…și nouă, care toată ziua ne chinuim să scriem pentru alții.

Și fiindcă unii zic că stăm cam mult pe net…da, ne-ar trebui și nouă zile libere, să citim cărți numai pentru bucuria și hrana sufletului nostru, să medităm, să contemplă și să ne rugăm, să ne regăsim pe noi înșine, așa cum fac mulți…

Însă noi nu mai știm altceva decât muncă și iarăși muncă, muncă pe care o dăruim, pe fiecare zi, în mod public, tuturor.

Ne-a ostenit trupul, ne-au slăbit ochii, ne doare spatele, ne dor mâinile, ne-ar trebui mișcare, mișcare multă, ca să ne mai revenim (fizic). Dar nu ne permitem să ne părăsim scaunele și masa de lucru.

Însă e o muncă ce ne împlinește interior și pe care, din păcate, nu are cine să o facă.

Am putea zice, la fel de ușor, așa cum fac mulți: da’ lasă, să mai facă și alții! Numai că asta înseamnă a întoarce spatele lui Dumnezeu și oamenilor.

Căci ce poți face astăzi, nu lăsa pe mâine, și ce poți face tu, nu lăsa pe seama altora, despre care nu știi dacă se vor naște sau dacă vor vrea sau vor putea să facă ceva.

Did you like this? Share it: