Scriu online (vol. 13)

Cartea poate fi downloadată de aici
în format PDF:

Scriu online (vol. 13)

Este a 238-a carte pe care am publicat-o online.

*

– Cum vă jucați când erați mic? Vă jucați de unul singur sau cu mai mulți?

– Când mi-am dat seama că nu am cu cine să mă joc, pentru că cei de vârsta mea nu prețuiau jocul creativ, jocul personalizator, am început să mă joc aidoma unui creator de roman omniscient. Sau ca în jocurile de strategie de azi. Pentru că în cei câțiva metri de căpșuni, din spatele casei, puși de bunica mea, eu am început să îmi construiesc Țara Dorului. Era țara mea, care avea de toate: avea palat, avea oameni din plastic, avea canal de apă navigabil, avea biserică, avea pomi, avea plante de tot felul. Printre căpșunii ei, ai bunicii mele Floarea, era toată această lume. Lume pe care o cream continuu, pe care o protejam, pe care o conduceam și nimeni nu mi-o strica. Căci, dacă aș fi venit cu cineva să mă joc, acela ar fi găsit imediat că e ceva de schimbat, ceva de adăugat, ceva de stricat. Dar așa cum o făceam eu, lumea mea era perfectă, era bună, era non-violentă, pentru că în ea nu se petrecea nimic rău. De fapt, atunci a început și lumea scrisului meu. Pentru că lumea despre care eu scriu e în mine și eu o scot afară. Și lumea pe care eu o scot din mine e plină de libertate și de vitalitate, de pace și de coerență, pentru că e o lume a dialogului și a dăruirii. Și pentru că nu aveam cu cine să mă joc la modul acesta creativ, frumos, mă jucam de unul singur, dar raportându-mă la toți locuitorii țării mele, care aveau nevoi specifice. Și eu aveam grijă, ca în jocul de strategie, de mersul bun al întregii țări, așa cum ar trebui să facă orice președinte sau orice primar, pentru că mă gândeam la binele lor, nu la al meu. Binele lor însemna binele meu. Și asta mă bucura și mă împlinea! (p. 6).

Read more

Vorbiri de Facebook (vol. 12)

*

Cartea poate fi downloadată de aici
în format PDF:

Vorbiri de Facebook (vol. 12)

Este a 237-a carte pe care am publicat-o online.

*

Când mi-am ales să scriu Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog[1], am ales să scriu autobiografic. Să scriu din interior și credibil despre teologia și experiența sa îndumnezeitoare. Pentru că mă leagă lucruri fundamentale de viața și de experiența Sfântului Simeon Noul Teolog [Συμεὼν ὁ Νέος Θεολόγος], Părintele nostru. În primul rând, mă leagă de el sinceritatea lui abisală, sinceritatea iubirii și a ascezei sale imense, atâta timp cât pentru mine sinceritatea față de Dumnezeu și față de oameni înseamnă nevoința mea neîncetată pentru adevărul teologiei și al experienței îndumnezeirii oamenilor. În al doilea și al treilea rând, primele mele vederi dumnezeiești le-am trăit ca și Sfântul Simeon în adolescență și ele se leagă de Părintele meu duhovnicesc, de rugăciunile cele preasfinte ale Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, așa după cum vederile sale se leagă de preasfintele rugăciuni ale Sfântului Cuvios Simeon Evlaviosul [Συμεὼν ὁ Εὐλαβής], Părintele său duhovnicesc. În al 4-lea rând, ucenicia sa față de Sfântul Simeon Evlaviosul a fost identică în conținutul ei cu ucenicia mea față de Părintele meu duhovnicesc, amândoi trăind isihast și teologic în anonimatul nostru asumat. În al 5-lea rând, firea sa poetică s-a întâlnit în mod abisal cu firea mea poetică, dar și pocăința sa abisală și dorul său după Dumnezeu s-au întâlnit cu ardoarea mea pentru Dumnezeu și cu simțământul abisal al păcătoșeniei mele. În al 6-lea rând, ne-am asumat amândoi mărturisirea publică și scrisul teologic și acest lucru e povara noastră zilnică, dar și singurătatea abisală trăită în mijlocul contemporanilor noștri (p. 78-79).

Read more

Sermon at the commemoration of Saint Nicolaos, the Archbishop of Miron of Lichias [6 December 2024]

My beloveds[1],

our life is a continuous walk with God. And now, on the feast of the Nativity of the Lord, we carol, we sing carols, and our singing is theological, because our life is theological. Our carols have in their center on the Lord incarnate, to tell us that our salvation means our living relationship with the Father, the Son, and the Holy Ghost, with our triune God, because the incarnate Hristos has confessed to us that He is One of the Trinity. And the carols tell us about Hristos, in order to tell us about the triune God. For This is the God of our salvation![2].

„The little one, swaddled,/ In a cotton diaper”[3] is our Hristos according to His humanity, but He is the Son of the Father according to His divinity. That is exactly why the 3 Holy Magi „worshipped the Lord/ Like a great Emperor”[4]. And they saw the Great Emperor in the Child Iisus, because His glory enlightened them and they felt His divinity. And we, who believe in Him, have seen His glory and have been filled with it, so that we may live together with Him without ceasing[5].

The fragility of the Lord’s humanity stands at one place with His omnipotence. Because He assumed our humanity in His eternal person in order to deify us. And the life of every Saint is this fragility, this human littleness that is always deified, always transfigured, because the glory of God is what constantly perfects us. Because the love, which assumes its entire existence, is the love that looks humbly at both the small and the big, because it wants all that the Lord created to exist[6].

The love does not destroy, does not separate, does not deforest! The love doesn’t look from above at people, it doesn’t let them die of hunger! And when we hear what people have gone through, what pain, what troubles, and He delivered them, we see what love looks like, His divine love. And His love, coming down into us, i.e. His glory coming down into us, makes us also be full of love towards people[7].

Saint Nicolaos [Νικόλαος[8]], our Father, the Archbishop, is great precisely because of his love towards people. And he always wins the hearts of people through his great love, through his kindness towards us. Because, through his love, a true follower of God is shown, Who loves Saints and sinners alike, Who loves all people. For we must fulfill His commandments with the deed and not just with talk[9].

And the real Father, the real Archbishop is the one who convinces by his goodness and not by his ecclesial authority. The excess of force is a huge minus of ghostuality. And man’s ghostuality can be seen in the fact that he knows how to dialogue, that he is open to dialogue, that he wants to explain himself constantly, and this is because he loves people. And I am far removed from them by people who don’t assume their inner reality, but pose in imaginary beings[10].

Saint Nicolaos won „[with] the humility on the high things [τῇ ταπεινώσει τὰ ὑψηλά], [with] the poverty on the rich things [τῇ πτωχείᾳ τὰ πλούσια][11]”. He humbled himself in order to see divine things and separated himself from things in order to become rich in the glory of God. And when he secretly gave the gold so that the 3 young women could get married, he hid his good deed, but at the same time he loved to do good to people[12]. He resurrected with his prayer on the sailor who had fallen from the mast[13]. And before he was cheirotoned Bishop, a Bishop received a vision from God in which he was told the name of the future Archbishop, i.e. of Nicolaos, who was Layman at the time[14]. Because God works all good in His servants [15].

And the Bishop who had the vision for the cheirotonia of Saint Nicolaos presented him to the people as the one whom the Holy Ghost had chosen as the Shepherd of the Church. And that’s how it should always be! We all must obey His will. Because He always chooses His servants[16].

Saint Nicolaos „was a father to the poor, merciful to the needy, comforter of those who wept, helper of those in distress, and a great doer of good to all”[17]. He was a very dynamic person and very attentive to everyone. Because he worked miracles and  with the word and with the deed in people’s lives[18].

From him I also learned to give myself online, because Theology for Today[19] began on 6 december 2006 and today I am celebrating 18 years of online creation. And they were very fulfilling years, because to give means to always grow in the glory of God, to always rejoice together with God and with people. And the ghostual fulfillment is eternal fulfillment, because it is our salvation[20].

My beloveds, the gifts are our heart. In the memory of our children and grandchildren, we will remain only with our goodness. Therefore, the gifts of now are eternal investment in their hearts. Give, to enjoy forever! Give, that you may be saved! Because the salvation is eternal joy, it is fulfilling joy, it is the joy of communion with God, with all His Saints and Angels. Amin[21]!


[1] Started at 11.49, in day of monday, on 2 december 2024. Cloudy sky, 5 degrees, wind of 11 km/h.

[2] Iubiții mei, viața noastră e o continuă umblare cu Dumnezeu. Iar acum, de praznicul Nașterii Domnului, noi colindăm, cântăm colinde, și cântatul nostru e teologic, pentru că viața noastră e teologică. Colindele noastre Îl au în centrul lor pe Domnul întrupat, pentru ca să ne spună nouă că mântuirea noastră înseamnă relația noastră vie cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul nostru treimic, pentru că Hristos Cel întrupat ne-a mărturisit nouă că El este Unul din Treime. Și colindele ne vorbesc despre Hristos, pentru ca să ne vorbească despre Dumnezeul treimic. Pentru că Acesta este Dumnezeul mântuirii noastre!

[3] Cf. https://www.versuri.ro/versuri/colinde-astazi-s-a-nascut-hristos/.

[4] Cf. https://ro.wikisource.org/wiki/Trei_crai_de_la_răsărit.

[5] „Mititel, înfășețel,/ În scutec de bumbăcel” este Hristosul nostru după umanitatea Sa, dar El este Fiul Tatălui după dumnezeirea Lui. Tocmai de aceea cei 3 Sfinți Magi „Domnului s-au închinat/ Ca unui mare-mpărat”. Și ei L-au văzut pe Marele Împărat în Pruncul Iisus, pentru că slava Lui i-a luminat și au simțit dumnezeirea Sa. Și noi, cei care credem întru El, am văzut slava Lui și ne-am umplut de ea, pentru ca să trăim împreună cu El neîncetat.

[6] Fragilitatea umanității Domnului stă la un loc cu atotputernicia Lui. Pentru că El Și-a asumat umanitatea noastră în persoana Sa cea veșnică pentru ca să ne îndumnezeiască pe noi. Iar viața oricărui Sfânt este această fragilitate, această puținătate umană care mereu se îndumnezeiește, mereu se transfigurează, pentru că slava lui Dumnezeu e cea care ne desăvârșește pe noi neîncetat. Căci iubirea, cea care își asumă întreaga existență, este iubirea care privește cu smerenie atât pe cei mici cât și pe cei mari, pentru că vrea să existe toate cele create de Domnul.

[7] Iubirea nu distruge, nu desparte, nu defrișează! Iubirea nu privește de sus la oameni, nu îi lasă să moară de foame! Și când auzim prin câte au trecut oamenii, prin ce dureri, prin ce necazuri, și El i-a izbăvit pe ei, vedem cum arată iubirea, iubirea Lui cea dumnezeiască. Și iubirea Lui, coborând în noi, adică slava Lui coborând în noi, ne face și pe noi să fim plini de iubire față de oameni.

[8] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1370/sxsaintinfo.aspx.

[9] Sfântul Nicolaos, Părintele nostru, Arhiepiscopul, e mare tocmai prin iubirea lui față de oameni. Și le biruie mereu inimile oamenilor prin iubirea lui cea mare, prin bunătatea sa față de noi. Pentru că, prin iubirea lui, se arată un urmaș adevărat al lui Dumnezeu, Care îi iubește și pe Sfinți și pe păcătoși deopotrivă, Care îi iubește pe toți oamenii. Căci poruncile Lui trebuie să le împlinim cu fapta și nu doar cu vorba.

[10] Iar realul Părinte, realul Arhiepiscop e cel care convinge prin bunătatea lui și nu prin autoritatea sa eclesială. Excesul de forță este un minus imens de duhovnicie. Și duhovnicia omului se vede prin aceea că știe să dialogheze, că e deschis dialogului, că vrea să se explice neîncetat și aceasta pentru că iubește oamenii. Iar pe mine mă îndepărtează mult de ei oamenii care nu își asumă realitatea lor interioară, ci pozează în ființe imaginare.

[11] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Dec/Dec06.html.

[12] Cf. Viețile Sfinților pe luna decembrie [The Lives of the Saints on the month of december], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p. 126-128. The source cited: https://www.stavropoleos.ro/wp-content/uploads/BibliotecaVirtuala/CarteNoua/vietile_sfintilor/vietile_sfintilor_12_dec_roman_2000_c5.pdf.

[13] Idem, p. 129.

[14] Idem, p. 131.

[15] Sfântul Nicolaos a câștigat „[cu] smerenia pe cele înalte [τῇ ταπεινώσει τὰ ὑψηλά], [cu] sărăcia pe cele bogate [τῇ πτωχείᾳ τὰ πλούσια]”. S-a smerit pe sine pentru ca să le vadă pe cele dumnezeiești și s-a despărțit de lucruri pentru ca să se îmbogățească în slava lui Dumnezeu. Și când a dat aurul pe ascuns pentru ca cele 3 tinere să se căsătorească, el și-a tăinuit fapta bună, dar în același timp a iubit să facă bine oamenilor. L-a înviat cu rugăciunea sa pe corăbierul care căzuse de pe catarg. Și înainte de a fi hirotonit Episcop, un Episcop a primit o vedenie de la Dumnezeu în care i s-a spus numele viitorul Arhiepiscop, adică al lui Nicolaos, care era Mirean pe atunci. Pentru că Dumnezeu lucrează toate cele bune în robii Săi.

[16] Și Episcopul care a avut vedenia pentru hirotonia Sfântului Nicolaos l-a prezentat poporului pe acesta ca pe cel pe care Duhul Sfânt l-a ales pe el Păstor al Bisericii. Și așa ar trebui să fie întotdeauna! Trebuie să ascultăm cu toții voia Lui. Pentru că El își alege slujitorii întotdeauna.

[17] Cf. Viețile Sfinților pe luna decembrie [The Lives of the Saints on the month of december], op. cit., p. 133.

[18] Sfântul Nicolaos „sărmanilor le era tată, săracilor, milostiv, mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiți și tuturor mare făcător de bine”. Era o persoană foarte dinamică și foarte atentă cu toți. Pentru că el făcea minuni și cu cuvântul și cu fapta în viețile oamenilor.

[19] To be seen: https://www.teologiepentruazi.ro/.

[20] De la el am învățat și eu să mă dărui online, pentru că Teologie pentru azi a început pe 6 decembrie 2006 și astăzi împlinesc 18 ani de creație online. Și au fost ani foarte împlinitori, pentru că a dărui înseamnă a crește mereu în slava lui Dumnezeu, a te bucura mereu împreună cu Dumnezeu și cu oamenii. Și împlinirea duhovnicească e împlinire veșnică, pentru că e mântuirea noastră.

[21] Iubiții mei, cadourile sunt inima noastră. În amintirea copiilor și a nepoților noștri vom rămâne doar cu bunătatea noastră. De aceea, cadourile de acum sunt investiție veșnică în inimile lor. Dăruiți, pentru ca să vă bucurați veșnic! Dăruiți, pentru ca să vă mântuiți! Căci mântuirea e bucurie veșnică, e bucurie împlinitoare, e bucuria comuniunii cu Dumnezeu, cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Amin!

Agopian, Amintiri din Comunism [III]

Ștefan Agopian, Scriitor în Comunism (niște amintiri), Ed. Polirom, 2013, 377 p.

*

L-a cunoscut pe Nichita imediat după 4 martie 1977, după cutremur, p. 173; pe Nichita Stănescu l-a prins cutremurul în casa lui Sorin Dumitrescu, p. 173; iubita Rodica a lui Nichita, p. 174; autorul spune nerozia că Nichita Stănescu a fost genial „din cauza băuturii”, p. 177.

Prima iubită a lui Nichita: Magdalena Petrescu, p. 177. În 1962 Nichita s-a căsătorit cu Doina Ciurea, de care a divorțat în 1982, p. 177-178. Pe Gabriela Melinescu a cunoscut-o în 1964, Nichita având 31 de ani, iar Gabriela 22, p. 180. S-a despărțit de Gabriela pe când aceea avea 28 de ani, p. 181.

Petre Stoica avea casă la Bulbucata, p. 183, în jud. Giurgiu[1]; Cristina Romaniță, soția lui Breban, p. 183; Nichita a colecționat ceasuri vechi, fiare de călcat cu cărbuni, monede, p. 184; Nichita credea că „posteritatea trebuie construită din timpul vieții”, p. 184.

Milițianul care îl amenda câte o sută de lei pe Nichita pentru că nu avea grupa sanguină trecută pe buletin, p. 185; în 1977, la 44 de ani, Nichita câștiga peste 10.000 de lei pe lună, p. 186; Olimpian Ungherea i-a dat 5000 de lei lui Nichita pentru 20 de poeme ale sale, p. 187-188.

Eugen Barbu câștiga de 3-4 ori mai mult decât Nichita, p. 188. Goma îl vizita pe Nichita, p. 208; în 1979 a cunoscut-o pe Dora, Todorița Tărîță, cu 4 ani și ceva înainte de adormirea lui, p. 212, 216. În 1981 s-a căsătorit cu Dora, p. 217, pe când în p. 224 spune că în 1982. Și după ce s-a căsătorit cu Dora au înfiat-o pe sora Dorei, pe Mirela, p. 217.

Mitică Peristeri, p. 227, a murit la 56 de ani, în 1982, p. 229. Nichita a mers la Paris și a locuit la Goma, p. 229; Nichita a călătorit în Cehoslovacia în 1963, iar în Franța în 1967, la 34 de ani, p. 229. În 1974 a fost în RFG, p. 230. A mai fost o dată în RFG împreună cu Sînziana Pop, p. 230.

Lui Nichita nu îi plăcea carnea în sânge, p. 232, cum nu-mi place nici mie. Pentru că creștinii nu trebuie să mănânce carne în sânge. Îi plăcea mult fasolea bătută cu murături, p. 232, mâncare ce îmi place și mie. Nichita nu prea bea cafea, dar bea ceai negru, p. 232.

Nichita a colecționat și samovare, p. 233; Nichita „a murit la Spitalul de Urgență, la ora 2 și 10 minute. Era marți, 13 decembrie 1983”, p. 238. În 1992 s-au publicat Argoticele, p. 242. Doina Țăndău, soția lui Sorin Dumitrescu, p. 243; autorul a primit 22.000 de lei pentru primul roman, p. 245.

Agopian îl cunoaște pe Marin Preda, p. 246; Preda bea whisky fără gheață, 251; Dinescu a fost prieten cu Preda, p. 255; Preda a adormit la 58 de ani neîmpliniți, p. 256.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Bulbucata,_Giurgiu

Agopian, Amintiri din Comunism [II]

Ștefan Agopian, Scriitor în Comunism (niște amintiri), Ed. Polirom, 2013, 377 p.

*

Titi Boldescu a murit uitat de toată lumea, p. 62; bețiv profesionist, p. 63; citea mult, p. 63; primul accelerator de electroni, p. 65; în 1959 Bucureștiul avea 1.285.606 locuitori, p. 65; n-are ureche muzicală, p. 66.

L-a cunoscut pe Dorin Tudoran pe când acela era adolescent, p. 66. Praștii și trotinete cu rulmenți, p. 67; hingherii, p. 67; la 10 ani a fost la Craiova, p. 68; a învățat să înoate la ștrandul Obor, p. 69; mătușele armence: Ardem, Orjen și Araxi, p. 72.

Timbrele de la Eva, p. 75; îndrăgostirea de Meli, p. 76; „în sângele meu dormeau doi bunici, ambii negustori”, p. 77; banii puși la ciorap, 78; ventuzele, p. 79; gaz sau albastru de metil pentru amigdale, p. 79; pictor de firme, p. 80; părul pe moațe, p. 81; Lizica, acritura, p. 82; „comuniștii, instruiți de la Moscova, s-au sprijinit masiv pe minorități, bizuindu-se pe faptul că un minoritar este mai puțin legat de țară”, p. 84.

Autorul a fost botezat Gheorghe, dar i s-a pus în act numele de Ștefan, p. 85; nasturii de brânză, p. 86; mofturos la mâncare, p. 87; găleata cu cocoșei, p. 88; pe 17 octombrie 1970 a terminat Armata, p. 91; a făcut 17 luni de Armată, p. 91; la unitatea militară 01770, p. 94.

Tatuajele din Armată, p. 99. „Pe vremea comuniștilor, rolul preotului militar l-a luat ofițerul cu propaganda”, p. 102; a depus jurământul militar pe data de 8 august 1969, p. 105; Cristina, viitoarea sa soție, a făcut Psihologie, p. 105. O cunoștea de la vârsta de 18 ani, pe când ea avea 15, adică din anul 1965, p. 106.

În vara lui 1969 a fost soldat sanitar pe un șantier din Pipera, p. 106; cel care urla de dorul unei femei, p. 107; revine student, p. 113; „derbedeii de pe Calea moșilor”, p. 119; a primit 400 de lei pe povestirea Ploi calde pe umerii noștri, p. 126; „Geta Dimisianu, o femeie guralivă și plină de energie”, p. 126.

Restaurantul Dunărea de pe Magheru, p. 130; Labiș a încercat să o violeze pe Doina Ciurea, viitoarea soție a lui Nichita, cu puțin timp înainte ca el să moară, p. 133; îl cunoaște pe Zaharia Stancu, p. 135; 400 de lei și două foi de drum pentru CFR de la Uniunea Scriitorilor, p. 137; bere Grivița, p. 137.

Nudismul de la Costinești, p. 137-138; știe să prepare explozibili, p. 141; „scrisul nu mă scotea din categoria paraziților sociali, o specie împuțită de care socialismul nu avea nevoie”, p. 142; trădarea generoșilor, p. 144; Alexandru Paleologu promite că îl va ajuta, p. 151; din cauza lui Paleologu nu va mai publica 8 ani de zile, p. 153.

În satul Schitul pentru o lună, p. 154-155; la 26 de ani avea salariul de 1070 de lei, p. 157; s-a căsătorit la starea civilă în zi de sâmbătă, pe 9 august 1974 și a fost căsătorit religios în aceeași zi acasă, p. 158; îi cunoaște pe Mircea Ciobanu și Nichita Stănescu, p. 159; cumpără monede vechi, p. 163.

Începând cu 1828, în Rusia, s-au bătut monede de platină, p. 164; n-a primit voie să plece la Budapesta în excursie, p. 164; și-au cumpărat frigider cu 7000 de lei: ZIL, din URSS, p. 165; pick-upul din Cehia: Tesla, de 3000 de lei, p. 165; Mircea Ciobanu lua bani de la scriitorii foarte proști ca să le rescrie romanele, p. 167-168.

Mircea Ciobanu i-a făcut cunoștință cu Negrici, p. 169; Sorescu i-a dat hârtie pentru carte, p. 169; copilul său: Ion, p. 169; în 1979 a terminat de scris Tache de catifea, p. 171; în 1999 a renunțat la tărie și bea numai vin roșu, p. 171.

Agopian, Amintiri din Comunism [I]

Ștefan Agopian, Scriitor în Comunism (niște amintiri), Ed. Polirom, 2013, 377 p.

*

Talentul, crede autorul, e în stare brută și el trebuie cizelat, p. 8. E făcut UTMist la 14 ani neîmpliniți, p. 12. A făcut Facultatea de Chimie, p. 12. La 22 de ani publicase deja volumul de poezie Zeu printre blocuri, p. 15.

L-a cunoscut pe Goma acasă la Nichita, p. 20; Miron Radu Paraschivescu a murit de cancer la 60 de ani, p. 21; Țepeneag s-a stabilit la Paris, p. 22; Daniel Turcea a murit de leucemie la 34 de ani, p. 23.

Agopian locuia în 1967 pe Calea Moșilor nr. 281, p. 25; Jeni polițista și gemetele ei, p. 27; mama lui, Marioara, rămâne gravidă la 26 de ani, iar tatăl său, armeanul Arșag, avea 42, p. 27; Perla și înțelegerile sexuale, p. 29; Arșag era cizmar, p. 29; grecoaica Tasula „era o grăsană mustăcioasă”, p. 29.

Arma femeii e sexul ei, p. 31; tatăl său a trăit la Jurilovca în copilărie, unde a învățat limba rusă, n. *, p. 36; mâncarea din pomi, p. 42; ignorarea și uitarea lui Dumnezeu, p. 43; masturbarea, p. 46; cei doi bărbați împușcați, p. 46.

Pe 15 iulie 1947 s-au introdus cotele obligatorii pentru produsele agricole, p. 47; naționalizarea caselor a început în 11 iunie 1948, p. 47; burta de vacă se vindea necurățată, p. 48; pe 7 octombrie 1948 se înființează prin decret SMTurile, adică Stațiunile de mașini și tractoare, p. 49. La începutul lui martie 1949 e naționalizat pământul, p. 49.

Începută în martie 1949, colectivizarea forțată se va termina oficial în aprilie 1962, p. 49; încep să fie omorâți caii oamenilor, p. 49; ciorba de găină de duminica, p. 50; sifonăria, p. 51.

Autorul merge la Școală în toamna lui 1954, p. 52; pe atunci Școala primară era de 7 ani și Liceul de 3 ani, p. 52; a fost făcut pionier în clasa a 3-a, p. 54; țipirigul este clorura de amoniu, iar apa tare este acidul clorhidric, p. 58; Târgul Moșilor, de prin anii 50, de la Obor, p. 59. „Găseai de toate acolo: călușei, lanțuri, Zidul morții, tarabe de tir, un circ mare și multe altele mai mici, unde puteai admira femei cu barbă, femei sirene sau femei șarpe. Puteai cumpăra turtă dulce, marțipan, vată de zahăr (astea erau pentru copii), adulții aveau mustăriile cu mici, pastramă și fleici…”, p. 59-60.

Unire

Unirea presupune întotdeauna o mulțime de oameni. Ca să existe unire trebuie să existe înțelegere între acești oameni. Trebuie ca ei să se pună la unison.

DEX 2009 spune că unire vine de la unescere. Eu cred că vine de la unio, unire, univi, unitus care înseamnă a uni, a aduna într-o unitate. Și România e consecința unirii statale a tuturor românilor, pentru că țara noastră este elementul de legătură al tuturor românilor. Că trăiești în țară sau în afara ei, dacă ești român, dacă vorbești limba română, dacă ești ortodox, tu aparții României și Bisericii ei apostolice. Și trăiești unitatea ta interioară cu toți românii de oricând și de pretutindeni.

E greu să spui altora ce înseamnă a fi român, pentru că trebuie să vorbești despre toate lucrurile importante pentru tine. Țara, limba, credința, obiceiurile, modul nostru de-a fi vorbesc despre românitatea noastră. Eu mă mărturisesc altora ca fiind român, pentru că am conștiința identității mele și a valorilor mele. De aceea mă raportez la ceilalți, care nu sunt români, ca la niște străini, ceea ce și sunt, pentru că ei au altă naționalitate decât a mea. După cum mă raportez la românii de altă credință ca la niște străini de credința mea, ceea ce și sunt, pentru că nu trăim împreună în Biserica Cincizecimii, în Biserica apostolică a României, cea de la început până azi.

Cu alte cuvinte, românitatea mea conține naționalitatea română, limba română și credința ortodoxă: 3 lucruri fundamentale pentru mine. Și eu când vorbesc despre unire, despre unirea reală a românilor, e cu alți români ortodocși, fără ca prin asta să îi exclud pe alții de alte confesiuni. Pentru că România cea de la început până la un anumit secol a fost ortodoxă, pentru că avea o singură Biserică: pe cea întemeiată de Sfântului Apostol Andreas. Și eu cred că aceea e România reală!

Dar acum, din punct de vedere statal, România e multi confesională și eu nu lupt împotriva acestei realități, pentru că fiecare își alege credința sa. Cei de altă credință și religie au și ei cetățenie română, trăiesc printre noi, dar nu ne împărtășim din același Potir. Tocmai de aceea, eu, ca ortodox, mă bucur că ceilalți au cetățenie română și vorbesc limba română, dar nu mă bucur că nu au aceeași credință ca și mine. Nu mă bucur, dar accept faptul că ei sunt altfel decât mine. Dar cum toți locuim în România a fi una înseamnă a respecta legile și modul de-a fi al românilor.

Surprindere

M-a luat prin surprindere vestea morții sale. A fost ceva neașteptat pentru mine. Nu știu cum să reacționez, pentru că nu mă pot acomoda interior cu vestea aceasta dureroasă.

Însă substantivul e format din sur + prindere. Trebuie să mă prind de ceva cu mâna. De ceva de deasupra mea. Sau cum sunt în mijloacele de transport sistemele de prindere. Te ții de ele ca să rămâi în picioare.

Însă sur e un prefix „de compunere savantă cu semnificația super, supra, peste, deasupra, în exces”. Starea de surprindere este starea care e mai presus de orice prindere a minții noastre, de orice așteptare a ei. Și cea mai mare surprindere a noastră, adică depășirea oricărei așteptări, e vederea extatică. Pentru că mai înainte de a avea un extaz dumnezeiesc nu ai nici cea mai mică ideea despre cum se produce și despre cum arată.

Noi ne imaginăm lucruri folosindu-ne de materiale deja știute, de imagini deja învățate. Dar pentru vederile dumnezeiești, pentru vederile care depășesc orice așteptare a noastră, nu avem niciun corelativ până nu avem una. Pentru că numai Dumnezeu ne poate arăta pe cele ale Sale, pe cele dumnezeiești. Și de aceea, până când El nu ne dăruie să vedem slava Lui, noi nu avem decât imaginația noastră umană, care refolosește imagini știute la nesfârșit.

Sermon on the Ghostual Day and the National Day of Romania [November 30-December 1, 2024]

My beloveds[1],

at many years for all of us, for all the romanians from here and everywhere! Because today, on the day of Saint Andreas [Ἀνδρέας[2]] the Apostle, the Apostle of Romania, we celebrate Romania’s ghostual day, while tomorrow, on december 1, we celebrate Romania’s national day. And the two days are one in our hearts, because we love the Church and the Country alike. For the One who taught us to do this is our God Himself, the One who gave birth to us here and made us the guardians and sanctifiers of this land[3].

No one is born at random, and no one is born for nothing on the face of this earth! Our birth is not an experiment, but a vocation! For God gives birth to each one of us in order to fulfill himself in his life and not to sit in vain. Precisely for this reason, the movement, the work, the love, the continuous involvement in all kinds of projects is the mode of being of people. People fulfill themselves through what they do. People love things that they believe in. And if the things I believe in are good things, those things are valuable, they are good for everyone[4].

Saint Andreas the Apostle came to us and expanded the Church of God on romanian soil. He cheirotoned the hierarchy of the Church of here and their descendants have brought us His Church to this day. And what does this divine thing show? The enormous faithfulness of all of them! Because he who built the Church of God here was one in his faith and hope with those who have served in it until us. And they, those before us, ask us, the unworthy, to be as faithful, as strong in faith as our predecessors[5].

When I go to our museums and see the Church things preserved in them, I see the faith of our people. And what I see in our museums, I see in museums all over the world, because the vestiges of the Church are the vigorous testimonies of christian faith. And when you see that what we have, others from other countries also have, because our Church is one with those, then you understand that the Church of Romania is a sister to the Churches in all countries, because it is one and the same Church. And there is one and the same Church everywhere, because the Holy Apostles built one Church, the one that has the full testimony of God[6].

But our Romania is not the Romania of all romanians. Because its current borders are not its real borders. Our romanians also live beyond Romania’s borders, but also at a great distance from them. But everyone knows that they were born here, they were born to christian parents, and that their language and their faith is this: that of the Church of God. Therefore, Romania is here and there, it is here and everywhere where a romanian lives. And every one of us knows this very well, because you cannot change your national identity[7].

The place where you are born is the gift of God. But wherever you are born, you must seek the Church of God, the Church of Pentecost. For the life is not a trip without a destination, but a pilgrimage to the Emperordom of God. But in order to go to God, you must live in His Church and not in those invented by people over the centuries. Because nothing invented by men has anything to do with His Church, with the Church in which all His Saints are sanctified[8].

We were born in christian Romania and were baptized by our parents immediately after birth. We were immediately born into the Church of God through the second birth. That is why we no longer need to look for His Church because we are in it. But millions of people are born far from His Church and for them we must do concrete things in our lives: to pray and write for them. So that they too may be as we are: christians[9].

And we can write for everyone, because the online is a microphone from which we can speak to everyone. We can talk about the theology that God has revealed to us, we can talk about His great miracles with us, we can talk about the life with God, about how holy and beautiful life is with Him. And we can speak with conscience and with love, if we care about people. By all the people of the planet[10].

On the other hand, all romanians outside the borders of our country know what is happening in Romania, because they can see and communicate with those in the country. The online allows us to see each other and communicate in a deep way. Because nothing separates us anymore, if we can see each other and communicate directly. And for this reason, we are one in an even deeper way, because we learn about our country immediately and this comforts our hearts[11].

Days of relief are these two days! Days of joy and of holy tears! Because we live them by remembering our ancestors, by remembering our Saints, by remembering our historical victories. For we cannot move on until we are grateful to those who have helped us reach the present moment. And the romanian brotherhood was born in the apostolic Church of Romania, where the romanian language was preserved, as well as the unity of the romanian people. Without the Church of God from Romania, we would not have today this immense miracle called the romanian language, but neither the Saints, nor the Heroes, nor the Geniuses of Romania. But we wouldn’t have taken care of Romania’s natural beauties, which were preserved by those who loved and appreciated them[12].

The future is made with people and not with robots! Robots are the working tools of people, the ones that make their work easier. Those who love, make decisions, and take Romania forward are romanians. We choose our future! But we choose our future together with God, because we want to live it together with Him. Because the real future of Romania is in heaven, in the Emperordom of God, and not on earth. Here we learn how to live eternally in the Emperordom of God. Amin[13]!


[1] Started at 9. 01, in day of monday, on 25 november 2024. Sun, two degrees, wind 6 km/h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[3] Iubiții mei, la mulți ani pentru noi toți, pentru toți românii de aici și de pretutindeni! Căci astăzi, de ziua Sfântului Apostol Andreas [Ἀνδρέας], Apostolul României, noi ne sărbătorim ziua duhovnicească a României, pe când, mâine, pe 1 decembrie, ne sărbătorim ziua națională a României. Iar cele două zile sunt una în inimile noastre, pentru că noi ne iubim deopotrivă Biserica și Țara. Căci Cel ce ne-a învățat pe noi să facem acest lucru este Însuși Dumnezeul nostru, Cel care ne-a născut pe noi aici și ne-a pus să fim păzitorii și sfințitorii acestui pământ.

[4] Nimeni nu se naște la întâmplare și nimeni nu se naște degeaba pe fața acestui pământ! Nașterea noastră nu e un experiment, ci o vocație! Căci Dumnezeu îl naște pe fiecare dintre noi pentru ca să se împlinească în viața lui și nu pentru ca să stea degeaba. Tocmai din acest motiv, mișcarea, munca, iubirea, continua implicare în proiecte de tot felul e modul de a fi al oamenilor. Oamenii se împlinesc prin ceea ce fac. Oamenii iubesc lucrurile în care cred. Și dacă lucrurile în care cred sunt lucruri bune, acele lucruri sunt valorice, sunt bune pentru toți.

[5] Sfântul Apostol Andreas a venit la noi și a extins Biserica lui Dumnezeu pe pământ românesc. El a hirotonit ierarhia Bisericii de aici și urmașii lor ne-au adus Biserica Lui până azi. Și ce arată acest lucru dumnezeiesc? Credincioșia enormă a tuturor acestora! Pentru că cel ce a zidit Biserica lui Dumnezeu aici a fost una în credința și nădejdea lui cu cei care au slujit în ea până la noi. Și ei, cei de dinaintea noastră, ne cer și nouă, nevrednicilor, să fim la fel de credincioși, de tari în credință ca și predecesorii noștri.

[6] Când mă duc în muzeele noastre și văd lucrurile Bisericii păstrate în ele, văd credința poporului nostru. Și ce văd în muzeele noastre, văd în muzeele lumii întregi, pentru că vestigiile Bisericii sunt mărturiile cele viguroase ale credinței creștine. Și când vezi că ce avem noi, au și alții din alte țări, pentru că Biserica de la noi e una cu acelea, atunci înțelegi că Biserica României e soră cu Bisericile din toate țările, pentru că e una și aceeași Biserică. Și e una și aceeași Biserică pretutindeni, pentru că Sfinții Apostoli au zidit o singură Biserică, pe cea care are mărturia deplină a lui Dumnezeu.

[7] Însă România noastră nu e România tuturor românilor. Căci granițele ei actuale nu sunt granițele ei reale. Românii noștri trăiesc și dincolo de granițele României, dar și la multă depărtare față de ele. Dar cu toții știu că ei s-au născut aici, s-au născut din părinți creștini și că limba lor și credința lor e aceasta: a Bisericii lui Dumnezeu. De aceea, România e aici și acolo, e aici și pretutindeni unde trăiește un român. Și fiecare dintre noi știe foarte bine acest lucru, pentru că nu poți să îți schimbi identitatea ta națională.

[8] Locul unde te naști e darul lui Dumnezeu. Dar oriunde te-ai naște, tu trebuie să cauți Biserica lui Dumnezeu, Biserica Cincizecimii. Căci viața nu este o excursie fără destinație, ci e un pelerinaj spre Împărăția lui Dumnezeu. Dar ca să mergi spre Dumnezeu trebuie să trăiești în Biserica Lui și nu în cele inventate de oameni de-a lungul secolelor. Pentru că nimic inventat de către oameni nu are de-a face cu Biserica Lui, cu Biserica în care se sfințesc toți Sfinții Lui.

[9] Noi ne-am născut în România creștină și am fost botezați de părinții noștri imediat după naștere. Ne-am născut imediat în Biserica lui Dumnezeu prin cea de a doua naștere. De aceea nu trebuie să mai căutăm Biserica Lui pentru că suntem în ea. Dar milioane de oameni se nasc departe de Biserica Lui și pentru ei trebuie să facem lucruri concrete în viața noastră: să ne rugăm și să scriem pentru ei. Ca și ei să fie cum suntem noi: creștini.

[10] Și putem scrie pentru toți, pentru că onlineul este un microfon de la care putem să vorbim tuturor. Putem vorbi despre teologia pe care ne-a revelat-o Dumnezeu, putem vorbi despre minunile Lui cele mari cu noi, putem vorbi despre viața cu Dumnezeu, despre cât de sfântă și de frumoasă e viața dimpreună cu El. Și putem vorbi cu conștiință și cu dragoste, dacă ne pasă de oameni. De toți oamenii planetei.

[11] Pe de altă parte, toți românii din afara granițelor țării noastre știu ce se petrece în România, pentru că pot vedea și pot comunica cu cei din țară. Onlineul ne face să ne vedem unii cu alții și să comunicăm la modul profund. Pentru că nimic nu ne mai desparte, dacă ne putem vedea și comunica în mod direct. Și din acest motiv, noi suntem una într-un mod și mai profund, pentru că aflăm cele ale țării noastre imediat și acest lucru ne alină inima.

[12] Zile de alinare sunt aceste două zile! Zile de bucurie și de lacrimi sfinte! Pentru că le trăim pomenindu-ne înaintașii, pomenindu-ne Sfinții, pomenindu-ne victoriile istorice. Căci nu putem merge mai departe până nu suntem recunoscători față de cei care ne-au ajutat să ajungem în clipa de față. Și fraternitatea românească s-a născut în Biserica apostolică a României, acolo unde s-a păstrat și limba română, cât și unitatea neamului românesc. Fără Biserica lui Dumnezeu din România nu aveam azi această minune imensă care se numește limba română, dar nici Sfinții, nici Eroii, nici Geniile României. Dar n-am fi avut grijă nici față de frumusețile naturale ale României, care s-au păstrat de cei care le-au iubit și apreciat.

[13] Viitorul se face cu oameni și nu cu roboți! Roboții sunt uneltele de lucru ale oamenilor, cele care le fac munca mai ușoară. Cei care iubesc, iau decizii și duc mai departe România sunt românii. Noi ne alegem viitorul! Dar ne alegem viitorul împreună cu Dumnezeu, pentru că voim să îl trăim dimpreună cu El. Pentru că realul viitor al României e în cer, în Împărăția lui Dumnezeu, și nu pe pământ. Aici învățăm cum să trăim veșnic în Împărăția lui Dumnezeu. Amin!

1 2 3 2.440