Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică despre diverse locuri scripturale și patristice [1]

Iubiții mei[1],

într-o predică a Sfântului Ioannis Hrisostomos, rostită în cinstea Sfântului Apostol Petros și a Sfântului Profet Ilias Tesvitis, el a spus că Dumnezeu a rânduit ca și membrii ierarhiei Bisericii să aibă patimi și să păcătuiască, pentru ca ei să fie omenoși cu cei credincioși[2]. Căci, atunci când te știi păcătos, știi să compătimești cu cei asemenea ție. Pentru că conștiința care ne mustră, aceea ne îndeamnă la milostivire. Și Sfântul Ioannis vorbește despre cei doi Sfinți ai lui Dumnezeu pentru că ei au avut conștiința păcatului și s-au raportat la oameni cu milostivire.

Însă mulți Sfinți ai lui Dumnezeu au avut o conștiință acută a păcatului, pentru că au avut o pocăință vie pentru toată viața lor. Și această conștiință i-a făcut să fie foarte buni și milostivi cu oamenii. Iar nouă, oamenilor păcătoși, ne plac Sfinții buni și milostivi, iertători și condescendenți față de noi, pentru că ei ne alină sufletul. Ne dau nădejde. Ne ridică din patimile noastre. Ne fac să vedem, prin viața și cuvintele lor, o nouă perspectivă de viață, adică viața în pocăință și ascultare de Dumnezeu și de Biserica Lui.

Însă toți Sfinții ne fac bine, pentru că și asprimea, adică certarea și mustrarea, face parte din îndreptarea noastră. Pentru că și mustrarea ne deschide o perspectivă nouă de viață, dacă o acceptăm cu smerenie și cu ascultare duhovnicească.

Sfântul Ambrosius al Mediolanului, în comentariul său la Cântarea Cântărilor, spunea că Biserica este „casa curăției [domus castitatis]”[3]. Pentru că în Biserică noi suntem curățiți de păcatele noastre. Însă fiecare dintre noi suntem chemați să fim case duhovnicești, case ale curăției și ale sfințeniei lui Dumnezeu. Pentru că fiecare mădular rațional al Bisericii trebuie să se îngrijească de sfințenia personală. Căci fiecare dintre noi trebuie să tindem spre vederea lui Dumnezeu și spre comuniunea veșnică cu El.

Însă, când se referă la vederile dumnezeiești, Sfântul Cuvios Beda ne spune că ele nu sunt primite de noi atunci când vrem noi, ci când Dumnezeu voiește[4]. Pentru că vederile dumnezeiești sunt exprimarea voii lui Dumnezeu în viața noastră, pentru ca noi să ne schimbăm viața potrivit lor.

Căci orice luminare și vedere dumnezeiască sunt pentru îndreptarea vieții noastre și a celor dimpreună cu noi.

Atunci când suferea mult și fusese părăsit de către toți [Iov 6, 18, LXX], Sfântul Iov era conștient de faptul că săgețile Domnul [βέλη Κυρίου] sunt în trupul său și că mânia lor îi bea sângele [Iov 6, 4, LXX]. Pentru că simțea cum pedeapsa Lui îi străpunge trupul său.

Însă câți admitem faptul că am fost sau că suntem pedepsiți de Dumnezeu? Câți admitem faptul că pedepsele Lui ne-au îndreptat viața?

Însă îndreptările [εὐθύτητας] sunt pregătite de Dumnezeu [Ps. 98, 4, LXX]. Îndreptările spre bine ale vieții noastre. Iar El știe în mod desăvârșit ce mustrare ne folosește nouă. Și astfel, prin frică, prin rușine, prin dureri, prin necazuri de tot felul, pe care le îngăduie să le trăim, El ne scoate din multe patimi de rușine. El ne eliberează din cursele morții [παγίδες θανάτου][Ps. 17, 6, LXX]. Căci patimile sunt aceste curse ale morții, în care, odată intrați, cu anevoie, cu multă greutate putem ieși din ele.

În Psalmul 31, Sfântul David fericea pe bărbatul căruia Domnul nu are să-i socotească păcatul [Ps. 31, 2, LXX]. Și cu adevărat sunt fericiți aceia, care, la Judecata Domnului, El nu le va socoti păcatele vieții lor spre pedeapsă, pentru că ei s-au pocăit pentru ele. Căci tocmai de aceea nu le va mai socoti ca păcate vrednice de pedeapsă: pentru că oamenii s-au pocăit pentru ele. Au plâns, s-au nevoit, le-a părut rău pentru ele și de aceea și-au schimbat viața lor. Iar cine își schimbă viața cu adevărat, acela iese din moarte la viață.

Căci păcatul e moarte, iar viața e slava lui Dumnezeu, care se coboară în noi și ne înviază din moartea păcatului.

Sfântul Diadohos [Διάδοχος], Episcopul Fotichisului [Ἐπίσκοπος Φωτικῆς], e pomenit pe 29 martie și a trăit în sec. al 5-lea, adormind în anul 486 d. Hr.[5]. Și el, vorbind despre „părăsirea cea pedepsitoare”[6] din partea lui Dumnezeu, despre părăsirea noastră de către El datorită multelor noastre păcate, pentru care nu ne pocăim, spunea că ea „aduce sufletului…întristare multă, și smerenie, și încă și deznădăjduire măsurată”[7].

Pentru că El vrea atunci să sorbim din paharul amar al păcatului, din paharul suferinței, dar nu vrea să ne pierdem credința și nădejdea în El. Tocmai de aceea, deznădejdea noastră e măsurată, e ponderată și nu mare sau totală. Adică nu una care să ne facă să atentăm la viața noastră.

– Care e rostul părăsirii noastre de către Dumnezeu? Al părăsirii pentru o anumită vreme?

– Ca să venim întru smerenie! Ca să ne umplem de frica de Dumnezeu și să ne plângem păcatele și să vrem să le spovedim și să ne umplem de tăcerea pocăinței[8]. Căci după o mare afundare în rău și după ce ne umplem de mila și de iertarea lui Dumnezeu, omul preferă tăcerea, singurătatea, studiul teologic, slujirea eclesială. Căci zdrobirea inimii și pocăința, și smerenia care ne vin din acestea, ne fac să iubim tăcerea și cugetarea adâncă și să nu mai dorim frivolitățile vieții. Pentru că dorim să scăpăm de trecutul nostru păcătos, dorim să ne curățim de păcatele trecutului, și știm că pentru aceasta avem nevoie să nu mai luăm contact cu prilejurile de păcătuire. Cu locurile unde am păcătuit odinioară.

Sfântul Diadohos a fost Episcop în regiunea Ipiros [Ήπειρος][9] din nordul Greciei și a scris împotriva monofiziților și a messalienilor[10].

Prima ediție a Filocaliei a fost cea din 1782, de la Veneția. A doua ediție, adăugită, a fost publicată la Atena în 1893, adică după 111 ani. A 3-a ediția a fost în 5 volume și a fost editată tot la Atena, între anii 1957-1963, publicată de editura Astir[11].

Sfântul Cuvios Efrem Sirosul [Ἐφραὶμ ὁ Σύρος]/ Sirul, pomenit pe 28 ianuarie[12], într-un imn al său teologic, ne spune că Fiul a făcut frumoasă urâțirea noastră, a robilor Săi, și ne-a făcut dumnezei, așa după cum a dorit omul atunci când a păcătuit[13]. Pentru că El S-a întrupat pentru ca să ne dea nouă posibilitatea să ne îndumnezeim. Să ne dea posibilitatea să ne facem dumnezei după har. Iar dacă Domnul a făcut asta pentru noi și ne-a arătat că îndumnezeirea se dobândește prin sinergia dintre lucrarea noastră și slava lui Dumnezeu, El a făcut de rușine pe Satanas, care ne-a învățat să căutăm „îndumnezeirea” în păcat. Căci păcatul nu ne aduce niciun „bine”, el nu ne poate „sfinți”, ci numai ne urâțește interior și exterior persoana noastră.

În teza sa doctorală, Părintele Daniel Buda ne spune că Sfântul Ioannis Hrisostomos „a recurs la utilizarea termenului ὁμοούσιος [omousios] pentru a sublinia egalitatea dintre Tatăl și Fiul. În aproape toate cazurile…Sfântul Ioan[nis] susține cu versete biblice termenul nebiblic pe care Părinții de la Niceea l-au considerat a fi cel mai potrivit pentru a descrie relația intratrinitară dintre Tatăl și Fiul”[14]. De ce a procedat astfel? Pentru „a face credibil termenul ὁμοούσιος [deoființă] în rândul credincioșilor”[15]. Pentru că teologii Bisericii sunt aceia care trebuie să expliciteze în continuu și să fundamenteze hotărârile sinodale ale Bisericii. Iar predicile și cărțile noastre sunt mediul în care se fac aceste explicitări și fundamentări continue. Și teologia aduce evlavie și pace în sufletele oamenilor, luminare dumnezeiască și râvnă pentru sfințenie, și nu ceartă și dezbinare.

Același autor e de părere că Sfântul Ioannis Hrisostomos nu a combătut apollinarismul, pentru că el „nu reprezenta un pericol imediat”[16] în aria sa de desfășurare. Iar când vine vorba despre mariologia ereticului patriarh Nestorios al Constantinopolului, Buda spune că Nestorios o numea pe Maica Domnului „primitoare a lui Dumnezeu, [și] nu Născătoare de Dumnezeu[17]. În a doua epistolă către Sfântul Chirillos al Alexandriei, Nestorios o numește pe Maica Domnului „Născătoare de Hristos”[18]. Și spunea acest lucru, pentru că Nestorios nu credea în unirea celor două firi, dumnezeiască și omenească, în persoana lui Hristos Dumnezeu, ci el „Îl despărțea” pe „Hristos” de „Dumnezeu Cuvântul”[19], lucru imposibil de făcut. Pentru că Hristos este Dumnezeu și om în același timp.

Când Domnul a intrat în Ierusalim, cf. Mt. 21, 9, mulțimile L-au primit citând Ps. 117, 25-26. În Ps. 117, 25-26, LXX avem: „O, Doamne, mântuiește acum [ὦ Κύριε σῶσον δή]! O, Doamne, sporește acum [ὦ Κύριε εὐόδωσον δή]! Binecuvântat [este] cel care vine în numele Domnului [εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος ἐν ὀνόματι Κυρίου]”. Pe când, la Sfântul Matteos, mulțimile au strigat: „Osanna, fiului lui David [Ὡσαννὰ τῷ υἱῷ Δαυίδ]! Binecuvântat [este] Cel care vine în[tru] numele Domnului [Εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος ἐν ὀνόματι Κυρίου]. Osanna în[tru] cei prea înalți [Ὡσαννὰ ἐν τοῖς ὑψίστοις]!” [Mt. 21, 9, BYZ].

Osanna din Mt. 21, 9 este însă din ebraică:‎  הוֹשִׁ֨יעָ֥ה נָּ֑א [Hoșiah na] [Ps. 118, 25, WTT] și înseamnă „ne rugăm, mântuiește!”. Căci de la Dumnezeu vine mântuirea noastră.

Însă Domnul intră în Ierusalim după ce l-a înviat pe Lazaros [Λάζαρος] [In. 11, 44], care era mort de 4 zile [In. 11, 39]. Și l-a înviat pe el din morți ca o anticipare a învierii Sale din morți.

Când a fost înviat din morți, Sfântul Lazaros avea 30 de ani și a mai trăit încă 30 de ani. A adormit în Chipros/ Cipru, în anul 63 d. Hr., fiind înmormântat în orașul Chition [Κίτιον]. Vechiul Chition este Larnaca [Λάρνακα] de azi, un oraș din sudul Ciprului. În anul 890 Sfintele sale Moaște au fost aduse la Constantinopol de către Împăratul Leontos al VI-lea cel Înțelept[20].

– De ce a ajuns Sfântul Lazaros în Chition?

– Pentru că acolo a fost Episcop. Hirotonit fiind de Sfinții Apostoli Pavlos și Bartolomeos, ca primul Episcop al Chitionului[21]. El a fost vizitat de Maica Domnului în Cipru și i-a dăruit un omofor și mânecuțe cusute de către ea[22].

Sfantul Lazaros 1

În această formă, în Biserica Sfântul Lazaros din Cipru, din orașul Larnaca, se află Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Lazaros, cel a 4-a zi înviat din morți[23].

– Ce înseamnă numele Sfântului Lazaros?

– În limba ebraică, El azar [אֶלְעָזָר] înseamnă Dumnezeu ajută[24].

Mormântul Sfântului Lazaros din Israel e un loc care poate fi vizitat[25]:

Sfantul Lazaros 2

Și mormintele trebuie să ne facă să ne gândim la propria noastră moarte. Pentru că ea va veni mai devreme sau mai târziu. Contează însă cum vom fi noi atunci. Cu ce stare interioară vom trăi noi clipa morții, adică a despărțirii sufletului de trup.

Însă ce stare interioară avem acum, cu puține zile înainte de Paști? Cine suntem și ce am făcut cu viața noastră? Ce facem noi, ca oameni ai Bisericii, pentru lumea în care trăim? Ce așteaptă lumea de la noi? Ce așteptăm noi de la lume?

Contează prezența Bisericii lui Dumnezeu în această lume? Eu cred că lumea nu poate exista fără prezența Bisericii în ea. Pentru că Biserica lui Dumnezeu este viața duhovnicească a acestei lumi. Și, de aceea, aportul nostru, al fiecăruia dintre noi în această lume, e fundamental pentru ea. Și e fundamental dacă trăim ca oameni vii, ca oameni duhovnicești în această lume, adică fiind sarea [Mt. 5, 13] și lumina [Mt. 5, 14] ei.

Pentru că sarea e gustul oricărei mâncări, iar lumina e cea care ne ajută în noapte. Și dacă nu putem mânca fără sare și nu putem citi noaptea fără lumină, tot la fel lumea de față nu poate exista fără creștini, adică fără cei care sunt sarea și lumina ei.

Pentru că lumea are nevoie de gust, după cum are nevoie de ochi și de lumină în noapte. Și ea are nevoie de îmbrăcăminte și de bucurie și de sens, adică de Dumnezeu, de Creatorul ei, de Cel care ne îmbracă cu slava Lui, Care ne bucură cu bucurie negrăită și este calea pe care noi mergem fără să ne rătăcim, e adevărul și viața noastră [In. 14, 6].

Dumnezeu să ne bucure pe toți cu slava Lui și să ne lumineze! Să ne arate calea pe care să mergem! Ca întru El, întru Dumnezeul nostru treimic, să ne bucurăm acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!


[1] Începută în după-amiaza zilei de 5 aprilie 2017, zi de miercuri, cu cer predominant noros. Și terminată la 14. 50, în ziua de 8 aprilie 2017, în ziua învierii Sfântului Lazaros. Sunt 14 grade afară, cer înnorat.

[2] PG 50, col. 726/ Sfântul Ioan Gură de Aur, Întru lauda Sfinților Mucenici. Martyrologion Chrysostomianum, trad. din lb. gr., studiu introd. și note de Petka Grigoriu (pseudonimul Laurei Enache), Ed. Ars Longa, Iași, 2007, p. 67.

[3] PL 15, col. 1980/ Traducerea în română îi aparține Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2017/04/04/sfantul-ambrosius-al-mediolanului-fragmente-din-comentariul-la-cantarea-cantarilor-12/.

[4] PL 91, col. 1108.

[5] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/2490/sxsaintinfo.aspx și https://en.wikipedia.org/wiki/Diadochos_of_Photiki.

[6] Filocalia, vol. 1, (ediția Sfântului Nicodimos Aghioritul și a Sfântului Macarios al Corintului, publicată la Veneția, în 1782), ediție îngrijită, note, notă asupra ediției și postfață de Doina Uricariu, studiu introd. de Acad. Virgil Cândea, Ed. Universalia, București, 2001, p. 242. [7] Ibidem. [8] Ibidem.

[9] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Epirus.

[10] The Philokalia. The Complete Text compiled by St Nikodimos of the Holy Mountain and St Makarios of Corinth, translated from the Greek and edited by G. E. H. Palmer, Philip Sherrard, Kallistos Ware, with the assistance of The Holy Transfiguration Monastery (Brookline), Constantine Cavarnos, Basil Osborne, Normal Russell, Volume I, Pub. Faber and Faber Ltd, London, 2010, p. 361. [11] Idem, p. ix.

[12] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/m/1/d/28/sxsaintlist.aspx.

[13] Imnele fecioriei, XLVIII [48], 18, apud Sebastian Brock, Divine Call and Human Response, p. 74, n. 4, în format PDF. Am citat sursa de aici: http://www.theway.org.uk/Back/21Brock.pdf.

[14] [Pr. Conf. Dr.] Daniel Buda, Hristologia antiohiană. De la Sfântul Eustațiu al Antiohiei până la Nestorie, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012, p. 171. Cartea are 408 pagini și ediția citată de mine este ediția a doua a cărții. Prima ediție e din 2004 și a fost tipărită în 500 de exemplare, cf. Idem, p. 8. [15] Idem, p. 171-172. [16] Idem, p. 206. [17] Idem, p. 317. [18] Idem, p. 318. [19] Idem, p. 336.

[20] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3027/sxsaintinfo.aspx, https://ro.wikipedia.org/wiki/Leon_al_VI-lea_Filozoful, https://en.wikipedia.org/wiki/Kition, https://ro.wikipedia.org/wiki/Larnaca și http://www.parohiacopou.ro/sfantul-lazar-din-betania-cel-patra-zi-inviat.

[21] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Lazăr_din_Betania. [22] Ibidem.

[23] Am preluat fotografia de aici: http://www.holy-ascension.org/images/2015/06/ Moaste Sfantul Lazar – Larnaka/03. poza 3.jpg.

[24] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Lazăr.

[25] Am preluat fotografia de aici: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/44/Lazarus_Bethany.JPG/1280px-Lazarus_Bethany.JPG.

Did you like this? Share it:

Previous

Natura mai sensibilă decât noi…

Next

Eminescu: între modernitate și tradiție [48]

6 Comments

  1. Flori

    Mulțumim mult pentru predică, foarte duhovnicească, Dumnezeu să vă ajute!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, doamnă Flori! Vă mulțumesc frumos și eu pentru comentariu!

  2. Teodor

    Parinte, poate cineva sa traiasca experienta vederii lui Dumnezeu, dar și pe cea a parasirii de catre El? Stiu ca Sfantul Siluan Athonitul a marturisit ceva de felul acesta. Mai poate omul sa cada in descurajare dupa ce a vazut lumina dumnezeiasca? Mulțumesc, Doamne ajuta!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Teodor,

      răspunsul e pozitiv: același om duhovnicesc poate trăi și vederi dumnezeiești, dar și părăsiri duhovnicești din partea lui Dumnezeu. Bineînțeles, nu în același timp, ci în perioade diferite ale vieții lui.

      Iar omul poate cădea în descurajare oricând, din diverse motive, chiar după ce a văzut mari vederi dumnezeiești. Pentru că greutățile și ispitele pe care le poate trăi sunt multe.

      Însă din toate acestea ne scapă Dumnezeu, dacă ne încredem în El. Pentru că toate lucrurile pe care le trăim au rolul de a ne curăți de patimi. Căci și vederile dumnezeiești, cât și descurajările și părăsirile duhovnicești au rolul de a ne întări în credința, în nădejdea și în dragostea noastră pentru Dumnezeu. Nimic din ce trăim nu e în defavoarea noastră, ci în folosul nostru duhovnicesc. Numai că noi trebuie să le considerăm pe toate ca povățuiri din partea lui Dumnezeu și ca motive profunde de a ne uni interior și mai mult cu El.

      Domnule Teodor, vă mulțumesc pentru problemele dumneavoastră profund duhovnicești! Mă bucură mult oamenii care caută lucruri esențiale în viață și care cer înțelegeri sfinte, mari, de la Dumnezeu.

      Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă întărească în tot ceea ce faceți!

  3. Pr. Iulian

    După câte știu există și Sfinți care au fost extrem de „duri” cu oamenii și cu lumea. Sau cel puțin comportamentul lor față de oameni poate fi caracterizat astăzi foarte ușor ca mult prea intransigent sau nemilostiv. Noi ne-am obișnuit și vrem ca Sfinții să fie toți „drăguți” și să ne ajute atunci când avem noi nevoie, mulțumim mai mult sau mai puțin pentru ajutor și mergem mai departe. Dar nu ne gândim că ajutorul lor ar trebui să îl înțelegem ca pe un îndemn la viață sfântă, la pocăință mult mai mare, la cunoașterea lui Dumnezeu. Sau că ar trebui să le citim viețile adesea și să încercăm să le urmăm virtuțile.
    Doamne ajută, mult spor în toate!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, Părinte Iulian! Iar duritatea Sfinților lui Dumnezeu e îndreptată, în primul rând, împotriva lor, apoi a altora. Pentru că ei au fost aspri și foarte aspri cu ei înșiși, pentru că asceza e asprime, e duritate sfințitoare îndreptată împotriva ta, iar dacă au fost duri și cu alții a fost spre folosul lor. Și cred că, la maturitate, când înțelegem de ce, care a fost rostul, îi lăudăm pe părinții și pe bunicii care au fost duri cu noi, care ne-au pedepsit când nu învățam sau făceam boacăne, dar nu și pe cei care ne-au lăsat de capul nostru. Tot la fel, ucenicii duhovnicești ai Sfinților, înțelegeau că duritatea e spre folosul lor și o apreciau la justa ei valoare.
      Mult spor întru toate, Părinte, și Dumnezeu să vă bucure întotdeauna!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén