Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Category: Traduceri (Page 1 of 64)

Iov, cap. 22, cf. LXX

1. Și răspunzând Elifas Temanitis, zice:

2. „Oare nu Domnul este Cel care învață înțelegerea și știința?

3. Căci [de] ce [el] se îngrijește [de voia] Domnului [τί γὰρ μέλει τῷ Κυρίῳ], dacă tu făceai [pe cele] ale lucrurilor fără de prihană [ἐὰν σὺ ἦσθα τοῖς ἔργοις ἄμεμπτος]? Sau [care este] folosul [ἢ ὠφέλεια], că ai să simplifici calea ta [ὅτι ἁπλώσῃς τὴν ὁδόν σου]?

4. Cu adevărat, cuvântul tău făcând[u-ți], te va mustra [ἦ λόγον σου ποιούμενος ἐλέγξει σε][1] și va intra ție [cu tine] întru judecată [καὶ συνεισελεύσεταί σοι εἰς κρίσιν].

5. Oare nu răutatea ta este multă și nenumărate îți sunt păcatele tale?

6. Și luai zălog fraților tăi în zadar și îmbrăcămintea celor goi ai luat.

7. Și nici apă însetaților [nu] le-ai dat să bea, iar pe flămânzi i-ai lipsit de bucata de pâine.

8. Și te-ai minunat de fața unora și i-ai așezat pe aceia pe pământ.

9. Și pe văduve le-ai trimis deșarte, iar pe orfani i-ai chinuit.

10. De aceea te-au înconjurat curse și te-a râvnit război minunat.

11. Lumina ție întuneric ți-a ieșit și, adormind, apă te-a acoperit.

12. [Oare] nu Cel care locuiește [întru] cei înalți privește [μὴ οὐχὶ ὁ τὰ ὑψηλὰ ναίων ἐφορᾷ] și pe cei care se poartă [cu] vătămare [i-]a smerit?

13. Și ai zis: «Ce, a cunoscut Cel tare? Sau asupra întunericului va judeca?

14. Norii [sunt] ascunderea Lui [νέφη ἀποκρυφὴ Αὐτοῦ] și nu se va vedea [καὶ οὐχ ὁραθήσεται] și pe cercul cerului va trece [καὶ γῦρον οὐρανοῦ διαπορεύσεται]».

15. [Astfel,] nu cale veșnică vei păzi, pe care au călcat oamenii cei nedrepți,

16. care au fost luați înainte de vreme? Râu curgând [sunt] temeliile lor.

17. [Ei sunt] cei care zic: «Domnul, ce ne va face nouă? Sau ce ne va aduce nouă Atotțiitorul?».

18. Și [El este] Care a umplut casele lor de bunătăți. Iar sfatul celor neevlavioși [este] departe de El.

19. Văzând, cei Drepți au râs, iar cel fără de prihană [i-]a disprețuit.

20. Dacă nu a nimicit ființa lor, [atunci] și rămășița lor o va mânca focul.

21. Acum [însă] fii tare, dacă ai [puterea] să rabzi! Apoi roada ta va fi în[tru] bunătăți.

22. Și scoate din gura Lui mărturisire și ia cuvintele Lui în inima ta!

23. Iar dacă ai să te întorci și ai să te smerești pe tine înaintea Domnului, [atunci] departe ai făcut de la locuirea ta pe cel nedrept.

24. Vei pune peste pământ în piatră și ca piatra pârâurilor Ofir [Ωφιρ].

25. Așadar, îți va fi ție Atotțiitorul ajutor dinspre vrăjmași și curat te va da, ca argintul lămurit în foc.

26. Apoi vei îndrăzni înaintea Domnului [εἶτα παρρησιασθήσῃ ἔναντι Κυρίου], căutând întru cer cu veselie [ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν ἱλαρῶς].

27. Și rugându-te către El te va asculta și îți va da ție [ca] să-ți răsplătească rugăciunile.

28. Și îți va reface ție locuința dreptății și pe căile tale va fi lumină.

29. Că s-a smerit pe sine și vei zice: «S-a semețit». Și încovoindu-se, [cu] ochii va mântui,

30. va izbăvi pe cel nevinovat. Iar [tu], mântuiește-te în curatele mâinile tale!”.


[1] Se referă la Dumnezeu. Căci El ne mustră pentru păcatele noastre și intră cu noi întru judecată.

Iov, cap. 21, cf. LXX

1. Și răspunzând Iov, zice:

2. „Ascultați, ascultați-mi cuvintele! Pentru ca să nu-mi fie mie de la voi mângâierea aceasta.

3. Ridicați-mă și eu voi vorbi! [Și] apoi nu vă veți mai bate joc de mine.

4. Căci ce? Oare a omului este mustrarea mea? Sau pentru ce nu mă voi mânia?

5. Uitându-vă întru mine, minunați-vă! [Și] mâna punându-vă întru obraz.

6. Căci și dacă am să-mi aduc aminte, [știu că] am râvnit și [că] au dureri cărnurile mele.

7. Pentru ce trăiesc cei neevlavioși și s-au învechit [pe pământ] și [sunt] în bogăție?

8. Sămânța lor [este] după sufletul [ὁ σπόρος αὐτῶν κατὰ ψυχήν] [lor] și feciorii lor [sunt] în[aintea] ochilor [τὰ δὲ τέκνα αὐτῶν ἐν ὀφθαλμοῖς] [lor].

9. Casele lor sporesc [οἱ οἶκοι αὐτῶν εὐθηνοῦσιν] și frica [este] nicăieri [φόβος δὲ οὐδαμοῦ] și biciul de la Domnul nu este în[tru viața] lor [μάστιξ δὲ παρὰ Κυρίου οὐκ ἔστιν ἐπ᾽ αὐτοῖς].

10. Vaca lor nu a lepădat [οὐκ ὠμοτόκησεν][1] [vițelul] și a scăpat a lor, cea care are în pântece și nu a căzut.

11. Și rămân ca oile cele veșnice [πρόβατα αἰώνια] și copiii lor se joacă.

12. Luând psaltirion și liră și se veselesc [cu] glas de psalm [καὶ εὐφραίνονται φωνῇ ψαλμοῦ].

13. Și în bunătăți și-au sfârșit viața lor și în odihna Iadului au adormit [ἐν δὲ ἀναπαύσει ᾍδου ἐκοιμήθησαν].

14. Și zice Domnului[2]: „Depărtează-Te de la mine! Căile Tale a le ști nu voiesc.

15. Ce, [nu este] destul că Îi vom sluji Lui? Și ce folos [avem] că vom întâmpina [fața] Lui?”.

16. Căci în mâinile lor era[u] cele bune și faptele celor neevlavioși [El] nu le privește.

17. Și însă nu [va fi doar atât], ci și luminătorul celor neevlavioși se va stinge și le va veni lor pieire și chinurile pe ei îi vor ține din urgie[3].

18. Și vor fi ca paiele înaintea vântului și ca praful pe care l-a luat vijelia.

19. Să lipsească pe fii de averile sale? Va răsplăti către el și va cunoaște?

20. Să vadă ochii lui înjunghierea sa și de la Domnul să nu se mântuiască?

21. Căci ce [este]? Voia lui [este] în casa sa, împreună cu el, și numerele lunilor lui s-au împărțit.

22. Dacă [oare] nu Domnul este Cel care învață înțelegerea și știința? Și El uciderile le va judeca [Αὐτὸς δὲ φόνους διακρινεῖ].

23. Acesta va muri în tăria simplității sale [οὗτος ἀποθανεῖται ἐν κράτει ἁπλοσύνης αὐτοῦ] și [va trăi] tot bine-pătimind și bine-crescând [ὅλος δὲ εὐπαθῶν καὶ εὐθηνῶν].

24. Și cele dinăuntru ale sale [sunt] pline de grăsime și măduva lui se revarsă.

25. Și moare de amărăciunea sufletului [ὁ δὲ τελευτᾷ ὑπὸ πικρίας ψυχῆς], nemâncând niciun bine [οὐ φαγὼν οὐδὲν ἀγαθόν].

26. Și împreună dorm în pământ [ὁμοθυμαδὸν δὲ ἐπὶ γῆς κοιμῶνται] și putreziciunea pe ei i-a acoperit [σαπρία δὲ αὐτοὺς ἐκάλυψεν].

27. Așa că v-am știut pe voi, că[ci cu] îndrăzneală stați mie [împotrivă].

28. Că veți zice: «Unde este casa stăpânitorului? Și unde este umbra corturilor celor neevlavioși?».

29. Întrebați pe cei care merg pe lângă cale! Și semnele lor nu le vei înstrăina.

30. Că întru ziua pieirii se va ușura cel rău [și] întru ziua urgiei lui se va duce.

31. Cine va vesti înaintea feței sale calea sa? Și [pentru ceea ce] el a făcut, cine îi va răsplăti lui?

32. Și el întru mormânt a fost dus și peste sicriu a privegheat.

33. I s-au îndulcit lui pietricelele pârâului [ἐγλυκάνθησαν αὐτῷ χάλικες χειμάρρου]. Și după el tot omul va merge și înaintea lui [au fost] nenumărați [oameni].

34. Și cum[, așadar], mă mângâiați [cu] cele deșarte? Și [cum] să mă odihnesc [a nu mai spune] de voi nimic?”.


[1] Nu a avortat. Forma de aorist ὠμοτόκησεν e unică în LXX.

[2] Cel păcătos. Pentru ca în versetul următor să Îi vorbească Lui întreaga umanitate păcătoasă.

[3] Din urgia lui Dumnezeu.

Iov, cap. 20, cf. LXX

1. Și răspunzând Sofar Mineosul, zice:

2. „Nu așa gândeam [că] vei răspunde tu acestea împotrivă și [că] nu înțelegeți mai mult decât [înțeleg] și eu.

3. Învățătura rușinii mele voi auzi și Duh de înțelegere [Πνεῦμα ἐκ τῆς συνέσεως] răspunde mie.

4. Nu acestea ai cunoscut de la aceasta, încă de care [când] a fost pus omul pe pământ?

5. Căci veselia celor neevlavioși [este] căderea cea minunată, iar bucuria celor fărădelege [este] pieirea.

6. Dacă are să se suie întru cer darurile sale [ἐὰν ἀναβῇ εἰς οὐρανὸν αὐτοῦ τὰ δῶρα], jertfa lui și de nori are să se atingă [ἡ δὲ θυσία αὐτοῦ νεφῶν ἅψηται].

7. Căci [atunci] când are să-i pară a fi deja întemeiat, atunci întru sfârșit/ pe vecie va pieri [τότε εἰς τέλος ἀπολεῖται], iar cei care l-au văzut pe el vor zice: «Unde este?».

8. Ca un vis zburând nu are să se afle și a zburat ca o nălucă de noapte [ἔπτη δὲ ὥσπερ φάσμα νυκτερινόν].

9. Ochiul a trecut cu vederea și nu va adăuga și nu-l va mai vedea pe el locul său.

10. Pe fiii lui să-i nimicească cei mai mici [decât ei] și mâinile lui să aprindă dureri [αἱ δὲ χεῖρες αὐτοῦ πυρσεύσαισαν ὀδύνας].

11. Oasele lui s-au umplut de tinerețea sa [ὀστᾶ αὐτοῦ ἐνεπλήσθησαν νεότητος αὐτοῦ] și cu el peste țărână va dormi.

12. Dacă are să se îndulcească răutatea în gura lui [ἐὰν γλυκανθῇ ἐν στόματι αὐτοῦ κακία], o va ascunde pe ea sub limba sa [κρύψει αὐτὴν ὑπὸ τὴν γλῶσσαν αὐτοῦ].

13. Nu o va milui pe ea și nici nu o va părăsi pe ea, ci o va aduna pe ea în mijlocul gâtului său.

14. Și nu are să poată să-și ajute sieși, [căci] fierea aspidei [este] în pântecele său.

15. Avuție nedreaptă adunând, va fi vărsat[1] din casa lui. Îngerul îl va trage afară pe el[2].

16. Și mânia balaurilor[3] să-l sugă și să-l ucidă pe el limba șarpelui.

17. Să nu vadă mulsul călătorilor/ al nomazilor [μὴ ἴδοι ἄμελξιν νομάδων] și nici pășunile mierii și ale untului.

18. Întru cele zadarnice și cele deșarte s-a ostenit [pentru] avuție, din care [însă] nu va gusta, [și care este] ca o carne nemestecată [și] neînghițită.

19. Căci multe case ale celor neputincioși a spart și petrecerea [lor] a cuprins-o și nu a ridicat-o.

20. Nu este mântuirea lui în cele ale avuțiilor, [căci] în pofta lui nu se va mântui [ἐν ἐπιθυμίᾳ αὐτοῦ οὐ σωθήσεται].

21. Nu este rămășiță a mâncărurilor sale, pentru aceea bunătățile nu va [vor] înflori lui.

22. Și când are să i se pară [că] este deja plin, [atunci] va fi apăsat și toată nevoia peste el va veni.

23. Dacă întrucâtva [are] să-și umple pântecele său, [El are] să trimită peste el mânia urgiei [Sale, ca] să-l spele pe el dureri.

24. Și nu are să se mântuiască din mâna fierului, [ci are] să-l rănească pe el arcul de aramă.

25. [Ca] să iasă prin gura lui săgeata și fulgerele în locuințele lui să umble [și] peste [inima] lui frici.

26. Iar tot întunericul lui să-l rabde. [Căci] îl va mânca pe el focul cel nears [πῦρ ἄκαυστον][4] și [are] să-i chinuie lui, celui venit ultimul, casa.

27. Și cerul să-i descopere fărădelegile lui și pământul să se ridice împotriva lui.

28. Să tragă casa lui pieirea [până] întru sfârșit și ziua urgiei [Domnului] să-i vină lui.

29. Aceasta [este] partea omului celui neevlavios de la Domnul și stăpânirea averilor sale de la Supraveghetor [παρὰ τοῦ Ἐπισκόπου]”.


[1] Vomitat.

[2] Din trupul său.

[3] A demonilor.

[4] Sintagmă unică în LXX. Și se referă la focul cel veșnic al Iadului.

Iov, cap. 19, cf. LXX

1. Și răspunzând Iov, zice:

2. „Până ce veți face osteneală sufletului meu și mă dărâmați [cu] cuvintele [καὶ καθαιρεῖτε με λόγοις]?

3. Cunoașteți numai că Domnul m-a făcut așa! Mă vorbiți de rău, nerușinându-vă de mine, [și] mințiți mie.

4. Da, într-adevăr, [dacă] cu adevărat eu m-am înșelat [m-aș fi înșelat] și lângă mine petrece [ar fi petrecut] înșelătorul [πλάνος], [puteați] să vorbiți cuvânt care nu se cuvenea. Însă cuvintele mele se înșală, dar nu asupra vremii.

5. Și las la o parte că asupra mea vă măriți și săriți mie [cu] ocară [ἐνάλλεσθε δέ μοι ὀνείδει].

6. Așadar, cunoașteți că Domnul este Cel care a tulburat [γνῶτε οὖν ὅτι ὁ Κύριός ἐστιν ὁ ταράξας] și întăritura Lui peste mine a înălțat [ὀχύρωμα δὲ Αὐτοῦ ἐπ᾽ ἐμὲ ὕψωσεν]!

7. Iată, râd ocării și nu voi vorbi, voi striga și nicăieri [nu este] judecată [pentru mine][1]!

8. Împrejur m-am zidit și nu am să trec, peste fața mea întuneric am pus [ἐπὶ πρόσωπόν μου σκότος ἔθετο].

9. Și slava de la mine a dezbrăcat și a luat cununa de pe capul meu.

10. M-a rupt împrejur și mă duceam. Și a tăiat ca un copac nădejdea mea [ἐξέκοψεν δὲ ὥσπερ δένδρον τὴν ἐλπίδα μου].

11. Și groaznic mie [cu] urgie [m-]a folosit [δεινῶς δέ μοι ὀργῇ ἐχρήσατο] și m-a considerat pe mine ca vrăjmaș [ἡγήσατο δέ με ὥσπερ ἐχθρόν][2].

12. Și împreună au venit atacatorii Lui peste mine [ὁμοθυμαδὸν δὲ ἦλθον τὰ πειρατήρια Αὐτοῦ ἐπ᾽ ἐμοὶ] [și întru] căile mele m-au înconjurat iscoadele[3] [ταῖς ὁδοῖς μου ἐκύκλωσάν με ἐγκάθετοι].

13. Și frații mei s-au depărtat de la mine [ἀπ᾽ ἐμοῦ δὲ ἀδελφοί μου ἀπέστησαν] [și mai degrabă] au cunoscut pe cei străini decât pe mine [ἔγνωσαν ἀλλοτρίους ἢ ἐμε]. Iar prietenii mei nemilostivi s-au făcut [φίλοι δέ μου ἀνελεήμονες γεγόνασιν].

14. Nu mi s-au prefăcut cei aproape ai mei [οὐ προσεποιήσαντό με οἱ ἐγγύτατοί μου][4] și cei care știau numele meu m-au uitat [καὶ οἱ εἰδότες μου τὸ ὄνομα ἐπελάθοντό μου].

15. [Pentru] vecinii casei și slujnicele mele, străin [ἀλλογενὴς] eram înaintea lor.

16. [Pe] slujitorul meu l-am strigat și nu a ascultat, și gura mea se ruga [de el].

17. Și o rugam pe femeia mea și îi chemam binevoitor pe fiii concubinelor mele,

18. iar ei întru veac m-au părăsit. Când am să mă ridic[5], [ei] împotriva mea vorbesc.

19. Și m-au urât cei care mă știau. Așadar, cei care m-au iubit, [aceia] s-au ridicat împotriva mea.

20. În pielea mea au putrezit cărnurile mele [ἐν δέρματί μου ἐσάπησαν αἱ σάρκες μου], iar oasele mele în dinți se țin.

21. Miluiți-mă, miluiți-mă, o, prietenilor, căci mâna Domnului este cea care s-a atins de mine [χεὶρ γὰρ Κυρίου ἡ ἁψαμένη μού ἐστιν]!

22. Și de ce mă prigoniți ca și Domnul [διὰ τί δέ με διώκετε ὥσπερ καὶ ὁ Κύριος], și de cărnurile mele nu vă săturați?

23. Căci cine să dea [poruncă] să scrie cuvintele mele [τίς γὰρ ἂν δῴη γραφῆναι τὰ ῥήματά μου] și să le pună pe ele în carte întru veac [τεθῆναι δὲ αὐτὰ ἐν βιβλίῳ εἰς τὸν αἰῶνα]?

24. În condei de fier și de plumb [să le scrie] sau în pietre să le sculpteze?

25. Căci știu că veșnic este Cel care mă va dezlega pe mine pe pământ [οἶδα γὰρ ὅτι ἀέναός ἐστιν ὁ ἐκλύειν με μέλλων ἐπὶ γῆς],

26. [ca] să ridice pielea mea care a îndurat acestea [ἀναστήσαι τὸ δέρμα μου τὸ ἀνατλῶν ταῦτα]. Căci de la Domnul acestea mi s-a[u] săvârșit [παρὰ γὰρ Κυρίου ταῦτά μοι συνετελέσθη],

27. pe care eu însumi le știu. Pe care ochiul meu le-a văzut și nu altul. Și toate în sânul meu s-a[u] săvârșit.

28. Iar dacă și veți zice: «Ce vom zice înaintea lui? Și rădăcina cuvântului vom afla în[tru] el [καὶ ῥίζαν λόγου εὑρήσομεν ἐν αὐτῷ]?»,

29. temeți-vă, așadar, și voi de văl [ἐπικαλύμματος], căci mânia [Domnului] peste cei fărădelege va veni și atunci vor cunoaște unde le este lor pădurea [καὶ τότε γνώσονται ποῦ ἐστιν αὐτῶν ἡ ὕλη]!”.


[1] Nu sunt judecat de către nimeni.

[2] Se referă la cum a fost socotit el de către Dumnezeu.

[3] Spionii. Cei trimiși să vadă ce face Sfântul Iov.

[4] Nu s-au prefăcut că mă compătimesc, că sunt cu mine în durere.

[5] De jos. Când am să mă ridic în picioare.

Iov, cap. 18, cf. LXX

1. Și răspunzând Baldad Safhitis, zice:

2. „Până ce [când] nu vei înceta? Oprește-te, ca și ei [noi] să grăim!

3. Pentru ce ca dobitoacele am tăcut înaintea ta?

4. Ți-a folosit ție urgia[1]? Căci ce [s-a petrecut cu tine]? Dacă tu ai să mori, nelocuit [va fi cel] sub cer? Sau se va [vor] răsturna munții din temelii?

5. Și lumina celor neevlavioși se va stinge [καὶ φῶς ἀσεβῶν σβεσθήσεται] și nu se va duce văpaia lor [καὶ οὐκ ἀποβήσεται αὐτῶν ἡ φλόξ][2].

6. Lumina lui [va fi] întuneric în[tru] locuire [τὸ φῶς αὐτοῦ σκότος ἐν διαίτῃ] și luminătorul în [sufletul] său se va stinge [ὁ δὲ λύχνος ἐπ᾽ αὐτῷ σβεσθήσεται].

7. Să vâneze cei mai mici averile sale și să cadă sfatul său.

8. Și a fost aruncat piciorul său în cursă, în a plasei [cuprindere] să se înfășoare.

9. Să vină peste el curse. Va întări peste el [pe cei] însetați.

10. S-a ascuns în pământ funia lui [κέκρυπται ἐν τῇ γῇ σχοινίον αὐτοῦ] și apucarea[3] lui pe cărări [καὶ ἡ σύλλημψις αὐτοῦ ἐπὶ τρίβων].

11. Împrejur [au venit] durerile [ca] să-l nimicească pe el. Și mulți [sunt] împrejurul picioarelor lui, [ca] să vină [ei] în foamete strâmtă [ἔλθοισαν ἐν λιμῷ στενῷ].

12. Și trupul[4] lui a fost pregătit minunat [πτῶμα δὲ αὐτῷ ἡτοίμασται ἐξαίσιον][5].

13. Să mănânce [ei] ramurile picioarelor sale și moartea va mânca cele frumoase ale sale[6].

14. Și să oprească vindecarea din locuirea sa și să aibă el nevoie cu pricină împărătească.

15. Va locui în cortul său în noaptea lui, semăna-se-vor cele bine-cuviincioase ale sale [cu] pucioasă [κατασπαρήσονται τὰ εὐπρεπῆ αὐτοῦ θείῳ].

16. Dedesubt rădăcinile sale se vor usca și de sus ca cădea secerișul său.

17. Pomenirea lui să piară de pe pământ și este numele lui peste fața cea mai din afară [καὶ ὑπάρχει ὄνομα αὐτῷ ἐπὶ πρόσωπον ἐξωτέρω].

18. Să-l lepede pe el din lumină întru întuneric.

19. Nu va fi cunoscut în poporul său și nici mântuită în cel de sub cer casa lui, ci în ale lui vor trăi alții.

20. Peste el au suspinat cei de apoi, iar pe cei dintâi i-a cuprins minunea.

21. Acestea sunt casele celor nedrepți și acesta [este] locul celor care nu L-au cunoscut pe Domnul”.


[1] Urgia lui Dumnezeu.

[2] Nu va avea sfârșit văpaia care îi chinuie, pentru că ea îi va chinui veșnic.

[3] Prinderea, arestarea.

[4] Trupul lui adormit.

[5] Iar aici avem o profeție despre moartea Domnului și despre șederea trupului Său în mormânt, care nu a cunoscut stricăciunea.

[6] Cu referire la moartea Domnului.

Iov, cap. 17, cf. LXX

1. Pier, [cu] duhul [fiind] purtat. Și mă rog de îngropare și nu o dobândesc.

2. Mă rog ostenind[u-mă] și ce făcând [voi face]?

3. Și mi-au furat averile cei străini. Cine este acesta? [Cu] mâna mea să se lege!

4. Că inima lor ai ascuns-o de minte [ὅτι καρδίαν αὐτῶν ἔκρυψας ἀπὸ φρονήσεως][1]. Pentru aceasta nu ai să îi înalți pe ei.

5. [Cu] parte va vesti răutățile. Iar ochii mei s-au topit peste a fiilor.

6. Și m-ai pus[2] zicere [θρύλημα] în[tre] neamuri și râsul lor am ieșit[3].

7. Căci s-au învârtoșat de urgie ochii mei [și] am fost înconjurat foarte mult de către toți.

8. Minunarea i-a cuprins [pe] cei adevărați pentru aceasta. Și cel Drept peste cel fărădelege să se ridice.

9. Și să țină cel credincios calea sa și cel curat [cu] mâinile să ia îndrăzneală.

10. Dar însă nu [stau așa lucrurile], ci toți vă băgați [în seamă]. Și veniți acum, dar nu aflu în voi adevăr [οὐ γὰρ εὑρίσκω ἐν ὑμῖν ἀληθές].

11. Zilele mele au trecut în răcnet [αἱ ἡμέραι μου παρῆλθον ἐν βρόμῳ] și s-a[u] rupt încheieturile inimii mele [ἐρράγη δὲ τὰ ἄρθρα τῆς καρδίας μου].

12. Noaptea întru zi au pus, lumina aproape de la fața întunericului.

13. Căci dacă am să rabd [ἐὰν γὰρ ὑπομείνω], Iadul [va fi] casa mea [ᾍδης μου ὁ οἶκος] și în întuneric mi-a așternut așternutul meu [ἐν δὲ γνόφῳ ἔστρωταί μου ἡ στρωμνή].

14. Moartea am chemat-o a fi tatăl meu și maica mea și soră [a fi] putreziciunea.

15. Așadar, unde încă îmi este mie nădejdea? Voi vedea cu adevărat bunătățile mele?

16. Cu adevărat, cu mine în Iad vor coborî sau împreună vom coborî în pământ?”.


[1] Cu referire la Dumnezeu. Pentru că El a făcut aceasta.

[2] Tot cu adresă la Dumnezeu.

[3] Și am ajuns de râsul lor.

Iov, cap. 16, cf. LXX

1. Și răspunzând Iov, zice:

2. „Auzit-am [ca] acestea multe, [căci] mângâietori de rele [παρακλήτορες κακῶν] [sunteți] toți.

3. Căci ce, nu este rânduială cuvintelor Duhului? Sau ce îți [te] va supăra ție [pe tine], că răspunzi?

4. Și eu [pot] ca și voi vorbind [să vorbesc], dacă se supunea [s-ar fi supus] și sufletul vostru în locul celui al meu. Atunci voi sări [întru] voi [cu] cuvinte și voi clătina împotriva voastră capul.

5. Și să fie tărie[1] în gura mea [εἴη δὲ ἰσχὺς ἐν τῷ στόματί μου] și mișcarea buzelor nu o voi înfrâna [κίνησιν δὲ χειλέων οὐ φείσομαι][2].

6. Căci dacă voi vorbi, nu mă va durea rana. Iar dacă și voi tăcea, [cu] cât mai puțin mă voi răni?

7. Iar acum ostenit m-am făcut [νῦν δὲ κατάκοπόν με πεποίηκεν], nebun [μωρόν], putred [σεσηπότα].

8. Și Te-ai apucat de mine [καὶ ἐπελάβου μου]. Întru mărturie a făcut [εἰς μαρτύριον ἐγενήθη] [aceasta]. Și s-a ridicat în mine minciunea mea [καὶ ἀνέστη ἐν ἐμοὶ τὸ ψεῦδός μου] [și] în fața mea a dat răspuns [κατὰ πρόσωπόν μου ἀνταπεκρίθη].

9. [În] urgie folosindu[-mă Dumnezeu] [ὀργῇ χρησάμενος][3], m-a doborât [κατέβαλέν με], scrâșnind asupra mea dinții [ἔβρυξεν ἐπ᾽ ἐμὲ τοὺς ὀδόντας] [Lui], săgețile atacatorilor Lui în mine a[u] căzut [βέλη πειρατῶν Αὐτοῦ ἐπ᾽ ἐμοὶ ἔπεσεν].

10. [Cu] pironirile ochilor a sărit, [cu ceva] ascuțit m-a lovit întru obraz și împreună au alergat împotriva mea.

11. Căci m-a dat Domnul întru mâinile celui nedrept [παρέδωκεν γάρ με ὁ Κύριος εἰς χεῖρας ἀδίκου] și la cei neevlavioși m-a aruncat [ἐπὶ δὲ ἀσεβέσιν ἔρριψέν με].

12. Fiind în pace, [El] m-a risipit. Luându-mă de păr, m-a smuls. M-a pus ca pe un semn [κατέστησέν με ὥσπερ σκοπόν].

13. M-au înconjurat [cu] sulițe, aruncând întru rinichii mei. Necruțând[u-mă], au vărsat întru pământ fierea mea.

14. Doborându-mă cădere peste cădere [κατέβαλόν με πτῶμα ἐπὶ πτώματι], au alergat către mine cei care pot [ἔδραμον πρός με δυνάμενοι].

15. Sac am cusut peste pielea mea și puterea mea în pământ s-a stins.

16. Pântecele meu a ars de [atâta] plâns [ἡ γαστήρ μου συγκέκαυται ἀπὸ κλαυθμοῦ] și peste pleoapele mele [s-a lăsat] umbra [ἐπὶ δὲ βλεφάροις μου σκιά].

17. Și [lucru] nedrept nu era în mâinile mele și rugăciunea mea [era] curată.

18. Și pământul are să acopere peste sângele trupului meu, [încât] nici să fie [nu va fi] loc strigării mele.

19. Și acum, iată, în ceruri [este] mărturia mea [καὶ νῦν ἰδοὺ ἐν οὐρανοῖς ὁ μάρτυς μου] și cunoscătorul meu [este] în[tru] cei prea înalți [ὁ δὲ συνίστωρ μου ἐν ὑψίστοις]!

20. Să ajungă rugăciunea mea către Domnul [ἀφίκοιτό μου ἡ δέησις πρὸς Κύριον] și înaintea Lui să picure ochiul meu [ἔναντι δὲ αὐτοῦ στάζοι μου ὁ ὀφθαλμός].

21. Și să fie mustrarea omului înaintea Domnului și fiul omului [înaintea] aproapelui său.

22. Și ani nenumărați au venit și voi merge [în] calea pe care nu mă voi mai întoarce.


[1] Slava lui Dumnezeu, harul Său.

[2] Nu îmi voi opri buzele în slujirea Domnului, ci Îl voi lăuda pe El și voi vorbi despre El oamenilor.

[3] În urgia Lui certându-mă, El m-a folosit duhovnicește, m-a înțelepțit.

Page 1 of 64

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén