Prima și a doua parte.

*

În p. 322, Sfântul Iustin scrie împotriva lui Orighenis fără să citeze din el.

„Îngerii sunt nevăzuți, raționali, liberi, nemuritori, nepătimitori”, p. 330. Și ei se arată oamenilor Sfinți într-un mod transfigurat, p. 330.

Îngerii sunt mărginiți, pentru că numai Dumnezeu e atotprezent, p. 331.

Tocmai în n. 172, p. 334 e amintit Sfântul Dionisios Areopagitul. Nici Îngerii și nici oamenii nu cunosc ființa lui Dumnezeu, p. 335.

În p. 337, Sfântul Iustin Popovic spune că tratatul teologic Despre ierarhia cerească este „atribuit” Sfântului Dionisios Areopagitul și nu spune că este al lui.

În n. 204, p. 338, el amintește de Uriel și Salatiel citând Ezdra. Însă nu găsim niciun nume îngeresc citat acolo.

Da, e adevărat, Orighenis a fost condamnat ca eretic la Sinodul al V-lea Ecumenic, p. 338.

Sfântul Iustin îi definește pe demoni ca ființe personale care „benevol și ireversibil s-au întărit și s-au desăvârșit în rău”, p. 339.

Demonii caută să-i facă pe oameni să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, p. 342.

Căderea demonilor a fost „benevolă și nesilită de nimeni”, p. 343.

Sfântul Chirillos al Ierusalimului: Îngerul a devenit diavol din propria sa voință, p. 344.

„Păcatul îngerilor este semeția”, p. 347.

Sfântul Iustin a citat și din cultul Bisericii în mod lacunar. A se vedea n. 310, p. 355.

Omul are trup și suflet, p. 356. „viața sufletului este de la Duhul Sfânt”, p. 359. Sfântul Macarios cel Mare a afirmat faptul că Dumnezeu a făcut sufletul „după chipul virtuților Duhului”, p. 359.

Diferența dintre după chip și după asemănare, p. 364-366. Omul a fost făcut de Dumnezeu fără de păcat, p. 371. El „a fost zidit nemuritor și pentru nemurire”, p. 375.

Diavolul s-a ascuns în șarpe și a vorbit prin el, p. 386. De aceea, „originea răului și a păcatului este diavolul”, p. 386. Dar demonii doar ne îndeamnă la păcat, însă nu ne obligă să păcătuim, p. 389.

În p. 389-390, de două ori, avem din nou sintagma dumnezeiesc-omenească, preferată de traducător, în loc de divino-umană.  Au scăpat de ochii corectorilor și de aceea ele apar în carte? Cel mai probabil! Însă în r. 4-5, p. 390, avem sintagma diabolic-omenească. De ce nu diavolesco-omenească? Ar fi fost similară cu dumnezeiesco-omenească.

Însă, pentru sobrietatea unei astfel de lucrări dogmatice, ar fi trebuit să găsesc peste tot divino-umană și demonico-umană. Dacă, spre exemplu, s-a folosit benevolă, p. 390, în loc de voită sau primordial, p. 391, în loc de strămoșesc.

„păcatul este împotriva firii și nefiresc”, p. 392. Esența păcatului este neascultarea de Dumnezeu, p. 393. Mintea omul, după căderea în păcat, a devenit egocentrică, ea, care fusese până atunci teocentrică, p. 399.

Moștenim stricăciunea păcatului, p. 406. Căci atunci când ne naștem, ne naștem având firea noastră în starea de păcat, p. 407.

„toți oamenii sunt păcătoși, în afara Domnului Iisus”, p. 409. Iar „încă din timpurile apostolice, Biserica păstrează obiceiul sacramental al botezării pruncilor spre întru iertarea păcatelor”, p. 413.

În p. 414, Sfântul Iustin citează un canon, citează sintagma grecească „i catolichi Ecclisia” din acest canon…dar traducătorul spune: „Biserica Sobornicească” în loc de Biserica catolică.

„ereditatea păcatului strămoșesc”, p. 415

„nevoințele aducătoare de har”, p. 421

„Săvârșind păcatul, omul și-a vătămat grav firea sa”, p. 430.

Discuția despre providența dumnezeiască începe în p. 434.

Omul poate să se desăvârșească numai cu ajutorul proniei dumnezeiești, p. 444. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

„Bisericile locale au Îngeri păzitori”, p. 449.

Dumnezeu „nu constrânge libertatea creată în ființele raționale, ci o ajută să se dezvolte corect”, p. 454.

„Dumnezeu a pregătit omenirea pentru mântuirea în Domnul Iisus multă vreme și în diferite moduri. Lucru arătat în pregătirea întregii omeniri și îndeosebi în pregătirea poporului ales al lui Dumnezeu”, p. 467.

În p. 480 se termină volumul propriu-zis. După care urmează un indice scriptural între p. 485-517.

În concluzie, Sfântul Iustin Popovic și-a scris Dogmatica sa ca pe un manual de școală (cel puțin așa rezultă din primul volum), așa cum se făceau astfel de manuale la începutul secolului al 20-lea. Din mileniul al 2-lea nu a citat decât două surse: Scrisoarea Patriarhilor de la 1848 și Catehismul ortodox, cel fără autor, cantonându-se în teologia Sfinților de până la Sfântul Ioannis Damaschinos inclusiv, lucru cu totul inacceptabil în domeniul teologiei dogmatice. Traducerea primului volum a fost, până la urmă, bună, cu toate stângăciile și umblările neavenite la text. Să vedem cum vor fi și celelalte două volume!

Did you like this? Share it: