În Letopisețul lui Miron Costin se pot descoperi multe cuvinte și expresii vechi (sau cu forme arhaice sau cu semnificații vechi, care nu mai sunt utilizate astăzi) care au intrat în vocabularul poetic al lui Mihail Eminescu, cum ar fi în darn, zmult, stol, crieri, masul/ am mas etc.

Ba chiar o afirmație banală, de felul acesta: „Constantin-vodă într-acea noapte au mas la Prut”[1] suferă, la Eminescu, o metamorfoză poetică neașteptată: „Astfel ades eu nopți întregi am mas,/ Blând îngânat de-al valurilor glas” (Fiind băiet păduri cutreieram).

Însă, ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit este utilizarea cu dublu sens a lui „vecinic”. Miron Costin îl folosește atât cu semnificația obișnuită (sinonim cu etern), cât și cu sensul prin care se limitează un fapt la durata unei vieți.

Astfel, el spune: „bieții oameni închiși, toți în robiie au mărsŭ tătarilor vécinică”[2]. În mod evident, această „veșnicie” a robiei la tătari se întinde pe durata vieții celor robiți.

La Eminescu găsim exprimări poetice care învederează aceeași „veșnicie” trecătoare, care durează cât timpul vieții: „Sunt oameni care vecinic cu oameni nu se-mpac” (Pentru păzirea auzului), „Vecinic nu te mai ivești [la fereastră](Pe aceeași ulicioară…) etc.

Altele, însă, deși trebuie înțelese în aceeași paradigmă, au născut și nasc dileme filosofice (tocmai pentru că nu se cunoaște prea bine trecutul expresiv al limbii române):  „stelele ce vecinic pe ceruri colindează” (Strigoii), „Pare-că și trunchii vecinici poartă suflete” (Călin (file din poveste)), „Zboară vecinic /…/ Valurile, vânturile” (Dintre sute de catarge…),  „O apă vecinic călătoare” (Diana), „al vremilor curs vecinic” și al „aștrilor mers vecinic” (În vremi de mult trecute), „Suntem plecați sub greul anatemii/ De-a nu afla nimic în vecinic mers?” (O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!), „Din sânul vecinicului ieri/ Trăiește azi ce moare” (Luceafărul) etc.

Dar și în aceste situații, vecinic are sens…temporal, pentru că delimitează ceva ce se petrece sau se repetă într-o durată de timp mai îndelungată, dar nu în veșnicie cu adevărat.


[1] Miron Costin, Letopisețul Țărâi Moldovei. De neamul moldovenilor, ediție îngrijită de P. P. Panaitescu, Ed. Minerva, București, 1979, p. 180.

[2] Idem, p. 167.

Did you like this? Share it: