Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Eminescu: între modernitate și tradiție. Importanța tradiției literare și spirituale românești pentru viziunea romantică eminesciană

*

„Metafizicul” Dionis reflecta: „Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri [spațiul și timpul], care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni (s. n.), atuncea, în adâncurile sufletului coborându-ne, am putè trăi aievea în trecut și am putè locui lumea stelelor și a soarelui”[1], lume paradisiacă, străbătută de îngeri, dar în care Dumnezeu continuă să fie inaccesibil (taina Lui e încuiată în „semnul arab”, sintagmă sinonimă cu hieroglifă egipteană – să nu uităm că și pe Hristos Eminescu L-a numit „o ieroglifă” în Dumnezeu și om) pentru mintea scormonitoare a lui Dan/ Dionis.

Același Dionis „deschise o carte veche legată cu piele și roasă de molii – un manuscript de zodii. El era un ateist superstițios – și sunt mulți de aceștia. Inițialele acestei cărți cu buchii erau scrise ciudat cu cerneală roșie ca sângele, caractere slave de o evlavioasă, gheboasă, fantastică arătare. O astrologie mai mult de origine bizantină, bazată pe sistemul geocentrist, sistem care admite pământul de centrul arhitecturii lumești și pe om de creatura pentru a cărui plăcere Dumnezeu ar fi făcut lumea.

Titlul era scris şi latineşte: Architecturae cosmicae sive astronomiae geocentricae compendiumÎnvățătură despre a lumii orânduială dumnezeiască dupre cum toate pentru pământ a fi zidite se arată de către înduratul Dumnezeude pe grecie pe românie tâlcuită cu adăugire a înrâurinței zodiilor asupra vieții omenești. Și cu o dedicațiune: Celui întru ființa sa nemărginit, întru fapturile mânurilor sale minunat Dumnezeu spre vecinică laudă afierosită.

Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare, pe margini cu portretele lui Platon și Pitagora şi cu sentințe grecești. Două triunghiuri crucișe înconjurate de sentința: Director coeli vigilat noctesque diesque, qui sistit fixas horas terrigenae.

Constelațiuni zugrăvite cu roș, calcule geometrice zidite după o închipuită și mistică sistemă, în urmă multe tâlcuiri de visuri, coordonate alfabetic – o carte care nu lăsa nimic de dorit pentru a aprinde niște creieri superstițioși, dispuși la o asemenea hrană”[2].

Eminescu a deținut și un manuscris conținând Gromovnic a împăratului Iraclie ce au fost cetitor de stele și țiitor de zodie […] și au știut îmbletul crugurilor și întoarcerea cerilor…[3], care nu corespunde însă cu descrierea de mai sus, din Sărmanul Dionis, ceea ce ne indică faptul că poetul a cunoscut mai multe astfel de manuscrise despre arhitectura cosmică.

Spuneam însă că această extindere în plan istoric-universal a figurii enigmatice a magului trebuie pusă pe seama concepției vechi-bizantine în conformitate cu care literatura siderală și întreg cosmosul au constituit întotdeauna un pedagog către Dumnezeu, o carte scrisă cu literele de foc ale stelelor prin care Melhisedec, Avraam sau Iov au ajuns la cunoașterea Lui fără a avea un îndrumar scriptic, o Biblie, o catapeteasmă a lumii (Scrisoarea I) dincolo de care se află Dumnezeu.

Încât Eminescu poate spune, combinând aceste date: „M-am închinat ca magul la soare și la stele/ Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos” (Pierdut în suferința…). E o închinare nedeplină, la „catapeteasma lumii” – protejat de perdeaua interesului poetic și romantic pentru stele –, în absența accesului în altarul vederii lui Dumnezeu, dar care denotă, însă, căutare febrilă.

Astronomia și astrologia în sine, lectura catapetesemei siderale, a semnelor cerești, nu este condamnabilă în concepția creștină, dacă e practicată de cei înțelepți și sfinți, fără infatuare[4], caz în care este considerată o lectură profetică[5]. Este respinsă însă divinația bazată pe aleatoriu, pe un construct fantezist, așa cum este zodiacul.

Într-o istorie bizantină a lumii, al treilea fiu al lui Adam, „Sith găsi de numele lui Dumnezeu și puse nume stélelor, ca și toată filosofia”[6]. Același lucru îl relatează mai detaliat cronograful Sfântului Dimitrie al Rostovului – și cităm dintr-un exemplar manuscris care i-a aparținut poetului –, în care se observă destul de bine și relația dintre scrierea cu stele și scrierea cu litere, ambele, alfabetul ceresc și cel obișnuit fiind descoperite aproape simultan:

„Iar când Sith era de patruzăci de ani s-au răpit de îngerul la înălțime și s-au învățat de multă știință dumnezeește. Au știut de răzvrătirea și necurățiia ceia ce avea să fie în neamul cel de pre urmă[7], carele den sămințiia lui avea să iasă. Au știut și de aceia că voiaște Dumnezeu să pedepsească pre cei păcătoși cu apă și cu foc și de venirea lui Mesia și de izbăvirea neamului omenesc s-au descoperit lui.

Au văzut așezarea făpturii ceii de sus, frumseța ceriului și mișcarea acelora, alergarea soarelui și a lunii și a stelelor, tocmirea cereștilor semne, care să numesc planete, și lucrările acelora le-au cunoscut și multe lucruri nevăzute au priceput. Și pre cele nevăzute le-au știut.

Patruzăci de zile învățându-se de îngerul acela și s-au luminat fața lui den videnia cereștilor făpturi și de îngereștele voroave [vorbe/ cuvinte]. Precum, [multă vreme] după aceia, și fața lui Moisi.

Iar după patruzăci de zile s-au aflat iarăși pre pământ și pre părinții lui, carii pentru el foarte s-au întristat, că nu știau unde s-au dus, i-au veselit și le-au spus lor toate cele ce le-au învățat de la Sfântul Înger. Și străluciia fața lui Sith cu podoaba și cu slava, ca o față de înger, și au avut acea slavă a feții sale în toate zilele vieții sale.

După acea răpire a sa la înălțime [extaz] și după învățătura îngerului, Sith spuind tatălui și maică-sa cele ce au văzut sus, au început a însemna pre pământ osăbirele cerești și asemănările planitelor, ale soarelui, a lunii și a stelelor și alergările acelora.

Aceiași făcând au însemnat acela și slovile, pre care după dânsule le-au [de]săvârșit Enos, fiiul lui, care, după aceia, evreești s-au numit. Și așa s-au început numărare de stele și învățătura de la Sith a cărții”[8].


[1] Eminescu, Proză literară, op. cit., p. 33.

[2] Idem, p. 40.

Interesul acesta al lui Eminescu nu era străin de optica romantică. Spre exemplu, Nemoianu amintește de încercările romanticului ceh Ján Kollár de a stabili identitatea „zodiacului slav cu cel indian-egiptean”, cf. Virgil Nemoianu, Îmblânzirea romantismului. Literatura europeană și epoca Biedermeier, ediția a II-a, traducere de Alina Florea și Sanda Aronescu, Ed. Curtea Veche, București, 2004, p. 163.

De asemenea, „poate mai drastic decât alții, Kollár a exprimat tensiunea cultură-civilizație, care, de la Herder încoace, i-a obsedat pe intelectualii germani și est-europeni până târziu în secolul al XX-lea”, cf. Ibidem.

[3] A se vedea ms. rom. B. A. R. 3078, începând cu f. 75r.

[4] „Nimeni nu vede cerul [tainele lui], nici nu poate să înțeleagă cele dintr-însul, fără numai omul care se îngrijește de viața virtuoasă și înțelege și preamărește pe Cel ce l-a făcut pe el [cerul] spre mântuirea și viața omului. […] Pe pământ a lăsat Dumnezeu nașterea și moartea; pe cer se arată purtarea de grijă și rânduiala neclintită”, cf. Sfântul Antonie cel Mare, Învățături despre viața morală a oamenilor, în Filocalia, vol. I, op. cit., p. 24, 28.

Despre acestea amintește și Sfântul Augustin: „Citisem multe dintre cărțile filozofilor și le aveam în minte, […] filozofii care putuseră să aibă atâta previziune încât fuseseră în stare să aprecieze vremea sosirii Domnului [Vergiliu], «deși nu-L cunoscuseră câtuși de puțin pe Domnul» (Înțel. 13, 9). […] Și [Tu] nu «Te apropii decât de cei cu inima zdrobită» (Ps. 146, 3), dar de cei mândri nu ești aflat nici chiar dacă aceștia, printr-o ciudată iscusință, ar reuși să numere stelele și nisipul și ar măsura bolțile înstelate și ar descoperi drumurile astrelor.

Căci ei le caută pe acestea cu mintea și cu talentul pe care Tu li le-ai dat, și ei multe au aflat și au prezis, cu mulți ani înainte, eclipsele de soare și de lună. […] Și cu toate că ei descoperă că Tu i-ai făcut, nu Ți se încredințează Ție, pentru ca să păzești Tu ceea ce ai făcut. […] Ei nu cunosc calea aceasta și se socotesc pe ei sus de tot, cu stelele, și se cred strălucitori ca și ele. […]

Ei spun multe adevăruri despre făptură, dar Adevărul, adică pe Creatorul făpturii, nu-L cercetează cu evlavie, și de aceea nici nu-L găsesc”, cf. Sfântul Augustin, Confesiuni, traducere din latină, studiu introductiv și note de Gh. I. Șerban, Ed. Humanitas, București, 1998, p. 185-186.

[5] „Căci, după cum  am arătat deja că preștiința lui Dumnezeu despre purtarea viitoare a fiecărui om nu încalcă cu nimic argumentul privitor la ceea ce stă în puterea noastră; ci, ca o adevărată carte de profeție, cerurile în întregul lor, fiind una din cărțile lui Dumnezeu (s. n.), pot cuprinde cele viitoare. […] Iar pasajul «Cerurile se vor strânge ca un sul de hârtie» [Is. 34, 4] arată că cele ce se spun despre cele viitoare în această carte vor fi duse la îndeplinire, și, ca să ne exprimăm astfel, împlinite, așa cum se zice că profețiile se împlinesc în faptele petrecute. Astfel astrele care există vor fi luate ca semne, după cum stă spus: «să fie semne» [Fac. 1, 14].

Iar Ieremia, pentru a ne aduce iarăși la noi înșine și a ne alunga teama de ceea ce socotim a fi indicat de către astre, și poate presupus a veni de la ele, zice: «nu vă îngroziți de semnele cerului» [Ier. 10, 2]. […]

Iar dacă Iacov spune că a citit în tăblițele cerului cele ce se vor întâmpla cu fiii săi în zilele de apoi, […] noi vom spune în apărare că înțelepții noștri, călăuziți de un minunat Duh supraomenesc, nu sunt inițiați în taine prin înțelepciune omenească, ci prin puterea lui Dumnezeu. […]

Pentru ca făpturile mai presus de condiția omenească și sufletele sfinte, care au scăpat din robia stării prezente, să poată învăța prin experiență adevărul, Dumnezeu a creat făpturile cerului care au fost învățate și vor fi învățate, atât prin mișcarea de revoluție a planetelor cât și prin alte mijloace, să citească semnele pe care Dumnezeu le dă ca și cum ar fi fost scrise și lipite pe cer.

Și nu este surprinzător ca Dumnezeu să creeze unele ca acestea pentru a se arăta cei binecuvântați […] gândește-te ce arătare minunată a puterii lui Dumnezeu se arată prin semnele cerești, căci toate au fost întipărite din veac în cartea cerurilor (s. n.), o carte vrednică de Dumnezeu.

În al doilea rând socotesc că semnele sunt arătate Puterilor [îngerești] care se îngrijesc de cele ale oamenilor, pentru ca acestea să cunoască anumite lucruri, și pe altele să le împlinească. […]

Este într-adevăr posibil ca scrierile cerului, pe care îngerii și puterile dumnezeiești pot prea bine să le citească, să cuprindă anumite lucruri care să fie citite de îngeri și slujitorii lui Dumnezeu pentru ca aceștia să se bucure de cunoașterea lor, iar alte lucruri pe care să le primească ca pe niște porunci și să le împlinească. Și nu vom greși dacă vom susține asemănarea între lucrurile spuse în Lege și ceea ce este scris în cer și în astre” , cf.  Filocalia lui Origen, op. cit., p. 210, 214-215.

[6] Mihail Moxa, Cronica universală, ediție critică, însoțită de izvoare, studiu introductiv, note și indici de G. Mihăilă, Ed. Minerva, București, 1989, p. 102.

[7] Pasajele transcrise de noi cu litere italice au fost subliniate de poet, cu creion roșu, în manuscris.

[8] Ms. rom. B. A. R. 2769, f. 28r-28v.

Did you like this? Share it: