Săracul invidios se consideră „nedreptățit” de cei care au. Și gândul lui marcant e acela de a parveni. Pentru că el caută mereu omul, crăpătura, ușița pe care să intre pentru a-i fi mai bine. Și când ajunge la un anume bine, el nu se poate stăpâni și dorește, mereu, lucruri care nu îi fac bine și nici nu le merită.

Săracul invidios e adesea și un om neinstruit. Neinstruit nu pentru că sistemul de învățământ e restrictiv sau pentru că nu există mijloace de instruire în vremea noastră, ci pentru că el nu învață…dacă nu are și ceva bani. Și când învață, învață pentru ca să aibă și mai mulți bani și nu pentru ca să fie om.

Că a fi om e lucru mare…iar săracul parvenit preferă banii, preferă confortul, nu lasă pe nimeni să strălucească în jurul lui, căci el se știe cu musca pe căciulă. Pentru că el a ajuns acolo datorită „unui concurs de împrejurări” și nu pentru merite. Merite personale. Adică nu e bun de nimic…dar e acolo. Și dacă a ajuns acolo târâș-grăpiș, după ce a făcut multe temenele, atunci se teme să își piardă culcușul.

Săracul invidios e bun informator. Orice regim politic preferă săraci și turnători, decât bogați și delatori. Pentru că ei o fac pentru bani și nu pentru faimă. Bogatul urmărește întotdeauna mai multul. Săracul invidios se mulțumește cu cât pică, până când și el și-o ia în cap. Adică până și el cere mai mult. Mai mult decât merită.

Pentru că există oameni, nu contează de ce etnie și unde trăiesc, cărora nu le place să își facă prieteni…ci să profite de eventualele relații cu alții. Și când „își fac treaba cu tine” se mută la alt om ca să îl căpușeze.

Did you like this? Share it: