Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică despre diverse profeții mariologice și despre viața duhovnicească

Iubiții mei[1],

când fiii lui Core [Ps. 44, 1, LXX] au văzut-o mai înainte pe Născătoarea de Dumnezeu, ei au numit-o Împărăteasă [Ps. 44, 10]. Și au văzut-o stând în cele de-a dreapta lui Dumnezeu, „[fiind] îmbrăcată în îmbrăcăminte împletită cu aur [și] înfrumusețată [ἐν ἱματισμῷ διαχρύσῳ περιβεβλημένη πεποικιλμένη]” [Ps. 44, 10, LXX]. Iar Domnul, când ne-a vorbit despre Judecata Lui, despre Judecata de obște, ne-a spus că El „va pune oile din cele de-a dreapta Sa, iar caprele din cele de-a stânga [καὶ στήσει τὰ μὲν πρόβατα ἐκ δεξιῶν Αὐτοῦ, τὰ δὲ ἐρίφια ἐξ εὐωνύμων]” [Mt. 25, 33, BYZ] Sa.

De unde rezultă că a fi în dreapta lui Dumnezeu sau în cele de-a dreapta Lui, înseamnă a rămâne cu El. Pentru veșnicie cu El. Pentru că oile Lui sunt Sfinții Lui, iar caprele sunt cei păcătoși și nepocăiți.

Adică sunt capre cei care nu sunt îmbrăcați în aurul slavei Sale. Pentru că Împărăteasa întregii făpturi, Maica lui Dumnezeu, e în îmbrăcăminte împletită cu aur și înfrumusețată, pentru că ea e o vistierie rațională a tuturor virtuților dumnezeiești. Ea e plină de slava lui Dumnezeu și de virtuțile dumnezeiești.

De aceea și noi suntem chemați să ne îmbrăcăm în aurul harului, în veșminte împletite cu aur, adică în virtuți dumnezeiești felurite, fiind plini de slava lui Dumnezeu. Căci numai cei pe care îi înfrumusețează Dumnezeu sunt ai Lui și stau în dreapta Lui și moștenesc Împărăția Sa.

Ce a făcut Maica lui Dumnezeu în viața ei? S-a făcut fiică a lui Dumnezeu, pentru că L-a ascultat pe El și a văzut ce e bine-plăcut Domnului și a plecat urechea ei la ce i-a spus Domnul și a uitat toate pentru El [Ps. 44, 11]. S-a depărtat de toate pentru El. Și asta trebuie să facem și noi! Să ne facem fii ai Lui după har, prin ascultare de Dumnezeu. Căci ascultarea de Dumnezeu e cea care ne umple de bine, de frumusețe, de curăție, de toată virtutea, și prin acestea suntem fii ai lui Dumnezeu.

Sfântul Salomon a numit-o pe Maica lui Dumnezeu „cea frumoasă în[tre] femei” [Cânt. Cânt. 1, 8]. Pentru că ea este cea mai frumoasă dintre toate femeile și dintre toate fecioarele lumii, fiind în același timp Fecioară și Maică, Maică și Fecioară. Și ea este frumoasă după frumusețea cea dinăuntru, după frumusețea sfințeniei, pentru că „toată slava ei, a fiicei Împăratului, [este] înăuntru” [Ps. 44, 14]. Și tot înăuntru trebuie să fie și frumusețea noastră. Căci atunci când vorbim despre viața duhvonicească vorbim despre viața lăuntrică cu Dumnezeu, despre cea pe care o trăim împreună cu Dumnezeu și este frumusețe revărsată în noi de slava lui Dumnezeu.

Și pentru că ea era plină de sfințenie, tocmai de aceea a dorit Împăratul frumusețea ei [Ps. 44, 12]. Pentru că frumusețea sfințeniei Maicii Domnului era îmbrăcată în ciucurii cei de aur ai virtuților [Ps. 44, 14].

– De ce avem nevoie de virtuți, pentru ca să păstrăm frumusețea dumnezeiască înăuntru nostru?

– Pentru că virtuțile înseamnă starea noastră în bine, în slava lui Dumnezeu. Și dacă nu ne îmbrăcăm în virtuți, noi ne golim de frumusețea cea dumnezeiască. Și vedem acest lucru și la cei care sunt frumoși la chip și tineri. Căci atunci când sunt virtuoși și își păstrează frumusețea și sănătatea lor, ei sunt frumoși, au un chip frumos. Dar când încep să trăiască în mod vicios, atunci frumusețea lor se duce, piere. Tot la fel e și cu frumusețea duhovnicească: ea se păstrează în noi, numai dacă noi ne împodobim continuu, dacă ne înfrumusețăm continuu cu virtuți și cu fapte bune. Dacă trăim în bine, slava lui Dumnezeu rămâne în noi. Dar dacă începem să ne risipim timpul vieții în patimi și în păcate grele, slava lui Dumnezeu ne părăsește, nu o mai simțim în noi, ci ne vom simți goi și singuri.

Ochii Maicii Domnului sunt porumbițe [Cânt. Cânt. 1, 15]: pentru că văd curat, văd sfânt, văd drept, văd voia lui Dumnezeu. Ea e un crin în mijlocul spinilor [Cânt. Cânt. 2, 1], adică în lumea aceasta plină de griji, de patimi și de răutăți. Și ea este porumbița Lui [Cânt. Cânt. 2, 10, 13, 14], pentru că e cea mai curată făptură a Lui. Atâta timp cât s-a făcut palatul cel rațional al lui Dumnezeu, biserică sfințită și rai cuvântător.

De aceea, Sfântul Salomon a numit-o pat [Cânt. Cânt. 3, 7] pe Maica Domnului. Pat și lectică [Cânt. Cânt. 3, 9] a Lui. Căci El Se odihnește în ea și ea Îl poartă pe Domnul slavei, Care este și Fiul ei. Pentru că e reala, adevărata Maică a lui Dumnezeu, ca una care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Sfântul Grigorios al Nissisului, în omilia a 13-a la Cântarea Cântărilor, a vorbit despre faptul că nașterea Domnului a fost fără lehuzie. Căci nașterea Lui a fost mai presus de fire și nu a stricat fecioria Maicii Sale. „Căci numai aceasta [este] naștere fără durere, precum și zămislirea [ei este] fără de nuntă”[2]. Și după cum Fecioara nu a cunoscut cum S-a zămislit întru ea trupul Domnului, tot la fel n-a simțit nici nașterea Lui[3]. Iar Sfântul Grigorios, învățat fiind de Dumnezeu, ne spune că Sfântul Isaias a profețit nașterea Domnului fără dureri din Maica Sa la Is. 66, 7, atunci când el a spus: „sau mai înainte să nască cea care se chinuiește să nască [ρὶν ἢ τὴν ὠδίνουσαν τεκεῖν], mai înainte să vină durerea chinurilor [πρὶν ἐλθεῖν τὸν πόνον τῶν ὠδίνων], a fugit și a născut prunc [ἐξέφυγεν καὶ ἔτεκεν ἄρσεν]”.

Pentru că, fiind în călătorie, L-a născut pe Domnul în peștera cea săracă din Bitleem [Βηθλέεμ] [Lc. 2, 4, BYZ] fără durerile nașterii, pentru că Maica a rămas Fecioară, pururea Fecioară. Căci așa cum nu L-a zămislit pe Domnul în plăcere, ci mai presus de fire, tot la fel ea L-a născut fără dureri[4], adică tot mai presus de fire.

Și ce învățăm noi din zămislirea și nașterea Domnului, ambele suprafirești? Că viața noastră duhovnicească este, de asemenea, o viață minunată, pentru că e viața cu Dumnezeu. Căci pe ea, ca să o avem, trebuie să ne naștem din nou, din apă și din Duh [In. 3, 5]. Trebuie să murim pentru păcat și să înviem pentru Dumnezeu. Și când El ne învie din morți prin Botez și ne umple de Duhul prin Mirungere și ne unește cu Sine în Euharistie, făcându-ne pe noi locașuri vii, personale și raționale ale slavei lui Dumnezeu, atunci ne facem din trupești, dumnezeiești, pentru că El ne face fii ai lui Dumnezeu.

Și ca oamenii să ne vadă că suntem ai Lui, trebuie să avem buzele noastre ca funia stacojie, iar vorbirea noastră trebuie să fie frumoasă [Cânt. Cânt. 4, 3]. Și avem buzele noastre stacojii, de un roșu aprins[5], dacă ne vom împărtăși des cu Trupul și cu Sângele Său. Pentru că împărtășirea deasă cu El ne umple de dragostea Lui și de frumusețea Lui și de curăția Lui cea dumnezeiască. Și dacă vom fi plini de frumusețe, atunci vom trăi frumos și vom vorbi frumos, vom vorbi teologic, pentru că iubirea Lui iese din noi și îi îmbrățișează pe toți oamenii și întreaga creație a lui Dumnezeu.

Dar dacă ne vom preface că suntem frumoși, vom fi doar ipocriți. Pentru că frumusețea se arată din noi, doar dacă ea există cu adevărat. Iar dacă nu suntem frumoși, ne putem face frumoși prin pocăință.

Căci lacrimile ne spală de păcate, și nevoința ne spală de păcate, și spovedirea păcatelor ne spală de păcate, și împărtășirea cu Domnul e curățire și sfințire și îndumnezeire a noastră.

În axionul nostru obișnuit, care e o cântare mariologică, noi mărturisim că Născătoarea de Dumnezeu este cea care fără stricăciune [την αδιαφθόρως] [6] pe Dumnezeu Cuvântul L-a născut.

Și care stricăciune nu a avut loc în cadrul nașterii Domnului? Nu s-a stricat fecioria ei și Maica lui Dumnezeu nu a avut lehuzie sau lăuzie, pentru că pe aceasta o trăiesc numai femeile.

Însă Maica lui Dumnezeu a rămas Fecioară, pururea Fecioară. Și când spunem că ea L-a născut fără stricăciune pe Domnul, spunem că L-a născut mai presus de fire. Dar și noi suntem chemați de Domnul să trăim fără stricăciunea păcatului în noi. Pentru că „Dumnezeu l-a făcut pe om fără de păcat”[7]. „Omul a fost zidit nemuritor și pentru nemurire”[8] de către Dumnezeu. Dar când omul a păcătuit, atunci el a făcut ceva „împotriva firii și nefiresc, pentru că în firea cea creată de Dumnezeu n-a fost răutate, ci ea a apărut în voința liberă”[9] a demonilor și a oamenilor.

De aceea a urî păcatele, a ne lepăda de păcate, a dori să ne curățim de ele e un lucru firesc, e un lucru normal, e un lucru bun pentru noi, pentru că păcatele sunt nefirești în noi, sunt boala sufletului și a trupului nostru. Și așa cum scoatem o tumoare din noi, așa trebuie să scoatem și păcatele. Căci tumoarea nu e firească, ci e o boală, după cum și păcatele nu sunt firești, ci sunt o boală. Sunt consecințele păcătuirii noastre. Și când păcătuim, noi nu ascultăm de Dumnezeu, pentru că „esența păcatului…este neascultarea de Dumnezeu”[10].

Dar păcatul, în același timp, e și o deformare a firii noastre. O îmbolnăvire a ei, o omorâre a ei. Căci „consecința căderii Protopărinților noștri [Adam și Eva] a fost pervertirea firii lor și, prin aceasta și în aceasta, [au aflat] moartea lor. [Căci] prin căderea în păcat…omul s-a lipsit pe sine de comunicarea nemijlocită și harică cu Dumnezeu, cea care îi întărea sufletul [și trupul] pe calea desăvârșirii sale bineplăcute lui Dumnezeu.

Prin aceasta, omul s-a osândit pe sine la moarte dublă, trupească și sufletească. Trupească, cea care apare atunci când trupul se lipsește de sufletul care îl însuflețește, și duhovnicească, cea care apare atunci când sufletul se lipsește de harul lui Dumnezeu, cel care îl însuflețește cu o viață duhovnicească mai înaltă”[11].

Însă oamenii au murit și mor în continuu mai întâi sufletește, apoi trupește. Pentru că păcatul omoară sufletul și te face un mort ambulant. Un om care te miști printre cei vii, dar care nu trăiești cu adevărat, pentru că nu trăiești cu Dumnezeu, adică nu trăiești duhovnicește. Și a trăi duhovnicește înseamnă a simți în tine slava lui Dumnezeu și a trăi în poruncile lui Dumnezeu, aici, în Biserica Lui.

De aceea, noi nu ne putem separa de Biserică și nu putem trăi duhovnicește în afara Bisericii Lui. Căci numai aici e tot harul și tot adevărul lui Dumnezeu și toată povățuirea și tot ajutorul pe calea mântuirii noastre.

Despre pururea fecioria Maicii Domnului ne-a vorbit mai înainte Sfântul Profet Isaias. Atunci când ne-a spus că „Fecioara va lua în pântece [ἡ Παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει] și va naște Fiu [καὶ τέξεται Υἱόν] și vei chema numele lui Emmanuil [καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα Αὐτοῦ Εμμανουηλ]” [Is. 7, 14, LXX]. Căci ea va naște și va rămâne Fecioară, pentru că a luat în pântece fiind Fecioară. Fiindcă zămislirea și nașterea Domnului din Maica Sa a fost dumnezeiască, a fost mai presus de fire. Iar „a nega [faptul] că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu înseamnă a nega că Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul ei, deci Fiul omului”[12]. Și Domnul a insistat pe numirea Sa de Fiu al omului, pentru că, prin sintagma Fiul omului, El a vrut să spună că, „deși e Dumnezeu, S-a făcut cu adevărat Fiul omului El Însuși. [Și] numai întrucât Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Fecioarei, El S-a făcut Fiul omului și Fratele oamenilor și prin aceasta i-a făcut pe oameni fii ai lui Dumnezeu, prin har. [Căci] numai așa Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a împărtășit de pătimirile noastre și de moartea noastră și prin aceasta le-a biruit [în umanitatea Sa]. Numai așa a îndumnezeit firea [Sa] omenească”[13].

Când Sfântul Evanghelist Matteos a citat Is. 7, 14 în Mt. 1, 23, el ne-a spus că Emmanuil înseamnă „Cu noi [este] Dumnezeu” [Μεθ᾽ ἡμῶν ὁ Θεός] [cf. BYZ]. Așa după cum spusese Sfântul Profet Baruh: „după aceasta, pe pământ S-a arătat [μετὰ τοῦτο ἐπὶ τῆς γῆς ὤφθη] și cu [firea] oamenilor s-a unit [καὶ ἐν τοῖς ἀνθρώποις συνανεστράφη]” [Bar. 3, 38, LXX]. Pentru că El S-a făcut om, născându-Se din Născătoarea de Dumnezeu, din pururea Fecioara Maria.

Primul icos al Acatistului Buneivestiri[14] ne spune că bunavestire a însemnat și momentul zămislirii Domnului în uterul/ pântecele Maicii Sale. Căci atunci când Arhanghelul Gavriil s-a dus și i-a spus cea mai bucuroasă veste Născătoarei de Dumnezeu, odată „[cu] glasul cel netrupesc [τῇ ἀσωμάτῳ φωνῇ]” al Arhanghelului, când Fecioara a acceptat să fie Maica lui Dumnezeu, el L-a văzut întrupat [σωματούμενόν] pe Domnul în pântecele ei[15]. De aceea, până nu simțim slava Lui în noi, până ce nu locuiește El în noi în mod duhovnicește, noi nu suntem credincioși cu adevărat. Pentru că a fi credincioși înseamnă a fi și a trăi împreună cu Dumnezeu. Căci Dumnezeul nostru treimic, prin slava Lui, vine și locuiește în noi și este cu noi, și acum și în veșnicie. Fiindcă așa s-a rugat Domnul Tatălui Său: „Tată, pe care [Mi] i-ai dat Mie, voiesc ca unde sunt Eu și ei să fie [împreună] cu Mine! Ca să vadă slava Mea, pe care [Mi-]ai dat-o Mie, că[ci] M-ai iubit pe Mine [mai] înainte de întemeierea lumii” [In. 17, 24, BYZ].

Așadar, El dorește ca să vedem slava Lui, cea necreată și veșnică, care e viața noastră duhovnicească! El dorește să vedem slava Lui și a Tatălui și a Duhului Sfânt, căci slava este comună Dumnezeului treimic. Să vedem slava Treimii și să fim cu Treimea, cu Dumnezeul nostru treimic pentru toți vecii.

De aceea, să o rugăm pe Maica lui Dumnezeu și pe toți Sfinții și Îngerii Lui să ne fie povățuitori în viața cu Dumnezeu! Pentru că ei știu ce înseamnă sfințenia și cum se trăiește în sfințenia lui Dumnezeu. Fiindcă toți Sfinții și Îngerii Lui doresc ceea ce dorește și Dumnezeu: ca toți oamenii să se mântuiască. Amin!


[1] Începută în seara zilei de 31 martie 2017, zi de vineri, călduroasă. Și terminată sâmbătă, 1 aprilie 2017, zi cu soare, 19 grade la ora 13.00.

[2] PG 44, col. 1033/ PSB 29, p. 294. [3] Ibidem/ Ibidem. [4] Ibidem/ Ibidem.

[5] A se vedea: http://www.dex.ro/stacojiu.

[6] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Άξιον_Εστί.

[7] Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, vol. I, trad. din limba sârbă de Diac. Žarko Markovski, col. Dogmatica, Ed. Doxologia, 2007, Iași, p. 371.

[8] Idem, p. 375. [9] Idem, p. 392. [10] Idem, p. 393. [11] Idem, p. 396.

[12] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ed. a III-a, Ed. IBMBOR, București, 2003, p. 80. [13] Ibidem.

[14] În română: https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-buneivestiri și în greacă:  https://el.wikipedia.org/wiki/Ακάθιστος_ύμνος. [15] Ibidem.

Did you like this? Share it:

Previous

Eminescu: între modernitate și tradiție [41]

Next

Eminescu: între modernitate și tradiție [42]

2 Comments

  1. Nicolae Voicu

    Preasfânta Fecioară, Maica noastră, să vă ocrotească și să vă ajute în toate!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Și pe dumneavoastră să vă lumineze și să vă întărească Maica lui Dumnezeu totdeauna! Vă mulțumesc pentru rugăciune, domnule Nicolae! Numai bine!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén