Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Category: Vieţile Sfinţilor (Page 1 of 5)

Viața Sfântului Ignatie Briancianinov [4]

Viața Sfântului Ignatie Briancianinov, trad. din lb. rusă de Angela Voicilă, volum îngrijit de Mihaela Bejan, Ed. Areopag, București, 2016, 425 p. + 7 fotografii.

*

Cei din propria sa cancelarie sinodală îl prigonesc pe Sfântul Ignatie, p. 287. Pentru că „îl dușmăneau din pricina felului său direct de a fi, din pricina luptei neînfricate împotriva nelegiuirilor acelor funcționari, din pricina grijii stăruitoare pentru binele turmei sale și pentru întreaga rânduială a Bisericii”, p. 287.

În vara lui 1859, pentru o lună, Sfântul Ignatie a locuit pe malul Mării Negre și s-a bucurat de băile în apa mării, p. 315.

Într-o predică a sa, Sfântul Ignatie a afirmat faptul că „adevărata libertate a omului constă în primirea și asimilarea de către om a legii lui Hristos”, p. 327.

Într-o scrisoare din 13 aprilie 1860, Sfântul Ignatie citează o spusă a Sfântului Serafim din Sarov, p. 328-329, adică pe aceasta: „Trebuie să învățăm istoria Creștinismului nu dintr-o deșartă și îngâmfată curiozitate, ci pentru a vedea la câte atacuri a fost supusă Biserica și diferiți membri ai ei în toate timpurile și văzând aceasta, să adunăm puterea și înțelepciunea de care avem nevoie pentru a răbda furtunile vremii de astăzi și pentru a ne controla pe noi înșine în timpul acestor furtuni”, p. 329-330. Pentru că istoria Bisericii este o lecție continuă de înțelepciune pentru viața noastră creștină.

Mitropolitul nu îi trimite banii de care are nevoie, pentru ca Sfântul Ignatie să trăiască o viață mizeră în eparhia sa, p. 332. Însă, mărturisește el, „Dumnezeu a trimis oameni buni, care m-au ajutat și pe mine personal, și au ajutat și casa arhierească”, p. 332.

Într-un raport al său, Sfântul Ignatie scria: „Păcatul are logica sa, dreptatea sa, propria putere a cuvântului! O astfel de otravă se întinde cu repeziciune în mediul tinerilor”, p. 346.

La cererea sa, pe 5 august 1861 Sfântul Ignatie este eliberat din funcție și i se stabilește pensia de 1000 de ruble pe an. Mai apoi a mai primit încă 500 de ruble din poruncă imperială, p. 355.

Pe 19 septembrie 1861 Țarul îi conferă distincția Sfânta Ana în treapta întâi, p. 356.

Fiind la Moscova, Sfântul Ignatie suferă „un atac nervos al piciorului drept”, fapt pentru care mai stă două săptămâni în oraș și e tratat cu lipitori, rămânând cu o neputință la picior, p. 357.

Pe 13 octombrie 1861 ajunge în Mănăstirea Nicolo-Babaevski, p. 360, unde va rămâne să locuiască, p. 364.

La 7 dimineața bea ceai pentru ca să își încălzească sângele, p. 364. Și dormea așa cum fusese îmbrăcat peste zi, p. 365.

Ivan Ilici Glazunov (1826-1889) a fost editorul cărților Sfântului Ignatie, p. 407-408 și p. 407, n. 137. Opera sa a fost cuprinsă în 5 volume, după care au mai apărut alte cărți distincte, alături de scrisorile sale, p. 408-409.

Cu 5 ani înainte de adormirea sa, adică în 1862, Sfântul Ignatie și-a scris testamentul său duhovnicesc, care a fost înregistrat pe 20 iulie 1863, la Judecătoria civilă din Kostroma, p. 410. Și în acesta i-a lăsat fratelui său Petru Alexandrovici Briancianinov toate operele sale teologice, p. 410.

În 1866 se publică vol. 3 și 4 din Operele sale, p. 411. Era „istovit de boală și de îmbătrânirea precoce”, p. 411. A avut conștiința că nu va muri până nu va stabili „cuvintele adevărului”, adică până nu își va vedea pusă la punct opera sa, p. 411.

În iarna dintre 1866-1867 a pregătit vol. al 5-lea din Operele sale, dar a continuat și să scrie, p. 414. Scria zilnic, deși îl dureau inima și picioarele, p. 414.

Pe 21 aprilie 1867 a primit vol. 3 și 4 din Operele sale, proaspăt tipărite, trimise din Petersburg, p. 415.

Își presimte moartea, p. 416. În Săptămâna Patimilor a avut o ușoară congestie cerebrală, p. 416. Pe 25 aprilie 1867 are o altă congestie, p. 416. Însă nu dorește să vină la el medicul, p. 417.

A adormit pe 30 aprilie 1867, în zi de duminică, înainte de ora 8 dimineața, p. 418-419. A adormit pe când se ruga, p. 419. Însă când trupul Sfântului Ignatie a fost pus pe masă, fața lui „strălucea de o bucurie luminoasă, nepământească”, p. 420. În aceeași zi adormise și Sfântul Nil Sorski (1433-1508), cf. p. 421 și p. 421, n. 148.

„Trei zile a stat trupul Episcopului Ignatie în chiliile sale, păstrându-și neschimbată expresia luminoasă a chipului, apoi el a început să se umfle și a fost mutat”, p. 422. A fost înmormântat a 6-a zi de la adormirea sa, într-o zi de vineri, pe 5 mai 1867. Au fost aproape 5.000 de oameni la Înmormântarea sa, p. 423.

Viața Sfântului Ignatie Briancianinov [3]

Viața Sfântului Ignatie Briancianinov, trad. din lb. rusă de Angela Voicilă, volum îngrijit de Mihaela Bejan, Ed. Areopag, București, 2016, 425 p. + 7 fotografii.

*

Sfântul Ignatie locuiește în pustia Sfântului Serghie în două camere, alături de cei 8 Monahi care l-au însoțit, p. 101, trei novici și doi frați, p. 102.

El devine Stareț aici în timp ce Mănăstirea împlinea 100 de ani de existență, p. 102.

Însă aici se îmbolnăvește de mai multe ori, p. 102-103, fiind necăjit și de invidia, bârfa și clevetirea unora, p. 103. Căci el mărturisea: „aici am văzut dușmanii, răsuflând de o ură neîmpăcată și de setea pierderii mele”, p. 103.

Țarul ajută Mănăstirea cu bani și va fi restaurată în 1838, iar în 1842 s-au făcut strane somptuoase din banii dăruiți de Țarina Alexandra Feodorovna, p. 104-105.

Episcopii aveau o atitudine dușmănoasă față de Sfântul Ignatie, p. 111. Iar oamenii de lume îl invidiau pentru că Țarul și Țarina își manifestau bunăvoința față de el, p. 113.

În 1837 Mănăstirea avea 42 de Monahi, p. 118.

Pe 18 aprilie 1838 Sfântul Ignatie este decorat cu ordinul Sfânta Ana în treapta a doua, iar pe 22 iunie 1838 a fost numit Arhiereul tuturor Mănăstirilor din Eparhia Sankt-Petersburgului, p. 157.

Pe 24 mai 1839 el ajunge deputat duhovnicesc pentru urmărirea unei crime, p. 157-158.

Datorită unei discuții polemice cu un abate romano-catolic, Țarul i-a interzis să mai iasă din Mănăstire fără aprobarea sa, p. 164.

Sfântul Ignatie a murit din cauza unei boli de inimă, p. 164.

Sfântul Ignatie privea totul duhovnicește, p. 169. Și știa să primească spovedania gândurilor, p. 170. Pentru că „experiența multilaterală, înțelegerea adâncă, atenția permanentă și exactă asupra sinelui l-au făcut foarte iscusit în observarea rănilor sufletești, de care el se atingea întotdeauna cu cel mai fin bisturiu al cuvântului duhovnicesc”, p. 170.

Asculta în fiecare zi spovedania gândurilor, p. 172.

Clerul din vremea sa considera scrierile Sfântului Ignatie „necorespunzătoare spiritului culturii academice, chiar dacă aveau un caracter pur ortodox”, p. 181. Fapt pentru care Episcopii au dat poruncă „cenzorilor duhovnicești să „îndrepte” lucrările” teologice ale Sfântului Ignatie Briancianinov, „astfel încât să-i fie distrusă dorința de a-și da operele sale duhovnicești la tipărit”, p. 181. Semn evident al faptului că mulți dintre contemporanii săi nu îl înțelegeau.

Când propunerea ÎPS Antonie de a-l deporta la Mănăstirea Soloveț nu s-a materializat, Sfântul Ignatie a fost îndurerat „printr-o sâcâială continuă, prin acuzații bazate pe zvonuri mincinoase și în esență minore, dar care aveau un ecou dureros în sufletul” său, p. 185.

În noiembrie 1846 el s-a îmbolnăvit și a zăcut în pat toată iarna, p. 185. Iar la sfârșitul iernii anului 1847, Sfântul Ignatie a cerut să fie eliberat din funcție pe motiv de boală, pentru ca să se odihnească în Mănăstirea Nikolo-Babaevski din Eparhia Kostroma, lucru pe care și-l dorea și Mitropolitul și vicarul său, p. 185.

Primește un concediu de 11 luni, p. 186, în Mănăstirea Babaevski, p. 193. În primăvara lui 1848 și-a vizitat satul natal, p. 196. Pe 15 iunie 1848 slujește în Palatul Novo-Serghievsk, p. 196.

Pe 21 aprilie 1851 Sfântul Ignatie primește distincția Sfântul Vladimir în treapta a treia, p. 201.

Pe 25 octombrie 1857 Sfântul Ignatie a fost ales Episcop și pe 27 octombrie 1857 a fost hirotonit în Catedrala din Cazan ca Episcop de Caucaz și Marea Neagră, p. 224.

Țarina Alexandra Iosifovna își exprimă regretul în fața Sfântului Ignatie, abia hirotonit Episcop, că Monahii din pustia Sfântului Serghie „se comportă nepotrivit cu jurămintele lor de castitate și neagonisire”, p. 225. La care Sfântul Ignatie îi răspunde: „Ce porunciți să fac, Înălțimea voastră, când sunt doamne, dintre cele mai sus-puse, de la curtea Înălțimii voastre, care sunt gata să plătească oricât numai pentru a avea un ibovnic dintre Monahii pustiei Sfântului Serghie?”, p. 225-226. Care a fost reacția Împărătesei? „Țarina, acoperindu-și fața cu ambele mâini, s-a ridicat și cu pași repezi a ieșit din încăpere”, p. 226.

Ca Stareț, Sfântul Ignatie nu a strâns nicio bogăție. Fapt pentru care a avut nevoie de bani de la alții ca să ajungă la Eparhia lui, p. 234.

În ianuarie 1858 Sfântul Ignatie ajunge în Sevastopol, în Eparhia sa, și constată că nu are casă arhierească. Fapt pentru care doarme la un negustor, p. 236. S-a păstrat predica sa din 5 ianuarie 1858 de la venirea sa în Eparhie, cf.  p. 237, n. 96. Și atunci el le-a vorbit despre pacea lui Hristos, p. 237-238.

Sfântul Ignatie a fost bolnav și de scrofuloză, reumatism și hemoroizi, p. 243.

Viața Sfântului Ignatie Briancianinov [2]

Viața Sfântului Ignatie Briancianinov, trad. din lb. rusă de Angela Voicilă, volum îngrijit de Mihaela Bejan, Ed. Areopag, București, 2016, 425 p. + 7 fotografii.

*

Ca să scape de presiunile tatălui său, Sfântul Ignatie depune voturile monahale, p. 76-77. E tuns monah pe 28 iunie 1831, de PS Ștefan în Catedrala Învierea Domnului din Vologda. Și i-a pus numele Ignatie în cinstea Sfântului Sfințit Mucenic Ignatios, Purtătorul de Dumnezeu, Patriarhul Antiohiei, p. 77-78. Nașul său de călugărie: Arhim. Eutihian, Rectorul Seminarului din Vologda, p. 78.

Pe 29 ianuarie Sfântul Ignatie își sărbătorea ziua Îngerului său păzitor, p. 78. E pentru prima oară când aud că cineva își sărbătorește într-o anume zi pe Sfântul său Înger păzitor. Însă cred că e un lucru foarte bun să prăznuim o astfel de zi.

Tatăl său nu a acceptat intrarea lui în monahism, în timp ce mama sa a fost mai înțelegătoare, p. 78-79.

Pe 5 iulie 1831 e hirotonit Ierodiacon, iar pe 20 iulie 1831 e hirotonit Ieromonah de același Episcop Ștefan, p. 79.

Pentru învățarea Slujbelor bisericești este trimis la Părintele Vasile Nordov, cu care va fi prieten până la sfârșitul vieții sale, p. 79. Diaconul Alexandru Petropavlovski din Vologda devine Nebun pentru Hristos și avea harisma înainte-vederii și pe cea a cuvântului puternic, aducător de smerenie. Fericitul Alexandru va adormi în 1876 și Sfântul Ignatie îl cunoștea, p. 79-80.

Pe 6 ianuarie 1832 devine restauratorul Mănăstirii Lopotov-Pelișemski, p. 80. Mănăstirea Lopotov a fost înființată de Sfântul Grigorie Lopotov, Făcătorul de minuni, p. 82. Și când a ajuns la Mănăstire a găsit-o ruinată, săracă și cu Monahi puțini, p. 82.

Mama Sfântului Ignatie adoarme pe 25 iulie 1832, p. 84. Și el i-a făcut Înmormântarea în Biserica din satul Pokrovskoe, fără să își rețină lacrimile, p. 84. „Cu voce scăzută și liniștită, cu o adâncă îngândurare pe chip, el și-a făcut ultima datorie ca Preot și fiu, uimindu-i fără voia sa pe cei prezenți la Înmormântare”, p. 84.

În 1835, pe când era Arhimandrit, Sfântul Ignatie și-a îngropat și fratele mai mic, pe Alexandru Alexandrovici Briancianinov, p. 84 și p. 84, n. 47. Și cine putea să îi îngroape mai bine decât el? De aceea, ca și Sfântul Ignatie, și eu cred că e un semn incalificabil de neiubire dacă tu, ca Preot, nu îți îngropi membrii familiei tale. Căci cine se poate ruga mai bine decât tine pentru părinții, bunicii, soția sau fiii tăi? Cine se poate ruga mai bine decât cel care îi iubește?

Cihacev vine și el la Lopotov, alături de Sfântul Ignatie, p. 87. Un țăran evlavios are o vedenie, în care Sfântul Grigorie Pelișemski îi spune despre Sfântul Ignatie: „Starețul face așa cum trebuie, și dacă se va afla în legile Domnului până la sfârșit, ni se va alătura nouă”, p. 89, adică Sfinților din Împărăția lui Dumnezeu.

Sfântul Ignatie considera Mănăstirile „așezăminte ale Sfântului Duh”, p. 90. Iar pentru el rolul Monahilor e acela de „a studia toate învățăturile, toate cuvintele Mântuitorului, și de a le asimila cu mintea și cu inima”, p. 90.

Pe 28 mai 1833 e făcut Egumen, p. 91. Dar potrivnicii lui și clima de aici îl îmbolnăvesc pe Sfântul Ignatie, p. 92. Țăranul, care avusese vedenia, mai are încă una: în care i s-a spus că Sfântul Ignatie va merge și va sluji într-o Mănăstire din apropierea Sankt-Petersburgului, unde e o Biserică închinată Sfintei Treimi, p. 92.

Cihacev merge și vorbește cu Sfântul Filaret Drozdov al Moscovei, p. 94. Și prin intermediul Sfântului Filaret, Sfântul Ignatie e chemat în Mănăstirea Nicolo-Ugreșski, p. 95. Însă, datorită Contesei Orlova-Cesmenskaia, Sfântul Ignatie e chemat de Împăratul Nicolae Pavlovici la Sankt-Petersburg, p. 96.

Sfântul Ignatie merge și se întâlnește cu Sfântul Filaret, locuind în metocul Sfânta Treime, în așteptarea audienței la Împărat, p. 97. Și Țarul îl trimite în pustia Sfântului Serghie, ca să facă din ea „un model al Mănăstirilor”, p. 97.

La 1 ianuarie 1834, Sfântul Ignatie e făcut Arhimandrit în Catedrala Cazanskaia, p. 98.

Viața Sfântului Ignatie Briancianinov [1]

Viața Sfântului Ignatie Briancianinov, trad. din lb. rusă de Angela Voicilă, volum îngrijit de Mihaela Bejan, Ed. Areopag, București, 2016, 425 p. + 7 fotografii.

*

Viața de față a început să fie scrisă la 12 ani de la adormirea Sfântului Ignatie, p. 5. Care a adormit pe 30 aprilie 1867 și a fost canonizat în 1988. Sfintele sale Moaște se află în Mănăstirea Tolgsk din eparhia Iaroslavsk, fiind pomenit pe 30 aprilie/ 13 mai, cf. n. 1, p. 5.

Fratele Sfântului: Petru Alexandrovici Briancianinov, p. 6-7, ultimii 29 de ani fiind Monahul Pavel, n. 3, p. 7. El s-a ocupat de culegerea și editarea lucrărilor Sfântului Ignatie, cf. n. 3, p. 7.

Prietenul Sfântului: Schimonahul Mihail Cihacev, p. 7. Pe mormântul său scrie: „Fratele întru nevoință și rugăciune al Sfântului Ignatie Briancianinov, blajinul și mărinimosul Schimonah Mihail (Cihacev). A trecut la Domnul pe 16 ianuarie 1873, în al 66-lea an de la naștere”, cf. n. 5, p. 8.

Sfântul Ignatie a lăsat însemnări despre viața sa, p. 8. Aghiograful remarcă „deplina dăruire de sine” a Sfântului Ignatie pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, p. 9.

Părinții lui au avut doi copii, dar ambii au murit din pruncie. Pentru un timp nu au mai putut să nască, iar pe Sfântul Ignatie l-au primit de la Dumnezeu prin rugăciune, el numindu-se ca mirean Dimitrie, după numele Sfântul Dimitrie Priluțki din sec. al 4-lea, p. 10 și p. 10, n. 5.

Sfântul Ignatie se naște pe 5 februarie 1807, cf. n. 7, p. 11, în satul Pokrovskoe, în jud. Griazovețki, gubernia Vologda, p. 11.

Părinții săi: locotenentul Alexandru Semionovici Briancianinov și Sofia Afanasievna, n. 7, p. 11 și p. 12.

Sfântul Ignatie a trăit la țară, având o copilărie fericită, p. 11. Urmaș al unei vechi familii boierești, p. 12. În copilărie, Sfântul Ignatie era liniștit, modest, foarte înțelept, atent, politicos și tăcut, p. 14. Odată cu vârsta începe să se roage și să citească cărți duhovnicești, p. 15.

Studiază caligrafia, desenul și ia lecții de canto. Învață să cânte la vioară, p. 16. A locuit în casa părintească până la vârsta de 16 ani, p. 17. Devine foarte sensibil la răceală, p. 17. Era plin de liniște la 15 ani, p. 18.

Se înscrie la școala de ingineri militari și ia examenul, fiind unul din cei 130 de concurenți care se luptau pentru 30 de locuri, p. 19.

E plăcut de marele cneaz Nicolai Pavlovici Romanov, p. 19 și p. 19, n. 16 și de marea cneaghină Alexandra Fiodorovna Romanov, p. 19 și p. 19, n. 17.

Ajunge primul din clasă la științele exacte, p. 20. În 1823 devine plutonier-major, iar pe 13 decembrie 1824 sublocotenent-genist, p. 20. Se cunoaște cu Pușkin, p. 21. Nu e înțeles de Duhovnicul său și e acuzat de intenții criminale în urma destăinuirii gândurilor sale la Spovedanie, p. 26. Începe să se spovedească și să se împărtășească des, p. 27. Se împrietenește cu Cihacev, p. 27.

Supraveghetorul său îl chinuie pe Sfântul Ignatie, p. 34-35. Mitropolitul nu vrea să îl primească în monahism, p. 35. E recunoscut de Vasilisa, cea nebună pentru Hristos, care i se închină până la pământ și cere binecuvântare de la el, p. 37. Și un alt credincios a profețit că el va fi Episcop, p. 37.

În 1826 Sfântul Ignatie se îmbolnăvește de plămâni. Tuberculoză, p. 37. La 19 ani alege Mănăstirea, p. 42. Tatăl său nu îl mai ajută financiar, fapt pentru care intră în Mănăstire într-o stare de sărăcie desăvârșită, p. 45.

Intră în Mănăstire la 21 de ani, p. 47. Se remarcă aici „prin ascultarea necondiționată și o adâncă smerenie”, p. 47. Vorbește despre mângâierea dulce a slujirii, p. 47. Îi impresionează pe Monahi prin citirea lui, p. 48.

Vedenia din somn, unde Domnul îi vorbește despre „lepădarea sinceră de lume și de toate cele pământești”, p. 59. E chemat de părinții lui acasă, pentru că mama sa era pe moarte, p. 66.

Începe să fie înțeles de PS Ștefan, Episcopul de Vologda, p. 73. „Însuflețit de iubirea pentru Dumnezeu”, Sfântul Ignatie „se purta cu o grijă și o iubire aparte față de aceia în care observa scânteia aceleiași iubiri de Dumnezeu”, p. 75.

Sfântul Maximos Brancovici, Mitropolitul Țării Românești [18 ianuarie]

În Marele Sinaxar grecesc, pe 18 ianuarie, e pomenit și Sfântul Maximos, Episcopul Ungrovlahiei [Ὁ Ἅγιος Μάξιμος Ἐπίσκοπος Οὐγγροβλαχίας], care a adormit în anul 1546.

El s-a născut în Serbia și a fost fiul Sfântului Stefan Brancovici cel Orb [Στεφάνου Βράνκοβιτς τοῦ Τυφλοῦ], pomenit pe 10 decembrie, Domnul Serbiei, și al Sfintei sale soții, Anghelinas [Ἀγγελίνας] Doamna, pomenită pe 30 iulie.

Ca mirean s-a numit Gheorghios [Γεώργιος], s-a făcut Monah în Serbia, din cauza turcilor el a fugit în România și astfel a fost hirotonit Mitropolit al Ungrovlahiei. La bătrânețe s-a retras în Serbia, la Mănăstirea Crusentol [Κρούσεντολ], unde a adormit după o lungă boală.

Nicolae Iorga (a se vedea sursa de aici, p. 10) spune că el a fost Mitropolit al Țării Românești între Sfântul Nifon și Macarie Tipograful și că a fost hirotonit în 1507.

Această Sfântă Icoană a sa am găsit-o aici:

Sfantul Maximos al Ungrovlahiei

Și din aceeași locație am aflat că Sfintele sale Moaște sunt întregi și nestricate în Mănăstirea Cupinovo [Κουπίνοβο] din Serbia.

Căutând Mănăstirea Cupinovo am găsit pagina sa din Wikipedia grecească: Τζούρατζ Μπράνκοβιτς (δεσπότης), dar și pagina mamei sale și a tatălui său.

Numele său de familie, în sârbă, se scrie astfel: Бранковић [Brancovici]. Și aflăm din pagina sa citată supra că Sfântul Maximos s-a născut în 1461 și a adormit în anul 1516. Și că el a conlucrat cu Sfântul Nifon al Ungrovlahiei la reorganizarea Bisericii noastre. După care aflăm că el a fost canonizat în anul 1523.

De unde însă diferența dintre 1516 și 1546 pentru anul morții sale?

Și Sfânta sa mamă își are Sfintele Moaște la Mănăstirea Cupinovo.

Însă, din locația de aici, vedem că vechea Mănăstirea Купиново e în ruină. Poate că există una nouă, unde se păstrează acum Sfintele Moaște.

Dar lucrul important e acela că trebuie să îl recuperăm pe Sfântul Maximos Brancovici, Mitropolitul Țării Românești, și ca Sfânt al românilor. Așa cum am făcut cu Sfântul Nifon, cu care el a conlucrat. Pentru că Sfântul Nifon l-a hirotonit Episcop de Râmnic la Curtea de Argeș sau la Târgoviște în anul 1505 [χειροτόνησε τον Μάξιμο επίσκοπο Ramnic στο Curtea de Arges ή στο Tirgoviste το 1505].

Viețile Sfinților români canonizați pe 28 septembrie 2016

Au fost alcătuite de Pr. Dr. Ștefan Zară și de Ierom. Antim Motorga și editate în două volume, pe care le puteți downloada de aici:

Viata_sfintilor_daniil_si_misail_de_la_manastirea_turnu.pdf

Viata_sfintilor_neofit_si_meletie_de_la_stanisoara_bt.pdf.

Sunt din locația de aici.

Părintele Mihail Bucă cântând „O preafrumoasă pustie”

Textul cântării e un fragment prelucrat din Viața Sfinților Varlaam și Ioasaf.

A se vedea și articolul de aici.

Page 1 of 5

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén