Rămâne să ne vedem

Pagina sursă

Cartea în format PDF.

***

Fiecare om are poemele sale,
pe care și le trăiește,
dar le și plânge unde poate.
Dacă vrei să îi asculți pe oameni,
vei învăța de la ei poemele lor
și le vei scrie în inima ta,
alături de ale tale (p. 6).

*

Când ningi Tu, Dumnezeule,
nimeni nu mai are timp
să numere fulgii! Numai Tu îi faci
unici, pe fiecare în parte îl faci unic,
după cum pe fiecare om
în parte îl faci unic.
Căci toate sunt creații unicat la Tine.
Și, cu toate acestea,
unii oameni întreabă unde ești Tu,
unde Te ascunzi,
unde stai Tu,
Care ești mereu în ochii noștri (p. 8).

*

România
poate fi trăită oriunde,
dar cu un suflet care
o cunoaște de-acasă (p. 14).

*

El slujea atent lui Dumnezeu
și oamenilor și de aceea
s-a transformat în metaforă (p. 19).

*

…primăvara
este timpul când noi,
deschizându-ne sufletul,
ne bucurăm
de tinerețea veșnică
a lui Dumnezeu  (p. 23).

*

…adevărul e că
trebuie să ai experiențe.
Trăiri care să-l
definească pe om.
Ele premerg scrisului,
pe când simplitatea e
o apropiere tot mai mare
de desăvârșire (p. 35).

*

Tu te uiți, eu te uit.
Te las bucurându-te
de democrația de cititori
care îți seamănă (p. 37).

*

Mai întâi trebuie să fii om
ca să gândești teologic (p. 39).

Continuă lectura „Rămâne să ne vedem”

Istoria literaturii române (vol. 2)

Pagina sursă a cărții.

Cartea în format PDF.

*

Cuprins

Antim Ivireanul: lirismul interior și motivațiile unei viziuni poetice asupra universului / 5 – 13 /

Universul Didahiilor și unicitatea personalistă a universului / 14 – 308 /

Alegoria, portretul și tabloul ca măiestrii artistice definitorii pentru opera omiletică a lui Antim / 14 – 34 /

Portretul alegoric în etape și despre ipostazierea frumuseții interioare / 35 – 61 /

Iconografia lumii și motivația teologico-filosofică a veleităților poetice și plastice ale lui Antim / 62 – 90/

Motivul mării și realizarea tabloului la Antim / 91 – 144 /

Cuvânt la Nașterea Domnului sau cascadele poeziei / 145 – 181 /

Lumea ca lumină și podoabă. Tabloul cosmic / 182 – 243 /

Transfigurarea întru cuvânt: cuvântul-lumină și lumina cuvântului / 244 – 285 /

„Ospățul vorbelor”: literatura ca paradis / 286 – 308/

Antim Ivireanul și idealul purificării spiritual-morale a omului / 309 – 330 /

Condiția umană și lupta cu păcatul / 309 – 330 /

Sfântul Antim Ivireanul: imnul în proză / 331 – 362/

Tentația originalității și chiar a unicității / 331 – 335/

Problema originalității didahiilor / 335 – 337 /

Caracterul particular al tiparului retoric antimian / 337 – 362 /

Teologie și poezie la Sfântul Antim Ivireanul și Dimitrie Cantemir / 363 – 397 /

Semnături / 398 – 401 /

Istoria literaturii române (vol. I)

Pagina sursă

Cartea în format PDF.

*

Cuprins

Eseu asupra evoluției literaturii române, de la tradiția bizantin-ortodoxă la modernism (5-66)

Începuturile poeziei românești

Literatură numai în limba română? (67-80)

Psaltirea coresiană de la 1577 (81-118)

Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (119-207)

Psaltirea în versuri a lui Dosoftei: fundamentul poeziei românești (208-481)

Viiața lumii (482-527)

Biblia cosmică în poezia românească (529-580)

Istoria unei metafore (581-585)

Poezia Psaltirii și descoperirile astronomice recente (586-591)

Din poezia Triodului (592-600)

Versuri populare inspirate din Triod (601-614)

Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 2)

Pagina sursă a cărții.

În format PDF.

*

Despre dinamismul extraordinar al lui Dumnezeu vorbește Ps. 17, 11. Pentru că El Se suie peste Heruvimi și zboară. Zboară peste aripile vânturilor.  Însă, în ambele situații, în LXX s-a folosit prepoziția ἐπὶ. Și, din perspectiva mea de traducere, cred că aici ἐπὶ trebuie înțeles ca peste și nu ca pe. Pentru că vrea să se indice faptul că suirea și zborul lui Dumnezeu, adică dinamismul Său, întrece/ depășește tot dinamismul creației Sale. Căci El zboară mai sus de Heruvimi, adică de Puterile cerești, dar El zboară și mai sus de tot ceea ce înseamnă înălțime și dinamism ale creației Sale văzute (p. 19).

Glasul Domnului [este] peste ape” [Ps. 28, 3]. Iar „apele” sau „apele multe” de la 28, 3 sunt o indicare a slavei Sale. Pentru că Domnul vorbește întru slava Sa, adică în vederi extatice, dumnezeiești (p. 37).

În Ps. 28, 10 revine cuvântul potop [τὸν κατακλυσμὸν], existent doar în Facerea. Pentru ca să ni se spună că „Domnul va locui în potop [Κύριος τὸν κατακλυσμὸν κατοικιεῖ]”. Însă potopul, în Ps. 28, 10, e o expresie a mulțimii slavei Sale și nu a distrugerii, așa cum a fost în Facerea. De aceea, „Domnul va locui în potop” se traduce prin: „Domnul va locui în slavă multă”. Sau slava Sa va fi receptată de către cei înviați din morți și transfigurați de ea ca un potop, ca o bogăție nesfârșită care le depășește puterea de cuprindere, de înțelegere (p. 38).

Însă, dacă corelăm Ps. 32, 4 cu 32, 6 ne dăm seama că în ambele versete se vorbește despre Fiul și că trebuie să scriem expresia cu majusculă, adică Cuvântul Domnului. Pentru că la Ps. 32, 6, potrivit LXX, avem textul: „[cu] Cuvântul Domnului s-au întărit cerurile și [cu] Duhul gurii Lui toată puterea lor [τῷ Λόγῳ τοῦ Κυρίου οἱ οὐρανοὶ ἐστερεώθησαν καὶ τῷ Πνεύματι τοῦ στόματος Αὐτοῦ πᾶσα ἡ δύναμις αὐτῶν]”. Și aici Cuvântul e pus în relație cu Duhul Sfânt în momentul facerii lumii. Căci Tatăl, împreună cu Cuvântul și cu Duhul Sfânt, a făcut toate câte există. Iar aici, la Ps. 32, 6, observăm, pe de o parte, că Dumnezeul treimic imprimă tărie dumnezeiască creației Sale, iar, pe de altă parte, că zidirea și întărirea lumii e o lucrare comunională a Treimii. Pentru că Tatăl nu face nimic fără Fiul și fără Duhul Sfânt. Bineînțeles, referirea la ceruri înseamnă referirea la Puterile cerești. Pentru că cerurile, puterea sau puterile sunt corelative ale Sfinților Îngeri (p. 41).

E pentru prima dată în Psalmi, la Ps. 32, 11, când se folosește expresia „gândurile inimii [λογισμοὶ τῆς καρδίας]”. Și aceasta cu adresă la Dumnezeu și nu la oameni. În Daniel (TH) 2, 30 găsim sintagma „τοὺς διαλογισμοὺς τῆς καρδίας [raționamentele/ judecățile/ întrebările/ dialogurile inimii]”. Dar cu referire la oameni. Însă expresia „gândurile inimii” este experiată în rugăciunea isihastă a nevoinței duhovnicești. Pentru că cel care se roagă neîncetat înțelege la un moment dat că mintea lui coboară în inimă și că gândurile minții își au rădăcina în inimă. Cu alte cuvinte, această sintagmă revelată de Dumnezeu ne arată că nu există nicio separație între minte și inimă, ci omul acționează complet și unitar în fiecare faptă a sa. Dar în comparație cu oamenii, care își schimbă sfaturile/ planurile/ scopurile, Dumnezeu nu Își schimbă sfatul/ planul Său cu creația Sa, iar gândurile inimii Lui, adică cele pe care El le-a revelat, sunt imprescriptibile. Ele au valabilitate continuă. De aceea, este fericit neamul care Îl are pe Domnul ca Dumnezeu al lui [Ps. 32, 12; 143, 15] (p. 43).

Continuă lectura „Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 2)”

Cartea Sfântului Profet Malahias

Pagina sursă

Cartea în format PDF.

*

„Fiul îl slăvește pe tatăl și robul pe domnul său. Iar dacă Eu sunt Tatăl, unde este slava Mea? Iar dacă Eu sunt Domnul, unde este frica Mea?, zice Domnul Atotțiitorul” (p. 4).

„Pentru că de la răsăriturile soarelui [și] până la apusuri numele Meu s-a slăvit în[tre] neamuri. Și în tot locul tămâie să aduceți numelui Meu și jertfă curată, pentru că mare [este] numele Meu în[tre] neamuri, zice Domnul Atotțiitorul” (p. 5).

„Dacă nu aveți să ascultați și dacă nu aveți să puneți întru inima voastră [ca] să dați slavă numelui Meu, zice Domnul Atotțiitorul, și [atunci] voi trimite asupra voastră blestemul și voi blestema binecuvântarea voastră și o voi blestema pe ea și voi risipi binecuvântarea voastră și nu va [mai] fi întru voi, că[ci] voi nu puneți în inima voastră” (p. 6).

„Legea adevărului era în gura sa și nedreptatea nu a fost aflată în buzele sale. În pace, îndreptând, a mers cu Mine și pe mulți i-a întors de la nedreptate” (ibidem).

„Că[ci] buzele preotului va [vor] păzi cunoașterea și legea vor căuta din gura lui, pentru că este îngerul Domnului, al Atotțiitorului” (p. 6-7).

„[Oare] nu un Dumnezeu v-a zidit pe voi? [Oare] nu un Tată al tuturor [vă este] vouă? De ce ați părăsit fiecare pe fratele său, [ca] să spurcați făgăduința părinților voștri?” (p. 7).

„Iată, Eu trimit pe Îngerul Meu și va privi calea înaintea feței Mele și fără de veste va veni întru templul Său Domnul, pe Care voi Îl căutați, și Îngerul făgăduinței, pe Care voi Îl voiți! Iată, vine!, zice Domnul Atotțiitorul” (p. 9).

„Pentru că Eu [sunt] Domnul Dumnezeul vostru și nu M-am schimbat. Dar voi, fiii lui Iacov, nu vă depărtați de nedreptățile părinților voștri. V-ați abătut [de la] cele legiuite ale Mele și nu le-ați păzit. Întoarceți-vă către Mine și Mă voi întoarce către voi!, zice Domnul Atotțiitorul” (p. 10).

„Oare va păcăli omul pe Dumnezeu?” (Ibidem).

„Și Îmi vor fi Mie, zice Domnul Atotțiitorul, întru ziua pe care Eu o fac întru mântuire, și îi voi alege pe ei [în] ce chip alege omul pe fiul său, pe cel care slujește lui” (p. 11).

„Pentru că, iată, ziua Domnului vine arzând ca un cuptor și îi va arde pe ei! Și toți cei străini de fel și toți cei care fac fărădelegi vor fi trestie și îi va aprinde pe ei ziua cea care vine, zice Domnul Atotțiitorul, și nu o să rămână din ei rădăcina, nici joarda” (Ibidem).

„Și vă va răsări vouă, celor care vă temeți de numele Meu, Soarele dreptății, și vindecarea [va fi] în aripile Sale” (Ibidem).

„Și iată, Eu vă trimit vouă pe Ilias Tesvitis mai înainte să vină ziua Domnului cea mare și cea arătată” (p. 12).