Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!

***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

***

Platforma noastră este editată pe Windows 10 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Baruh, cap. 3, cf. LXX

1. Doamne Atotțiitorul[e], Dumnezeul lui Israil, sufletul [aflat] în cele strâmte [ψυχὴ ἐν στενοῖς] și duhul lâncezelilor [πνεῦμα ἀκηδιῶν] a[u] strigat către Tine.

2. Ascultă, Doamne, și miluiește, că am păcătuit înaintea Ta,

3. că[ci] Tu [ești] șezând [întru] veac, iar noi [suntem] pierind [întru] veac!

4. Doamne Atotțiitorul[e], Dumnezeul lui Israil, auzi așadar rugăciunea celor care au murit ai lui Israil [ἄκουσον δὴ τῆς προσευχῆς τῶν τεθνηκότων Ισραηλ] și a fiilor celor care păcătuiesc înaintea Ta [καὶ υἱῶν τῶν ἁμαρτανόντων ἐναντίον Σου], care nu au ascultat glasul Domnului, Dumnezeului lor, și [de aceea] ni s-au lipit nouă cele rele!

5. Să nu-Ți aduci aminte de nedreptățile părinților noștri, ci amintește-Ți de mâna Ta și de numele Tău în vremea aceasta,

6. că[ci] Tu [ești] Domnul, Dumnezeul nostru, și Te vom lăuda pe Tine, Doamne!

7. Că[ci] pentru aceasta ai dat frica Ta în inima noastră: [pentru] a chema numele Tău. Iar [noi] Te vom lăuda pe Tine în [zilele] pribegiei noastre [ἐν τῇ ἀποικίᾳ ἡμῶν], că[ci] am întors de la inima noastră toată nedreptatea părinților noștri, care au păcătuit înaintea Ta.

8. Iată, noi, astăzi, [suntem încă] în [zilele] pribegiei noastre, [întru] care ne-ai risipit pe noi acolo, întru ocară și întru blestem și întru pedeapsă, după toate nedreptățile părinților noștri, care s-au îndepărtat de la Domnul, Dumnezeul nostru!

9. Auzi, Israile, poruncile vieții și ascultați [cu toții ca] să cunoașteți înțelepciunea!

10. Ce este, Israile? Că[ci] de ce în pământul celor vrăjmași ești învechit [și] în pământul cel străin

11. te-ai spurcat cu cei morți? Ai fost socotit cu cei spre Iad [προσελογίσθης μετὰ τῶν εἰς ᾍδου]?

12. Ai părăsit izvorul înțelepciunii [ἐγκατέλιπες τὴν πηγὴν τῆς σοφίας]?

13. [În] calea lui Dumnezeu dacă ai fi mers, locuiai [acum] în pacea cea veșnică.

14. Învață unde este înțelepciunea, unde este tăria, unde este înțelegerea [ca] să cunoști deodată, unde este viețuirea cea îndelungată și viața, unde este lumina ochilor [φῶς ὀφθαλμῶν] și pacea!

15. Cine a aflat locul ei și cine a intrat întru vistieriile ei?

16. Unde sunt stăpânitorii neamurilor și cei care stăpânesc fiarele cele de pe pământ?

17. [Unde sunt] cei care își bat joc de păsările cerului și învistieresc [θησαυρίζοντες] argintul și aurul, [în] care nădăjduiseră oamenii, și nu este sfârșit al averii lor?

18. [Unde sunt] cei care lucrează argintul și se îngrijesc [de el] și [acum] nu [mai] este căutare a lucrurilor lor?

19. Au fost nimiciți și întru Iad au coborât [ἠφανίσθησαν καὶ εἰς ᾍδου κατέβησαν] și alții s-au ridicat în locul lor.

20. Cei mai tineri au văzut lumina și au locuit pe pământ, dar calea cunoașterii [ὁδὸν ἐπιστήμης] nu au cunoscut-o,

21. nici [nu] au înțeles cărările ei și nici [nu] au luat partea ei. Fiii lor au fost departe de calea lor,

22. [iar aceasta][1] n-a fost auzită în Hanaan [Χανάαν] și nici [n-]a fost văzută în Teman [Θαιμαν].

23. Nici fiii Agarei [Ἁγάρ], cei care caută înțelegerea pe pământ, [nici] negustorii Merranului [οἱ ἔμποροι τῆς Μερραν] și ai Temanului, [nici] povestitorii de mituri [οἱ μυθολόγοι] și [nici] cei care caută înțelegerea [οἱ ἐκζητηταὶ τῆς συνέσεως], nu au cunoscut calea înțelepciunii [ὁδὸν τῆς σοφίας] și nici [nu] și-au adus aminte de cărările ei.

24. O, Israile, cât de mare [este] casa lui Dumnezeu și [cât] de prelung [este] locul dobândirii Sale!

25. Mare [este] și nu are sfârșit, [este] înalt și nemăsurat.

26. Acolo au fost născuți uriașii cei vestiți [οἱ γίγαντες οἱ ὀνομαστοὶ], cei care au fost dintru început foarte mari [și] cunoscând războiul [οἱ ἀπ᾽ ἀρχῆς γενόμενοι εὐμεγέθεις ἐπιστάμενοι πόλεμον].

27. [Dar] nu pe aceștia i-a ales Dumnezeu și nici calea cunoașterii [nu] le-a dat-o lor.

28. Și [ei] au pierit pentru că [s-au arătat] neavând înțelepciune. Au pierit pentru nesfătuirea lor.

29. Cine s-a suit întru cer și a luat-o pe ea[2] și a coborât-o pe ea din nori?

30. Cine a trecut dincolo de mare și a aflat-o pe ea și o va aduce pe ea [ca] aurul cel ales?

31. Nu este [între oameni] cel care cunoaște calea ei și nici cel care gândește cărarea ei.

32. Dar Cel care a cunoscut toate [ὁ εἰδὼς τὰ πάντα], [Acela] o cunoaște pe ea[3] [și] a aflat-o pe ea [întru] înțelegerea Sa. [O cunoaște] Cel care a zidit pământul întru vremea veacului [ὁ κατασκευάσας τὴν γῆν εἰς τὸν αἰῶνα χρόνον][4] [și] l-a umplut pe el de dobitoacele cele cu patru picioare.

33. [O cunoaște] Cel care trimite lumina [ὁ ἀποστέλλων τὸ φῶς] și [ea] merge. [Căci El] a chemat-o pe ea și [lumina] I-a ascultat Lui [cu] [cu]tremur [ἐκάλεσεν αὐτό καὶ ὑπήκουσεν Αὐτῷ τρόμῳ],

34. iar stelele au luminat în[tru] păzirile lor și au fost veselite [οἱ δὲ ἀστέρες ἔλαμψαν ἐν ταῖς φυλακαῖς αὐτῶν καὶ εὐφράνθησαν].

35. [El][5] le-a chemat pe ele și [stelele] au zis: <De față suntem [πάρεσμεν][!]>. [Și stelele] au luminat cu veselie Celui care le-a făcut pe ele [ἔλαμψαν μετ᾽ εὐφροσύνης τῷ ποιήσαντι αὐτούς].

36. Acesta [este] Dumnezeul nostru [și] nu va fi socotit altul împreună cu El [οὐ λογισθήσεται ἕτερος πρὸς Αὐτόν][6].

37. [Dar El] a aflat toată calea cunoașterii [πᾶσαν ὁδὸν ἐπιστήμης] și a dat-o pe ea lui Iacov, slujitorului Său, și lui Israil, celui iubit de către El.

38. După aceasta, pe pământ a fost văzut [μετὰ τοῦτο, ἐπὶ τῆς γῆς ὤφθη] și cu oamenii a fost unit [καὶ ἐν τοῖς ἀνθρώποις συνανεστράφη][7]»”.


[1] Calea cunoașterii.

[2] Înțelepciunea dumnezeiască.

[3] Pe Înțelepciunea dumnezeiască, adică pe Fiul Său.

[4] Pentru că pământul și timpul au început deodată, ambele fiind creații ale lui Dumnezeu.

[5] Dumnezeu.

[6] Nu va mai fi socotit altul egalul Său.

[7] Profeție hristologică.

Iezechiil, cap. 48, cf. LXX

1. «Iar acestea [sunt] numele semințiilor: de la începutul cel către miazănoapte, către partea coborâtoare, cea tăind la intrarea Imatului, a curții lui Enan, [cu] hotarul Damascosului către miazănoapte, către partea curții Imatului, și le va fi lor cele către răsărituri [și] până către mare, [este partea] lui Dan [Δάν], cea una.

2. Iar de la hotarele lui Dan, cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Asir [Ἀσήρ], cea una.

3. Iar de la hotarele lui Asir, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Neftalim [Νεφθαλίμ], cea una.

4. Și de la hotarele lui Neftalim, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Manassi [Μανασσῆ], cea una.

5. Și de la hotarele lui Manassi, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Efem [Εφραίμ], cea una.

6. Și de la hotarele lui Efrem, de la cele către răsărituri [și] până la cele către mare, [este partea] lui Ruvin [Ῥουβήν], cea una.

7. Și de la hotarele lui Ruvin, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Iudas [Ἰούδας], cea una.

8. Și de la hotarele lui Iudas, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, va fi pârga deosebită, [având] 25.000 [de coți] lățimea, iar lungimea ca una din părți, de la cele către răsărituri și până la cele către mare, și [acolo] va fi [locul] cel sfânt în mijlocul lor [καὶ ἔσται τὸ ἅγιον ἐν μέσῳ αὐτῶν][1].

9. [Iar] pârga pe care o vor deosebi Domnului [va avea] lungimea de 25.000 [de coți] și lățimea [tot] de 25.000 [de coți].

10. [Iar] a acestora, a preoților, va fi pârga celor sfinte: către miazănoapte 25.000 [de coți] și către mare lățimea de 10.000 [de coți] și către răsărituri lățimea de 10.000 [de coți] și către miazăzi lungimea de 25.000 [de coți], iar muntele celor sfinte va fi în mijlocul lor [καὶ τὸ ὄρος τῶν ἁγίων ἔσται ἐν μέσῳ αὐτοῦ][2].

11. [Și pârga va fi] a preoților celor care au fost sfințiți [τοῖς ἱερεῦσι τοῖς ἡγιασμένοις], a fiilor lui Sadduc, a celor care păzesc pazele casei, care nu au fost rătăciți cu rătăcirea fiilor lui Israil, [în] ce fel au fost rătăciți leviteii.

12. Și va fi a lor pârga dată din pârgile pământului sfânt al sfintelor de la hotarele leviteilor.

13. Iar leviteii, pe cele avându-le [la] hotarele preoților, [vor avea un pământ cu] lungimea de 25.000 [de coți] și lățimea de 10.000 [de coți]. [Și] toată lungimea [va fi] de 25.000 [de coți], iar lățimea de 20.000 [de coți].

14. Și nu se va vinde din el și nu va fi măsurat și nici [nu] se va lua [se vor lua din el] pârgile pământului, că[ci] sfânt Îi este Domnului [ὅτι ἅγιόν ἐστιν τῷ Κυρίῳ].

15. Iar cei 5.000 [de coți], cei care prisosesc la lățime la cei 25.000 [de coți], [cei] dinaintea zidului, va fi [vor fi] cetății spre locuință și spre distanța sa și cetatea va fi în mijlocul său.

16. Și acestea [sunt] măsurile ei[3]: de la cele către miazănoapte 4. 500 [de coți] și de la cele către miazăzi 4.500 [de coți] și de la cele către răsărituri 4. 500 [de coți] și de la cele către mare 4. 500 [de coți].

17. Iar distanța cetății [διάστημα τῇ πόλει] va fi, către miazănoapte, de 250 [de coți], și către miazăzi de 250 [de coți] și către răsărituri de 250 [de coți] și către mare de 250 [de coți].

18. Iar prisosul lungimii, cel având pârgile cele sfinte, [va fi] de 10.000 [de coți] către răsărituri și de 10.000 [de coți] către mare. Și [acolo] vor fi pârgile [templului] celui sfânt [καὶ ἔσονται αἱ ἀπαρχαὶ τοῦ ἁγίου] și va fi [vor fi] roadele ei spre pâinile celor care lucrează cetatea [καὶ ἔσται τὰ γενήματα αὐτῆς εἰς ἄρτους τοῖς ἐργαζομένοις τὴν πόλιν].

19. Iar cei care lucrează cetatea o vor lucra pe ea din toate semințiile lui Israil.

20. Toată pârga [va fi] de 25.000 [de coți] pe 25.000 [de coți], [în] patru colțuri. [Și] îl veți deosebi pe el[4], de la stăpânirea cetății, [ca] pârga [templului] celui sfânt.

21. Iar prisosul celui care călăuzește, din acesta și din acesta, din pârgile celui sfânt și spre stăpânirea cetății, [este] de pe[ste] 25.000 [de coți] lungimea până la hotarele cele către răsărituri, iar către mare [este] de pe[ste] 25.000 [de coți] până la hotarele cele către mare, având părțile celui călăuzind. Și va fi [vor fi] pârga celor sfinte și sfințirea casei în mijlocul său.

22. Și de la stăpânirea leviteilor și de la stăpânirea cetății în mijloc va fi [vor fi] ale celor care călăuzesc, [căci] în mijlocul hotarelor lui Iudas și în mijlocul hotarelor lui Veniamin [Βενιαμίν] va fi [vor fi] ale celor care călăuzesc.

23. Iar prisosul semințiilor, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Veniamin [Βενιαμίν], cea una.

24. Și de la hotarele lui Veniamin, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Simeon [Συμεών], cea una.

25. Și de la hotarele lui Simeon, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Issahar [Ἰσσαχάρ], cea una.

26. Și de la hotarele lui Issahar, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Zabulon [Ζαβουλών], cea una.

27. Și de la hotarele lui Zabulon, de la cele către răsărituri, [și] până la cele către mare, [este partea] lui Gad [Γάδ], cea una.

28. Și de la hotarele lui Gad [și] până la cele către lips [λίψ][5]. Iar [de acolo] va fi [vor fi] hotarele sale[6], de la Teman și [de la] apa Marimot Cadis [Μαριμωθ Καδης], ale moștenirii [sale], până la marea cea mare.

29. [Și] acesta [este] pământul semințiilor lui Israil, pe care îl veți arunca la sorț, iar acestea [sunt] împărțirile lor», zice Domnul Dumnezeu.

30. «Iar acestea [sunt] trecătorile cetății: cele către miazănoapte [sunt] de 4.500 [de coți cu] măsură.

31. Și porțile cetății [sunt] cu numele semințiilor lui Israil, [iar] 3 porți [sunt] către miazănoapte: poarta lui Ruvin, cea una, și poarta lui Iudas, cea una, și poarta lui Levi [Λευί], cea una.

32. Și cele[7] către răsărituri [sunt] de 4.500 [de coți], iar cele 3 porți [sunt]: poarta lui Iosif [Ἰωσήφ], cea una, și poarta lui Veniamin, cea una, și poarta lui Dan [Δάν], cea una.

33. Și cele[8] către miazăzi [sunt] de 4.500 [de coți cu] măsură, iar cele 3 porți [sunt]: poarta lui Simeon, cea una, și poarta lui Issahar, cea una, și poarta lui Zabulon, cea una.

34. Și cele[9] către mare [sunt] de 4.500 [de coți cu] măsură, iar cele 3 porți [sunt]: poarta lui Gad, cea una, și poarta lui Asir [Ἀσήρ], cea una, și poarta lui Neftalim [Νεφθαλίμ], cea una.

35. [Iar] împrejmuirea [cetății va fi] de 18.000 [de coți], iar numele cetății, din care zi [aceasta] are să se facă, va fi numele ei»”.


[1] Și până azi trăim acest principiu arhitectural, pentru că Biserica e în mijlocul comunității de credință.

[2] De unde, până azi, Biserica este construită pe un loc mai înalt.

[3] Ale cetății.

[4] Veți deosebi pământul templului.

[5] Către sud-vest. Forma λίψ e forma de N. sg., pentru că în text era Ac. λίβα.

[6] Ale pământului lui Israil.

[7] Cu referire la trecătorile cetății.

[8] Tot despre trecătorile cetății e vorba.

[9] Iarăși despre trecători.

Iezechiil, cap. 47, cf. LXX

1. Și m-a dus pe mine în curțile casei[1] și, iată, apa cea limpede ieșea dedesubt [ὕδωρ ἐξεπορεύετο ὑποκάτωθεν τοῦ αἰθρίου], către răsărituri [κατ᾽ ἀνατολάς]! Că[ci] fața casei vedea către răsărituri [ὅτι τὸ πρόσωπον τοῦ οἴκου ἔβλεπεν κατ᾽ ἀνατολάς] și apa cobora din partea cea de-a dreapta, dinspre miazăzi, pe[ste] jertfelnic.

2. Și m-a scos pe mine dinspre calea porții cea către miazănoapte și m-a dus împrejur pe mine pe calea cea din afară, către poarta curții cea văzând către răsărituri. Și, iată, apa se cobora din partea cea de-a dreapta!

3. [Și s-a arătat] ca ieșirea omului din partea cealaltă [καθὼς ἔξοδος ἀνδρὸς ἐξ ἐναντίας] și măsura [era] în mâna sa [καὶ μέτρον ἐν τῇ χειρὶ αὐτοῦ]. Și a măsurat miile cu măsura [sa] și a trecut prin apă [καὶ διεμέτρησεν χιλίους ἐν τῷ μέτρῳ καὶ διῆλθεν ἐν τῷ ὕδατι], apa iertării [ὕδωρ ἀφέσεως][păcatelor].

4. Și a măsurat miile și a trecut prin apă, apa [fiind] până la coapse. Și a măsurat miile și a trecut, apa [fiind] până la șale.

5. Și a măsura miile și nu putea să treacă, că[ci] se repezea apa ca șuieratul pârâului pe care nu-l vor trece.

6. Și a zis către mine: „Oare ai văzut, fiule al omului?”. Și m-a dus pe mine la buza râului [ἐπὶ τὸ χεῖλος τοῦ ποταμοῦ]

7. la întoarcerea mea. Și, iată, pomi foarte mulți [erau] la buza râului aici și aici!

8. Și a zis către mine: „Apa aceasta care iese întru Galilea [τὸ ὕδωρ τοῦτο τὸ ἐκπορευόμενον εἰς τὴν Γαλιλαίαν][2], cea către răsărituri – și se cobora în Arabia [Ἀραβία] și venea până la mare, la apa trecerii [ἐπὶ τὸ ὕδωρ τῆς διεκβολῆς] –, și [aceasta va fi care] va însănătoși apele [καὶ ὑγιάσει τὰ ὕδατα].

9. Și tot sufletul celor vii va fi fierbând [καὶ ἔσται πᾶσα ψυχὴ τῶν ζῴων τῶν ἐκζεόντων][3]. [Iar] la toți, la care are să vină râul acolo, va trăi [vor trăi]. Și pește foarte mult va fi acolo, că[ci] vine acolo apa aceasta și o va însănătoși și va trăi [ὅτι ἥκει ἐκεῖ τὸ ὕδωρ τοῦτο καὶ ὑγιάσει καὶ ζήσεται], [iar] tot [omul] la care are să vină râul acolo va trăi.

10. Și vor sta acolo pescarii de la Engadin până la Enagalim [ἀπὸ Αινγαδιν ἕως Αιναγαλιμ]. Uscarea năvoadelor [ψυγμὸς σαγηνῶν] va fi [și] de una singură va fi. Iar peștii ei [vor fi] ca peștii mării celei mari, [vor fi] mulțime foarte multă.

11. Iar în[tru] trecerea sa și în[tru] întoarcerea sa și în[tru] înălțarea sa nu or să se însănătoșească[4], [ci] spre săruri vor fi dați.

12. Și în râu se va sui [καὶ ἐπὶ τοῦ ποταμοῦ ἀναβήσεται][5], în buza sa aici și aici [ἐπὶ τοῦ χείλους αὐτοῦ ἔνθεν καὶ ἔνθεν]. Tot pomul cel de mâncat nu are să fie învechit în[tru] el și nici nu are să se sfârșească rodul său. [Din] înnoirea sa va da pârgă, pentru că acestea, apele lor, din cele sfinte ies. Și va fi rodul lor spre mâncare, iar suirea lor spre sănătate.

13. [Căci] acestea zice Domnul Dumnezeu: «Aceste hotare ale pământului veți moșteni, ale celor 12 seminții ale fiilor lui Israil: adăugirea funiei [πρόσθεσις σχοινίσματος][6].

14. Și îl veți moșteni pe el[7], fiecare [având] ca fratele său, spre care am ridicat mâna Mea [ca] să-l dau pe el părinților lor, și vă va cădea vouă pământul acesta în[tru] moștenire [καὶ πεσεῖται ἡ γῆ αὕτη ὑμῖν ἐν κληρονομίᾳ].

15. Și acestea [sunt] hotarele pământului: către miazănoapte, de la marea cea mare [τῆς θαλάσσης τῆς μεγάλης][8] care se coboară și tăind intrările Imat [Ημαθ], Seddada [Σεδδαδα],

16. Virota [Βηρωθα], Sevrem [Σεβραιμ] [și] Iliam [Ηλιαμ], [cele] dintre mijlocul hotarelor Damascosului/ Damascului și mijlocul hotarelor Imatului, curtea lui Savnan [Σαυναν], care sunt deasupra hotarelor lui Avranitis[9][Αυρανίτις].

17. Acestea [sunt] hotarele de la mare: de la curtea lui Enan [Αιναν] [până la] hotarele Damascosului și cele către miazănoapte.

18. Iar cele către răsărituri [sunt] la mijlocul lui Avranitis și la mijlocul Damascosului și la mijlocul lui Galaaditis [Γαλααδῖτις][10] și la mijlocul pământului lui Israil, [pe când] Iordanisul [Ιορδάνης] mărginește Finiconul [Φοινικών][11] la marea cea către răsărituri. [Și] acestea [sunt] cele către răsărituri.

19. Iar cele către miazăzi și lips [λίψ][12] [sunt cele] de la Teman [Θαιμαν] și Finicon [și] până la apa Marimot Cadis [Μαριμωθ Καδης], întinzându-se până la marea cea mare. Aceasta [este] partea miazăzi și lips.

20. [Iar] aceasta, partea mării celei mari, mărginește până înainte de intrarea Imatului [Ημαθ], până la intrarea sa. [Și] acestea sunt cele către marea Imatului.

21. Și veți împărți pământul acesta vouă, semințiilor lui Israil.

22. Îl veți arunca pe el[13] la sorț vouă și prozeliților celor care pribegesc în mijlocul vostru, care au născut fii în mijlocul vostru. Și [ei] vă vor fi vouă ca pământeni [αὐτόχθονες] în[tre] fiii lui Israil [și] împreună cu voi vor mânca din moștenire în mijlocul semințiilor lui Israil.

23. Și [ei] vor fi din seminția prozeliților [ἐν φυλῇ προσηλύτων], în[tre] prozeliții cei [care sunt] împreună cu ei. [Și] acolo le veți da moștenirea lor», zice Domnul Dumnezeu.


[1] Ale templului Domnului.

[2] Profeție despre întruparea Domnului și despre apa învățăturii Sale celei dumnezeiești.

[3] Din cauză că vor crede în Domnul și se vor aprinde de dragoste pentru El.

[4] Despre cei care nu vor crede în Domnul și nu se vor vindeca de păcatele lor.

[5] Botezul Domnului.

[6] Pentru că pământul era măsurat cu funia și dat în proprietatea cuiva.

[7] Pământul lui Israil.

[8] Marea Mediterană.

[9] Forma de N., pentru că în text e forma de G. Αυρανίτιδος.

[10] Forma de N. Pentru că în text e forma de G. Γαλααδίτιδος.

[11] Tot forma de N, pentru că în text este G. Φοινικῶνος.

[12] În sud-vest.

[13] Pământul.

Predică la Duminica a XXIX-a după Cincizecime [2022]

Iubiții mei[1],

oricine am fi și orice boală am avea, după cum o știm foarte bine, boala ne scoate din compania celor sănătoși și bucuroși. Din compania celor care muncesc, se bucură, călătoresc, Îi slujesc lui Dumnezeu cu pace. Pentru că boala ne constrânge să ne ocupăm de ea, să ne ocupăm de vindecarea ei în ciuda tuturor nevoilor și a îndatoririlor noastre. Când boala irumpe în trupul nostru, noi nu mai facem ceea ce ne place, ci ceea ce mai suntem lăsați să facem de către boală. Pentru că boala începe să ne conducă existența, atâta timp cât ea ne constrânge la un mod redus de manifestare.

Și când stăm la pat și bolim, când suferim, când ne e foarte greu trupește și sufletește, atunci suntem separați de ceilalți, suntem mai mult cu noi înșine, și simțim cât de efemeră e viața noastră, cât de repede se poate sfârși, cât de mult ține ea de casa noastră, de cei care ne ajută, de medicamentele pe care le avem la îndemână, de puterea noastră de a suporta boala. Pentru că boala se trăiește, în fapt, de unul singur, dar ajutat de familie, de prieteni, de cunoscuți. Și când nu ai pe nimeni, ea este un chin dublu, o sfâșiere continuă, pentru că te lupți cu boala, dar și cu singurătatea din sufletul tău. Pentru că nu e nimeni care să îți vină în ajutor, să te aline, să îți vorbească, să te întărească în situația ta grea.

De aceea, când ne gândim la moartea noastră, la moartea noastră la adâncă bătrânețe, deși nu știm dacă vom primi de la Dumnezeu darul de a avea o bătrânețe cuvioasă, ne dorim ca Născătoarea de Dumnezeu, Stăpâna noastră, împreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui, să ne vină întru ajutor. Când nu vom mai avea pe nimeni în ajutorul nostru, Îi cerem Domnului să fie El, dimpreună cu toată Împărăția Sa, cu noi, păcătoșii și nevrednicii robii Săi. Pentru că noi, oamenii, avem nevoie de oameni, de căldura și de sinceritatea și de ajutorul lor, pentru ca să rămânem umani. Avem nevoie de Dumnezeu și de toată Împărăția Sa pentru ca să rămânem pe calea mântuirii, căci altfel ne pierdem într-o secundă. Iar acum, de fapt, când noi ne curățim și ne luminăm și ne sfințim pe fiecare zi, fie că suntem sănătoși sau afectați de boală, ne pregătim să suportăm toate cele ale vieții noastre. Să le suportăm în credință și în răbdare.

Căci ceea ce am făcut în copilărie și în adolescența noastră pentru a ne pregăti pentru viață, pentru a fi proprii vieții în societate și în Biserică, facem în maturitatea și în bătrânețea noastră pentru Împărăția lui Dumnezeu. Căci de la 40-50 de ani știi că nu te mai îndrepți către viață, ci către moarte. Și dacă mergi către moarte, atunci trebuie să te pregătești pentru Împărăția lui Dumnezeu. Adică pentru comuniunea veșnică cu Dumnezeu și cu toți Sfinții și Îngerii Lui. Și această pregătire pentru călătoria ultimă, finală, pentru călătoria spre Împărăția lui Dumnezeu, e o tot mai mare distanțare interioară față de noi înșine și față de cele din jurul nostru pentru Împărăția Lui. Iar dacă începi să dorești Împărăția Sa, atunci îți pierzi atracția din ce în ce mai mult față de cele pe care le-ai iubit și le-ai dorit până acum. Pentru că ești tot mai conștient de faptul că le vei lăsa pe toate cele ale tale și vei pleca din viața de aici spre unde te vor duce Îngerii lui Dumnezeu. Și dacă simți asta în mod adânc, atunci vei dori să lași totul rezolvat în urma ta. Pentru ca nimeni să nu sufere din cauza ta, dar și tu să fii împăcat și cu totul eliberat de păcatele tale.

Tocmai de aceea, creștinii doresc să moară în patul lor, spovediți și împărtășiți cu Domnul, cu lumânarea aprinsă lângă ei și împăcați cu toți oamenii, fiind veseli duhovnicește și plini de slava lui Dumnezeu. Vor să moară creștinește, cuvios, ca oameni duhovnicești, ca Sfinți ai lui Dumnezeu. Pentru că adevărata adormire a omului e sfințenia, când el își lasă Sfintele Moaște aici, pe pământ, ca binecuvântare și ajutor pentru noi, iar în cer pleacă cu toată comoara de sfințenie din sufletul său, pentru ca să mijlocească mereu pentru noi. Adevărata adormire e bucurie veșnică. Adevărata moarte a omului e plină de viață, de viața cea dumnezeiască. Pentru că el trece de aici, de pe pământ, la viața cea veșnică, primind de la Dumnezeu Împărăția Lui cea veșnică.

Și de aceea, când creștinul se raportează la boala sa, la ispitele sale, la necazurile de tot felul din viața sa, el acceptă ca voia lui Dumnezeu toată suferința din viața lui. De ce? Pentru că el știe că acestea toate le îngăduie Dumnezeu spre mântuirea lui. Căci Dumnezeu nu îngăduie să se petreacă în viața omului decât acele lucruri care îl zidesc, care îl mântuie pe el.

Însă, dacă nu acceptăm durerea din viața noastră, nu acceptăm să creștem duhovnicește. Dacă nu acceptăm durerea, credem că plăcerile sunt „împlinirea” noastră. Numai că plăcerile sunt cele care ne-au adus și ne aduc dureri nenumărate în viața noastră. Și scăparea de durere e tocmai scăparea de plăcere. E viața aspră, ascetică, pe care ne-o cere Dumnezeu, și pe care, dacă n-o alegem de bună voie, ajungem să o trăim de nevoie, atunci când cădem la boală.

Un om care s-a distrat toată viața, ajunge, printr-un accident de mașină, în pat. Nu e învățat cu postul, cu rugăciunea, cu răbdarea, cu suferința, cu neodihna. Dar handicapul pe care îl are acum îl învață pe fiecare zi să rabde, să postească, să se usuce în pat, când toată viața a alergat încolo și încoace. De la mult la puțin și la foarte puțin! De la excese la o viață monitorizată medical! Și de nevoie ajungi să trăiești ascetic, să ai parte de o uscare a trupului tău înainte de moarte, dar lucrul cel mai important acum e ceea ce faci cu viața ta în aceste ultime zile de viață. Pentru că te poți usca în pat, dar te poți îndumnezei, dacă te lași cu totul în mâna lui Dumnezeu, după cum, poți muri la fel cum ai trăit: ca un om gol de slava lui Dumnezeu. Și nu ai niciun câștig din suferința ta…

Însă, când Evanghelia zilei [Lc. 17, 12-19] ne vorbește despre lepră, ea ne vorbește despre orice boală grea. Și despre faptul că boala grea te desparte de comunitate, de familia ta, de casa ta cel mai adesea. Cei 10 leproși „au stat la depărtare [ἔστησαν πόρρωθεν]” [Lc. 17, 12, BYZ]. Pentru că asta era voia lui Dumnezeu cu cei leproși, să fie în afara comunității, dar și pentru că ei își simțeau acut boala lor. Iar cine e bolnav cu adevărat, acela nu își poate minimaliza boala lui. Pentru că ea e neputința lui, nesomnul lui, durerea lui, neliniștea lui…

Lepra era pe atunci o boală molipsitoare, transmisibilă, fără medicament. Și bolnavii stăteau în afara comunității, într-o izolare care le mărea și mai mult durerea, dar care îi salva pe ceilalți. Îți asumai boala, era a ta, stăteai cu ea retras, rupt de ceilalți, dar fiecare dorea să se vindece! Și când L-au văzut pe Domnul, ei I-au cerut să îi miluiască pe ei [Lc. 17, 13, BYZ]. Și Domnul i-a trimis la preoții lui Israil, pentru că aceia trebuia să constate vindecarea și să îi reintroducă în comunitate. Și cei 10 au fost curățiți [ἐκαθαρίσθησαν] de lepră în timp ce mergeau spre preoți [Lc. 17, 14, BYZ]…

Nu s-au îndoit de faptul că vor fi vindecați de către Domnul! L-au ascultat pe El! S-au dus spre preoți, pe când erau bolnavi, și au fost vindecați de către El, pe când ei mergeau către preoți. Pentru că a crede nu înseamnă a primi imediat, ci a aștepta miluirea lui Dumnezeu. Și dacă aștepți cu adevărat, dacă aștepți cu credință mila Lui, ea te va umple în toată ființa ta.

Pentru cei 10, mila Lui a însemnat vindecarea lor de lepră, dar pentru noi mila Lui poate însemna ajutor la învățătură, ajutor pentru a ne căsători, ajutor pentru a trece printr-o operație grea, ajutor pentru a ne găsi loc de muncă, ajutor în diverse primejdii ale vieții noastre, vindecare de boli, iertare de păcate, umplerea noastră de pocăință și de fapte bune. Căci atunci când El ne miluiește pe noi, când ne umple de mila Lui, Dumnezeu ne bucură și ne curățește și ne împacă și ne vindecă de toate bolile noastre.

Da, toți au fost conștienți de vindecarea lor și s-au bucurat de ea! Însă doar unul a privit mai departe de minune, de ceea ce s-a petrecut cu el, pentru că a privit spre scopul minunii. Căci atunci când mașina ta se dă de trei ori peste cap și tu scapi, totuși, cu viață, scopul rămânerii tale în viață nu e pentru ca să trăiești la fel ca până acum, ci pentru ca să trăiești duhovnicește de aici încolo, să trăiești cu Dumnezeu, să trăiești o viață nouă. Pentru că Domnul ți-a mai dăruit viață, pentru ca tu să fii altul. Scopul minunii e ca să te schimbi interior! Căci dacă vindecarea de boală nu te schimbă nicidecum, tu ești bolnav în continuare. Ești ca atunci când aveai lepră. Dar când te vindeci cu adevărat de lepră, atunci devii și mulțumitor. Devii recunoscător și îți îndrepți viața ta. Pentru că cel care s-a vindecat, s-a întors la El și L-a slăvit cu glas mare, adică în auzul tuturor, pe Dumnezeu [Lc. 17, 15, BYZ], ca să le spună tuturor că Dumnezeu e Cel care a făcut minunea aceasta. Dar El face minuni în viața noastră nu pentru ca să rămânem aceiași oameni, ci pentru ca să ne facem Sfinți ai Lui.

De aceea, când spui despre cineva că „e o lepră” de om, spui că el contaminează continuu prin viața lui cea rea. Nu îl poți pune lângă alții, pentru că el îi învață pe toți la rău. E o sursă de infectare morală. Și dacă ne-am cerceta foarte profund viața noastră, am constata fiecare în parte că am fost și suntem învățători ai păcatelor pentru alții. Că smintim prin viața noastră, prin comportamentul nostru, prin obiceiurile noastre rele. Pentru că îi îndemnăm și pe alții la păcătuire, îi învățăm să facă rele, și aceasta, pentru că viața noastră e rea. Iar microbii păcatelor și ai patimilor de tot felul îi dăm unii altora prin faptele noastre cele rele, păcătoase, pentru că ne facem priveliște rea pentru alții.

Și această transmitere continuă a răului prin exemplul nostru cel rău e boala fundamentală a lumii noastre. Aceasta e pandemia reală: păcatul care nu ne mai mustră, care nu ne mai îngrijorează și pe care îl transformăm în obișnuință prin nesimțirea noastră constantă. Pentru că ni se pare că nu vom mai fi trași la răspundere pentru toate păcatele noastre și vom scăpa…Dar nimeni nu va scăpa de Judecata cea veșnică a lui Dumnezeu! Pentru că Cel ce știe și vede toate, Acela e Judecătorul tuturor gândurilor și al tuturor sentimentelor și al tuturor faptelor noastre și El va da fiecăruia după faptele sale. Căci El ne ajută să ne vindecăm de tot păcatul acum, în clipa de față. Dar atunci, când El ne va judeca pe toți, El va face judecată dreaptă, nefavorizând pe nimeni.

Cel vindecat și mulțumitor a venit și a căzut cu fața la picioarele Sale [Lc. 17, 16, BYZ]! Pentru că el L-a ales pe Dumnezeul său. Și Sfântul Lucas, vorbind despre acest gest al lui, ne-a învățat și pe noi să facem la fel. Pentru că, dacă am înțeles la un moment dat că viața e darul Său și că El ne cheamă pe toți la Sine, atunci trebuie să lăsăm toate în urmă și să venim la El. Pentru că nu vom trăi niciodată o viață bună fără El, ci doar împreună cu El, cu Dumnezeul mântuirii noastre, vom cunoaște adevărata viață a omului.

Nu mi-a părut rău nicio clipă, atunci când Domnul mi S-a revelat, pentru ce am lăsat în urmă. Pentru că am lăsat în urmă o viață goală, lipsită de sens. Dacă atunci, la 13 ani, m-am bucurat mult pentru asta, cu atât mai mult m-aș fi bucurat la o vârstă mai mare de chemarea lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, dacă Dumnezeu vă cheamă la 10, la 20, la 30, la 50, la 80 de ani la El, nu mai stați pe loc nicio clipă! Pentru că nu e nimic viața de mai înainte față de viața împreună cu El. Dacă Domnul vă cheamă, nu mai pierdeți timpul! El vrea să vă bucure în mod negrăit. Și acum, dacă Îl auziți pe El, înseamnă că astăzi e ziua mântuirii voastre. Și astăzi, când începeți să Îl urmați pe El, e adevăratul Paști, e adevăratul praznic, e adevărata veselie a vieții voastre.

De aceea, iubiții mei, să nu lăsăm bolile, necazurile, ispitele, lipsurile să fie mai importante decât mântuirea noastră, pentru că nimic nu e mai important ca viața noastră cu Dumnezeu! Trebuie să le trăim pe toate cu credința în El, cu așteptarea continuă a milei Lui. Pentru că El ne miluiește mereu și ne ajută întru toate zilele vieții noastre. Pentru că El ne schimbă prin tot ceea ce trăim și facem în viața noastră. Amin!


[1] Începută la 11. 45, în zi de marți, pe 11 ianuarie 2022. Soare, cer senin, 3 grade, vânt de 21 km/ h.

Iezechiil, cap. 46, cf. LXX

1. [Căci] acestea zice Domnul Dumnezeu: <Poarta cea din curtea cea mai dinăuntru, cea văzând către răsărituri, va fi închisă 6 zile, [în] cele lucrătoare, iar în ziua sabaturilor va fi deschisă. Și în ziua lunii noi va fi deschisă

2. și va intra cel care călăuzește dinspre calea elamului a porții celei din afară și va sta la poarta curților și vor face preoții arderile de tot ale sale și pe cele ale mântuirii sale. Și se va închina la poarta curții [καὶ προσκυνήσει ἐπὶ τοῦ προθύρου τῆς πύλης] și [apoi] va ieși, iar poarta nu are să fie închisă până seara [καὶ ἡ πύλη οὐ μὴ κλεισθῇ ἕως ἑσπέρας].

3. Și poporul pământului se va închina către poarta aceea a curților în sabaturi [καὶ προσκυνήσει ὁ λαὸς τῆς γῆς κατὰ τὰ πρόθυρα τῆς πύλης ἐκείνης ἐν τοῖς σαββάτοις] și în lunile cele noi înaintea Domnului [καὶ ἐν ταῖς νουμηνίαις ἐναντίον Κυρίου].

4. Și cel care călăuzește va aduce Domnului arderile cele de tot în ziua sabaturilor: 6 miei fără de prihane și un berbec fără de prihană

5. și manaa [și] aluatul berbecului și jertfa mieilor [și] darul mâinii sale [δόμα χειρὸς αὐτοῦ] și inul de ulei [cu] aluat.

6. Iar în ziua lunii celei noi va fi [vor fi jertfiți] un vițel fără de prihană și 6 miei și un berbec fără de prihană.

7. Și va fi [vor fi jertfite și] aluatul berbecului și aluatul vițelului, manaa și [aluatul] mieilor, precum are să scoată mâna sa, și inul de ulei [cu] aluat.

8. Și când [va fi] a intra cel care călăuzește, dinspre calea elamului porții va intra și dinspre calea porții va ieși.

9. Și când are să intre poporul pământului înaintea Domnului la praznice, cel care intră dinspre calea porții celei către miazănoapte [pentru] a se închina, va ieși dinspre calea porții celei către miazăzi, iar cel care intră dinspre calea porții celei către miazăzi, va ieși dinspre calea porții celei către miazănoapte [și] nu se va întoarce către poarta pe care a intrat, ci în dreptul ei va ieși[1].

10. Iar cel care călăuzește [va fi] în mijlocul lor[2]. [Și] când [va fi] a intra ei, va intra împreună cu ei, iar când [va fi] a ieși ei, va ieși [împreună cu ei].

11. Iar în praznice și în adunările praznicelor va fi [vor fi jertfite] manaa [și] aluatul vițelului și aluatul berbecului și al mieilor, precum are să scoată mâna sa, și inul de ulei [cu] aluat.

12. Iar dacă cel care călăuzește are să facă mărturisire [cu] ardere de tot a mântuirii Domnului [ἐὰν δὲ ποιήσῃ ὁ ἀφηγούμενος ὁμολογίαν ὁλοκαύτωμα σωτηρίου τῷ Κυρίῳ] și va deschide sieși poarta cea văzând către răsărituri și va face arderea cea de tot a sa și pe cele ale mântuirii sale [în] ce chip se face în ziua sabaturilor și [apoi] va ieși, și [atunci] va închide ușile după [ce] are să iasă el.

13. Și mielul cel de un an, cel fără de prihană, îl va face Domnului întru ardere de tot în fiecare zi, [căci] dimineața îl va face pe el.

14. Și manaa de 6 măsuri va face asupra lui dimineața[3] și [va turna] o treime dintr-un in de ulei, [pentru ca] să amestece făina cea de grâu manaa/ dar Domnului, [iar aceasta va fi] porunca [cea de-a] pururea [πρόσταγμα διὰ παντός].

15. [Și] veți face mielul și manaa și uleiul, le veți face dimineața [ca] arderea de tot [cea de-a] pururea [ποιήσετε τὸ πρωὶ ὁλοκαύτωμα διὰ παντός]>.

16. [Căci] acestea zice Domnul Dumnezeu: <Dacă cel care călăuzește are să dea darul unuia dintre fiii săi din această moștenire a sa, [atunci] fiilor săi le va fi stăpânirea în[tru] moștenire.

17. Iar dacă are să dea darul unuia [dintre] slujitorii săi și îi va fi aceluia până în anul eliberării și va fi dat înapoi celui care călăuzește, afară de moștenirea fiilor săi, al lor va fi[4].

18. Iar cel care călăuzește nu are să ia din moștenirea poporului, [ca] să [nu-i] asuprească pe ei dintru [prin] stăpânirea sa, [și pe el] îl vor moșteni fiii săi, pentru ca să nu fie risipit poporul Meu de fiecare[5] din [prin] stăpânirea sa>»”.

19. Și m-a dus pe mine spre intrarea cea către spatele porții, spre auditoriul celor sfinte ale preoților, cel văzând către miazănoapte. Și, iată, locul de acolo [era] deosebit!

20. Și a zis către mine: „Acesta este locul [în] care preoții vor fierbe acolo cele pentru neștiințe și cele pentru păcate. Și acolo vor coace împreună [și] manaa, [pentru] a nu o scoate întru curtea cea mai din afară [pentru] a se sfinți poporul”.

21. Și m-a dus pe mine întru curtea cea mai din afară și m-a dus împrejur pe mine în cele 4 părți ale curții. Și [καὶ], iată [ἰδοὺ], curtea dinspre partea curții [αὐλὴ κατὰ τὸ κλίτος τῆς αὐλῆς]! [Iar] curtea dinspre partea curții [era]

22. în cele 4 părți ale curții, [fiind] curtea cea mică, lungă de 40 de coți și lată de 30 de coți, măsura [fiind] una [la] cele 4.

23. Iar auditoriile [erau] împrejur la acestea, împrejur [la] cele 4, iar bucătăriile făcute dedesubtul auditoriilor împrejur [καὶ μαγειρεῖα γεγονότα ὑποκάτω τῶν ἐξεδρῶν κύκλῳ].

24. Și a zis către mine: „Acestea [sunt] casele bucătarilor, [în] care vor fierbe acolo poporului cei care slujesc casei jertfelor”.


[1] Iar acest lucru a devenit principiu liturgic în cultul Bisericii, pentru că ieșim pe o ușă îngerească pentru ca să tămâiem și intrăm pe cealaltă.

[2] După cum e în mijlocul credincioșilor Episcopul până azi, atunci când el slujește împreună cu întreaga Biserică.

[3] Asupra mielului adus jertfă.

[4] Al fiilor călăuzitorului.

[5] De fiecare om care îl conduce.

Psalmul al 104-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 77-134]

Și le-a dat lor Domnul cuvântul,
cu minuni, să facă-n tot pământul,
ca toată țara lui Ham să vadă
în Israil ce se lucrează.

A trimis întuneric în tot omul,
căci Îl mâniară în grai pe Domnul,
toate apele le-a prefăcut în sânge,
de-a murit tot peștele în unde.

Izvorât-a broaște-n toată țara,
de se va pomeni întru ei ocara,
că și la-mpăratul jucau în haine,
în sipeturi și pe unde-aveau taine.

Muște câinești le-a trimis cu ace
și de mușițe n-aveau pace.
I-au umplut ploaia, grindina și focul,
ce-au ars țara și-au bătut-o cu totul.

În vii, n-a scăpat rodită viță,
c-au ros și scoarța de pe mlădiță.
Smochinii, toată roada ce făceau, mare,
grindina o strica, și tot pomul dintre hotare.

Trimise lăcustă și-omidă,
de-au mâncat ce mai era după grindină,
cât n-a rămas deloc verdeață
de iarbă sau buruiană creață.
Și a bătut toată pârga lor în țară
și de-averile lor se scuturară.

Și Și-a scos din robie Domnul,
cu argint și aur, pe tot omul.
Și nu era nimeni suferind,
în seminția lor, sau bolind.

Iar egiptenilor bine le-a părut
că i-au lăsat să iasă curând,
căci inima le era-ngrozită
de puterea Domnului cea sfântă.

Și Domnul le-a întins umbră groasă,
ce le făcea ziua răcoroasă,
iar noaptea o schimba în lumină,
cu nor de foc, ca-n zi senină.

Și au cerut de le-au dat cârstei
și potârnichii, de-a plouat peste ei.
Și din cer le-a trimis hrană,
de s-au săturat toți cu mană.
Le-a scos izvor din piatră la sete,
de-au băut apă toți pe săturate.

Căci Și-a adus Dumnezeu aminte
de sfântul Său cuvânt, de mai-nainte,
către Avraam, ce-a zis că va face,
că-i va crește sămânța cu pace.

Și Și-a scos Domnul cu tărie
oamenii Săi către bucurie
și le-a dat aleșilor Săi să își facă
veselie în viață, să le placă,
împărțindu-le țări desfătate,
cu bogății și cu de toate,

de s-așezară-n țări păgâne,
împărțindu-și moșii străine,
ca ei să-I țină jurământul
și să-I cerceteze legea și cuvântul.

Iezechiil, cap. 45, cf. LXX

1. Și când voi [aveți] a măsura [veți măsura] pământul în[tru] moștenire, [atunci] veți deosebi pârga cea sfântă a Domnului de pământ, [care va fi] de 25.000 [de coți] lungimea, iar lățimea [ei] de 20.000 [de coți]. [Și acest pământ] va fi sfânt în toate hotarele sale împrejur [ἅγιον ἔσται ἐν πᾶσι τοῖς ὁρίοις αὐτοῦ κυκλόθεν].

2. Și va fi dintru acesta[1], spre sfințire [εἰς ἁγίασμα], 500 pe 500 [de coți în] 4 colțuri împrejur [πεντακόσιοι ἐπὶ πεντακοσίους τετράγωνον κυκλόθεν] și 50 de coți distanța lor împrejur [καὶ πήχεις πεντήκοντα διάστημα αὐτῷ κυκλόθεν].

3. Și din această măsurare veți măsura lungimea de 25.000 [de coți] și lățimea de 10.000 [de coți] și în[tru] aceasta va fi sfințenia sfintelor celor sfinte [καὶ ἐν αὐτῇ ἔσται τὸ ἁγίασμα ἅγια τῶν ἁγίων].

4. [Iar] din pământul [acesta] va fi [pământul] preoților care slujesc în [locul] cel sfânt și va fi al celor care se apropie [pentru] a sluji Domnului și [el] le va fi lor locul întru [pentru] case, deosebit [de celălalt, și potrivit cu] sfințirea lor.

5. [Iar pământul] de 25.000 [de coți] lungimea și lățimea de 10.000 [de coți] va fi al leviteilor care slujesc casei[2] [și acesta le va fi] lor spre stăpânirea cetății [pentru] a o locui [pe ea].

6. Și [la] stăpânirea cetății îi vei da [un pământ] de 5.000 [de coți] lățime și [în] lungime de 25.000 [de coți], [în] ce chip [este] pârga celor sfinte, [iar acestea la] toată casa lui Israil le vor fi.

7. Iar celui călăuzind, dintru acesta și de la acesta [i se va da], întru pârgile cele sfinte, întru stăpânirea cetății, către fața pârgilor celor sfinte și către fața stăpânirii cetății, [cât și] pe cele către mare și de la cele spre mare către răsărituri și lungimea ca una a părților de la hotarele cele către mare și lungimea spre hotarele cele către răsăriturile pământului.

8. Și îi va fi lui spre stăpânire în Israil. Și nu îl vor mai asupri cei care îl călăuzesc lui [pe] Israil, pe poporul Meu, iar pământul îl vor [va] moșteni casa lui Israil, după semințiile lor>.

9. [Căci] acestea zice Domnul Dumnezeu: <Să vă fie destul vouă, cei care îl povățuiți lui [pe] Israil! Nedreptatea și mâhnirea lepădați, iar judecată și dreptate faceți! Ridicați asuprirea de la poporul Meu!>, zice Domnul Dumnezeu.

10. <Cumpăna cea dreaptă și măsura cea dreaptă și sfertul [χοῖνιξ] cel drept să vă fie vouă

11. măsura, iar sfertul, de asemenea, unul va fi [pentru] a lua! Zeciuiala gomorului[3] [este] sfertul [τὸ δέκατον τοῦ γομορ ἡ χοῖνιξ], iar zeciuiala gomorului [sau] măsura pentru gomor va fi asemenea.

12. Iar greutatea [cântarului va fi] de 20 de oboli [ὀβολοί], de 5 sicli [σίκλοι], de 15 sicli [și] de 60 de sicli m[i]na [ἡ μνᾶ][4] vă va fi vouă.

13. Și aceasta [este] pârga pe care o veți deosebi: a 6-a măsură de gomor de la grâu [ἕκτον τοῦ μέτρου ἀπὸ τοῦ γομορ τοῦ πυροῦ] și a 6-a ifi de coros de la orzuri [καὶ τὸ ἕκτον τοῦ οιφι ἀπὸ τοῦ κόρου τῶν κριθῶν][5].

14. Iar porunca uleiului [e aceasta]: un pahar de ulei din 10 pahare, că[ci] cele 10 pahare sunt un gomor.

15. Și o oaie din 10 oi [va fi] partea de la toate semințiile lui Israil [și acestea vor fi] spre jertfe și spre arderi de tot și spre mântuire, [pentru] a potoli[6] pentru voi>, zice Domnul Dumnezeu.

16. <Și tot poporul va da pârga aceasta celui care călăuzește lui [pe] Israil.

17. Și prin cel călăuzind va fi [vor fi] arderile cele de tot și jertfele, iar turnările[7] vor fi în[tru] praznice și în lunile cele noi și în sabaturi și în[tru] toate praznicele casei lui Israil. Acesta le va face pe cele pentru păcate și jertfa și arderile de tot și pe cele ale mântuirii, [pentru] a potoli pentru casa lui Israil>.

18. [Căci] acestea zice Domnul Dumnezeu: <În luna cea dintâi, [în ziua] cea dintâi a lunii, veți lua vițel din boi fără de prihană [ca] să se potolească [jertfelnicul] cel sfânt.

19. Și preotul va lua din sângele ispășirii [ἀπὸ τοῦ αἵματος τοῦ ἐξιλασμοῦ] și va da pe stâlpii casei și pe cele 4 colțuri ale templului și pe jertfelnic și pe stâlpii porții curții celei dinăuntru.

20. Și așa vei face în luna a 7-a, [în ziua] cea dintâi a lunii: vei lua de la fiecare partea și veți potoli casa.

21. Iar în luna cea dintâi, [în] a 14-a [zi] a lunii, vă va fi vouă Paștiul [τὸ Πασχα], praznicul [ἑορτή], [iar] 7 zile azime veți mânca [ἑπτὰ ἡμέρας ἄζυμα ἔδεσθε].

22. Și cel care călăuzește va face în acea zi, pentru el și casă și pentru tot poporul pământului [καὶ ὑπὲρ παντὸς τοῦ λαοῦ τῆς γῆς], vițel pentru păcate.

23. Și [în] cele 7 zile ale praznicului va face arderi de tot Domnului: 7 viței și 7 berbeci fără de prihane în fiecare zi [din] cele 7 zile, iar pentru păcate iedul caprelor în fiecare zi.

24. Și jertfa aluatului vițelului și aluatul berbecului le vei face și a inului[8] de ulei [cu] aluatul [καὶ ἐλαίου τὸ ιν τῷ πέμματι][său].

25. Iar în luna a 7-a, [în ziua] a 15-a a lunii, la praznic, vei face după acestea 7 zile, ca cele pentru păcat și ca arderile de tot și ca manaa [τὸ μαναα]/ darul și ca uleiul>.


[1] Din acest pământ închinat Domnului.

[2] Templului Domnului.

[3] Gomorul era o măsură de circa 450 de kg, cf. Liddell-Scott, Greek Lexicon (Abridged), 9. 160, apud BW 10.

[4] În Vechiul Testament, m[i]na era echivalentul a 100 de șecheli, pe când în Noul Testament era echivalentul a 100 de drahme sau a o șaizecime dintr-un talant, cf. Friberg Greek Lexicon, 18. 598, apud BW 10.

[5] Atât οιφι, cât și κόρος erau măsuri pentru cereale.

[6] Pentru a potoli jertfelnicul, dar și mânia lui Dumnezeu față de păcatele lor.

[7] Jertfele de băutură, libațiile.

[8] Un ιν era măsura de lichide de circa 9 litri, cf. Liddell-Scott, Greek Lexicon (Abridged), 21.403, apud BW 10.