Slujba Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu

Leave a comment

Cartea poate fi downloadată de aici
în format PDF:

Slujba Sfantului Ilie vazatorul de Dumnezeu

Este a 240-a carte pe care am publicat-o online.

*

Sinaxarul

Întru această lună, în 4 zile, facem pomenirea Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Mărturisitorul, Părintele nostru, care a mărturisit în închisorile comuniste dreapta credință și s-a sfințit prin rugăciunea cea neîncetată și a adormit în mod cuvios în luna mai a anului 2005.

Stihuri

Cu Sfinții și cu Puterile cele de sus împreună rugător și nouă neîncetat apărător.

L-ai iubit pe Dumnezeu în mod desăvârșit și ai fost primit de Cel ce te-a iubit.

În Miercurea Luminată ai adormit și Biserica Lui ai veselit.

Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, pe numele său de mirean: Ilie Mocanu, s-a născut pe 20 iulie 1919, de ziua Sfântului Profet Iliu Tesvitis[1], din părinții Stan și Petra[2]. Mama sa a fost casnică și l-a crescut, iar tatăl său a fost militar[3]. Primele 4 clase le-a făcut în satul Balta Verde, în jud. Dolj[4], unde a fost detașat tatăl său, iar clasele 5-8 și Liceul teoretic în orașul Turnu Măgurele, din jud. Teleorman, terminându-l în 1939, la vârsta de 20 de ani.

A fost liniștit și serios de când era copil și nu s-a bătut cu nimeni și nici n-a înjurat pe nimeni, iar la Biserică a fost dus de către tatăl său, care a fost sever cu el. Era singuratic, îi plăcea să mediteze, și-a dorit de mic să fie Poet, apoi Profesor, ajungând și una și alta[5]. Și-a dorit să plece în război, ca să lupte pentru România, trăindu-l de la început și până la sfârșit, lucru care i-a schimbat caracterul într-o anume măsură. Și, fiind pe front, cu harul lui Dumnezeu, în loc să fie deznădăjduit, i s-a trezit în el dragostea de viață. Începuse Facultatea de Litere și Filosofie în 1939-1940 la București, a fost în război, și-a reluat studiile și a terminat-o în 1947, la vârsta de 28 de ani[6]. Și-a luat licența în Limba Română în 1947 și, în același an, a fost numit Profesor la Liceul Sfântul Haralambie din Turnu Măgurele[7]. A fost 5 ani Profesor de Limba Română la Turnu Măgurele (1947-1952) și un an de zile Inspector Școlar la Roșiori de Vede (1950-1951). Pentru că a fost văzut vorbind cu un legionar, Sfântul Ilie a fost considerat legionar și a fost încarcerat timp de 12 ani și 6 luni. A fost încarcerat în 12 ianuarie 1952[8], la vârsta de 33 de ani, și condamnat la 18, apoi la 15 ani de detenție cu muncă silnică[9]. În închisoare a învățat rugăciunea inimii de la un ucenic al Sfântului Arsenie Boca[10] și a ajuns să se curățească de patimile sale, să se umple de slava lui Dumnezeu din destul și a trăit zile întregi în slava lui Dumnezeu, îndumnezeindu-se în mod preafrumos[11]. Închisorile în care a suferit mult, dar s-a și îndumnezeit, au fost Uranus, Jilava, Gherla, Minele de plumb Baia Sprie și Cavnic, Spitalul TBC din Târgu Ocna și Aiud[12].

Marile sale vedenii dumnezeiești și starea sa de îndumnezeire le-a trăit în anii 1963-1964, adică la vârsta de 44-45 de ani. Poemele sale din închisoare le-a memorat și în ele și-a introdus vederile dumnezeiești trăite acolo. Iar textele sale despre acele zile sfinte confirmă și amplifică cele spuse în poeme.

A fost vindecat de congestie cerebrală de Însuși Domnul, pe Care L-a văzut într-o vedenie dumnezeiască[13]. Când a primit darul rugăciunii neîncetate și a început să vadă slava lui Dumnezeu întru el[14], doi demoni, ca un corb și ca un șobolan, s-au lipit de fruntea lui și îl enervau continuu, după care a venit demonul hulei pe fruntea lui care l-a chinuit interior[15]. După ce inima și mintea i s-au curățit și s-a umplut deplin de lumina dumnezeiască, Sfântul Ilie se vedea în lumina lui Dumnezeu și era o lumină în lumina Sa[16]. A auzit-o pe Născătoarea de Dumnezeu în vedenie cântând rugăciunea Tatăl nostru. A văzut Împărăția lui Dumnezeu și pe Sfintele Puteri cerești și pe Sfinții lui Dumnezeu lăudându-L neîncetat pe Dumnezeu[17]. L-a văzut pe Sfântul Arhanghel Mihail, împreună cu cetele lui, care au venit în ajutorul său în mod extatic[18]. Este vindecat din nou de Domnul, în vedenia visului, care i-a umblat în inimă și l-a vindecat pe când era în neputință extremă[19]. A primit darul deosebirii vedeniilor[20] și pe cel al vederii înainte[21]. A primit darul lacrimilor celor duhovnicești[22] și pe cel al povățuirii dumnezeiești. A primit darul vederii lucrurilor celor din trecut, văzându-L pe Domnul rugându-Se în Grădina Ghetsimani[23].

Și-ar fi dorit să se facă Monah[24], dar a ales să stea alături de familia lui și să nu le mai provoace noi dureri, după durerile trăite în timp ce el fusese închis pe nedrept. Însă și-a așteptat îndelung ucenicii săi, pe aceia pe care și i-a dorit să îi facă fii ai luminii dumnezeiești[25]. Iar atunci când Părintele Dorin Picioruș l-a întâlnit, ucenicul, editorul și moștenitorul operei sale, l-a văzut ca un stâlp de lumină dumnezeiască, care unea pământul cu cerul[26], și a trăit numeroase experiențe dumnezeiești în preajma sa și datorită lui.

În 1964 a fost eliberat din închisoare, având vârsta de 45 de ani, și a fost silit să facă munci improprii lui. Timp de 4 ani a fost Calculator de salarii pentru IGO [Întreprinderea de gospodărie orășenească) Turnu Măgurele [1964-1968], alți 4 ani a fost Translator de Limba Engleză la Combinatul de îngrășăminte chimice din Turnu Măgurele [1968-1972], iar numai în ultimii ani până la pensionare, timp de 5 ani, a fost Profesor de Limba Engleză [1971-1976]. Când s-a pensionat în 1976[27] avea 57 de ani.

Pe 5 ianuarie 1979, pe când avea 60 de ani neîmpliniți, Sfântul Dumitru Teologul i-a răspuns la scrisoarea sa și i-a spus că poemul său seamănă cu cele ale Sfântului Simeon Noul Teolog[28].

S-a bucurat mult de minunea Revoluției Române din decembrie 1989[29] și a avut revelația că Dumnezeu Își va arăta puterea Sa în România, pentru că aici „va flutura un adevărat drapel al credinței”[30]. În 1990 își începe pregătirea editorială pentru a-și publica experiența dumnezeiască[31], însă numai în anii 1997 și 1998 i s-au tipărit pentru prima oară în volum din poemele sale mistice și din însemnările sale mărturisitoare[32].

Ucenicul său îl cunoaște în vara anului 1995[33], pe când avea 17 ani, iar Sfântul Ilie avea 76 de ani. Era plin de cuviință, de atenție, de rugăciune dumnezeiască. Surâsul său era curat[34], fața sa era cuvioasă, trupul său era ascetic și deschiderea sa față de ucenicul său și de viitoarea sa soție a fost copleșitoare pentru ei. Și era atât de plin de slava lui Dumnezeu, încât ea ieșea în mod personalizat din el și îi inunda din destul și pe ei. Iar Academia Teologică din casa sa a fost formată din toate întâlnirile cu el, în care li s-a confesat în amănunt, și din toate povățuirile pe care li le-a dat.

Începând cu anul 1998 n-a mai putut să scrie[35] din cauza bolii Parkinson, a tremuratului continuu al mâinilor. Avea 79 de ani pe atunci.

Pe 21 aprilie 2003, pe când avea 83 de ani, îi dăruie ucenicului său cele 6 caiete manuscriptice[36]. Rămâne văduv pe 9 decembrie 2003, în zi de marți, la ora 19 și 10 minute, când a adormit iubita sa soție, Florica, pe care o alinta spunându-i Ochi albaștri[37]. Corespondența cu soția sa, dintre anii 1944-1947, i-a dăruit-o ucenicului său în septembrie 2004[38]. A orbit trupește în cele din urmă, dar s-a umplut deplin de rugăciune. Și a adormit pe 4 mai 2005, în Miercurea Luminată, trăind 85 de ani, 9 luni și 14 zile[39], dar s-a mutat în Împărăția lui Dumnezeu unde se roagă neîncetat pentru noi.

Sfinții lui Dumnezeu pomeniți pe 4 mai dimpreună cu Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Mărturisitorul:

Sfântul Curcodomus Diaconul de la Roma, ajutorul Sfântului Peregrinus, Episcopul de Antissiodorensis (sec. 2)[40], Sfântul Sfințit Mucenic Porphyrius († 250)[41], Sfânta Mucenică Pelaghia [Πελαγία][42] Fecioara († 287[43]), Sfântul Sfințit Mucenic Albianos [Αλβιανός], Episcopul de Anea [Ἄναια], împreună cu Sfinții săi ucenici martirizați dimpreună cu el († 284-303)[44], Sfântul Sfințit Mucenic Erasmus, Episcopul de Formia, în Italia, dimpreună cu 20.000 de Sfinți Mucenici martirizați dimpreună cu el († 303)[45], Sfântul Mucenic Florianus, dimpreună cu cei 40 de Sfinți Mucenici martirizați dimpreună cu el la Lorch, în Austria († 304)[46], Sfântul Sfințit Mucenic Silvanus, Episcopul Gazei, dimpreună cu 40 de Sfinți Mucenici († 311)[47], Sfânta Monica din Tagaste, mama Sfântului Ierarh Augustinus de Hippo Regius († 387)[48], Sfântul Presbiter Nepotianus († 395), nepotul Sfântului Heliodorus, Episcopul de Altino, din Italia[49], Sfântul Cuvios Ilarios [Ἱλάριος] Făcătorul de minuni[50], Sfinții Mucenici Antoninos [Ἀντωνίνος], Afrodisios [Ἀφροδίσιος], Valerianos [Βαλεριανός], Leontios [Λεόντιος], Macrobios [Μακρόβιος] și Midas [Μίδας], dimpreună cu cei 60 de Sfinți Cuvioși Mucenici martirizați împreună cu ei în Schitopolis (încep. sec. al IV-lea)[51], Sfântul Venerius, al doilea Episcop al Milanului, susținătorul Sfântului Ioannis Hrisostomos († 409), Sfântul Conleth, Primul Episcop de Kildare († 519), Sfântul Cuvios Antonius, întemeietorul Mănăstirii Sfântul Iulianus din Tours (sec. al VI-lea), Sfântul Cuvios Æthelred, fostul Rege al Merciei († 716)[52], Sfântul Sacerdos, Episcopul de Limoges, în Franța († 720)[53], Sfântul Cuvios Nichiforos [Νικηφόρος], Igumenul Mănăstirii Midichios († 813)[54], Sfântul Ierarh Atanasios [Ἀθανάσιος], Episcopul Corintosului (sec. 10-11)[55], Sfântul Gotthard, Episcopul de Hildesheim, în Germania († 1038)[56], Sfânta Cuvioasă Feodosia [Феодосия], Principesa Vladimirului și mama Sfântului Alexandr Nevskii [Александр Невский] († 1244)[57], Sfântul Cuvios Nichiforos [Νικηφόρος] Isihastul din Muntele Athos, Părintele duhovnicesc al Sfântului Grigorios Palamas († înainte de anul 1300)[58], Sfinții Cuvioși Isaak [Исаак], Climent [Климент], Kirill [Кирилл], Nikita [Никита] și Nikifor [Никифор] Alfanov [Альфанов], cei dimpreună frați, din Novgorod (sec. 14)[59], Sfântul Sfințit Mucenic Ioann Vasiliev Preotul († 1942)[60], Sfântul Sfințit Mucenic Nikolai Tohtuev [Николай Тохтуев] Diaconul († 1943)[61], Sfântul Sfințit Mucenic Vasilii Martîș [Василий Мартыш] Protoiereul († 1945), Sfântul și Dreptul Lazaros, Ierarhul, cel a 4-a zi înviat din morți, și Sfânta Maria Magdalini, cea întocmai cu Sfinții Apostoli, la mutarea Sfintelor lor Moaște[62], Preacurata Stăpână la sinaxa Sfintei sale Icoane Născătoarea de Dumnezeu „cea Veche” (sec. 16)[63].

Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale celor dimpreună cu el pomeniți, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuie pe noi! Amin!

Read more

Opere complete (vol. 1)

4 comments

Cartea poate fi downloadată de aici
în format PDF:

Opere complete, vol. 1

Este a 239-a carte pe care am publicat-o online.

*

Lumea civilizată nu suportă contemplația și, mai ales, nu suportă o viziune profundă asupra lumii. Atâta timp cât nimeni nu iese din tipare, cât nimeni nu reclamă viața ca sfințenie, cât timp Dumnezeu nu revine în discursul și în viața noastră într-un mod foarte epifanic, ești unul dintre cei mulți, care ai dreptul la o existență placidă, supervizat de forurile îndrituitoare (p. 6).

Postmodernismul are ca prim punct de plecare acceptarea necondiționată a efemerității, a fragmentarității, a discontinuității și a haosului (p. 15).

Eclectismul arhitecturii și al artei postmoderne în general dezgustă mediile tradiționaliste, iar detașarea esteticii de etică face ca postmodernismul să promoveze păcatul într-un mod „sublim”, din punctul de vedere al esteticii, dar nu și din cel al moralei. […] Trebuie să distrugem, ne încurajează postmodernismul, modelele culturale existente, prin arborarea nihilismului cu obstinație, pentru ca noua lume, lumea imposibilului, atunci când ea va deveni realitate, să fie o lume perfect autonomă și promotoarea unei alte origini de drept. Radicalismul reificării merge mână în mână cu partiționarea lumii. Cei bogați sunt elita care conduce lumea, pe când clasa de mijloc și sărăcimea se retrag în niște ghetouri apreciate de clasa care deține puterea, fiind prezentate de dragul plăcerii estetice drept lume a contingenței, dar pentru care nu se face nimic mai mult, în afară de o perfectă izolare a lor de spațiul unde activează megalomana putere capitalistă [p. 21].

Read more

Sermon at the 5th Sunday after the Resurrection of the Lord [2025]

Leave a comment

Hristos is risen!

My beloveds[1],

 

our life is a continuous choice. Every day we choose who we want to be. And any wrong choice from life means taking a path that is not our own. Therefore, when we choose wrongly, we must turn back, we must repent, we must review our life, in order to return to our good path, to our path with God. Because any bad choice is a departure from our life with God[2].

Especially in adolescence and youth, when we choose our vocation and the path in life, we must choose well, we must choose according to God’s will. Because these choices are fundamental. Choosing your college, your job, and your spouse means making fundamental choices about your life. Because your future life and your ghostual and professional fulfillment depend on these choices[3].

And choosing means following what you have chosen. Choosing means doing all the time what you have chosen. And when you choose your job because it fulfills you, then you have chosen your daily toil, the toil that is good for you. And when you choose your wife, because she is of one mind and one heart with you, then you have chosen your fulfillment, and the life with her is not a pain, but a joy full of daily fulfillment[4].

The good choice is fundamental because it creates you. The good choice is self-building. The good choice is responsible and saving. Because you choose to do God’s will. Because choosing well means letting yourself be enlightened by God in your life, agreeing with what He enlightens you for your good[5].

The fountain of Saint Patriarch Iacov [Ἰακώβ][Ioannis, 4, 6, BYZ] has reached us! It is 35 meters deep and fresh and cold water[6]. And here, at this fountain, the Lord spoke to Saint Fotini [Φωτεινὴ][7], with the Woman of Samaria, and asked her to give Him water to drink [In. 4, 7, BYZ]. And she chose to speak with the Lord, she chose to be taught by Him, she chose to be amazed and transfigured by Him, by the Lord of glory, in order to be a great light of Him. And because she chose well, her whole life changed because of this choice. Because she spoke with this most wonderful Stranger, with the Stranger who came from heaven, in order to give life to the world[8].

The samaritans were despised by the israelites. And the Lord and the woman knew this thing [In. 4, 9, BYZ]. That is precisely why, from the ethnic dimension, which separates us from each other, the Lord moves to the churchly dimension of our lives, speaking to us about the living water [ὕδωρ ζῶν][In. 4, 10, BYZ] of His glory. For, in His Church, any nation can enter, and anyone can be filled with His eternal glory. We are born with ethnicity, but faith is our choice. And choosing life with God means choosing the life that unites us with all believers, from all over the world, because choosing His Church means choosing life with God[9].

The water is not Aghiasma, but the holy water is Aghiasma! The man is not churchly by himself, but baptized, anointed, and communed with the Lord, he is His ghostual son! For when the man chooses God, He unceasingly sanctifies him, because His will with us is unceasing holiness. Because the Lord makes His glory flow within us, He makes it an unceasing spring [In. 4, 14, BYZ], because His glory is our eternal life[10].

And the Lord wastes His time with this woman, speaking to her on her understanding, because He wastes His time with each of us. From the moment we are born, through everything we experience, God teaches us His will. He teaches us what to do. But it is up to us whether we choose His will or live like sinners. His immense delicacy is seen in the fact that He does not force us to do His will. Only if we understand that His will is our true will, our true fulfillment, does He fill us with His glory and much love. But if we want to be against, against Him, He does not suppress our life, but lets us act according to our own evil choice[11].

The woman speaks to Him sincerely and He responds perfectly to her sincerity [In. 4, 16-18, BYZ]. The woman realizes that He is Prophet [In 4, 19, BYZ] and asks Him where the place of worship is [In. 4, 20, BYZ]. However, after He teaches her ghostual worship before the triune God [In. 4, 23, BYZ], the Lord reveals Himself to her as Christ [In. 4, 26, BYZ] and the woman believes in Him [In. 4, 29, BYZ] and calls those in the city to believe in Him [In. 4, 29-30, BYZ]. Because the real joy of salvation is not kept only for oneself, but is given to all, so that all may rejoice ghostually[12].

Saint Fotini brought the faith to her city, in Sihar [Συχάρ] [Jn. 4, 5, BYZ], just as others brought heresy to their country and through it separated themselves from the Church of God. Some were luminaries of their countries and made barbarian countries into believing countries, while others darkened their countries, making their countries into apostate countries, fallen from the life of the Church. For to choose well is to choose the will of God, while to choose evil is to choose that which distances you from Him[13].

But the food [βρῶμά] of the Lord is to do His will in men [In. 4, 34, BYZ]! And when we have His zeal in us, we eat the food of the Lord, because we want to bring men to His way. Whatever we do for God, we do, of fact, for men, for their salvation. Because the entire ministry of the Church is for the salvation of men[14].

Therefore, my beloveds, choosing God means being on His side throughout your life! Our christian conscience is the one formed by God’s will in our life. We choose every moment what we think, what we say, what we do. But we choose everything in relationship with God, with Whom we live. We always choose responsibly. Even more so when it comes to presidential elections, which mean elections for our country and for our Church. As you well know, I and the Lady Priestess choose responsibly every time, at every poll. For us politics means only responsible voting. Because politics is up to politicians, but their choice depends on each of us. We will vote today as well, according to our christian and national conscience. Because we care about our Romania. Amin[15]!

[1] Started at 7. 13, in day of tuesday, on 13 may 2025. Sun, 8 degrees, wind of 8 km/h.

[2] Hristos a înviat! Iubiții mei, viața noastră e o continuă alegere. Pe fiecare zi alegem cine vrem să fim. Și orice alegere greșită din viață înseamnă o luare pe calea care nu ne e proprie. De aceea, când alegem greșit trebuie să ne întoarcem, trebuie să ne pocăim, trebuie să ne revedem viața, pentru ca să revenim pe calea noastră bună, pe calea noastră cu Dumnezeu. Căci orice alegere rea e o îndepărtare de viața noastră cu Dumnezeu.

[3] Mai ales în adolescență și tinerețe, când ne alegem vocația și calea în viață, trebuie să alegem bine, trebuie să alegem după voia lui Dumnezeu. Pentru că alegerile acestea sunt fundamentale. A alege facultatea, locul de muncă și soția înseamnă a alege fundamental pentru viața ta. Căci de aceste alegeri ține viitoarea ta viață și împlinirea ta duhovnicească și profesională.

[4] Și a alege înseamnă a urma ceea ce ai ales. A alege înseamnă a face tot timpul ceea ce ai ales. Și când îți alegi locul de muncă pentru că te împlinește, atunci ai ales nevoința ta zilnică, nevoința care îți face bine. Și când îți alegi soția, pentru că ea este de o minte și de o inimă cu tine, atunci ți-ai ales împlinirea, iar viața cu ea nu este o durere, ci o bucurie plină de împlinire zilnică.

[5] Alegerea bună e fundamentală pentru că ea te creează. Alegerea bună este ziditoare de sine. Alegerea bună e responsabilă și mântuitoare. Pentru că alegi să faci voia lui Dumnezeu. Căci a alege bine înseamnă a te lăsa luminat de Dumnezeu în viața ta, a fi de acord cu ceea ce El te luminează spre binele tău.

[6] Cf. https://doxologia.ro/fantana-lui-iacov-fantana-samarinencei.

[7] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2245/sxsaintinfo.aspx.

[8] Fântâna Sfântului Patriarh Iacov [Ἰακώβ][Ioannis 4, 6, BYZ] a ajuns până la noi! Are 35 de metri adâncime și apă proaspătă și rece. Și aici, la această fântână, Domnul a vorbit cu Sfânta Fotini [Φωτεινὴ], cu Femeia din Samaria, și i-a cerut să-I dea apă să bea [In. 4, 7, BYZ]. Și aceasta a ales să vorbească cu Domnul, a ales să fie învățată de El, a ales să fie uimită și transfigurată de El, de Domnul slavei, pentru ca să fie o mare lumină a Lui. Și pentru că a ales bine, toată viața ei s-a schimbat datorită acestei alegeri. Pentru că a vorbit cu acest Străin prea-minunat, cu Străinul care venea din cer, pentru ca să dea viață lumii.

[9] Samaritenii erau disprețuiți de către israeliți. Și Domnul și femeia știau acest lucru [In. 4, 9, BYZ]. Tocmai de aceea, de la dimensiunea etnică, care ne desparte pe unii de alții, Domnul trece la dimensiunea bisericească a vieții noastre, vorbindu-ne despre apa cea vie [ὕδωρ ζῶν] [In. 4, 10, BYZ] a slavei Sale. Căci, în Biserica Sa, orice neam poate să intre și oricine poate să se umple de slava Lui cea veșnică. Cu etnia ne naștem, dar credința e alegerea noastră. Și a alege viața cu Dumnezeu înseamnă a alege viața care ne unește cu toți cei credincioși, din toată lumea, pentru că a alege Biserica Lui înseamnă a alege viața cu Dumnezeu.

[10] Apa nu este Aghiasmă, dar apa sfințită este Aghiasmă! Omul nu e bisericesc de la sine, dar botezat, miruns și împărtășit cu Domnul el este fiul Său duhovnicesc! Căci atunci când omul Îl alege pe Dumnezeu, El îl sfințește în mod neîncetat, pentru că voia Lui cu noi e sfințenia neîncetată. Pentru că Domnul face să țâșnească în noi slava Lui, o face un izvor neîncetat [In. 4, 14, BYZ], pentru că slava Lui este viața noastră cea veșnică.

[11] Și Domnul Își pierde timpul cu această femeie, vorbindu-i pe înțelesul ei, pentru că El Își pierde timpul cu fiecare dintre noi. De când ne naștem, prin tot ceea ce trăim, Dumnezeu ne învață voia Lui. El ne învață ce să facem. Dar de noi depinde dacă alegem voia Lui sau trăim ca niște păcătoși. Delicatețea Lui imensă se vede în aceea că nu ne forțează să facem voia Lui. Doar dacă înțelegem că voia Lui e adevărata noastră voie, adevărata noastră împlinire, El ne umple de slava Lui și de multă iubire. Dar dacă vrem să fim împotrivă, împotriva Lui, El nu ne suprimă viața, ci ne lasă să acționăm potrivit cu propria noastră alegere rea.

[12] Femeia Îi vorbește sincer și El îi răspunde în mod desăvârșit sincerității ei [In. 4, 16-18, BYZ]. Femeia Își dă seama că e Profet [In. 4, 19, BYZ] și Îl întreabă care e locul închinării [In. 4, 20, BYZ]. Însă, după ce o învață închinarea duhovnicească în fața Dumnezeului treimic [In. 4, 23, BYZ], Domnul i Se revelează pe Sine ca Hristos [In. 4, 26, BYZ] și femeia crede în El [In. 4, 29, BYZ] și îi cheamă și pe cei din cetate ca să creadă în El [In. 4, 29-30, BYZ]. Pentru că reala bucurie a mântuirii nu se păstrează numai pentru sine, ci se dăruie tuturor, pentru ca toți să se bucure duhovnicește.

[13] Sfânta Fotini a adus credința în cetatea ei, în Sihar [Συχάρ] [In. 4, 5, BYZ], după cum alții au adus erezia în țara lor și prin ea s-au despărțit de Biserica lui Dumnezeu. Unii au fost luminători ai țărilor lor și au făcut din țări barbare niște țări credincioase, pe când alții și-au întunecat țările, făcând din țările lor niște țări apostate, căzute de la viața Bisericii. Pentru că a alege bine înseamnă a alege voia lui Dumnezeu, pe când alegerea rea e alegerea care te îndepărtează de El.

[14] Însă mâncarea [βρῶμά] Domnului e să săvârșească voia Lui în oameni [In. 4, 34, BYZ]! Și când avem râvna Lui în noi, noi mâncăm mâncarea Domnului, pentru că vrem să îi aducem pe oameni la calea Lui. Orice facem pentru Dumnezeu, facem, de fapt, pentru oameni, pentru mântuirea lor. Pentru că întreaga slujire a Bisericii e pentru mântuirea oamenilor.

[15] Așadar, iubiții mei, a alege pe Dumnezeu înseamnă a fi de partea Lui în toată viața ta! Conștiința noastră creștină este cea formată din voia lui Dumnezeu în viața noastră. Alegem în fiecare clipă ce gândim, ce spunem, ce facem. Dar alegem toate în relație cu Dumnezeu, cu Care noi trăim. Alegem mereu responsabil. Cu atât mai mult când vine vorba de alegerile prezidențiale, care înseamnă alegeri pentru țara noastră și pentru Biserica noastră. După cum bine știți, eu și Doamna Preoteasă alegem de fiecare dată, la fiecare scrutin în mod responsabil. Pentru noi politica înseamnă doar votul responsabil. Căci politica ține de politicieni, dar alegerea lor depinde de fiecare dintre noi. Vom vota și azi, potrivit conștiinței noastre creștine și naționale. Pentru că ne pasă de România noastră. Amin!

Epistola I către Corintiini, cap. 2, cf. BYZ

Leave a comment

1. Și eu am venit către voi, fraților, am venit nu după superioritatea cuvântului sau a înțelepciunii [ἦλθον οὐ καθ᾽ ὑπεροχὴν λόγου ἢ σοφίας], vestindu-vă vouă mărturia lui Dumnezeu [καταγγέλλων ὑμῖν τὸ μαρτύριον τοῦ Θεοῦ].

2. Căci nu am ales să cunosc ceva în[tru] voi, afară numai de Iisus Hristos, și pe Acesta răstignit.

3. Și eu în slăbiciune și în frică și în cutremur mult am fost cu voi.

4. Și cuvântul meu și propovăduirea mea nu [au fost] în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii omenești [οὐκ ἐν πειθοῖς ἀνθρωπίνης σοφίας λόγοις], ci în dovada Duhului și a puterii [ἀλλ᾽ ἐν ἀποδείξει Πνεύματος καὶ δυνάμεως][1];

5. pentru ca credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor [ἵνα ἡ πίστις ὑμῶν μὴ ᾖ ἐν σοφίᾳ ἀνθρώπων][2], ci în puterea lui Dumnezeu [ἀλλ᾽ ἐν δυνάμει Θεοῦ][3].

6. Și înțelepciunea o grăim la cei desăvârșiți; dar nu înțelepciunea veacului acestuia, nici a stăpânitorilor veacului acestuia, a celor fiind nimiciți,

7. ci grăim înțelepciunea lui Dumnezeu în taină [ἀλλὰ λαλοῦμεν σοφίαν Θεοῦ ἐν μυστηρίῳ][4], pe cea ascunsă [τὴν ἀποκεκρυμμένην[5]], pe care mai înainte a rânduit-o Dumnezeu [ἣν προώρισεν ὁ Θεὸς], mai înainte de veci [πρὸ τῶν αἰώνων], spre slava noastră [εἰς δόξαν ἡμῶν];

8. pe care niciunul [dintre] stăpânitorii veacului acestuia [nu] au cunoscut-o; căci dacă au cunoscut-o [ar fi cunoscut-o], nu Îl răstigneau [nu L-ar fi răstignit] pe Domnul slavei [τὸν Κύριον τῆς δόξης];

9. ci precum a fost scris: „Pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-a[u] suit, pe care [pe acestea le-]a pregătit Dumnezeu celor care Îl iubesc pe El”.

10. Iar nouă Dumnezeu ne-a revelat prin Duhul Său [Ἡμῖν δὲ ὁ Θεὸς ἀπεκάλυψεν διὰ τοῦ Πνεύματος Αὐτοῦ]; căci Duhul pe toate le cercetează [γὰρ Πνεῦμα πάντα ἐρευνᾷ], [cât] și adâncurile lui Dumnezeu [καὶ τὰ βάθη τοῦ Θεοῦ].

11. Căci cine cunoaște [dintre] oameni pe cele ale omului, afară numai de duhul omului cel din el? Așa și pe cele ale lui Dumnezeu nimeni [nu] le cunoaște, afară numai de Duhul lui Dumnezeu.

12. Iar noi nu duhul lumii am primit [Ἡμεῖς δὲ οὐ τὸ πνεῦμα τοῦ κόσμου ἐλάβομεν], ci pe Duhul cel din Dumnezeu [ἀλλὰ τὸ Πνεῦμα τὸ ἐκ τοῦ Θεοῦ], pentru ca să le cunoaștem pe cele dăruite nouă de către Dumnezeu.

13. Pe care le și grăim, [dar] nu în cuvintele cele învățate ale înțelepciunii omenești [οὐκ ἐν διδακτοῖς ἀνθρωπίνης σοφίας λόγοις], ci în cele învățate de Duhul Sfânt [ἀλλ᾽ ἐν διδακτοῖς Πνεύματος Ἁγίου], celor duhovnicești pe cele duhovnicești lămurindu-le [πνευματικοῖς πνευματικὰ συγκρίνοντες].

14. Iar omul cel sufletesc nu le primește pe cele ale Duhului lui Dumnezeu [Ψυχικὸς δὲ ἄνθρωπος οὐ δέχεται τὰ τοῦ Πνεύματος τοῦ Θεοῦ]; căci nebunie îi este [sunt] lui și nu poate să le cunoască, căci fiind judecat [se judecă] în mod duhovnicesc.

15. Iar cel duhovnicesc le judecă pe toate [Ὁ δὲ πνευματικὸς ἀνακρίνει μὲν πάντα], iar el de către nimeni [ne]fiind judecat [αὐτὸς δὲ ὑπ᾽ οὐδενὸς ἀνακρίνεται].

16. Căci cine a cunoscut mintea Domnului [Τίς γὰρ ἔγνω νοῦν Κυρίου][și] care împreună Îl va învăța pe El [ὃς συμβιβάσει Αὐτόν]? Iar noi mintea lui Hristos avem [Ἡμεῖς δὲ νοῦν Χριστοῦ ἔχομεν].

[1] În dovezile extatice primite de la Dumnezeu.

[2] Să nu fie o filosofie umană.

[3] Ci o învățătură dumnezeiască, plină de slava Lui.

[4] În mod teologic.

[5] Cea ascunsă celor păcătoși.

Mărturii despre Sfântul Dumitru Teologul [4]

Leave a comment

Ștefania Coșuleanu, Întâlnirea dintre persoană și persoană este lumină. Mărturii despre Părintele Dumitru Stăniloae la 30 de ani de la trecerea [sa] la Domnul, Ed. Basilica, București, 2023, 375 p.

*

Horea Paștina: împreună cu soția mea, Emilia, l-am cunoscut în 1979, p. 288; îl vizita zilnic, p. 288; se ducea la expozițiile sale, venea la atelier, mergeau împreună la Biserica Negustori, p. 289; Sfântul Dumitru lucra până pe la 18, apoi primea oaspeți, p. 289; Sfântul Dumitru avea o boală de ochi, alta la coloana vertebrală, p. 289. Sfântul Dumitru îi transmitea multă liniște și îl făcea să se simtă acasă, p. 290.

Sfântul Dumitru Teologul „era atent și preocupat de ce se întâmplă cu noi, românii. Schimbarea din decembrie 1989 a privit-o cu multă nădejde și aștepta mult să se schimbe lucrurile și oamenii. Aștepta ca oamenii să se întoarcă la Biserică, la credință și lucrurile să aibă un curs pozitiv”, p. 291. Pentru că își dorea ca țara lui să lase în urmă ateismul și înapoierea teologică și socială.

A trăit într-o garsonieră dublă spre sfârșitul vieții și se încălzea cu aparate electrice, p. 292. „Avea o scriere grăbită, care pe pagină, de la stânga la dreapta, urca în sus”, p. 292. Avea două persoane care îi descifra scrisul: cineva din Ardeal și cineva de la București, care băteau la mașină scrierile sale, p. 292-293. Și oamenii cei mai importanți pentru el, care l-au ajutat să ajungă la tipar, sunt lăsați fără nume…De ce nu ținem minte numele celor care ne fac bine la modul special?

A scris mereu cu penițe, p. 293; i le aducea cineva din Germania, p. 293, iar fără nume; „Era un om simplu în toate. Când pleca de la Biserică, oamenii [care] veneau să primească binecuvântare, stăteau în jurul lui și îl primeau ca pe un Ierarh. Era foarte simplu. Zâmbitor. Apropiat. Personalitatea Părintelui [Dumitru] este foarte greu de cuprins în cuvinte”, p. 293.

Horea Paștina s-a spovedit la Sfântul Dumitru, p. 294; Sfântul Dumitru „privea spre partea luminoasă a lucrurilor”, p. 295; el avea „ochi luminoși și blânzi. Avea o seninătate deosebită și o privire transparentă. Aveau o lumină [ochii lui] și o bucurie firească pe care o transmiteau. Erau de o curăție frumoasă”, p. 299. Un principiu de viață al Sfântului Dumitru: „Decât să stai degeaba, mai bine să lucrezi degeaba”, p. 300. Un alt principiu: „munca dreaptă și cinstită Dumnezeu o răsplătește”, p. 300.

Daniel și Florela Suceavă: l-au cunoscut pe 16 noiembrie 1983, la ziua sa de naștere; p. 304; Florela: „Părintele [Dumitru] era atât de viu, atât de interesat de fiecare dintre noi, atât de atent la ce spuneam. Voia să ne cunoască mai altfel decât ne cunoaștem noi între noi, în adâncul nostru”, p. 305; Florela: „Măicuța [Maria] era scundă, foarte vioaie, foarte vie și se bucura de noi, de fiecare în parte”, p. 306; Daniel: primul lor Duhovnic a fost Părintele Constantin Galeriu, p. 308; Florela: Doamna Preoteasă Maria a adormit pe 22 martie, p. 315. Sfântul Dumitru a stat la Spitalul Elias vreo 3 săptămâni, iar mai apoi i-au descoperit cancerul la stomac, p. 315.

Sfântul Dumitru și soția sa făceau milostenii în mod tainic, p. 316.

Pr. Vasile Sorin Tancău: Sfântul Dumitru a locuit la Biserica Sfântul Gheorghe Vechi din București timp de 27 de ani, p. 337; a început muzeul Stăniloae în anul 2019, p. 337; muzeul e unde a locuit el între 1947-1975, p. 338; în 1975 a cumpărat o casă și s-a mutat în Calea Călărași, p. 340. Unde, la ce număr?

Aici, la Sfântul Gheorghe Vechi, i-a primit pe Marin Preda, Ana Blandiana, Gheorghe Pituț, Ioan Alexandru, Paul Anghel, p. 342; era vizitat de Părintele Nicolae Bordașiu, p. 342; Însă, deși „veneau multe personalități [la el], discutau pe îndelete, îl întrebau foarte multe lucruri, însă mai departe, în presă, numele Stăniloae era complet absent. Nu pomeneau nimic despre el, chiar dacă, uneori, îi preluau ideile”, p. 342. Erau toți informatori sau geloși pe marea lui operă? Voiau să îl protejeze sau îl minimalizau cu toții?

Sfântul Dumitru Teologul: „Nu se va găsi în scrisul meu un singur cuvânt de glorificare a lui Hitler, Mussolini, de ură față de evrei sau de persiflare a democrației”, p. 355; „Nu am fost încadrat niciodată în organizația legionară și nu recunosc să fi desfășurat activitate legionară”, p. 362.

ÎPS Bartolomeu Anania: „Dincolo de anii academici, dincolo de muncă, dincolo de asceză și dăruire, uriașa operă a Părintelui Stăniloae este o harismă; nu stare de grație, ci revărsare de har”, p. 367.

A fost pensionat la limită de vârstă în 1973, p. 367; a condus Teza Doctorală a ÎPS Antonie Plămădeală, p. 367-368; În 1969 a conferențiat la Oxford împreună cu Părintele Braniște, cunoscându-l pe anglicanul Donald Allchin, datorită căruia publică articole în rev. Sobornost din Londra, p. 368. După 1970 va conferenția la Köln, Tübingen, Bonn, Freiburg, Paris, Berna, Strasbourg, Geneva, Oxford, Belgrad, Atena, Tesalonic, Bossey, Ierusalim, p. 368.

În noiembrie-decembrie 1982 conferențiază la New York, Boston, Detroit, Washington și Chicago, p. 369.

Epistola I către Corintiini, cap. 1, cf. BYZ

Leave a comment

1. Pavlos [Παῦλος][1], chemat Apostolul lui Iisus Hristos [Ἀπόστολος Ἰησοῦ Χριστοῦ] prin voia lui Dumnezeu, și Sostenis [Σωσθένης] fratele,

2. Bisericii lui Dumnezeu celei fiind în Corintos[2], celor care au fost sfințiți în Hristos Iisus [ἡγιασμένοις ἐν Χριστῷ Ἰησοῦ], celor chemați Sfinți [κλητοῖς Ἁγίοις], împreună cu toți cei care cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, și al lor, [cât] și al nostru:

3. har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și [de la] Domnul Iisus Hristos!

4. Îi mulțumesc Dumnezeului meu pururea pentru voi [Εὐχαριστῶ τῷ Θεῷ μου πάντοτε περὶ ὑμῶν], în harul lui Dumnezeu celui care v-a fost dat vouă în Hristos Iisus [ἐπὶ τῇ χάριτι τοῦ Θεοῦ τῇ δοθείσῃ ὑμῖν ἐν Χριστῷ Ἰησοῦ].

5. Că[ci] în[tru] totul ați fost îmbogățiți în[tru] El [ὅτι ἐν παντὶ ἐπλουτίσθητε ἐν Αὐτῷ], în tot cuvântul și [în] toată cunoașterea [ἐν παντὶ λόγῳ καὶ πάσῃ γνώσει],

6. precum mărturia lui Hristos a fost întărită în[tru] voi;

7. astfel încât voi a nu fi lipsiți în nicio harismă [ὥστε ὑμᾶς μὴ ὑστερεῖσθαι ἐν μηδενὶ χαρίσματι], așteptând cu nerăbdare revelația Domnului nostru Iisus Hristos [ἀπεκδεχομένους τὴν ἀποκάλυψιν τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ],

8. Care vă va și întări pe voi până la sfârșit [Ὃς καὶ βεβαιώσει ὑμᾶς ἕως τέλους], pe cei fără vină în ziua Domnului nostru Iisus Hristos [ἀνεγκλήτους ἐν τῇ ἡμέρᾳ τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ].

9. Credincios [este] Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la împărtășirea Fiului Său [δι᾽ Οὗ ἐκλήθητε εἰς κοινωνίαν τοῦ Υἱοῦ Αὐτοῦ], a lui Iisus Hristos, a Domnului nostru.

10. Și vă îndemn pe voi, fraților, prin numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca aceeași să ziceți toți [ἵνα τὸ αὐτὸ λέγητε πάντες] și să nu fie în[tre] voi schisme [καὶ μὴ ᾖ ἐν ὑμῖν σχίσματα], ci să fiți desăvârșiți în aceeași minte și în aceeași hotărâre [ἦτε δὲ κατηρτισμένοι ἐν τῷ αὐτῷ νοῒ καὶ ἐν τῇ αὐτῇ γνώμη].

11. Căci mi s-a arătat mie despre voi, frații mei, de către cei ai lui Hloi[3], că certuri [ἔριδες] sunt în[tre] voi.

12. Și zic aceasta, că[ci] fiecare [dintre] voi zice: „Eu sunt al lui Pavlos!”, „Iar eu al lui Apollos[4]!”, „Iar eu al lui Chifas[5]!”, „Iar eu al lui Hristos!”.

13. Împărțitu-S-a Hristos? Oare Pavlos a fost răstignit pentru voi sau întru numele lui Pavlos ați fost botezați?

14. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că pe niciunul [dintre] voi [nu] l-am botezat, decât numai pe Crispos[6] și pe Gaios[7],

15. pentru ca să nu zică cineva că întru numele meu l-am botezat.

16. Și am botezat și casa lui Stefanas[8]; [iar pe] altul nu am cunoscut, dacă pe vreun altul am botezat[9].

17. Căci nu m-a trimis pe mine Hristos [pentru] a boteza, ci [pentru] a binevesti [εὐαγγελίζεσθαι][10]; [dar] nu cu înțelepciunea cuvântului [οὐκ ἐν σοφίᾳ λόγου][11], pentru ca să nu se facă deșartă Crucea lui Hristos [ἵνα μὴ κενωθῇ ὁ Σταυρὸς τοῦ Χριστοῦ][12].

18. Căci cuvântul Crucii, celor care pier, nebunie [μωρία] este, dar vouă, celor care sunteți mântuiți [τοῖς σῳζομένοις[13]], este puterea lui Dumnezeu [δύναμις Θεοῦ].

19. Căci a fost scris: „Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și înțelegerea celor înțelegători o voi lepăda”.

20. Unde [este] înțeleptul? Unde [este] cărturarul? Unde [este] cercetătorul [συζητητὴς] veacului acestuia? [Oare] nu a înnebunit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia [Οὐχὶ ἐμώρανεν ὁ Θεὸς τὴν σοφίαν τοῦ κόσμου τούτου]?

21. Căci [γὰρ], în înțelepciunea lui Dumnezeu [ἐν τῇ σοφίᾳ τοῦ Θεοῦ], întrucât n-a înțeles lumea prin înțelepciune pe Dumnezeu [ἐπειδὴ οὐκ ἔγνω ὁ κόσμος διὰ τῆς σοφίας τὸν Θεόν], a binevoit Dumnezeu, prin nebunia propovăduirii [διὰ τῆς μωρίας τοῦ κηρύγματος], să-i mântuie pe cei care cred [σῶσαι τοὺς πιστεύοντας].

22. Întrucât și iudeii cer semn, iar ellinii caută înțelepciune;

23. dar noi Îl propovăduim pe Hristos Cel răstignit: [Acesta fiind] iudeilor sminteală, iar ellinilor nebunie;

24. dar celor chemați, și iudeilor și ellinilor, [El este] Hristos, a lui Dumnezeu Putere și a lui Dumnezeu Înțelepciune.

25. Că[ci] cel nebun al lui Dumnezeu este mai înțelept [decât] oamenii [Ὅτι τὸ μωρὸν τοῦ Θεοῦ σοφώτερον τῶν ἀνθρώπων ἐστίν], iar cel slab al lui Dumnezeu este mai tare [decât] oamenii [καὶ τὸ ἀσθενὲς τοῦ Θεοῦ ἰσχυρότερον τῶν ἀνθρώπων ἐστίν].

26. Căci vedeți chemarea voastră, fraților, că nu mulți [sunt] înțelepți după trup, nu mulți [sunt] puternici, nu mulți [sunt] de bun neam;

27. ci pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu [ἀλλὰ τὰ μωρὰ τοῦ κόσμου ἐξελέξατο ὁ Θεός], pentru ca pe cei înțelepți să-l [să-i] rușineze; și pe cele slabe ale lumii le-a ales Dumnezeu [καὶ τὰ ἀσθενῆ τοῦ κόσμου ἐξελέξατο ὁ Θεός], pentru ca să-l [să le] rușineze pe cele tari;

28. și pe cele de neam jos ale lumii și pe cele disprețuite l[e]-a ales Dumnezeu [καὶ τὰ ἀγενῆ τοῦ κόσμου καὶ τὰ ἐξουθενημένα ἐξελέξατο ὁ Θεός], și pe cele nefiind [καὶ τὰ μὴ ὄντα], pentru ca pe cele fiind să le facă neputincioase [ἵνα τὰ ὄντα καταργήση];

29. pentru ca să nu se laude tot trupul înaintea lui Dumnezeu.

30. Și voi, dintru El, sunteți în Hristos Iisus, Care a fost făcut vouă Înțelepciunea de la Dumnezeu și dreptate și sfințire și răscumpărare;

31. pentru ca, precum a fost scris: „Cel care se laudă, să se laude în[tru] Domnul!”.

[1] În titlul cărții am ajuns la forma Corintiini, pentru că N. pl. este Κορίνθιοι [Corintii], cf.https://en.wiktionary.org/wiki/Κορίνθιοι#Ancient_Greek.

[2] De la forma de N. Κόρινθος. În text e forma de D.

[3] Am transliterat forma de N. Χλόη. În text e forma de G.

[4] Am transliterat forma de N. Ἀπολλῶς. În text e forma de G.

[5] Am transliterat forma de N. Κηφᾶς. În text e forma de G.

[6] Am transliterat forma de N. Κρίσπος. În text e forma de Ac.

[7] Am transliterat forma de N. Γάϊος. În text e forma de Ac.

[8] Nume de bărbat. Am transliterat aici forma de N. Στεφανᾶς. În text e forma de G.

[9] Nu mai știu să fi botezat pe vreun altul.

[10] Pentru a evangheliza lumea.

[11] Nu cu retorică umană.

[12] Pentru ca să nu fie minimalizată, bagatelizată Crucea Lui, adică întreaga nevoință pentru mântuire.

[13] Celor care sunteți mântuiți de Dumnezeu în mod continuu în toată viața voastră.

Ieșirea, cap. 40, cf. LXX

Leave a comment

1. Și a grăit Domnul către Moisis, zicându-i:

2. „În ziua cea dintâi a lunii celei dintâi, [la] lună nouă [νουμηνίᾳ], vei ridica cortul mărturiei.

3. Și vei pune chivotosul mărturiei și vei acoperi chivotosul [cu] catapetasma.

4. Și vei aduce masa și vei pune înainte punerea ei înainte și vei aduce sfeșnicul și vei pune luminile lui.

5. Și vei pune jertfelnicul cel de aur spre a se tămâia înaintea chivotosului și vei pune acoperământul catapetasmei pe ușa cortului mărturiei.

6. Iar jertfelnicul roadelor [τὸ θυσιαστήριον τῶν καρπωμάτων] îl vei pune lângă ușile cortului mărturiei.

7.

8. Și vei pune împrejurul cortului și toate cele ale sale le vei sfinți împrejur.

9. Și vei lua uleiul ungerii și vei unge cortul și toate cele din el. Și îl vei sfinți pe el și toate vasele sale și va fi [vor fi] sfinte.

10. Și vei unge jertfelnicul roadelor și toate vasele sale și vei sfinți jertfelnicul și jertfelnicul va fi sfântul sfintelor [καὶ ἔσται τὸ θυσιαστήριον ἅγιον τῶν ἁγίων].

11.

12. Și se va [vor] apropia Aaron și fiii săi către ușile cortului mărturiei și îi vei spăla pe ei [cu] apă [καὶ λούσεις αὐτοὺς ὕδατι].

13. Și îl vei îmbrăca pe Aaron [cu] veșmintele cele sfinte [καὶ ἐνδύσεις Ααρων τὰς στολὰς τὰς ἁγίας] și îl vei unge pe el și îl vei sfinți pe el și Îmi va preoți Mie [καὶ χρίσεις αὐτὸν καὶ ἁγιάσεις αὐτόν καὶ ἱερατεύσει Μοι].

14. Și pe fiii săi îi vei apropia și îi vei îmbrăca pe ei [cu] hitoane.

15. Și îi vei unge pe ei [în] ce chip l-ai uns pe tatăl lor și Îmi vor preoți Mie [καὶ ἀλείψεις αὐτούς ὃν τρόπον ἤλειψας τὸν πατέρα αὐτῶν καὶ ἱερατεύσουσίν Μοι]. Și va fi astfel încât [le v]a fi lor ungerea preoției [χρῖσμα ἱερατείας] întru veac întru generațiile lor”.

16. Și a făcut Moisis toate câte i-a poruncit lui Domnul, așa a făcut.

17. Și a fost în luna cea dintâi, [în] al doilea an, ieșind ei din Egiptos, [la] lună nouă, [că] a fost ridicat cortul.

18. Și a pus Moisis cortul și a pus capetele și a băgat zăvoarele și a pus stâlpii.

19. Și a întins curțile cortului și a pus acoperământul cortului peste el, deasupra, precum i-a poruncit Domnul lui Moisis.

20. Și a luat mărturiile [τὰ μαρτύρια] [și] le-a pus întru chivotos și a pus drugii sub chivotos.

21. Și a băgat chivotosul întru cort și a pus acoperământul catapetasmei și a acoperit chivotosul mărturiei [în] ce chip i-a poruncit Domnul lui Moisis.

22. Și a pus masa întru cortul mărturiei, în partea cortului mărturiei cea către miazănoapte, afară de catapetasma cortului.

23. Și a pus înainte pâinile punerii înainte, pe ea, înaintea Domnului, [în] ce chip i-a poruncit Domnul lui Moisis.

24. Și a pus sfeșnicul întru cortul mărturiei, întru partea cortului cea către miazăzi.

25. Și a pus luminile lui înaintea Domnului, [în] ce chip i-a poruncit Domnul lui Moisis.

26. Și a pus jertfelnicul cel de aur în cortul mărturiei înaintea catapetasmei.

27. Și a tămâiat pe el tămâia cea amestecată, precum i-a poruncit Domnul lui Moisis.

28.

29. Iar jertfelnicul roadelor l-a pus lângă ușile cortului.

30.

31.

32.

33. Și a pus curtea împrejurul cortului și a jertfelnicului. Și a săvârșit Moisis toate lucrurile [καὶ συνετέλεσεν Μωυσῆς πάντα τὰ ἔργα].

34. Și a acoperit norul[1] cortul mărturiei [καὶ ἐκάλυψεν ἡ νεφέλη τὴν σκηνὴν τοῦ μαρτυρίου] și slava Domnului a fost umplând cortul [καὶ δόξης Κυρίου ἐπλήσθη ἡ σκηνή].

35. Și nu a fost putând Moisis să intre întru cortul mărturiei [καὶ οὐκ ἠδυνάσθη Μωυσῆς εἰσελθεῖν εἰς τὴν σκηνὴν τοῦ μαρτυρίου], că[ci] îl umbrea pe el[2] norul [ὅτι ἐπεσκίαζεν ἐπ᾽ αὐτὴν ἡ νεφέλη] și slava Domnului a fost umplând cortul [καὶ δόξης Κυρίου ἐπλήσθη ἡ σκηνή][3].

36. Dar când s-a suit [se suia] norul de la cort [ἡνίκα δ᾽ ἂν ἀνέβη ἡ νεφέλη ἀπὸ τῆς σκηνῆς], s-au înjugat [se înjugau] din nou fiii lui Israil împreună cu bagajul lor [ἀνεζεύγνυσαν οἱ υἱοὶ Ισραηλ σὺν τῇ ἀπαρτίᾳ αὐτῶν].

37. Iar dacă nu s-a suit [se suia] norul, nu s-au înjugat [nu se înjugau] din nou, până în ziua [în] care s-a suit [se suia] norul.

38. Căci norul era pe cort ziua [νεφέλη γὰρ ἦν ἐπὶ τῆς σκηνῆς ἡμέρας] și focul era pe el[4] noaptea [καὶ πῦρ ἦν ἐπ᾽ αὐτῆς νυκτὸς], înaintea a tot Israilul, în toate călătoriile lor.

[1] Slava lui Dumnezeu văzută extatic ca un nor dumnezeiesc.

[2] Se referă la Cortul mărturiei.

[3] Toată această vedere a slavei lui Dumnezeu a fost extatică, văzută în vedenie, și nu cu ochii fizici. Pentru că nicio vedenie nu se vede cu ochii trupului, ci doar cu cei ai sufletului.

[4] Pe Cortul mărturiei. Căci aceeași slavă a lui Dumnezeu se arăta în vedenie ziua ca nor, iar noaptea ca foc.

Ieșirea, cap. 39, cf. LXX

Leave a comment

1. Tot aurul care a fost lucrat la lucruri, după tot lucrul celor sfinte, a fost [din] aurul cel [din] pârgă [ἐγένετο χρυσίου τοῦ τῆς ἀπαρχῆς]: 29 de talanți și 720 de sicli [σίκλοι] după siclosul[1] cel sfânt.

2. Iar prinosul argintului de la oamenii cei cercetați[2] ai adunării [παρὰ τῶν ἐπεσκεμμένων ἀνδρῶν τῆς συναγωγῆς][a fost] de 100 de talanți și 1775 de sicli.

3. O drahmă [pe] cap [de om], o jumătate de siclos, după siclosul cel sfânt. Tot cel care merge [Toți cei care au mers la] cercetare[3], de la 20 de ani și mai în sus, [au fost] la 603.550 [εἰς τὰς ἑξήκοντα μυριάδας καὶ τρισχίλιοι πεντακόσιοι καὶ πεντήκοντα][de oameni].

4. Și a fost făcută[4] suta de talanți de argint la turnarea celor 100 de capete ale cortului și la capetele catapetasmei. O sută de capete la 100 de talanți, un talant [la] un cap.

5. Iar [din] cei 1775 de sicli au făcut cheutorile stâlpilor și a[u] poleit capetele lor și i-a[u] împodobit pe ei.

6. Și arama prinosului [a fost] de 70 de talanți și 1500 de sicli.

7. Și a făcut din ea treptele ușii cortului mărturiei

8. și treptele curții împrejur și treptele porții curții și țărușii cortului și țărușii curții împrejur

9. și adăugirea cea de aramă a jertfelnicului și toate vasele jertfelnicului și toate uneltele cortului mărturiei.

10. Și au făcut fiii lui Israil precum i-a poruncit Domnul lui Moisis, așa au făcut.

11. Iar [din] aurul cel rămas al prinosului au făcut vasele spre a liturghisi cu ele înaintea Domnului.

12. Și din cea rămasă a hiacintului și a purpurei și a stacojiului au făcut veșmintele cele de liturghisire ale lui Aaron, astfel încât [să poată] a liturghisi în ele în [cortul] cel sfânt.

13. Și au adus veșmintele către Moisis și cortul și vasele lui și treptele și zăvoarele lui și stâlpii

14. și chivotosul făgăduinței și drugii lui

15. și jertfelnicul și toate vasele sale și uleiul ungerii și tămâia cea amestecată

16. și sfeșnicul cel curat și luminile sale, lumini de ardere, și uleiul luminii

17. și masa punerii înainte și toate vasele ei și pâinile puse înainte

18. și veșmintele [cortului] celui sfânt, care sunt ale lui Aaron, și veșmintele fiilor săi întru preoție

19. și pânzele curții și stâlpii și catapetasma ușii cortului și cea a porții curții și toate vasele cortului și toate uneltele lui

20. și pieile cele tăbăcite [τὰς διφθέρας] ale berbecilor, înroșite, și acoperămintele cele de piele, cele de hiacint, și cele rămase ale acoperămintelor

21. și țărușii și toate uneltele cele între lucrurile cortului mărturiei,

22. câte a poruncit Domnul lui Moisis, așa au făcut fiii lui Israil toată gospodăria [πᾶσαν τὴν ἀποσκευήν].

23. Și a văzut Moisis toate lucrurile și erau făcute acestea [în] ce chip i-a poruncit Domnul lui Moisis [καὶ ἦσαν πεποιηκότες αὐτὰ ὃν τρόπον συνέταξεν Κύριος τῷ Μωυσῇ], așa le-au făcut pe ele și i-a binecuvântat pe ei Moisis [καὶ εὐλόγησεν αὐτοὺς Μωυσῆς].

[1] Transliterarea formei de N. σίκλος. În text e forma de Ac.

[2] Cu sensul de numărați.

[3] La numărarea poporului.

[4] Folosită.

Ioan Alexandru: istoria României esențializată în imne [10]

Leave a comment

Un poem, intitulat O, mamă, este o iconizare complexă a chipului matern:

Iubită mamă, nașterea ta,
Că s-a-ntâmplat, eu fiul sunt de vină.
Din Dumnezeu ți-am făcut semn
C-o rază preacurată de lumină.

Pământul dormea-n sine nedesfăcut și gol
Pe-o margine de lume înnoptată.
Zădărnicii albastre clocoteau
În ochi de foc și clopote de piatră.

Din vârful unui munte, otrava unui râu
Încet te picura-n eternitate
Și stele uriașe se-nchegau
În dosul lumilor crăpate.

Cine ești tu, pustie arătare?
Încremenind amarnicul amurg,
S-au desfăcut izvoarele primare
Și curg luminile din Demiurg.

Pe-un câmp enorm – un foc, și-n jurul lui
Câteva vase cosmice cu oase
Amirosind a zei și a trecut
Pe care cine știe cine le uitase.

Un câine negru era veghea lor,
Bătrân și surd și orb de la-nceputuri
Când lumile se îndreptau în jos
Trase de-a valma de întâii fluturi.

Și mai departe, într-un miez de veac,
Un sân-abis într-o pădure mare.
Am pogorât ca fiu și te-am născut
Fiică să-mi fii și mamă născătoare.

Mamă și fiu. Haos și-o bază.
Care devin într-una și nu sunt
Decât un clopot negru care umblă
Din stea în stea fără pământ.

Și nu-i primește nimeni și rămân
Mereu străini pe dinafară:
Două mumii în lume au pornit
Să caute mumia-originară.

Și nimenea nu știe că sunt mereu pe drum
Și fără de știință și de casă.
O, cum se umflă-n lume marele Tău frig
Și cum se-ndeasă ceața asta deasă!

Elogierea ființei materne capătă proporții cosmice. Poetul introduce, obscur, în versuri cu rezonanțe eminesciene puternice pe alocuri, elemente de teologie ortodoxă greu descifrabile pentru cenzură.

Maternitatea e privită din trei unghiuri deodată: ca realitate personală (deși e puțin transparentă, fiind proiectată pe vitralii astrale), ca identificare cosmică cu pământul-mamă (pământul este „maica tuturor”, cf. Înț. lui Sirah 40, 1, LXX: μητέρα πάντων) și ca icoană a celei mai sfinte maternități din istoria umanității, a celei care a făcut cu putință întruparea Fiului lui Dumnezeu – cea din urmă este iarăși ascunsă în spatele unor imagini poetice care pot să nu evoce nimic celor care nu cunosc Teologia ortodoxă și, totodată, e amestecată (ca și în alte contexte) într-un soi de narativ mito-poetic autobiografic. Pentru că Ioan Alexandru încă nu își revelează deslușit credința. În același timp, își regăsește întrucâtva tonul din primele volume de versuri și încearcă să concureze cu campionii poetizării cosmogenezei și eshatologiei din lirica noastră, Eminescu și Nichita.

Lanțul cauzal e reconfigurat: fiul e responsabil pentru nașterea mamei (strofa întâi). Dar aceasta pentru că evenimentul este privit în icoană teologică: în teologia ortodoxă, scopul existenței unei Maici Preacurate stă în nașterea Fiului ei dumnezeiesc. La scară umană, orice mamă se naște pentru a-și naște copilul – cu atât mai mult are sens acest semn „din Dumnezeu /…/ c-o rază preacurată de lumină”, cu cât este vorba de un fiu care simte că are o menire în lume.

„Pământul dormea-n sine nedesfăcut și gol/ Pe-o margine de lume înnoptată./ Zădărnicii albastre clocoteau/ În ochi de foc și clopote de piatră”: e o compoziție poetică proprie ilustrând cosmogeneza, îmbinând datele biblice („pământul nedesfăcut și gol”, cf. Fac. 1, 2) cu expresivitatea eminesciană („dormea-n sine” e o reformulare succintă a celebrului vers: „când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns” – Eminescu se referea la Creator aici, nu la pământ, dar Ioan Alexandru vrea să ne dea sugestia unei partituri congeniale și totuși diferite). Dar și cu idealul aceluiași Eminescu de a plasticiza neființa: „Zădărnicii albastre clocoteau/ În ochi de foc și clopote de piatră”. Stelele, care sunt „ochi de foc” (metaforă străveche…) și „clopote de piatră” (care clipesc pe cer și sună neauzit pentru noi, precum piatra în sine), erau încă „zădărnicii albastre”, neființă (după cum Eminescu, creatorul unor fabuloase imagini cosmogonice, zisese odinioară: „Și vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naște”).

Când stelele erau încă „zădărnicii”, mama și fiul erau în Dumnezeu, în planul Lui de a-i crea. În acest stadiu, metaforizând, poetul îi face semn mamei cu o rază…

Și următoarele 4 catrene încearcă să surprindă poetic aceeași stare, să filmeze evenimente virtuale, când cosmosul e încă o idee. Sunt de remarcat versurile care concentrează imagistic ceea ce nu e de imaginat: „Și stele uriașe se-nchegau/ În dosul lumilor [luminilor] crăpate [se crăpa de ziuă în dimineața universului]. /…/ Încremenind amarnicul amurg,/ S-au desfăcut izvoarele primare/ Și curg luminile din Demiurg”. E superbă reformularea afirmației că Dumnezeu a creat lumina: „curg luminile din Demiurg”. Însă este evident că poetul știe Psaltirea, pentru că a parafrazat (ideatic) Ps. 17, 16: „Și s-au văzut izvoarele apelor și s-au descoperit temeliile lumii”. Dar e și genial cum a combinat Fac. 1, 3 („Și a zis Dumnezeu: «Să fie lumina!». Și a fost lumina.”) cu Ps. 17, 6, din care am citat supra.

1 2 3 … 2.466