Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 9 martie, 2017

Online searches

In 11 years of online creation I fully realized that the people do not know to search online. Or, when they seek online, they seek things already known and not absolutely new things. Why? Because they do not hope to find surprising things.

The searches in matter of theology are often utilitaristic. People seek books, articles, sermons, theological themes, Saints, theological personalities, but not and syntagmas, expressions, personal explanations on various topics. Which means that they’re searching  like novices and not as specialists in theology.

Nor Google and Google translate do not know how „to think” theologically. You have to fight with the search engines or of translation for that „to understand” what you mean. For that the mode how is built the internet is not a theological one. And in such situation you must think empirically and to teach and on it the logic of simpleness.

But for to introduce the theological logic in online, you must follow its way of rationality. And  when you get at specialized topics, then you must search the things and more specialized. And you must keep your computer connected at online in this rhythm of deep searches for that „to know” your theological needs.

Why must we do this? For that an online who stands for nothing is like a lazy mind. But, if we teach it to think more deeply daily, then we have an online which thinks profoundly.

From this motive, I cannot work with a computer and with an online who does not know me. My theological searches are necessarily for my work. The online dictionaries need for you „to think”. I need of my bookmarks and of my notes. And if I have them all at my fingertips, then I can work in will, with peace, with joy.

Reîntoarcere la Nichita [79]

Mi-a atras atenția folosirea, în mai multe poeme, a cuvântului cort, cu sensul de trup:

„Ce alb, ce negru de alb,/ câte stele în stele și stele lângă stele în alb/ și vine vârtejul și vine vântul și vine/ suflare de aer/ și ne suflă și smulge/ și ne duce de pe noi/ cortul pielii noastre” (Ce alb, ce negru de alb!);

„Ceea ce am eu nu este un trup,/ este un cort./ Ceea ce gândesc eu nu este o rază,/ ci este o pernă pentru iepuri” (Vânătoare);

„Din blânda mea vorbă să-ți faci un cort/ să-ți iei drept pernă limba mea roșie” (Alunecarea gândului).

Sensul acesta provine din Sfânta Scriptură, după cum am arătat când am discutat despre poemul Ridicare de cuvinte (vol. În dulcele stil clasic)[1].

Cort sau piele, în Sfânta Scriptură, înseamnă sălaș, templu, dar și trup. Chiar Domnul vorbește despre templul trupului Său (cf. In. 2, 21). Iar un verset precum „În soare Și-a pus cortul Lui” (Ps. 18, 5)[2] este interpretat de Sfinții Părinți ca referindu-se la umanitatea Domnului, pe care El a pus-o în soare, înălțând-o în Sfânta Treime.

Când Nichita vorbește despre „cortul pielii noastre”, pe care îl smulge vârtejul și vântul, se referă la trupul pe care îl prăpădește moartea. Iar când spune „Ceea ce am eu nu este un trup,/ este un cort” se referă la poezia sa, la trupul poeziei sale. Și la fel și atunci când zice: „Din blânda mea vorbă să-ți faci un cort”, se gândește tot la sălășluirea în poezie.

De altfel, Alunecare gândului și Vânătoare sunt două arte poetice:

Nimic mai alunecos decât spinarea păsării;
pat îmi voi face din aripa zburând;
îmbrățișat cu simunul voi săruta pe gură
norul albastru.

Veniți și zburați și plângeți;
să se topească odată sarea aceasta.
Voi pune strigătul meu la uscat
ca să avem cu ce da gust mâncării.

Evaporă-te mână a mea dreaptă, –
să rămână albă bucata de var,
să stingem cu ea focul din apă
și nenorocul.

Du-te tu de la mine
mers al meu de cal pe două potcoave.
Smulge tu și lasă-ți în mâini
ca pe un iepure viu cuvântul acesta.

Lasă să fie acest creier frumos
plapumă pentru ideile friguroase.
Culcă tu în fundul ochiului albastru
animalul rănit cu vederea de mine.

Să-l tragem jos de pe cal pe acest vânător:
Bubuie timpanul meu pe care și-l ține
ca pe un scut apărându-se împotriva tăcerii.

Din blânda mea vorbă să-ți faci un cort
să-ți iei drept pernă limba mea roșie.
Lasă-te tu pe tine gustat
binemirositorule!

Să te sprijini în osul frumos al claviculei.
Ața unui fir de păr alb să ți-o faci coardă, –
să tragi fără milă în dușmanii noștri
și mort fiind
să vii să-mi spui că ei sunt morți.

*

Nici n-ați crede voi că pietrele
sunt copiii de aer ai păsărilor.
Ah, cât doresc să plouă torențial
peste oceanul în care s-a înecat
totdeauna altcineva.

Nici n-ați crede voi
că florile sunt gânduri de-ale răsăritului de soare.
Ah, cât aș vrea să dorm
în casa iepurelui.
Nu, el n-o să se sperie.

Ceea ce am eu nu este un trup,
este un cort.
Ceea ce gândesc eu nu este o rază,
ci este o pernă pentru iepuri.

„Veniți și zburați și plângeți;/ să se topească odată sarea aceasta./ Voi pune strigătul meu la uscat/ ca să avem cu ce da gust mâncării”: sarea lacrimilor de pocăință este cea care dă gust mâncării.

„Du-te tu de la mine/ mers al meu de cal pe două potcoave./ Smulge tu și lasă-ți în mâini/ ca pe un iepure viu cuvântul acesta”: Nichita face aluzii la două poeme mai vechi ale sale, și anume O călărire în zori (vol. Sensul iubirii) și Arta scrisului (vol. Oul și sfera).

În primul spunea: „Calul meu saltă pe două potcoave. /…/ Coama mea blondă arde în vânt”.

În al doilea: „Scrisul se aseamănă întocmai cu o capcană/ de metal,/ care prinde în ea o vulpe vie/ și mișcătoare/ și zbătându-se/ și pierită de frica morții”.

Și pare că Nichita nu mai vrea să se identifice cu efigia din adolescență, pentru că scrisul nu mai e un „mers de cal pe două potcoave”, ci o capcană care prinde cuvântul ca „o vulpe vie” sau „un iepure viu”.

Cuvântul ca „o vulpe vie” sau „un iepure viu” este „animalul rănit cu vederea de mine”.

„Din blânda mea vorbă să-ți faci un cort/ să-ți iei drept pernă limba mea roșie”: din poezia mea să-ți faci cort, acoperământ, sălaș, iar din suferința rostirii mele să-și faci loc de odihnă.

„Lasă-te tu pe tine gustat/ binemirositorule!”: lasă-te și tu, cititorule care ești bineînmiresmat de har, lasă-te și tu să fii gustat de alții!

„Să te sprijini în osul frumos al claviculei” poetului, în structura de rezistență a poeziei sale.

„Să tragi fără milă în dușmanii noștri/ și mort fiind/ să vii să-mi spui că ei sunt morți”: versurile au mireasmă biblică, psalmică, liturgică. Desigur, nu e vorba aici de dușmani în sensul vulgar al cuvântului, ci în sens duhovnicesc.

Cel ce moare ca om duhovnicesc, acela poate vesti că „dușmanii noștri…sunt morți”. După ce a tras în ei cu arcul îndoit de un fir al părului său alb, adică de înțelepciunea sa, sprijinindu-se și pe claviatura osuară a liricii poetului, pe înțelepciunea rezistentă din poezia sa.

„Cât aș vrea să dorm/ în casa iepurelui” înseamnă: cât aș vrea să mă odihnesc în casa cuvântului.

Ceea ce gândesc eu nu este o rază,/ ci este o pernă pentru iepuri”, o pernă pentru cuvinte, un loc de odihnire pentru cuvintele vii, care se lasă cu greu prinse.


[1] A se vedea mai sus. Sau aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2017/01/05/reintoarcere-la-nichita-63/.

[2] Cf. Psalmii liturgici, ediție alcătuită și traducere din LXX de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/05/psalmii-liturgici/.

Pot sluji Sfinții Îngeri cele preoțești pentru oameni?

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Întrebări și răspunsuri teologice
(vol. 1)

*

80. Pot sluji Sfinții Îngeri cele preoțești pentru oameni?

Din Viața Sfântului Mucenic Conon Isavros [Κόνων ὁ Ἴσαυρος]/ Isaurul, care a trăit în secolul 1 după Hristos, aflăm că el a fost învățat dreapta credință, a fost botezat și împărtășit cu Sfintele Taine de Sfântul Arhanghel Mihail[1].  De unde înțelegem că și Sfinții Îngeri pot sluji cele preoțești pentru oameni, dacă sunt trimiși de Dumnezeu ca să facă acest lucru mult prea folositor pentru noi.


[1] AS 7, p. 358/ Sinaxarul grec pe 5 martie, cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/2341/sxsaintinfo.aspx/ Viețile Sfinților pe luna martie, ed. BOR 1995, p. 89.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén