Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Actualitatea, importanța și necesitatea Sfintelor Icoane pentru viața și misiunea Bisericii astăzi

Pentru că anul 2017 este „Anul omagial al Sfintelor Icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”[1], în conferința mea de astăzi îmi propun să vorbesc despre trecutul și prezentul Sfintelor Icoane în Biserică în 10 subcapitole[2]. Pentru că icoana este o teologie pictată, așa după cum predica este o teologie vorbită. Iar noi avem nevoie să citim și să ascultăm și să vedem teologia Bisericii cu ochii inimii noastre, cu ochii vii ai credinței.

1. Apariția icoanei și a picturii în Biserică

Icoana Bisericii este de origine apostolică[3] și nu e o realitate eclesială tardivă. Pentru că Sfântul Apostol și Evanghelist Lucas a fost primul iconar al Bisericii. Și el a pictat-o cu mâinile sale [ejus manibus] pe Născătoarea de Dumnezeu[4], rămânându-ne de la el trei tipuri de icoane mariologice: Îndrumătoarea, Mângâietoarea și Rugătoarea[5]. În primele două, Maica lui Dumnezeu Îl poartă în brațele ei pe Mântuitorul nostru, pe când în a treia, în Rugătoarea, ea se roagă Domnului pentru mântuirea întregii lumi[6].

Și de la iconografia, luminată de Dumnezeu, a Sfântului Evanghelist Lucas, Biserica s-a îmbrăcat în pictura ei teologică ca într-o haină de nuntă. Lucru confirmat de pictura eclesială păstrată în catacombele romane și de fragmentele picturale din primele secole creștine, care au fost descoperite de arheologi în multe părți ale lumii.

Astfel, Domnul ca Bunul Păstor apare în catacomba Sfintei Priscilla din Roma, dar tot aici ni s-a păstrat și fresca Maica Domnului cu Pruncul Iisus[7].

În catacomba Sfintei Domitilla îi găsim iconizați pe Sfinții Noe, Moisis, Ionas și Daniil, dar și nașterea Domnului și închinarea celor 3 Sfinți Magi, minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor și învierea Sfântului Lazaros[8]. La Duras Europos, în Siria, s-a găsit „cea mai veche Biserică creștină descoperită până în prezent [și] aceasta a fost reconstruita la Universitatea Yale la începutul anilor 1930”[9]. Și ea era una pictată integral, ajungând până la noi fresca în care a fost reprodusă minunea vindecării paraliticului de către Domnul și „cea mai veche reprezentare a lui Hristos descoperită până acum”[10]. Fresca Bisericii a fost datată ca fiind realizată între anii 232-256 după Hristos[11].

2. Teologia icoanei (aspecte dogmatice și liturgice)

Sfintele Icoane, însă, nu sunt în primul rând podoabe ale Bisericii, ci o exprimare dogmatică și liturgică a teologiei Bisericii. O exprimare fidelă a teologiei Bisericii. Fapt pentru care, atunci când vorbim despre icoana Domnului, noi înțelegem că ea este o picturalizare teologică a dogmei hristologice a Bisericii. Pentru că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este Dumnezeu adevărat [Θεὸν ἀληθῶς] și om adevărat [ἄνθρωπον ἀληθῶς][12], și nu doar Dumnezeu și nici doar om. Și pentru că Fiul Tatălui Și-a asumat umanitatea Sa din trupul Maicii Sale, tocmai de aceea El poate fi iconizat de Biserică, pentru că umanitatea Lui e nedespărțită de dumnezeirea Sa[13], cu care S-a unit în cadrul persoanei Sale preexistente, veșnice.

Dar dacă, din punct de vedere dogmatic, unirea ipostatică/ personală a celor două firi în Hristos este fundamentul iconografiei ortodoxe, din punct de vedere liturgic, Sfintele Icoane sunt mărturia vizuală a întrupării Domnului. Și, totodată, ele adeveresc faptul că Sfinții Lui sunt reali, că ei sunt persoane istorice, dar în același timp că ei s-au sfințit și s-au umplut de slava lui Dumnezeu în Biserica slavei Sale. Iar noi nu putem sluji în Biserică fără icoanele Bisericii[14], pentru că icoanele sunt, pentru ochi, ceea ce sunt cuvintele pentru auz: certificările teologice ale credinței noastre ortodoxe.

3. Prevederi canonice, juridice (regulamentare) și ermineutice (din trecut și de azi) privitoare la Sfintele Icoane și la pictura bisericească

În canonul 82 de la Trullo se stabilește faptul că Domnul trebuie iconizat „după înfățișarea [Sa] cea omenească [κατὰ τὸν ἀνθρώπινον χαρακτῆρα]”[15] și nu în mod simbolic, sub forma mielului, pentru ca astfel să ne aducem aminte de iconomia Sa cea mântuitoare pentru noi[16]. În canonul al 9-lea de la Sinodul al VII-lea Ecumenic se interzice orice scriere care ridiculizează sau neagă Sfintele Icoane[17]. Pe când în canonul al 10-lea al Sfântului Nichiforos Mărturisitorul se stabilește faptul că în fața Sfintelor Icoane se îngenunchează și că ele se cinstesc prin sărutare[18].

Dar textul dogmatic fundamental al Bisericii care ne învață cinstirea Sfintelor Icoane este hotărârea dogmatică a Sinodului al VII-lea Ecumenic din 787. Unde ni se cere ca să cinstim icoanele Domnului, ale Maicii Sale, ale Sfinților Îngeri și ale tuturor Sfinților Săi[19]. Pentru că zugrăvirea lor iconică ni-i aduce mereu în minte și ne umple de dorul lor[20].

În ceea ce privește erminiile zugravilor sau cărțile de pictură, în care se indică modul în care trebuie să se picteze Domnul, Maica Sa și diverși Sfinți ai Bisericii, în opinia Dr. Bogdan Botezatu, ele au început să apară în sec. al XVI-lea, până atunci acestea transmițându-se pe cale orală[21]. Și cea mai cunoscută, completă și sistematică dintre ele este a Ierom. Donisios din Furna[22], carte ce a fost reeditată recent în limba română[23].

Conform Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 14, sub. x, Sfântul Sinod are și atribuția de „a supraveghea din punct de vedere dogmatic, liturgic și canonic, lucrările de arhitectură, pictură și sculptură și alte forme de artă bisericească ortodoxă[24]”. Prin decizia patriarhală nr. 136 din 10 mai 1950 s-a stabilit faptul că „nicio lucrare de pictură, reparație sau operă nouă nu se face în Bisericile Ortodoxe decât de pictorii care au autorizația Patriarhiei și aprobarea chiriarhului”[25] locului. În Patriarhia Română există în vigoare și Regulamentul pentru zugrăvirea Bisericilor, care a fost publicat în revista Biserica Ortodoxă Română, XXXVI (1912), nr. 7[26]. El a fost aprobat în 1912 și sancționat prin Decretul Regal nr. 4316/ 1912[27].

Și în acest regulament se precizează faptul că „la zugrăvirea oricărei Biserici este admis numai stilul bizantin. Cultul ortodox având o semnificație determinată și precisă și răspunzând unui scop bine știut, icoanele și tablourile de pictură din Biserici trebuie să ocupe un loc anume, spre a fi în armonie cu ideea specială avută la întocmirea cultului și la alcătuirea planului pentru clădirea Bisericilor. Locul destinat fiecărei icoane: în Altar, pe boltă și pe pereți se zugrăvesc icoane care înfățișează ce se săvârșește aici: pe bolta Altarului se poate înfățișa Sfânta Treime sau Maica Domnului; pe pereții Altarului se zugrăvesc Sfinții Ierarhi ale căror Liturghii se săvârșesc având împreună pe Arhidiaconul și Întâiul Mucenic Ștefan și pe Arhidiaconul Laurențiu, și alții; dacă locul este spațios se pot zugrăvi ș icoanele altor Ierarhi ca: Atanasie cel Mare, Grigorie de Nazianz, Sfântul Spiridon al Trimitundei, și alții; la proscomidiar se zugrăvește peștera de la Betleem, cu Închinarea Magilor, iar deasupra ei Pogorârea de pe Cruce de către Iosif și Nicodim.

Pe catapeteasmă sau tâmplă se zugrăvesc icoane ce se raportează la mântuirea lumii prin Iisus Hristos. Deasupra catapetesmei stă Sfânta Cruce cu Răstignirea, [având] de o parte pe Maica Domnului și de alta pe Evanghelistul Ioan. În rândul întâi sub Cruce, se pun icoanele Profeților. Sfânta Fecioară stând în mijloc cu Pruncul, iar Profeții de-a dreapta și de-a stânga ținând în mână profeția sau simbolul lor și arătând spre Iisus Hristos. În al doilea rând se așază icoanele Apostolilor sau icoana Mântuitorului, în mijloc; în al treilea rând icoanele Praznicelor Împărătești cu Învierea Domnului în mijloc sau Cina cea de Taină sau Sfânta Mahramă; în rândul de jos se așază icoanele împărătești: a Mântuitorului la dreapta, a Maicii Domnului la stânga și icoana hramului la dreapta, iar la stânga icoana Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Ierarh Nicolae, sau și altele după cum va permite spațiul. Sub acestea se vor zugrăvi tablouri corespunzătoare icoanei de deasupra. Pe Ușile Împărătești, se zugrăvește Buna Vestire, iar pe cele laterale Arhanghelii Mihail și Gavriil; când spațiul rezervat catapetesmei va fi mic, atunci chiriarhul va chibzui care icoane să se pună și câte anume. Pe bolta turnului, în mijlocul Bisericii, se zugrăvește Mântuitorul, revărsând raze în toate părțile ca Luminător al lumii (ca Pantocrator n.n.). Pe pereții din jos ai turnului se zugrăvesc Sfinții Apostoli sau Liturghia Îngerească sau și una și alta. Pe unghiurile de jos ale turnului se zugrăvesc Evangheliștii cu simbolurile lor, și anume: Sfântul Evanghelist Matei având alături un Înger, Sfântul Evanghelist Marcu un leu, Sfântul Evanghelist Luca un vițel și Sfântul Evanghelist Ioan un vultur.

Pe partea dreaptă a Bisericii, de la catapeteasmă spre ușă, se zugrăvește Mântuitorul ca Arhiereu pe tron, având la dreapta pe Maica Domnului și la stânga pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. Pe partea stângă a Bisericii, de la catapeteasmă spre ușă, [se zugrăvesc] Sfinții Împărați Constantin și Elena. Pe ambele părți apoi, Sfinții Mari Mucenici: Gheorghe, Dumitru și ceilalți, după cum spațiul și mijloacele permit.

Pe boltă, deasupra ferestrelor, în dreapta, [avem] Nașterea Domnului, [iar] în stânga Învierea Domnului. În Bisericile unde se află Moaștele unui Sfânt și unde un Sfânt este cu deosebire venerat de popor, se pun tablouri din viața sfântului respectiv. Pe amvon se zugrăvesc Evangheliștii cu simbolurile lor, iar pe peretele de lângă amvon, deasupra predicatorului, Sfântul Ioan Gură de Aur.

Pe frontispiciul fiecărei Biserici se zugrăvește icoana hramului. În atriu (pridvor), la intrarea în Biserică, se zugrăvește de o parte Învierea cea de obște, iar de [ceal]altă parte Judecata de Apoi. În nartică, în locurile rămase libere, și unde pot avea loc și alte icoane, se pot zugrăvi pe zid, pe coloane sau pe lemn, icoanele Sfinților a căror venerare este mai răspândită ca Mucenici și Mucenice, Cuvioși și Cuvioase”[28]. Iar Bisericile construite în secolul al XX-lea în țara noastră au implementat în mod masiv indicațiile din acest regulament privind pictura bisericească.

4. Icoana în cultul ortodox; afirmare a credinței ortodoxe, memorial biblic și eclesial, chemare la rugăciune și sfințenie, frumusețe a Casei Domnului

Vorbind despre Sfintele Icoane ale Domnului, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ne spune că ele Îl reprezintă pe însuși Fiul lui Dumnezeu devenit persoană a firii umane, fără să Se identifice sau să Se confunde cu firea umană[29]. Însă, pentru că trupul e mediul firesc de exprimare a sufletului, „fața lui Hristos i-a convins pe Apostoli că e fața lui Dumnezeu însuși, dar a unui Dumnezeu care nu înspăimântă, căci apropierea Lui maximă de oameni e apropiere a nesfârșitei Lui iubiri și bunătăți [exprimate] în chip uman”[30].

De aceea, prin intermediul Sfintelor Icoane, noi ne mărturisim credința noastră în Domnul, în Maica Sa, în Îngerii și în Sfinții Lui, dar perpetuăm și conștiința realității lor personale și a prezenței lor în Biserică și în lume. Pentru că Dumnezeul nostru treimic e Cel care ține toate în palma Sa, dar, în același timp, prin slava Lui, e în fiecare dintre noi, cei botezați în numele Său, și ne asigură coeziunea noastră eclesială. Iar prin Sfintele Icoane și prin tot programul iconografic al Bisericilor noastre, noi mărturisim în mod vizual ceea ce experimentăm înăuntru nostru: că Dumnezeu e împreună cu Îngerii și Sfinții Lui, dar că El Își cheamă Biserica Lui la comuniunea veșnică cu El în Împărăția Sa. Și o cheamă nu de la distanță și nici fugitiv, ci din interiorul fiecăruia dintre noi, în mod continuu, atâta timp cât S-a coborât în noi, prin slava Lui, începând de la Botezul nostru, și locuiește și trăiește în noi, cei care credem în El.

Pictura sfântă a Bisericii este o anamneză continuă a Împărăției lui Dumnezeu, dar și o invitație prea-iubitoare la urmarea Domnului și a Sfinților Lui. Pentru că tot programul iconografic al Bisericii ne vorbește, în mod rezumativ dar esențial, despre Domnul și membrii Împărăției Sale, arătându-ne cum s-au sfințit cei care bine s-au nevoit. Din acest motiv, pictura Bisericii e un trecut înveșnicit sau un prezent continuu al Sfinților Lui, pentru că ea ne vorbește despre cum s-au sfințit Sfinții Lui, dar, mai ales, despre ce a făcut Domnul pentru noi și pentru mântuirea noastră, atâta timp cât consecințele iconomiei Lui celei mântuitoare sunt întărirea noastră continuă în sfințenie.

Sfinții iconizați în Biserică ne cheamă la comuniunea cu ei, adică la rugăciune și sfințenie. Ei ne cheamă la continua noastră curățire de patimi, la vederea lui Dumnezeu în mod extatic și la umplerea noastră de slava Lui și la creșterea noastră continuă în sfințenie[31]. Iar frumusețea picturii bisericești e frumusețe sfântă, transfigurată, pentru că ea ne convinge să dorim cu toată ființa noastră pe Dumnezeul mântuirii noastre, pe Cel cu adevărat frumos, în Care nu este nicio imperfecțiune.

5. Icoana în viața creștinului ortodox: comuniune cu Sfinții și cu Biserica Ortodoxă

Creștinii ortodocși nu se pot închipui fără Sfinte Icoane în casă, fără ca să aprindă candele înaintea lor sau lumânări și fără să se roage înaintea lor. Ele împodobesc peretele de răsărit al camerei lor de rugăciune și sunt dulceața sufletului lor. Pentru că acolo, în fața Sfintelor Icoane, ei își spun cel mai adesea sufletul, acolo trec peste ispite și greutăți, acolo se pregătesc pentru a se împărtăși cu Domnul și acolo Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El. Pentru că Sfintele Icoane sunt școala de teologie și de evlavie a creștinilor ortodocși și unul din punctele de rezistență ale etosului ortodox. Mai ales atunci când au rude și vecini de alte confesiuni, care, pe premise pseudo-teologice, resping Sfintele Icoane.

Pentru că ortodocșii își apară icoanele, își apără posturile de peste săptămână și de peste an, își apără pomenirile făcute celor adormiți și își apără Sfinții în fața prozelitismului religios, pentru că ei trăiesc în comuniune vie, neîntreruptă cu Sfinții Lui. Ei se închină Sfinților, ca celor care sunt în comuniune cu Dumnezeu, o cinstesc în mod aparte pe Maica Domnului și au o evlavie și sensibilitate imensă față de ea, dar nu Îl confundă pe Dumnezeu cu Sfinții Lui, ci pe El Îl adoră cu toată ființa lor. Căci la Biserică ei merg pentru ca să se întâlnească cu Dumnezeu, cu Dumnezeul Cel viu și prea-iubitor, având certitudinea că Biserica Lui e Biserica Ortodoxă de pretutindeni și că numai în ea este locul de slujire plăcut Domnului.

6. Icoana în Școală: semn al iubirii lui Dumnezeu pentru oameni (ca și Sfânta Cruce)

Ultimul concurs național de creație Icoana și Școala mărturisirii, organizat de Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și al Cercetării Științifice, a avut loc în perioada 1 decembrie 2016 – 21 mai 2017[32]. Și, în cadrul său, elevii au fost chemați la asumarea și exprimarea iconografică a teologiei ortodoxe. Pentru că ora de religie și prezența profesorului de religie în școală au venit însoțite de prezența icoanei sau a crucii în sălile de curs. Și, prin ele, Biserica face transparentă iubirea lui Dumnezeu față de oameni, cât și vocația omului: îndumnezeirea. Căci Domnul ne cheamă nu la orice fel de viață, ci la viața cu El, la viața trăită maximalist, la viața în ritmul poruncilor Sale celor dumnezeiești.

De aceea, Sfintele Icoane în Școală sunt o mărturie vie a Împărăției lui Dumnezeu, sunt o predică continuă a Bisericii în Școală, dar și un protest tacit împotriva tuturor ideologiilor care îl deformează pe om. Pentru că știința este spațiul experimentului și al constatărilor practice, măsurabile și nu al supozițiilor. Ipotezele nu pot fi certitudini științifice și ele nu pot fi ideologizate, iar pseudo-știința, ca în cazul teoriei evoluționiste, nu are de-a face cu reala știință experimentală. Motiv pentru care, Sfintele Icoane vorbesc copiilor școlarizați despre om ca despre creația lui Dumnezeu și îi învață că omul se sfințește doar împreună cu El, și că nu este un produs al hazardului sau al evoluției transformiste.

Iar dacă omul e creat de Dumnezeu după chipul Său și chemat la asemănarea cu El[33], atunci copilul și tânărul nu sunt doar un pachet de mușchi și de instincte oarbe, ci o conștiință vie, care poate să aleagă să trăiască frumos și împlinitor.

7. Pictorul de icoane/de Biserici: pregătire teologică, artistică și duhovnicească

Iconarul trebuie să fie un profund teolog ortodox dublat de un artist loial tradiției iconografice ortodoxe. El nu poate fi un simplu imitator al paradigmelor iconografice ale Tradiției, dar nici un demolator al hieratismului iconic. El trebuie să își asume și să poarte în sine însuși adevărul Bisericii și, în același timp, să aibă evlavie vie pentru toate amănuntele tradiționale iconografice. Pentru că noutatea iconografică este sine qua non creației artistice, dar ea nu poate să lezeze profunda și venerabila tradiție iconografică ortodoxă. Tradiție care mizează totul pe transfigurare, pe interiorizarea rugăciunii și pe simțirea slavei lui Dumnezeu în noi înșine, pe transparentizarea iconică a Împărăției lui Dumnezeu.

Căci pictura bisericească, începând de la cea catacombală până azi, nu a fost și nu este una realistă, ci interpretativă[34]. Pentru că pictorul bisericesc nu este un pictor care face portrete sau pictează naturalist sau simbolist lumea pe care o percepe, ci pictează teologic și tradițional, potrivit canonului iconografic ortodox.

Iconarul trebuie să aibă studii teologice și de specialitate, dar, în același timp, trebuie să confirme în mod practic pregătirea lui teologică și artistică. De aceea, mai întâi de toate, iconarul ortodox trebuie să aibă vocație artistică și iconică. El trebuie să picteze rugându-se, postind, fiind un credincios autentic al Bisericii, pentru că el propovăduiește la nivel pictural teologia Bisericii. Iar cel care se roagă în fața icoanelor sale, trebuie să simtă profunzimea teologică și delicatețea lui, ale celui care le-a pictat. Iconarul trebuie să îl facă pe cel credincios să se simtă că stă înaintea Sfântului reprezentat iconic, să simtă că e în relație directă cu Sfântul reprezentat iconic. Dar nu poate face aceasta niciodată, dacă nu pictează profund ortodox, adică profund teologic, pentru că Sfintele Icoane se adresează omului în totalitatea sa și nu doar minții sau doar sentimentelor lui. Iar credincioșii vor să găsească în icoanele Bisericii aceeași învățătură pe care o găsesc și în Scriptură și în Liturghie și în Viețile Sfinților. Adică vor să găsească credința ortodoxă autentică, fără edulcorări și derapaje teologice. Căci „fiecare pictor [bisericesc] trebuie să facă dovada că știe iconografie, teologie dogmatică și tehnica picturii”[35].

8. Stiluri și tehnici de pictură bisericească/ materiale folosite în pictură

Iconograful Florin Liviu Dumitrescu din Alexandria ne prezintă pe blogul său cum se pictează o icoană, începând de la pregătirea lemnului și până la desenul și pictura propriu-zisă[36], adică pictura în ulei, dar și detalii despre pictura murală sau în frescă[37], cât și despre cea în mozaic[38].

Liviu Dumitrescu folosește clei de impregnare pentru pictura pe lemn, peste care pune pânză de in, de cânepă sau bumbac. Aplică grund alb peste pânză, desenează compoziția iconică cu creionul, aurește icoana în locurile reprezentate de aureole, fonduri și veșminte, după care o pictează. El folosește gălbenușul de ou pentru a dilua, dar și pentru a fixa culorile[39].

După pictarea icoanei, care are și ea multiple etape tehnice intermediare, urmează inscripțiile de pe icoană. Ultima etapă e vernisarea icoanei, pentru a proteja culorile și a le da strălucire. Stratul de vernis trebuie să fie gros și e dat cu o pensulă moale[40].

Pictura în frescă se face peste două straturi de tencuială din var, nisip de râu, câlți din cânepă sau păr de capră, dar cu un var care are o vechime de peste 3 ani. Fresca se face pe tencuială umedă, iar culorile sunt formate din oxizi metalici[41].

Pictura în mozaic se face cu ajutorul cuburilor de marmură și a pietrelor colorate, adăugându-se foițe de aur și de argint. Tehnica aceasta picturală a fost mult prețuită în trecut pentru că este cea mai trainică și durabilă dintre toate picturile bisericești. Pictura în mozaic oferă o puternică impresie de monumentalitate, deoarece lumina se reflectă din numeroasele pietre colorate, care își păstrează strălucirea proprie. Este cea mai rezistentă tehnică picturală la trecerea timpului, la lovire, la uzură, la umezeală, la îngheț-dezgheț, putând fi spălată oricând[42].

Însă pictura în mozaic bizantin este și foarte scumpă. La Catedrala din Mioveni, spre exemplu, pictura bisericească a costat 3.430.000 de euro fără TVA[43]. Tocmai de aceea, majoritatea Bisericilor românești sunt cu pictură în frescă, având pictate pe lemn doar icoanele integrate în iconostas.

9. Tradiția iconografică românească, fidelitate dogmatică universală și specific național

Pictura bisericească românească este una distinctă în spațiul ortodox, din punctul meu de vedere, la modul negativ, pentru că pledează pentru o iconografie mai puțin ascetică decât cea bizantină, având accente realiste care o apropie de cea romano-catolică. Tocmai de aceea putem spune că pictura noastră bisericească are un specific național pronunțat, deținut de dinaintea formării statului român unitar, dar care trădează parțial fidelitatea față de tradiția iconografică bizantină.

Așa se face că, până de curând, în mai toate Bisericile românești de secol 19-20, s-a agreat o picturalitate eclesială fără gravitate ascetică și isihastă, adică o pictură bisericească netradițională. Însă în perioada recentă, democrată, în diverse locuri din România s-a încercat și s-a realizat o revenire reală la pictura bisericească bizantină și diferența dintre aceasta și cea cu specific românesc este evidentă.

Spre exemplu, programul iconografic al Bisericii din Lunca, jud. Teleorman, a fost realizat între anii 1963-1964 și el reprezintă tradiția românească bisericească. Pictura e cvasi-realistă, Sfinții sunt puțin ascetici, titlurile Sfinților sunt românizate, iar vegetația și motivele geometrice și florale existente în frescă amintesc de pictura naivă românească și nu de penuria ascetică a picturii bisericești. Ea a fost pictată, în mare parte, potrivit cu standardele invocate de regulamentul din 1912, despre care am vorbit anterior.

Însă, în Alba Iulia s-a construit[44] o impunătoare, novissimă din punct de vedere arhitectonic și profund ortodoxă la nivel pictural catedrală ortodoxă, care a fost sfințită pe 17 mai 2005. Pictura acestei Biserici cu două hramuri este profund ascetică și isihastă, cu Sfinți interiorizați și plini de pace duhovnicească și în care peisajul iconografic e cu totul spiritualizat. Din punctul meu de vedere, ceea ce s-a realizat aici la nivel pictural și arhitectural e o capodoperă. Iar programul iconografic inovator și, în același timp, profund tradițional al Bisericii, a scos în evidență faptul că pictura bisericească nu e deloc caducă și repetitivă, ci are posibilități ample de a ne surprinde foarte plăcut la nivelul vizualității teologice.

Cred că ar trebui luată ca paradigmă de îndrăzneală sfântă această Biserică, dar și de restaurare a adevăratei iconografii ortodoxe în țara noastră. Pentru că iconografia ortodoxă e profund ascetică tocmai pentru că e dogmatică, e profund isihastă pentru că e liturgică și e profund tradițională pentru că e plină de evlavie față de Dumnezeu și de Sfinții Lui.

10. Actualitatea, importanța și necesitatea Sfintelor Icoane pentru viața și misiunea Bisericii azi

Fără doar și poate, Sfintele Icoane și întregul program iconografic sunt întotdeauna actuale și neapărate pentru Biserică, pentru că pictura bisericească e teologică și tradițională și reprezintă glasul ei la nivel vizual. Iar Sfintele Icoane ale Bisericii sunt emisarii ei teologici nu numai în casele creștinilor, în școli, muzee sau la nivel public-social, ci și în spațiile eterodoxe ale lumii, care încep să înțeleagă tot mai mult importanța teologică a icoanei, pe lângă cea artistică și decorativă.

Dar iconografia ortodoxă are nevoie de explicații continue la nivel predicatorial și editorial pentru ca să fie înțeleasă, pentru că ea conține o bogată și revelată teologie eclesială. Așa după cum notele de subsol ale unei cărți ne explică întrucâtva conținutul cărții, tot la fel comentariile iconografice trebuie să sublinieze teologia abisală a iconismului ortodox. Pentru că teologia și experiența mistică pe care o avem în icoane, o avem și în Scriptură și în cultul Bisericii. Rugăciunea noastră este iconică, pentru că e conținută și de icoanele Bisericii, iar icoanele Bisericii au în ele viața liturgică pe care o trăim zi de zi în Biserică.

Însă icoana ortodoxă, ca și Scriptura și întregul cult al Bisericii, poate fi înțeleasă și de copil și de tânăr și de adult și de bătrân, în felul său și la nivelul său de înțelegere. Copilul Îl vede pe Domnul în icoană cu ochii lui nepervertiți de rele și Îi vorbește fără teamă, pe când tânărul Îl vede ca pe Mântuitorul său, care îl iartă și e bun cu el, pentru că el deja a început să cunoască grelele consecințe ale păcatelor. Maturii Îl cheamă pe Domnul și pe Maica Lui în ajutorul lor, ca să îi întărească în greutățile vieții de zi cu zi, pe când cei bătrâni văd în Sfintele Icoane ale Bisericii mângâierea lor de-o viață, pentru că ei au trăit și s-au rugat și au plâns și s-au bucurat lângă aceleași icoane din casa lor, care le sunt mai mult decât familiare.

De aceea, Sfintele Icoane fac parte din viața noastră, ele sunt prezențe cotidiene în viața noastră și prin ele noi ne regăsim continuu și ne mărturisim continuu identitatea ortodoxă. Iar exodul românesc recent, motivat de căutarea unui trai mai bun, nu a dus în Occident doar brațe de muncă, ci și etosul ortodox, a cărui componentă esențială este icoana și închinarea în fața ei. Din acest motiv, eu consider plecarea românilor în mod masiv în străinătate ca pe o lucrare providențială a lui Dumnezeu, pentru că prin aceasta putem penetra, la nivel spiritual, Occidentul, care e tot mai însingurat și secularizat. Bineînțeles, văd cu toată ființa mea, ca și dumneavoastră, că plecarea lor în străinătate lasă un gol neîmplinit în urmă și că, pe termen lung, exodul românesc e devastator pentru țara noastră. Însă dacă Dumnezeu a îngăduit acest lucru, înseamnă că și noi, cei rămași aici, trebuie să înțelegem schimbarea de paradigmă la care suntem chemați de Dumnezeu. Și această nouă realitate românească ne cere mai multă profesionalizare și mai multă eficiență la locul de muncă și în familie și mai multă moralitate în relațiile sociale. Pentru că trebuie să admitem faptul că doar prin muncă și credință, prin respectarea legilor și a cutumelor sociale noi putem prospera la nivel de familie și de comunitate locală și de țară și ne putem păstra identitatea noastră ortodoxă și românească. Defetismul nu ne poate ajuta nicidecum. Iar îmbogățirea galopantă, în indiferență față de legitate și de semenii noștri, ne sporește singurătatea și izolarea socială și nu starea de bine și de comunicare cu ei.

Însă Sfintele Icoane vorbesc sufletului nostru, ne vorbesc nouă în mod direct și iubitor. În ele noi ne găsim sprijinul, pentru că ne pun în relație cu Sfinții iconizați pe ele și care sunt veșnici vii. Ba, mai mult, pentru că Sfinții sunt plini de har, și Sfintele lor Icoane participă la harul lor[45], după cum ne spune Sfântul Vasilios cel Mare. De aceea, ele sunt făcătoare de minuni în viața noastră.

Și vreau să vă fac o confidență, la finalul acestei conferințe neașteptate pentru mine, dar care m-a onorat foarte mult.

Pentru mine, Sfintele Icoane au fost și sunt convertitoare. Mai înainte de Revoluția Română din decembrie 1989, care a fost momentul reconvertirii mele la Ortodoxie, o icoană a Născătoarei de Dumnezeu cu Pruncul Iisus și o alta a Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei mi-au vorbit în adâncul inimii. Prima era în casa bunicilor mei, unde eu am trăit și am fost educat cu multă dragoste și apreciere, iar a doua era în casa părinților mei. Însă icoana Maicii Domnului mi-a vorbit despre iubirea, blândețea și ascultarea ei față de Fiul ei, pe când icoana Sfântului Spiridon, cu o privire aspră și mustrătoare, m-a învățat să am conștiința păcatului, pentru că niciun păcat nu rămâne nepedepsit. Și ambele lecții mi-au folosit foarte mult în viață și pe ele le-am adâncit din momentul când am început să merg, în mod conștient și cu multă nerăbdare, la Biserică.

De aceea, îi înțeleg foarte bine pe eterodocșii care se convertesc la Ortodoxie numai pentru că au văzut Sfinte Icoane sau pentru că au participat la o slujbă ortodoxă. Pentru că Sfinții ne vorbesc prin Sfintele lor Icoane. Dar mă întristez profund când știu că mulți ortodocși nu le înțeleg semnificația, tocmai pentru că nu au avut niciodată un Sfânt Filippos [F. Ap. 8, 26, 29], care să se apropie de ei și să le explice teologia lor cea dumnezeiască. Fapt pentru care, în activitatea mea pastorală, am pledat și voi pleda întotdeauna pentru asimilarea organică a teologiei iconice, pentru că ea este teologia Bisericii.


[1] Cf. http://basilica.ro/proclamarea-oficiala-a-anului-omagial-si-comemorativ-2017-in-patriarhia-romana/.

[2] Cele 10 capitole ale prelegerii mele au fost indicate ca teme fundamentale în hotărârea sinodală referitoare la anul omagial 2017, cf. http://www.calauza.edj.ro/?p=12249.

[3] Dr. Bogdan Botezatu, Cultul divin și imaginea. Teologia și funcția liturgică a Icoanei (teză doctorală), Ed. Andreiana, Sibiu, 2013, p. 21.

[4] Acta Sanctorum, vol. 56, p. 296.

[5] Cf. http://ziarullumina.ro/cele-mai-vechi-icoane-ale-maicii-domnului-67468.html. [6] Ibidem.

[7] Cf. https://es.wikipedia.org/wiki/Catacumbas_de_Priscila.

[8] Cf. http://www.domitilla.info/idx.htm?var1=docs/en01.htm.

[9] Cf. http://www.crestinortodox.ro/religie/dura-europos-119572.html [10] Ibidem. [11] Ibidem.

[12] Definitio Concilii Chalcedonensis, Oecumenici IV, a. 451, în Enchiridion Symbolorum et Definitionum, edidit Henricus Denzinger, Wirceburgi, 1854, p. 41.

[13] Idem, p. 42.

[14] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, p. 67.

[15] Κανόνες τῆς ἐν Τρούλλῳ Ἁγίας καὶ Οἰκουμενικῆς Πενθέκτης Συνόδου (691 μ.Χ.), cf. http://www.churchgoc.org/Library/canons.html#OS5-6/ Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, [f. editură], [f. oraș], 1992, p. 151.

[16] Ibidem/ Ibidem.

[17] Κανόνες τῆς ἐν Νικαίᾳ Ἁγίας καὶ Οἰκουμενικῆς Ζ´ Συνόδου (787 μ.Χ.), cf. http://www.churchgoc.org/Library/canons.html#OS7/ Idem, p. 168.

[18] Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, ed. cit., p. 453.

[19] Enchiridion Symbolorum et Definitionum, ed. cit., p. 103-104. [20] Idem, p. 104.

[21] Dr. Bogdan Botezatu, Cultul divin și imaginea. Teologia și funcția liturgică a Icoanei, op. cit., p. 226-227. [22] Idem, p. 228.

[23] Mă refer la ediția: Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sofia, București, 2000, 352 p. Ediția recentă o  retipărește, de fapt, pe cea din 1979, editată de Mitropolia Banatului, cu text îndreptat, completat și indice de C. Săndulescu-Verna.

[24] În format PDF, p. 22, cf. http://patriarhia.ro/images/documente/statutul_bor.pdf.

[25] Cf. Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române. Norme privitoare la pictura bisericească, Ed. IBMBOR, București, 1953, p. 429, apud Dr. Bogdan Botezatu, Cultul divin și imaginea. Teologia și funcția liturgică a Icoanei, op. cit., p. 225.

[26] Cf. Dr. Bogdan Botezatu, Cultul divin și imaginea. Teologia și funcția liturgică a Icoanei, op. cit., p. 226, n. 797.

[27] Ligia Ana Solomon, Sfânta Liturghie tradusă în imagini, articol din 21 noiembrie 2011, cf. http://ziarullumina.ro/sfanta-liturghie-tradusa-in-imagini-2096.html. [28] Ibidem.

[29] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, ed. a II-a, Ed. IBMBOR, București, 2004, p. 93. [30] Idem, p. 94.

[31] Despre drumul interior spre vederea lui Dumnezeu și despre întruparea personală a sfințeniei am scris în teza mea doctorală: Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog, Teologie pentru azi, București, 2009, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/18/vederea-lui-dumnezeu-in-teologia-sfantului-simeon-noul-teolog/, cât și în cartea  mea Teologia vederii lui Dumnezeu, Teologie pentru azi, București, 2009, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2009/11/18/teologia-vederii-lui-dumnezeu/.

[32] Cf. http://patriarhia.ro/concursul-national-de-creatie-icoana-si-coala-marturisirii-9169.html.

[33] Puteți aprofunda relația dintre chip și asemănare în teza doctorală a Pr. Dr. Marian D. Ciulei, Învățătura despre suflet și trup în antropologia patristică a secolului al IV-lea, Ed. Sirona, [f. oraș],  1999, 399 p., existentă aici la nivel online: http://www.teologiepentruazi.ro/2010/04/30/pr-dr-marin-d-ciulei-antropologie-patristica-teza-doctorala-1999/.

[34] Diac. Ciprian Bâră – Pictorul Grigore Popescu (interviu), Pictorul bisericesc trebuie să fie un om al Liturghiei, publicat pe 9 februarie 2009, cf. http://ziarullumina.ro/pictorul-bisericesc-trebuie-sa-fie-un-om-al-liturghiei-48566.html. Saitul de prezentare al pictorului Ion Grigore Popescu este acesta: http://www.murala.ro/ro/curriculum. [35] Ibidem.

[36] A se vedea: https://liviudumitrescu.wordpress.com/2011/01/25/tehnica-iconografiei/.

[37] Idem: https://liviudumitrescu.wordpress.com/2011/06/19/pictura-murala/.

[38] Idem: https://liviudumitrescu.wordpress.com/2013/09/13/mozaic/.

[39] Idem: https://liviudumitrescu.wordpress.com/2011/01/25/tehnica-iconografiei/. [40] Ibidem.

[41] Ana Solomon, Tehnica frescă în pictura bisericească, articol din 5 martie 2012, cf. http://ziarullumina.ro/tehnica-fresca-in-pictura-bisericeasca-71676.html.

[42] Cf. http://icoanemozaic.ro/.

[43] Cf. http://www.bitpress.ro/dezvaluiri/pictura-de-la-catedrala-din-mioveni-va-costa-peste-4-milioane-de-euro-galerie-foto-1228061.

[44] A se vedea: http://adevarul.ro/locale/alba-iulia/foto-arca-noe-alba-iulia-cea-mai-originala-biserica-ortodoxa-romania-1_5559cf8acfbe376e35537d22/index.html#gallery_currentImage.

[45] Cf. Sfântul Ioan Damaschin, Cultul Sfintelor Icoane. Cele trei tratate contra iconoclaștilor, trad. din lb. gr., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1998, p. 69.

Did you like this? Share it:

Previous

Eminescu: între modernitate și tradiție [74]

Next

Epilog la lumea veche (vol. I. 6). Nichita Stănescu

6 Comments

  1. Maria

    Foarte frumoase cuvinte, Părinte! M-am regăsit în ce ați spus despre rugăciunea în fața sfintelor icoane. Mulțumim mult pentru frumoasa prezentare, Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Mă bucur pentru acest lucru, doamnă Maria! Vă mulțumesc pentru comentariu! Numai bine!

  2. rowena

    Foarte bune precizări! Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos! Mult spor în toate!

  3. Maria

    Puteti sa precizati trimiterea pt nota de subsol nr 28?

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Ibidem = în același loc. Așadar am citat articolul din nota 27. Numai bine, doamnă Maria!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén