Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a, a 76-a, a 77-a, a 78-a, a 79-a, a 80-a, a 81-a, a 82-a, a 83-a, a 84-a, a 85-a, a 86-a, a 87-a, a 88-a, a 89-a, a 90-a, a 91-a, a 92-a, a 93-a, a 94-a, a 95-a, a 96-a, a 97-a, a 98-a, a 99-a, a 100-a, a 101-a, a 102-a, a 103-a, a 104-a, a 105-a, a 106-a, a 107-a, a 108-a, a 109-a, a 110-a, a 111-a, a 112-a, a 113-a, a 114-a, a 115-a, a 116-a, a 117-a, a 118-a, a 119-a, a 120-a, a 121-a, a 122-a, a 123-a, a 124-a.

***

Fotie cel Mare (sec. IX). În Învăţătură când se face parastas, Antim Ivireanul predaniseşte că nu este bine şi folositor să plângă creştinul după cel adormit de tânăr, aducând în sprijinul învăţăturii sale pe Sfântul David, căruia, murindu-i un copil, zice „Sfânta Scriptură”, îndată s-au spălat şi s-au uns cu mirosuri şi s-au îmbrăcat în haine luminate şi, mergând în casa Domnului, au dat mulţemită lui Dumnezeu. Şi eşind afară, s-au ospătat şi s-au veselit… [Cf. II Regi, 12, 18-23][1], din cauză că acest copil s-au odihnit în Domnul şi s-au mântuit de grijile lumii [2].

În acelaşi fel şi aducând acelaşi exemplu din Sfânta Scriptură, scria şi Sfântul Fotie cel Mare fratelui său, Tarasie, la moartea fiicei acestuia – şi Antim spunea acest cuvânt la moartea unei cinstite cocoane [3] –, afirmând că nu se cuvine a-i plânge pe cei morţi de timpuriu, ci a te bucura pentru ei, pentru că se duc mai curaţi la Dumnezeu, după cum şi Sfântul David „s-a ridicat deasupra durerii şi a înălţat glas de rugăciune mulţumitoare, văzându-şi mai departe de treburile lui obişnuite. Aceasta ar trebui să fie şi atitudinea noastră… Să ne împăcăm cu ceea ce a rânduit El, decât să dispreţuim judecata Creatorului prin plâns şi tânguire… Să fim… cu curaj şi cu îndrăzneală ca nişte soldaţi ai Împăratului ceresc, opunând rezistenţă vrăjmaşului!”[4].

Sfântul Antim nu l-a citat pe Sfântul Fotie cel Mare, dar este cât se poate de probabil să se fi inspirat din această sursă.

Irineu de Lugdunum (Lyon) (secolul al II-lea). Este posibil ca şi acest Sfânt Părinte să se fi aflat printre sursele lui Antim şi ne întemeiem afirmaţia pe comparaţia între două – poate chiar trei – interpretări teologice ale celor doi autori, după cum urmează.

În Cuvânt de învăţătură la Duminica lăsatului de brânză, am găsit o idee care poate fi asemănată cu o tâlcuire aparţinând Sfântului Irineu, şi anume: „Din tot lemnul ce iaste în grădină (în Eden – n.n.), cu mâncare, să mănânci”, socotesc că nu voiu greşi de voiu zice că din toată învăţătura cea dreaptă şi din toate cuvintele lui Dumnezeu, ce sunt în Grădina Sfintei Beserici a Răsăritului, ca o hrană sufletească, cu bucurie tot creştinul, cu dulceaţă să mănânce [5]. Iar Sf. Irineu spunea: „Trebuie să ne adăpostim în Biserică, să ne lăsăm formaţi la sânul ei şi să ne hrănim din Scripturile Domnului. Căci Biserica a fost plantată ca un Paradis în această lume”[6].

De asemenea, în predica la Bobotează (Cuvânt de învăţătură la Bogoiavlenie), autorul nostru afirmă că Sfântul Ioan Botezătorul a fost îngerul care a slujit la Botezul Domnului, după cum Sfântul Arhanghel Gavriil a slujit la Naşterea Sa, conducându-i pe magi sub formă de stea: acolo (la Naştere – n.n.) au arătat steaoa pe Hristos, cum că S-au născut, aici mărturiseşte Tatăl din ceriu pre Cel ce să botează…(…) Acolo Îngerul cel mare Gavriil slujiia cu cucerie, iar aicea îngerul şi Înainte Mergătoriul Ioann slujaşte taina [7].

Această percepere teologică a faptelor urcă în timp până la Sfântul Irineu, care, în celebra sa carte, Adversus haereses, făcea următoarele comentarii: „Şi noi putem întreba: de ce Dumnezeu S-a făcut trup? Prevăzând asta, el ne învaţă,  spunându-ne: «Fost-a om trimis de la Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. El nu era Lumina, ci a venit ca să mărturisească despre Lumină» (In. 1, 6, 8).

Şi pentru ce s-a grăbit Ioan să mărturisească despre Dumnezeu, că este Lumina trimisă în această lume? Pentru că aşa era El, după cum Îngerul Gavriil anunţase în cuvintele de bucurie de la Naşterea Sa. Dumnezeu, Care promisese prin Proroci, că va trimite Îngerul Său înaintea feţei Fiului Său, ca să pregătească calea Sa, l-a trimis pe acela, pe cel care mărturiseşte despre Lumină, având duhul şi puterea lui Ilie. Şi pentru ce a avut Dumnezeu pe Ilie, ca slujitor şi Proroc? Pentru ca să mărturisească pe Cel care a făcut cerul şi pământul”[8].  

Mai putem avea în atenţie şi un alt exemplu, după cum urmează: în Cuvânt de învăţătură iară la prestevirea omului, Antim scrie: Drept aceia, mare folos şi mare dar şi milostivnică vindecare s-au dat omului de la Dumnezeu, ca să moară şi să se strice acest trup al păcatului şi să înviiaze la înviiarea cea de obşte alt trup, duhovnicesc, făr’ de stricăciune şi făr’ de moarte [9]. Dar autorul nostru citează ca sursă pe Sfântul Grigorie Teologul: că mare dobândă se face omului moartea, după cum zice şi Sfântul Grigorie Bogoslov, că să tae păcatul, pentru ca să nu rămâie răutatea nemoartă… [10], etc.

Însă mai înainte de Sfântul Grigorie Teologul, această idee teologică a fost susţinută de Sfântul Irineu de Lyon: „De aceea El i-a condus afară din Paradis şi l-a scos pe el (pe Adam – n.n.) de la pomul vieţii, nu fiindcă El îl invidia pe om din cauza acestuia [a pomului vieţii], cum se aventurează unii să spună, ci fiindcă Îi era milă de el şi nu dorea să rămână un păcătos în veci, nici ca păcatul făcut de el să rămână nemuritor, iar răul să fie fără sfârşit şi de netăiat.

Ci El a pus o margine/ limită păcatului său, prin intermediul morţii, şi astfel încetând cauza morţii, punând un sfârşit [păcatului] prin stricarea trupului, care a fost luat din pământ, şi astfel, omul încetând să mai trăiască în păcat, şi murind, putea să înceapă să trăiască în Dumnezeu”[11].

Faptul că Antim îl menţionează numai pe Sfântul Grigorie Teologul nu ni se pare, din motive pe care le vom expune mai jos, un argument inexpugnabil pentru a susţine că el nu l-ar fi citit şi pe Sfântul Irineu.

Nu ştim absolut sigur, în acest moment, dacă Antim Ivireanul l-a citit pe Sfântul Irineu de Lugdunum  (comentariile Sfântului Irineu au fost preluate şi amplificate de tradiţia Bisericii, încât e posibil ca Antim să le fi citit şi în altă parte decât în opera lui însuşi) dar acest lucru nu este exclus. Dimpotrivă, se poate lesne observa că are o preferinţă pentru scriitorii din primele veacuri creştine.

Pe de altă parte, mitropolitul nostru nu are întotdeauna timp să-şi citeze sursele (deoarece, credem noi, aceasta ar încetini ritmul predicii foarte mult şi ar aduce o oarecare monotonie),  iar în predici el chiar evită să-i menţioneze pe Sfinții Părinţi aparţinând ariei apusene, deşi Biserica Ortodoxă îi recunoaşte ca atare. Ar fi de înţeles, dacă urmărim acest filon logic, să prefere, spre exemplu, a-l cita pe Sf. Grigorie Teologul şi nu pe Sf. Irineu, chiar dacă primul a scris cu aproximativ două secole mai târziu decât celălalt.

Motivul nu cred că stă în subiectivitatea autorului – pentru că, în Chipurile Vechiului şi Noului Testament, îi numeşte pe Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Sfântul Augustin, Sfântul Ieronim şi pe Sfântul Beda Venerabilul –, ci în vremurile tulburi pe care le traversa Ţara Românească şi Biserica Ortodoxă, căci uniaţia avusese loc cu foarte puţin timp în urmă şi însuşi predecesorul său la scaunul episcopal de Râmnic, Ilarion, fusese depus, acuzat de simpatii catolice. În aceste condiţii, e lesne de înţeles de ce Antim se ferea să dea naştere la discuţii şi neînţelegeri.

De altfel, autorul Didahiilor oferă şi cu alte ocazii repere bibliografice incomplete, de genul: tâlcuitorii Sfintei Scripturi înţeleg…[12] sau iscodesc să afle tâlcuitorii Sfintei Scripturi la Faptele Apostolilor…[13] sau zic Dascălii Besericii[14].

Dintre cărţile consultate s-a afirmat că face parte şi Fiziologul [15], din care Antim ar fi împrumutat o comparaţie foarte sugestivă, prin care credincioşii sunt îndemnaţi cu aceste cuvinte:

Şi când eşim de la Beserică, să nu eşim deşărţi, ci să facem cum face ariciul, că, după ce merge la vie, întâi să satură el de struguri şi apoi scutură viţa de cad broboanele jos şi să tăvăleşte pre dânsele de să înfig în ghimpii lui şi duce şi puilor. Aşa să ducem şi noi, fieştecine, pre la casele noastre, copiilor şi celor ce n-au mers la beserică, din cuvintele ce am auzit din Sfânta Evanghelie şi dintr-alte cărţi, ca să-i hrănim şi pre dânşii cu hrana cea sufletească [16].

S-a sugerat, de asemenea, că filosofia păgână şi literatura populară i-au oferit lui Antim sursa din care acesta a împrumutat motivul pasării Phoenix[17], ca simbol al vieţii veşnice. Însă nu suntem de acord cu acest lucru, întrucât acest motiv a fost preluat de timpuriu şi impropriat de creştinism. Mai mult, se regăseşte şi în Vechiul Testament, la Iov 29, 18, dar şi în literatura creştină a secolului I, la autori precum Sfântul Clement Romanul, episcopul Romei[18], sau Atenagora Atenianul, şi nu era nevoie ca Antim să-l împrumute din literatura păgână sau din cea populară.

Antim parafrazează, în didahiile sale, Acatistul Buneivestiri[19], Axionul Preacuratei[20], Axionul la Bunavestire[21], Axionul la Naşterea Domnului[22], troparul Sf. Nicolae[23], un tropar al canonului de la Înălţarea Sfintei Cruci [24], un tropar al canonului de la Bobotează la a 6 peasnă [25], poeticul de la un tropar la Schimbarea la Faţă de la a opta peasnă [26], troparul Sf. Constantin cel Mare[27], rugăciuni din slujba înmormântării[28] şi poate şi din alte cântări şi slujbe bisericeşti, pe care nu le-am identificat în mod deosebit.


[1] Idem, p. 192. [2] Idem, p. 193.

[3] Ibidem. Gabriel Ştrempel vorbeşte de doamna Pulcheria Mavrocordat sau de o fiică a lui Constantin Brâncoveanu, însă eu înclin spre a doua variantă, întrucât în predica funebră a mitropolitului nostru face aluzia mai degrabă la o persoană tânără, după cum indică şi comparaţia pe care o face între aceasta şi copilul Sfântului David Prorocul.

[4] Cf. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, O epistolă a patriarhului Fotie şi semnificaţia ei, în rev. Mitropolia Banatului, XXXII (1982), nr. 10-12, p. 622.

[5] Opere, p. 34.

[6] P. S. Irineu Bistriţeanul, Sfântul Irineu de Lyon – polemist şi teolog, op. cit., p. 69.

[7] Opere, p. 64.

[8] A se vedea Sfântul Sfințit Mucenic Irineu al Lyonului, Aflarea și respingerea falsei cunoașteri sau Contra ereziilor, vol. 2, trad. de Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2007, p. 45, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/23/sfantul-sfintit-mucenic-irineu-al-lyonului-contra-ereziilor-vol-2/.

[9] Opere, p. 224. [10] Ibidem.

[11] Sfântul Sfințit Mucenic Irineu al Lyonului, op. cit. supra, p. 134.

[12] Opere, p. 82. [13] Idem, p. 84. [14] Idem, p. 91.

[15] Cf. Gabriel Ştrempel, loc. cit., p. XLVIII-XLIX.

[16] Opere, p. 73.

[17] Cf. Gabriel Ştrempel, loc. cit. p. XLIX. Vezi Opere, p. 191.

[18] Cf. Sfântul Clement Romanul, Epistola I către corinteni, XXV, 1-5, apud. Diacon Ioan I. Ică jr. Canonul Ortodoxiei, vol. I, Ed. Deisis şi Stavropoleos, Sibiu, 2008, p. 405-406.

[19]înălţimea fecioriei ei, întru care cu anevoe să sue gândurile omeneşti şi adâncimea darurilor ei, carele nu să pot vedea lesne nici cu ochii îngereşti… ; dar şi în a doua scrisoare către Brâncoveanu face o asemenea parafrază, scriind: …vei lăsa pre Irod (…) ca pre un mincinos , că nu ştie a cânta Alliluia…, cf. Opere, p. 16, 233.

[20]aşa iaste şi ia, mai cinstită în cer decât heruvimii şi mai slăvită fără de asămânare decât serafimii…, cf. Idem, p. 18.

[21]înfăţişat Se aduce [Domnul] (…) de sicriiul cel însufleţit, adecă de Sfânta Fecioară…  Idem, p. 30.

[22]fericita Anna, fămeia lui Ioachim, născu scaun sfânt lui Dumnezeu, pre Fecioara Mariia, ca să Se odihnească pre dânsa Cela ce să odihneşte pre scaunele cele îngereşti…, cf. Idem, p. 44.

[23] Îl mărturisesc pre dânsul adevărul lucrurilor, cum că iaste îndreptătoriul credinţii şi chipul blândeţii şi dascălul înfrânării, precum îl cântă Beserica, şi pentru aceia au agonisit prin smerenie cele înalte şi prin sărăcie cele bogate, cf. Idem, p. 51.

[24] Idem, p. 69. [25] Idem, p. 71. [26] Idem, p. 78.

[27] Din ceriu fu chiemat Pavel, din ceriu s-au chiemat şi Constandin, după cum îl cântă Beserica, cf. Idem, p. 85.

[28]greşalele ce au, ca nişte oameni ce poartă trup şi vieţuesc în lume. ; Va aşăza, fără de niciun prepus, marele Dumnezeu, sufletul ei creştinesc în sânul lui Avraam şi al lui Isac şi al lui Iacov, în lăcaşurile celor vii, în corturile celor drepţi, unde străluceşte lumina cea de pururea a dumnezeeştii Lui mărire, cf. Idem, p. 172, 191-192.

Did you like this? Share it: