1. Și răspunzând Sofar Mineosul, zice:

2. „Nu așa gândeam [că] vei răspunde tu acestea împotrivă și [că] nu înțelegeți mai mult decât [înțeleg] și eu.

3. Învățătura rușinii mele voi auzi și Duh de înțelegere [Πνεῦμα ἐκ τῆς συνέσεως] răspunde mie.

4. Nu acestea ai cunoscut de la aceasta, încă de care [când] a fost pus omul pe pământ?

5. Căci veselia celor neevlavioși [este] căderea cea minunată, iar bucuria celor fărădelege [este] pieirea.

6. Dacă are să se suie întru cer darurile sale [ἐὰν ἀναβῇ εἰς οὐρανὸν αὐτοῦ τὰ δῶρα], jertfa lui și de nori are să se atingă [ἡ δὲ θυσία αὐτοῦ νεφῶν ἅψηται].

7. Căci [atunci] când are să-i pară a fi deja întemeiat, atunci întru sfârșit/ pe vecie va pieri [τότε εἰς τέλος ἀπολεῖται], iar cei care l-au văzut pe el vor zice: «Unde este?».

8. Ca un vis zburând nu are să se afle și a zburat ca o nălucă de noapte [ἔπτη δὲ ὥσπερ φάσμα νυκτερινόν].

9. Ochiul a trecut cu vederea și nu va adăuga și nu-l va mai vedea pe el locul său.

10. Pe fiii lui să-i nimicească cei mai mici [decât ei] și mâinile lui să aprindă dureri [αἱ δὲ χεῖρες αὐτοῦ πυρσεύσαισαν ὀδύνας].

11. Oasele lui s-au umplut de tinerețea sa [ὀστᾶ αὐτοῦ ἐνεπλήσθησαν νεότητος αὐτοῦ] și cu el peste țărână va dormi.

12. Dacă are să se îndulcească răutatea în gura lui [ἐὰν γλυκανθῇ ἐν στόματι αὐτοῦ κακία], o va ascunde pe ea sub limba sa [κρύψει αὐτὴν ὑπὸ τὴν γλῶσσαν αὐτοῦ].

13. Nu o va milui pe ea și nici nu o va părăsi pe ea, ci o va aduna pe ea în mijlocul gâtului său.

14. Și nu are să poată să-și ajute sieși, [căci] fierea aspidei [este] în pântecele său.

15. Avuție nedreaptă adunând, va fi vărsat[1] din casa lui. Îngerul îl va trage afară pe el[2].

16. Și mânia balaurilor[3] să-l sugă și să-l ucidă pe el limba șarpelui.

17. Să nu vadă mulsul călătorilor/ al nomazilor [μὴ ἴδοι ἄμελξιν νομάδων] și nici pășunile mierii și ale untului.

18. Întru cele zadarnice și cele deșarte s-a ostenit [pentru] avuție, din care [însă] nu va gusta, [și care este] ca o carne nemestecată [și] neînghițită.

19. Căci multe case ale celor neputincioși a spart și petrecerea [lor] a cuprins-o și nu a ridicat-o.

20. Nu este mântuirea lui în cele ale avuțiilor, [căci] în pofta lui nu se va mântui [ἐν ἐπιθυμίᾳ αὐτοῦ οὐ σωθήσεται].

21. Nu este rămășiță a mâncărurilor sale, pentru aceea bunătățile nu va [vor] înflori lui.

22. Și când are să i se pară [că] este deja plin, [atunci] va fi apăsat și toată nevoia peste el va veni.

23. Dacă întrucâtva [are] să-și umple pântecele său, [El are] să trimită peste el mânia urgiei [Sale, ca] să-l spele pe el dureri.

24. Și nu are să se mântuiască din mâna fierului, [ci are] să-l rănească pe el arcul de aramă.

25. [Ca] să iasă prin gura lui săgeata și fulgerele în locuințele lui să umble [și] peste [inima] lui frici.

26. Iar tot întunericul lui să-l rabde. [Căci] îl va mânca pe el focul cel nears [πῦρ ἄκαυστον][4] și [are] să-i chinuie lui, celui venit ultimul, casa.

27. Și cerul să-i descopere fărădelegile lui și pământul să se ridice împotriva lui.

28. Să tragă casa lui pieirea [până] întru sfârșit și ziua urgiei [Domnului] să-i vină lui.

29. Aceasta [este] partea omului celui neevlavios de la Domnul și stăpânirea averilor sale de la Supraveghetor [παρὰ τοῦ Ἐπισκόπου]”.


[1] Vomitat.

[2] Din trupul său.

[3] A demonilor.

[4] Sintagmă unică în LXX. Și se referă la focul cel veșnic al Iadului.

Did you like this? Share it: