Hristos Dumnezeu i-a dat exemplu de credință și de bunătate pe păgâni și pe eretici, nu o dată, ci de mai multe ori.

El a primit închinarea magilor/ vrăjitorilor persani.

El le-a vorbit evreilor despre Neeman Sirul (sirianul), pe care Sfântul Eliseos l-a vindecat de lepră, și despre văduva din Sarepta Sidonului, hrănită de Sfântul Iliu în timpul secetei. Pe aceia Dumnezeu i-a miluit, iar pe evrei nu, deși aceia erau păgâni. Și evreii binecredincioși au vrut atunci să-L arunce într-o prăpastie… (Lc. 4, 24-30).

A lăudat recunoștința samaritisului vindecat de lepră, care s-a întors să mulțumească, cât și credința femeii hananee, precum și pe cea a centurionului/ sutașului roman.

Ba chiar a spus că între evrei nu a aflat oameni cu atâta credință precum cea a romanului („Zic vouă: nici în Israil n-am găsit o atât de mare credință”, Lc. 7, 9, cf. BYZ).

Și totuși…Domnul Iisus Hristos S-a întrupat și a venit la evrei: nu la hananei/ cananeeni, nu la sirieni, nu la romani, nu la samaritei, nu la perși.

Nu, Hristos nu S-a întrupat și nu S-a născut dintr-un popor păgân sau eretic, ci din mijlocul singurului popor ortodox al pământului la ora aceea!

Oare nu-i cunoștea Domnul pe evrei, mai înainte de a Se întrupa? Oare nu știa „Cel ce cercetează mințile și inimile” (Apoc. 2, 23) că vine în mijlocul unui popor în care sunt mulți impostori, ipocriți/ fățarnici și nerecunoscători?

Ba da, dar alți ortodocși nu existau pe pământ!

Chiar El i-a spus femeii samaritise (viitoarea Sfântă Muceniță Fotini) că: „noi ne închinăm Căruia știm; căci mântuirea din iudei este” (In. 4, 22)[1]. I-a spus, cu alte cuvinte, că credința lor, a samariteilor schismatici și eretici, e falsă.

Oare nu putea Hristos să Se întrupeze, să trăiască și să propovăduiască în mijlocul unui popor „mai moral” decât evreii?

Nu putea El să meargă la cei care formau comunitatea de la Qumran, spre exemplu, despre care se vorbește astăzi atât de mult, care se pare că aveau o viață „mult mai bună” din punct de vedere moral, decât la cei care strecurau țânțarul și înghițeau cămila (cf. Mt. 23, 24)[2]? Decât la cei care inventaseră nenumărate „porunci ale oamenilor” (Mt. 15, 9), în loc să respecte legea și învățătura lui Dumnezeu?

Ba da, Hristos, ca un Dumnezeu Atotputernic, se putea duce oriunde în lume ar fi vrut, dar El a venit în mijlocul acelora care aveau credința adevărată.

A mustrat purtările lor proaste, nesimțirea inimii lor și faptele lor rele, dar nu a spus niciodată că ei nu aveau credința dreaptă. Dimpotrivă, Domnul le-a spus oamenilor, despre farisei și cărturari: „toate câte v-au spus vouă, faceți-le și țineți-le” (Mt. 23, 3).

Prin urmare, Hristos, după cum El Însuși a subliniat, nu a desființat legea lui Dumnezeu, ci a împlinit-o (cf. Mt. 5, 17).

Iar dacă a lăudat inima bună și faptele frumoase ale unor schismatici, eretici sau păgâni, nu le-a lăudat totodată și lipsa dreptei credințe, ci dimpotrivă, aceia au fost îndreptați spre dreapta și adevărata credință, ca să se mântuiască. Și dacă nu ar fi venit la dreapta credință, nu s-ar fi mântuit.

În concluzie, oricâtă multă moralitate ar avea cineva, ea nu e de ajuns fără dreapta credință. Moralitatea singură nu e mântuitoare, dacă e a unor oameni care sunt schismatici, eretici sau păgâni și care sunt indiferenți față de Adevăr. Care cred în „dreptatea lor”, se închid în autosuficiență/ mulțumire de sine și nu vor să facă eforturi ca să cerceteze și să cunoască Teologia cea dreaptă a lui Dumnezeu.

Istoria Bisericii cunoaște, începând cu primele secole, nenumărate cazuri de comunități eretice care s-au fălit cu „moralitatea” lor, mai presus de a ortodocșilor. Dar aceasta nu i-a izbăvit de Iad…

Am auzit niște pastori adventiști susținând că Ellen White este un fel de…Profet Iliu al vremurilor mai noi. Numai că Sfântului Profet Iliu, deși credea că rămăsese singurul drept-închinător, când tot poporul apostaziase…nici măcar nu i-a trecut vreodată prin cap să își atragă adepți și să facă o „biserică” separată. La fel cum n-a trecut niciodată prin cap acest gând hulitor niciunui Profet al Vechiului Testament, deși mai toți strigau în pustie.

Și niciun Sfânt Profet al Vechiului Testament nu a inițiat vreodată o „mișcare de trezire” care să fie echivalentul, pentru acele vremuri, a ceea ce noi numim astăzi biserică protestantă, baptistă, adventistă, penticostală etc., etc…

Așa încât nici credința dreaptă fără fapte bune și fără moralitate nu e suficientă, dar nici moralitatea fără credință dreaptă nu e mântuitoare.

Și aceasta cu atât mai mult cu cât moralitatea celor care fac evanghelizare în forță e numai de fațadă (acolo unde ei sunt majoritari, lucrurile se văd mult mai bine și se văd…cu totul altfel). Iar în ceea ce-i privește pe păgâni și pe atei, „moralitatea”, la ei, poate fi un concept care trebuie redefinit.


[1] A se vedea traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: http://www.teologiepentruazi.ro/2016/05/10/evanghelia-dupa-ioannis/.

[2] Idem: http://www.teologiepentruazi.ro/2011/08/11/evanghelia-dupa-matei/.

Did you like this? Share it: