Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 13 iulie, 2017

Cum ne povățuiește Dumnezeu

Dacă omul necredincios, care nu frecventează Biserica, se laudă cu ceva, cu o virtute a sa, cel mai adesea el o și păstrează mai departe. Ca spre exemplu: dacă zice că nu fumează și n-a fumat niciodată sau că nu bea, și dacă nu minte, așa va și face mai departe. Își va respecta obiceiul bun.

Altfel se întâmplă însă lucrurile cu oamenii care vin la Biserică și care vor să se lupte cu patimile lor. Aceștia, dacă au de la bun început obiceiuri bune, trebuie neapărat să le îngrădească și cu smerenia. Și aceasta presupune multă nevoință, lăuntrică mai ales, adică multă atenție la gânduri. Pentru că mintea e furată cu mare ușurință spre înălțarea și spre părerea de sine, dacă nu priveghează cu foarte mare atenție la sine.

Omul care încearcă să se curățească de patimi și care se înalță cu mintea chiar și pentru o virtute mică a lui, dacă nu își dă seama de greșeala lui, ajunge să cadă în patima opusă, de care credea că e departe.

Și oamenii care văd acest lucru nu înțeleg adesea cum s-a putut întâmpla. Cei mai mulți cred că, de fapt, și cei credincioși/ duhovnicești păcătuiesc ca toți ceilalți, ba chiar sunt mari ipocriți care una spun și alta fac.

Ei nu înțeleg că lupta acelora e mult mai dură și că ei sunt atacați de dușmani nevăzuți și de ispite care nu îi încearcă pe cei indiferenți.

Însă oamenii duhovnicești învață mereu din aceste căderi și ridicări prin pocăință. Înțeleg multe lucruri și mai ales că Dumnezeu cere multă credință și nevoință de la robii Lui. Dar aceasta în conformitate cu harul și ajutorul pe care El li le dăruiește și pentru care trebuie să fim foarte recunoscători.

Și când credem că ceva e „de la noi” și nu de la Dumnezeu, atunci El ne lasă ca să vedem adevărul. Și această „vedere de sine” se petrece printr-o cădere dureroasă a noastră, care cere și o pocăință pe măsură.

Și prin această pedagogie a lui Dumnezeu ne dăm seama că nimic nu putem face fără ajutorul Lui. Și că toate ale noastre de la El sunt și nu avem niciun motiv să ne înălțăm cu mintea pentru ceea ce facem bun.

Viața Sfântului Ignatie Briancianinov [2]

Viața Sfântului Ignatie Briancianinov, trad. din lb. rusă de Angela Voicilă, volum îngrijit de Mihaela Bejan, Ed. Areopag, București, 2016, 425 p. + 7 fotografii.

*

Ca să scape de presiunile tatălui său, Sfântul Ignatie depune voturile monahale, p. 76-77. E tuns monah pe 28 iunie 1831, de PS Ștefan în Catedrala Învierea Domnului din Vologda. Și i-a pus numele Ignatie în cinstea Sfântului Sfințit Mucenic Ignatios, Purtătorul de Dumnezeu, Patriarhul Antiohiei, p. 77-78. Nașul său de călugărie: Arhim. Eutihian, Rectorul Seminarului din Vologda, p. 78.

Pe 29 ianuarie Sfântul Ignatie își sărbătorea ziua Îngerului său păzitor, p. 78. E pentru prima oară când aud că cineva își sărbătorește într-o anume zi pe Sfântul său Înger păzitor. Însă cred că e un lucru foarte bun să prăznuim o astfel de zi.

Tatăl său nu a acceptat intrarea lui în monahism, în timp ce mama sa a fost mai înțelegătoare, p. 78-79.

Pe 5 iulie 1831 e hirotonit Ierodiacon, iar pe 20 iulie 1831 e hirotonit Ieromonah de același Episcop Ștefan, p. 79.

Pentru învățarea Slujbelor bisericești este trimis la Părintele Vasile Nordov, cu care va fi prieten până la sfârșitul vieții sale, p. 79. Diaconul Alexandru Petropavlovski din Vologda devine Nebun pentru Hristos și avea harisma înainte-vederii și pe cea a cuvântului puternic, aducător de smerenie. Fericitul Alexandru va adormi în 1876 și Sfântul Ignatie îl cunoștea, p. 79-80.

Pe 6 ianuarie 1832 devine restauratorul Mănăstirii Lopotov-Pelișemski, p. 80. Mănăstirea Lopotov a fost înființată de Sfântul Grigorie Lopotov, Făcătorul de minuni, p. 82. Și când a ajuns la Mănăstire a găsit-o ruinată, săracă și cu Monahi puțini, p. 82.

Mama Sfântului Ignatie adoarme pe 25 iulie 1832, p. 84. Și el i-a făcut Înmormântarea în Biserica din satul Pokrovskoe, fără să își rețină lacrimile, p. 84. „Cu voce scăzută și liniștită, cu o adâncă îngândurare pe chip, el și-a făcut ultima datorie ca Preot și fiu, uimindu-i fără voia sa pe cei prezenți la Înmormântare”, p. 84.

În 1835, pe când era Arhimandrit, Sfântul Ignatie și-a îngropat și fratele mai mic, pe Alexandru Alexandrovici Briancianinov, p. 84 și p. 84, n. 47. Și cine putea să îi îngroape mai bine decât el? De aceea, ca și Sfântul Ignatie, și eu cred că e un semn incalificabil de neiubire dacă tu, ca Preot, nu îți îngropi membrii familiei tale. Căci cine se poate ruga mai bine decât tine pentru părinții, bunicii, soția sau fiii tăi? Cine se poate ruga mai bine decât cel care îi iubește?

Cihacev vine și el la Lopotov, alături de Sfântul Ignatie, p. 87. Un țăran evlavios are o vedenie, în care Sfântul Grigorie Pelișemski îi spune despre Sfântul Ignatie: „Starețul face așa cum trebuie, și dacă se va afla în legile Domnului până la sfârșit, ni se va alătura nouă”, p. 89, adică Sfinților din Împărăția lui Dumnezeu.

Sfântul Ignatie considera Mănăstirile „așezăminte ale Sfântului Duh”, p. 90. Iar pentru el rolul Monahilor e acela de „a studia toate învățăturile, toate cuvintele Mântuitorului, și de a le asimila cu mintea și cu inima”, p. 90.

Pe 28 mai 1833 e făcut Egumen, p. 91. Dar potrivnicii lui și clima de aici îl îmbolnăvesc pe Sfântul Ignatie, p. 92. Țăranul, care avusese vedenia, mai are încă una: în care i s-a spus că Sfântul Ignatie va merge și va sluji într-o Mănăstire din apropierea Sankt-Petersburgului, unde e o Biserică închinată Sfintei Treimi, p. 92.

Cihacev merge și vorbește cu Sfântul Filaret Drozdov al Moscovei, p. 94. Și prin intermediul Sfântului Filaret, Sfântul Ignatie e chemat în Mănăstirea Nicolo-Ugreșski, p. 95. Însă, datorită Contesei Orlova-Cesmenskaia, Sfântul Ignatie e chemat de Împăratul Nicolae Pavlovici la Sankt-Petersburg, p. 96.

Sfântul Ignatie merge și se întâlnește cu Sfântul Filaret, locuind în metocul Sfânta Treime, în așteptarea audienței la Împărat, p. 97. Și Țarul îl trimite în pustia Sfântului Serghie, ca să facă din ea „un model al Mănăstirilor”, p. 97.

La 1 ianuarie 1834, Sfântul Ignatie e făcut Arhimandrit în Catedrala Cazanskaia, p. 98.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén