Când vreau să privesc critic o carte mă interesează bunele și relele cărții. Cum e și normal. Pentru că o evaluare critică trebuie să vorbească despre ambele lucruri.

Însă, ca să critici o carte sau ca să evaluezi o carte trebuie ca acea carte să fie o carte și nu o bătaie de joc, adică un plagiat în formă continuată sau o rescriere a istoriei sau o scriere la normă sau o sinteză a ideilor altora.

De aceea, uneori, m-am pronunțat nu doar despre cărți…ci și despre așa-zise „cărți”, care nu aveau de-a face cu onestitatea, cu munca, cu cercetarea, cu un program literar, cu o vocație.

Pentru că astăzi mulți pot scrie o carte, două, nouă…și, cu toate astea, să nu aibă vocația cărții. Mai ales dacă ești profesor, cercetător, vizezi academia…începi să scrii, furi ca să scrii, plătești ca să ți se scrie, furi de la morți, vii și răniți…și îți faci „operă”.

…și acum îmi pare rău că am scris și despre non-cărți. Pentru că prin asta am coborât critica de la principii și încurajări ale autorului pentru ca să scrie…la băgări în seamă a tot felul de neaveniți.

Iar neaveniții în ale scrisului sau ale traducerii nu au de-a face cu scriitorii și cu traducătorii, cu comentatorii și cu criticii literari autentici. Scriitorii au nevoie de critică, adică de un ochi din afară, care să le spună ce e bine și ce e rău în cărțile lor, pentru că critica reală, uneori, te poate duce și mai înainte, îți poate deschide orizonturi și te scapă de multe blocaje în domeniul creației.

Și scriitorii adevărați le mulțumesc celor care îi critică în mod constructiv, pentru că îi receptează ca pe niște prieteni reali. Ca pe unii care îi ajută în mod efectiv.

Însă neaveniții vin, se uită, se uită în neștire la ce ai scris despre ei, nu scot nicio vorbă, îți poartă pică, te dușmănesc…pentru că la ei critica înseamnă „să îi vorbești numai de bine”. Dacă „nu îi vorbești de bine” nu ai făcut nimic cu neaveniții, cu impostorii. Pentru că ei vor laude nemeritate, laude gongorice, supraevaluări ale cărților lor și nu o opinie sănătoasă, cinstită, delicată, prietenească.

Așa că am reevaluat ideea de critică de întâmpinare sau de note la o carte, pentru că am băgat în seamă foarte mulți oameni „elevați” în bădărănia lor, care au considerat că „i-am lăudat” când le-am spus că sunt…

Aceasta e consecința perversă a criticii: neaveniții se laudă că i-am băgat în seamă oricum, indiferent de ce le-am zis. De aceea se minunează și ei că am putut scrie despre ei, fapt pentru care vin adesea să vadă dacă articolul…„mai e online”.

Asta nu înseamnă că nu voi mai citi, ca și până acum, cărți proaste, bloguri proaste, articole proaste, cărți și articole mediocre, plagiate de tot felul, miștocăreli și nesimțiri, cărți și articole și bloguri extremiste, revanșarde, pisăloage etc. Le voi citi, voi lua atitudine în cuvinte…mai puține, fără prea multă expunere a lor…pentru că oamenii se bucură „să apară” la tine, chiar dacă tu îi negi, îi respingi, îi socotești de neînghițit prin ceea ce spun și fac.

În treacăt…voi mai vorbi și despre astfel de persoane, însă ne vom concentra asupra Tradiției Bisericii, a Scripturii, a cultului, a marii literaturi a lumii și asupra teologiei Bisericii, care sunt mai importante decât orice modă și capriciu. Astea rămân, iar celelalte trec. Și noi ne vom ocupa, cu precădere, de cele neapărate pentru creștinii ortodocși și pentru toți cei care caută adevărul în Biserica lui Dumnezeu.

Did you like this? Share it: