Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predica la Parastasul bunicului meu Marin [2017]

Preaiubită Maică[1],

deși noi aici, acasă, facem Parastase adesea, de obște sau nominale, pentru diverși confrați adormiți, astă-seară am făcut Parastas pentru tataie Marin, pentru bunicul nostru, la 13 ani de la adormirea lui.

O pomenire cu multă iubire, cu multă pace, cu multă slavă a lui Dumnezeu coborâtă în noi, pentru cel care nu a vrut să moară până nu ne-a văzut căsătoriți. Căci îți aduci aminte cât de bolnav era, cum nu mai putea să se miște de pe o parte pe alta în pat…și el o trimitea pe mamaia Floarea ca să ne roage să ne căsătorim cât el…mai e în viață…

Și noi i-am făcut pe plac, ne-am căsătorit civil, dar el a adormit între cununia civilă…și Nunta noastră. De aceea, noi, la Nunta noastră, am fost îmbrăcați în negru, în doliu, dar bucurându-ne duhovnicește că el a plecat bucuros, cu multă bucurie pe chip, cu acea bucurie  dumnezeiască care nu i-a părăsit fața…până când am închis sicriul și l-am coborât în pământ…

Ție ți-am vorbit adesea de el…și tu îl cunoști…pentru că și el te iubea, după cum tu îl iubeai. Căci el te-a iubit din prima clipă de când te-a văzut, pentru că te cunoștea din scrisorile de felicitare pe care i le trimiteai cu diverse ocazii și pe care el le păstra ca pe niște medalii.

Și pentru că știa că va muri…a vrut nu doar să te vadă mireasa și soția mea, ci să te vadă bucuroasă, împlinită, lucru care tu ai fost și ești…

Privesc în urmă și îi văd pe amândoi bunicii mei…luminoși, verticali, iubitori, omenoși…Îi port mereu în rugăciunile mele, îi pomenesc zilnic alături de întreaga umanitate vie și adormită, și mă simt bine purtându-i în mine.

Îl văd cel mai adesea, în mintea mea, pe bicicleta lui, venind de la oraș cu traistele pline de dulciuri. Vara venea cu lubenițe din alea mari, pe care le puneam în apă rece sau la umbră, ca să se păstreze. Îl văd pe tractor, muncind, pe timp de vară, mirosindu-i salopetele a vaselină și motorină și a transpirație bărbătească…dar și cum își punea ciorapi peste galoși, iarna, ca să nu alunece pe gheață în ultimii săi ani de muncă.

I se umflaseră picioarele la bătrânețe și își da cu clavusin ca să își omoare degerăturile. Slăbise mult. Însă l-am văzut îmbătrânind frumos, deși mulți nu știu să îmbătrânească. Pentru că, în loc să devină mai buni și milostivi, bătrânețea îi face avari, reci, respingători, ranchiunoși.

Însă pe el, boala de ani de zile, boala survenită în urma unei căderi de pe bicicletă în timp ce cobora rusca, l-a smerit și l-a ascetizat mult. Căci ea i-a provocat o traumă la cap și, adesea, avea pierderi ale cunoștinței, cădea jos și pătimea spasmuri ca de epileptic. Iar eu săream imediat spre el, pentru ca nu cumva să își înghită limba sau să cadă în foc sau în vreo groapă…pentru că nu știa nimic din ce se petrecea cu el. Și când se trezea…din moarte, neștiind ce a făcut, cum s-a zbătut, cum a mugit, era ca un copil care reînvăța să vorbească…

Iar eu mă purtam cu el ca și cu un copil matur…până când își revenea în fire și…atunci, deodată, vedeam pe fața lui, că mintea lui începea să fie conștientă de cine este. Mintea lui se relega la memoria lui, la conștiința de sine…și redevenea el.

În cele din urmă însă, după cum știi, nu a murit din cauze neurologice, ci urologice. Și pentru că nu a mai vrut nicio operație, nicio internare, niciun spital, și-a trăit boala la cote ascetice. Tocmai de aceea și Dumnezeu l-a umplut de har și de bucurie duhovnicească, pentru că toată predica mea a căzut în inima lui și a rodit în asumarea continuă a durerii. Pentru că nu l-am auzit niciodată spunând „vreau să mor” sau „nu mai pot” sau „vreau să îmi pun capăt zilelor”, ci el trăia dureri imense, suferea, dar nu dorea ca nimeni să plângă din cauza lui. Fapt pentru care nu a spus niciodată că îl doare, decât uneori, când el credea că era singur, vorbea și se ruga și își amintea cu voce tare…și numai atunci spunea ce simte…

După cum știi, i-am cumpărat tronul și crucea, atunci când n-a mai putut să se ridice din pat și le-am pus în camera noastră de la stradă. Și ele au stat acolo zile întregi, până când a adormit…

A plecat la Domnul spovedit și împărtășit și vegheat de soția lui…iar zâmbetul pe față i-a apărut când noi doi am venit acasă…seara, și am început să citim Psaltirea la capul său. Și la jumătatea lui martie l-am înmormântat frumos pe tataie Marin, după cum l-am înmormântat, cu bucurie dumnezeiască în suflet, la început de mai, pe Dumnezeiescul Ilie.

Doi oameni de conștiință, doi oameni care m-au format, doi oameni care sunt stâlpi de temelie ai ființei mele. Ce nu a făcut unul, a făcut celălalt…și niciunul dintre ei nu pot fi înlocuiți.

Pentru că tataie Marin m-a asumat de la două săptămâni, când mama mea m-a lăsat nemâncat, într-o seară…și a plecat la mama ei. Părinții mei s-au împăcat, și-au văzut de viața lor, dar…eu am fost crescut de bunicii mei Marin și Floarea…pentru că și-au dat seama că nu sunt în stare să crească un copil, pentru că, în fapt, nu își doreau acel copil.

Și când el a devenit adevăratul meu tată, atunci i-a poruncit bunicii mele să mă crească, să mă educe zi de zi, și să renunțe la orice altă muncă…în favoarea mea. Iar bunica mea și-a ascultat soțul și asta a făcut: toată viața ei, până a murit, ea m-a crescut!

S-au împrumutat la bancă pentru mine și m-au ținut la Seminar. Apoi la facultate, după cum bine știi. Orice ban al lor a fost pentru mine, pentru cărțile mele, pentru cărțile pe care eu le-am scris, pentru tablourile și sculpturile mele, pentru educația mea.

De aceea, eu nu am cum să-i uit…pentru că ei sunt adânc în mine. Nu îi poate scoate nimeni de acolo, pentru că ei au crescut, dimpreună cu mine, în inima mea.

Și acum, când ne dau lacrimile la amândoi pentru ei…ele sunt lacrimi dulci, ele sunt bucurie și nu tristețe. Pentru că eu îi iert mereu și mă rog pentru ei bucurându-mă de ei și nu întristându-mă.

Căci știu că așa cum eu îi port, în iubirea și bucuria mea, și Dumnezeu îi poartă. Pentru că El m-a învățat să îi port și să îi iubesc și să mă rog pentru ei.

Și nimeni nu poate fi mai atent, mai sensibil și mai iubitor ca Dumnezeu! Nimeni nu Îi poate întrece iubirea și mila Lui față de oameni!

…iar toate au un sens care ne depășește, pentru că El ne adună și ne pune pe unii lângă alții ca să învățăm…și să luăm aminte la marile Lui lecții de milostivire.

Da, el e viu în mine! Și el e viu și în Dumnezeu. Și când noi Îi cerem lui Dumnezeu să îl pomenească în veci, El ne arată în mod clar faptul că la El toți sunt vii și în fața Lui. Că nimeni nu e uitat. Că nimeni nu e absent. Că nimeni nu e cu adevărat mort. Pentru că toți suntem în mâna Lui…

Iubitul meu, Dumnezeu să te ierte și să ne ierte! Dumnezeu să te bucure în Împărăția Sa, alături de toți Sfinții Lui, și pe noi să ne miluiască și să ne mântuiască acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.


[1] Scrisă în seara zilei de 14 martie 2017, zi de marți, cu 8 grade afară.

Did you like this? Share it:

Previous

Faptele Apostolilor, cap. 15, 22-30, cf. BYZ

Next

The literalism and the mystical knowledge

7 Comments

  1. Ioana

    Dumnezeu să-l odihnească în pace și să vă întărească întru toate câte faceți!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, doamnă Ioana, pentru compătimirea dumneavoastră! Și eu vă doresc multă împlinire în tot ceea ce faceți!

  2. Anastasia L.

    Dumnezeu să-i odihnească cu Sfinții pe bunicii care v-au crescut și v-au ajutat atât de mult și să le ierte orice greșeală ar fi făcut în viața aceasta. E frumos că le-ați fost și le sunteți atât de recunoscători și cred că se roagă și ei pt dvs dacă Dumnezeu le-a dat loc în Rai. Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Da, îmi doresc rugăciunile și iubirea lor, a bunicilor mei, doamnă Anastasia! Pentru că îmi doresc mântuirea lor. Și cum toți suntem în mâna lui Dumnezeu, El îi bucură și pe cei vii și pe cei adormiți, după mila Lui, pentru că la El toți suntem vii.

      De aceea și noi, la fiecare Liturghie și rugăciune pentru cei adormiți, ni-i punem pe cei ai noștri în fața Lui. Stăm și noi și ei în fața Lui. Dar de la El e toată mila și iertarea, care ne împlinesc și pe unii și pe alții. De aceea, așa cum simt eu slava lui Dumnezeu când mă rog pentru ei, îmi doresc ca și ei să simtă slava Lui.

      Iar recunoștința e iubire care nu moare. Și dacă iubirea nu moare, ea își amintește, ea pomenește pe cei pe care îi are în sânul ei.

      De aceea, cei care întreabă ce să facă pentru morții lor, nu cred că îi iubesc. Pentru că iubirea știe ce să facă: îi pomenește continuu, se roagă pentru ei, îi pune continuu în fața Domnului.

      Vă mulțumesc pentru rugăciunea și prietenia dumneavoastră! Contează mult pentru mine. Orice cuvânt și gest contează. Vă doresc numai bine și vă binecuvintez din toată inima!

      • Anastasia L.

        Sărut mâna, Părinte, mă bucură și mă onorează nespus ce spuneți!

  3. Calin Zsoldos

    Binecuvântaţi, Părinte!

    Să ştiţi că deşi mulţi stăm mai în umbră, unii mai timizi , alţii mai tăcuţi … după puterea fiecăruia ne rugăm şi noi pentru bunicii dumneavoastră, pentru bunicii, părinţii noştri şi pentru toată lumea, aşa cum putem, chiar dacă mai rar, devenind astfel una aşa cum au fost şi buneii şi strămoşii noştri. Şi să nădăjduim că într-o bună zi vom fi iar împreună dând slavă lui Dumnezeu cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt pentru toate!

    Dumnezeu să vi-l odihnească pe bunicul Marin, în pace, alături de cei drepţi! Amin!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Călin,

      nu mă îndoiesc de faptul că fiecare om credincios se roagă lui Dumnezeu pentru familia lui, așa după cum știe și după cum poate. Și e normal să fie așa! Iar nădejdea creștină e nădejdea de mântuire pentru întreaga umanitate, pentru că noi ne rugăm pentru mântuirea tuturor.

      Însă Dumnezeu face după cum voiește cu fiecare om în parte. Numai că datoria noastră e de a ne ruga pentru toți cei vii și adormiți, pentru ca El să binevoiască întru noi toți.

      Vă mulțumesc pentru rugăciune și pentru comentariu! Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă ierte!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén