Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului [124]
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)
Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a, a 76-a, a 77-a, a 78-a, a 79-a, a 80-a, a 81-a, a 82-a, a 83-a, a 84-a, a 85-a, a 86-a, a 87-a, a 88-a, a 89-a, a 90-a, a 91-a, a 92-a, a 93-a, a 94-a, a 95-a, a 96-a, a 97-a, a 98-a, a 99-a, a 100-a, a 101-a, a 102-a, a 103-a, a 104-a, a 105-a, a 106-a, a 107-a, a 108-a, a 109-a, a 110-a, a 111-a, a 112-a, a 113-a, a 114-a, a 115-a, a 116-a, a 117-a, a 118-a, a 119-a, a 120-a, a 121-a, a 122-a, a 123-a.
***
Între Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti, în funcţie de numărul apariţiilor pe parcursul didahiilor, Antim Ivireanul citează din:
Sfântul Ioan Gură de Aur (de 10 ori), numit şi Sfântul Ioan Zlatoust (despre rugăciune[1]), cel cu Gura de Aur (tâlcuire la psalmul 48[2]), cel cu limba şi cu inima de aur (despre Sf. Pavel[3]), dumnezeescul Zlatoust (despre cei trei morţi[4]), Ioan cel cu rostul de aur (despre cel ce se teme de Dumnezeu[5]), din nou Sfântul Ioan Zlatoust (şi din nou despre rugăciune[6]), marele Zlatoust (comentariu la Evanghelia după Matei[7]), cel cu rostul de aur şi iarăşi dumnezeescul Zlatoust (citat de trei ori consecutiv, cu o tâlcuire despre rostul morţii[8]).
Sfântul Teofilact de Ohrida (de 5 ori), numit Sfântul Theofilact (despre cei trei morţi[9]), dar şi dumnezeescul Theofilact, în trei ocazii diferite (despre păcatul neascultării, temă pentru care a fost amintit de 2 ori consecutiv[10]; despre potolirea furtunii pe mare[11] şi despre intrarea Domnului în Ierusalim[12].
Există însă şi alte preluări din Sf. Teofilact, mai cunoscut sub numele de „al Bulgariei”, pe care însă mitropolitul nu le-a menţionat în text şi pe care o să le expunem pe parcurs. Am identificat cel puţin două asemenea interpretări ale textului biblic inspirate de Sf. Teofilact, în cea de-a doua predică la Schimbarea la Faţă.
Sfântul Vasile cel Mare (de 4 ori), amintit ca Sfântul Vasile (cuvânt despre post[13]) şi marele Vasile, în trei rânduri (cuvânt despre moarte[14] şi iarăşi cuvânt despre post, în două predici diferite[15]).
Sfântul Ioan Damaschin (de 3 ori, la care am adăugat un cuvânt din „Dogmatica” Sfântului, pe care Antim Ivireanul nu l-a mai citat ca atare, probabil considerându-l deja bine cunoscut): un tropar al canonului despre Înălţarea cinstitei Cruci [16]; despre cele opt botezuri, la a 4 carte a „Bogosloviei” [17] (adică a „Dogmaticii”); despre Întruparea Mântuitorului[18]; despre faptul că Întruparea Mântuitorului este singurul lucru nou sub soare[19] – fără ca Antim să mai menţioneze că este o preluare din aceeaşi carte a Sf. Ioan Damaschin.
Sfântul Grigorie de Nyssa (de 3 ori), referindu-se la îmbrăcămintea de piei pe care a făcut-o Dumnezeu pentru Sfinții Protopărinţi Adam şi Eva – tâlcuire la Facere[20] – şi a doao carte, la începerea postului, amintită de două ori[21].
Sfântul Efrem Sirul (de 2 ori), numit dumnezeescul Efrem (cuvânt despre ascultare[22]) şi dumnezeescul Efrem Sirianul (cuvânt despre preoţie[23]).
Sfântul Grigorie Teologul (sau Bogoslov, cum îl numeşte Antim) – despre moarte[24].
Sfântul Atanasie cel Mare sau dumnezeescul Athanasie – „Viaţa Sfântului Antonie cel Mare”[25].
Sfântul Dionisie Areopagitul (Areopaghitul) – despre rugăciunile care se fac la morţi[26].
Sinesiu (Sinesie) de Cirene [27].
Eusebiu de Cezareea (Evsevie) – despre Sfântul Constantin cel Mare[28]. Referiri la istoria bizantină şi poate la aceeaşi carte sunt însă mai numeroase[29].
În afară de aceştia, se inspiră, deşi nu îi citează, şi din următorii autori patristici:
Sfântul Ieronim. Am putea să-l considerăm, ca făcând parte dintre autorii parcurşi de Antim şi solicitaţi la elaborarea didahiilor, şi pe Sf. Ieronim şi vom explica imediat de ce.
Într-un Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor, acesta afirmă următoarele: Când au poruncit Dumnezeu lui Noe să facă corabiia, spun istoricii cum să o fi făcut într-o 100 de ani…[30], şi, deşi Antim nu ne indică exact sursele sale, putem deduce cine este măcar unul dintre aceşti „istorici” la care face referire, întrucât în Chipurile Vechiului şi Noului Testament ne oferă aceeaşi informaţie, cu menţionarea autorului care i-a furnizat-o. Astfel: Noe… apropiindu-să Potopul, au întrat în corabiia ce făcuse din porunca lui Dumnezeu, cu 100 de ani mai nainte, după cum zice Ieronim [31].
Sfântul Asterie al Amasiei, conform identificării făcute de Mihail-Gabriel Popescu. Acesta vorbeşte de prelucrarea, de către Antim, a unui fragment din opera Sfântului Asterie al Amasiei (secolul al IV-lea), pe care l-a folosit în Cuvântul de învăţătură la Duminica lăsatului sec de brânză. Acest text sună astfel la Sf. Asterie:
„Mi-e ruşine de întristarea ce o au cei lacomi la pântece, când se hotărăsc la post. Mereu cască, se culcă puţin, se scoală şi iarăşi sunt siliţi să se culce. Se silesc să-şi petreacă ziua în nesimţire şi se supără că soarele întârzie atât de mult până să apună. Spun că zilele sunt mai lungi ca de obicei. Îşi închipuie că au dureri în stomac, că li s-a tulburat sufletul, că-i doare capul, că li s-a schimbat dispoziţia sufletească, cu toate că acestea sunt simptomele îmbuibării şi nu ale postului.
Vin cu neplăcere la masa aceasta frugală, murmură împotriva verdeţurilor, batjocoresc legumele, ca şi cum ar fi fost create fără niciun rost; căci cei cărora le plac mâncările grase şi îmbelşugate încep să şi filosofeze împotriva mâncărilor ce aduc cumpătarea. Beau apă ţinându-şi respiraţia, ca şi cum ar bea o doctorie dată de doctori. Mulţi oameni, din pricină că în post nu pot bea vin, inventează altfel de vin ca să-şi mângâie pofta de vin prin aceste false născociri”[32].
Ne amintim desigur de fragmentul similar din predica lui Antim[33] – pe care renunţăm să îl mai cităm – şi nu putem decât să fim de acord cu faptul că mitropolitul s-a inspirat din aceste cuvinte, chiar dacă le-a prelucrat şi le-a adaptat vremii sale. Probabil că asemănările cu vremea sa i s-au părut izbitoare şi, sesizând ironia acidă a Sfântului Asterie, autorul nostru nu s-a dat nici el înapoi de la a-şi apostrofa credincioşii lipsiţi de zel, în acelaşi fel.
Sfântul Augustin. În comentariul său la Predica de pe Munte, acesta spune, la un moment dat:
„Deci noi săvârşim păcatul prin trei trepte – momeala, plăcerea, consimţirea – şi păcatul însuşi este de trei feluri – făcându-se în inimă, prin fapte şi prin obişnuinţe –, aşa cum sunt şi trei feluri de morţi: una, cea din casa noastră, adică pe când noi consimţim plăcerii în inimă; a doua, când suntem scoşi afară pe poartă, când încuviinţarea a devenit acţiune; şi a treia, când mintea este împinsă să cadă prin forţa rea a obişnuinţei, ca într-o groapă a pământului, şi să devină putreziciune, aidoma celei a unui mormânt.
Şi oricine citeşte Sfânta Evanghelie înţelege că Domnul nostru a făcut nelucrătoare în această viaţă aceste trei feluri de morţi. Şi poate că cineva se va gândi ce diferenţă există între cuvintele Lui, prin care a făcut învierile, când a zis la una dintre ele: Fiică, scoală-te (Mt. 5, 41; Lc. 8, 54), altădată: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te (Lc. 7, 14), pe când altădată S-a întristat cu duhul, şi plângând, şi din nou întristându-Se, după aceea, a strigat cu voce tare: „Lazăre, vino afară!” (In. 11, 43)”[34].
În mod mai detaliat şi mai explicit, pentru a fi mai lesne de înţeles, Antim afirmă şi el exact aceleaşi lucruri, în cea de-a treia predică la Duminica Floriilor. Astfel:
Fata cea moartă a lui Iair, ce au murit în casă, închipuiaşte pre păcătosul acela care păcătuiaşte cu mintea şi cu voinţa, adică carele să află în voinţă ca aceia să păcătuiască, dară păcatul încă nu l-au isprăvit cu lucrul (…) Iar feciorul văduvei, carele să aduce în pat, afară din cetate, închipuiaşte păcătosului aceluia carele au săvârşit cu lucrul păcatul şi s-au îndulcit pre sine (…) Al treilea mort, carele iaste Lazăr, ne adeverează pre cel ce au îmbătrânit în păcat şi s-au obicinuit în răutate (…)
La mortul cel dintâi, carele era fata lui Iair, zice evanghelistul Mathei cum când au mers Hristos să o înviiaze n-au zis un cuvânt, numai au apucat-o de mână şi s-au sculat fata. La al doilea mort, la feciorul văduvei, zice evanghelistul Luca cum că s-au atins de coşciug şi numai atâta zise: „Voinice, ţie zic: scoală! Să şezu mortul”. Iar la al treilea, la Lazăr, ce n-au zis şi ce n-au făcut dulcele Iisus, să-l înviiaze.
Cetiţ la Ioan în 11 capete şi vedeţi. Întâi zice: „Gemu cu duhul şi să turbură pre Sine”. A dooa, din ochii Lui cei dumnezeeşti au curs lacrămi: „Şi lăcrămă Iisus”. A treia: „Au rădicat ochii în sus şi S-au rugat pentru dânsul lui Dumnezeu Tatăl: Părinte, mulţumescu-Ţi că M-ai ascultat”. Şi la cea de pe urmă, cu glas groaznic, cu carele au turburat tot iadul, aduse pre Lazăr dintru întunerecul morţii la lumina vieţii: „Glas mare strigă: Lazăre, eşi afară, Şi eşi mortul” [35].
Antim ne indică drept surse patristice pe dumnezeescul Zlatoust şi Sfântul Theofilact şi toţi tâlcuitorii Sfintei Evanghelii [36], iar noi nu negăm faptul că, în izvoarele indicate, e posibil să se afle interpretări asemănătoare. După cum se vede, vorbeşte şi despre alţi tâlcuitori, fără a mai oferi alte indicaţii precise, însă asemănarea cu Sfântul Augustin este destul de mare şi considerăm că şi acesta ar fi putut fi consultat, alături de Sfinţii Părinţi menţionaţi de autor.
[1] Idem, p. 37. [2] Idem, p. 59. [3] Idem, p. 85. [4] Idem, p. 145. [5] Idem, p. 154, nota 1. [6] Idem, p. 163. [7] Idem, p. 173. [8] Idem, p. 190. [9] Idem, p. 145. [10] Idem, p. 152. [11] Idem, p. 157. [12] Idem, p. 209. [13] Idem, p. 101. [14] Idem, p. 189. [15] Idem, p. 204 şi 218. [16] Idem, p. 69. [17] Idem, p. 70. [18] Idem, p. 130.
[19] Idem, p. 30. În Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin se spune: „Şi fiind Dumnezeu desăvârşit, Se face om desăvârşit şi săvârşeşte cea mai mare noutate din toate noutăţile, singurul nou sub soare (cu trimitere la Eclesiast, 1, 9-10; căci Sf. Solomon spunea că nu este nimic nou sub soare – până la venirea lui Hristos – înaintea lui Heraclit – n.n), prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu“, cf. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, ed. a III-a, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 96.
[20] Idem, p. 225. [21] Idem, p. 37 şi 101.
[22] Idem, p. 153. A se vedea şi Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături, vol. II, Ed. Bunavestire, Bacău, 1998: Pentru ascultare, p. 83-87.
[23] Idem, p. 165. A se vedea Sfântul Efrem Sirul, op. cit., vol. III, 1996: Cuvânt pentru preoţie, p. 16-21.
[24] Idem, p .224. [25] Idem, p. 170. [26] Idem, p. 193. [27] Idem, p. 138. [28] Idem, p. 87. [29] Idem, p. 86, 114, 115, 116, 117. [30] Idem, p. 93. [31] Idem, p. 251.
[32] Sfântul Asterie al Amasiei, Omilii şi predici, traducere de Pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1946, p. 267-268, apud Mihail-Gabriel Popescu, op. cit., p. 56-57 şi nota 131.
[33] A se vedea Opere, p. 102.
[34] Fericitul Augustin, Predica de pe Munte a Domnului nostru Iisus Hristos, traducere din limba engleză, introducere şi note de Pr. Drd. Dorin-Octavian Picioruş, Ed. Agnos, Sibiu, 2006, p. 68-69.