Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Category: Traduceri (Page 1 of 65)

Iov, cap. 32, cf. LXX

1. Și au încetat și cei trei prieteni ai lui încă să vorbească împotriva lui Iov, căci Iov era Drept înaintea lor [ἦν γὰρ Ιωβ Δίκαιος ἐναντίον αὐτῶν].

2. Și s-a urgisit Elius al lui Varahiil Vuzitis [ὠργίσθη δὲ Ελιους ὁ τοῦ Βαραχιηλ ὁ Βουζίτης], din rudenia lui Ram [ἐκ τῆς συγγενείας Ραμ], al țării Avsitis [Αυσίτις][1]. Și s-a urgisit lui [pe] Iov foarte, fiindcă s-a arătat pe sine Drept înaintea Domnului.

3. Dar și împotriva celor trei prieteni s-a urgisit foarte, fiindcă n-au putut să răspundă împotriva lui Iov și l-au pus pe el a fi neevlavios.

4. Și Elius a răbdat să dea un răspuns lui Iov, că mai bătrâni [decât] el sunt [ei cu] zilele[2].

5. Și a văzut Elius că nu este răspuns în gura celor trei bărbați și s-a mâniat urgia lui [καὶ ἐθυμώθη ὀργὴ αὐτοῦ].

6. Și răspunzând Elius al lui Varahiil Vuzitis, a zis: „Într-adevăr, mai tânăr sunt [cu] vremea[3] și voi sunteți mai bătrâni. Pentru aceea am tăcut, temându-mă [ca] vouă să vă vestesc a mea cunoaștere.

7. Și am zis că «Vremea este cea care vorbește [ὁ χρόνος ἐστὶν ὁ λαλῶν] și în mulți ani au cunoscut înțelepciunea [ἐν πολλοῖς δὲ ἔτεσιν οἴδασιν σοφίαν]».

8. Dar Duhul este în cei muritori [ἀλλὰ Πνεῦμά ἐστιν ἐν βροτοῖς] și suflarea Atotțiitorului este cea care învață [πνοὴ δὲ Παντοκράτορός ἐστιν ἡ διδάσκουσα].

9. Nu cei care au mulți ani sunt înțelepți și nici cei bătrâni [nu] au cunoscut judecata.

10. Pentru aceasta am zis: «Ascultați-mă și vă voi vesti vouă pe care le-am cunoscut!

11. Luați aminte la cuvintele mele, căci voi zice vouă ascultându-vă, până ce aveți să cercetați cuvintele

12. și până ce pe voi vă voi înțelege!». Și iată, nu era lui Iov [cineva] dintre voi mustrându-l [și] răspunzând cuvintelor lui!

13. Ca să nu ziceți: «Am aflat înțelepciunea Domnului adăugând [εὕρομεν σοφίαν Κυρίῳ προσθέμενοι]».

14. Și omului ați îngăduit să i se grăiască aceste cuvinte.

15. S-au îngrozit, n-au mai răspuns încă, s-au învechit cuvintele din ei [ἐπαλαίωσαν ἐξ αὐτῶν λόγους].

16. Am răbdat, căci nu au vorbit. Că[ci] au stat [și] nu au răspuns”.

17. Și răspunzând Elius, zice:

18. „Iarăși voi vorbi, căci sunt plin de cuvinte [πλήρης εἰμι ῥημάτων]. Căci mă pierde duhul pântecelui [Duhul inimii] [τὸ πνεῦμα τῆς γαστρός][4].

19. Iar pântecele meu [inima mea] [este] ca un burduf de must fierbând [care a fost] legat sau ca foalele spart al arămarului.

20. Voi grăi, ca să mă odihnesc deschizând buzele.

21. Căci de om nu am să mă rușinez și nici [de la] cel muritor nu am să mă întorc.

22. Căci nu cunosc să mă minunez de fața [οὐ γὰρ ἐπίσταμαι θαυμάσαι πρόσωπον][omului]. Iar dacă nu [εἰ δὲ μή] [voi face asta], și pe mine moliile mă vor mânca [καὶ ἐμὲ σῆτες ἔδονται].


[1] Forma de N. a numelui, cea pe care am transliterat-o. Pentru că în text avem G. sg.

[2] Cei trei prieteni ai Sfântului Iov.

[3] Cu anii. Sunt mai tânăr decât voi.

[4] Aici cred că prin pântece se desemnează, de fapt, inima omului. Versetul următor îmi întărește această intuiție filologică și duhovnicească. Iar duhul trebuie majusculat.

Iov, cap. 31, cf. LXX

1. Făgăduință am pus ochilor mei [διαθήκην ἐθέμην τοῖς ὀφθαλμοῖς μου] și nu voi înțelege spre fecioară [καὶ οὐ συνήσω ἐπὶ παρθένον].

2. Și ce a împărțit Dumnezeu de sus? Și moștenirea [este] destulă din cele prea înalte.

3. [Oare] nu [va fi] pieirea celui nedrept și înstrăinarea [ἀπαλλοτρίωσις] celor care fac fărădelege?

4. [Oare] nu va vedea El calea mea și toate cărările mele le va număra?

5. Iar dacă eram [am fost] mergând cu batjocoritorii, iar dacă și piciorul meu s-a grăbit întru viclenie,

6. atunci să stau în jugul celui Drept [ἱσταίη με ἄρα ἐν ζυγῷ Δικαίῳ]. Dar Domnul a cunoscut nerăutatea mea [οἶδεν δὲ ὁ Κύριος τὴν ἀκακίαν μου].

7. Dacă s-a abătut piciorul meu de la cale și dacă și ochiului a urmat inima mea [εἰ δὲ καὶ τῷ ὀφθαλμῷ ἐπηκολούθησεν ἡ καρδία μου], și dacă și [cu] mâinile mele am atins daruri[1],

8. atunci să semăn și alții să mănânce și fără de rădăcină să fiu pe pământ [ἄρριζος δὲ γενοίμην ἐπὶ γῆς][2].

9. Dacă a urmat inima mea femeii altui bărbat[3] [εἰ ἐξηκολούθησεν ἡ καρδία μου γυναικὶ ἀνδρὸς ἑτέρου] și dacă am așteptat la ușile ei,

10. atunci să placă și femeia mea altuia [ἀρέσαι ἄρα καὶ ἡ γυνή μου ἑτέρῳ], iar pruncii mei să se smerească.

11. Căci neoprită mânie a urgiei [θυμὸς γὰρ ὀργῆς ἀκατάσχετος] [lui Dumnezeu este] să pângărești bărbatului pe femeia [τὸ μιᾶναι ἀνδρὸς γυναῖκα] [sa][4].

12. Căci foc arzând este în toate zilele, iar la care are să vină, din rădăcini l-a nimicit.

13. Iar dacă și judecata slujitorului meu sau a slujitoarei [mele] am defăimat, judecându-se [să se judece] ei cu mine.

14. Căci ce am să fac, dacă judecata mea are să o facă Domnul? Iar dacă și cercetare [va face], ce răspuns voi face[5]?

15. Oare nu precum și eu am fost în pântece și aceia au fost? Și ne-am făcut în acestui [acest] pântece [γεγόναμεν δὲ ἐν τῇ αὐτῇ κοιλίᾳ].

16. Și nevoia celor neputincioși, pe care cândva o aveam, nu am părăsit-o[6], iar ochiul văduvelor nu l-am topit [χήρας δὲ τὸν ὀφθαλμὸν οὐκ ἐξέτηξα][7].

17. Iar dacă și [Oare și] pâinea mea am mâncat-o singur și n-am împărțit celui orfan?

18. Că[ci încă] din tinerețea mea hrăneam ca un părinte [ὅτι ἐκ νεότητός μου ἐξέτρεφον ὡς πατὴρ] și din pântecele maicii mele am povățuit [καὶ ἐκ γαστρὸς μητρός μου ὡδήγησα].

19. Iar dacă am și disprețuit pe cel gol, pierind, și nu l-am îmbrăcat,

20. iar cei neputincioși dacă nu m-au binecuvântat și de la tunderea mieilor mei s-au încălzit umerii lor [ἀπὸ δὲ κουρᾶς ἀμνῶν μου ἐθερμάνθησαν οἱ ὦμοι αὐτῶν],

21. dacă am ridicat [asupra] săracului mâna [mea], nădădjuind că mult ajutor mie îmi este,

22. [atunci] să cadă umărul meu din încheietură, iar brațul meu din cotul meu să se zdrobească.

23. Căci frica Domnului m-a ținut pe mine [φόβος γὰρ Κυρίου συνέσχεν με] și de la câștigul Lui nu voi suferi [καὶ ἀπὸ τοῦ λήμματος Αὐτοῦ οὐχ ὑποίσω].

24. Dacă am rânduit aurul [să fie] tăria mea și dacă și pietrei celei scumpe am nădăjduit,

25. și dacă m-am și veselit făcându-mi multa bogăție și dacă și pe cei nenumărați am pus mâna mea [εἰ δὲ καὶ ἐπ᾽ ἀναριθμήτοις ἐθέμην χεῖρά μου],

26. cu adevărat [merit să] nu văd soarele strălucind, [ci] lipsind[u-mi] [el], iar luna stricându-se. Căci nu este [de]asupra lor.

27. Și dacă s-a înșelat în ascuns inima mea [καὶ εἰ ἠπατήθη λάθρᾳ ἡ καρδία μου], și dacă și mâna mea am pus-o peste gura mea [și] am sărutat-o [εἰ δὲ καὶ χεῖρά μου ἐπιθεὶς ἐπὶ στόματί μου ἐφίλησα],

28. atunci tocmai aceasta să se socotească mie [ca] fărădelegea [mea] cea mai mare [ἀνομία ἡ μεγίστη]: că am mințit înaintea Domnului Celui Preaînalt [ὅτι ἐψευσάμην ἐναντίον Κυρίου τοῦ Ὑψίστου].

29. Iar dacă și vesel am fost [datorită] leșului vrăjmașilor mei și inima mea a zis: „Foarte bine”,

30. atunci să audă urechea mea blestemul meu și să fiu de poveste, și apoi de poporul meu [să fiu] chinuit.

31. Și dacă și de multe ori am zis slujitoarelor mele: „Cine să ne dea nouă [din] cărnurile sale, [ca] să ne săturăm?”, fiind eu foarte bun [λίαν μου χρηστοῦ ὄντος],

32. și [nici] afară nu petrecea cel străin, iar ușa mea la tot cel venit s-a deschis.

33. Iar dacă și păcătuind [am păcătuit] fără de voie, am ascuns păcatul meu,

34. căci nu m-am întors de la multa mulțime a gloatei, [ca] să nu mărturisesc înaintea lor. Iar dacă am și lăsat pe cel neputincios să iasă pe ușa mea [cu] sânul gol,

35. cine să dea [pe cel] auzindu-mă [pe cel care mă aude]? Și mâna Domnului, dacă nu m-a înfricoșat? Iar scrisoarea pe care o aveam de la cineva,

36. pe umeri punând cunună, o citeam.

37. Și dacă nespărgând-o pe aceasta am dat-o, nimic luând de la datornic?

38. Dacă asupra mea pământul a suspinat vreodată, și dacă și brazdele lui au plâns împreună,

39. și dacă și tăria lui am mâncat-o [de unul] singur, fără de cinste, și dacă și luând sufletul domnului pământului am întristat,

40. atunci pentru grâu să-mi iasă urzică [κνίδη], iar pentru orz [κριθῆς], un tufiș de mărăcini [βάτος]”. Și a încetat Iov cuvintele [sale].


[1] Se referă la primirea de daruri necuvenite, pentru că acestea sunt un păcat înaintea lui Dumnezeu.

[2] Să se termine odată cu mine neamul meu.

[3] Dacă m-am îndrăgostit de femeia altuia.

[4] Adică să preacurvești cu ea.

[5] Ce răspuns Îi voi da eu Lui?

[6] Nu am părăsit grija de a-i ajuta pe cei neputincioși în nevoile lor.

[7] Nu le-am făcut pe văduve să plângă până la orbire. Nu le-am provocat dureri de niciun fel.

Iov, cap. 30, cf. LXX

1. Iar acum m-au batjocorit cei mai mici. Acum mă mustră în parte, [cei] cărora le disprețuiam pe părinții lor, pe care nu i-am socotit a fi vrednici câinilor păstorilor mei,

2. și încă [și] tăria mâinilor lor. Pentru ce [s-a făcut] mie [aceasta]? În[tru] ei a pierit desăvârșirea [mea],

3. în lipsă și [în] foamete [fiind] neroditor, [ca] cei care fug fără apă. Ieri: chin și suferință.

4. Cei care înconjoară neînfometați deasupra sunând, ale celor neînfometați era[u] ale lor grâne. Și necinstiți și defăimați, lipsiți de tot binele [ἐνδεεῖς παντὸς ἀγαθοῦ], care și rădăcinile pomilor mestecau de foametea cea mare [οἳ καὶ ῥίζας ξύλων ἐμασῶντο ὑπὸ λιμοῦ μεγάλου].

5. Ridicatu-s-au împotriva mea hoții [ἐπανέστησάν μοι κλέπται],

6. ale căror case ale lor erau găurile pietrelor [ὧν οἱ οἶκοι αὐτῶν ἦσαν τρῶγλαι πετρῶν].

7. În mijlocul celor cu glas-bun vor striga, [cei] care sub tufișuri sălbatice trăiau.

8. Fiii celor nebuni și numele celor necinstiți și faima s-a[u] stins de pe pământ.

9. Și acum liră sunt eu lor [νυνὶ δὲ κιθάρα ἐγώ εἰμι αὐτῶν] și de proverb mă au pe mine [καὶ ἐμὲ θρύλημα ἔχουσιν].

10. Și m-au urât [ἐβδελύξαντο δέ], depărtându-mă departe [με ἀποστάντες μακράν], și dinspre [înspre] fața mea nu au cruțat scuipatul [ἀπὸ δὲ προσώπου μου οὐκ ἐφείσαντο πτύελον].

11. Căci deschizând tolba [φαρέτραν] lui m-a chinuit și frâu [χαλινὸν] feței mele au trimis.

12. Peste odrasla [din] cele de-a dreapta s-au ridicat împotrivă, piciorul lor au întins și au făcut cale peste mine cărările pieirii lor.

13. Bătătoritu-s-au cărările mele, căci m-am dezbrăcat de veșmântul meu.

14. [Cu] săgețile lui m-a tras în jos, și a făcut cu mine precum voiește [și] în dureri m-am tulburat.

15. Și mi se întorc durerile [ἐπιστρέφονται δέ μου αἱ ὀδύναι]. [Căci] se ducea nădejdea mea ca un vânt [ᾤχετό μου ἡ ἐλπὶς ὥσπερ πνεῦμα] și ca un nor [se ducea] mântuirea mea [καὶ ὥσπερ νέφος ἡ σωτηρία μου].

16. Și acum, peste mine, se va revărsa sufletul meu [καὶ νῦν ἐπ᾽ ἐμὲ ἐκχυθήσεται ἡ ψυχή μου] și pe mine mă țin zilele durerilor [ἔχουσιν δέ με ἡμέραι ὀδυνῶν].

17. Și, [cu] noaptea, oasele mele s-a[u] ars, iar mușchii mei s-a[u] dezlegat.

18. În multă tărie s-a apucat de veșmântul meu, ca gulerul tunicii mele m-a cuprins pe mine.

19. Și m-a socotit pe mine ca lutul, în pământ și [în] cenușă [fiind] partea mea.

20. Și am strigat către Tine și nu mă auzi. Au stat și m-au socotit.

21. Ai pus[1] piciorul pe mine cu nemilostivire [ἐπέβης δέ μοι ἀνελεημόνως] [și cu] mână tare m-ai biciuit [χειρὶ κραταιᾷ με ἐμαστίγωσας].

22. Și m-ai rânduit pe mine în dureri [ἔταξας δέ με ἐν ὀδύναις] și m-ai lepădat de la mântuire [καὶ ἀπέρριψάς με ἀπὸ σωτηρίας].

23. Căci am cunoscut că moartea mă dărâmă [ἶδα γὰρ ὅτι θάνατός με ἐκτρίψει], căci casa a tot celui muritor [este] pământul [οἰκία γὰρ παντὶ θνητῷ γῆ].

24. Căci dacă aș putea pe mine să mă înving [εἰ γὰρ ὄφελον δυναίμην ἐμαυτὸν χειρώσασθαι] sau să rog dar pe altul și îmi va face [să îmi facă] mie aceasta [ἢ δεηθείς γε ἑτέρου καὶ ποιήσει μοι τοῦτο].

25. Dar eu [ἐγὼ δὲ], [fiind] în toate neputincios [ἐπὶ παντὶ ἀδυνάτῳ], am plâns [ἔκλαυσα], și am suspinat văzând om în nevoi [ἐστέναξα δὲ ἰδὼν ἄνδρα ἐν ἀνάγκαις].

26. Iar eu [ἐγὼ δὲ], avându-le pe cele bune [ἐπέχων ἀγαθοῖς], iată m-au întâmpinat mie [pe mine] mai mult zilele răutăților [ἰδοὺ συνήντησάν μοι μᾶλλον ἡμέραι κακῶν]!

27. Inima mea s-a înfierbântat și nu va tăcea [ἡ κοιλία μου ἐξέζεσεν καὶ οὐ σιωπήσεται], [căci] mi-au venit mai înainte zilele sărăciei [προέφθασάν με ἡμέραι πτωχείας].

28. Gemând [στένων], am mers fără căpăstru [πεπόρευμαι ἄνευ φιμοῦ], și am stat în adunare strigând [ἕστηκα δὲ ἐν ἐκκλησίᾳ κεκραγώς].

29. Frate m-am făcut sirenelor [ἀδελφὸς γέγονα σειρήνων] și prieten vrăbiilor [ἑταῖρος δὲ στρουθῶν].

30. Iar pielea mea s-a întunecat foarte mult și oasele mele de la ardere.

31. Și a ieșit întru patimă lira mea [ἀπέβη δὲ εἰς πάθος μου ἡ κιθάρα], iar psalmul meu întru plâns mie [ὁ δὲ ψαλμός μου εἰς κλαυθμὸν ἐμοί].


[1] Cu referire la Dumnezeu.

Iov, cap. 29, cf. LXX

1. Și încă adăugând, Iov a zis [cu] un cuvânt-înainte:

2. „Cine să mă pună pe lună [τίς ἄν με θείη κατὰ μῆνα], înaintea zilelor cărora Dumnezeu m-a păzit [ἔμπροσθεν ἡμερῶν ὧν με ὁ Θεὸς ἐφύλαξεν]?

3. Căci, când strălucea luminătorul Lui peste capul meu? Când [cu] lumina Lui mergeam în întuneric [ὅτε τῷ φωτὶ Αὐτοῦ ἐπορευόμην ἐν σκότει]?

4. Când eram îngreunat [cu] căile [mele] [ὅτε ἤμην ἐπιβρίθων ὁδοῖς]? Când Dumnezeu făcea cercetare casei mele [ὅτε ὁ Θεὸς ἐπισκοπὴν ἐποιεῖτο τοῦ οἴκου μου]?

5. Când eram păduros foarte [ὅτε ἤμην ὑλώδης λίαν][1] și împrejur [erau] copiii mei?

6. Când turnau căile mele [cu] unt și munții mei turnau [cu] lapte?

7. Când ieșeam dis-de-dimineață în cetate și în lărgimi mi se punea mie scaunul?

8. Văzându-mă, tinerii s-au ascuns, iar bătrânii toți au stătut.

9. Iar cei puternici au încetat grăind [să grăiască], degetul punând peste gură [δάκτυλον ἐπιθέντες ἐπὶ στόματι].

10. Și cei care au auzit m-au fericit și limba lor [cu] gâtul lor s-a lipit.

11. Că urechea a auzit și m-a fericit, iar ochiul, văzându-mă, s-a abătut.

12. Căci am mântuit pe sărac din mâna stăpânitorului și celui orfan, căruia nu era ajutor, i-am ajutat.

13. Binecuvântarea celui pierdut peste mine să vină și gura văduvei m-a binecuvântat.

14. Și [cu] dreptatea m-am îmbrăcat [δικαιοσύνην δὲ ἐνεδεδύκειν] și m-am înveșmântat [cu] judecata ca [și cu] o mantie dublă [ἠμφιασάμην δὲ κρίμα ἴσα διπλοΐδι].

15. Ochi eram orbilor [ὀφθαλμὸς ἤμην τυφλῶν] și picior șchiopilor [ποὺς δὲ χωλῶν].

16. Eu eram părintele celor neputincioși [ἐγὼ ἤμην πατὴρ ἀδυνάτων] și pedeapsa pe care nu am știut-o am căutat-o [δίκην δέ ἣν οὐκ ᾔδειν ἐξιχνίασα].

17. Și am zdrobit măselele celor nedrepți și din mijlocul dinților lor am scos prada.

18. Și am zis: «Vârsta mea va îmbătrâni [și] ca un trunchi de finic multă vreme voi trăi.

19. Rădăcina mea s-a deschis în apă și roua va petrece în secerișul meu.

20. Slava mea cea nouă [este] împreună cu mine [ἡ δόξα μου καινὴ μετ᾽ ἐμοῦ] și arcul meu în mâna mea va merge».

21. De mine auzind, au luat aminte, și au tăcut peste sfatul meu.

22. Și peste ale mele cuvinte nu au adăugat și foarte veseli se făceau când lor le grăiam.

23. Ca pământul însetat așteptând ploaia, așa [și] aceștia [așteptau] graiul meu.

24. Dacă am să râd către ei, nu au să creadă, și lumina feței mele nu cădea [καὶ φῶς τοῦ προσώπου μου οὐκ ἀπέπιπτεν].

25. Ales-am calea lor și am stat stăpânitor [ἐξελεξάμην ὁδὸν αὐτῶν καὶ ἐκάθισα ἄρχων]. Și locuiam ca un împărat în[tre] cei puțin înarmați [μονοζώνοις][2], [în] care fel pe cei smeriți mângâindu-i [îi mângâiam].


[1] În Biblia de la 1688 avem: „când eram avut foarte”.

[2] În aceeași ediție scripturală: „tâlhari”.

Iov, cap. 28, cf. LXX

1. Căci este argintului loc de unde se face și [este] locul aurului de unde s-a strecurat.

2. Căci fierul din pământ se face și arama ca piatra se cioplește.

3. Rânduială a pus întunericului [τάξιν ἔθετο σκότει] și tot sfârșitul lui îl cercetează cu de-amănuntul [καὶ πᾶν πέρας αὐτὸς ἐξακριβάζεται]. Piatră, întuneric și umbra morții.

4. Tăietura pârâului [este] din nisip. Iar cei care uită calea cea dreaptă au slăbit dintre cei muritori.

5. Pământul [a rodit] din sine [γῆ ἐξ αὐτῆς], va ieși pâine [ἐξελεύσεται ἄρτος], dedesubt el s-a întors ca focul [ὑποκάτω αὐτῆς ἐστράφη ὡσεὶ πῦρ].

6. Locul safirului [este acolo unde se află] pietrele lui [și] movila [are] aurul său.

7. Calea, nu a cunoscut-o pe ea pasărea, și nu a trecut-o cu vederea pe ea ochiul vulturului.

8. Nu au călcat pe ea fiii lăudăroșilor, nu a trecut peste ea leul.

9. În cea ascuțită a întins mâna Lui [ἐν ἀκροτόμῳ ἐξέτεινεν χεῖρα Αὐτοῦ] și a răsturnat munții din rădăcini [κατέστρεψεν δὲ ἐκ ῥιζῶν ὄρη].

10. Și vârtejele râurilor a rupt și tot cinstit a văzut ochiul meu [πᾶν δὲ ἔντιμον εἶδέν μου ὁ ὀφθαλμός].

11. Și adâncurile râurilor a acoperit și a arătat puterea Sa întru lumină [ἔδειξεν δὲ Ἑαυτοῦ δύναμιν εἰς φῶς].

12. Iar înțelepciunea de unde s-a aflat? Și care este locul cunoașterii?

13. Nu a știut cel muritor calea ei și nici nu s-a aflat în oameni.

14. Abisul a zis: «Nu este în mine!». Și marea a zis: «Nu este împreună cu mine!».

15. Nu va da închidere pentru ea și nu va sta argintul [întru] schimbarea ei.

16. Și nu va fi asemănată cu aurul lui Ofir [Ωφιρ], cu onixul cel cinstit și [cu] safirul.

17. Nu va fi asemenea ei aurul și cristalul și schimbarea ei [nu se va face cu] vasele de aur.

18. Cele înalte [μετέωρα] și gavisul [γαβις]/ cristalul nu se va [vor] pomeni. Iar [tu] trage înțelepciunea deasupra celor mai dinăuntru [καὶ ἕλκυσον σοφίαν ὑπὲρ τὰ ἐσώτατα]!

19. Nu va fi asemenea ei topazul Etiopiei [și] cu aurul curat nu va fi asemănată.

20. Iar înțelepciunea de unde s-a aflat? Și care este locul cunoașterii?

21. S-a ascuns de tot omul și de păsările cerului s-a tăinuit.

22. Pieirea și moartea au zis: «Și am auzit de a ei faimă».

23. Dumnezeu bine a întărit calea ei. Și El a cunoscut locul ei.

24. Căci El pe cel de sub cer pe tot îl privește, știindu-le pe cele [care sunt] în [pe] pământ [și] pe toate pe care [le-]a făcut.

25. [Știe] a vânturilor oprire și ale apei măsuri.

26. Când a făcut astfel, ploaia a numărat și calea [a făcut-o] în[tru] clătinare de glas.

27. Atunci a văzut-o pe ea și a tâlcuit-o pe ea și, pregătind-o, a urmat-o.

28. Și a zis omului: «Iată, evlavia este înțelepciunea [ἰδοὺ ἡ θεοσέβειά ἐστιν σοφία], iar a se abține de la cele rele este cunoașterea [τὸ δὲ ἀπέχεσθαι ἀπὸ κακῶν ἐστιν ἐπιστήμη]!»”.

Iov, cap. 27, cf. LXX

1. Și încă adăugând, Iov a zis [cu] un cuvânt-înainte:

2. „Trăiește Domnul, Care astfel m-a judecat, și Atotțiitorul, Cel care a amărât sufletul meu.

3. [Căci,] cu adevărat, încă suflarea mea fiind înăuntru și Duhul cel dumnezeiesc fiind mie în nări [Πνεῦμα δὲ θεῖον τὸ περιόν μοι ἐν ῥισίν],

4. [încât] nu vor grăi buzele mele cele fărădelege, nici sufletul meu [nu] va gândi cele nedrepte.

5. Nici mie să [nu-mi] fie a vă arăta vouă cele drepte până [când] am să mor, căci nu voi părăsi nerăutatea mea [οὐ γὰρ ἀπαλλάξω μου τὴν ἀκακίαν].

6. Ci dreptății luând aminte, [dar] nu am să mă bag în față, căci nu am știut [întru] mine făcând [să fac] cele rele.

7. Dar [însă] nu [voi face acestea], ci să fie vrăjmașii mei ca pieirea celor neevlavioși și cei care se ridică asupra mea ca pieirea celor fărădelege.

8. Căci care și este nădejdea celui neevlavios? Că[ci el nu] ține nădăjduind în Domnul. Oare se va mântui?

9. Oare rugăciunea lui o va asculta Domnul? Sau, venind lui nevoie,

10. [oare va fi] neavând vreo îndrăzneală înaintea Lui? Sau când, chemându-l El, Îi va asculta Lui?

11. Dar acum vă voi vesti vouă ce este în mâna Domnului. [Despre cele] care este [sunt] la Atotțiitorul nu voi minți.

12. Iată acum, toți ați știut că puneți cele deșarte celor deșerți!

13. Aceasta [este] partea omului neevlavios de la Domnul. Și averea stăpânitorilor va veni de la Atotțiitorul la ei.

14. Dar dacă au să se facă mulți fiii lor, [atunci] întru înjunghiere vor fi. Iar dacă au și să se îmbărbăteze, [atunci] vor cere.

15. Iar cei care trăiesc lui în moarte vor muri [οἱ δὲ περιόντες αὐτοῦ ἐν θανάτῳ τελευτήσουσιν], și [pe] văduva lor nimeni [nu] o va milui.

16. Dacă are să adune ca pământul argintul și asemenea lutului va pregăti aurul,

17. acestea toate cei Drepți le vor câștiga și averile lui cele adevărate le vor ține.

18. Și s-a dus casa lui ca moliile și ca păianjenul.

19. Cel bogat, adormind, și nu va adăuga. Ochii lui i-a deschis și nu este.

20. Durerile l-au întâmpinat pe el ca apa și [odată cu] noaptea l-a cuprins pe el întunericul.

21. Îl va lua pe el arzând și va pleca, și îl va risipi pe el din locul său.

22. Și va arunca peste el și nu îl va cruța. Din mâna Lui [cu] fugă va fugi.

23. Va [vor] plesni peste el mâinile lor și îl va [vor] șuiera pe el din locul său.

Iov, cap. 26, cf. LXX

1. Și răspunzând Iov, zice:

2. „De cine te atașezi? Sau pe cine vrei a ajuta? Oare nu celui mai tare și al cărui braț este puternic?

3. Cu cine te-ai sfătuit? Nu cu cel [care are] toată înțelepciunea? Sau cui vei urma? Nu cu cel [care are] puterea cea mai mare?

4. Cui ai vestit cuvinte? Și a cui este suflarea care a ieșit din tine?

5. Nu uriașii vor sluji sub a apei [μὴ γίγαντες μαιωθήσονται ὑποκάτωθεν ὕδατος] și a vecinilor ei [καὶ τῶν γειτόνων αὐτοῦ]?

6. Gol [este] Iadul înaintea Lui și nu este acoperire pieirii.

7. Întinzând crivățul peste nimic, spânzurând pământul peste nimic.

8. Legând apa în norii Lui și nu s-a despărțit norul sub El.

9. Cel care ține fața tronului [ὁ κρατῶν πρόσωπον θρόνου], întinzând peste el norul Său [ἐκπετάζων ἐπ᾽ αὐτὸν νέφος Αὐτοῦ].

10. Porunca a încercuit-o pe fața apei până la săvârșirea luminii cu întunericul.

11. Stâlpii cerului s-au întins și s-au uimit de certarea Sa.

12. [Cu] tărie a oprit marea și [în] cunoaștere a rănit chitul.

13. Și încuietorile cerului s-au temut de El [κλεῖθρα δὲ οὐρανοῦ δεδοίκασιν Αὐτόν] și [cu] poruncă l-a omorât [pe] balaurul cel căzut [προστάγματι δὲ ἐθανάτωσεν δράκοντα ἀποστάτην].

14. Iată, acestea [sunt] părțile căii Lui! Și pe umezeala cuvântului vom auzi în[tru] El. Și tăria tunetului Său, cine a știut când o va face?”.

Page 1 of 65

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén