Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Intimidarea interlocutorului

Într-o discuție în doi, privată sau publică, conversația e o mare…delicatețe. Bineînțeles, dacă ești delicat. Adică, dacă ești atent, afabil, condescendent…cu interlocutorul tău. Și dacă ești, nu ies deloc scântei, ci discuția e o lungă și frumoasă și caldă odihnire reciprocă.

Dacă nu ești și nici nu vrei să fii, atunci intri în discuție cu el pe picior de forță și nu de egalitate.

Îl privești de sus. Îl scuipi în cap (metaforic vorbind). Îl iei peste picior (tot metaforic vorbind). Și când te dai tare…la convorbitor, atunci vrei să îl intimidezi.

Problema e când interlocutorul nu se intimidează, ci este și rămâne tare în clanță, iar discuția e publică. Ce faci atunci? Unii, spre exemplu, au aruncat cu paharul de apă în celălalt. Alții s-au ridicat la bătaie. Alții și-au scuipat interlocutorii. Însă toate trei exemplele sunt dăunătoare și dezagreabile.

Căci pentru a lupta cu altul la nivel de cuvânt trebuie să ai cuvinte.

Da, să zicem că avem cuvinte! Zici, zici și iarăși zice, iar cel din fața ta o ține langa cu ale lui. Ce facem atunci? Discuția serioasă, care e purtată neserios de una dintre persoane, trebuie tratată cu sare. Adică, cu ironie. Și dacă e mai gros la obraz, îi zici mai cu putere…despre cât de nesimțit e. Dar dacă vezi că e sensibil la ironie…îi zici ceva prin care să înțeleagă că e „prea mult”. Și ce e prea mult…produce vomă.

Până la urmă, o discuție penibilă trebuie întreruptă înțelept. Și, de obicei, cel mai înțelept cedează primul într-o atare situație.

Plecăm, ne vedem de ale noastre…dar dacă celălalt crede că „nu s-a terminat discuția noastră”, atunci intimidarea sau enervarea conlocutorului continuă. Continuă zile și nopți, săptămâni și luni, chiar ani…

Pentru că poți întâlni oameni, care, și peste ani…să nu fi terminat cearta/ discuția/ răfuiala cu tine. Adică unul se răfuiește cu tine, în capul lui, din liceu. Altul din facultate. Mai întâlnești pe altul care a început o discuție cu tine la o conferință și n-a terminat-o nici până azi…în inima lui.

Așa că intimidarea interlocutorului se poate duce/ purta/ face la nivel online, pe stradă, din funcția pe care o ocupi, prin telefon, prin email, prin mesaje anonime, prin prieteni, prin dușmani, prin cunoscuți. Un subiect și o realitate complexă.

Pentru că pot exista oameni care vor să „îți dovedească” cum stau lucrurile, care „vor să te pună la punct”, care vor „să te învețe minte”…și tu nu ai ce face, decât să trăiești cu această…„discuție” continuă cu tine de peste zări și mări de intoleranță.

Did you like this? Share it:

Previous

Cel care se ocupă cu reprofetizarea profețiilor vechitestamentare

Next

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului [127]

2 Comments

  1. Flori

    Cei care n-au terminat cearta cu tine nici peste multi ani, dupa ceu au inceput-o la gradinita, sunt mai rai decat decat toti. Mai bine te certi cu cineva si isi spune tot sufletul in fata ta, chiar daca te face albie de porci, decat sa nu iti spuna in fata ce crede desspre tine dar sa te trezesti si peste 5 si peste 10 si peste 15 ani ca mai are inca sa-ti reproseze ceva ce s-a intamplat demult si peste care credeai ca s-a trecut. Sau sa-ti reproseze ceva ce nu ti-a spus niciodata ca nu e de acord cu tine, dar iti spune dupa 20 de ani ca n-a fost de acord. Numai bine Parinte, Doamne ajuta!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Mulțumesc frumos, doamnă Flori! Așa este! E mai bine să ți se spună în față, decât peste ani și ani. Sau e rău ca oamenii să poarte în ei o ură fără sens față de tine, în loc să discute cu tine și să vadă dacă ai sau nu ai sentimente rele față de ei. Numai bine! Fiți pozitivă și zâmbitoare!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén