Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Sfinții 3 Ierarhi [30 ianuarie 2017]

Iubiții mei[1],

vă aminteam în predica de anul trecut că praznicul de azi e consecința unor vedenii, pe care le-a avut Sfântul Ioannis Mavropus, Mitropolitul Evhaitelor, în secolul al 11-lea. Căci lui i s-au arătat în mod extatic Sfinții 3 Ierarhi, astăzi pomeniți, adică Sfinții Părinți Vasilios cel Mare, Grigorios Teologul și Ioannis Gură de Aur, și i-au spus că ei sunt una la Dumnezeu, că ei sunt împreună în slava Lui și că cei din Biserică nu trebuie să se mai certe pe seama întâietății lor[2].

Și după ce am vorbit despre munca imensă predicatorială și scriitoricească a celor 3 mari Teologi ai Bisericii, astăzi pomeniți, am subliniat faptul că „praznicul de astăzi e un praznic al unității Bisericii și al frățietății”[3].

Și, totodată, vorbeam despre Sfântul și Marele Sinod din Creta al Bisericii, despre importanța lui pentru Biserică și îmi exprimam următoarea dorință capitală: „îmi doresc să primeze interesul catolic/ universal al Bisericii și nu cel național sau personal. Adică îmi doresc ca sinodalii Bisericii să fie vocea lui Dumnezeu pentru Biserică și pentru întreaga lume, ca unii care reprezintă Biserica Dumnezeului Celui viu în această lume”[4].

Praznicul de față a rămas și va fi un praznic al unității și al frățietății Bisericii, însă bucuria sfântă a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii, la care toate Bisericile autocefale contribuiseră, a fost știrbită de neprezența intempestivă a 4 Biserici autocefale și de valul de extremism care l-a precedat și l-a urmat. Și aceasta, pentru că nu a primat interesul general și major al Bisericii, ci interese minore, mult prea minore pe lângă unitatea Bisericii lui Hristos.

Și acest lucru ne arată că nu suntem cu adevărat responsabili pentru unitatea Bisericii, nici la nivel înalt și nici la nivel jos, dacă anumiți primați ai Bisericii și mulți din ierarhia Bisericii și din poporul ortodox au ales și aleg, mai degrabă, schisma decât comuniunea Bisericii.

Actele sinodale din Creta sunt explicite, sunt neapărate, sunt ortodoxe, sunt realiste. Așa le percep eu, ca teolog, care nu am participat la scrierea lor și nici la semnarea lor, dar care, citindu-le și aprofundându-le, le înțeleg greutatea teologică și miza lor actuală. Pentru că ele răspund unor nevoi actuale pe baza mărturiei Scripturii și a Tradiției Bisericii.

Mărturisind că Biserica Ortodoxă e singura Biserică a lui Hristos pe pământ (art. 1), Biserica participă la dialogul cu alte confesiuni în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (art. 16). Iar în cadrul acestui organism religios interconfesional, Biserica „nu acceptă nicidecum ideea egalității confesiunilor și în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional” (art. 18)[5].

Însă extremismul ortodox, după Creta, vorbește doar despre un singur lucru: despre „dogmatizarea” ecumenismului de către Biserică.

Vrând „să explice” termenul de ecumenism [οικουμενισμός], Pr. Matei Vulcănescu ne spune că el este opusul lui ecumenic [οικουμενικός][6]. Însă ambele cuvinte vin de la vechiul cuvânt οἰκουμένη, care înseamnă pământul locuit sau lumea și pe care, spre exemplu, îl găsim în Ps. 88, 12, LXX: „al Tău este pământul [Σή ἐστιν ἡ γῆ], lumea [τὴν οἰκουμένην] și deplinătatea ei Tu le-ai întemeiat [καὶ τὸ πλήρωμα αὐτῆς Σὺ ἐθεμελίωσας]”.

Și când spunem că Biserica este ecumenică, spunem că ea este pentru toată lumea, pentru că toată lumea trebuie să intre în Biserica Ortodoxă, în singura Biserică a lui Hristos pe pământ, în Biserica Cincizecimii.

Iar când spunem ecumenism, desemnăm, așa după cum ne spune și Vulcănescu, „dialogul dintre Biserica Ortodoxă și celelalte culte, care[,] dacă este făcut pe baze ortodoxe, dupa învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii, nu poate fi rău, [ci] poate fi benefic pentru eretici, dar numai atunci când e făcut de pe poziții autentice [autentic] ortodoxe”[7]. Și pentru că dialogul Bisericii este cu toate cultele și religiile lumii, tocmai de aceea dialogul este planetar/ mondial, adică ecumenic. E cu toată lumea din afara Bisericii. Așadar, ecumenic și ecumenism nu sunt termeni opuși, pentru că ei au în vedere pe toată lumea: toată lumea trebuie să intre în Biserică (ecumenic), pentru că Biserica mărturisește adevărul, în dialog deschis, întregii lumi (ecumenism).

Și când, de mai multe ori, diverse persoane anonime au venit la nivel online ca să mă întrebe „ce părere am despre ecumenism”, eu le-am spus, știind semnificația termenului, că Biserica dialoghează cu toată lumea și nu se ghetoizează.

Iar Sinodul din Creta a mărturisit faptul că Biserica e în dialog cu întreaga lume, fiind membră în Consiliul Mondial al Bisericiilor, dar de pe această poziție: că ea e singura Biserică a lui Hristos pe pământ. Și asta nu e „o erezie”, ci adevărul absolut al eclesiologiei ortodoxe.

Iar când extremismul ortodox vorbește despre „dogmatizarea” ecumenismului în Biserică odată cu Creta, spune o nerozie fără seamăn: pentru că ecumenism = dialog teologic. Și Biserica nu din 2016 dialoghează cu lumea, cu οἰκουμένη, ci de la început, de la Cincizecime, când Sfântul Petros predică și oamenii intră în Biserică prin Botez.

Însă extremiștii ortodocși, când spun ecumenism, nu spun dialog principial cu alții, pe baze ortodoxe, ci ei se tem de altceva, despre care ne vorbește și Vulcănescu, în același articol: „de erezia ecumenistă”. Adică de o erezie…care poate să înceapă datorită dialogului cu alții. Pentru că dialogul nu poate fi o erezie, dar „erezia ecumenistă…[este] trecerea peste barierele dogmatice și ajungerea la un numitor comun cu toate celelalte culte. Această erezie consideră pe toți ereticii și schiz[s]maticii deopotrivă cu Biserica, sau ca făcând parte din Biserică”[8].

Iar la Creta s-a aruncat în aer orice idee de relativizare a Bisericii, pentru că s-a spus că „Biserica Ortodoxă, fiind una, sfântă, catolică și apostolică Biserică [Ἡ Ὀρθόδοξος Ἐκκλησία, οὖσα ἡ Μία, Ἁγία, Καθολική καί Ἀποστολική Ἐκκλησία]…ocupă poziția principală în chestiunea promovării unității creștine în lumea contemporană [κατέχει κυρίαν θέσιν εἰς τήν ὑπόθεσιν τῆς προωθήσεως τῆς χριστιανικῆς ἑνότητος ἐντός τοῦ συγχρόνου κόσμου]” (art. 1)[9].

De aceea, dacă Biserica ar fi spus, la Creta, în mod sinodal, că „nu știe dacă ea este singura Biserică a lui Hristos pe pământ” sau ar fi spus că „unitatea Bisericii e rodul dialogului cu celelalte confesiuni creștine și al unirii cu ele fără acrivia dogmatică a Bisericii”, atunci, cu adevărat, sinodul ar fi fost unul eretic.

Însă Sinodul din Creta a fost ortodox și a mărturisit adevărul Bisericii: acela că Biserica Ortodoxă e Biserica lui Hristos și că ea, Biserica lui Hristos, e prima care luptă pentru „unitatea creștină” [τῆς χριστιανικῆς ἑνότητος], adică pentru recuperarea „creștinilor” eterodocși și revenirea lor la Biserică.

– Ce înseamnă „unitate creștină” pentru Sinodul din Creta?

– Înseamnă ca tot ceea ce astăzi e indicat de titlul Creștinism, sub care se înțeleg toate confesiunile „creștine”, să reintre în Biserică, în singura Biserică a lui Hristos, în Biserica Ortodoxă. Și pentru asta trebuie să dialoghezi cu ceilalți „creștini”, cu „creștinii” eterodocși, pentru ca să îi aduci în Biserică.

Și pentru asta trebuie ca Biserica să mărturisească și la nivel sinodal și la nivelul facultăților de teologie și al seminariilor, și la nivelul Bisericilor parohiale și al Mănăstirilor, și la nivelul creștinilor monahi și mireni învățătura și viața Bisericii.

Adică să scriem cărți, să scriem articole, să facem emisiuni TV și de radio, să predicăm și să conferențiem peste tot despre istoria, Tradiția, teologia și viața Bisericii lui Hristos, să vorbim în cunoștință de cauză despre ele și nu să ne împărțim și să ne despărțim fără rost.

Căci la Creta s-a vorbit despre unitatea Bisericii în diversitatea ei, despre importanța Căsătoriei și a postului, despre valoarea persoanei umane și a libertății și a comuniunii, despre responsabilitate și frățietate. Adică s-a dat mărturia dintotdeauna a Bisericii, care nu poate enerva pe nimeni, decât dacă nu o înțelegi sau dacă ești rău intenționat.

Însă Biserica e una și ea e întemeiată în slava Dumnezeului treimic, iar fiecare dintre noi trebuie să avem brațe teologice pentru toți oamenii. Noi trebuie să fim teologici, pentru ca să mărturisim teologia Bisericii și altora. Dar pentru ca să avem teologia Bisericii, trebuie să o învățăm cu smerenie și cu simplitate de cuget de la Sfinții Părinți ai Bisericii. De la toți Sfinții Părinți ai Bisericii. Învățând de la toți și armonizând tot ceea ce înțelegem de la ei și nu făcându-i să se „contrazică” unul pe altul.

Căci eu cred cu tărie că nu numai cei 3 Sfinți Teologi de astăzi sunt împreună la Dumnezeu, ci toți Sfinții sunt împreună cu El. Și ei nu se ceartă în Împărăția lui Dumnezeu, ci sunt în comuniune unii cu alții și vor să ne învețe și pe noi că cel mai scump lucru în Biserică e comuniunea și iubirea între frați.

Și nimic nu trebuie să iubim mai mult decât acest lucru: decât pacea, unitatea și comuniunea Bisericii.

De aceea, pe mine mă îngrozesc orice intenții de neascultare, de împotrivire, de schismă, orice separatism „pe baze teologice”. Pentru că ele înseamnă…îndepărtare, desprindere, rupere de Biserică.

Și acestea arată multă pruncie a minții, multă nechibzuință, multă necunoaștere a istoriei Bisericii. Pentru că ereziile, cu adevărat catastrofale pentru Biserică, au produs multe dureri și multe pierderi de suflete. Schismele de care a avut parte Biserica au fost dramatice, au fost copleșitor de dureroase. Și toate au pornit de la neînțelegeri dogmatice. Când partea monofizită și cea nestoriană s-au desprins de Biserică, ele s-au desprind datorită neînțelegerii dogmatizării Bisericii despre persoana lui Hristos, Dumnezeul nostru. Și acum, Etiopia și Egiptul sunt majoritar monofizite[10], ele, care, la început au dat mulți Sfinți Bisericii, iar nestorienii sunt minoritari în Siria, Irak și Iran, avându-și sediul la Chicago[11].

Armenia, „primul stat declarat creștin, în anul 301”[12], este acum în afara Bisericii. Patriarhia Romei, de la 1054, se separă de Biserică și devine o mamă a multor grupări eretice.

Și toate acestea dor teribil Biserica și trebuie să ne doară pe toți, pentru că Biserica și-a pierdut fiii în erezie. Iar noi, cei din Biserică, trebuie să facem lucruri concrete pentru cei pe care Biserica i-a pierdut.

În India, evanghelizată de Sfântul Apostol Tomas, „creștinii” reprezintă doar 2, 5%, monofiziții numindu-se aici „Biserica Ortodoxă Siriană Malankara”, care nu are nimic de-a face cu Biserica, iar 83% sunt hinduși[13]. Cine îi evanghelizează pe aceștia?

China are o populație de 1.381.710.000  de locuitori. Însă 81, 1% dintre chinezi sunt păgâni, ca și hindușii din India, pe când „creștinii” Chinei reprezintă 2, 3% din miliardul populației chineze[14].

Islamul este „a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism”[15]. Creștinism, care este format, cu adevărat, numai din membrii Bisericii Ortodoxe, deși, când se spune „Creștinism”, foarte mulți înțeleg că el înseamnă Biserica + toate grupările eterodoxe „creștine”.

„Cea mai mare țară cu populație musulmană este Indonezia, cu 12,7% din populație musulmani, urmată de Pakistan cu 11%, India cu 10,9% și Bangladesh cu 9,2%. Comunități mari se mai găsesc în China, Rusia și, parțial, în Europa. Cu 1,57 – 1,65 miliarde de adepți sau 22 – 24% din populația globului, Islamul este a doua și una din religiile cu cea mai rapidă creștere după numărul adepților din lume”[16]. Cine sunt evanghelizatorii islamului? Lor cine le mărturisește adevărul? Europa se declară a fi 76% „creștină”[17]. Însă „Catolicii sunt cel mai mare grup creștin de pe continent (reprezentând mai mult de 46% din creștinii europeni), al doilea cel mai mare grup creștin în Europa sunt Ortodocșii, care înglobează 35% din creștinii Europei.

După Reforma Protestantă începută în secolul al XVI-lea, 18% din creștinii europeni sunt parte a religiei Protestante, de asemenea, reprezentanții religiilor creștine neoprotestante (Baptiști, Adventiști, Penticostali, etc) reprezintă 1 % din populația creștină a continentului. După populație, Rusia este cea mai mare țară creștină din Europa, urmată de Germania și Italia”[18].

Și Rusia e singura țară ortodoxă din Europa, care nu agreează Uniunea Europeană, în Germania „26.5 de milioane sunt protestanți (32.3%), iar 25.5 de milioane sunt catolici (31.0%)”[19], pe când, în Italia, Biserica Romano Catolică e majoritară, având 81, 2 % din populația țării[20].

Cineva estima Biserica Ortodoxă ecumenică, din toată lumea, ca fiind formată din peste 500 de milioane de credincioși[21]. Adică ortodocșii, pe tot globul pământesc, nu sunt nici jumătate din populația Indiei și suntem de 3 ori mai puțini decât musulmanii. Și atât de rău stând lucrurile, noi ne permitem să ne certăm între noi, să provocăm schisme, să stăm degeaba, când Biserica are de convertit miliarde de oameni.

Ce au făcut Sfinții 3 Ierarhi astăzi pomeniți în materie de teologie și de slujire a Bisericii? Au cinstit și apărat dogmele Sinoadelor Ecumenice, au iubit Tradiția Bisericii și nu au luptat împotriva ei, au predicat ore întregi despre teologia Scripturii și au apărat teologia și viața și Tradiția Bisericii în toate scrierile lor.

Toți au iubit Biserica cu prețul vieții lor și nu le-a trecut niciodată prin cap ideea…să facă ei „o altă Biserică mai bună, mai sfântă și mai dreaptă”. Ci ei au slujit Biserica, i-au învățat pe oameni adevărul lui Dumnezeu, i-au creștinat și educat prin tot ceea ce au făcut și ne educă și ne fac ortodocși și pe noi, cei de azi.

Că nu e de ajuns doar să te botezi și să vii la Slujbe și să stai spectator la ceea ce se face în Biserică, ci trebuie ca cineva să-ți explice toate pe îndelete. Și cărțile lor, ale tuturor Sfinților Părinți, sunt vorbirea de taină prin care noi ne conștientizăm statutul eclesial și devenim cu adevărat ortodocși. Adică punând în lucrare harul lui Dumnezeu primit în Biserică și trăind și slujind Bisericii prin tot ceea ce facem.

Dar ca Sfinții să ajungă la urechea inimii noastre trebuie să le citim cărțile. Adică trebuie să mergem mai puțin la mall, să vedem mai puține filme, mai puține glumițe online, pentru ca să citim mai mult.

Dacă ne ocupăm de teologie mai mult și de politică mai puțin, se vede. Iarăși, dacă ne ocupăm de măturarea casei sufletului nostru prin spovedanie și împărtășirea cu Domnul, se vede și asta. Dacă venim la Biserică pentru ca „să avem de unde ne întoarce” și dacă facem pomeniri pentru cei adormiți „că așa se face” și dacă ne cununăm tot pentru că „așa e obiceiul”, se văd și acestea. Se văd de la o poștă. Și ele arată ce facem și ce nu facem noi. Cine suntem.

Și cine suntem…aceia și mergem la Dreptul Judecător, după moarte, ca să ne dea fiecăruia după faptele noastre. Iar El nu ne va confunda pe niciunul dintre noi cu un mare Sfânt al Lui, pentru că El ne știe pe fiecare în parte din veci. Pe El nu-L putem minți, pe El nu Îl putem duce cu vorba, pentru că cuvântul Său e adevărul și judecata Lui e fără cusur și e veșnică.

Așadar, iubiții mei, în această zi și în toate zilele vieții noastre, noi trebuie să prăznuim pacea, bucuria și sfințenia Bisericii! Trebuia să prăznuim praznicele Bisericii și nu să ne inventăm fiecare „praznice” după bunul plac. Căci Biserica, pe fiecare zi, ne indică pe cine trebuie să pomenim, ce fel de mâncare trebuie să mâncăm, cum trebuie să trăim și să vorbim, și ce stare sufletească trebuie să avem.

Pentru că, dacă sâmbăta, noi îi pomenim pe cei adormiți, ce stare putem avea? De pocăință și de rugăciune, de milostenie pentru cei adormiți ai întregii lumi. Iar dacă astăzi e praznic teologic, praznic de bucurie, praznic de iubire față de Sfinții 3 Ierarhi, ce trebuie să facem? Nicidecum să plângem, ci să ne bucurăm împreună, să fim împreună la Biserică!

Dar când scrie în calendar că e post, noi ce trebuie să facem în acea zi? Să postim! Și postul nu e niciodată singur, ci el e plin de rugăciune, de metanii, de închinăciuni, de fapte bune în folosul oamenilor. Adică postul ne face dinamici, după cum și prăznuirea ne propune același dinamism. Dar postul ne propune un dinamism impregnat de durere pentru păcatele noastre, pe când praznicul bucuriei ne propune un dinamism plin de veselie duhovnicească, teologică. Plin de rugăciune și de mulțumire bucuroasă pentru toate binefacerile lui Dumnezeu revărsate întregii lumi.

Și după cum, în Săptămâna Mare, nu putem face Nuntă și chefuri, în Săptămâna Luminată nu putem să fim triști, dacă trăim în ritmul de viață al Bisericii. Pentru că ritmul de viață al Bisericii e unul sfânt, e dumnezeiesc, și el îmbină perioadele de post cu perioadele fără restricții culinare, îmbină pocăința cu veselia, îmbină prăznuirea cu tânguirea, pentru ca să nu fim niciodată unidimensionali, ci întotdeauna paradoxali. Adică înțelegând, deopotrivă, bucuria și tristețea, plânsul și veselia, milostivirea și pocăința.

Tocmai de aceea, toată lumea evlavioasă fuge la Părintele duhovnicesc, aleargă la el pentru sfat și pentru rugăciunile lui, pentru că el știe toate dramele și bucuriile oamenilor, neputințele, ispitele și învingerea lor, din viața și experiența sa, și știe să îmbine, în același timp, stări care par multora opuse, antagonice. Pentru că o femeie vine la el ca să îi vorbească despre ea și despre fiul ei, care nu vrea să vină la Biserică, un bărbat vine să întrebe dacă trebuie să se căsătorească cu o anume femeie, un altul vine pentru o bucurie, pe când altul pentru o tristețe, și toți aceștia vin unii după alții sau mai mulți în același timp, pentru că știu că el poate să îi înțeleagă și să le vorbească la toți potrivit stării și nevoii lor.

De ce nu sunt așa toți oamenii? De ce nu pot fi toți creștinii gazde primitoare ale altora și să trăiască și bucuriile și tristețile oamenilor în același timp? De ce nu vrem să trăim această oboseală sfântă de a ne face tuturor toate?

Pentru că nu ne place să fim profunzi, ci mici la suflet, ranchiunoși, egoiști, gândind numai pentru noi și ai noștri, și nevrând să ne vadă cineva josnicia.

Dar ea se vede, iubiții mei! Părintele duhovnicesc vede patimile oamenilor, după cum noi ne privim în oglindă. Numai că el privește în oglinda care nu deformează realitatea. În oglinda în care virtutea e virtute și patima e odioasă, oricare ar fi ea.

De aceea, când nu înțelegeți ce vă spune Duhovnicul, nu dați vina pe el! Întrebați-vă unde greșiți. Și de ce nu îl puteți înțelege, dacă el vorbește românește.

Și veți vedea că problema e întotdeauna în noi și nu în alții. Căci dacă nu am avea probleme ontologice, adică patimi vii și urâte, i-am vedea pe alții cum ne vedem pe noi înșine. Le-am vedea sufletul după cum ținem peștele în palmă, ca să îl curățăm de solzi. Dar pentru că suntem murdari ca și ei, ne scoatem ochii degeaba unii altora, ne ciondănim fără rost, pentru că problema e în noi, e a noastră și nu a altora. Și problema noastră, adică patimile noastre nu dispar când vrem noi sau nu putem să presupunem că ele nu există, pentru că ele sunt acolo, în sufletul nostru, ca leii în cușcă. Și ele, patimile, ne mușcă și pe noi, îi mușcă și pe alții și sunt un rău social, un rău comunitar, un rău planetar.

Pentru că, înainte să se încindă pământul de căldură, din cauza poluării, noi ne încindem de ură și de desfrânare, de nesimțire și de răutate. Și problema noastră e problema întregii lumi, pentru că ne asemănăm la patimi unii cu alții, chiar dacă nu ne-am întâlnit niciodată, noi, cei din România, cu cei din Taiwan sau din Rusia. Dar și ei au aceleași probleme ca și noi. Și nu ni le putem vindeca decât în Biserica lui Dumnezeu, cu mult efort, spovedindu-ne și împărtășindu-ne des, luptând cu toate patimile din noi și fiind oameni ai comuniunii și ai milostivirii.

Zi de praznic, zi de bucurie! Să ne bucurăm, așadar!

Dumnezeu să ne umple de dragostea Sfinților 3 Ierarhi pentru Biserica Lui și pentru teologia lui Dumnezeu! Amin.


[1] Scrisă în ziua de 27 ianuarie 2017, zi de vineri, cu soare, dar geroasă.

[2] Cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2016/01/28/predica-la-sfintii-3-ierarhi-30-ianuarie-2016/. [3] Ibidem. [4] Ibidem.

[5] Cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2016/07/11/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine/.

[6] Cf. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2012/09/30/ce-insemna-ecumenism/. [7] Ibidem. [8] Ibidem.

[9] Cf. https://www.holycouncil.org/-/rest-of-christian-world?_101_INSTANCE_VA0WE2pZ4Y0I_languageId=el_GR.

[10] A se vedea: http://www.teologie.net/2013/10/01/statistica-crestini/.

[11] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nestorianism.

[12] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Apostolică_Armeană.

[13] Idem: http://ziarullumina.ro/supravietuirea-crestinismului-in-india-34652.html.

[14] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/China.

[15] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Islam. [16] Ibidem.

[17] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Creștinismul_în_Europa. [18] Ibidem.

[19] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Germania.

[20] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Italia.

[21] A se vedea: http://ziarullumina.ro/ortodoxia-pe-glob-71715.html.

Did you like this? Share it:

Previous

Băiat de gașcă

Next

Diferiți, dar gândesc la fel

8 Comments

  1. Vasile anagnost

    Pe mine m-ati lamurit definitiv Parinte in legatura cu Sinodul din Creta. Nu inteleg de ca mi cauta unii sa mai produca vrajba pentru ca chiar nu au motive. Ce facem acum, devenim literalisti ca evreii sau ca neoprotestantii? Oare chiar nu se poate intelege un demers care are un scop bun? Eu va multumesc pentru lamuririle suplimentare si va doresc multa har si pace de la Bunul Dumnezeu si de la Preasfanta Maica Sa! Dumnezeu sa ne ajute, sarut mana.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Vasile,

      lucrurile sunt clare în ceea ce privește Creta! Acum trebuie să privim spre viitor și, mai ales, să facem ce trebuie azi să facem. Iar azi trebuie să trăim creștinește, să scriem mult, să citim mult, să ne rugăm mult și să arătăm, pretutindeni, amabilitatea și veselia Bisericii, bunătatea ei și modul în care ea vede, foarte clar, oamenii.

      Pentru că nu ne putem permite să trăim în trecut, când avem atât de multe probleme de rezolvat acum, în clipa de față. Oamenii nu au locuri de muncă. Mulți tineri ai noștri nu sunt alfabetizați. Mulți au reticență de computere și de online pentru că nu știu la ce folosesc. Sărăcia merge mână în mână cu neștiința și cu sănătatea precară.

      Noi, oamenii Bisericii, oricare suntem trebuie să facem ce putem, acolo unde suntem, în favoarea semenilor noștri. Așa că nu e timp de filosofii sterile ci de acțiune.

      Oamenii au nevoie de mâncare, de case, de cărți, de locuri de muncă, de liniște și de ajutor din partea noastră. Ce facem din toate astea? E de ajuns doar că mergem la Biserică, ne întoarcem și ne vedem de ale noastre? Eu cred că facem mult prea puține lucruri din câte putem să facem.

      Vă mulțumesc pentru că v-am lămurit și să rămâneți așa, sănătos la alegeri și bucuros pentru dialog! Multă sănătate și pace!

  2. Gabriel

    Adevărul despre ECUMENISM și SINODUL din CRETA
    https://drive.google.com/file/d/0B5UnAwbXz-IyTFo3TTZ5eDMyaDg/view

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Gabriel,

      textul pe care mi l-ați prezentat e unul manipulator și extremist, ca și cartea de aici, apărută în 2016 la Oradea.

      Iar extremismul românesc, care „luptă” împotriva ecumenismului, adică a dialogului religios cu alte confesiuni și religii, care „luptă” împotriva cipurilor, adică a tehnologiei, deși toți extremiștii folosesc telefoanele și computerele începând din Muntele Athos și până în România, care „luptă” împotriva celor „păcătoși”, pe premisa că ei, extremiștii, sunt „sfinți”, e de esență grecească. A apărut cu ceva decenii înainte decât la noi…după care au zis ca să îi îmbâcsească și pe alții cu el.

      Tocmai de aceea ierarhi și teologi greci au venit în România, s-au dus în Republica Moldova, i-au învățat și pe români să devină fanatici…ei s-au întors în țara lor…dar cei care i-au crezut și i-au urmat au fost caterisiți.

      Adică cei care i-au învățat să nu îi mai pomenească pe Ierarhii noștri la Slujbe își văd de treaba lor în Grecia, nu i-a dat nimeni afară, nu suferă nimic, dar cei pe care i-au înșelat în România au început să fie caterisiți pentru neascultarea și obrăznicia lor.

      Ce spune broșura dumneavoastră și cartea asociației Astradrom în esența ei, după ce o citim? Că dumneavoastră, extremiștii, sunteți „adevărata Biserică a lui Hristos”, iar noi suntem niște „apostați”. Însă lucrurile stau cu totul și cu totul invers: extremiștii ortodocși români, greci, ruși, de la Sfântul Munte Athos, din America și de pe unde or mai fi, sunt adunați în grupuri izolate, în enclave, și disidența lor nu are nimic de-a face cu Biserica.

      Așa că adevărul despre ecumenism e că el înseamnă dialog ortodox și onest cu eterodocșii, iar adevărul despre Sinodul din Creta e că el e ortodox, că a clarificat lucruri importante în Biserica lui Hristos pentru ziua de azi, iar cei care luptă împotriva lui și a Bisericii sunt înșelați de demoni, sunt neiubitori de frați, vor să împartă Biserica lui Hristos, sunt mândri și certăreți, cred că au „adevărul lor aparte”, sunt oameni care își pierd timpul cu discuții sterile.

      Vă doresc numai bine, domnule Gabriel, și să vă pocăiți pentru vorbirea de rău, pentru judecarea aproapelui, pentru lupta împotriva Bisericii, pentru neascultarea canonică și pentru neiubirea față de Dumnezeu!

  3. Pr. Ovidiu

    Extremiștii să vă citească și predica de aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2017/01/27/predica-la-duminica-a-17-a-dupa-cincizecime-2017/
    Și, de asemenea, cele 11 volume de predici ale sfinției voastre, precum și cărțile de teologie dogmatică pe care le-ați scris, și Viețile de Sfinți pe care le-ați redactat în parte (între care și Viața Sfântului Grigorie Teologul). Și apoi să ne arate și de la dânșii care este munca lor zilnică pentru cunoașterea Sfinților Părinți cu care sunt în gură toată ziua. Pentru că în afară de multă vânzoleală și minciuni repetate și răs-răs-răs-repetate, în afară de multă tulburare, țipete și certuri și pretenții trufașe n-am văzut altceva de la ei.
    Am înțeles că au interzis adepților să mai citească Teologie pentru azi și, în general, teologie patristică, și le cer să citească numai ce le dau ei, ca nu cumva să se lumineze oamenii și să-și vină în fire.
    Cum pretind neoprotestanții că sunt urmașii Apostolilor, așa pretind și ei că sunt următorii Sfinților Părinți. Și chiar folosesc aceleași tehnici de manipulare, folosindu-se din plin și de globalizare și de toată tehnologia de ultimă generație și de libertatea de exprimare.
    Dumneavoatră, Părinte, de-abia mai respirați de oboseală muncind și nevoindu-vă toată ziua, iar ei sunt plini de odihnă și de energie ca să țipe și să umble toată ziua, smintind pe cei simpli.
    Cine e cu ei e bun, iar cine nu e cu ei, oricâte ar face oricât ar arăta că se nevoiește pentru Ortodoxie, nu e bun pentru noii catari. Părintele Rafail Noica e înșelat, Părintele Calistrat de la Bârnova asemenea,Părinții de la Sfântul Munte, care nu îi aprobă (după cum a arătat Sinaxa Sfântului Munte) sunt niște „căzuți”. Ei sunt singurii „sfinți” ai pământului, care amestecă toată ziua adevărul cu minciuna, ei care nici prin învățătură și nici prin comportament nu arată că i-ar fi citit pe Sfinții Părinți. Fiindcă ei învârt toată ziua minciuni și bârfe care sunt ușor de prins, prin care îi cretinizează pe oameni, dar nu răspund niciodată la argumente teologice grele și nici nu difuzează comentarii teologice adânci și sfinte, decât ce pot lua în copy-paste din ce au tradus alții, cât să înșele lumea. Nu muncă și nevoință personală, nu înțelegeri harice proprii.
    Dumnezeu să-i ierte, întorcându-i la pocăință! Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Părinte Ovidiu,

      da, așa stau lucrurile! Și îmi pare rău că stau în acest fel și că nu ne ocupăm de lucruri serioase, ci numai de certuri. Însă extremismul ortodox, preluat din Grecia, este, la bază, o răfuială, mai ales, cu Patriarhul Ecumenic și e o pseudo-polemică cu realitățile timpului.

      Care e agenda „extremistă”? Dacă l-au văzut pe Patriarhul Bartolomeos că comunică cu eterodocșii, ei au făcut o fobie din ecumenism. Și presupun că noi avem de-a face deja cu „erezia ecumenistă”, deși nicio Biserică autocefală ortodoxă, din cele 14, nu s-a unit cu vreo confesiune eterodoxă.

      Și cu toate că știu și ei acest lucru, mint cu nerușinare și vorbesc despre faptul că Biserica „a apostaziat” de la dreapta credință…doar pentru că „comunică” cu eterodocșii.

      Sinodul din Creta e un pretext pentru ceartă. Pentru că fobia anti-dialog a început prin anii 1960 în Grecia și se răspândește peste tot în lumea ortodoxă, mai ales prin extremiștii aciuați în Sfântul Munte Athos. Căci deși Mănăstirile athonite sunt sub ascultarea Patriarhului Bartolomeos al Constantinopolului și nu fac lobby împotriva Sinodului, totuși există Monahi anahoretici, de la chiliile separate de Mănăstiri, care promovează anti-orice.

      Iar mie îmi pare rău că extremiștii noștri se înhamă la o luptă care nu e a lor și că își pierd mântuirea luptându-se cu morile de vânt, adică cu propriile lor frici transformate în „realități”.

      Vă mulțumesc pentru comentariu, Părinte Ovidiu, și mă bucur că pledați pentru munca mea atât de frumos! Mă bucură și mă îndatorează cu recunoștință. Vă doresc numai bine și mult spor în toată activitatea dumneavoastră pastorală și familială!

  4. Antonie G.

    Părinte dragă, am citit și eu broșura și e o mizerie. Mă iertați pentru cuvântul dur. Nu pot să stau să comentez toate minciunile și calomniile pe care le proferează (și cărora li s-a răspuns de multe ori) ci aș vrea să mă opresc numai asupra unui singur aspect. Spre exemplu, spun că preoții „ecumeniști” nu avertizează poporul împotriva ereziilor (catolici, neoprotestanți etc). Pe lângă faptul că e o calomnie, fiindcă mulți preoți predică și împotriva ereticilor, în măsura în care au timp, eu nu i-am văzut niciodată pe acești „înflăcărați apărători” ai Ortodoxiei că ar fi făcut vreodată vreo campanie online în care să discute ideile și teoriile false ale ereticilor. Nu i-am văzut niciodată intrând în polemică vie cu ereticii și având argumente ortodoxe împotriva lor. De asemenea, deși „evanghelizatorii” neoprotestanți anunță adesea în online când și unde va avea loc o „evanghelizare”, nu i-am văzut niciodată mobilizându-se ca să se ducă și să discute pașnic cu oamenii, să ofere contra-argumente teologice puternice împotriva neoprotestanților și să împiedice răpirea oilor de la turma lui Hristos. Când e să se ducă nu știu unde la o conferință sau să se certe cu Ierarhii atunci pot să se mobilizeze, dar când trebuie să stea, în mod concret, cu toată „teologia Sfinților Părinți” pe care cică o cunosc, împotriva ereticilor, atunci nu pot să facă față.
    În realitate însă cred că neoprotestanții i-ar da peste cap dacă ar trebui să facă față cu argumente teologice împotriva lor. Dumneavoastră, de unul singur, de vreo zece ani încoace, ați tot răspuns asalturilor neoprotestante. (Ultima dată aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2017/01/21/cum-ne-adresam-unii-altora-daca-suntem-de-confesiuni-diferite/) Și n-a venit niciun extremist care să vă susțină, niciodată.
    De asemenea, nu am văzut la ei niciodată să facă diferite campanii pentru eradicarea păcatelor și a patimilor între credincioșii ortodocși. Ca să nu mai lungim vorba, de ani de zile pe ei nu-i interesează decât cipul și ecumenismul, ecumenismul și cipul: singurele „flageluri” care macină România. Numai orbii nu văd că oamenii aceștia caută numai motive de scandal și atâta tot, că nu-i interesează deloc nici ereticii și nici credința dreaptă și curată a fraților lor ortodocși, ci doar să le tulbure liniștea, atâta câtă e.
    Sărut mâna, mă iertați dacă am divagat de la subiect.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da, e foarte adevărat, domnule Antonie, că extremiștii noștri se luptă cu ierarhia Bisericii și cu noi, cei care nu le acceptăm fanatismul, dar nu se luptă și cu eterodocșii de tot felul. Cu ei nu polemizează, ci polemizează cu noi și sunt în stare să se adune oriunde sunt conferințe ortodoxe ca să aducă în prim-plan fabulațiile lor, dar nu îi interesează să aibă polemici cu eterodocșii.

      Pentru că nu le pot susține…și de aceea nu vor să se vadă neștiințele lor. Dar neștiințele lor sunt multe, după cum și nesimțirea e multă. Pentru că se ocupă cu falsificări ale textelor sinodale, cu texte rupte din context, cu punerea în coliziune a diverși Părinți pentru ca să iasă „bine” ideile lor și cu o înverșunată luptă cu liniștea Bisericii.

      Cine câștigă? Nimeni! Însă pierdem timpul…

      Un timp atât de prețios, în care am fi putut face foarte multe lucruri.

      Însă extremismul e o alegere, pentru că înșelarea demonică e o alegere. Îi cred, mai degrabă, pe demonii care „le dau curaj”, decât pe Dumnezeu, Care ne cheamă pe toți la pocăință.

      Ce trebuie să facem? Să ne vedem de viața și de evlavia noastră și să fim creativi acolo unde suntem! Să slujim Biserica și nu interese oculte, să fim oameni de omenie și nu bădărani!

      Vă doresc numai bine și mult spor în toate! Vă mulțumesc pentru că sunteți un apărător al cauzei mele la nivel online și un prieten de conștiință! Vă sunt recunoscător pentru asta.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén