră. Biserica Ortodoxă mărturisește despre baptism că baptismul e o grupare eretică, alături de toate confesiunile „creștine” ale pământului, și că baptismul nu are de-a face în mod fundamental cu viața și teologia Bisericii. Și mai pe înțeles: pentru Biserică, orice botez în afara ei este un non-botez și nu există experiențe duhovnicești autentice și mântuitoare în afara Bisericii.

      Botezul baptist, printr-o singură afundare, e netradițional, e neconform Bisericii, chiar dacă se face în numele Preasfintei Treimi. Pentru că Botezul Bisericii e prin întreită afundare în apă sfințită în numele Preasfintei Treimi.

      Adică eu, ca Preot și Teolog al Bisericii, nu pot să vă mint și să vă spun că „o duceți bine” din punct de vedere eclesial. Pentru Biserică, dumneavoastră nu sunteți nici botezată și nici creștină, nici măcar catehumenă. Ca să fiți catehumenă trebuie să doriți Botezul ortodox, adică singurul Botez al lui Dumnezeu pe pământ.

      Aceste lucruri i le-am spus prietenește și Pastorului Marius David Cruceru și dumnealui s-a supărat, crezând că „sunt rău” cu el. Însă nu eu spun asta, ci Biserica lui Hristos! Sper ca dumneavoastră să fiți mai înțelegătoare cu mine…și să înțelegeți că asta e situația.

      Vă doresc numai bine, doamnă Monica, și vă doresc multă sănătate și împlinire!

  6. Pr. Cristian

    Ma bucur foarte mult de ceea ce citesc, Preacucernice Parinte, si va felicit din tot sufletul! Ma rog pentru sfintia voastra si va citesc cu foarte mare placere. Astept intotdeauna cu nerabdare sa vad ce ati postat. Multmilostivul Dumnezeu si Preasfanta Fecioara sa va aiba in paza sa intotdeuna!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Părinte Cristian,

      și eu mă bucur pentru dumneavoastră, dacă găsiți bucurie de la Dumnezeu în ceea ce eu scriu! Pentru că și eu mă bucur când scriu, așteptând să intru tocmai în inimi sensibile ca ale dumneavoastră. Vă mulțumesc frumos pentru comentariu și Dumnezeu să ne întărească în buna și prea frumoasa Lui pace dumnezeiască! Numai bine!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén