Praedicationes (vol. 22)

2 comments

Cartea poate fi downloadată de aici
în format PDF:

Praedicationes (vol. 22)

Este a 270-a carte pe care am publicat-o online.

It is the 270th book I have published online.

*

Fragmente din carte

Fiul urcă umanitatea noastră în Treime, pentru ca să coboare duhovnicește, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în noi înșine. El urcă cu umanitatea Sa în Treime pentru ca să nu mai fie nicio depărtare între Dumnezeu și om (p. 18).

Dar când Domnul S-a înălțat la cer, doi Sfinți Îngeri au venit și ne-au revelat asemănarea dintre Înălțarea Lui și a doua Sa venire întru slavă. Și asemănarea este umanitatea Lui. Pentru că ei le-au spus Sfinților Apostoli: „Bărbaților galileieni, de ce ați stat privind spre cer? Acesta, Iisus, Cel care a fost ridicat de la voi întru cer, așa va [și] veni [οὕτως ἐλεύσεται], în ce fel l-ați văzut pe El mergând întru cer” [F. Ap. 1, 11, BYZ]. Și marea taină pe care am aflat-o acum e aceea că umanitatea Sa, deși transfigurată în mod deplin prin urcarea ei în Treime, nu va fi desființată niciodată, pentru că Domnul va fi văzut la a doua Sa venire în trup ca Dumnezeu și om. De aceea El este Arhiereul nostru cel veșnic, Care „poate [și] celor care sunt ispitiți să le ajute [δύναται τοῖς πειραζομένοις βοηθῆσαι]” [Evr. 2, 18, BYZ] (p. 22).

Read more

Fragrance (novel) [54]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Fragrance

(novel)

*

When three women smoke near a wall and each have a paper cup of coffee in their hand, it’s a sign that they have no customers. Saleswomen without customers, saleswomen waiting, and until then they’re setting the country up. Their country is their family and something around it. Little intrigues, little disclosures, make them talkative and indispensable to this world. Because if there were no one left to say things about the world, what would the poor world do?!  And one of them, at the medical consultation, said that he was a person characterized by assertiveness, which is very true, then, in his diary, I found the word lassitude and I thought it was an error, but it wasn’t, it was a bookish thing. Then I realized that The Father Stăniloae Street begins right at the Botev station, and Merchants Church, where Saint Dumitru the Theologian served and preached, because it was close to his house, makes a straight line with The Saint Minas Church. And that, aprioristic, we were neighbors and still are and will be, because in a quadrate of streets the theology of the Church was written and continues to be written. And that is why he enlightened me to write the Dogmatics in a certain way, because I am his successor from nearness, from the neighborhood, and he is my rest and daily strength.

When asked who is your best friend, compared to years past, when it was the family, the real family of each person, either the mother, or the father, or the brother or sister, now a certain number of students answered that their family is their friend. Their friend from School. And that they only talk to him or her, because the people at home don’t understand them. Years later you see that that friend or two or three more are all the friends of his life. And that he didn’t make others out of convenience, because a few are enough. Or the old ones do what they do to chase away potential new friends, so that they don’t give up on them, on the old ones. But the good friends, multiplying, don’t drain you of energy, but fill you with life. As long as they nourish your good aspirations and don’t drag you down. But the four, from the german series ended last night, childhood friends, have reached adulthood and don’t know how to have a real relationship with a woman. Because they always feel that women complicate things compared to them, the men, who, in their circle, simplify them every day.

How Mihăiță fell in love with the woman at the Post Office, because she taught him how to send a letter. She started her book with her. And how he goes to her and sits on a chair, to stare at her for a long time. Everyone goes to the waterfall to stare at it for a long time, but too few write about what they understood from this look in the void. The Facebook is full of their comings and goings from vacations, but too few talk about their understandings. That it’s not enough to just go, you also must understand some things, right?! Because if you come back the same, the same person, as you left, it means you didn’t leave. And what’s the point of going, if you come back the same?!! Let someone else go, who understands a lot more each time and comes back a different person, than to go without any real changes! But, at the opposite pole, there’s Mădălina, who mimes changes that she can’t verbalize. She always says that it was cool, that she felt integrated into the landscape, that she had all kinds of feelings, but she doesn’t go into details. So, and? You can start underlining! But she doesn’t have time for details, because her online presence, in front of the camera, eats up her vacation good feelings and even explanations. The writers, compared to mimes, are „annoying” precisely because of their details. Because of what they suggest to you, because of what they understand, because they don’t see things like everyone else, that is, flat, deformed. You expect them to see your outfit, how much makeup you put on your face, how white you turned yourself, what jewelry you wore, and they say about you that you were stiff, could barely find your words at the presentation and were lost in the crowd, looking for a foothold. Who cares about such details and not the brands I wore? Her nerves, so oxygenated, made her say that he was a miserable misogynist, who linguistically stains what he can’t touch. While the writer, although he knew that she was full of rainbow, did not take issue with her choice, but said what he saw in her, what was dissonant in the whole equation of the evening. But we do not like to hear our truths, but only our lies. The lies, a kind of profiterole, are sweet with all their ridiculousness. But you put them in your mouth faster so that you do not look at yourself in the mirror too well. But the mirror of consciousness remembers all our truths, absolutely all of them.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [176] (partea a doua)

Leave a comment

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

4. Dumnezeu a revelat toate acestea poporului său, ca pentru a opri răzvrătirea lor mai înainte [de a se petrece] și pentru a-i conduce departe de ea. Dar, pe când aceste cuvinte îi erau spuse lui Moisis pe înălțimea muntelui, ei, la [poalele muntelui] Sina s-au îmbolnăvit de răzvrătire[1]. Și toate închinările lor idolatre de după aceasta l-au avut pe șarpe ca început păcătos al lor, pe autorul răului și acel așa-numit pom al neascultării.

Poate că din această cauză, ca o reamintire a celor [întâmplate] în Paradis și ca o avertizare, adesea Dumnezeu le-a arătat lor, astfel încât ei să aibă cu toții o singură minte, minuni cu șarpele și lemnul. Mai întâi a schimbat toiagul lui Moisis în șarpe. Apoi a transformat șarpele în lemn mort[2]. Aceasta a fost o arătare profetică [a faptului] că nu a fost o nevoie să fie ascultat șarpele sau să fie idolatrizat pomul. Sau a arătat că, prin lemnul Crucii, El îl va ucide și îl va îngreuna pe șarpele din Paradis, sfătuitorul din spatele pomului[3]. Și, de aceea, toiagul lui Aaron, fiind însuflețit din lemn în șarpe viu, s-a târât, i-a prins și i-a mâncat pe șerpii cei falși ai vrăjitorilor, care erau doar lemn mișcător[4]. Mai mult, un șarpe de aramă a atârnat fără suflare într-un pom, în mijlocul pustiei[5], zicând fără cuvinte:

După o vreme, va sosi timpul[6] când Hristos, nebiruita nicovală, va fi întins jos și Pilat, acel fierar, o va bate[7]. Iar șarpele cel vechi, arhisfătuitorul, va fi bătut, încins, topit și ucis. Mort pe lemn, va fi arătat spre batjocura lumii, care până atunci va fi săracă de tot binele. Și atacurile asupra oamenilor, mușcați de șarpe, vor înceta[8].

VI. 1. „Și a zis șarpele femeii: „Pentru ce a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din tot pomul cel din Paradis»?”. Și i-a zis femeia șarpelui: „Din rodul pomului Paradisului vom mânca, dar din rodul pomului, care este în mijlocul Paradisului, a zis Dumnezeu: «Nu veți mânca din el și nici nu aveți să vă atingeți de el, pentru ca să nu muriți»”. Și a zis șarpele femeii: „Nu veți muri [cu] moarte. Căci Dumnezeu știuse [știe], că, în care zi aveți să mâncați din el, vor fi deschiși ochii voștri și veți fi ca dumnezeii, cunoscând binele și răul”[9].

Nu e nevoie să spunem că aici, înaintea noastră, zace o mare și un adânc întunecos mai întins chiar decât ceea ce am parcurs până acum. Însuși acest fragment strigă [de la sine] că așa este. Și cei care îl citesc mai mult istoric decât duhovnicesc – cei care vânează cuvintele – nu știu cum vor răspunde la întrebările ridicare de Irineos. Căci el, înarmându-se împotriva îngrozitorilor ofiți, a zis următoarele.

Cum este cu putință ca un șarpe, care a fost creat necugetător de către Dumnezeu și care era nevorbitor, prin fire, să fi comunicat verbal și convingător? Oare el, prin propriile meșteșugiri, și-a creat rațiunea, înțelepciunea și puterea de a înțelege și de a răspunde la afirmațiile femeii? Atunci orice șarpe poate face la fel. Și dacă, pe de-o parte, ei susțin că aceasta s-a zis Evei cu glas omenesc, în acord cu voința și hotărârea dumnezeiască, atunci ei Îl fac pe Dumnezeu răspunzător pentru păcat. Iar, pe de altă parte, nu s-a îngăduit niciodată unui demon rău să creeze – din neființă la ființă – și să dăruie rațiune unei firi necugetătoare. Căci altfel Satanas nu ar înceta a grăi cu înșelăciune oamenilor prin șerpi, fiare și păsări și astfel să-i amăgească. Și cum se face că, deși era un animal, el a auzit porunca dată duhovnicește de Dumnezeu numai bărbatului[10], dar femeia nu a auzit-o ea însăși?

2. Și de ce nu l-a atacat el mai degrabă pe bărbat în locul femeii? Dacă îmi spui că a atacat-o pe ea pentru că era mai slabă, voi răspunde că ea pare cea mai bărbată, ajutându-l pe bărbat în călcarea poruncii[11]. Căci numai ea răspunde împotriva șarpelui. Iar când a fost atacată cu viclenie[12], doar după o anumită împotrivire și polemică ea a mâncat din pom[13].

Adam, pe de altă parte, nu s-a certat și nu s-a împotrivit deloc. Când soția lui i-a dat rodul, el a mâncat[14]. Aceasta arată deplină slăbiciune și o minte lipsită de putere[a de a se lupta cu înșelarea]. Femeia, fiind biruită în luptă de demon, este de iertat. Dar Adam, fiind subjugat de femeie, nu va fi iertat, de vreme ce el însuși a primit, în mod personal, porunca de la Dumnezeu[15]. Femeia, auzind porunca de la Adam, a fost înclinată să nu o respecte. Fie pentru că ea nu a fost găsită destul de vrednică de Dumnezeu ca să-i vorbească și ei; sau pentru că ea s-a îndoit, cugetând că porunca i-ar fi fost dată doar de Adam.

3. Și unde a găsit-o șarpele pe ea singură, astfel încât să poată să-i vorbească ei aparte? Oare el, văzând că ea mănâncă din pom, i-a oferit rodul acelui pom, sau ea nu mânca[16] [din pom]? Dacă, pe de-o parte, ea mânca, neîndoielnic că se afla într-un trup stricăcios. Căci orice intră în gură se scoate afară[17]. Dacă, deci, ea era stricăcioasă, este limpede că era și muritoare. Și dacă era muritoare, acea hotărâre a lui Dumnezeu nu a fost nici un blestem, nici o judecată, cea prin care i-a zis bărbatului: „pământ ești și întru pământ vei merge”[18]. Așa stăteau lucrurile.

4. La întrebarea care stă deja înaintea noastră, voi adăuga pe următoarea. Cum anume această ființă necugetătoare și asemenea fiarelor a auzit glasul lui Dumnezeu când a grăit cel mai groaznic blestem împotriva ei[19]? Și, primindu-l, șarpele pare a se afla față în față cu Dumnezeu. Dar glasul Teologului spune limpede: Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu și nicio ureche materială nu a primit sau auzit glasul lui Dumnezeu[20]. De la glasul Domnului din Evanghelii am primit toți aceasta[21].

5. Deci vino la mine și bucură-te, copile frumos! Spune adio literei, deoarece ea ucide[22]. Dumnezeiasca lucrare care s-a făcut cu așa-numitul șarpe și pom și femeie – în ce fel are legătură cu realitatea și cum, întru început, s-a petrecut cu adevărat: aceasta trebuie lăsată lui Dumnezeu. El singur a făcut toate acestea și a grăit și știe despre ele. Dar cum au fost tâlcuite de comentatorii de Dumnezeu insuflați și de cei din jurul lor, și cum ele, ca preînchipuiri primare, într-un mod suprafiresc, vorbesc despre Hristos și despre Biserică[23], voi fi îndrăzneț să explic. Iar cel care poate să înainteze, să meargă mai departe[24]. Și cel care are urechi de auzit pe Duhul Sfânt, să audă[25].

[1] Cf. Ieș. 32, 1-8.

[2] Cf. Ieș. 4, 2-4.

[3] Cf. Fac. 3, 4-5.

[4] Cf. Ieș. 7, 8-12.

[5] Cf. Num. 21, 8-9.

[6] Cf. In. 12, 31-33.

[7] Cf. Mt. 27,26; Mc. 15, 15; Lc. 23, 23-25; In. 19, 16.

[8] Cf. Num. 21: 6, 9.

[9] Fac. 3, 1-5.

[10] Cf. 2, 16-17.

[11] Cf. Fac. 2: 18,20; 3, 6.

[12] Cf. II Cor. 11, 3.

[13] Cf. Fac. 3, 2-3.

[14] Cf. Fac. 3, 6.

[15] Cf. Fac. 2, 16-17.

[16] În sensul: se reținea să mănânce, poate doar îl privea.

[17] Cf. Mt. 15, 17.

[18] Fac. 3, 19.

[19] Cf. Fac. 3, 14-15.

[20] Cf. In. 5, 37.

[21] Ascultarea cuvintelor Lui.

[22] Cf. II Cor. 3, 6.

[23] Cf. Ef. 5, 32.

[24] Cf. Mt. 19, 12.

[25] Cf. Mt. 11, 15; 13: 9, 43; Lc. 8, 8. 14, 35.

Fragrance (novel) [53]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Fragrance

(novel)

*

If you remain fallen in time, that is, in the need for love, you will look for it in all women until your wife. But if you look beyond history, you will understand that the source of happiness is God, the One who created us. And that He does not exclude your wife, but blesses the companionship with her. And that is precisely why we, christians, do not make our wives a wall, but a ladder to God, because together with them we ascend to the God of our salvation. He has released three more books, I want to read them, although the closure itself of the author has a lot of chatter. From his mouth he says, he is attractive, he learned to write on my heart, always changing the frame, the tone, the affectivity, but he is sulky at friendship. And when an author has neither in his gusset, nor up his sleeve with the friendship, he is a death mask, that it’s good that we gathered to bury him, but nothing remains.

The parentheses at parentheses are the death of live performances. Let his mouth say something, anything, but he gets lost in the details. Maybe the details catch the tireless and, sometimes, even me, when I have a special interest in listening. But the tired of so much work want syntheses, if you have a lot of thoughts. Hitchcock directed The Birds in 1963[1]. The crows remember if you’ve bullied them[2] and take revenge on you. The tree that makes crows[3], however, was cut down from the School yard, because it was beautiful and imposing. But the crows, in large flocks, headed for other slaughterhouses, where they smell and „the wolves blinking”[4]. The wolf had made a strategy with the hunter: who would eat the grandmother, who would eat Little Red Riding Hood. The witch costume is ready at the supermarket for you. Selling is synonymous with losing. And in vain they are sliced, put on carrier bag, of various kinds, if I only like the one made now, still fresh.

Bread with zacuscă[5], bread with white grapes, fasting meal. And her short haircut, together with the books she buys or receives, lead you to the certainty that the writer woman is hand in hand with the booksellers. That the publishers don’t have time to read you, they look at you like a digit of business, he said, but the editors, the proofreaders read you, in addition to those who sell you from words. They’ve multiplied too much, I can’t buy them in print anymore! I’m waiting for them to appear online or they’re sold online too. I never imagined I’d end up here, with so many, so many on my hard drives, and not have time to read them. Tens of thousands of cookies and I just choose one book, read it, then look for another among millions of books. And all so close! Right here, right next to me, right in my house, but also in everyone’s houses.

She pursed her lips in a kiss, closing those big eyes, but he pretended not to understand. And how could he not understand her desire, when it was so explicit?! Women jump fences, skip stages, leap mountains, thinking they must do everything now, on the spot, while men don’t know the drama of fighting for a relationship. That you don’t have to have it with everyone, but with the one you want. It had just rained in Edinburgh. A blue car, an old frog, was being pulled up close to a cathedral. A woman with an umbrella was passing by an intense green, and beyond this sign of vitality was an old palace, blackened by time. The two lovers, who were holding hands, turned right on the sidewalk, because they wanted to pass between the two tall buildings. And in every city there is a table where the two will eat one day and talk about their love as if it were the most important thing in the world.

In the country where dogs walk on the streets, because that’s how they like to take their siesta, it’s a country where the elderly freeze in their homes of need. The metaphors, in peacetime, are peaceful. When the psychosis worsens, the metaphors are survival. And I greeted her, she was ashamed, because she thought she was being commented on by me too. But I think the person responsible for her drama is to blame, because she was just gullible. A rape doesn’t start with you, a curious child, but with the libidinous one who takes advantage of you. The cat had entered the Church, and the person who filmed it made it sing psaltic music in its own language. The trend of hugging yourself, the one from the past, in the same picture as you, the one now, is in vogue. How to install a shower in the living room, how to make dumpling soup on a deserted island, how to plaster a room you won’t live in, how to waste time comfortably, on your couch, while you’re warm and good. The searches are among the quirkiest, and man is the one who does them. And he does them, because he can, and because they’re all very cheap. When online wasn’t infused everywhere, it was a luxury product. You had to wait a long time to log in, and if you did, you didn’t have very high standards. The profiteers sold pirated CDs on street corners. If you wanted content, you had to buy it on under the hand. And I learned to work with various programs precisely because the early years were an eldorado of possibilities. Street pornography has sexualized people’s lives, just as various toxic substances have driven them crazy with days. The nose-snorting, the intravenous injections, the sniffing aurolac, the euphoric cigarettes, the freedom as libertinism, the unemployment as social misery, the scams that have drained trust in people, the poorly implemented policies have been so many guerrilla wars with your peace. Because the novelty you experience does not necessarily mean your own good, but the good of others at your expense. And you, worker, are good until you fall ill, until we forget about you with calculated indifference. Because we need other naive, other cheap labor for our prosperity.

[1] To be seen: https://ro.wikipedia.org/wiki/Păsările_(film).

[2] Cf. https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/pasarea-care-te-tine-minte-cu-anii-daca-ai-2400493.html.

[3] To be seen: https://www.youtube.com/watch?v=7UL75Yunj_0.

[4] George Bacovia, Winter Painting, the penultimate verse, cf. https://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/tablou.php.

[5] To be seen: https://en.wikipedia.org/wiki/Zacuscă.

Fragrance (novel) [52]

Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Fragrance

(novel)

*

He was returning from the boy and had no one to tell him that his son was successful. That he has money, a nice, clean house, because he has a fitness center in Piperum. And his daughter, a handful of man, also had 7 thousand euros, because she does graphics for films. And he got off at Alexandria, on the rain, but only after he had also expressed his pride. But the one next to him, also on the phone, had her own thoughts that did not share the pride of the man in the yellow jacket, who did not feel comfortable in the bucharester crowd. That people, at Bucharest, must travel kilometers to work and are stuck in traffic both there and back. But in Alexandria there is space to turn around, you go quickly, you arrive immediately, but it is not the Bucharest. That everyone wants to go to the Capital, but without the life and skills of the Capital, like a fox looking at grapes. But the spring will come! Autumn-winter has begun, but the spring will come! And then we will finish the bridge, when the storks return on march 25, or at least we will resume work on it. This exhausting work of watching the cement harden in the supporting legs.

Fields waiting. The sky is leaden of Funeral. Calm, collected, I write while the car is running, as if they know that I don’t like exhaust fumes. And whoever looks at me gives their opinion, asks themselves, although they don’t know how good I felt yesterday publishing 4 books in the same day. Books are fulfillment. Beyond their toil is your rest, it is real fulfillment. And if some go down to the mushroom, I go down to Saint Ilie, because his grave is there, in the silence of the earth, protecting us all. And the cold rain, because it snowed in Bâlea, is my friend, because it makes me have a good heart rhythm. And, in the rhythm of my heart carrying my prayer and silence, everything is good, very good, because I rejoice. And I can say that I rejoice a lot, because my joy is my God. And everything I see does me good, because I see everyone and everything enjoying themselves.

A lot of rain, the likes of which I haven’t seen in a long time, since that summer when the ditches filled up and overflowed, and we, the children, jumped into the water in the ditch as if into a swimming pool. And while we were enjoying plenty of water, of such novelty, happily resulting after hours of rain, grandmother Floarea took us outside with a rod, because she was thinking about our health and not our joy. And we had to bathe in the tub, in the house, to really wash ourselves, in order to realize the difference between joy without the awareness of risks and real bathing, the one that puts you to bed and makes you sleep. And I walked through the rain for a good part of the day, I went, I came back, I went and I came back again, because I had no more bread, this after I buried Nița, with a beautiful, ruddy face in the coffin, who reminded me of grandmother Floarea, but whose n was mistakenly changed to an m on the Cross. We corrected the mistake in the Service, we said it with n, the water was everywhere, music from Gorj on the bus, in 3, with the driver 4, one recorded at a Wedding and which you hear like at Michael Jackson’s concert in Bucharest[1]. That it has just been 33 years since that date, my cousin, and some still believe that the star is not dead! The rockers went unwashed and with skulls on their T-shirts, Depeche Mode fans had flared pants, if you knew how to dance like Michael, it was good to know ice, ice, baby[2], our discos were a sweat full of music and we sought peace in a blues, because we were hugging our dance partner as if facing an ultimatum. The sadness before and after the dance had all of adolescence in them. You expected a dream girl-friend, a young girl who knew you better than you knew yourself, and this in the absence of communication between us. You wanted her to come and save you from your loneliness, when you should have gone and taken her out of her dreams. And the distance between dream and reality was like the distance between a well-written book and the opening of her mouth, which said such tasteless banalities that you believed them and kissed her. Because, beyond the kiss, the young woman in question, the dance of the embrace, the decade of your adolescence, you were looking for happiness, that state that has no end, because it is all the peace you need.

[1] Live concert: https://www.youtube.com/watch?v=Hxgo-Qu-ZZE. From october 1, 1992.

[2] With reference to: https://www.youtube.com/watch?v=rog8ou-ZepE.

Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [175] (partea a doua)

Leave a comment

Traduceri patristice
vol. 7

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)

5. Dacă ești un om trupesc și crezi că cele privitoare la goliciunea lui Adam și a Evei sunt [zise] despre rușinea trupului, atunci spune-mi aceasta: De vreme ce nimeni altcineva nu mai era cu ei, în fața cui au simțit rușine? Înainte de păcătuire, ei nu cunoșteau taina acestor organe pentru nașterea de copii. Ei nu înțelegeau deosebirea între formele lor: că au fost făcuți bărbat și femeie de către Dumnezeu[1] și că acestea erau pentru unirea lor sexuală și pentru căsătorie. [Deci,] necunoscând încă aceste lucruri, care era rușinea de care trebuia să se rușineze?

Fără nicio îndoială, această goliciune trebuie pusă în relație cu Hristos și Biserica[2]. Căci cei doi erau goi la început[3]. Dumnezeu Cuvântul era gol de omenitate. Iar Biserica, mai înainte de a se îmbrăca cu Hristos[4], era goală de dumnezeire. Însă, ea nu s-a rușinat mai înainte de a păcătui. Pe de-o parte, era curată și pregătită pentru nestricăciune. Rușinea a apărut pentru formele și trupurile materiale și stricăcioase, stând în toate părțile.

Iar pe de altă parte, ea a privit cu fața goală, neacoperită, slava lui Dumnezeu, ca într-o oglindă[5]. Despre goliciunea ei, vrednică de laudă, dumnezeiescul Pavlos a zis: „Căci și în acesta suspinăm, [cu] sălașul nostru cel din cer tânjind să ne îmbrăcăm” – adică: cu viitoarea nestricăciune a trupurilor; „dacă ne-am și îmbrăcat și nu goi vom fi aflați”[6]: nu vom fi goi de harul Duhului Sfânt.

Haina faptelor rele aduce rușine. Cel care a fost aruncat afară de la masa Nunții purta o asemenea haină[7]. Cei dintâi plăsmuiți, goi, nu purtau haina păcatului, la început. Nici Iov, care era Drept, nevinovat și cuvios[8]. De aceea, el a zis: „eu gol” de orice păcat „am ieșit din pântecele maicii mele și gol voi pleca”[9]. Dacă, după înviere[a trupurilor], atât Domnul, cât și noi nu ne vom mai rușina defel de o astfel de goliciune a trupului, tu însuți vei cunoaște.

V. 1. „Iar șarpele era cel mai înțelept [dintre] toate fiarele cele de pe pământ”[10].

Multe animale sunt mai înțelepte decât șarpele, referindu-ne la inteligența dintr-o fire și un glas iraționale. Nimeni care cugetă clar nu se va împotrivi acestui lucru. Șarpele nu păzește casa sau oile și nu va salva, așa cum face câinele, pe păstorul său, casa sau turma. El nu alungă hoții. Nu gonește fiarele sălbatice. Nu îngrijește rănile trupului, ca și cum ar avea pricepere medicală. Lipsit de stăpânul său, nu plânge, și căutându-l nu jelește.

Spre deosebire de maimuțe, șarpele nu poate să facă mișcările oamenilor și să le imite obiceiurile zilnice. Unor astfel de animale, aproape că nu le lipsește nimic [ca îndemânare fizică], în afară de rațiunea firii umane. Printr-o condiție fizică anume, ele ajung să aibă obiceiul imitării acțiunilor și mișcărilor pe care le văd. Și de aceea sunt numite maimuțe (πίθηκοι), pentru că maimuțăresc tot comportamentul nostru (τὸ πᾶν ἠθικεύονται). Iar cititorul să se înfrâneze a disprețui faptul că am menționat un asemenea animal aici, ca și cum ar fi nevrednic de auzul Bisericii. Auzim referințe în Lege, din preacurata gură a lui Dumnezeu însuși, la animale inferioare acestora. Într-adevăr, în Cartea întâia a Împăraților, aflăm corabia lui Salomon venind în fiecare an de la Tarsis, care este Esperios în Apus, și aducându-i aur și astfel de animale[11].

2. Așadar, șarpele nu este mai înțelept decât toate fiarele pământului[12] – așa cum am arătat aici. Deci Scriptura vrea să spună fie că diavolul a intrat [în șarpe], fie îl numește șarpe pe dracul gol. Mie, cea dintâi mi se pare mai adevărată decât cea din urmă. Cu adevărat, Simahos și Achilas au zis „mai meșteșugar” în loc de „mai înțelept”[13], care se cugetă și se spune mai ales despre vrăjmașul înșelător. Și dacă te întrebi de ce Dumnezeu nu a spus acestea pe deplin, ci în loc de „diavol” a zis „șarpe”, atunci cunoaște aceasta în mod limpede: El vorbea unui popor rău și viclean. El nu a dorit să îi descopere lui Israil cele despre Îngeri sau cele despre Satanas, care a înșelat-o pe Eva[14]. Aceasta pentru ca ei să nu-i slujească sau să se închine diavolului ca [unuia care ar fi fost, în mintea lor,] mai puternic decât Dumnezeu, pentru că diavolul a reușit să-i tragă pe cei dintâi plăsmuiți departe de Dumnezeu și către sine, prin înțelepciune.

3. Așadar, când auzi că „șarpele era cel mai înțelept [dintre] toate fiarele cele de pe pământ”[15], cunoaște aceasta: meșteșugul diavolului era cu mult mai puternic decât toată înțelepciunea omenească. Cu privire la acesta, Domnul ne-a zis nouă: „Fiți înțelepți ca șerpii”[16].

Dumnezeu, prin Moisis, a făcut legi pe vârful muntelui Sina pentru un popor neascultător de legi/ nesupus[17]. Și scriind aceste legi, a vrut să-l înfricoșeze pe Israilul cel neascultător: deci le-a arătat lor darea legii către Adam[18] și încălcarea ei[19], pedepsele și osândele[20], alungarea [din Rai] neînduplecată[21], îngrozitoarele blesteme asupra șarpelui[22], durerile și suspinurile femeii[23], sudoarea[24], blestemul asupra pământului, spinii și ciulinii lui[25], osânda morții, întoarcerea în pământul din care a fost luat [omul], degradarea și descompunerea făpturii umane[26].

Cei dintâi plăsmuiți au suferit toate acestea pentru că l-au ascultat pe șarpele meșter [în rele] și au fost dornici să devină dumnezei[27], prin fărădelege și răzvrătire împotriva Unuia și singurului Dumnezeu adevărat[28]. Ei au considerat o răsplătire/ un premiu a fi egali cu Dumnezeu[29]. Adică, ei au considerat acest „dacă devin dumnezei” ca un pas înainte, o înălțare, o înaintare a lor mai presus de Îngeri. Uneltirea diavolului a țintit aceasta, când a zis: „veți fi ca dumnezeii, cunoscând binele și răul”[30] – desigur, mai presus de mintea Îngerilor.

[1] Cf. Fac. 1, 27.

[2] Cf. Ef. 5, 32.

[3] Cf. Fac. 2, 25.

[4] Cf. Gal. 3, 27.

[5] Cf. II Cor. 3, 18.

[6] II Cor. 5, 2-3.

[7] Cf. Mt. 22, 11-13.

[8] Cf. Iov 1, 1.

[9] Iov 1, 21.

[10] Fac. 3, 1.

[11] Cf. I Împ. 10, 22.

[12] Cf. Fac. 3, 1.

[13] Cf. Fac. 3, 1.

[14] Cf. Fac. 3, 2-6; I Tim. 2, 14.

[15] Fac. 3, 1.

[16] Mt. 10, 16.

[17] Cf. Ieș. 24, 15-18; 31, 18 – 32, 16.

[18] Cf. Fac. 2, 16-17;

[19] Cf. Fac. 3, 6.

[20] Cf. Fac. 3, 14-19.

[21] Cf. Fac. 3, 23-24.

[22] Cf. Fac. 3, 14-15.

[23] Cf. Fac. 3, 16.

[24] Cf. Fac. 3, 19; Lc. 22, 44.

[25] Cf. Fac. 3, 17-18.

[26] Cf. Fac. 3, 19.

[27] Cf. Fac. 3, 4-6.

[28] Cf. In. 17, 3.

[29] Cf. Filip. 2, 6.

[30] Fac. 3, 5.

Prima rugăciune, de după Evanghelie, a Nunții

Leave a comment

Textul rugăciunii: „Κύριε, ὁ Θεὸς ἡμῶν, Ὁ ἐν τῇ σωτηριώδει Σου οἰκονομίᾳ καταξιώσας ἐν Κανᾷ τῆς Γαλιλαίας τίμιον ἀναδεῖξαι τὸν γάμον διὰ τῆς Σῆς παρουσίας, Αὐτὸς καὶ νῦν τοὺς δούλους Σου (τὸν δεῖνα) καὶ (τὴν δεῖνα), οὓς ηὐδόκησας συναφθῆναι ἀλλήλοις, ἐν εἰρήνῃ καὶ ὁμονοίᾳ διαφύλαξον. Τίμιον αὐτοῖς τὸν γάμον ἀνάδειξον· ἀμίαντον αὐτῶν τὴν κοίτην διατήρησον· ἀκηλίδωτον αὐτῶν τὴν συμβίωσιν διαμεῖναι εὐδόκησον· καὶ καταξίωσον αὐτοὺς ἐν γήρει πίονι καταντῆσαι, ἐν καθαρᾷ τῇ καρδίᾳ ἐργαζομένους τὰς ἐντολάς Σου. Σὺ γὰρ εἶ ὁ Θεὸς ἡμῶν, Θεὸς τοῦ ἐλεεῖν καὶ σῴζειν, καὶ Σοὶ τὴν δόξαν ἀναπέμπομεν, σὺν τῷ ἀνάρχῳ Σου Πατρί, καὶ τῷ Παναγίῳ καὶ ἀγαθῷ καὶ ζωοποιῷ Σου Πνεύματι, νῦν καὶ ἀεὶ καὶ εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων. Ἀμήν”[1].

Traducerea mea: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care în iconomia Ta cea mântuitoare ai binevoit în Cana Galileii a arăta nunta cinstită [τίμιον] prin venirea Ta [acolo], Însuți și acum pe robii Tăi (numele mirelui) și (numele miresei), pe care ai binevoit să-i unești pe unul cu altul [συναφθῆναι ἀλλήλοις], păzește-i în pace și [într]-o singură minte [ὁμονοίᾳ]! Arată cinstită nunta lor! Ține patul lor neîntinat [ἀμίαντον]! Binevoiește să rămână fără de prihană împreună viețuirea [τὴν συμβίωσιν] lor! Și învrednicește-i pe ei să ajungă la bătrânețe bogată [ἐν γήρει πίονι], lucrând cu inimă curată poruncile Tale [ἐν καθαρᾷ τῇ καρδίᾳ ἐργαζομένους τὰς ἐντολάς Σου]! Căci Tu ești Dumnezeul nostru, Dumnezeu Care miluiești și mântui, și Ție slavă înălțăm, împreună [și] Celui fără de început al Tău Părinte și Atotsfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și întru vecii vecilor. Amin!”.

Prezența Domnului la Nuntă a arătat că Nunta e cinstită, că ea este după voia Lui. Și Domnul, prin Dumnezeiasca Taină a Nunții, îl unește pe mire cu mireasa sa. Și El, Cel care îi unește duhovnicește, îi păzește în pacea Sa și într-o singură minte, în bună înțelegere, în armonie interioară. Pentru că noul cuplu, cel binecuvântat de Dumnezeu, trebuie să meargă într-o singură direcție: în direcția slujirii lui Dumnezeu și a consolidării duhovnicești continue a relației lor. Dumnezeu ne întărește să trăim în însoțire sfântă și El ține patul nostru neîntinat. Pentru că patul căsătoriei se întinează prin relații extraconjugale și prin păcate împotriva firii. Ei doi trăiesc împreună, au o singură viață, un singur mod de-a fi. Și Dumnezeu ne întărește să  viețuim fără de prihană înainta Sa în căsătoria noastră cea binecuvântată de către El.

Bătrânețea bogată e cea împlinită, e cea plină de sfințenie. Bătrânețea bogată în fapte bune, în faptele sfințeniei. Pentru că lucrarea poruncilor Sale cu inimă curată e lucrarea sfințeniei. Și El, Dumnezeul nostru, Cel care ne miluiește și ne mântuie pe noi, e Hristos Domnul. Și pe El Îl slăvim neîncetat împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Pentru că slujirea Lui, a Dumnezeului nostru treimic, e conținutul dumnezeiesc al vieții noastre de sfințenie, pe care o trăim în căsătoria binecuvântată de către El.

[1] Cf. https://www.goarch.org/chapel/texts/-/asset_publisher/ulcNzWPdScz6/content/marriage?_com_liferay_asset_publisher_web_portlet_AssetPublisherPortlet_INSTANCE_ulcNzWPdScz6_languageId=el_GR.

Sermon on All Saints’ Sunday [2026]

Leave a comment

My beloveds[1],

the commandment of the Lord has been fulfilled, that in which He commanded us to teach all nations, baptizing them into the name of the Father and of the Son and of the Holy Ghost [Matteos 28, 19, BYZ]! Because the Holy Apostles and their successors to this day teach the nations to observe all that the Lord has commanded us [Matteos 28, 20, BYZ]. And we can live christianly, because He is with us all the days [Ibidem] of our lives. And He is with us, because He is in us, together with the Father and the Holy Ghost, strengthening us in every good and pure and holy thing[2].

And the difference between learning and ideologizing is enormous. Because the Church teaches us all the things of the Lord, those that it has traditionally preserved, while the one who comes to ideologize you comes to propose an „ecclesiastical” version that is opposed to the Church. Because the Church does not force you to believe, but enlightens you on faith. It shows you all the sources of faith, tells you about their eternal value in your life, and invites you to understand them personally through your entry into the Church. And our entry into the Church is sacramental, it is done through Divine Baptism and by assuming the entire life of the Church. Because the faith of the Church cleanses you, enlightens you and sanctifies you ceaselessly, because it is a sharing of God’s life. In the Church you truly share in His glory and you grow ceaselessly in His glory, because you have a personal and communitarian relationship with God. And the relationship with God is eternal, because He received you, through Baptism, as His son, as His heir[3].

The holy faith is what fills us with holiness. Because it is the entire revelation that God has given to His Church. Religious ideologies are separatist theological opinions that distance us from the Church, because they do not support the entire teaching of the Church. But the Saints of God arrived in His Emperordom because they received all that is of God, all that is of His Church, and made them one with their life. In them the words of God were fulfilled, His holy words. Therefore, looking at them, we look at fulfilled people, people who listened to God and saw that His words are holy and sanctifying[4].

And His Saints are from every nation and every age and every social condition. His Saints are beautiful and full of holy deeds. Their lives awaken us from the sleep of our sins. Because they show us what we must do with our life. And they suffered for the Lord, they lived cleanly and righteously, they constantly helped their fellow men, they became lights for all. Therefore, when we remember all His Saints, we remember those who became like Him. And we can all become like Him according to our strength. Because the growth in holiness is personal and eternal. And following Him means assuming all holiness[5].

The Holy Pious Fathers lived in Monasteries, in Hermitages, in the wilderness. They lived in community or alone, but they sanctified themselves unceasingly. The Holy Martyrs lived in Monasteries, in the wilderness or in the world, but when they were asked about their faith, they confessed it to the point of blood and death for the Lord, because they were one with God in their life. And when we mention them, we say that they are Holy Martyrs or Holy Pious Martyrs, showing their martyrdom, but also their monastic ascesis. While the Holy Martyrs, who were also members of the Church hierarchy, that is, Bishops, Priests or Deacons, are called Holy Hieromartyrs, because they were sanctified through the Priesthood and then became Martyrs through their death for the Lord[6].

The Holy Confessors are those who confessed their faith fervently, suffered much for the Lord, but did not die a martyr’s death. While the Saints who are equal to the Apostles are the evangelizers of new peoples, who introduced new peoples of the world into the Church of God. And, often, the names of the Saints are given to their occupations or their race or a certain virtue of theirs. Thus, we have the Holy Emperor Justinianus the Great, the Holy Pious Iosif the Hesychast, but also Saint Ioann [Иоанн[7]] the Russian. The first is mentioned as an Emperor because he was the Emperor who built the Hagia Sophia Cathedral in Constantinople, the second is a Hesychast for his unceasing prayer, and the third is named after the nation to which he belongs: he was of russian descent. And the Saint who lived on the pillar is called the Stylites (english reading of Στυλίτης [Stilitis])[8], while the one who lived in imprisonment is called the Recluse[9]. And the Church’s synaxarion is full of Saints with various names, and if we read their Lives, we will understand why each of them is called a certain way[10].

And the Saints of God are commemorated by name on their liturgical day or in a larger group. On march 9 we commemorate the 40 Holy Martyrs of Sevastia. Although we know the names of all 40[11], we commemorate them in a group, as those who were martyred together. But often, we commemorate in a group those who were martyred by the thousands or tens of thousands together, even if we know the names of some of them, because they are difficult to commemorate by name. Just as we pray to all the Saints at once, known or unknown to us, so that they may come to our aid. Because we are aware that only God knows all His Saints, but we need the prayer and help of everyone in our life[12].

And if we have come to the holy consciousness that we need all the Saints of God, then we learn from each one the will of God. Because from each one we can learn a virtue, a good occupation, a way of life. And if we learn from each one, then we are disciples to all, finding ourselves in good relationship with the Saints of God. For the purpose of reading their books is to learn details from their lives. Because from them we learn how they lived, how they spoke, how they prayed, how they served, how they related to various problems of their lives. When they were tempted, they were patient and prayed to the Lord, when they were loved by people, they showed all their love and care towards them, when they were disregarded by others, they prayed for them and wished them well. Because they were fulfilling the will of the Lord, the will of the One who asks us to be kind and merciful and forgiving to all people, so that they too may learn the will of God[13].

And just as we pray to all His Saints, we also pray to all the Heavenly Powers. And we pray to His Saints and Angels because they are members of His Emperordom, where we also want to be. And who can help you enter the Emperordom, if not one who has arrived in His Emperordom? And the Saints and Angels of God help us unceasingly in our ascetic struggle, because they strengthen us with their help and protection. And we are very grateful for their help and, first of all, for the help of the Birthgiver of God in our lives, because our Mistress, together with all the Saints and Angels of God, are always with us and help us unceasingly[14].

Therefore, my beloveds, pray to the Saints you know and read about, but also to all His Saints together! Because each one and all together are always with us and help us. Pray for the salvation of all! Pray for the peace, correction, and salvation of the entire world! Because the Saints of God pray for the salvation of all. Amin[15]!

[1] Started at 18. 03, in day of saturday, on 30 may 2026. Sun, 27 degrees, wind of 24 km/h.

[2] Iubiții mei, s-a împlinit porunca Domnului, aceea în care ne-a poruncit să învățăm toate neamurile, botezându-le pe ele întru numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh [Matteos 28, 19, BYZ]! Pentru că Sfinții Apostoli și urmașii lor până astăzi învață neamurile să păzească toate câte ne-a poruncit nouă Domnul [Matteos 28, 20, BYZ]. Și noi putem să trăim creștinește, pentru că El este cu noi în toate zilele [Ibidem] vieții noastre. Și El este cu noi, pentru că este în noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, întărindu-ne pe noi în tot lucrul cel bun și curat și sfânt.

[3] Și diferența dintre a învăța și a ideologiza este enormă. Pentru că Biserica ne învață toate cele ale Domnului, cele păstrate de ea tradițional, pe când cel care vine să te ideologizeze, vine să îți propună o variantă „eclesială” potrivnică Bisericii. Pentru că Biserica nu te forțează să crezi, ci te luminează asupra credinței. Ea îți arată toate sursele credinței, îți spune despre valoarea lor veșnică în viața ta și te invită să le înțelegi la modul personal prin intrarea ta în Biserică. Și intrarea noastră în Biserică e sacramentală, se face prin Dumnezeiescul Botez și prin asumarea întregii vieți a Bisericii. Pentru că credința Bisericii te curățește, te luminează și te sfințește neîncetat, căci e împărtășire de viața lui Dumnezeu. În Biserică te împărtășești în mod real de slava Lui și crești neîncetat în slava Lui, pentru că ai o relație personală și comunitară cu Dumnezeu. Și relația cu Dumnezeu e veșnică, pentru că El te-a primit, prin Botez, ca fiu al Său, ca moștenitor al Său.

[4] Sfânta credință este cea care ne umple de sfințenie. Pentru că ea este toată revelația pe care Dumnezeu a dat-o Bisericii Sale. Ideologiile religioase sunt opinii teologice separatiste care ne îndepărtează de Biserică, pentru că nu suportă întreaga învățătură a Bisericii. Însă Sfinții lui Dumnezeu au ajuns în Împărăția Sa pentru că au primit toate cele ale lui Dumnezeu, toate cele ale Bisericii Sale, și le-au făcut una cu viața lor. În ei s-au împlinit cuvintele lui Dumnezeu, cuvintele Lui cele sfinte. De aceea, privind la ei, privim pe oamenii împliniți, pe oamenii care au ascultat de Dumnezeu și au văzut că cuvintele Lui sunt sfinte și sfințitoare.

[5] Și Sfinții Lui sunt din orice neam și de orice vârstă și de orice condiție socială. Sfinții Lui sunt frumoși și plini de fapte sfinte. Viețile lor ne trezesc din somnul păcatelor noastre. Pentru că ne arată ce trebuie să facem noi cu viața noastră. Și ei au suferit pentru Domnul, au trăit în mod curat și drept, au ajutat neîncetat pe semenii lor, s-au făcut lumini pentru toți. De aceea, când îi pomenim pe toți Sfinții Lui, noi îi pomenim pe cei care s-au făcut asemenea Lui. Și toți ne putem face asemenea Lui pe măsura puterii noastre. Pentru că creșterea în sfințenie e personală și veșnică. Și urmarea Lui înseamnă asumarea întregii sfințenii.

[6] Sfinții Cuvioși Părinți au trăit în Mănăstiri, în Schituri, în pustie. Ei au trăit în viață de obște sau de unii singuri, dar s-au sfințit neîncetat. Sfinții Mucenici au trăit în Mănăstiri, în pustie sau în lume, dar atunci când au fost întrebați despre credința lor, ei au mărturisit-o până la sânge și până la moartea pentru Domnul, pentru că erau una cu Dumnezeu în viața lor. Și când îi pomenim spunem că ei sunt Sfinți Mucenici sau Sfinți Cuvioși Mucenici, arătând moartea lor martirică, dar și nevoința lor monahală. Pe când Sfinții Mucenici, care erau și membri ai ierarhiei Bisericii, adică Episcopi, Preoți sau Diaconi, sunt numiți Sfinți Sfințiți Mucenici, pentru că au fost sfințiți prin Preoție și apoi au ajuns Mucenici prin moartea lor pentru Domnul.

[7] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Rusul.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Simeon_Stylites.

[9] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Theophan_the_Recluse.

[10] Sfinții Mărturisitori sunt cei care și-au mărturisit credința lor în mod înflăcărat, au suferit multe pentru Domnul, dar n-au murit martiric. Pe când Sfinții cei întocmai cu Apostolii sunt evanghelizatorii de noi popoare, care au introdus în Biserica lui Dumnezeu noi popoare ale lumii. Și, adesea, la numele Sfinților se pun ocupațiile lor sau neamul lor sau o anume virtute a lor. Astfel, îl avem pe Sfântul Împărat Justinianus cel Mare, pe Sfântul Cuvios Iosif Isihastul, dar și pe Sfântul Ioann [Иоанн] Rusul. Primul e pomenit ca Împărat pentru că a fost Împăratul care a zidit Catedrala Sfânta Sofia de la Constantinopol, al doilea este Isihastul pentru rugăciunea sa neîncetată, iar al treilea e numit după națiunea din care face parte: era de neam rus. Și Sfântul care a trăit pe stâlp se numește Stâlpnicul, pe când cel care a trăit în zăvorâre se numește Zăvorâtul. Și sinaxarul Bisericii e plin de Sfinți cu diverse nume și, dacă le citim Viețile lor, vom înțelege de ce se numesc într-un anume fel fiecare dintre ei.

[11] Their names are here: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2387/sxsaintinfo.aspx.

[12] Și Sfinții lui Dumnezeu sunt pomeniți pe nume în ziua lor liturgică sau într-un grup mai mare. Pe 9 martie îi pomenim pe cei 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia. Deși le cunoaștem numele la toți 40, noi îi pomenim în grup, ca unii care au fost martirizați împreună. Dar, adesea, îi pomenim în grup pe cei care au fost martirizați cu miile sau zecile de mii împreună, chiar dacă știm numele unora dintre ei, pentru că sunt greu de pomenit nominal. După cum ne rugăm la toți Sfinții deodată, cunoscuți sau necunoscuți de către noi, pentru ca ei să ne vină în ajutor. Pentru că noi suntem conștienți de faptul că numai Dumnezeu îi cunoaște pe toți Sfinții Lui, dar noi avem nevoie de rugăciunea și de ajutorul tuturor în viața noastră.

[13] Și dacă am ajuns la conștiința cea sfântă că avem nevoie de toți Sfinții lui Dumnezeu, atunci învățăm de la fiecare în parte voia lui Dumnezeu. Pentru că de la fiecare putem învăța o virtute, o ocupație bună, un mod de viață. Și dacă învățăm de la fiecare, atunci ucenicim față de toți, aflându-ne în relație bună cu Sfinții lui Dumnezeu. Căci rostul citirii cărților lor e acela de a învăța detalii din viețile lor. Pentru că de la ei învățăm cum trăiau, cum vorbeau, cum se rugau, cum slujeau, cum se raportau la diverse probleme ale vieții lor. Când erau ispitiți, ei răbdau și se rugau Domnului, când erau iubiți de oameni, ei își arătau toată iubirea și grija față de aceia, când erau desconsiderați de alții, se rugau pentru ei și le doreau binele. Pentru că ei împlineau voia Domnului, voia Celui care ne cere să fim buni și milostivi și iertători cu toți oamenii, ca să învețe și ei voia lui Dumnezeu.

[14] Și așa cum ne rugăm tuturor Sfinților Lui, noi ne rugăm și tuturor Puterilor celor cerești. Și ne rugăm Sfinților și Îngerilor Lui pentru că ei sunt membrii Împărăției Sale, acolo unde dorim să fim și noi. Și cine te poate ajuta să intri în Împărăție, dacă nu unul care a ajuns în Împărăția Sa? Și Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu ne ajută neîncetat în lupta noastră ascetică, pentru că ne întăresc prin ajutorul și ocrotirea lor. Și noi suntem foarte mulțumitori față de ajutorul lor și, în primul rând, față de ajutorul Născătoarei de Dumnezeu în viața noastră, pentru că Stăpâna noastră, împreună cu toți Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu, sunt mereu cu noi și ne ajută nouă neîncetat.

[15] Așadar, iubiții mei, rugați-vă Sfinților pe care îi cunoașteți și despre care citiți, dar și tuturor Sfinților Lui la un loc! Pentru că fiecare în parte și toți la un loc sunt mereu cu noi și ne ajută nouă. Rugați-vă pentru mântuirea tuturor! Rugați-vă pentru pacea, îndreptarea și mântuirea întregii lumi! Pentru că Sfinții lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea tuturor. Amin!

1 2 3 … 2.529