Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Category: Live blog 2017 (Page 1 of 2)

Prea bătrâni pentru a ne bucura?

O zi de iunie cu mult soare. Un grup de tinere la gimnaziu se joacă, discută, se bucură între blocuri. Deodată găsesc melodia lor preferată, dau melodia la maximum și încep să cânte în forță, pentru că știu toate textul melodiei. Se aude, în tăcerea de până atunci, un copilăresc: „Vreau să mă săruți dulce, dulce, până la sânge…”. Revărsarea lor de bucurie este evidentă. Nu le interesează cine le aude sau dacă ele cântă pe jumătatea cântărețului, dar ele știu melodia și au chef să o cânte. Fapt pentru care o cântă cu toată gura, țipând melodia ca și când ar fi fost la concert…

Reușesc să cânte vreo două minute…

…Pentru că, inevitabil, se aude o voce ramolită, de la un geam…Un bărbat, enervat de bucuria muzicală a tinerelor, le-a tăiat toată petrecerea. Fetele au tăcut ca bătute de cineva.

Iar eu am conștientizat încă odată cum se omoară de fapt entuziasmul în copii și tineri: prin niște cuvinte și gesturi…neatente la context și la oameni.

De ce nu mai avem puterea să îi lăsăm pe alții…să se bucure? Pentru că suntem invidioși pe bucuria lor. Un om în vârstă trebuia să se bucure că niște tinere cântă la unison o melodie cu atâta exuberanță. Eu m-am bucurat. Dar torționarul bucuriei a fost un om neatent la detalii. Sau pe care îl stresează bucuria, starea de bine a altora.

Și dacă ne doare bucuria altora e semn că ne-a îmbătrânit invidia, ura, răutatea. Bucuria ar trebui să ne întinerească, să ne amuze, să ne binedispună, indiferent ce vârstă avem.

Dialogul și invectiva

Despre două piese muzicale recente. Care au vibrația momentului.

În prima avem dialogul mamei cu fiica ei și al fiicei cu mama ei. Mama o învață pe fiică să nu caute dragostea și împlinirea în viața conjugală, ci un soț cu bani care să îi satisfacă toate dorințele. Și după ce îl ia, fiica îi spune mamei ei că e tristă și că banii nu pot suplini relația și iubirea conjugală. Textul forță: „se vede pe fața ei [că] se mărită pentru lei”.

A doua conține invectiva „fraiero”, care dă numele piesei. Pentru că femeia, care l-a crezut pe iubitul impostor, este fraiera din cântec. Cuvintele de impact: „Fraiero, fraiero, fraiero”, plus încă de două ori „fraiero”, ca refren.

ADDA a făcut o piesă muzicală dintr-o discuție realistă. Pe când Ligia a făcut din fraiero un cuvânt bun de cântat, lucru de neconceput până acum câtva timp. Poate că, pe viitor, vocativele „boule”, „tuto”, „ratatule”, „impostorule”, „plagiatorule”, „căcăciosule” etc. vor intra și ele în melosul autohton. Pentru că, în muzica underground românească, toate organele sexuale sunt prezente din anii 90. Dar în muzica de dans sau de radio mai e loc pentru multe cuvinte din popor și pentru multe experiențe realiste.

Pentru că în ultimii ani am văzut că muzica autohtonă înclină spre un realism crud, care să întâlnească oamenii ca atare.

Praznicele, dracii și Sfântul Ioannis Botezătorul

Pe 24 februarie, Biserica pomenește aflarea primă și a doua a sfântului cap al Sfântului Ioannis Botezătorul. El a fost ascuns în pământ și redescoperit de mai multe ori. Și pe 24 februarie e vorba de prima și a doua descoperire a sfântului său cap, iar pe 25 mai de a treia descoperire a capului său cel binecuvântat.

Pe 24 iunie prăznuim nașterea Sfântului Ioannis Botezătorul.

Însă poporul nostru ne prea dus la Biserică, pe 24 februarie și pe 24 iunie, la două dintre praznicele Sfântului Ioannis Botezătorul, a suprapus și perpetuat două sărbători păgâne: Dragobetele și Drăgaica.

Dragobetele fiind „zeul” iubirii care nu există, iar Drăgaica sau drăgaicele  fiind „zânele” care nu există.  Și tocmai de aceea auzi peste tot de Dragobete, de „ziua iubirii” la români și de Drăgaica ce scoate fetele la câmp, ca să danseze, dar nu și despre praznicele Sfântului Ioannis Botezătorul, ale Bisericii, care nu au nimic de-a face cu cele două sărbători păgâne.

Mai pe scurt: atât de mult îl urăsc dracii pe Sfântul Ioannis Botezătorul încât îi pun pe românii cărora nu le place Biserica sau care amestecă păgânismul cu teologia Bisericii, să perpetueze astfel de aberații păgâne, pentru ca să umbrească cu totul praznicele marelui Botezător al Domnului.

Comentariile devin cărți

Așa după cum comentariile din contul meu de Facebook, cât și toată activitatea mea de pe Facebook și de pe Twitter, au fost transformate în cărți, am luat decizia de a introduce și comentariile de pe platforma de față în cărți.

Și astfel comentariile cititorilor noștri și ale noastre, făcute în subsolurile articolelor noastre, vor fi introduse în volume de sine stătătoare, vor deveni o colecție, care va purta numele În subsolurile comunicării.

Bineînțeles, îmi rezerv dreptul de a fi selectiv în materie de comentarii introduse în cărți. Pentru că unele nu au de-a face cu comunicarea…

Stau în spatele geamului

Ca să poți să scrii online trebuie să îți asumi ipostaza, ca, adesea, să joci în scene de nuditate în fața cititorilor tăi. Aidoma actorilor, care sunt nevoiți să joace îmbrăcați, chiar înfofoliți dacă e iarnă, și dezbrăcați, atunci când trăiesc în intimitatea casei lor.

Numai că eu nu trebuie să mă dezbrac de haine pentru ca să fiu văzut, ci eu trebuie să mă dezbrac de barierele lingvistice pentru a sta gol în adâncul sincerității mele. Căci oamenii vin și citesc cele mai sfinte și mai directe mărturisiri ale mele, adică maxima intrare la mine în suflet, cu acordul meu…iar eu sunt expus din toate părțile. Dar dacă nu mă dezbrac de toate hainele mele interioare pentru a ajunge la mine însumi, oamenii nu mă cred și nici nu mă acceptă.

Da, stau mereu în spatele geamului computerului dumneavoastră și dumneavoastră vă uitați la mine în suflet. Mă citiți, mă comentați, mă disprețuiți, mă iubiți, mă urmați, vă plictisesc, mă detestați pentru una sau alta…dar eu stau gol înaintea publicului. Și asta pentru ca și dumneavoastră, cei de acasă, să înțelegeți că sunteți în aceeași ipostază cu mine, când sunteți văzuți de alții.

Așa cum mă priviți pe mine de sus, de jos, de prin cuvinte…la fel vă privesc și alții pe dumneavoastră. Mă judecați și sunteți judecați. Mă iubiți și sunteți iubiți. Mă detestați…și sentimentele rămân la dumneavoastră. La mine ajung, din când în când, frânturi de gând și de inimă, prin subsolurile comentariilor, și ele nu sunt toată discuția cu mine. Căci în inima dumneavoastră spuneți mult mai multe despre mine…cum și alții spun despre dumneavoastră mult mai multe decât vă spun în față.

Eu îmi asum că sunt în spatele geamului în fiecare zi. Dumneavoastră vă asumați că sunteți de cealaltă parte a geamului?

Democratizarea tehnologiei

Noi, când eram copii, nu aveam voie să ne jucăm la casetofon sau să ascultăm prea mult o casetă, pentru că s-ar fi putut strica.

Iar tehnologia a evoluat rapid, doar în timpul vieții noastre, de la magnetofon la casetofon, la CD-player și apoi la computer.

Generațiile de copii și adolescenți ale zilelor noastre, pentru prima dată în istorie, folosesc o tehnologie ultraperformantă (laptopuri, telefoane mobile, iPaduri/ tablete), la care noi, la vârsta lor, nici n-am fi putut visa. Dar cu care ei s-au trezit și nu știu prea bine ce să facă și o folosesc în scopuri minimale, postând la nivel online lucruri banale, în limita în care pot ei gândi și crea ceva cu ajutorul ei.

Însă, cu toții suntem pionieri, cei care folosim internetul. Facem parte dintr-o generație de pionieri, care accesăm informații la care noi înșine și alții, altădată, nici nu am fi îndrăznit să visăm că am putea ajunge să le accesăm. Mă gândesc la manuscrise extrem de vechi, la cărți rare, la imagini și documente pentru care, pentru fiecare în parte, cu doar puțin timp în urmă (înainte de 2006), ar fi trebuit să facem călătorii lungi și costisitoare pentru a ajunge la ele. Muzee întregi pot fi „vizitate” în 3D.

Tehnologia a evoluat și evoluează extrem de rapid. Accesul la cultură și la informație este acum cu mult mai ușor decât era odinioară. De aceea, mulți tineri nici nu mai simt nevoia să stocheze mental sau în scris informațiile accesate, pentru că ei consideră că le au oricând la dispoziție. Le copiază și gata! Însă lucrul acesta vine la pachet și cu dezavantaje, din care unul, foarte serios, este al nedezvoltării puterii de discriminare.

Noi trebuia să alegem informația, pentru că nu o puteam copia toată de mână sau reține. Și asta ne ajuta să selectăm, învățam să departajăm între ce e important și ce e mai puțin important și, în definitiv, între ce e adevărat și ce e fals.

Ei iau totul în clic și pleacă, cu toată informația, care poate să fie de la câteva rânduri la zeci sau sute de pagini.

Încă mai e nevoie de biblioteci cu cărți în foaie, dar și acestea pot fi digitalizate în viitor, depinde de cât de repede ne mișcăm. Unii, în străinătate, se mișcă foarte repede. Noi, în România, venim din urmă.

Se mai pot face multe în ceea ce privește organizarea informației și ierarhizarea ei valorică, pentru ca accesul la ceea ce ai nevoie să fie mai simplu și mai direct. Acum e puțin haos, pentru că multe informații sunt oferite de motoarele de căutare în funcție de mediatizarea lor. De aceea cred că o compartimentare mai eficientă a onlineului va trebui gândită în viitor, cu atât mai mult cu cât informația crește enorm de la zi la zi.

Diferiți, dar gândesc la fel

Cristian Tudor Popescu, născut din părinți ortodocși, este ateu. Edmond Constantinescu e adventist. Însă și Popescu și Constantinescu susțin faptul că Mihail Eminescu a fost „ateu”, lucru care nu a fost, ci un mare spirit religios și un mare înțelegător și contemplator al lumii lui Dumnezeu. 

Părintele Profesor Ioan I. Ică jr. neagă identitatea și realitatea istorică a Sfântului Sfințit Mucenic Dionisios Areopagitul, pomenit pe 3 octombrie, Sfânt Părinte Apostolic din sec. I al Bisericii, și spune că e un autor din sec. 4-5 d. Hr. El e profesor român de teologie ortodoxă. La fel îi neagă identitatea și mulți teologi romano-catolici și protestanți.

Mulți oameni iresponsabili se raportează la iarnă ca la vară, mergând cu capul gol când gerul crapă pietrele. Și ei sunt de toate confesiunile și de toate religiile. Pentru că, pentru ei, contează mai mult slava deșartă, să fie la modă, decât să fie sănătoși.

Folosim toți aceeași limbă sau limbi diferite, dar vrem un singur lucru: să comunicăm. Și locuim în același oraș, în aceeași țară, în aceeași lume, deși suntem oameni diferiți.

A fi diferiți e un dat ontologic: așa ne naștem de la Dumnezeu, ca persoane unice. Însă a gândi diferit  e o consecință a vieții pe care o ducem.

Și cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu și de sinceritatea față de noi  înșine, cu atât înțelegem oamenii și creația și avem o gândire profundă și complexă, pe când, cu cât suntem mai depărtați de Dumnezeu și de semenii noștri, cu atât gândim mai instinctual și egoist.

Și oamenii pătimași se asociază cu cei ca ei, pe când oamenii credincioși se unesc cu cei care gândesc tot mai profund lucrurile, din perspectiva lui Dumnezeu. Și, în mod fundamental, avem de-a face cu oameni care gândesc trupește, cu oameni care gândesc intelectual și cu oameni care gândesc duhovnicește.

Însă cel mai dizgrațios lucru e ca oameni diferiți, pe care îi despart credința, neamul, profesia, să se unească în lucruri rele, în lucruri care distrug vieți și creații și valori umane neprețuite.

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén