Teologie pentru azi

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

4. De aceea, Dumnezeu, după ce l-a îmbrăcat pe el în haină de piele[1], l-a mustrat pe om, dar nu a zis nimic despre mâncare. În schimb, a vorbit despre răzvrătire și vedere dumnezeiască: „Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi [Αδαμ γέγονεν ὡς εἷς ἐξ Ἡμῶν], [pentru] a cunoaște binele și răul!”[2]. Cu numele „Adam”, El mai înainte a numit pe omul, în general, din această lume. Căci în acest fel ei s-au învățat pe ei înșiși să fie dumnezei – cei din jurul lui Cronos și Zinon/ Zeus și Ermis și Apolon și Iracles și Sarapis și Artemis și toți ceilalți ai acelor oameni cu totul lipsiți de dumnezeire, cărora li se potrivește, cu dreptate, ceea ce s-a spus după mâncarea cea rea a celor dintâi plăsmuiți.

S-a spus aceasta după ce ei au mâncat, că „le-au fost deschiși ochii celor doi și au cunoscut că erau goi”[3]. Au știut că erau lipsiți de ceea ce crezuseră că vor primi[4]. Au știut că pierduseră ceea ce se așteptau să primească. Biserica și orice persoană care a urmat greșeala ei au ajuns să cunoască că șarpele cel rău le-a înșelat. Erau orbi când și-au închipuit că erau dumnezei.

Dar când a strălucit adevărata lumină, luminând pe tot omul[5], ochii sufletului lor s-au deschis[6]. Și atunci au știut că fuseseră goi mai înainte și ticăloși. Cu adevărat, este nevoie a arăta că nu zice [au cunoscut] că sunt goi, ci „că erau goi” mai înainte, la trecut, fiind orbi în idolatrie.

Așadar, prima lor goliciune, însemna ceva: a fi străin de rău. Și atunci nu se rușinau[7]. Dar această goliciune, cea numită acum, era altceva. Era despărțire de Dumnezeu.

XI. 1. Dar cei care ascultă numai sensul literal al celor despre Grădină, roade, pomi, mâncare, șarpe și despre deschiderea ochilor[8] – cad în ceea ce se numește neevlavia maniheilor și a ofiților, care aduc mari mulțumiri șarpelui, ca unui binefăcător. Ei zic: Datorită șarpelui, ni s-a dat nouă hrană. Și datorită acestei mâncări, ni s-au deschis ochii. Și, în sfârșit, datorită acestui lucru, căsătoria. Și datorită căsătoriei, lumea. Și pentru lume și păcat, Dumnezeu S-a făcut om. Și din aceasta, Împărăția cerurilor și bunurile cele veșnice ni s-au dat nouă. Iar cauza și cel care a produs toate acestea a fost șarpele.

Deci ca să nu ne apropiem și noi de hula lor, să cugetăm toate cele din Grădină, care au fost făcute sau relatate istoric, ca profeții cu privire la Hristos și la Biserică[9]. De asemenea, trebuie să recunoaștem că, în fiecare dintre aceste corespondențe, în multe feluri, există perioade de timp diferite, chiar dacă auzim că aproape toate acestea au fost făcute într-o zi.

Și, cu adevărat, aceasta a fost o vreme, când Biserica era goală de toate păcatele și nu simțea rușine[10], fiindcă era cu Soțul ei, Dumnezeu. Dar a fost o altă vreme, când ea s-a răzvrătit împotriva Bărbatului ei. Vorbind cu șarpele, a ajuns ibovnica lui și o desfrânată[11]. După aceasta, a venit altă vreme, în care s-a curățit/ s-a eliberat: s-a despărțit de șarpe și, ca și cum ar fi sfârșit-o cu el, s-a întors la Soțul său dintâi, Adam cel duhovnicesc[12]. Acesta a fost timpul când ea a recunoscut și a cunoscut că era goală, neîmpodobită și necuviincioasă. Aceasta a fost vremea când Bărbatul ei a primit-o pe ea și a gustat cu ea rodul pomului. A fost ucis pentru ea[13] și a înviat din morți.

2. De vreme ce acum grăiesc Bisericii și nu iudeilor, ascultă, o, credinciosule, și crede ca un credincios, văzând că toate cele din Paradis au fost în mod limpede și fără greș împlinite de Hristos în Biserică[14].

Au fost doi care nu și-au văzut goliciunea în Grădină. Apoi au mâncat o mâncare de la șarpe, care le-a deschis ochii. Deci vino cu mine [ca să urcăm] de la preînchipuiri la adevărul lucrurilor. Hristos a întors goliciunea celor doi, le-a vindecat orbirea, a șters mâncarea lor rea printr-o mâncare dumnezeiască, a spart blestemul lor printr-o binecuvântare și i-a înălțat pe ei din căderea lor. Și de acolo de unde au căzut, nevăzând, i-a adus înapoi, văzând [văzători].

Într-adevăr, ascultă ce a împlinit după învierea Sa din morți. Cleopas împreună cu Lucas – așa cum au zis tâlcuitorii – au ieșit din Ierusalim spre Emaus[15], la fel ca Adam și Eva. Erau orbi pentru adevărata lumină. „Însuși Iisus, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ținuți [ca] să nu-L cunoască pe El”[16]. Aceasta atunci era orbirea. Acum ascultă cele ce urmează. „Și a fost, când să șadă [a șezut] El împreună cu ei, [că] luând pâinea a binecuvântat”[17]. Vezi: binecuvântarea în locul blestemului[18]. „Și, frângând” pâinea, le-a dat „lor. Iar lor li s-au deschis ochii și L-au cunoscut pe El”[19]. Iată: ai mâncarea. Ai vindecarea vederii prin mâncare și recunoașterea lui Dumnezeu – pe care cei dintâi plăsmuiți nu au reușit să-L cunoască din cauza mâncării lor[20].

Apoi ce s-a întâmplat după mâncare? „Și, ridicându-se [întru] acel ceas, s-au întors întru Ierusalim”[21]. Vezi: ridicarea din cădere. Vezi: frumoasa întoarcere din rătăcirea lor. Mai întâi au mâncat, apoi s-au întors, de vreme ce Eva mai întâi a mâncat rodul, apoi s-a întors la Adam și a împărțit mâncarea cu el, care, de asemenea, a mâncat[22]. Adam – adică Hristos – nu a fost înșelat. Dar S-a așezat cu ea [la masă] pentru că plănuia să o ridice pe cea care căzuse[23].

---

[1] Cf. Fac. 3, 21.

[2] Fac. 3, 22.

[3] Fac. 3, 7.

[4] Cf. Evr. 6, 4-6; 10, 34.

[5] Cf. In. 1, 9; 8, 12; I In. 2, 8.

[6] Cf. Evr. 6, 4; 10, 34.

[7] Cf. Fac. 2, 25.

[8] Cf. Fac. 2, 8 – 3, 7; Is. 6, 9-10; Mt. 11, 15; 13: 9, 13-16, 43; Mc. 4, 23; Lc. 14, 35; Fapt. Ap. 28, 23-27; Apoc. 2, 7; 13, 9.

[9] Cf. Mt. 5, 17-18; 13, 52; 26, 56; Mc. 14, 49; Lc. 24: 27, 44; Fapt. Ap. 28, 23; Ef. 5, 32.

[10] Cf. Fac. 2, 25.

[11] Cf. Fac. 3, 1-6.

[12] Cf. Fac. 3, 6-7.

[13] Cf. Fac. 3, 19.

[14] Cf. Mt. 5, 17-18; 13, 52; 26, 56; Mc. 14, 49; Lc. 24: 27, 44; Fapt. Ap. 28, 23; Ef. 5, 32.

[15] Cf. Lc. 24: 13, 18.

[16] Lc. 24, 15-16; Cf. Mt. 16, 17; In. 20, 14; 21, 4.

[17] Lc. 24, 30.

[18] Cf. Fac. 3, 17-19.

[19] Lc. 24, 30-31.

[20] Cf. Fac. 3, 8.

[21] Lc. 24, 33.

[22] Cf. Fac. 3, 6.

[23] Cf. Mc. 14, 58; 15, 29; In. 2: 19, 21; 6: 39-40, 44, 54.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

X.1. „Și a luat [din] rodul său [și] a mâncat și a dat și bărbatului ei împreună cu ea și au mâncat”[1].

Cu adevărat, nu era el soțul ei? Nu era ea soția lui[2]? De ce nu au mâncat cei doi împreună? Ci femeia a mâncat prima, iar apoi bărbatul? El l-a primit de la ea și nu s-a împotrivit, nu a strigat la ea, nu a mustrat-o pentru neascultarea poruncii lui Dumnezeu? De aceea, fără îndoială, acestea s-au petrecut în felul următor.

Balaurul cel rău a vorbit cu Biserica dintâi[3]. A agasat-o, a convins-o și a înșelat-o. Ea a cules și s-a bucurat de rod, de mâncarea cea rea. S-a închinat celui rău ca lui Dumnezeu. Apoi, mâncând, s-a întors la Soțul ei. L-a lăsat pe șarpe să plece. S-a întors în mod drept la El, pe care Îl părăsise în mod nedrept. Și Bărbatul ei a primit-o pe ea, pentru că o dorea pe ea foarte mult. Cu adevărat, a primit-o pe ea ca pe fiul cel pierdut[4]. Totuși, El nu s-a plâns, nu a gesticulat, nu a criticat-o, nu a insultat-o și nu a respins-o[5]. În schimb, primind de la ea – sau, mai degrabă, în apărarea ei, El a gustat degrabă rodul acestui pom[6].

2. Privește acest rod al pomului ca trimițând la moartea lui Hristos pe Cruce. Pentru Biserică, ca pentru soția Sa, El a primit-o de la ea și a gustat-o trei zile[7]. [Hristos] „pentru toți să guste [a gustat potirul] morții” – așa cum a zis Sfântul Pavlos[8]. Oțetul și fierea, care au fost gustate în grădină și pe Pomul de pe Golgota, au arătat o astfel de mâncare ucigătoare[9]. El a fost ca Adam în toate[10], în afară de păcat[11]. Întru asemănarea noastră, Iisus, de bună voia Sa, a făcut ale Sale toate cele ale noastre. Neîndoielnic, aceasta a însemnat și ispitirea, pe care, voind, a primit-o de la diavol, imediat după Botezul Său[12]. Întru asemănarea Sa cu Adam, El, care nu poate fi ispitit[13], a fost ispitit.

În fiecare dintre acestea, caută imitarea și preînchipuirile, care în mod limpede te învață aceasta: la fel cum diavolul l-a îndemnat pe întâiul Adam la idolatrie prin Eva[14], aidoma și-a stabilit scopul și și-a îndreptat atacul împotriva celui de-al doilea Adam, prin trup[15]. Dar și-a ratat ținta[16].

3. Cel care se împotrivește va fi din destul înfruntat de adevărul lucrurilor, care ne îndreaptă în această direcție. După ce întâiul Adam s-a născut[17], Satanas l-a atacat îndată, prin coasta sa, Eva, care era soția sa[18]. Asemenea, după ce al doilea Adam, Hristos, a arătat adevărata renaștere, a Botezului Său[19], îndată Ispititorul a încercat să-L ispitească prin trupul Său[20], care era acum soția Sa[21]. Întâiul Adam a avut răsuflarea de la Dumnezeu[22]. Al doilea Adam a avut Duhul din cer[23].

Mai mult, ispitirea lui Adam s-a petrecut în mijlocul pomilor, la izvorul Edemului[24]. A doua ispitire s-a petrecut pe Muntele Măslinilor[25], în mijlocul pomilor: Hristos a fost ispitit pe când urca de la izvorul râului Iordanis[26]. Întâiul om a fost încercat pe când se afla între fiare[27]. Marcos grăiește în mod asemănător despre Hristos: „Și [El] era în pustie […] ispitit [fiind] de către Satanas. Și [El] era cu fiarele [sălbatice]”[28]. În Paradis, când omul postea și încă nu mâncase nimic, diavolul a meșteșugit o ispită prin mâncare[29].

Asemenea, după ce Hristos a postit 40 de zile, cel rău L-a atacat pe El prin mâncare: „spune pietrelor acestora să se facă pâini”[30]. Acolo, șarpele a zis: „veți fi ca dumnezeii”[31]. Iar aici a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, atunci spune” așa și-așa[32]. Prima încercare a avut loc prin întrebări și respingeri între șarpe și femeie[33]. La fel, încercarea Domnului s-a desfășurat ca o dispută între El și demonul cel rău[34].

De aceea, dacă cele cu privire la primul Adam și Hristos sunt de un fel care tinde a merge în același sens, nu te mai îndoi. Cunoaște aceasta în mod sigur: că ceea ce el Îi șoptea lui Hristos, că Hristos ar fi trebuit să cadă și să Se închine însuși balaurului celui rău[35], aceasta a fost ceea ce, de asemenea, i-a spus femeii, Bisericii de la început, pe care a convins-o și a înșelat-o[36].

---

[1] Fac. 3, 6.

[2] Cf. Fac. 2, 23-24.

[3] Cf. Ieș. 7, 9-12; Deut. 32, 33; Iov 4, 10; 20, 16; 26, 13; 38, 39-40; Ps. 73, 13-14; 90, 13; 103, 26; 148, 7; Înț. lui Sal. 16, 10; Iis. Sir. 25, 16; Amos 9, 3; Is. 27, 1; Ier. 9, 10; 27, 8; 28, 34; Iez. 29, 3; 32, 2; Vil 23-28.

[4] Cf. Lc. 15: 13, 20-24.

[5] Cf. Lc. 15: 13, 20-24; Iac. 1, 5.

[6] Cf. Fac. 3, 6.

[7] Cf. Mt. 12, 40; 26, 61; 27, 63; Mc. 8, 31; 14, 58; In. 2, 19; I Cor. 15, 4.

[8] Evr. 2, 9.

[9] Cf. Ps. 68, 22; Mt. 27, 48; Mc. 15, 36; Lc. 23, 36; In. 19, 29-30.

[10] Cf. I Cor. 15: 45, 47.

[11] Cf. In. 8, 46; Evr. 4, 15; 7, 26.

[12] Cf. Mt. 4, 1-11; Mc. 1, 12-13; Lc. 4, 1-13; Evr. 2, 18; 4, 15.

[13] Cf. Deut. 6, 16; Is. 7, 12; Mt. 4, 7; Fapt. Ap. 15, 10.

[14] Cf. Fac. 3, 1-6.

[15] Cf. Mt. 4, 1-11; Mc. 1, 12-13; Lc. 4, 1-13; Evr. 2, 18; 4, 15.

[16] Cf. Mt. 4, 11; Lc. 4, 13.

[17] Cf. Fac. 2, 7.

[18] Cf. Fac. 2, 21-22; 3, 1-6.

[19] Cf. Mt. 3, 13-17; Mc. 1, 9-11; Lc. 3, 21-22; In. 1, 12-13; 31,34.

[20] Cf. Mt. 4, 1-11; Mc. 1, 12-13; Lc. 4, 1-13; Evr. 2, 18; 4, 15.

[21] Ps. lui Sal. 7, 6; In. 1, 14; Rom. 1, 3; Gal. 4, 4; Filip. 2, 7; I Tim. 3, 16; Evr. 2, 14; I In. 4, 2.

[22] Cf. Fac. 2, 7.

[23] Cf. Mt. 4, 16; Mc. 1, 10; Lc. 3, 22; In. 1, 33-34.

[24] Cf. Fac. 2, 8-10.

[25] Cf. Mc. 11, 1; In. 1, 28.

[26] Cf. Mt. 4, 1; Mc. 1, 12; Lc. 4, 1-2; In. 1, 28.

[27] Cf. Fac. 2, 19.

[28] Mc. 1, 13.

[29] Cf. Fac. 3, 1-6.

[30] Mt. 4, 3; Cf. Lc. 4, 3.

[31] Fac. 3, 5.

[32] Mt. 4, 3; Cf. Lc. 4, 3.

[33] Cf. Fac. 3, 1-5.

[34] Cf. Mt. 4, 3-10; Lc. 4, 3-12.

[35] Cf. Mt. 4, 9; Lc. 4, 7.

[36] Cf. Fac. 3: 6, 13; II Cor. 11, 3.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

IX. 1. Chiar dacă acestea s-au întâmplat în Paradis – în conformitate cu textul înțeles literal – Dumnezeu a apărut [numai] ca un contur/ profil lui Adam și femeii și a vorbit cu ei[1]. Dar, de vreme ce ei nu L-au putut vedea pe Dumnezeu ca pe Meșterul [tuturor lucrurilor], demonul cel rău a zărit prilejul de a o înșela pe femeie. El i-a sugerat ei că Dumnezeu este de același fel și esență cu ea, după înfățișarea și plăsmuirea pe care le-a văzut în ea înseși[2]. Drept urmare, el i-a zis ei: „Pentru ce a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din tot pomul cel din Paradis»?”[3].

2. Din aceasta este clar că șarpele a zis aceste lucruri femeii mai înainte ca rodul să fie mâncat. Adică, Biserica s-a desfătat de orice păcat și idolatrie. Apoi șarpele cel rău, balaurul cel răzvrătit[4], a vorbit în mod viclean cu ea, precum cu o femeie oarecare. A vorbit cu ea în dorința lui de a o îndrepta spre nedumnezeiescul politeism. El i-a arătat ei cine erau cei care, la început, s-au închinat însuși demonului celui rău și l-au părăsit pe Dumnezeu. A zis: „Pentru ce a zis Dumnezeu” vouă „să nu mâncați din tot pomul cel din Paradis?”[5]. Adică: De ce Dumnezeu v-a zis vouă să nu vă închinați niciunei creații, nici măcar mie[6], ci să-I aduceți închinare și să-L slăviți pe El și numai pe El[7]?

Femeia a zis: „Din rodul pomului Paradisului vom mânca, dar din rodul pomului” tău rău, „a zis Dumnezeu: «Nu veți mânca din el și nici nu aveți să vă atingeți de el, pentru ca să nu muriți”[8], așa cum a murit cel rău. Șarpele cel deștept s-a împotrivit acestor cuvinte. El a zis: „Nu veți muri [cu] moarte. Căci Dumnezeu știuse [știe], că, în care zi aveți să mâncați din el” și vă veți închina mie, „vor fi deschiși ochii voștri” prin mine „și veți fi ca dumnezeii”, așa cum sunt eu, „cunoscând binele și răul”[9].

Auzi? El n-a zis: Veți fi ca Dumnezeu, ci: „ca dumnezeii”. Astfel încât hoțește a introdus [acest cuvânt] și i-a învățat pe ei politeismul.

3. Așadar, el L-a calomniat pe Dumnezeu, ca invidios. E invidios pe voi, a zis el, ca nu cumva voi doi să ajungeți ca El: dumnezei cunoscând toate. Și de aceea El v-a poruncit vouă să nu mâncați din rodul meu[10], nici să nu mă atingeți[11], nici să nu vă închinați mie[12]. Căci eu dăruiesc cunoștința celor bune și a celor rele celui care se închină mie[13]. Eu dau înțelepciune infernală[14]: astrologie, divinație, leacuri vrăjitorești, predicții, premoniții, minuni meșteșugite, incantații, supunerea fiarelor, slujirea păsărilor, preschimbarea animalelor, cercetarea fenomenelor astronomice, coborârea focului, mersul pe apă, vederea adâncului, înălțarea șerpilor și arătarea comorilor.

4. Cu acestea și alte mii de mii de alte făgăduințe, nebunul șarpe a încercat să o ademenească pe așa-numita femeie, care era firea omenească[15]. Și, pentru mulți ani, a convins-o pe ea. A îndemnat-o pe ea să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să-i slujească lui[16]. Așadar zice [Scriptura]: „Și a văzut femeia că bun [este] pomul spre mâncare”[17]. Ochii ei erau deschiși și a tânjit după mâncare, măcar să guste, pentru că pomul era bun pentru mâncare. Orice mâncare este încercată și cunoscută prin gustare. Deci din aceasta, cei care cred că aceste lucruri sunt de înțeles doar literal sunt din nou înfruntați. „Și a văzut femeia că bun [este] pomul spre mâncare și că plăcut [este] ochilor să-l vadă și frumos este să-l înțeleagă”[18].

În ceea ce privește sensul literal al textului, poate părea cuiva să zică anume că cel rău i-a arătat femeii o plăsmuire care era admirabilă și minunată. Când vorbea acestea cu ea, și-a schimbat înfățișarea „întru înger de lumină”, așa cum zice Apostolul[19]. Era ca și cum șarpele i-ar fi zis: Voi, ca dumnezei, vă veți preschimba într-o astfel de înfățișare slăvită, dacă vă împărtășiți de rodul meu. Și pentru aceasta s-a scris: „Și a văzut femeia […] pomul”, că este „plăcut ochilor să-l vadă și frumos este să-l înțeleagă”[20]. Dar dacă aceste lucruri s-au întâmplat întocmai, nu sunt în stare să spun.

---

[1] Cf. Fac. 1, 28-30; Fac. 2: 15-17, 19, 22.

[2] Cf. Fac. 3, 5.

[3] Fac. 3, 1.

[4] Cf. Iov. 26, 13; Ps. 73, 13-14; 90, 13; 103, 26; 148, 7; Is. 27, 1; Vil 23-28; Apoc. 12, 3-17; 13: 2, 4, 11; 16, 13; 20, 2.

[5] Fac. 3, 1.

[6] Cf. Ps. 103, 26.

[7] Cf. Deut. 6, 13-15; 10, 20; Mt. 4, 9-10.

[8] Fac. 3, 1-3.

[9] Fac. 3, 4-5.

A se vedea, din nou, traducerea în românește a Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Sfântul Profet Moisis, Facerea (ediția LXX), Teologie pentru azi, București, 2023, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2023/03/06/facerea-editia-lxx/.

[10] Cf. Fac. 2, 17.

[11] Cf. Fac. 3, 3.

[12] Cf. Deut. 6, 13-15; 10,20; Mt. 4, 9-10.

[13] Cf. Fapt. Ap. 13, 6-12.

[14] Cf. II Tes. 2, 9-11.

[15] Cf. I Cor. 11, 3; 13, 27; II Cor. 11, 2-3; Ef. 2, 3; 5, 28-32.

[16] Cf. Rom. 1, 25.

[17] Fac. 3, 6.

[18] Fac. 3, 6.

[19] II Cor. 11, 14; Cf. Is. 14, 12; Lc. 10, 18.

[20] Fac. 3, 6.

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

VIII. 1. „Și a zis șarpele femeii”[1].

Cineva ar trebui să cerceteze, cu adevărat, în acest scurt fragment, de ce, dintre toate animalele și păsările, este șarpele orânduit să se împotrivească și să uneltească împotriva Bisericii[2]. Cu adevărat, este cu putință a spune că multe trăsături ale șarpelui sunt precum uneltele diavolului.

Mai întâi, întreg trupul său este aruncat la pământ[3]. Orice creatură, însuflețită sau neînsuflețită, are ceva care se înalță: are o mișcare sau o dezvoltare în sus. Cu excepția șarpelui. Faptul că șarpele se târăște pe pieptul său arată că diavolul calcă în picioare propria sa minte și inimă de bună voie. Nu se gândește la nimic care este înalt sau ceresc[4].

În al doilea rând, șarpele își leapădă pielea, precum diavolul adesea își leapădă forma. Se preschimbă în înger al luminii[5], întrucât a fost schimbat din înțelepciunea sa originară. Și astfel, prin sfaturile gurii sale, introduce o otravă mortală în suflet[6], în timp ce păzește călcâiul prin care va lua viața cuiva[7]. În urzeala lui, el stă mereu la pândă pe urmele omului, pentru a ne împiedica pașii noștri spre Dumnezeu[8].

Iar în al treilea rând, Dumnezeu l-a făcut pe șarpe să fie vrăjit și îndepărtat prin cântecele și rugăciunile celui înțelept[9].

În sfârșit, el sâsâie și cheamă afară ființele născute în apă și vânt – pe cele care au înfățișare și formă de șarpe[10] – pentru unire și împerechere. Și aceasta se poate spune, în mod potrivit, despre balaurul cel rău. El nu poate să împartă sămânța lui cu ele până când nu le desparte de apă și de Duh[11] și nu le atrage în țărână[12]. El nu poate să se afunde în apă și Duh, de vreme ce este străin și vrăjmaș al acestora[13].

2. Scriptura zice, așa cum poți auzi, că vrăjmașul a intrat într-o unealtă vie pentru a se război împotriva așa-numitei femei[14]. Așadar, mai înainte vestește că, intrând într-un unealtă umană, la sfârșitul vremurilor, același balaur răzvrătit[15], ca Antihrist[16] și anti-tip al lui Hristos, va înșela din nou Biserica prin mâncare[17] – la fel cum a înșelat-o pe Eva[18] – astfel încât Biserica se va închina acestuia ca lui dumnezeu și nu lui Dumnezeu[19].

Aceasta este ceea ce unii cunoscători au spus despre aceste lucruri. Și ei au zis că în ce fel a mâncat Eva înaintea tuturor, asemenea și Biserica a păcătuit în felul acesta înaintea tuturor. Deci s-a zis Bisericii despre șarpe: „El îți va păzi ție capul, iar tu Îi vei păzi Lui călcâiul”[20].

3. Șarpele care păzește și mușcă călcâiul este Antihristul[21]. Moisis însuși, în cartea de față a Facerii, ne-a învățat pe noi aceasta. În binecuvântările lui Iacov, el L-a numit pe Hristos leu: „Puiul leului [este] Iudas. Din vlăstar, fiule al meu, te-ai suit”[22] etc. În Deuteronom, în binecuvântările pe care le-a profețit celor 12 neamuri, Dumnezeiescul Moisis a vorbit profetic despre Antihrist ca anti-tipul și vrăjmașul lui Hristos. L-a numit în mod asemănător puiul leului[23] și ne-a învățat pe noi atât neamul, cât și locul unde el se va naște. Căci, ajungând la profeția sa despre neamul lui Dan, a zis: „și puiul de leu al lui Dan va ieși din Vasan”[24]. Unii zic că Vasan este Schitopolis, aproape de Galilea[25], de unde și Hristos a venit, în trup[26]. Era nevoie să-ți arate ție locul Antihristului, unde va fi înălțarea și ieșirea lui, deoarece chiar înainte de venirea lui, minciuna sa va prinde și va înșela pe mulți oameni. Acești oameni zic că Antihristul se va naște în Egipt, în ținutul numit Husi[27]. Aceasta însă este o înșelare vicleană a diavolului. Cei care se așteaptă să vină din Egipt, îl vor primi și vor crede în cel născut lângă Galilea. Ei se vor închina lui ca lui Hristos, deși el este o amăgire și chiar Antihristul.

Dar încă ne rămâne nouă să arătăm cum profețiile lui Iacov sunt de acord că Antihristul vine din neamul lui Dan. El e numit un șarpe mușcând călcâiul unui cal – aidoma șarpelui care stă înaintea noastră în Paradis. Căci Patriarhul, vorbind cu Hristos despre Dan[28], zice aceasta: „Dan va judeca pe poporul său și ca o seminție [va fi] în Israil. Și a fost făcându-se Dan șarpe pe cale, șezând pe cărare, mușcând călcâiul calului, și va cădea călărețul” pe spate/ înapoi, așteptând „mântuirea Domnului”[29]. Iată, în mod limpede ai aici pe șarpe și călcâiul, înțelegând că se referă la Antihrist. Iar căderea celor mușcați de el este arătată cu claritate. Prin această cădere, pe care au suferit-o și Protopărinții, l-a amăgit pe Dan [făcându-l să cadă] întru nedumnezeire[30].

---

[1] Fac. 3, 1.

[2] Cf. Mt. 10, 16; 23, 33; Lc. 10, 19; I Cor. 10, 9; II Cor. 11, 3; Apoc. 9, 19; 12: 9, 14, 15; 20, 2.

[3] Cf. Fac. 3, 14.

[4] Cf. Iov 1, 8-11; 2, 3-5; Mt. 16, 23; Mc. 8, 33; In. 8, 44; I In. 3, 7-8; 4, 1-6; Apoc. 12: 9-10, 12.

[5] Cf. Is. 14, 12-20; Lc. 10, 18; II Cor. 11, 14; Fac. 6, 1-4.

[6] Cf. Is. 59, 4-6; Mt. 12, 34-35; 23, 33.

[7] Cf. Fac. 3, 15.

[8] Cf. I Cor. 7, 5; II Cor. 2, 11; Ef. 6, 11; I Tes. 3, 5; II Tes. 2, 9-11; I Tim. 3, 7; II Tim. 2, 26; Apoc. 13, 4-10.

[9] Cf. Mt. 4: 11, 23; Mc. 1, 12-13, 21-34; Lc. 10, 17-20; In. 17, 15; Fapt. Ap. 16, 16-18; 19, 13-20.

[10] Cf. Iov. 26, 12; Is. 27, 1; 30, 6-7.

[11] Cf. Fac. 1, 2; Iez. 36, 25-27; Mt. 3, 16; Mc. 1, 10; Lc. 3, 21-22; In. 1, 31-33; 3, 5; Fapt. Ap. 8, 16-17; 19, 4-6; I Cor. 12, 13; Tit 3, 5.

[12] Cf. Mt. 4, 1-11; Mc. 1, 12-13; Lc. 4, 1-13.

[13] Cf. Mt. 3, 7-10; Lc. 3, 7-9;

[14] Cf. Fac. 3: 1-16, 13.

[15] Cf. Iov. 26, 13; II Tes. 2, 3-4; Apoc. 12, 3-17; 13: 2, 4, 11; 16, 13; 20, 2.

[16] Cf. I In. 2: 18, 22; 4, 3; II In. 7.

[17] Cf. Mt. 4, 3-4.

[18] Cf. I Cor. 11, 7-8; II Cor. 11, 3; Apoc. 17: 2, 4, 6; 18: 3, 6, 14.

[19] Cf. II Tes. 2, 3-4.

[20] Fac. 3, 15.

[21] Cf. I In. 2: 18, 22; 4, 3; II In. 7.

[22] Fac. 49, 9.

[23] Cf. Deut. 33, 22; Ps. 16, 12; 56,4; 103, 20-22; Par. lui Sal. 30, 30; Mih. 5, 8.

[24] Deut. 33, 22.

[25] Cf. II Macc. 12, 29; Mt. 4, 25; Mc. 5, 20; 7, 31.

[26] Cf. Mt. 21, 11; Mc. 1, 9; Lc. 1, 26; 2, 39.

[27] Est. 1, 1; Is. 11, 11; 18, 1; Sof. 1, 1.

[28] Cf. Fac. 49, 2.

[29] Fac. 49, 16-18.

[30] Cf. Jud. 13-16.