Teologie pentru azi

Iubiții mei[1],

ca să înțelegem cine suntem ca români și cum trebuie să ne trăim viața noastră, noi trebuie să privim spre Sfinții noștri, ai românilor. Trebuie să îi cunoaștem pe ei, să ne rugăm lor stăruitor și să îi cinstim prin cântările și prin predicile și prin cărțile pe care le scriem despre ei. Căci astfel, cu siguranță, vom învăța cine sunt ei și cine trebuie să fim noi.

În anul 2025, adică peste 3 ani, vor fi canonizați 12 Sfinți români. Iar trei dintre ei sunt Sfântul Dumitru Stăniloae Teologul, Sfântul Cleopa Ilie și Sfântul Gherasim Iscu[2]. Un Teolog al teologilor și al întregii lumi, a cărui operă trebuie să o aprofundăm cu cea mai mare seriozitate, un Duhovnic al celor mulți, de la care ne-au rămas multe sfaturi prin viu grai, transformate mai apoi în cărți, iar Sfântul Cuvios Gherasim Iscu își spovedește și împărtășește torționarul pe patul morții și adoarme în pace pe 25 decembrie 1951[3]. După ce a fost închis la Craiova, Aiud, Pitești, Gherla, Canal, Târgu Ocna[4], Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu întâlnindu-l în una dintre închisori. Iar dacă îți poți ierta torționarul, asta înseamnă că poți iubi cu adevărat. Iar a iubi înseamnă a ierta toate și a trece peste toate, pentru că înțelegi că iubirea e starea reală a omului.

Sfântul Cuvios Cleopa Ilie le vorbea îndelung, sfătos, țărănește, celor care veneau la el. Vorbea pe înțelesul mulțimii. El citise ceea ce traduseseră teologii contemporani ai Bisericii și îi învăța pe oameni din citirile și din experiența sa duhovnicească. A cunoscut pustia, dar și viața de obște. A fost Stareț, Protosinghel și Arhimandrit[5]. Iar oamenii veneau să îl asculte, dar și să fie vindecați de către el. Și am cunoscut o femeie care mi-a mărturisit că a fost vindecată de către el și îi era recunoscătoare pentru acest lucru.

Alți doi Sfinți care vor fi canonizați sunt iarăși cunoscuți de către mulți oameni: Sfântul Cuvios Paisie Olaru și Sfântul Cuvios Dionisie Ignat[6]. Sfântul Dionisie de la Colciu, din Muntele Atos, a trăit 78 de ani pe muntele nevoinței și a adormit la vârsta de 95 de ani[7], pe când Sfântul Paisie adoarme la Mănăstirea Sihăstria pe 18 octombrie 1990[8], având 94 de ani[9]. Și când Părintele Ioanichie Bălan i-a cerut într-o zi un sfat de viață Sfântului Paisie Olaru, acesta i-a spus: „Părinte Ioanichie, ce poți face astăzi, nu amâna pe mâine, că nu știi dacă în ziua de mâine mai ajungi cu viață! Ce poți să faci bun astăzi, astăzi să faci!”[10]. Pentru că clipa de față e a noastră, iar mâine nu mai știm dacă suntem. Și din această grijă față de timpul nostru, care e mereu ziua de azi, rezultă toată creația noastră.

Un alt Sfânt care va fi canonizat va fi Sfântul Liviu Galaction Munteanu. Profesor universitar de Teologie, ca și Sfântul Dumitru Stăniloae, și care a adormit în închisoarea de la Aiud în 8 martie 1961[11]. Iar anul acesta s-au împlinit 61 de ani de la adormirea sa[12].

Alți doi Sfinți care vor fi canonizați sunt Sfântul Ilarion Felea și Sfântul Calistrat Bobu[13]. Sfântul Ilarion era Preot și a fost închis împreună cu Sfântul Dumitru Teologul la Aiud, unde îi spovedea pe cei credincioși[14]. Pe când Sfântul Calistrat era Protosinghel și avea darul de a vindeca oamenii și darul de a izgoni demonii din oameni, adormind de Paști în anul 1975[15].

Iar toți aceștia, foarte aproape de noi, în secolul al 20-lea, și-au sfințit viața lor în locul unde au trăit și unde au pătimit, pentru că nu au renunțat nicio clipă la viața lor cu Dumnezeu.

Și este nevoie de canonizarea a cât mai multor Sfinți români, pentru ca să înțelegem că ei au trăit și trăiesc printre noi, iar noi trebuie să învățăm de la ei cum să trăim și noi cu Dumnezeu. Căci Sfinții ne arată că trăim în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica plină de slava Lui, și că oricine dintre noi își poate sfinți viața sa. Fiindcă a-ți sfinți viața și a trăi cu Dumnezeu și a merge în Împărăția Sa e una, pe când altceva este recunoașterea Sfinților sau canonizarea lor, care se face de către noi, oamenii păcătoși.

Oamenii credincioși află de la Dumnezeu despre sfințenia ta! Și dacă o află, ei o mărturisesc și altora. Dar una e să canonizezi în general niște Sfinți, pe care nu îi cunoști și nu îi iubești în mod aparte, și altceva e să îi canonizezi după mărturia vie a ucenicilor lor, a celor care i-au cunoscut și i-au iubit. Și se vede în istoria Bisericii diferența dintre Sfinții cu ucenici și Sfinții fără ucenici. Căci cei cu ucenici au parte de Vieți și de Slujbe și de Icoane din partea lor, pe când cei despre care nu știm mai nimic au cântări generale, făcute la normă, și nu scrise cu multă atenție și iubire față de ei. Și nu au Viețile pe care le merită, pentru că nu au fost ochii cei iubitori care să îi vadă și să scrie despre ei.

Găsim în pământ Sfintele lor Moaște după ani, secole sau milenii, le cinstim cu evlavie, dar nu știm nimic despre ei. Numai dacă Sfinții ni se arată în vedenie și ne vorbesc despre ei, noi aflăm cine sunt și ce au făcut. Dar această uitare nenorocită, păgână, nu s-ar petrece, dacă noi i-am vedea pe Sfinți din timpul vieții lor, dacă i-am cinsti cum se cuvine și dacă le-am însemna Viețile și cuvintele cu atenție duhovnicească.

Toți Sfinții recenți care vor fi canonizați, despre care am vorbit aici, sunt oameni cunoscuți, pentru că au activat în mod public. Nu e niciunul retras, însingurat, cu totul necunoscut publicului larg, așa cum și-a trăit viața Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru. Despre ei pot da mărturie mulți, pentru că mulți i-au văzut și i-au auzit. Însă în sinaxarele Bisericii sunt Sfinți care au fost canonizați numai pe mărturia unui singur om duhovnicesc, pentru că doar acela l-a cunoscut pe Sfântul lui Dumnezeu. Și mărturia lui a fost reală, a fost adevărată, chiar dacă nimeni altul nu l-a mai cunoscut.

Până în anul 2020, Biserica României a canonizat 152 de Sfinți. Duminica Sfinților români a fost instituită de Sinodul Bisericii noastre în 1992[16], pe 20 iunie 1992[17], și în ea „îi pomenim, într-o comuniune deplină, pe toți Sfinții români cunoscuți și necunoscuți [de către noi], cei trecuți în calendar sau în sinaxar și cei încă necanonizați sau necunoscuți de oameni, dar cunoscuți de Dumnezeu”[18]. Căci ziua de azi e o recunoaștere smerită a faptului că nu știm câți Sfinți români sunt în Împărăția lui Dumnezeu. Noi îi cinstim pe cei pe care i-am canonizat, îi cinstim pe Sfinții care au Sfinte Moaște la noi în țară, dar, în fapt, nu știm câți Sfinți ai lui Dumnezeu avem în fiecare secol. Pentru că numai El, Dumnezeul nostru, Își cunoaște toți Sfinții Lui din fiecare secol și din fiecare neam, pentru că împreună cu El s-au sfințit fiecare dintre ei.

Și toți Sfinții canonizați de Biserica noastră au fost canonizați individual sau în grup, toți fiind știuți ca nume, neexistând nicio situație de canonizare cu Sfinți necunoscuți ca nume. Deși, în istoria Bisericii, acest lucru se întâlnește adesea, fiind cunoscuți decât câțiva dintr-un grup, iar ceilalți sunt cinstiți în mod comun, pentru că s-au pierdut numele lor.

Mă doare sufletul când văd că Viețile Sfinților români sunt așa de firave. Avem date foarte puține despre unii, iar despre alții avem multe date, dar nepuse în valoare în mod sistematic. E nevoie de tratarea cu multă seriozitate a Vieților și a minunilor lor. Pentru că numai înmulțind Viața unui Sfânt cu noi și noi date despre el, noi lăsăm posterității lucruri de folos.

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, pomenit săptămâna asta, pe 22 iunie, s-a născut la București în 1765. Știa limbile greacă și latină și a tradus cărți teologice, patristice și de cult[19]. Nu a învățat cele două limbi teologice pentru ca să nu facă nimic cu ele, ci pentru ca să traducă carte sfântă prin intermediul lor. Pentru că, din perspectiva lui, dar și a mea, limba este o întâlnire cu sursele credinței. Și dacă știi limbile în care s-a scris teologia Bisericii, atunci ai o întâlnire reală cu sursele credinței Bisericii.

Și când a fost ales Mitropolit, Sfântul Grigorie Dascălul era Ierodiacon[20].  Asta însemnând că n-a fugit după scaunul mitropolitan, dar a fugit după cunoașterea limbilor vechi, pentru ca să cunoască prin intermediul lor credința care să îl mântuie. Însă, între 9-11 ianuarie 1823, în doar 3 zile, Sfântul Grigorie a fost hirotonit Ieromonah, a fost hirotesit Arhimandrit, a fost hirotonit Arhiereu, apoi a fost întronizat ca Mitropolit[21], pentru că omul era bogat în teologie și în viață sfântă. Iar Dumnezeu de astfel de oameni are nevoie în lucrarea Sa: de oameni bogați în cunoașterea Lui și în sfințenie. Căci cei plini de teologie și de sfințenie văd și explică în mod evlavios și sincer viața și teologia Bisericii.

Sfântul Grigorie Dascălul, cunoscut ca Mitropolitul Grigorie al IV-lea al Țării Românești, a adormit în ziua de 22 iunie 1834 și el a fost îngropat nu în coșciug, ci așezat pe scaunul său mitropolitan. Sfintele sale Moaște au fost scoase din mormânt în 1841. Însă canonizarea sa a fost făcută în octombrie 2005 și a fost proclamată pe 21 mai 2006[22]. Cu alte cuvinte, românii au fost privați 165 de ani de cinstirea lui ca Sfânt al lui Dumnezeu, dacă Sfintele sale Moaște au fost cunoscute din 1841, adică de la 7 ani de la adormirea lui.

Sfântul Cuvios Ioan Iacob a adormit pe 5 august 1960 și Sfintele sale Moaște au fost descoperite peste 20 de ani: pe 8 august 1980. Pe 15 august 1980, adică după 7 zile de la găsirea Sfintelor sale Moaște, Sfintele lui Moaște au fost puse în raclă în Biserică. Însă Biserica noastră l-a canonizat pe Sfântul Ioan Iacob tocmai în iunie 1992[23], adică după 12 ani de la cinstirea lui în Biserica din Hozeva. Și dacă cei care s-au grăbit au făcut bine, pentru că au făcut ceea ce trebuia să facă, Sinodul Bisericii României a privat degeaba 12 ani pe credincioșii ei de cinstirea Sfântului lui Dumnezeu. Pentru că a aștepta, atunci când lucrurile sunt evidente, înseamnă a ascunde lumina sub obroc.

Poeziile Sfântului Ioan Iacob sunt simple, dar teologice, iar însemnările sale teologice și duhovnicești sunt din diverse cărți patristice. Își lua notițe, scria, comenta, se problematiza, așa cum trebuie să facem fiecare dintre noi. Scria scrisori duhovnicești. Adică, el comunica cu diverși oameni. Și când comunici arăți că vrei să înveți, că vrei să afli, că ești un om dialogic, un om deschis. Iar din fragmentele pe care și le-a notat Sfântul Ioan Iacob, noi putem vedea grija lui față de mântuirea sa. Pentru că acolo sunt osândite toate păcatele pe care noi le facem[24]. Și când vrei să te mântui, atunci afli care sunt păcatele pe care Dumnezeu le osândește și nu le mai faci, ci trăiești cu El în curăție și în sfințenie.

Sfântul Dumitru Stăniloae, Teologul cel mare al Bisericii, a muncit de unul singur cât o editură. Cât o editură de zeci de oameni. A muncit pentru întreaga Biserică a lui Dumnezeu și de aceea cărțile lui trebuie traduse în orice limbă a lumii. Pentru că toți avem nevoie de ele. Cărțile, studiile și articolele sale sunt o luminare vie pentru orice teolog și credincios al Bisericii. Pentru că în ele găsim experiența și teologia Bisericii. Viața vie a ortodocșilor.

Sfântul Dumitru Teologul respingea ideea protestantă a demitologizării Scripturii, pentru că credința creștină nu e mitologică[25]. Iar Dumnezeiasca Scriptură trebuie înțeleasă duhovnicește[26], cum duhovnicește trebuie să înțelegem tot ceea ce trăim în viața noastră. Și când vorbea despre realitatea omeniei la poporul român, el spunea că atunci când suntem neomenoși cu cineva, atunci ne e rușine că n-am fost oameni cu acela[27]. Căci românii acordă o valoare absolută omului și omeniei, arătându-și prin aceasta umanismul lor profund[28]. Pentru că ești om, atâta timp cât ai cuvânt și te comporți ca un om responsabil. Cuvânt tău valorează și tu valorezi, când cuvintele tale sunt totuna cu faptele tale. Când faptele îți confirmă cuvintele. Dar când spui una și faci alta, atunci nu ești de încredere, pentru că tu însuți îți subminezi încrederea altora în tine.

Așadar, iubiții mei, avem nevoie de Sfinții noștri, de Sfinții români, pentru ca să vedem ce ne lipsește și ce trebuie să facem pentru Biserica, țara și neamul nostru. Avem nevoie de călăuzirea și de rugăciunea lor, de prietenia lor continuă în viața noastră. Pentru că Sfinții lui Dumnezeu ne duc mereu la El și ne învață cu adevărat cum să I ne închinăm și cum să Îi slujim Lui.

Sfinților români, știuți și neștiuți de către noi, rugați-vă pentru noi, păcătoșii! Învățați-ne pe noi cunoașterea lui Dumnezeu, cinstirea și slujirea Lui! Învățați-ne pe noi pocăința cea bună și slujirea cea mântuitoare! Ca împreună cu voi să ne bucurăm veșnic de Dumnezeul mântuirii noastre, de Cel care Se arată preaminunat întru Sfinții Lui. Amin!

---

[1] Începută la 14. 01, în zi de miercuri, pe 22 iunie 2022. Soare, 28 de grade, vânt de 14 km/ h.

[2] Cf. https://basilica.ro/canonizari-2025-ps-varlaam-ofera-trei-nume/.

[3] Cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/parintele-gherasim-iscu-sau-vocatia-marturisirii-166207.html.

[4] Cf. https://basilica.ro/stareta-de-la-tismana-despre-canonizarea-parintelui-gherasim-iscu-il-resimtim-ca-parinte-si-ocrotitor/.

[5] Cf. https://basilica.ro/staretul-sihastriei-despre-canonizarea-pr-cleopa-multi-il-cinstesc-deja-ca-pe-un-sfant/.

[6] Cf. http://stiri.tvr.ro/parintii-paisie-olaru-ilie-cleopa-si-dionisie-de-la-colciu-vor-fi-propusi-spre-canonizare_889362.html#view.

[7] Cf. https://doxologia.ro/staretul-dionisie-ignat-de-la-colciu.

[8] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Paisie_Olaru.

[9] Cf. https://ziarulceahlaul.ro/parintele-paisie-olaru-duhovnicul-cel-bun/. [10] Ibidem.

[11] Cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/stiri/sedinta-de-lucru-a-sinodului-mitropoliei-clujului-maramuresului-si-salajului-172419.html.

[12] Cf. https://basilica.ro/se-implinesc-61-de-ani-de-la-trecerea-la-domnul-a-preotului-liviu-galaction-munteanu-profesorul-marturisitor/.

[13] Cf. https://basilica.ro/sinodul-mitropoliei-banatului-a-analizat-proiectele-de-texte-liturgice-pentru-pr-ilarion-felea-si-protos-calistrat-bobu/.

[14] Cf. https://basilica.ro/incarcerat-la-aiud-60-de-ani-de-la-plecarea-la-domnul-a-parintelui-ilarion-felea-duhovnicul-tinerilor/.

[15] Cf. https://doxologia.ro/biblioteca/pateric/protosinghelul-calistrat-bobu-avea-darul-vindecarii-al-izgonirii-duhurilor.

[16] Cf. https://basilica.ro/biserica-ortodoxa-romana-a-canonizat-152-de-sfinti-patriarhul-explica-ce-inseamna-canonizarea/.

[17] Cf. https://episcopiahusilor.ro/sfintii-canonizati-de-catre-biserica-ortodoxa-romana.

[18] Cf. https://basilica.ro/biserica-ortodoxa-romana-a-canonizat-152-de-sfinti-patriarhul-explica-ce-inseamna-canonizarea/.

[19] Cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sfantul-ierarh-grigorie-dascalul-carturar-evlavios-si-pastor-intelept-163448.html. [20] Ibidem. [21] Ibidem. [22] Ibidem.

[23] Cf.  https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Iacob_Hozevitul.

[24] Lucru pe care l-am cunoscut citind fragmente din cartea: Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul, Hrană duhovnicească, Ed. Lumină din Lumină, București, 2006, 624 p.

[25] Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a Icoanei, cu postfață de Adrian Matei Alexandrescu și vol. îngrijit de Ștefan Ionescu-Berechet, Ed. Anastasia, București, 2005, p. 8. [26] Ibidem.

[27] Dumitru Stăniloae, Reflecții despre spiritualitatea poporului român, Ed. Elion, București, 2004, p. 174. [28] Idem, p. 179.

Iubiții mei[1],

„din pântece sterp a fost născut [ἐκ στειρευούσης γεγέννηται νηδύος], cel care a dezlegat sterpiciunea inimilor noastre [ὁ λύσας τὴν στείρωσιν τῶν καρδιῶν ἡμῶν]”[2]. Cu aceste cuvinte bucuroase începe Slujba zilei de azi! Și ele se referă la Sfântul Ioannis [Ἰωάννης] Botezătorul, Părintele nostru, care, prin predica sa, ne-a făcut roditori duhovnicește. Pentru că atunci când ești sterp la inimă, când ești neroditor, e semn că nu te-ai pocăit pentru păcatele tale. Și nu te-ai pocăit, pentru că nu Îl iubești pe Dumnezeu, dar nu îi iubești nici pe oameni. Fiindcă atunci când te pocăiești, arăți că Îl iubești pe Cel pe Care L-ai necăjit prin păcatele tale, prin neascultarea ta, prin delăsarea ta, dar că te îngrijești și de mântuirea ta, dar și de cea a aproapelui tău. Pentru că omul grijuliu cu viața lui, e grijuliu cu viața tuturor. Și când ai grijă față de toți și de toate, atunci ești atent la tot ceea ce spui, faci și gândești.

Sfântul Ioannis Botezătorul, cel născut din mamă stearpă, în mod minunat, adică cu ajutorul lui Dumnezeu, ne dăruie cuvântul său pentru ca să nu mai fim neroditori[3]. Ne dăruie cuvântul care ne schimbă, care ne trezește, care ne mântuie. Pentru ca să naștem în noi pocăința cea plină de fapte bune. Căci pocăința înaintea lui Dumnezeu ne schimbă cu totul viața noastră, ne-o face atentă și plină de evlavie, pentru că le facem pe toate ale noastre înaintea lui Dumnezeu. Simțim că stăm înaintea Lui, atunci când ne pocăim, și că trăim din mila Lui. Și pentru aceasta suntem plini de recunoștință față de Dumnezeul milostivirii, pentru că primim iertarea Lui și ne bucurăm de viață întru mila Lui.

Ne pocăim pentru ca să fim vii și plini de viața Lui. Păcatele noastre ne fac pământuri aride, sterpe. Dar când El ne iartă și ne umple de slava Lui, pe măsură ce ne nevoim duhovnicește, atunci simțim cum cresc în noi gândurile și faptele și virtuțile cele dumnezeiești. Și asta înseamnă a rodi sau a fi roditori duhovnicește: a fi plini de slava Lui și de faptele evlaviei celei dumnezeiești.

Sfântul Ioannis Botezătorul a propovăduit în pustiu oamenilor, adică într-un loc ascetic. El „a strigat în pustiu: «Pocăiți-vă [Μετανοεῖτε]!»”[4]. Și a te pocăi înseamnă a te întoarce de la relele tale spre Dumnezeu. Pocăința e cea mai mare binecuvântare dată de El oamenilor, pentru că prin ea orice păcătos se umple de viața Lui. Omul păcătos se simte neiubit, neapărat, se simte gol, se simte murdar…Dar când Dumnezeu îl atinge cu slava Lui, când îl face să se vadă interior, atunci el se umple de multă durere, de multe lacrimi, de multă rugăciune, de schimbarea radicală a vieții sale, pentru că Îl dorește pe Dumnezeu în el și dorește să fie cu El pentru veșnicie. Și Dumnezeu coboară în noi prin slava Lui, coboară în toți cei care ne pocăim și ne plângem păcatele noastre! El nu se uită la ce am făcut, ci la ce facem acum și la îndreptarea noastră. La dorința noastră de a trăi creștinește. Tocmai de aceea, pocăința e o înviere din morți, e o nouă viață pentru noi, pentru că poți să faci azi, în clipa de față, ce n-ai făcut toată viața ta: te poți pocăi, te poți împăca cu Dumnezeu, te poți umple de iertarea Lui. Și de aceea, cei care se pocăiesc, sunt plini de mulțumire față de mila Lui. Căci El i-a înviat pe ei iar și iar la o nouă viață.

Sfântul Ioannis e numit într-o cântare a praznicului său ostașul [ὁ στρατιώτης] Împăratului Hristos, dar și Mergătorul înainte al harului [ὁ Πρόδρομος τῆς χάριτος][5] Său. Și ce face soldatul în armată? Ascultă de cel care îl conduce! Căci Sfântul Ioannis s-a arătat ascultător față de Domnul și a propovăduit mai înainte harul Său, mila Sa cu noi. Fiindcă el ni L-a indicat pe Domnul, pe Cel care S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Și ni L-a indicat, ni L-a arătat, ne-a spus că El este Hristos Cel așteptat, pentru că L-a văzut în mod dumnezeiesc. Căci „a mărturisit Ioannis zicând că: «L-am văzut pe Duhul coborând ca o porumbiță din cer [καταβαῖνον ὡσεὶ περιστερὰν ἐξ οὐρανοῦ] și a rămas în[tru] El [καὶ ἔμεινεν ἐπ᾽ Αὐτόν]. Și eu nu-L cunoscusem pe El. Dar Cel care m-a trimis pe mine a boteza în apă, Acela mi-a zis: <În Care ai să vezi Duhul coborându-Se și rămânând în[tru] El [Ἐφ᾽ Ὃν ἂν ἴδῃς τὸ Πνεῦμα καταβαῖνον καὶ μένον ἐπ᾽ Αὐτόν], Acela este Cel care botează în Duhul Sfânt]>. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu [Οὗτός ἐστιν ὁ Υἱὸς τοῦ Θεοῦ]»” [In. 1, 32-34, BYZ].

Pentru că Sfântul Ioannis ne spune aici că Dumnezeu Tatăl l-a trimis să boteze în apă și că El i-a spus semnul prin care Îl va afla pe Fiul Său. Un semn extatic, dumnezeiesc. Și când L-a văzut pe Duhul Sfânt coborându-Se și rămânând în Fiul, căci acesta era semnul, atunci Sfântul Ioannis ne-a mărturisit pe Dumnezeul treimic, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, pe Cel care ne mântuie pe noi. Căci Fiul e Acela în Care Se odihnește din veci Duhul Sfânt, Cel care purcede din Tatăl. Și Duhul a coborât în Fiul în viața Sa pământească, pentru ca umanitatea Lui să se umple de slava lui Dumnezeu. Pentru că Domnul Și-a umplut umanitatea Lui de slava Sa cea veșnică, pentru ca să Se facă izvorul cel veșnic al slavei Sale în noi înșine.

De aceea, pe acest Văzător de Dumnezeu și Botezător al Domnului, pe Sfântul Ioannis Botezătorul, noi nu știm să Îl lăudăm după vrednicie [ἀξίως][6]. Pentru că sfințenia lui cea prea mare ne copleșește. Însă, cu toate acestea, îl lăudăm pe el pentru curăția și sfințenia sa și subliniem faptul că el ni L-a arătat pe Domnul, pe Cel care nu putea fi cunoscut decât prin vedenie dumnezeiască. Căci trebuie să fii Sfântul lui Dumnezeu, pentru ca să Îl vezi pe El întrupat.

Locul unde Sfântul Ioannis Botezătorul L-a botezat pe Domnul este acum un loc protejat[7].

Și putem merge acolo, ca să ne închinăm și să Îi mulțumim Domnului pentru toată mila Sa cu noi. Iar locul unde s-a născut Sfântul Ioannis Botezătorul este numit acum Ein Kerem [עֵין כֶּרֶם], care înseamnă Izvorul Viei[8], fiind în apropierea Ierusalimului[9]. Și acolo, într-o Mănăstire rusească, se păstrează până azi un stâlp din casa părinților Sfântului Ioannis Botezătorul și piatra pe care el a propovăduit[10].

Iar toate aceste locuri sfinte sunt certificarea istoriei mântuirii noastre. Pentru că putem arăta locurile pe unde Domnul și Sfântul Ioannis au trecut pentru mântuirea noastră. Și locurile și lucrurile sfinte au fost păstrate cu sfințenie de către cei credincioși, pentru ca să fie mărturie sfântă peste veacuri. Pentru că, luminați de Dumnezeu, au înțeles că acelea vor fi folositoare celor care vor crede în Domnul. Și ele ne sunt foarte folositoare nouă, pentru că ne umplem de slava lui Dumnezeu în acele locuri. Căci ieri și azi și mâine, ele vor fi mărturiile credinței noastre, mărturiile mântuirii noastre.

Astăzi, iubiții mei, îl pomenim „pe Profetul cel mai mare [dintre] toți Profeții [ὁ μείζων πάντων τῶν Προφητῶν Προφήτης]”[11] Domnului. Îl pomenim „pe propovăduitorul pocăinței [τῆς μετανοίας ὁ κήρυξ]”, care nu numai celor de pe pământ a propovăduit, dar și celor din Iad. Căci și „celor din Iad a binevestit învierea morților [ὁ τοῖς ἐν ᾍδῃ εὐαγγελιζόμενος τὴν ἐκ νεκρῶν ἀνάστασιν]”[12]. Pentru că le-a vorbit despre Domnul Cel întrupat, pe Care L-a văzut în mod extatic și L-a propovăduit oamenilor și L-a botezat înaintea tuturor. Și El ne va învia pe toți, în ziua cea de apoi, la învierea cea de obște. Dar pentru ca atunci să fim plini de slava Lui, noi trebuie să înviem acum prin slava Lui. Căci trebuie să trăim și să adormim duhovnicește, fiind plini de slava Lui, pentru ca să înviem ca Sfinți ai Lui pentru veșnicie.

Și viața cea mai sigură e viața în continuă pocăință. Viața în rugăciune și în citiri sfinte, viața în post și în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Căci Dumnezeu dorește ca noi să ne sfințim împreună cu El în fiecare zi, ca să moștenim Împărăția lui Dumnezeu dimpreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui.

Astăzi e dezlegare la pește, pentru ca să ne bucurăm în postirea noastră de nașterea Sfântului Ioannis Botezătorul. Și cel care s-a născut azi, pentru ca să ne învețe pe noi să ne pocăim, să ne umple pe noi, cu sfintele sale rugăciuni, de toată pacea și de toată binecuvântarea! Căci avem nevoie cu toții de ajutorul și de călăuzirea sa în viața noastră. Amin!

---

[1] Începută la 9. 38, în zi de marți, pe 21 iunie 2022. Soare, 28 de grade, vânt de 11 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Jun/Jun24.html. [3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem.

[7] Protejat de UNESCO: https://whc.unesco.org/en/list/1446/. Fotografia preluată e de aici: https://whc.unesco.org/uploads/thumbs/site_1446_0011-1000-667-20170711105728.jpg, fiind făcută de Ko Hon Chiu Vincent în 2015.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Ein_Karem.

[9] Cf. https://doxologia.ro/locuri-de-pelerinaj/ein-karem-patria-sfantului-ioan-botezatorul. [10] Ibidem.

[11] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Jun/Jun24.html. [12] Ibidem.