Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Category: Cărțile online ale familiei Picioruș (Page 1 of 24)

Vorbiri de Facebook (vol. 4)

Vorbiri de Facebook (vol. 4)

Pagina sursă

PDFEPUBKindleTorrent

*

Alergarea interioară e mult mai mare decât cea exterioară. Chiar dacă nu mai alergăm mult, pentru că am devenit comozi, alergăm mult în sufletul nostru. Ne ducem cu mintea până departe, vrem multe, ne întrebăm despre multe. De aceea, adesea, alergăm în mintea noastră…și, când ne oprim, ca să contemplăm ceva anume, asta ne umple de bucurie. De o bucurie care ne pune din nou în alergare, în entuziasm (p. 8).

Nu pot vorbi cu tine despre lucruri pe care nu le știu foarte bine, care nu mă interesează, pe care nu le cunosc. Ci dialoghez despre lucrurile care mă străbat tot timpul și care formează viața mea. De aceea, eu aștept de la interlocutorul meu același gen de experiență: trăită, care îl reprezintă, care e una cu el. Pentru că nu mă interesează informații citite de el sau aflate de la alții, ci crezurile lui, certitudinile lui (p. 14).

Read More

Viețile Sfinților (vol. I)

159. Vietile Sfintilor (vol. 1)

Pagina sursă

PDF – EPUBKindle – Torrent

*

Cuprins

1. Viața Sfântului Prunc Rumwold de Buckingham, Mărturisitorul († 662) (3 noiembrie) [5-51]

2. Viața Sfântului Sfințit Mucenic Pangratios, Episcopul Tavromeniei [sec. I d. Hr.] (9 iulie) [52-111]

3. Viața Sfântului Grigorios Teologul, Arhiepiscopul Constantinupoleosului  (25 ianuarie) [112-437]

*

Sfântul Rumwold a vorbit în mod minunat încă de la nașterea sa, el mărturisind dreapta credință a Bisericii și cerând să fie botezat și împărtășit. El, cel abia născut, a predicat despre Înțelepciune și despre Prea Sfânta Treime, Dumnezeul mântuirii noastre, și-a profețit propria sa moarte și a dat instrucțiuni cu privire la locul unde trebuie să se odihnească sfântul său trup (p. 9).

„Ascultați cu toții, vă rog, cei care stați aici, cuvintele pe care eu le vorbesc în urechile voastre! […] Căci aceasta este acea Înțelepciune în care Dumnezeu a întemeiat pământul și a statornicit cerurile, Care singură înconjoară înconjurarea cerurilor și în valurile mării Se plimbă peste cei mândri și înalți, călcând gâturile [lor prin] puterea Sa” (p. 14).

Astfel, Dumnezeu în[tru] Înțelepciune a făcut toate. Și când cel plăsmuit [de Dumnezeu] a căzut, în Înțelepciune a fost răscumpărat. Înțelepciune a Tatălui, Care este Fiul. Căci Tatăl este în Fiul și Fiul în Tatăl, și Duhul Sfânt, prin Care sunt renăscuți toți cei credincioși, este în Amândoi. Și din acestea se înțelege fără dubii faptul că Dumnezeu este și Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Dar, deși e diferită persoana Tatălui de a Fiului și de a Sfântului Duh, [totuși] una este ființa [Lor], aceeași este egalitatea [dintre Ele], una este măreția și puterea [Lor], una este veșnicia și desăvârșirea [Lor], cinstea și lauda [Lor]. Slava [Lor] este una și la fel și Împărăția și bucuria, una este imensitatea, cât și slava și nemurirea [Lor] (p. 16).

Thomas Westall, în 1525, a dat mărturie despre faptul că exista un altar închinat Sfântului Rumwold în Biserica parohială de la King’s Sutton, care avea hramul Sfinții Apostoli Petros și Pavlos (p. 21).

„Cerând Botezul în apa cea vie, cu valurile cuvintelor harului n-ai fi putut vorbi, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de la Dumnezeu. Căci ai arătat nouă viața în Duhul [Sfânt], pentru că ai trăi în trup, dar mai presus de lume. [De aceea, Sfinte] Rumwold, îmbrăcându-te în trupul pruncului, ai arătat deșarte închipuirile noastre [cele lumești]” (p. 34).

În Viața sa [a Sfântului Pangratios] găsim și următoarele cuvinte de învățătură ale Sfântului Apostol Petros: „Fiule Iosif, poartă chipul Domnului nostru Iisus Hristos  și imprimă-l pe el în Pirgisio, ca să vadă poporul chipul pe care l-a luat Fiul lui Dumnezeu, ca văzându-l mai mult să creadă, ca să privească forma chipului și să le fie reamintite lor  cele care prin noi le-au fost vestite!”. Căci Sfânta Icoană a Domnului e conformă cu propovăduirea apostolică, pentru că ea este o picturalizare a persoanei Domnului, așa după cum au propovăduit-o Dumnezeieștii Apostoli (p. 57).

Sfintele Moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Pangratios sunt acum la Roma, având această inscripție la altarul său: „Die XI Aprilis MDCXXVI, consecratum fuit hoc altare in honorem S. Pancratii Martyris, in quo pariter inclusum est corpus S. Pancratii Episcopi et Martyris [(În) ziua de 11 aprilie 1626 a fost sfințit acest altar în cinstea Sfântului Mucenic Pancratius, în care, deopotrivă, se păstrează (și) trupul Sfântului Episcop și Mucenic Pancratius]” (p. 59).

„Din piatra cea vârtoasă adăpându-te Petru și umplându-te, te-a trimis pe tine ca pe un alt râu să adapi sufletele și să usuci gârlele necredinței cu curgerile dumnezeieștilor propovăduiri, cugetătorule de Dumnezeu” (p. 66).

Sfântul avea în mână „Cinstita Cruce cu Icoana Domnului Hristos, iar Tațian [Diaconul], Icoana Apostolului Petru” (p. 93).

Iar unii dintre calabrezii creștinați au mărturisit că în timpul luptei vedeau „trei sori pe zidurile cetății, strălucind mai mult decât soarele zilei” și atunci se omorau unii pe alții. Iar sorii aceia erau Sfânta Cruce și cele două Sfinte Icoane (p. 94).

Încă din copilărie, Sfântul Grigorios [Teologul] făgăduiește să trăiască în curăție și feciorie. Cu ajutorul tatălui său, Sfântul Grigorios studiază în Nazianzos, în Chesaria Cappadociei, în Chesaria Palestinei, în Antiohia, Alexandria și Atena (p. 114).

În primăvara anului 379, puținii ortodocși din Constantinopol îl cheamă pentru a lupta pentru credința ortodoxă, pentru că orașul imperial era plin de arieni. Când Sfântul ajunge în capitala imperiului nu găsește nici măcar un paraclis ortodox și a început a liturghisi și a propovădui într-o casă, pe care el însuși a transformat-o în Biserică și a numit-o Sfânta Anastasia, adică Învierea Ortodoxiei (p. 117).

În 431, la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efesos, Sfântul Grigorios e citat ca o mare autoritate teologică, pe când în 451, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, Sfântul Grigorios este numit „Grigorios Teologul” și devine „cel mai frecvent publicat scriitor din tradiția manuscriptică bizantină”. Pentru Părintele John Anthony McGuckin, Sfântul Grigorios Teologul este „cel mai mare stilist al epocii patristice”. Însă „epoca patristică” nu s-a încheiat vreodată în Biserică, ci ea este un continuum de la Apostoli și până la a doua venire a Domnului (p. 124).

Read More

Înțelepciunea lui Salomon

Intelepciunea lui Salomon

Pagina sursă

Maturizarea poeziei

maturizarea poeziei

Pagina sursă

PDFEPUBKindleTorrent

*

Dragostea este rugăciune și poezie (p. 3).

Cred că aveam nevoie să tac pentru ca să înțeleg prețul cuvintelor (ibidem).

Și ochii blânzi sunt ferestre deschise spre frumusețe (p. 4).

Orice exces devine o patimă (p. 6).

Și înțeleg pe fiecare zi că numai iubirea îți dă aripi și te face larg, imens (p. 7).

Îmi displace inflația de poeți care nu cred în adevăruri (p. 9).

Nimeni nu ne mai dă înapoi bogăția neprinsă a clipei (ibidem).

Lasă-l pe cel care are nevoie de sens…să Îl întâlnească pe Dumnezeu în tine însuți!
În ospitalitatea inimii tale, ca vaporul ce acostează la țărm (p. 10).

Mă tem de tot mai multe lucruri pe cât uit tot mai multe lucruri. Văd tot mai multe lucruri, ca o avalanșă, și le uit…pentru că, se pare, că nu mai sunt interesat de foarte multe lucruri. Însă, în același timp, nu pot trăi fără aceste multe lucruri, de care mă preocup, pe care aș dori să le scriu, să le scriu la cote mari, excelente (p. 14).

O, Doamne, am nevoie de bucurii care să mă facă să fiu și mai spânzurat de mila Ta! Sau poate că tristețile de acum sunt tocmai bucuriile pe care le naște răbdarea…(ibidem).

Sunt vinovat pentru că mă rog mai puțin decât aș vrea. Sunt vinovat, alături de mulți vinovați, de iubirea pe care n-o hrănesc cu lacrima mea (p. 15).

Oboseala mi-a fost toiagul de-o viață (p. 18).

Perverșii sunt oameni care se sinucid în timp ce își beau cafeaua (p. 20).

Poemele sunt niște bucurii care au gură. Și niște lacrimi care au ochi. Și ele se văd în oglindă, cum ciugulesc oglinda și se zbat, cu penele lor, să treacă dincolo. Dar oglinda doar reflectă! În noi sunt poemele și ele ies spre oameni și spre Dumnezeu. Iar poemele care ies sunt poemele pe care inima mea le cuvântă (p. 22).

Port în mine grija multora, a întregii lumi. Ea este piatra de hotar a zilei mele și aripile nopților. Grija aceasta mă ascetizează. Mă face să am o față pentru tine, o lacrimă pentru toți, o inimă pentru îmbrățișare.
Mă culc și mă trezesc slujindu-Ți Ție, Dumnezeule, și nu obosesc să iubesc acest lucru! (p. 26).

Nu am luat timpul nimănui. Nu am luat timpul florilor, nu am luat timpul indiferenței, nu am luat timpul mâncării de linte. Eu mi-am luat propriul meu timp, propria mea alergare și am făcut-o operă. Și singurul care o poate judeca e Dumnezeu. Cu care am și făcut-o (p. 29).

Într-o lume normală lucrurile anormale sunt o rușine. Într-o lume anormală lucrurile normale sunt un râs. Important e ca într-o lume normală sau anormală
să nu pactizăm cu
ceea ce nu ne reprezintă (p. 32).

Oboseala este o măreție de frig și de transpirație, peste care se așterne mulțumirea în fața lui Dumnezeu ca o zăpadă curată (p. 37).

Tăcerea dintre mine și tine este o rugăciune care te binecuvintează (p. 38).

Mintea mea e coborâtă în inimă și de aceea inima mă doare, două degete de la mâna stângă îmi sunt amputate, ochiul drept mi se zbate.
Scriu acestea pentru cei care cred că rugăciunea inimii înseamnă doar fericire, doar vederi extatice, doar bucurie.
Nu, rugăciunea e și concentrare, e și oboseală, e și durere, e și rezistență, e și încredere nețărmurită în Dumnezeu, cât și discernere a lucrurilor!
Până când Dumnezeu ne umple cu slava Lui e multă muncă, mult efort, multă durere. Și când ne umple cu slava Lui e iarăși muncă, e iarăși efort, e iarăși durere (p. 41).

Aș vrea să scriu o poezie pentru fiecare om, o poezie ca toți oamenii. Îmi doresc să-i pun pe toți oamenii în aceeași poezie, în poezia eclesială a voii lui Dumnezeu. Pentru că toți trebuie să fie una. Pentru că toți au nevoie să fie împreună. Pentru că nu putem fără Dumnezeu să fim împreună (p. 43).

La urma urmei,
poezia nu moare nici în strofe,
nici în versuri libere, nici în
aglomerări urbane,
nici în pajiști înverzite,
pentru că oamenii trăiesc
poezia acestei lumi.
Ea este frumusețea lui
Dumnezeu picurată în
tot ce există și fără de care
n-am putea să trăim frumos (p. 67).

El nu știe că poezia
se naște tocmai pentru că
există catastrofe
la tot pasul.
El nu știe că inima mea
scrie tocmai când oamenii mor,
când oamenii nu mai speră,
când oamenii nu mai recurg la statul în genunchi în fața lui Dumnezeu.
Pentru că poezia e glasul
simplu și direct al adevărului.
Poezia e ceea ce eu trăiesc
când oamenii mor
fără lumânare,
fără spovedanie și
fără împărtășire.
Când mor fără
nicio
lacrimă (p. 73).

Am nevoie de scris ca de neuitare. Și știu că altcineva va veni, după mine, și le va citi cu evlavie. Le va citi ca pe nevoia de-a iubi (p. 79).

Poezia mea e în sufletul meu care nu are moarte (p. 105).

*

Dacă vreți mai mult, cartea vă așteaptă să o citiți…

Studii literare (vol. 3)

Studii literare, vol. 3

Pagina sursă

PDFKindleEPUBTorrent

*

Cuprins

1. Expresii cu substrat biblic la Grigore Ureche (3-4)

2. Citate din Sfânta Scriptură la Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce (5-7)

3. Cugetări duhovnicești ale lui Miron Costin (8-14)

4. Veșnicia la Miron Costin și Eminescu (15-16)

5. De la Strigoii la Luceafărul (17-45)

6. Melancolie (46-63)

7. Biblia cosmică în poezia românească (64-113)

8. Despre Levantul (114-136)

Cartea Sfântului Profet Iov

Iov

Pagina sursă

PDFEPUBKindleTorrent

1, 12: „Atunci Domnul a zis diavolului: „Iată, toate câte este [sunt] ale lui le dau în mâna ta, dar de el să nu te atingi!”. Și a ieșit diavolul de la Domnul”.

1, 21: „El [eu] gol am ieșit din pântecele maicii mele și gol voi pleca acolo. Domnul a dat, Domnul a luat. Cum Domnului I s-a părut, așa s-a și făcut. Să fie numele Domnului binecuvântat[!]”.

2, 13: „Și au șezut lângă el 7 zile și 7 nopți și niciunul [dintre] ei [nu] a spus [nimic]. Căci vedeau rana  [lui], fiind groaznică și foarte mare”.

3, 23: „Moartea omului [este] odihnă. Căci a închis Dumnezeu împotriva lui”.

4, 11: „Furnicoleul [μυρμηκολέων] a fost nimicit în apropiere neavând mâncare și puii leilor s-au părăsit unii pe alții”.

5, 17: „Și fericit [este] omul pe care l-a mustrat Domnul. Și mustrarea Atotțiitorului nu tăgădui!”.

6, 4: „Căci săgețile Domnului [βέλη Κυρίου] este [sunt] în trupul meu, a căror mânie a lor îmi bea sângele meu. [Și] când [vreau] să încep a vorbi, [ele] mă înțeapă”.

7, 5: „Și se amestecă trupul meu în putreziciunea viermilor, iar [eu] mă topesc [pe] bulgării pământului de la puroiul răzuit”.

7, 9-10: „Căci dacă omul are să coboare întru Iad, nu are să mai urce, nici nu are să se mai întoarcă încă întru casa sa și nici nu are să-l mai cunoască pe el încă locul său”.

9, 8: „Cel care singur a întins cerul și umblă pe mare ca pe pământ”.

10, 9: „Amintește-Ți că [din] lut m-ai zidit și întru pământ iarăși mă întorci!”.

12, 22: „Descoperind adâncuri din întuneric și a scos întru lumină umbra morții”.

14, 17: „Și ai pecetluit fărădelegile mele în[tru] pungă și ai însemnat, dacă ceva fără de voie am păcătuit”.

19, 20: „În pielea mea au putrezit cărnurile mele, iar oasele mele în dinți se țin”.

20, 20: „Nu este mântuirea lui în cele ale avuțiilor, [căci] în pofta lui nu se va mântui”.

23, 7: „Căci adevărul și mustrarea [sunt] de la El și [El poate] să scoată întru sfârșit judecata mea”.

26, 6: „Gol [este] Iadul înaintea Lui și nu este acoperire pieirii”.

28, 11: „Și adâncurile râurilor a acoperit și a arătat puterea Sa întru lumină”.

30, 15: „se ducea nădejdea mea ca un vânt și ca un nor [se ducea] mântuirea mea”.

31, 11: „Căci neoprită mânie a urgiei [lui Dumnezeu este] să pângărești bărbatului pe femeia [sa]”.

32, 8: „Dar Duhul este în cei muritori și suflarea Atotțiitorului este cea care învață”.

33, 30: „Dar a izbăvit sufletul meu din moarte, ca viața mea în lumină să-L laude pe El”.

38, 7: „Când au fost făcute stelele, M-au lăudat [cu] glas mare toți Îngerii Mei”.

41, 16: „Inima lui a fost ridicată ca piatra și a stat ca o nicovală nelovită”.

42, 5: „[Cu] auzul urechii Te auzeam înainte, dar acum ochiul meu Te-a văzut”.

42, 9: „Și [El] a dezlegat păcatul lor pentru Iov ”.

Epilog la lumea veche, vol. I. 3 (ediția a doua)

Epilog la lumea veche, vol I. 3 editia a doua

Pagina sursă

PDFEPUBKindleTorrent

*

Cuprinsul cărții

Alexandru Macedonski: poetul în valea plângerii /8-40/

Introducere la poezia modernă /41-64/

Poezia lui Ștefan Petică sau cum să-l moștenim pe Eminescu /65-171/

Dimitrie Anghel : „poetul florilor” /172-212/

Ștefan Octavian Iosif : ochiuri de poezie /213-272/

Despre „norma simbolistă” /273-278/

Bacovia sau despre o frumusețe isterică /279-302/

Completări la comentariul poeziei lui Bacovia /303-309/

Tudor Arghezi și dorința de revelare a lui Dumnezeu /310-377/

Dumnezeu și Arghezi/ 378-425/

Lucian Blaga: între aspirația spre lumină și întunericul infernal /426-474/

Poezia lui Ion Barbu: adevărul elementar ermetizat /475-526/

Ion Pillat – culorile amintirii /527-623/

Addenda

Ce este valea plângerii? /624-626/

Biblia și poezia modernă /627-631/

Un Acatist…tradiționalist-modernist /632-637/

Sufletul românesc în modernism, între poezie şi filosofie /638-649/

Bibliografie /650-676/

Page 1 of 24

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén