Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!

***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

***

Platforma noastră este editată pe Windows 10 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Facerea, cap. 28, cf. LXX

1. Iar Isaac l-a chemat pe Iacov [și] l-a binecuvântat pe el și i-a poruncit lui, zicându-i: „Nu îți vei lua femeie din fiicele lui Hanaan!

2. Cel care te-ai ridicat, fugi întru Mesopotamia, întru casa lui Batuil, a tatălui maicii tale, și ia-ți ție femeie de acolo, din fiicele lui Laban, ale fratelui maicii tale!

3. Iar Dumnezeul meu să te binecuvânte pe tine [ὁ δὲ Θεός μου εὐλογήσαι σε] și să te crească pe tine și să te înmulțească pe tine și vei fi întru adunările neamurilor [καὶ ἔσῃ εἰς συναγωγὰς ἐθνῶν]!

4. Și să-ți dea ție binecuvântarea lui Avraam [καὶ δῴη σοι τὴν εὐλογίαν Αβρααμ], a tatălui meu, ție și seminței tale după tine, [pentru ca] să moștenești pământul pribegiei tale [κληρονομῆσαι τὴν γῆν τῆς παροικήσεώς σου], pe care i l-a dat Dumnezeu lui Avraam [ἣν ἔδωκεν ὁ Θεὸς τῷ Αβρααμ]!”.

5. Și l-a trimis Isaac pe Iacov și a fost mergând întru Mesopotamia, către Laban, fiul lui Batuil Sirosul și fratele Rebeccăi, al mamei lui Iacov și a lui Isav.

6. Dar Isav a văzut că Isaac l-a binecuvântat pe Iacov – și se ducea întru Mesopotamia Siriei [εἰς τὴν Μεσοποταμίαν Συρίας], [pentru ca] să-și ia lui femeie de acolo –, când l-a binecuvântat pe el și i-a poruncit lui, zicându-i: „Nu îți vei lua femeie din fiicele lui Hanaan!”.

7. Și i-a ascultat Iacov pe tatăl său și pe maica sa și a fost mergând întru Mesopotamia Siriei.

8. Și Isav a văzut că sunt rele fiicele lui Hanaan înaintea lui Isaac [πονηραί εἰσιν αἱ θυγατέρες Χανααν ἐναντίον Ισαακ], a tatălui său.

9. Și a fost mergând Isav către Ismail și a luat-o femeie, împreună cu femeile sale, pe Maelet [Μαελεθ], pe fiica lui Ismail, a fiului lui Avraam, pe sora lui Nabeot [Ναβαιωθ].

10. Și a ieșit Iacov de la Fântâna jurământului și a fost mergând întru Harran.

11. Și a întâlnit locul și a fost dormind acolo, căci a apus [apusese] soarele. Și a luat din pietrele locului și a pus la capul său și a fost dormind în locul acela

12. și a fost visând [καὶ ἐνυπνιάσθη]. Și, iată, scara întărită în pământ [κλίμαξ ἐστηριγμένη ἐν τῇ γῇ], al cărei cap ajungea întru cer [ἧς ἡ κεφαλὴ ἀφικνεῖτο εἰς τὸν οὐρανόν] și Îngerii lui Dumnezeu se suiau și se coborau pe ea [καὶ οἱ Ἄγγελοι τοῦ Θεοῦ ἀνέβαινον καὶ κατέβαινον ἐπ᾽ αὐτῆς],

13. iar Domnul Se întărise pe ea [ὁ δὲ Κύριος ἐπεστήρικτο ἐπ᾽ αὐτῆς]! Și [El i-]a zis: „Eu [sunt] Domnul, Dumnezeul lui Avraam, al tatălui tău, și Dumnezeul lui Isaac, nu te teme! Pământul pe care tu dormi, pe acesta, ție ți-l voi da pe acesta și seminței tale.

14. Și va fi sămânța ta ca nisipul pământului și va fi lățită spre mare și spre miazăzi și spre miazănoapte și spre răsărituri și vor fi binecuvântate în[tru] tine toate semințiile pământului și în[tru] sămânța ta [καὶ ἐνευλογηθήσονται ἐν σοὶ πᾶσαι αἱ φυλαὶ τῆς γῆς καὶ ἐν τῷ σπέρματί σου].

15. Și, iată, Eu [sunt] împreună cu tine [Ἐγὼ μετὰ σοῦ], păzindu-te pe tine în[tru] toată calea în care ai să fii mergând [διαφυλάσσων σε ἐν τῇ ὁδῷ πάσῃ οὗ ἐὰν πορευθῇς] și te voi întoarce pe tine întru pământul acesta! Că[ci] nu am să te las pe tine [ὅτι οὐ μή σε ἐγκαταλίπω], până ce Eu [nu] am să fac toate câte ți-am grăit ție [ἕως τοῦ ποιῆσαί Με πάντα ὅσα ἐλάλησά σοι]”.

16. Și a fost sculându-se Iacov din somnul său și a zis, că „Este Domnul în locul acesta [ἔστιν Κύριος ἐν τῷ τόπῳ τούτῳ], iar eu nu știusem [ἐγὼ δὲ οὐκ ᾔδειν]”.

17. Și a fost înfricoșându-se și a zis, că „Înfricoșător [este] locul acesta [φοβερὸς ὁ τόπος οὗτος]! Și nu este aceasta decât casa lui Dumnezeu [οὐκ ἔστιν τοῦτο ἀλλ᾽ ἢ οἶκος Θεοῦ] și aceasta [este] poarta cerului [καὶ αὕτη ἡ πύλη τοῦ οὐρανοῦ]”.

18. Și s-a sculat Iacov de dimineață și a luat piatra pe care a pus-o acolo, la capul său, și a pus-o el stâlp [καὶ ἔστησεν αὐτὸν στήλην] și a turnat ulei pe vârful ei [καὶ ἐπέχεεν ἔλαιον ἐπὶ τὸ ἄκρον αὐτῆς].

19. Și a chemat Iacov numele locului aceluia Casa lui Dumnezeu [Οἶκος Θεοῦ], iar Ulamlus [Ουλαμλους] era numele cetății mai înainte.

20. Și s-a rugat Iacov rugăciune [καὶ ηὔξατο Ιακωβ εὐχὴν], zicând: „Dacă are să fie Domnul Dumnezeu împreună cu mine și are să mă păzească pe mine în calea aceasta, [în] care eu merg, și are să-mi dea mie pâine să mănânc și îmbrăcăminte să îmbrac

21. și are să mă întoarcă pe mine cu mântuire [καὶ ἀποστρέψῃ με μετὰ σωτηρίας] întru casa tatălui meu și îmi va fi mie Domnul întru Dumnezeu [καὶ ἔσται μοι Κύριος εἰς Θεόν],

22. [atunci] și piatra aceasta, pe care am pus-o stâlp, îmi va fi mie casa lui Dumnezeu și toate pe care ai să mi le dai mie, zeciuială le voi zeciui pe acestea Ție!”.

Predică la Duminica Sfinților români [2022]

Iubiții mei[1],

ca să înțelegem cine suntem ca români și cum trebuie să ne trăim viața noastră, noi trebuie să privim spre Sfinții noștri, ai românilor. Trebuie să îi cunoaștem pe ei, să ne rugăm lor stăruitor și să îi cinstim prin cântările și prin predicile și prin cărțile pe care le scriem despre ei. Căci astfel, cu siguranță, vom învăța cine sunt ei și cine trebuie să fim noi.

În anul 2025, adică peste 3 ani, vor fi canonizați 12 Sfinți români. Iar trei dintre ei sunt Sfântul Dumitru Stăniloae Teologul, Sfântul Cleopa Ilie și Sfântul Gherasim Iscu[2]. Un Teolog al teologilor și al întregii lumi, a cărui operă trebuie să o aprofundăm cu cea mai mare seriozitate, un Duhovnic al celor mulți, de la care ne-au rămas multe sfaturi prin viu grai, transformate mai apoi în cărți, iar Sfântul Cuvios Gherasim Iscu își spovedește și împărtășește torționarul pe patul morții și adoarme în pace pe 25 decembrie 1951[3]. După ce a fost închis la Craiova, Aiud, Pitești, Gherla, Canal, Târgu Ocna[4], Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu întâlnindu-l în una dintre închisori. Iar dacă îți poți ierta torționarul, asta înseamnă că poți iubi cu adevărat. Iar a iubi înseamnă a ierta toate și a trece peste toate, pentru că înțelegi că iubirea e starea reală a omului.

Sfântul Cuvios Cleopa Ilie le vorbea îndelung, sfătos, țărănește, celor care veneau la el. Vorbea pe înțelesul mulțimii. El citise ceea ce traduseseră teologii contemporani ai Bisericii și îi învăța pe oameni din citirile și din experiența sa duhovnicească. A cunoscut pustia, dar și viața de obște. A fost Stareț, Protosinghel și Arhimandrit[5]. Iar oamenii veneau să îl asculte, dar și să fie vindecați de către el. Și am cunoscut o femeie care mi-a mărturisit că a fost vindecată de către el și îi era recunoscătoare pentru acest lucru.

Alți doi Sfinți care vor fi canonizați sunt iarăși cunoscuți de către mulți oameni: Sfântul Cuvios Paisie Olaru și Sfântul Cuvios Dionisie Ignat[6]. Sfântul Dionisie de la Colciu, din Muntele Atos, a trăit 78 de ani pe muntele nevoinței și a adormit la vârsta de 95 de ani[7], pe când Sfântul Paisie adoarme la Mănăstirea Sihăstria pe 18 octombrie 1990[8], având 94 de ani[9]. Și când Părintele Ioanichie Bălan i-a cerut într-o zi un sfat de viață Sfântului Paisie Olaru, acesta i-a spus: „Părinte Ioanichie, ce poți face astăzi, nu amâna pe mâine, că nu știi dacă în ziua de mâine mai ajungi cu viață! Ce poți să faci bun astăzi, astăzi să faci!”[10]. Pentru că clipa de față e a noastră, iar mâine nu mai știm dacă suntem. Și din această grijă față de timpul nostru, care e mereu ziua de azi, rezultă toată creația noastră.

Un alt Sfânt care va fi canonizat va fi Sfântul Liviu Galaction Munteanu. Profesor universitar de Teologie, ca și Sfântul Dumitru Stăniloae, și care a adormit în închisoarea de la Aiud în 8 martie 1961[11]. Iar anul acesta s-au împlinit 61 de ani de la adormirea sa[12].

Alți doi Sfinți care vor fi canonizați sunt Sfântul Ilarion Felea și Sfântul Calistrat Bobu[13]. Sfântul Ilarion era Preot și a fost închis împreună cu Sfântul Dumitru Teologul la Aiud, unde îi spovedea pe cei credincioși[14]. Pe când Sfântul Calistrat era Protosinghel și avea darul de a vindeca oamenii și darul de a izgoni demonii din oameni, adormind de Paști în anul 1975[15].

Iar toți aceștia, foarte aproape de noi, în secolul al 20-lea, și-au sfințit viața lor în locul unde au trăit și unde au pătimit, pentru că nu au renunțat nicio clipă la viața lor cu Dumnezeu.

Și este nevoie de canonizarea a cât mai multor Sfinți români, pentru ca să înțelegem că ei au trăit și trăiesc printre noi, iar noi trebuie să învățăm de la ei cum să trăim și noi cu Dumnezeu. Căci Sfinții ne arată că trăim în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica plină de slava Lui, și că oricine dintre noi își poate sfinți viața sa. Fiindcă a-ți sfinți viața și a trăi cu Dumnezeu și a merge în Împărăția Sa e una, pe când altceva este recunoașterea Sfinților sau canonizarea lor, care se face de către noi, oamenii păcătoși.

Oamenii credincioși află de la Dumnezeu despre sfințenia ta! Și dacă o află, ei o mărturisesc și altora. Dar una e să canonizezi în general niște Sfinți, pe care nu îi cunoști și nu îi iubești în mod aparte, și altceva e să îi canonizezi după mărturia vie a ucenicilor lor, a celor care i-au cunoscut și i-au iubit. Și se vede în istoria Bisericii diferența dintre Sfinții cu ucenici și Sfinții fără ucenici. Căci cei cu ucenici au parte de Vieți și de Slujbe și de Icoane din partea lor, pe când cei despre care nu știm mai nimic au cântări generale, făcute la normă, și nu scrise cu multă atenție și iubire față de ei. Și nu au Viețile pe care le merită, pentru că nu au fost ochii cei iubitori care să îi vadă și să scrie despre ei.

Găsim în pământ Sfintele lor Moaște după ani, secole sau milenii, le cinstim cu evlavie, dar nu știm nimic despre ei. Numai dacă Sfinții ni se arată în vedenie și ne vorbesc despre ei, noi aflăm cine sunt și ce au făcut. Dar această uitare nenorocită, păgână, nu s-ar petrece, dacă noi i-am vedea pe Sfinți din timpul vieții lor, dacă i-am cinsti cum se cuvine și dacă le-am însemna Viețile și cuvintele cu atenție duhovnicească.

Toți Sfinții recenți care vor fi canonizați, despre care am vorbit aici, sunt oameni cunoscuți, pentru că au activat în mod public. Nu e niciunul retras, însingurat, cu totul necunoscut publicului larg, așa cum și-a trăit viața Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru. Despre ei pot da mărturie mulți, pentru că mulți i-au văzut și i-au auzit. Însă în sinaxarele Bisericii sunt Sfinți care au fost canonizați numai pe mărturia unui singur om duhovnicesc, pentru că doar acela l-a cunoscut pe Sfântul lui Dumnezeu. Și mărturia lui a fost reală, a fost adevărată, chiar dacă nimeni altul nu l-a mai cunoscut.

Până în anul 2020, Biserica României a canonizat 152 de Sfinți. Duminica Sfinților români a fost instituită de Sinodul Bisericii noastre în 1992[16], pe 20 iunie 1992[17], și în ea „îi pomenim, într-o comuniune deplină, pe toți Sfinții români cunoscuți și necunoscuți [de către noi], cei trecuți în calendar sau în sinaxar și cei încă necanonizați sau necunoscuți de oameni, dar cunoscuți de Dumnezeu”[18]. Căci ziua de azi e o recunoaștere smerită a faptului că nu știm câți Sfinți români sunt în Împărăția lui Dumnezeu. Noi îi cinstim pe cei pe care i-am canonizat, îi cinstim pe Sfinții care au Sfinte Moaște la noi în țară, dar, în fapt, nu știm câți Sfinți ai lui Dumnezeu avem în fiecare secol. Pentru că numai El, Dumnezeul nostru, Își cunoaște toți Sfinții Lui din fiecare secol și din fiecare neam, pentru că împreună cu El s-au sfințit fiecare dintre ei.

Și toți Sfinții canonizați de Biserica noastră au fost canonizați individual sau în grup, toți fiind știuți ca nume, neexistând nicio situație de canonizare cu Sfinți necunoscuți ca nume. Deși, în istoria Bisericii, acest lucru se întâlnește adesea, fiind cunoscuți decât câțiva dintr-un grup, iar ceilalți sunt cinstiți în mod comun, pentru că s-au pierdut numele lor.

Mă doare sufletul când văd că Viețile Sfinților români sunt așa de firave. Avem date foarte puține despre unii, iar despre alții avem multe date, dar nepuse în valoare în mod sistematic. E nevoie de tratarea cu multă seriozitate a Vieților și a minunilor lor. Pentru că numai înmulțind Viața unui Sfânt cu noi și noi date despre el, noi lăsăm posterității lucruri de folos.

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, pomenit săptămâna asta, pe 22 iunie, s-a născut la București în 1765. Știa limbile greacă și latină și a tradus cărți teologice, patristice și de cult[19]. Nu a învățat cele două limbi teologice pentru ca să nu facă nimic cu ele, ci pentru ca să traducă carte sfântă prin intermediul lor. Pentru că, din perspectiva lui, dar și a mea, limba este o întâlnire cu sursele credinței. Și dacă știi limbile în care s-a scris teologia Bisericii, atunci ai o întâlnire reală cu sursele credinței Bisericii.

Și când a fost ales Mitropolit, Sfântul Grigorie Dascălul era Ierodiacon[20].  Asta însemnând că n-a fugit după scaunul mitropolitan, dar a fugit după cunoașterea limbilor vechi, pentru ca să cunoască prin intermediul lor credința care să îl mântuie. Însă, între 9-11 ianuarie 1823, în doar 3 zile, Sfântul Grigorie a fost hirotonit Ieromonah, a fost hirotesit Arhimandrit, a fost hirotonit Arhiereu, apoi a fost întronizat ca Mitropolit[21], pentru că omul era bogat în teologie și în viață sfântă. Iar Dumnezeu de astfel de oameni are nevoie în lucrarea Sa: de oameni bogați în cunoașterea Lui și în sfințenie. Căci cei plini de teologie și de sfințenie văd și explică în mod evlavios și sincer viața și teologia Bisericii.

Sfântul Grigorie Dascălul, cunoscut ca Mitropolitul Grigorie al IV-lea al Țării Românești, a adormit în ziua de 22 iunie 1834 și el a fost îngropat nu în coșciug, ci așezat pe scaunul său mitropolitan. Sfintele sale Moaște au fost scoase din mormânt în 1841. Însă canonizarea sa a fost făcută în octombrie 2005 și a fost proclamată pe 21 mai 2006[22]. Cu alte cuvinte, românii au fost privați 165 de ani de cinstirea lui ca Sfânt al lui Dumnezeu, dacă Sfintele sale Moaște au fost cunoscute din 1841, adică de la 7 ani de la adormirea lui.

Sfântul Cuvios Ioan Iacob a adormit pe 5 august 1960 și Sfintele sale Moaște au fost descoperite peste 20 de ani: pe 8 august 1980. Pe 15 august 1980, adică după 7 zile de la găsirea Sfintelor sale Moaște, Sfintele lui Moaște au fost puse în raclă în Biserică. Însă Biserica noastră l-a canonizat pe Sfântul Ioan Iacob tocmai în iunie 1992[23], adică după 12 ani de la cinstirea lui în Biserica din Hozeva. Și dacă cei care s-au grăbit au făcut bine, pentru că au făcut ceea ce trebuia să facă, Sinodul Bisericii României a privat degeaba 12 ani pe credincioșii ei de cinstirea Sfântului lui Dumnezeu. Pentru că a aștepta, atunci când lucrurile sunt evidente, înseamnă a ascunde lumina sub obroc.

Poeziile Sfântului Ioan Iacob sunt simple, dar teologice, iar însemnările sale teologice și duhovnicești sunt din diverse cărți patristice. Își lua notițe, scria, comenta, se problematiza, așa cum trebuie să facem fiecare dintre noi. Scria scrisori duhovnicești. Adică, el comunica cu diverși oameni. Și când comunici arăți că vrei să înveți, că vrei să afli, că ești un om dialogic, un om deschis. Iar din fragmentele pe care și le-a notat Sfântul Ioan Iacob, noi putem vedea grija lui față de mântuirea sa. Pentru că acolo sunt osândite toate păcatele pe care noi le facem[24]. Și când vrei să te mântui, atunci afli care sunt păcatele pe care Dumnezeu le osândește și nu le mai faci, ci trăiești cu El în curăție și în sfințenie.

Sfântul Dumitru Stăniloae, Teologul cel mare al Bisericii, a muncit de unul singur cât o editură. Cât o editură de zeci de oameni. A muncit pentru întreaga Biserică a lui Dumnezeu și de aceea cărțile lui trebuie traduse în orice limbă a lumii. Pentru că toți avem nevoie de ele. Cărțile, studiile și articolele sale sunt o luminare vie pentru orice teolog și credincios al Bisericii. Pentru că în ele găsim experiența și teologia Bisericii. Viața vie a ortodocșilor.

Sfântul Dumitru Teologul respingea ideea protestantă a demitologizării Scripturii, pentru că credința creștină nu e mitologică[25]. Iar Dumnezeiasca Scriptură trebuie înțeleasă duhovnicește[26], cum duhovnicește trebuie să înțelegem tot ceea ce trăim în viața noastră. Și când vorbea despre realitatea omeniei la poporul român, el spunea că atunci când suntem neomenoși cu cineva, atunci ne e rușine că n-am fost oameni cu acela[27]. Căci românii acordă o valoare absolută omului și omeniei, arătându-și prin aceasta umanismul lor profund[28]. Pentru că ești om, atâta timp cât ai cuvânt și te comporți ca un om responsabil. Cuvânt tău valorează și tu valorezi, când cuvintele tale sunt totuna cu faptele tale. Când faptele îți confirmă cuvintele. Dar când spui una și faci alta, atunci nu ești de încredere, pentru că tu însuți îți subminezi încrederea altora în tine.

Așadar, iubiții mei, avem nevoie de Sfinții noștri, de Sfinții români, pentru ca să vedem ce ne lipsește și ce trebuie să facem pentru Biserica, țara și neamul nostru. Avem nevoie de călăuzirea și de rugăciunea lor, de prietenia lor continuă în viața noastră. Pentru că Sfinții lui Dumnezeu ne duc mereu la El și ne învață cu adevărat cum să I ne închinăm și cum să Îi slujim Lui.

Sfinților români, știuți și neștiuți de către noi, rugați-vă pentru noi, păcătoșii! Învățați-ne pe noi cunoașterea lui Dumnezeu, cinstirea și slujirea Lui! Învățați-ne pe noi pocăința cea bună și slujirea cea mântuitoare! Ca împreună cu voi să ne bucurăm veșnic de Dumnezeul mântuirii noastre, de Cel care Se arată preaminunat întru Sfinții Lui. Amin!


[1] Începută la 14. 01, în zi de miercuri, pe 22 iunie 2022. Soare, 28 de grade, vânt de 14 km/ h.

[2] Cf. https://basilica.ro/canonizari-2025-ps-varlaam-ofera-trei-nume/.

[3] Cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/parintele-gherasim-iscu-sau-vocatia-marturisirii-166207.html.

[4] Cf. https://basilica.ro/stareta-de-la-tismana-despre-canonizarea-parintelui-gherasim-iscu-il-resimtim-ca-parinte-si-ocrotitor/.

[5] Cf. https://basilica.ro/staretul-sihastriei-despre-canonizarea-pr-cleopa-multi-il-cinstesc-deja-ca-pe-un-sfant/.

[6] Cf. http://stiri.tvr.ro/parintii-paisie-olaru-ilie-cleopa-si-dionisie-de-la-colciu-vor-fi-propusi-spre-canonizare_889362.html#view.

[7] Cf. https://doxologia.ro/staretul-dionisie-ignat-de-la-colciu.

[8] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Paisie_Olaru.

[9] Cf. https://ziarulceahlaul.ro/parintele-paisie-olaru-duhovnicul-cel-bun/. [10] Ibidem.

[11] Cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/sedinta-de-lucru-a-sinodului-mitropoliei-clujului-maramuresului-si-salajului-172419.html.

[12] Cf. https://basilica.ro/se-implinesc-61-de-ani-de-la-trecerea-la-domnul-a-preotului-liviu-galaction-munteanu-profesorul-marturisitor/.

[13] Cf. https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-banatului-a-analizat-proiectele-de-texte-liturgice-pentru-pr-ilarion-felea-si-protos-calistrat-bobu/.

[14] Cf. https://basilica.ro/incarcerat-la-aiud-60-de-ani-de-la-plecarea-la-domnul-a-parintelui-ilarion-felea-duhovnicul-tinerilor/.

[15] Cf. https://doxologia.ro/biblioteca/pateric/protosinghelul-calistrat-bobu-avea-darul-vindecarii-al-izgonirii-duhurilor.

[16] Cf. https://basilica.ro/biserica-ortodoxa-romana-a-canonizat-152-de-sfinti-patriarhul-explica-ce-inseamna-canonizarea/.

[17] Cf. https://episcopiahusilor.ro/sfintii-canonizati-de-catre-biserica-ortodoxa-romana.

[18] Cf. https://basilica.ro/biserica-ortodoxa-romana-a-canonizat-152-de-sfinti-patriarhul-explica-ce-inseamna-canonizarea/.

[19] Cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sfantul-ierarh-grigorie-dascalul-carturar-evlavios-si-pastor-intelept-163448.html. [20] Ibidem. [21] Ibidem. [22] Ibidem.

[23] Cf.  https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Iacob_Hozevitul.

[24] Lucru pe care l-am cunoscut citind fragmente din cartea: Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul, Hrană duhovnicească, Ed. Lumină din Lumină, București, 2006, 624 p.

[25] Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a Icoanei, cu postfață de Adrian Matei Alexandrescu și vol. îngrijit de Ștefan Ionescu-Berechet, Ed. Anastasia, București, 2005, p. 8. [26] Ibidem.

[27] Dumitru Stăniloae, Reflecții despre spiritualitatea poporului român, Ed. Elion, București, 2004, p. 174. [28] Idem, p. 179.

Rugăciunea Ecteniei celor adormiți. Comentariu teologic

Textul rugăciunii e acesta: „Ὁ Θεὸς τῶν πνευμάτων καὶ πάσης σαρκός, Ὁ τὸν θάνατον καταπατήσας, τὸν δὲ διάβολον  καταργήσας καὶ ζωὴν τῷ κόσμῳ Σου δωρησάμενος· Αὐτός, Κύριε, ἀνάπαυσον τὴν ψυχὴν τοῦ κεκοιμημένου δούλου Σου (τοῦ δε), ἐν τόπῳ φωτεινῷ, ἐν τόπῳ χλοερῷ, ἐν τόπῳ ἀναψύξεως, ἔνθα ἀπέδρα ὀδύνη, λύπη καὶ στεναγμός. Πᾶν ἁμάρτημα τὸ παρ᾿ αὐτοῦ πραχθὲν ἐν λόγῳ ἢ ἔργῳ ἢ διανοίᾳ, ὡς ἀγαθὸς καὶ φιλάνθρωπος Θεὸς συγχώρησον· ὅτι οὐκ ἔστιν ἄνθρωπος, ὃς ζήσεται καὶ οὐχ ἁμαρτήσει· Σὺ γὰρ μόνος ἐκτὸς ἁμαρτίας ὑπάρχεις· ἡ δικαιοσύνη Σου, δικαιοσύνη εἰς τὸν αἰῶνα, καὶ ὁ νόμος Σου ἀλήθεια.

Ὅτι Σὺ εἶ ἡ ἀνάστασις, ἡ ζωὴ καὶ ἡ ἀνάπαυσις τοῦ κεκοιμημένου δούλου Σου (τοῦ δε), Χριστὲ, ὁ Θεὸς ἡμῶν, καὶ Σοὶ τὴν δόξαν ἀναπέμπομεν, σὺν τῷ ἀνάρχῳ Σου Πατρί, καὶ τῷ Παναγίῳ, καὶ ἀγαθῷ, καὶ ζωοποιῷ Σου Πνεύματι, νῦν καὶ ἀεὶ καὶ εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων. Ἀμήν”[1].

Iar, în traducerea mea, rugăciunea e aceasta: „Dumnezeul duhurilor și a tot trupul, Care ai călcat moartea, iar pe diavolul l-ai doborât și ai dăruit viață lumii Tale, Însuți, Doamne, odihnește sufletul adormitului robului Tău (acesta) în locul cel luminat, în locul cel înverzit, în locul de odihnă, de unde a[u] fugit durerea, întristarea și suspinul! [Și] tot păcatul cel săvârșit de către el cu cuvântul sau [cu] lucrul sau [cu] mintea, ca Dumnezeul Cel bun și iubitor de oameni, iartă-l!  Că nu este om, care va fi viu și nu va păcătui. Căci Tu singur ești fără de păcat. [Și] dreptatea Ta, dreptate [este] întru veac, iar legea Ta [este] adevărul.

Că Tu ești învierea, viața și odihna adormitului robului Tău (acesta), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă Îți înălțăm, împreună [și] Celui fără de început al Tău Părinte și Atotsfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și întru vecii vecilor. Amin!”.

Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul duhurilor și a tot trupul [Ὁ Θεὸς τῶν πνευμάτων καὶ πάσης σαρκός], pentru că El i-a creat pe Îngeri, dar și sufletele și trupurile noastre. Și aici ne rugăm Lui ca Făcătorului a toată lumea. Și El a călcat moartea tuturor prin moartea Sa cea pentru noi, când l-a doborât pe diavolul. Când a stricat Iadul și a biruit puterea demonilor pe care o avea asupra noastră. Căci El, răscumpărându-ne pe noi din mâinile demonilor, ne-a dăruit nouă din belșug viața Sa cea veșnică. Iar lumea Lui e lumea pe care El a mântuit-o, pe care a umplut-o de slava Sa. De aceea, când Îi cerem Domnului să îl odihnească pe cel adormit, noi Îi cerem să îl ierte și să îl umple de slava Lui pe cel adormit. Căci odihna în Împărăția lui Dumnezeu nu e o stare de inactivitate, de somnolență, ci una de un dinamism extraordinar, pentru că e o odihnă duhovnicească. Fiindcă noi, în Împărăția Sa cea veșnică, ne odihnim activ în slava Lui, ne bucurăm veșnic împreună cu El, slujindu-I Lui neîncetat.

Cum este Paradisul lui Dumnezeu? E locul cel luminat, cel plin de slava lui Dumnezeu, e locul cel înverzit, cel plin de verdeață dumnezeiască, văzută de mulți în mod extatic, e locul plin de odihnă duhovnicească. E locul unde trăiesc veșnic și se bucură și se veselesc Sfinții lui Dumnezeu și unde nu au parte de nicio durere și tristețe pământească. Căci durerea, întristarea și suspinul caracterizează viața de aici, iar nu viața din Împărăția lui Dumnezeu.

Dar ca să ajungi în Împărăția Sa trebuie să fii iertat de El de tot păcatul pe care l-ai săvârșit în viața aceasta. Căci tot păcatul este potrivnic lui Dumnezeu. Și păcatele, aici, sunt prezentate pe 3 categorii: cele făcute cu gura, prin intermediul cuvântului, cele făcute cu lucrul, prin faptele noastre, și cele interioare, neverbalizate, pe care le-am făcut în mintea noastră. Iar διάνοια înseamnă minte, gând, înțelegere[2]. Pentru că în minte plănuim relele, cu mintea spunem hulele, în minte greșim când ne rugăm sau când gândim ceva anume. Iar noi trebuie să mărturisim toate păcatele noastre, adică și pe cele văzute de oameni, dar și pe cele știute numai de noi înșine.

Și noi ne rugăm lui Dumnezeu, ca Cel ce e bun și iubitor de oameni, să îi ierte toate păcatele sale. Apelăm la iubirea Lui față de noi. Căci El e iubitor de oameni, tocmai pentru că e cu totul bun și iubitor față de întreaga Sa creație. Și, noi, în comparație cu Domnul nostru, suntem oameni păcătoși, căci numai El e fără de păcat. Iar dreptatea Lui e veșnică și legea [ὁ νόμος] Sa e adevărul. Pentru că toate cuvintele Sale față de noi sunt adevărate.

Iar ecfonisul rugăciunii e triadologic, pentru că Îl slăvim în el pe Dumnezeul nostru treimic. Hristos Domnul e învierea celui adormit, pentru că El îl va învia pe acesta la învierea cea de obște și ne va învia și pe noi toți. El e viața lui cea veșnică și odihna lui cea veșnică, pentru că El i le dăruie. Și noi Îl slăvim pe Fiul dimpreună cu Tatăl Său și cu Duhul Său Cel Sfânt. Iar Tatăl e fără de început, e veșnic, dar și Fiul și Duhul sunt fără de început, deși Fiul Se naște din Tatăl și Duhul purcede din Tatăl. Duhul e cu totul sfânt și bun și făcător de viață, dar și Tatăl și Fiul sunt astfel. Pentru că Dumnezeul treimic are în comun toate cele ale Sale, fiindcă persoanele dumnezeiești trăiesc perihoretic. Și noi Îl slăvim pe Dumnezeul nostru treimic și acum, dar și veșnic, pentru că El e slava noastră cea veșnică.


[1] Cf. http://users.uoa.gr/~nektar/orthodoxy/prayers/funeral_translation.htm. Pe care l-am corectat și pe care îl voi cita aici.

[2] Friberg Greek Lexicon, 6.383, apud Bible Works 10.

Predică la nașterea Sfântului Ioannis Botezătorul [24 iunie 2022]

Iubiții mei[1],

„din pântece sterp a fost născut [ἐκ στειρευούσης γεγέννηται νηδύος], cel care a dezlegat sterpiciunea inimilor noastre [ὁ λύσας τὴν στείρωσιν τῶν καρδιῶν ἡμῶν]”[2]. Cu aceste cuvinte bucuroase începe Slujba zilei de azi! Și ele se referă la Sfântul Ioannis [Ἰωάννης] Botezătorul, Părintele nostru, care, prin predica sa, ne-a făcut roditori duhovnicește. Pentru că atunci când ești sterp la inimă, când ești neroditor, e semn că nu te-ai pocăit pentru păcatele tale. Și nu te-ai pocăit, pentru că nu Îl iubești pe Dumnezeu, dar nu îi iubești nici pe oameni. Fiindcă atunci când te pocăiești, arăți că Îl iubești pe Cel pe Care L-ai necăjit prin păcatele tale, prin neascultarea ta, prin delăsarea ta, dar că te îngrijești și de mântuirea ta, dar și de cea a aproapelui tău. Pentru că omul grijuliu cu viața lui, e grijuliu cu viața tuturor. Și când ai grijă față de toți și de toate, atunci ești atent la tot ceea ce spui, faci și gândești.

Sfântul Ioannis Botezătorul, cel născut din mamă stearpă, în mod minunat, adică cu ajutorul lui Dumnezeu, ne dăruie cuvântul său pentru ca să nu mai fim neroditori[3]. Ne dăruie cuvântul care ne schimbă, care ne trezește, care ne mântuie. Pentru ca să naștem în noi pocăința cea plină de fapte bune. Căci pocăința înaintea lui Dumnezeu ne schimbă cu totul viața noastră, ne-o face atentă și plină de evlavie, pentru că le facem pe toate ale noastre înaintea lui Dumnezeu. Simțim că stăm înaintea Lui, atunci când ne pocăim, și că trăim din mila Lui. Și pentru aceasta suntem plini de recunoștință față de Dumnezeul milostivirii, pentru că primim iertarea Lui și ne bucurăm de viață întru mila Lui.

Ne pocăim pentru ca să fim vii și plini de viața Lui. Păcatele noastre ne fac pământuri aride, sterpe. Dar când El ne iartă și ne umple de slava Lui, pe măsură ce ne nevoim duhovnicește, atunci simțim cum cresc în noi gândurile și faptele și virtuțile cele dumnezeiești. Și asta înseamnă a rodi sau a fi roditori duhovnicește: a fi plini de slava Lui și de faptele evlaviei celei dumnezeiești.

Sfântul Ioannis Botezătorul a propovăduit în pustiu oamenilor, adică într-un loc ascetic. El „a strigat în pustiu: «Pocăiți-vă [Μετανοεῖτε]!»”[4]. Și a te pocăi înseamnă a te întoarce de la relele tale spre Dumnezeu. Pocăința e cea mai mare binecuvântare dată de El oamenilor, pentru că prin ea orice păcătos se umple de viața Lui. Omul păcătos se simte neiubit, neapărat, se simte gol, se simte murdar…Dar când Dumnezeu îl atinge cu slava Lui, când îl face să se vadă interior, atunci el se umple de multă durere, de multe lacrimi, de multă rugăciune, de schimbarea radicală a vieții sale, pentru că Îl dorește pe Dumnezeu în el și dorește să fie cu El pentru veșnicie. Și Dumnezeu coboară în noi prin slava Lui, coboară în toți cei care ne pocăim și ne plângem păcatele noastre! El nu se uită la ce am făcut, ci la ce facem acum și la îndreptarea noastră. La dorința noastră de a trăi creștinește. Tocmai de aceea, pocăința e o înviere din morți, e o nouă viață pentru noi, pentru că poți să faci azi, în clipa de față, ce n-ai făcut toată viața ta: te poți pocăi, te poți împăca cu Dumnezeu, te poți umple de iertarea Lui. Și de aceea, cei care se pocăiesc, sunt plini de mulțumire față de mila Lui. Căci El i-a înviat pe ei iar și iar la o nouă viață.

Sfântul Ioannis e numit într-o cântare a praznicului său ostașul [ὁ στρατιώτης] Împăratului Hristos, dar și Mergătorul înainte al harului [ὁ Πρόδρομος τῆς χάριτος][5] Său. Și ce face soldatul în armată? Ascultă de cel care îl conduce! Căci Sfântul Ioannis s-a arătat ascultător față de Domnul și a propovăduit mai înainte harul Său, mila Sa cu noi. Fiindcă el ni L-a indicat pe Domnul, pe Cel care S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Și ni L-a indicat, ni L-a arătat, ne-a spus că El este Hristos Cel așteptat, pentru că L-a văzut în mod dumnezeiesc. Căci „a mărturisit Ioannis zicând că: «L-am văzut pe Duhul coborând ca o porumbiță din cer [καταβαῖνον ὡσεὶ περιστερὰν ἐξ οὐρανοῦ] și a rămas în[tru] El [καὶ ἔμεινεν ἐπ᾽ Αὐτόν]. Și eu nu-L cunoscusem pe El. Dar Cel care m-a trimis pe mine a boteza în apă, Acela mi-a zis: <În Care ai să vezi Duhul coborându-Se și rămânând în[tru] El [Ἐφ᾽ Ὃν ἂν ἴδῃς τὸ Πνεῦμα καταβαῖνον καὶ μένον ἐπ᾽ Αὐτόν], Acela este Cel care botează în Duhul Sfânt]>. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu [Οὗτός ἐστιν ὁ Υἱὸς τοῦ Θεοῦ]»” [In. 1, 32-34, BYZ].

Pentru că Sfântul Ioannis ne spune aici că Dumnezeu Tatăl l-a trimis să boteze în apă și că El i-a spus semnul prin care Îl va afla pe Fiul Său. Un semn extatic, dumnezeiesc. Și când L-a văzut pe Duhul Sfânt coborându-Se și rămânând în Fiul, căci acesta era semnul, atunci Sfântul Ioannis ne-a mărturisit pe Dumnezeul treimic, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, pe Cel care ne mântuie pe noi. Căci Fiul e Acela în Care Se odihnește din veci Duhul Sfânt, Cel care purcede din Tatăl. Și Duhul a coborât în Fiul în viața Sa pământească, pentru ca umanitatea Lui să se umple de slava lui Dumnezeu. Pentru că Domnul Și-a umplut umanitatea Lui de slava Sa cea veșnică, pentru ca să Se facă izvorul cel veșnic al slavei Sale în noi înșine.

De aceea, pe acest Văzător de Dumnezeu și Botezător al Domnului, pe Sfântul Ioannis Botezătorul, noi nu știm să Îl lăudăm după vrednicie [ἀξίως][6]. Pentru că sfințenia lui cea prea mare ne copleșește. Însă, cu toate acestea, îl lăudăm pe el pentru curăția și sfințenia sa și subliniem faptul că el ni L-a arătat pe Domnul, pe Cel care nu putea fi cunoscut decât prin vedenie dumnezeiască. Căci trebuie să fii Sfântul lui Dumnezeu, pentru ca să Îl vezi pe El întrupat.

Locul unde Sfântul Ioannis Botezătorul L-a botezat pe Domnul este acum un loc protejat[7].

Și putem merge acolo, ca să ne închinăm și să Îi mulțumim Domnului pentru toată mila Sa cu noi. Iar locul unde s-a născut Sfântul Ioannis Botezătorul este numit acum Ein Kerem [עֵין כֶּרֶם], care înseamnă Izvorul Viei[8], fiind în apropierea Ierusalimului[9]. Și acolo, într-o Mănăstire rusească, se păstrează până azi un stâlp din casa părinților Sfântului Ioannis Botezătorul și piatra pe care el a propovăduit[10].

Iar toate aceste locuri sfinte sunt certificarea istoriei mântuirii noastre. Pentru că putem arăta locurile pe unde Domnul și Sfântul Ioannis au trecut pentru mântuirea noastră. Și locurile și lucrurile sfinte au fost păstrate cu sfințenie de către cei credincioși, pentru ca să fie mărturie sfântă peste veacuri. Pentru că, luminați de Dumnezeu, au înțeles că acelea vor fi folositoare celor care vor crede în Domnul. Și ele ne sunt foarte folositoare nouă, pentru că ne umplem de slava lui Dumnezeu în acele locuri. Căci ieri și azi și mâine, ele vor fi mărturiile credinței noastre, mărturiile mântuirii noastre.

Astăzi, iubiții mei, îl pomenim „pe Profetul cel mai mare [dintre] toți Profeții [ὁ μείζων πάντων τῶν Προφητῶν Προφήτης]”[11] Domnului. Îl pomenim „pe propovăduitorul pocăinței [τῆς μετανοίας ὁ κήρυξ]”, care nu numai celor de pe pământ a propovăduit, dar și celor din Iad. Căci și „celor din Iad a binevestit învierea morților [ὁ τοῖς ἐν ᾍδῃ εὐαγγελιζόμενος τὴν ἐκ νεκρῶν ἀνάστασιν]”[12]. Pentru că le-a vorbit despre Domnul Cel întrupat, pe Care L-a văzut în mod extatic și L-a propovăduit oamenilor și L-a botezat înaintea tuturor. Și El ne va învia pe toți, în ziua cea de apoi, la învierea cea de obște. Dar pentru ca atunci să fim plini de slava Lui, noi trebuie să înviem acum prin slava Lui. Căci trebuie să trăim și să adormim duhovnicește, fiind plini de slava Lui, pentru ca să înviem ca Sfinți ai Lui pentru veșnicie.

Și viața cea mai sigură e viața în continuă pocăință. Viața în rugăciune și în citiri sfinte, viața în post și în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Căci Dumnezeu dorește ca noi să ne sfințim împreună cu El în fiecare zi, ca să moștenim Împărăția lui Dumnezeu dimpreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui.

Astăzi e dezlegare la pește, pentru ca să ne bucurăm în postirea noastră de nașterea Sfântului Ioannis Botezătorul. Și cel care s-a născut azi, pentru ca să ne învețe pe noi să ne pocăim, să ne umple pe noi, cu sfintele sale rugăciuni, de toată pacea și de toată binecuvântarea! Căci avem nevoie cu toții de ajutorul și de călăuzirea sa în viața noastră. Amin!


[1] Începută la 9. 38, în zi de marți, pe 21 iunie 2022. Soare, 28 de grade, vânt de 11 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Jun/Jun24.html. [3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem.

[7] Protejat de UNESCO: https://whc.unesco.org/en/list/1446/. Fotografia preluată e de aici: https://whc.unesco.org/uploads/thumbs/site_1446_0011-1000-667-20170711105728.jpg, fiind făcută de Ko Hon Chiu Vincent în 2015.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Ein_Karem.

[9] Cf. https://doxologia.ro/locuri-de-pelerinaj/ein-karem-patria-sfantului-ioan-botezatorul. [10] Ibidem.

[11] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Jun/Jun24.html. [12] Ibidem.

Prima rugăciune din Rânduiala de dinaintea Sfântului Botez. Comentariu teologic

Dumnezeu Tatăl e numit aici Domnul [Κύριος] și Dumnezeul adevărului [ὁ Θεὸς τῆς ἀληθείας][1]. Pentru că El este Adevărul și are tot adevărul. Și noi învățăm adevărul de la Dumnezeu și trăim după adevăr, dacă trăim după cuvintele Sale. Iar Fiul Său este Cel unul-născut din veci și pentru veci. Și rugăciunea aceasta se face în numele Dumnezeului nostru treimic, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Dumnezeu. Pentru că în numele Dumnezeului nostru treimic, Ierarhul sau Preotul pune mâna sa peste robul lui Dumnezeu care vine să se boteze. El este robul [τὸν δοῦλον] lui Dumnezeu prin nașterea sa, pentru că e creația Lui, dar e și robul Lui prin voință, pentru că vine să se pună sub ascultarea Lui. Și acest rob al Lui s-a învrednicit a scăpa către numele cel sfânt al lui Dumnezeu, pentru că a venit să se odihnească în Dumnezeu. Pentru că toți cei care ne botezăm întru numele Dumnezeului nostru treimic, ne odihnim chemând numele Domnului în noi înșine. Și ne odihnim întru El, pentru că ne odihnim întru slava lui Dumnezeu, care coboară în noi pe măsură ce ne rugăm Domnului.

Substantivul σκέπη înseamnă acoperământ, umbră, apărare[2]. Și cel care vine să se boteze, vine spre umbra aripilor Domnului, pentru a fi păzit sub această umbră luminoasă a slavei Sale. Vine să se pună sub acoperământul slavei lui Dumnezeu. Vine să aibă în el slava lui Dumnezeu. Căci dacă ai în tine slava Lui cea veșnică, atunci ești păzit de El în toate căile tale. Astfel, dacă ne botezăm și devenim fiii Lui, noi scăpăm către numele Lui cel sfânt și suntem păziți de slava Lui cea veșnică. Și asta în fiecare zi a vieții noastre.

Dar ca să avem slava Lui în noi înșine, noi trebuie să fim curățiți de Dumnezeu de înșelarea cea veche [τὴν παλαιὰν πλάνην] din noi înșine, adică de păcatele noastre. Pentru că înșelarea cea veche e înșelarea primă cu care au fost mințiți Sfinții Protopărinți de către diavolul. Păcatul e înșelarea noastră! Prin care noi am rătăcit de la calea lui Dumnezeu. Iar πλάνη înseamnă rătăcire, cât și înșelare[3]. Căci, prin ceea ce ești înșelat, prin aceea ești și dus în rătăcire. Iar rătăcirea înseamnă rămânere în păcat, înmulțirea păcatului, o degradare a ta progresivă.

Iar dacă El îi scoate din noi pe demoni și ne curățește de păcatele noastre la Botez, atunci Domnul ne umple pe noi de credințea cea întru El și de nădejde și de dragoste, pentru ca să Îl cunoaștem pe El, pe Dumnezeul nostru treimic. Cele 3 harisme dumnezeiești primite la Botez, credința, nădejdea și dragostea pentru Dumnezeu, sunt pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Noi primim slava Lui și harismele Sale cele dumnezeiești pentru ca să Îl cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu. Și astfel Îl putem cunoaște, pentru că Îl cunoaștem cu ajutorul slavei Sale și a harismelor Sale celor dumnezeiești. Îl putem cunoaște în interiorul ființei noastre prin slava Lui. Și Dumnezeul nostru este unul singur, e Dumnezeul Cel adevărat, Cel dimpreună cu Fiul Său și cu Duhul Său Cel Sfânt. Pentru că Dumnezeu e unul după ființa Sa, dar întreit în persoane. Și Acesta, Dumnezeul nostru Cel întreit în persoane, e Cel care îndepărtează de la noi înșelarea cea veche a păcatului, e Cel care o scoate din ființa noastră, și ne umple de slava Lui, pentru a-L cunoaște pe El în toată viața noastră și în toată veșnicia. Căci a-L cunoaște pe El înseamnă a fi cu El mereu, pentru că suntem uniți interior cu El.

Și cum e viața creștină? E o viață în care umblăm în toate poruncile [ἐν πάσαις ταῖς ἐντολαῖς] lui Dumnezeu! E o viață maximalistă, o viață plină de sfințenie, pentru că nu trebuie să uităm nicio poruncă a Lui. Căci trebuie să păzim toate cele plăcute lui Dumnezeu. Tot ceea ce Îi place lui Dumnezeu, trebuie să facem noi înșine în viața noastră. Iar a împlini voia lui Dumnezeu, a împlini poruncile Sale, înseamnă a trăi prin ele. Căci poruncile Lui ne umplu de viața lui Dumnezeu.

Cel nou botezat e scris de Dumnezeu în cartea vieții [ἐν βίβλῳ ζωῆς] Sale. Căci de acum, de la Botez, începe relația Lui intimă cu el. Începe relația lui Dumnezeu cu el în interiorul persoanei sale, care e una veșnică. Și cel credincios e viu și e cu Dumnezeu tot timpul, pentru că a fost unit duhovnicește cu turma moștenirii [τῇ ποίμνῃ τῆς κληρονομίας] Sale. Turma celor credincioși e Biserica Lui și ea e moștenirea Sa. Și el, ca fiu al Bisericii, va slăvi numele cel sfânt al Dumnezeului nostru treimic. Fiul e Domnul nostru, ca Cel ce stăpânește peste noi ca Mântuitorul sufletelor și al trupurilor noastre, pe când Duhul Sfânt este Făcătorul nostru de viață, ca Cel ce ne dăruie viața trupească, dar și pe cea duhovnicească.

Și Dumnezeu are ochi și El ne privește pe noi. El are urechi și ne aude pe noi. Și ochii Lui privesc întru el pururea cu milă, întru cel care se va boteza, dacă rămâne întru ascultarea Lui, iar urechile Sale ascultă glasul rugăciunii sale. Pentru că Domnul vede și aude din relația Lui cu omul credincios, din intimitatea cu el.

Care e amprenta fundamentală a vieții creștine? Veselia cea duhovnicească! Căci ne rugăm Domnului ca să îl veselească pe el întru lucrurile mâinilor sale, în tot ceea ce el va face în viața lui, și în tot neamul său, adică în familia și neamul său și prietenii săi. Să îl facă vesel la serviciu, dar și acasă și în societate. Să fie vesel duhovnicește, pentru ca să se mărturisească Domnului neîncetat, închinându-I-se Lui și slăvind numele Său cel mare și preaînalt [τὸ μέγα καὶ ὕψιστον]. Căci rostul nostru pe pământ e acela de a ne veseli întru Domnul și de a lăuda pururea pe Dumnezeu în toate zilele vieții noastre. Iar ecfonisul rugăciunii ne amintește faptul că Domnul e lăudat de toate Puterile cele cerești, pentru că slava cea veșnică este a Dumnezeului nostru treimic.


[1] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html. Toate citările rugăciunii sunt din această sursă.

[2] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/σκέπη.

[3] Friberg Greek Lexicon, 22.006, apud Bible Works 10.

Psalmul al 135-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-64]

Mărturisiți-L pe Domnul
că e bun către tot omul,
și mila Lui trăiește
în veci și mereu crește!

Mărturisiți-vă tare
lui Dumnezeu cel mare
și vestiți-I dreptatea,
în veci, în toată partea!

Celuia ce domnește
peste domni, de-i sporește,
iar mila Lui cea-nălțată
în veci e nemăsurată!

Pe Cel ce-a făcut minuni mari
vestiți-L cu glasuri tari,
căci Îi este mila știută,
întru veci cunoscută!

Cel ce-a făcut cerul cu gândul,
de-I păzește întreg cuvântul,
cu mila Sa cea mare,
în veci îndurătoare!

Cel ce-a închegat pământul,
dintr-apă cu cuvântul:
a Lui milă se știe
că-i puternică-n vecie!

A făcut mari luminători,
ce dau zare și zori,
cu a Sa milă sfântă
în veci neabătută:

soarele, ca lumină să aibă,
să facă ziua albă,
să strălucească-n rază,
prin mila-I mereu trează;

peste nopți a pus lună,
cu stelele-mpreună,
ca mila să-Și arate,
în veci cu bunătate!

Cel ce-a bătut Egiptul,
toată pârga lor și rodul,
căci Îi e mila Lui de-atunci
peste veci cu gânduri dulci.

Care i-a scos pe israeliteni
dintre mulțime de egipteni,
făcându-Și în veci nume
de milostiv în lume,

cu mâna Sa cea mare,
cu brațul Său cel tare,
peste veci să-Și arate
mila cu bunătate!

Care-a desfăcut prin Mare,
prin cea Roșie, cărare,
în veci ca să Își ivească
mila Sa dumnezeiască,

de-a trecut prin genune
Israil prin minune,
mila să-I țină minte,
peste veci înainte!

Și-a răsturnat în mare
pe faraon cel tare,
cu toată a lui oștirea,
ca să-Și arate milostivirea!

Iar pe poporul Său cel sfânt
l-a purtat întru avânt,
prin locuri de pustie,
făcând milă-n vecie!

Psalmul al 134-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Lăudați al Domnului sfânt nume,
toți robii lui Dumnezeu din lume,
cei ce slujiți în casă la Domnul,
în curțile Lui sfinte, și tot omul!

Lăudați pe Domnul cu dulceață,
numele Lui să-L cântați, spre viață,
că a ales pe Iacov Sie,
pe Israil să-I fie moșie!

Și-am cunoscut pe Domnul că-i mare,
Domnul nostru-ntre toți dumnezeii mai tare!

Toate câte a vrut Domnul a le face,
pe pământ și-n cer, le-a făcut cu pace,
în mări și în toată genunea,
de Și-a ivit Dumnezeu minunea.

A suit nori peste zare de țară,
în ploi a făcut fulgere cu pară,
din ale Sale cămări scoțând vântul,
împlinindu-I porunca și cuvântul.

Și a ucis pârga-n tot Egiptul,
de dobitoc, de om, din tot viptul[1].
A trimis în tine, Egipte,
semne, minuni, de vei ține minte,
și peste faraon cu tot al său sfat,
de l-a certat și l-a usturat.

A bătut Domnul multe limbi păgâne
și-a ucis împărați pentru tine:
pe-mpăratul Sion amorreanul
și pe Og din Vasan, cu tot neamul,

și toate-mpărățiile bătrâne
ale lui Hanaan, ce-s limbi păgâne,
și a dat pământul lor moșie
lui Israil, în veci să îi fie.

Doamne, numele Tău se vestește
și din neam în neam se pomenește!
Căci cu dreptate Îți judeci țara,
de-i ridici mustrarea și ocara.
Iar robilor Tăi cu mângâiere
le-asculți ruga la necaz și durere.

Idolii păgânilor, la care se-nchină,
din aur și argint sunt făcuți, de mână:
gură au și nu pot să grăiască,
cu ochi sunt și nu pot să zărească,

urechi au și nu pot auzi
și pe buze nu au aburi vii.
Asemenea lor să fie cine-i face
și cei care cer de la ei dar și pace!

Casa lui Israil, ziceți tare
lui Dumnezeu binecuvântare!
Casa lui Aaron să mulțumească
și pe Domnul să-L blagoslovească!
Și, din casa lui Levi, tot omul
să binecuvânteze pe Domnul!

Iar cei care aveți de Domnul frică mare,
binecuvântați-L fără încetare!
Binecuvântat să fii, Doamne Sfinte,
Care petreci în Sion de vremi multe,
unde Ți-ai făcut locuință,
în Ierusalim, de stă-n credință!


[1] Viptul = rodul.