Istoric literar, editor și traducător
***
Viața
S-a născut la data de 1 octombrie 1946 în localitatea Uivar din județul Timiș, ca fiu al lui Petru Moraru şi al Olgăi Moraru (n. Bragaru), ambii fiind învăţători refugiaţi din Basarabia.
A absolvit Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova în 1964 şi apoi Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti în 1969. A fost repartizat la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, unde a lucrat până în 1994, în colectivul de istorie a literaturii române vechi, sub conducerea prof. univ. dr. I. C. Chiţimia.
Între 1990-1991 a fost lector de limbă şi literatură română la Universitatea din Sofia. În 1991 și-a susținut teza de doctorat în filologie cu lucrarea: O carte populară necunoscută: Viteazul şi Moartea, pe care a publicat-o în 2005. Din 1992 a devenit lector universitar la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în 2001 a ajuns conferenţiar, iar din 2006 este profesor universitar la aceeaşi facultate.
A făcut stagii de specializare în Polonia, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Germania şi Spania, activând ca visiting professor, la Universitatea Complutense din Madrid. Este membru în colegiile de redacţie ale publicaţiilor „Limbă şi literatură”, „Revista de istorie şi teorie literară” şi „Revista de filología románica” (Madrid).
A debutat în 1972 în „Revista de istorie şi teorie literară” şi a colaborat la publicaţiile: „Academia Română. Memoriile secţiei de ştiinţe filologice, literatură şi arte”, „Academica”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Dacoromania. Jahrbuch für östliche Latinität”, „Limbă şi literatură”, „Revista de filología románica”, „Studii şi cercetări de istoria artei”, „Synthesis” ş.a.
Principalul domeniu abordat în studiile lui sale este cel al relaţiilor pe care vechea literatură românească le stabileşte cu literatura universală prin intermediul categoriei „cărţilor populare“.
În 1974, autorul nostru participă la reeditarea monografiei fundamentale a lui N. Cartojan, Cărţile populare în literatura românească, însoţind-o cu o postfaţă în care, pe lângă aportul documentar la studiul circulaţiei manuscrise a acestor cărţi, încearcă şi o redefinire teoretică a domeniului.
În 1976 şi 1978 a publicat, împreună cu Cătălina Velculescu, sub coordonarea lui I. C. Chiţimia, o lucrare de referinţă în domeniu: Bibliografia analitică a literaturii române vechi.Cărţile populare laice, în care cataloghează şi descrie detaliat câteva sute de manuscrise şi ediţii de cărţi populare din biblioteci din ţară şi din străinătate.
A participat la elaborarea mai multor sinteze şi instrumente de lucru, precum Literatura română. Dicţionar cronologic (partea privind literatura română de la începuturi până la 1800), Crestomaţie de literatură română veche, Arte poetice. Renaşterea, Literatura română. Dicţionar de opere ş.a.
A colaborat, în calitate de editor, revizor şi secretar ştiinţific, la ediţia jubiliară din 1988 a Bibliei de la Bucureşti, care a primit premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române.
A editat scrierile literare ale lui Iordache Golescu (Premiul Perpessicius, 1990). Împreună cu Alexandra Moraru, soția acestuia, a editat unul dintre cele mai ample şi interesante texte apocrife: Palia istorică. Împreună cu Alin Mihai Gherman şi cu Alexandra Moraru a editat Psaltirea de la Alba Iulia din 1651. A colaborat la ediţia românească a Septuagintei cu traducerea din limba greacă a cărţii Numeri.
Volumul de studii De nuptiis Mercurii et Philologiae reuneşte o serie de contribuţii teoretice, istorico-literare şi comparatistice ale lui autorului nostru.
Se remarcă în toate acestea rigurozitatea demersului critic. „Dincolo de diversitatea aparentă a temelor, volumul exprimă o concepţie ştiinţifică formată prin erudiţie, reflecţie şi severă metodă” (V. Cândea). Cele mai importante contribuţii ale autorului din acest volum privesc umanismul filologic şi traducerile biblice în limba română, valorile stilistice ale diglosiei în teatrul popular românesc, manierismele formale la Dosoftei şi Cantemir, sistemul genurilor în literatura română veche, raporturile lui Eminescu cu vechiul scris românesc, ca şi receptarea de către poet a unor influenţe din literatura universală (B. Gracián) prin intermediul vechilor traduceri româneşti.
Monografia O carte populară necunoscută: Viteazul şi Moartea, la origine teză de doctorat, urmăreşte tematica macabră în literatura română veche şi aduce la lumină textul unui dialog dramatic necunoscut cercetărilor anterioare, pe care autorul îl identifică într-un număr mare de copii manuscrise (19) din ţară şi de la Muntele Athos. Studiul raporturilor acestui text cu iconografia temei şi cu folclorul românesc îl conduce pe autor la constatări interesante în domeniul istoriei mentalităţilor.
Volumul Vechi legende apocrife conţine studii şi ediţii ale unor texte apocrife mai puţin cunoscute, al căror istoric în aria culturală bizantino-slavă şi în vechea cultură românească este reconstituit prin analiza filologică a versiunilor manuscrise.
*
Opera
Scrieri:
1. Bibliografia analitică a literaturii române vechi. Cărţile populare laice, I-II, Bucureşti, 1976-1978 (în colaborare cu Cătălina Velculescu, sub coordonarea lui I. C. Chiţimia).
2. Dicţionar cronologic. Literatura română, Bucureşti, 1979 (în colaborare).
3. Crestomaţie de literatură română veche, I-II, Cluj-Napoca, 1984-1989 (în colaborare).
4. Arte poetice. Renaşterea, Bucureşti, 1986 (în colaborare).
5. De nuptiis Mercurii et Philologiae, Bucureşti, 1997.
6. Literatura română. Dicţionar de opere, Bucureşti-Chişinău, 2003 (în colaborare).
7. Studii şi texte, I, O carte populară necunoscută. Viteazul şi Moartea, Bucureşti, 2005.
8. Studii şi texte, II, Vechi legende apocrife, Bucureşti, 2005.
Ediţii:
1. Biblia de la Bucureşti, Bucureşti, 1988 (în colaborare).
2. Iordache Golescu, Scrieri alese, Bucureşti, 1989.
3. Viaţa sf. Ioan cel Nou, Cronica lui Ştefan cel Mare, Viaţa patriarhului Nifon, Învăţăturile lui Neagoe Basarab în volumul Patrimoine littéraire européen, VI, Ed. De Boeck Université, Bruxelles, 1995, pp. 64-65, 637-639, 783-786.
4. Cele mai vechi cărţi populare în literatura română. IV. Palia istorică. Studiu filologic, studiu lingvistic şi ediţie de Alexandra Moraru şi Mihai Moraru, Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2001, 255 pp.
5. Psaltirea de la Alba Iulia, 1651, Ed. Reîntregirea, 2001, 711 p. (în colaborare cu Alin Mihai Gherman şi Alexandra Moraru).
6. Monumenta Linguae Daco-Romanorum: Biblia de la Bucureşti (ediţie critică). Pars VII, Regum I, Regum II, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2008 ; în colaborare cu Alexandra Moraru; revizia textelor Regi 1-2 din Biblia de la Bucureşti şi din ms. 45 şi 4389, precum şi notele, comentariile şi glosarul ediţiei, 562 pp., in folio.
Traduceri:
1. Numeri, în Septuaginta, I, N.E.C. Polirom, Bucureşti-Iaşi, 2004.
Congrese şi colocvii ştiinţifice:
1. 1973 – Germania: Colocviul Internaţional Dimitrie Cantemir.
2. 1976 – Germania: Colocviul Internaţional despre cărţile populare în spaţiul romanic.
3. 1978 – Bulgaria: Colocviul Internaţional despre relaţiile literare în spaţiul sud-est european.
4. 1984 – Turcia: Congresul Internaţional de Turcologie.
5. 1986 – Germania: Colocviul Internaţional „Europa – un concept istoric“.
6. 1987 –Spania: Colocviul Internaţional de Literatură Medievală.
7. 1990, 2-5 mai, Bucureşti: Colocviu internaţional organizat de A.I.S.E.E. cu tema: Textes et images de présage dans le Sud-est europeén au Moyen Âge et à première époque moderne: politique et mentalité (participanţi din Bulgaria, Grecia, Iugoslavia, România); conferinţă cu tema: Littérature roumaine de présage entre Moyen Age et folklore; prezentare a lucrărilor în “Études balkaniques”, 4, 1990, pp. 144-145.
8. 1992, dec., Chişinău: Colocviu cu tema: Un veac de aur în cultura românească (1643-1743); comunicare cu tema: Elemente neoplatonice la Nicolae Milescu.
9. 1994, sept., Granada: Congresul internaţional de literatură medievală; comunicare cu tema: Fiore di virtù. Los motivos animalarios y su tratamiento en algunas de las versiones románicas.
10. 1995, 2-4 nov., Madrid: XI Jornadas sobre Bizancio, cu tema: El monasterio bizantino – foco de poder, saber y asistencia; comunicare despre: La Escalera de San Juan Climaco en la literatura rumana.
11. 1996, iun., Madrid: Cursuri de vară U.C.M.; ciclu de cursuri cu tema: Probleme ale editării textelor biblice.
12. 1997, 13-24 ian., Madrid: Curs de specializare interdisciplinară: Europa y el Levante. Convivencia y conflictividad en el sureste europeo y en el Mediteraneo (s. XVIII-XIX).
13. 1997, aprilie 17, Bucureşti, Institutul Cervantes: Conferinţă cu tema Vechi corespondenţe şi contacte literare româno-spaniole.
14. 1997, 10-12 nov., Madrid: Seminario Internacional Complutense cu tema: El mundo de los Balcanes. Culturas y convivencia, organizat de Dpto. de Filología Románica y Eslavas al U.C.M. în colaborare cu C.S.I.C., cu Fac. de Geografía e Historia şi Asociacion Romania. Conferinţă despre La expresión literaria de los ritos de construcción en los Balcanes.
15. 1998, oct., Madrid: Cursuri de vară U.C.M.; ciclu de cursuri cu tema: Tehnica ediţiilor de manuscrise medievale şi umaniste.
16. 1998, 30 nov.-1 dec., Madrid: Colocviu Internaţional organizat de Dpto. de Filología Románica y Eslavas al U.C.M. şi dedicat literaturii române; conferinţă cu tema: Existe un tipo balcanico?.
17. 1998, dec. 17-19, Roma: Colocviu Internaţional dedicat aniversării revoluţiilor de la 1848, organizat de Accademia di Romania şi Universitatea La Sapienza (Roma). Conferinţă cu tema: Los limites orientales de los movimientos revolucionarios de ’48. El ejemplo de Bessarabia.
18. 2000, august 9, Sinaia: Colocviile ştiinţifice de limba, literatura, istoria şi arta poporului român, organizate de Universitatea Bucureşti. Conferinţă cu titlul: Apariţia conceptului de originalitate în literatura română.
19. 2001, iulie 17-19, Constanţa: Colocviu organizat de Universitatea Ovidius cu tema: Identitatea românească. Comunicare cu titlul: Diglosia în spaţiul cultural postbizantin.
20. 2001, oct. 23-25, Madrid: Colocviu hispano-rus organizat de Consiliul Superior de Cercetare Ştiinţifică (CSIC) şi de Universitatea Complutense din Madrid cu tema: Frontera y comunicación. Comunicare cu titlul: La Biblia de Nóvgorod y la Políglota Complutense.
21. 2001, nov. 1, Bucureşti Simpozion organizat de Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi consacrat comemorării lui Antim Ivireanul. Comunicare cu titlul: Raporturile dintre „Psaltirea” lui Antim Ivireanul şi „Biblia de la Bucureşti”.
22. 2001, nov. 15-17, Roma: Colocviu internaţional, organizat de Universitatea La Sapienza şi Universitatea din Pisa, dedicat geografiei şi istoriei civilizaţiei literare româneşti în context european. Conferinţă cu tema Limite geografice şi geografie fantastică în spaţiul cultural postbizantin.
23. 2002, iunie 10-11, Bucureşti: Colocviu organizat de Institutul Cervantes şi de Centrul de excelenţă în studiul imaginii al Universităţii Bucureşti, cu tema Spania şi România: identităţi locale şi europene. Conferinţă cu titlul: Arhetipuri şi realitate politică în democraţia secolului XIX.
24. 2003, mai 7-8, Madrid: Seminar internaţional interuniversitar cu tema Literaturas en contactos, organizat de Facultatea de Filologie a Universităţii Complutense din Madrid. Conferinţă cu titlul: Eminescu y Gracián.
25. 2003, noiembrie 19-21, Madrid: Colocviu organizat de Universitatea Complutense, cu tema: Limbile din estul Europei în perspectiva integrării europene. Conferinţă cu titlul: La formación de la idea de Europa en el ámbito rumano: historia, lengua y cultura.
26. 2004, mai 10-13, Madrid: Seminario Internacional Complutense. Conferinţă cu titlul: Santos viajeros en el espacio ortodoxo.
27. 2004, iulie 12-14, Constanţa: Colocviu cu tema: Imaginea corpului – corpul imaginii, organizat de Centrul de excelenţă în studiul imaginii din Bucureşti şi de Universitatea Ovidius din Constanţa. Comunicare cu titlul: Corpurile sfinţilor patroni în cronografe.
28. 2004, octombrie 25, Madrid: Conferinţă (în cadrul Departamentului de filologie romanică, slavă şi lingvistică generală al Universităţii Complutense) cu tema: Leyendas populares rumanas de tema religioso.
29. 2006, mai 10, Madrid: Conferinţă (în cadrul Departamentului mai sus menţionat al UCM) cu titlul Madrid visto por el otro.
30. 2008, octombrie 2, Bucureşti: Comunicare în cadrul Simpozionului internaţional Nicolae Spătarul Milescu- 300 (1636 – 1708) , organizat de Academia Română, cu titlul Biblia de la Bucureşti – între traducerea lui Milescu şi revizia „dascălilor locului”.
31. 2009, martie 20, Granada: Comunicare la Simpozionul internaţional La Romania mas lejana. Un acercamiento, organizat de Universitatea din Granada, Institutul Cultural Român şi Junta de Andalucia. Conferencia de clausura cu titlul El mundo al reves de Dimitrie Cantemir: la ciudad de Constantinopla din cadrul proiectului internaţional al UCM: Viajar por la ciudad: modelos urbanos en los libros de viaje y su proyeccion estetico-literaria (HUM 2007 – 60329).
Repere bibliografice:
1. Irmgard Lackner, Der germanistische Volksbuchbegriff und die Volksbuchkonzeption in der rumänischen Volksbuchforschung.
2. ***Studien zur rumänischen Sprache und Literatur, Heft 6, Salzburg, 1984, 65-66.
3. Rudolf Schenda, Bibliografia analitică a cărţilor populare laice, Fabula. Zeitschrift für Erzählforschung, 340; Irmgard Lackner, Bibliografia analitică a cărţilor populare laice, Berichte im Auftrag der Internationalen Arbeitsgemeinschaft für Forschung zum romanischen Volksbuch, 1977, 138-140.
Prezentare și recenzii la Bibliografia analitică a cărţilor populare laice:
„ Lucrare exemplară prin rigoarea construcţiei şi perspectiva de abordare. Completează o sinteză integrală şi sistematică a domeniului, realizată de N. Cartojan în cartea sa Cărţile populare în literatura românească, 2 volume, Bucureşti, 1924-1938 (şi reeditată în 1974 sub îngrijirea lui A. Chiriacescu).
Lucrarea e selectivă atât în privinţa textelor cât şi a referinţelor critice, deşi există trimiteri şi la celelalte texte aparţinând aşa-ziselor “cărţi populare”, dar fără asumarea exhaustivităţii. Nu cuprinde cărţile în limbi străine.
Dacă sistemul de aranjare a cărţilor populare este cel alfabetic, ordinea manuscriselor este cea cronologică. Pentru fiecare carte populară s-au înscris în bibliografie trei secţiuni: 1. manuscrise; 2. ediţii; 3. studii şi articole. Descrierea fiercărui manuscris este amănunţită, fiind folosite elemente externe şi interne: cotă, bibliotecă, datare, provenienţă, starea manuscrisului (complet, incomplet), titlu, conţinut, însemnări marginale diverse (în ordine cronologică), dimensiuni, legătură, frontispicii, desene, ornamente etc.”.
R e f e r i n ţ e:
1. Mircea Popa, Mihai Moraru, Cătălina Velculescu, Bibliografia analitică a cărţilor populare laice, în “Synthesis”, nr. 4, 1977, p. 250-252;
2. Köllö Károly, Mihai Moraru, Cătălina Velculescu, Bibliografia analitică a cărţilor populare laice, în “Nyelv és irodalomtudományi közlemények”, 22, nr. 2, 1978, p. 227-228.
3. Ion Marcoş, Bibliografia românească retrospectivă. Epoca veche, în “Biblioteca şi învăţămîntul”, VII, 1983, p. 91-96.
Recenzii la alte volume:
1. Virgil Cândea,De nuptiis Mercurii et Philologiae, LL, 1997, II, 135-137.
2. Mihai Mitu, De nuptiis Mercurii et Philologiae, RITL, 1997, 1-2, 168-169.
3. Cristina Bogdan, Mihai Moraru, „Studii şi texte. O carte populară necunoscută: Viteazul şi Moartea”, RÉSEE, XLIV, 2006, 1 – 4, pp. 525 – 528.
***
Cărți și studii pentru download
1. De nuptiis Mercurii et Philologiae
![[item image] [item image]](http://ia600300.us.archive.org/29/items/Prof.Dr.MihaiMoraruDeNuptiisMercuriiEtPhilologiae/Prof.Dr.MihaiMoraruDeNuptiisMercuriiEtPhilologiae.gif?cnt=0)
Read Online (~125 pg)
PDF (196 MB)
PDF with text (9.65 MB)
EPUB (beta) (~125 pg)
Kindle (beta) (~125 pg)
Daisy (beta) (~125 pg)
Full Text (513 KB)
DjVu (6.47 MB)
2. Crestomație de Literatură Română Veche (vol. 1 și 2) (în PDF)
![[item image] [item image]](http://ia700309.us.archive.org/32/items/CrestomatieDeLiteraturaRomanaVechevol.1/CrestomatieDeLiteraturaRomanaVechevol.1.gif?cnt=0)
Read Online (~131 pg)
PDF (238 MB)
PDF with text (27 MB)
EPUB (beta) (~131 pg)
Kindle (beta) (~131 pg)
Daisy (beta) (~131 pg)
Full Text (621 KB)
DjVu (16 MB)
![[item image] [item image]](http://ia600302.us.archive.org/21/items/CrestomatieDeLiteraturaRomanaVechevol.2/CrestomatieDeLiteraturaRomanaVechevol.2.gif?cnt=0)
Read Online (~106 pg)
PDF (191 MB)
PDF with text (24 MB)
EPUB (beta) (~106 pg)
Kindle (beta) (~106 pg)
Daisy (beta) (~106 pg)
Full Text (536 KB)
DjVu (16 MB)
![[item image] [item image]](http://ia600700.us.archive.org/19/items/MihaiSiAlexandraMoraruPaliaIstorica/MihaiSiAlexandraMoraruPaliaIstorica.gif?cnt=0)
Read Online (~133 pg)
PDF (378 MB)
PDF with text (40 MB)
EPUB (beta) (~133 pg)
Kindle (beta) (~133 pg)
Daisy (beta) (~133 pg)
Full Text (632 KB)
DjVu (25 MB)
4. Psaltirea de la Alba Iulia (1651)
![[item image] [item image]](http://ia700505.us.archive.org/23/items/PsaltireaDeLaAlbaIulia1651/Psaltirea1651.gif?cnt=0)
Read Online
PDF (328.1 M)
PDF with text (46.1 M)
EPUB (beta)
Kindle (beta)
Daisy (beta)
Full Text (894.9 K)
DjVu (24.5 M)
All Files: HTTP
5. Umanism filologic și arte poetice în renașterea literară românească
(Din Vol. *** Arte poetice. Renașterea)
![[item image] [item image]](http://ia700509.us.archive.org/0/items/Prof.Dr.MihaiMoraruUmanismFilologicSiArtePoeticeInRenasterea/MihaiMoraruUmanismFilologicSiArtePoeticeInRenastereaLiteraraRomaneasca.gif?cnt=0)
Read Online
PDF (9.7 M)
PDF with text (3.5 M)
EPUB
Kindle
Daisy
Full Text (58.4 K)
DjVu (1.7 M)
All Files: HTTP
6. Cărțile populare – încercare de definire structurală
(Postfața [p. 481-518] la: N. Cartojan, Cărțile populare în literatura română, 1974)
![[item image] [item image]](http://ia700306.us.archive.org/22/items/CartilePopulareInLiteraturaRomanaVol.Ii/N.CartojanCartilePopulareVol.Ii.gif?cnt=0)
Read Online
PDF (125.7 M)
PDF with text (15.6 M)
EPUB (948.9 K)
Kindle
Daisy
Full Text (1.1 M)
DjVu (9.4 M)
*
* *



Pentru varianta ultra-mare a necrologului…aici.
Textul e cf. Prof. Acad. Dr. Gheorghe Chivu, In memoriam Alexandra Roman-Moraru (25 aprilie 1948- 16 decembrie 2008), în rev. Limbă și Literatură (2009), vol. 1-2, București, p. 114-115.
***
![[item image] [item image]](http://ia700305.us.archive.org/4/items/CartiPopulareRomanesti.FloareaDarurilor.Sindipavol.1/I.CartiPopulare.FloareaDarurilorSiSindipa.gif?cnt=0)
Read Online
PDF (262.8 M)
PDF with text (31.9 M)
EPUB
Kindle
Daisy
Full Text (631.9 K)
DjVu (21.0 M)
All Files: HTTP





















Pingback: Blogul Mănăstirii Antim » Blog Archive » Cateheză 27.09.2011
Pingback: Despre Sfântul Antim Ivireanul la prezent [27 septembrie 2011] | Teologie pentru azi