Iov, cap. 14, cf. LXX

1. Căci muritorul născut [din] femeie [este] puțin-viețuitor și plin de urgie.

2. Sau ca floarea înflorind a căzut și a fugit ca umbra și nu are să stea.

3. [Oare] nu și acestuia cuvânt i-ai făcut și pe acesta l-ai făcut să intre în judecată înaintea Ta?

4. Căci cine va fi curat de murdărie? Cu siguranță, nimeni,

5. [chiar] dacă și [numai] o zi [ar fi] viața lui pe pământ. Dar nenumărate sunt lunile lui lângă Ție [Tine]. Întru vreme l-ai pus și nu are să treacă.

6. Depărtează-Te de la el, ca să se liniștească și să binevoiască viața ca [și] zilierul!

7. Căci este nădejde pomului. Căci dacă are să se taie, încă va înflori și vlăstarul lui nu are să se sfârșească.

8. Căci dacă are să îmbătrânească în pământ rădăcina lui și în piatră are să se sfârșească trunchiul lui,

9. de la mirosul apei va înflori [ἀπὸ ὀσμῆς ὕδατος ἀνθήσει] și va face recoltă ca [unul] nou sădit.

10. Dar omul, murind, se duce, și muritorul, căzând, nu mai este.

11. Căci, [cu] vremea, se împuținează marea, iar râul, pustiindu-se, s-a uscat,

12. dar omul, adormind [κοιμηθεὶς], nu are să mai învieze, până [când] cerul nu are să se coasă [οὐ μὴ συρραφῇ]. Și [cei adormiți] nu se va [vor] mai trezi din somnul lor.

13. Căci dacă m-ai fi păzit [măcar] în Iad și m-ai fi ascuns până are să-Ți treacă urgia Ta și are să-mi rânduiască [ai să-mi rânduiești] vreme, în care pomenirea mea vei face [ἐν ᾧ μνείαν μου ποιήση]!

14. Căci dacă are să moară omul, va trăi terminându-și zilele vieții lui. Voi răbda până iarăși am să mă fac [ὑπομενῶ ἕως ἂν πάλιν γένωμαι] [bine].

15. Apoi, eu Te voi chema și Ție Îți voi asculta. Iar lucrurile mâinilor Tale nu le lepăda [μὴ ἀποποιοῦ]!

16. Și ai numărat obiceiurile mele și nu are să Te treacă nimic [din] păcatele mele [καὶ οὐ μὴ παρέλθῃ Σε οὐδὲν τῶν ἁμαρτιῶν μου].

17. Și ai pecetluit fărădelegile mele în[tru] pungă [ἐσφράγισας δέ μου τὰς ἀνομίας ἐν βαλλαντίῳ] și ai însemnat, dacă ceva fără de voie am păcătuit [ἐπεσημήνω δέ εἴ τι ἄκων παρέβην].

18. Și încă muntele căzând va cădea și piatra se va învechi din locul ei.

19. Apele au zdrobit pietre și a[u] inundat apele cele mai înalte ale malului pământului [ὕπτια τοῦ χώματος τῆς γῆς]. Și răbdarea omului ai nimicit.

20. L-ai împins pe el întru sfârșit și se duse. A venit peste lui [el] fața [Ta] și l-ai trimis.

21. Și mulți făcându-se fiii lui, nu a știut [acest lucru]. Iar dacă puțini au să se facă, nu cunoaște.

22. Ci doar trupul lui l-au îndurerat, iar sufletul său a plâns”.

2 comments

  • Înțelepciunea Sfintei Scripturi e atât de mare și tainică! Cum poate cineva să o înțeleagă fără să greșească? Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Dumnezeiasca Scriptură, ca și Dumnezeiasca Tradiție a Bisericii, e copleșitoare pentru orice om și nu cred că există vreun Sfânt al Bisericii care să fi afirmat faptul că „înțelege” sau „cuprinde” sau „cunoaște deplin” acest abis fără fund al revelației dumnezeiești. De aceea, în fața sfințeniei prea mari a Scripturii și a Tradiției toți suntem cu totul în smerenie. Pentru că ele reprezintă revelația dumnezeiască, voia Lui pentru noi. Vă mulțumesc pentru comentariu, domnule Jianu! Și mă bucur că vă lăsați copleșit de astfel de întrebări mari, care sunt pline de sfială și evlavie!

Dă-i un răspuns lui Jianu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *