Psalmul 70, cf. LXX

1. [Psalmul] lui David, al fiilor lui Ionadab și al celor întâi care au fost robiți [τῷ Δαυιδ υἱῶν Ιωναδαβ καὶ τῶν πρώτων αἰχμαλωτισθέντων]. Dumnezeu[le], în Tine am nădăjduit, să nu mă rușinezi întru veac.

2. În[tru] dreptatea Ta, izbăvește-mă și mă scoate! Pleacă către mine urechea Ta și mă mântuiește!

3. Fii mie întru Dumnezeu apărător și întru loc tare [ca] să mă mântuiesc! Că tăria mea și scăparea mea ești Tu.

4. Dumnezeul meu, izbăvește-mă din mâna celui păcătos, din mâna celui fărădelege și care face nedreptate!

5. Că Tu ești răbdarea mea, Doamne. Domnul [este] nădejdea mea din tinerețea mea.

6. În[tru] Tine m-am întărit din pântece [ἐπὶ Σὲ ἐπεστηρίχθην ἀπὸ γαστρός], din pântecele/ uterul maicii mele [ἐκ κοιλίας μητρός μου] Tu ești apărătorul meu. În Tine [este] lauda mea totdeauna.

7. Ca o minune m-am făcut multora. Și Tu [ești] ajutorul [meu] cel puternic.

8. Să se umple gura mea de laudă! Pentru că voi lăuda slava Ta, toată ziua mare-cuviința [τὴν μεγαλοπρέπειάν] Ta.

9. Să nu mă arunci întru vremea bătrâneții [μὴ ἀπορρίψῃς με εἰς καιρὸν γήρους]. Când se sfârșește tăria mea, să nu mă părăsești [ἐν τῷ ἐκλείπειν τὴν ἰσχύν μου μὴ ἐγκαταλίπῃς με].

10. Că au zis vrăjmașii mei mie și cei care păzesc sufletul meu s-au sfătuit împreună,

11. zicând: „Dumnezeu l-a părăsit pe el. Urmăriți-l și-l prindeți pe el, că nu este Cel care îl izbăvește!”.

12. Dumnezeu[le], să nu Te depărtezi de la mine. Dumnezeul meu, întru ajutorul meu ia aminte!

13. Să se rușineze și să se sfârșească cei care clevetesc sufletul meu! Să se îmbrace [cu] rușine și ocară cei care caută cele rele mie[1]!

14. Iar eu pururea voi nădăjdui [ἐγὼ δὲ διὰ παντὸς ἐλπιῶ] [întru Tine] și voi adăuga peste toată lauda Ta [καὶ προσθήσω ἐπὶ πᾶσαν τὴν αἴνεσίν Σου][2].

15. Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua mântuirea Ta. Că nu am cunoscut învățături [ὅτι οὐκ ἔγνων γραμματείας].

16. Intra-voi în[tru] stăpânirea [ἐν δυναστείᾳ] Domnului. Doamne, îmi voi aduce aminte numai de dreptatea Ta.

17. M-ai învățat, Dumnezeu[le], din tinerețea mea și până acum voi vesti minunile Tale[3].

18. Și până la bătrânețe și la [cea mai adâncă] bătrânețe [καὶ ἕως γήρους καὶ πρεσβείου], Dumnezeu[le], să nu mă părăsești, până am să vestesc brațul Tău tot neamului care vine. Stăpânirea Ta și dreptatea Ta,

19. Dumnezeu[le], [sunt] până la cele înalte, [până la] la cele mărite [μεγαλεῖα] pe care le-ai făcut. Dumnezeu[le], cine [este] asemenea Ție?

20. Câte mi-ai arătat mie, [Dumnezeule], necazuri multe și pe cele rele! Dar, întorcându-Te, m-ai făcut viu și din abisurile/ adâncimile pământului iarăși m-ai adus pe mine.

21. Măritu-s-a măreția Ta [ἐπλεόνασας τὴν μεγαλοσύνην Σου] și, întorcându-Te, m-ai mângâiat și din abisurile/ adâncimile pământului iarăși m-ai adus pe mine.

22. Căci și eu mă voi mărturisi Ție în[tru] instrument de psalm [ἐν σκεύει ψαλμοῦ]. Adevărul Tău, Dumnezeu[le], Cel Sfânt al lui Israil, Ți-l voi cânta Ție în liră [τὴν ἀλήθειάν Σου ὁ Θεός ψαλῶ Σοι ἐν κιθάρᾳ ὁ Ἅγιος τοῦ Ισραηλ].

23. Bucura-se-vor buzele mele când am să-Ți cânt Ție și sufletul meu pe care l-ai răscumpărat.

24. Și încă și limba mea toată ziua va cugeta dreptatea Ta, când au să se rușineze și au să fie dați spre ocară cei care caută cele rele mie.

---

[1] Cei care caută să îmi facă mie lucruri rele.

[2] Voi adăuga mereu laude peste toate laudele pe care Ți le-am adus până acum, Doamne! Te voi lăuda tot mai mult și mai mult în toate zilele vieții mele.

[3] Și până și acum vestesc minunile Tale și le voi vesti întotdeauna.