Iubiții mei[1],
nașterea Sfântului Profet Ioannis, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, e o realitate istorică, și pe ea o pomenim azi, pe 24 iunie, pe când Drăgaica[2] și Sânzienele[3] sunt ritualuri mitologice hilare. Sunt ritualuri păgâne perpetuate necritic de-a lungul istoriei și care n-au nimic de-a face cu Biserica. Și de care trebuie să ne distanțăm tot mai mult interior și faptic, pentru că fac parte din bagajul nefast al păgânismului, de care vrem să scăpăm de 2.000 de ani.
Căci nu „Drăgaica face ca fructele să se coacă mai repede, ferindu-le de stricăciuni și putrezire”[4], ci Dumnezeu face ca fructele să se coacă la timpul lor și să fie ferite de stricăciune! Pentru că Dumnezeu e Creatorul tuturor lucrurilor și El le ține pe toate în viață și în existență.
Iar zâne[5] sau iele[6] nu există în realitate, pentru că sunt ficțiuni mitologice! După cum nu există nici moroi[7] sau vampiri[8]. Dar există Sfinți Îngeri și demoni. Căci Sfinții Îngeri sunt cei care ne păzesc și ne ajută tot timpul în mântuirea noastră, pe când demonii vor să ne corupă și să ne facă să cădem în tot felul de păcate, pentru ca să deznădăjduim de mântuirea noastră și să ne sinucidem.
De aceea, creștinii trebuie să se lepede de toate lucrurile întunericului, de toate superstițiile și mitologiile păgâne și de toate învățăturile eretice și să cunoască în mod profund teologia și viața Bisericii. Căci dacă am cunoaște teologia Bisericii și cum trăiesc creștinii cu adevărat, atunci am considera drept hilar/ demn de râs orice ritual păgân sau orice învățătură eretică.
Pentru că Biserica are Slujbele și viața ei, modul ei de a fi și nu are nevoie „să împrumute” ritualuri păgâne sau eretice. Ci creștinii trebuie să caute răspunsuri pentru viața lor în cărțile de cult ale Bisericii, în întreaga Tradiție Sfântă a Bisericii, în modul de a fi al Sfinților ei. Căci în toate acestea vor găsi o unitate interioară de gândire și de acțiune și vor înțelege că creștinii, ieri sau azi sau mâine au trăit, trăiesc și vor trăi în esență în același fel. Pentru că noi ne raportăm la aceleași Slujbe, la aceleași dogme, la aceleași canoane, la aceiași Sfinți, la același drum liturgico-ascetico-mistic al mântuirii.
Pe când religiile păgâne și cultele eretice de tot felul, chiar dacă au și lucruri bune în teologia și viața lor, nu au nimic de-a face, în mod fundamental, cu teologia și viața Bisericii, care reprezintă calea sfințeniei, adică deplinătatea adevărului și a experienței religioase a umanității. Căci Biserica e una și ea este Biserica Cincizecimii, e Biserica Sfinților, pe când pseudo-religii și pseudo-confesiuni pot fi oricâte. Iar noi, creștinii ortodocși, nu avem de-a face cu ele, pentru că stăm în Tradiția Sfinților Bisericii și în experiența sfântă a mântuirii.
De aceea, noi îi cinstim în calendarul nostru bisericesc doar pe Sfinții lui Dumnezeu. Nu cinstim păgâni, nici eretici, nici invenții mitologice, ci îi cinstim doar pe Sfinții Lui și evenimente sfinte din istoria Bisericii și a mântuirii noastre.
Iar astăzi, cu bucurie sfântă, prăznuim nașterea Sfântului Ioannis Botezătorul, despre care ne vorbește Sfântul Lucas în Evanghelia sa, în Lc. 1, 57-58: „Iar Elisavetei i s-a împlinit vremea să nască ea și a născut fiu. Și au auzit vecinii și rudele ei că mărea Domnul mila Lui cu ea [ἐμεγάλυνεν Κύριος τὸ ἔλεος Αὐτοῦ μετ᾽ αὐτῆς] și se bucurau împreună cu ea [καὶ συνέχαιρον αὐτῇ]”.
Căci Sfânta Elisavet [Ἐλισάβετ] [Lc. 1, 57, BYZ] este mama Sfântului Ioannis, iar tatăl său este Sfântul Zaharias [Ζαχαρίας] [Lc. 1, 59, BYZ]. Și Sfântul Zaharias i-a pus fiului său numele Ioannis [Ἰωάννης] [Lc. 1, 60, BYZ], pentru că acesta era numele pe care i l-a revelat Sfântul Arhanghel Gavriil [Lc. 1, 13], atunci când i s-a arătat în mod extatic [Lc. 1, 11].
Iar Sfânta Elisavet l-a născut pe Sfântul Profet Ioannis la termen (când „i s-a împlinit vremea să nască ea”), în mod firesc, dar l-a zămislit în mod minunat. Pentru că ea era stearpă [στεῖρα] [Lc. 1, 7, BYZ] și atât ea, cât și soțul ei, „erau înaintați în zilele lor [προβεβηκότες ἐν ταῖς ἡμέραις αὐτῶν ἦσαν]” [Ibidem], adică erau bătrâni.
De aceea, nașterea Sfântul Ioannis a fost receptată ca o manifestare a milei Domnului față de părinții săi, iar vecinii și rudele lor s-au bucurat de naște- rea lui. Căci nașterea unui copil trebuie să fie întotdeauna o mare bucurie. Cu atât mai mult nașterea unui copil minunat, vestit prin Arhanghel, a fost o mare bucurie și împlinire pentru părinții lui, pentru vecini și rudenii, dar mai ales e o mare bucurie pentru Biserică. Căci astăzi s-a născut Înaintemergătorul Domnului, Cel care a vestit persoana Lui oamenilor. Pentru că „a mărturisit Ioannis zicând că: «L-am văzut pe Duhul coborând ca o porumbiță din cer și a rămas în El. Și eu nu-L știam pe El. Dar Cel care m-a trimis pe mine a boteza în apă, Acela mi-a zis: <Peste Care ai să vezi Duhul coborând și rămânând în El, Acela este Cel care botează în Duhul Sfânt>. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu»” [In. 1, 32-34, BYZ], adică Iisus Hristos, Domnul nostru, Fiul Tatălui și Cel deoființă cu Tatăl și cu Duhul.
Iar prima cântare a Slujbei de azi ne spune, cu referire la Sfântul Ioannis și în relație cu noi: „[din pântece sterp s-a născut [ἐκ στειρευούσης γεγέννηται νηδύος] cel care a dezlegat sterpiciunea inimilor noastre [ὁ λύσας τὴν στείρωσιν τῶν καρδιῶν ἡμῶν]”[9] și „sufletelor celor neroditoare cuvânt dăruindu-le [ψυχαῖς ἀκάρποις λόγον δωρούμενος]”[10].
Căci noi avem nevoie întotdeauna de cuvânt ziditor de suflet, de cuvânt dumnezeiesc, de predică teologică și duhovnicească, pentru ca să învățăm continuu cum să fim roditori de fapte bune. Pentru că trebuie să scoatem din inima noastră și cuvinte bune, dar și fapte bune. Căci cuvintele trebuie să fie ca faptele noastre sau faptele aidoma cuvintelor noastre.
Dar ca să aflăm cum trebuie să ne nevoim după adevăr, conform cu voia lui Dumnezeu, mai întâi de toate trebuie să ne lăsăm învățați de Dumnezeu, prin Sfinții Lui, despre cele ale Sale.
Căci iată ce face Dumnezeu! Deși Domnul, în atotputernicia Sa, nu avea nevoie de Sfântul Ioannis Botezătorul ca să-Și vestească cele ale Sale, din nespusă smerenie El Se înconjoară și de o familie și de un neam și de un Înaintemergător și de Apostoli ai Săi, pentru ca împreună cu ei să mărturisească pe cele ale Sale. Pentru că El dorește ca și noi să facem acest lucru: să colaborăm cu ceilalți confrați ai noștri la slujirea Bisericii. Chiar dacă putem și de unii singuri anumite lucruri, totuși, cel mai bine e ca împreună cu alții să predicăm și să slujim și să scriem și să le săvârșim pe cele ale lui Dumnezeu, pentru că pe toate trebuie să le facem pentru folosul de obște, pentru folosul tuturor.
Căci, iubiții mei, când scrii o carte, deși o scrii de unul singur, te folosești de experiența multora la un loc. Citezi multe cărți, multe surse, multe experiențe. Și munca de scriere la o carte, munca de cercetare și de sintetizare a experiențelor, te smerește, te învață să fii atent, îngăduitor, comunional, pentru că înveți de la mulți despre cum trebuie să gândești și să scrii.
La fel, când slujești Biserica lui Dumnezeu ai parte de relații cu multe și felurile persoane. Și unii înțeleg mai încet, alții mai repede, unii sunt intuitivi, alții sunt pragmatici, unii au chef să te asculte, alții au chef de ceartă, unii sunt deschiși spre dialog, alții nu știu să dialogheze, unii sunt cu totul pământești, alții iubesc pedanteria intelectuală, dar puțini sunt duhovnicești și vor să discute cu tine lucruri teologice și duhovnicește grele.
Tocmai de aceea, a predica și a discuta cu oamenii presupune o continuă schimbare de registre, o continuă alternare a temelor de discuție. Pentru că vor să vorbești despre teologia, despre experiența Bisericii, despre istoria ei, dar și despre tine însuți. Vor să găsească în tine un continuu vorbitor, care să îi surprindă atât prin erudiție, cât și prin eleganță, prin exactitatea experienței, dar și prin înțelegerea concretă, realistă a oamenilor.
Însă, când se termină dialogul unei zile și când fiecare se întoarce la ale sale, rămânem cu ceea ce suntem și cu ceea ce facem zi de zi. Pentru că dialogul se naște din experiență, dar el nu ține loc de experiență. Pentru că experiența e viață reală, e asumarea personală a dialogului ziditor, e transformarea cuvintelor în viața ta.
De aceea, poți fi un om erudit, fără ca să fii și un om sfânt în același timp, după cum poți fi Sfânt, fără să ai o erudiție extraordinară. Pentru că ceea ce contează este experiența mântuirii, asumarea ei la modul personal, și din ea se naște dialogul cu alții.
Iar Sfântul Ioannis Botezătorul a dialogat cu oamenii pe baza experienței lui ascetico-mistice. Căci el avea revelații de la Dumnezeu și luminări dumnezeiești, dar în același timp trăia îngerește pe pământ. Fapt pentru care, Sfântul Andreas Criteanul îl laudă într-o cântare a sa pe Sfântul Ioannis Botezătorul, spunând că este „hotarul în[tre] Profeți [τὸν ἐν Προφήταις ὅρον] și începutul Apostolilor [καὶ ἀρχὴν Ἀποστόλων], îngerul cel pământesc [τὸν ἐπίγειον ἄγγελον] și omul cel ceresc [καὶ οὐράνιον ἄνθρωπον], glasul Cuvântului și ostașul și Înaintemergătorul lui Hristos [τὴν φωνὴν τοῦ Λόγου, τὸν στρατιώτην καὶ Πρόδρομον Χριστοῦ]”[11].
Căci gură și ostaș al lui Dumnezeu ajungi nu dacă mimezi experiența, ci dacă vorbești pe baza ei.
Și experiența sfințeniei o ai dacă împlinești poruncile Sale. Și vorbești din experiența sfințirii tale cu bucurie și cu smerenie, pentru că ea este o bogăție interioară a ta și nu rezumatul unor citiri teologice.
De aceea, iubiții mei, credința și faptele ei sunt realități interioare care se revarsă în viața tuturor la modul benefic! Pentru că ele ne schimbă în bine pe noi în mod continuu, dar și pe cei care intră în relație cu noi și cu opera vieții noastre. Iar viața creștină e viața trăită clipă de clipă în credință, e viața plină de faptele credinței și ale nădejdii și ale dragostei față de Dumnezeu și față de oameni.
Așa că scopul vieții noastre nu este acela de a ne întrece cu alții sau de a ne compara cu alții, ci de a trăi și de a lucra și de a sluji mereu la exigențe înalte. La exigențele noastre reale. Adică la cât putem și dorim noi să trăim.
Căci Dumnezeu ne cere cât putem să facem. Cât putem și cât dorim să facem. El ne cere acordul nostru în fiecare clipă, acordul de a coopera cu noi la sfințirea noastră. Dar împreună cu El ajungem să ne întrecem orice așteptare în materie de experiență și de lucrare. Pentru că El ne ajută să ne depășim continuu așteptările de la noi înșine și să înțelegem tot mai profund așteptările altora de la noi.
Căci oamenii ne vor din perspectiva lor de a vedea lucrurile. Sunt puțini cei care se pun în locul nostru și vor împlinirea pe care ne-o dorim și noi înșine. Dar când înțelegi cum te văd alții și ce cer alții de la tine, înțelegi în același timp, dacă te-ai străduit cu adevărat să fii tu însuți.
Și marea noastră problemă, iubiții mei, e că nu vrem nici măcar să fim noi înșine! Adică să trăim și să lucrăm pe cât putem să o facem. De fiecare dată realizăm că facem mai puțin decât putem și decât ne-am dori. Dorințele noastre ne întrec adesea faptele. Iar faptele noastre le găsim mereu imperfecte, pentru că le găsim mereu umbre.
Cu toate acestea, bucuria de Dumnezeu și de oameni e o bucurie deplină. Bucuria față de binefacerile lui Dumnezeu revărsate de El în viața noastră e o bucurie deplină. Căci Dumnezeu nu ni Se dăruie pe Sine în mod parțial, ci deplin. El ni Se dăruie cu totul în cuvintele Sale, în faptele Sale, în Tainele și Slujbele Bisericii, în viața cu El. El ni Se dăruie și ne ridică pe noi la Sine, prin slava Lui, căci dialoghează continuu cu noi.
De aceea nu putem spune că nu avem de la cine învăța să vorbim și să lucrăm cele bune. Căci de la Dumnezeu putem învăța mereu tot binele și toate faptele mântuirii noastre. Amin!
[1] Începută la ora 9. 50, în zi de miercuri, pe 20 iunie 2018, soare, 28 de grade.
[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Drăgaica.
[3] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sânziene.
[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Drăgaica.
[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Zână.
[6] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Iele.
[7] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Moroi.
[8] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vampir_(mitologie).
[9] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Jun/Jun24.html/ Mineiul pe iunie, ed. BOR 1894, p. 223. [10] Ibidem/ Ibidem. [11] Ibidem/ Idem, p. 228.
