Sofia Vergara, pe contul ei de Instagram, a afișat o zisă a lui Marilyn Monroe, care spunea că „este mai bine să fii absolut ridicol decât absolut plictisitor”.

Ce înseamnă să fii ridicol? Să spui lucruri aiurea, să faci gesturi excentrice, să te îmbraci extravagant (cum au făcut multe cântărețe și actrițe de top)…dar să faci „senzație”, adică să vorbească lumea despre tine, decât să nu ieși cu nimic în evidență. Căci neieșirea în evidență e…boringul/ plictisitorul detestat de Monroe.

Cu alte cuvinte, spusa e pentru vedete. Pentru cei care vor să facă senzație.

Căci, pentru omul normal, nu e bine să pară ridicol în fața comunității, fiindcă prin aceasta este vorbit de rău de toți, dar, a fi plictisitor, nu e o mare problemă pentru societate. E o mare problemă doar dacă îți plictisești soția, copiii, părinții, rudele, eventualii prieteni. Dar dacă ești ursuz și plictisitor ești ca…mulți dintre cei de azi.

Eu, pe stradă, văd mulți plictisiți, multe fețe acre, mulți care trăiesc în lumi paralele, făcând abstracție de modul cum merg și pe cine au pe lângă ei. Așa că plictiseala și plictisitorii formează cotidianitatea noastră. Cei care se dau în spectacol, care ies în evidență, sunt luați imediat la ochi, nu numai de oamenii de rând, dar și de organele de poliție.

Privind lucrurile în mod realist, deci, societatea noastră e de acord cu boring, dar nu și cu ridiculous. Ea merge mână în mână cu triștii și cu plictisitorii, dar nu simpatizează cu cei care se fac de râs la tot pasul. Pentru că, încă, suntem o societate conservatoare.

Did you like this? Share it: