Puteți fi partenerii noștri

mana dreapta a Sfantului Patriarh Ioan Gura de Aur

De aici puteți downloada, în mod gratuit, cărțile noastre editate la nivel online!

***

Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:

dorinfather@yahoo.com

sau făcând donații în contul:

Picioruş Gianina Maria Cristina

BCR

RO31RNCB0080079049010001

***

Platforma noastră este editată pe Windows 10 și Firefox updatat la zi. Dacă nu sunteți în acești parametri…e posibil ca unele părți ale onlineului nostru să nu le puteți vizualiza.

***

Vă mulţumim frumos tuturor!

Marin Sorescu. Neparodiantul, neironicul, neludicul [47]

Sorescu încearcă și alte autodefiniri: „Sunt o cetate aproape măreață/ Pe care trebuie s-o cuceresc din nou,/ Până la ultima piatră,/ În fiecare dimineață. /…/ Până seara târziu/ Arunc asupra mea, cel de ieri,/ Cu bolovani/ Și smoală clocotită” (Fortăreață).

Suntem, fiecare, o cetate de cucerit în fiecare zi. Cine nu caută să se cucerească zilnic, ca și cum nu ar fi trăit până atunci, ca și cum viața începe de fiecare dată, cu fiecare zi, nu înțelege mare lucru din rostul existenței.

Aceeași perspectivă o au și Sfinții Părinți, care spun că dacă nu ai învins o patimă în tine în fiecare zi, dacă nu ți-ai cucerit cetatea sufletului, acea zi e una irosită.

Poemul Fuga actualizează ideea metafizică a gravitației cerului („E o gravitație și spre cer”) care e mai puternică decât gravitația pământului (idee poetică întâlnită și la Nichita Stănescu): „Aerul e tot o fâlfâire,/ Un început de aripă”, un început de zbor spre cer. Pentru că sensul existenței noastre e ascendent și cerul ne atrage cu tot magnetismul lui spiritual pe care nu îl poate oculta atracția telurică, gravitația în jurul lucrurilor trecătoare.

Niciun om nu este exclus de la această chemare către cer: „sunt atâtea stele,/ Mereu e câte una deasupra fiecăruia…”. Ceea ce îmi amintește de o apoftegmă a Sfântului Serafim de Sarov: există tot atâtea căi de mântuire câți oameni sunt pe pământ. Nimeni nu e exclus de la mântuire, nimeni nu e „predestinat” să piară, să fie damnat.

Un alt poem care poate fi considerat o autodefinire metafizică se numește Inspirație:

„La menajul meu din nori/ Se încalecă erori./ Din aproape în aproape,/ Saltă sufletul pe ape./ Sub copite – eu, în silă,/ Ca pustiul sub cămilă”.

Doar dacă eul devine pustiul de sub cămilă, sufletul saltă pe ape. Altfel aspirația spre cele celeste e oprită în nori, nu urcă până la înălțimea Cerului.

Dacă omul nu se golește de patimi, nu devine pustiu de atracții pătimașe, dacă nu se deșartă de orgolii, sub copite și cămile, sufletul nu poate merge cu Dumnezeu peste apele vieții. Soluția nu este să urci singur în nori, ci să te întinzi ca un deșert pentru ca sufletul să salte peste ape.

Versurile lui Sorescu se află cumva într-o relație de atracție cu cele ale lui Nichita, pe care le-am citat de multe ori în exegezele mele anterioare: „Născut dintr-un cuvânt îmi duc înțelesul/ într-o pustietate divină”(Confundare, vol. Oul și sfera).

Predică în lunea Sfântului Duh [2019]

Iubiții mei[1],

în predica de anul trecut[2] am vorbit despre persoana și lucrarea Duhului Sfânt potrivit Slujbei praznicului de astăzi. Căci ziua de azi, în Penticostar, este „a doua a Cincizecimii [δευτέρᾳ τῆς Πεντηκοστῆς]”, când „prăznuim pe Însuși Atotsfântul și de viață Făcătorul și Atotputernicul Duh [Αὐτὸ τὸ Πανάγιον, καὶ Ζωοποιόν, καὶ Παντοδύναμον ἑορτάζομεν Πνεῦμα], pe unul Dumnezeu [din] Treime [τὸν ἕνα τῆς Τριάδος Θεόν], Cel deocinstire și deoființă și deoslavă [cu] Tatăl și [cu] Fiul [τὸ ὁμότιμον καὶ ὁμοούσιον καὶ ὁμόδοξον τῷ Πατρὶ καὶ τῷ Υἱῷ]”[3].

Iar astăzi voi continua aprofundarea teologiei praznicului, pentru că teologia Bisericii este adevărata bucurie, este bucuria cea sfântă a celor credincioși.

Prima rugăciune a Vecerniei praznicului de astăzi, pe care am săvârșit-o ieri în genunchi și cu capetele plecate[4], a fost către Dumnezeu Tatăl. Și în aceasta L-am numit pe Tatăl „Părintele Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos [τὸν Πατέρα τοῦ Κυρίου καὶ Θεοῦ καὶ Σωτῆρος ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ]”[5], iar pe Fiul L-am mărturisit ca pe Cel care „a trimis pe Sfântul Duh în Sfinții Săi Ucenici și Apostoli [κατέπεμψε τὸ Ἅγιον Πνεῦμα ἐπὶ τοὺς Ἁγίους Αὐτοῦ Μαθητὰς καὶ Ἀποστόλους]”[6]. Pentru că harul Duhului, ca limbi ca de foc, s-a sălășluit în fiecare dintre ei și toți s-au umplut de harul Său[7]. Iar harul lui Dumnezeu se împarte tuturor celor credincioși, fără ca să se împuțineze cu ceva, pentru că el izvorăște veșnic din ființa Dumnezeului nostru treimic. Căci lucrarea Duhului Sfânt este curățitoare în viața noastră[8]. Și ἐνέργεια [lucrarea] Duhului Sfânt, amintită în finalul primei rugăciuni, e comună tuturor persoanelor dumnezeiești, pentru că Dumnezeul nostru treimic are o singură ființă, o singură voință și o singură lucrare.

În a treia rugăciune, Mântuitorul Iisus Hristos este prezentat ca Cel ce dăruie celor credincioși „darul Preasfântului Duh [τὴν τοῦ Παναγίου Πνεύματος δωρεάν]”[9]. Iar darul Duhului este lumina dumnezeiască care ne luminează pe noi și care ne scapă din întunericul înșelării demonice[10]. Și dacă am devenit credincioși, am început să teologhisim pe Fiul ca fiind împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, pentru că cele trei persoane dumnezeiești sunt o singură Dumnezeire, Putere și Stăpânire[11].

Fiul e numit aici „strălucirea Tatălui [τὸ ἀπαύγασμα τοῦ Πατρός]”[12]. Cu referire la nașterea lui din Tatăl. Așa după cum e mărturisit și în Crez: că El S-a născut din Tatăl ca „Lumină din Lumină [Φῶς ἐκ Φωτός]”[13]. Însă și Duhul Sfânt este strălucirea Tatălui. Căci indicăm prin aceasta purcederea lui din Tatăl.

Tot în a 3-a rugăciune a Vecerniei, vorbindu-se despre relația Fiului cu Duhul Sfânt, ni se spune că Duhul Cel bun este al Fiului[14]. Și aceasta, pentru că Duhul Sfânt, „Care din Tatăl purcede [Ὃ παρὰ τοῦ Πατρὸς ἐκπορεύεται]” [In. 15, 26, BYZ], Se odihnește în Fiul și conlucrează cu Fiul și cu Tatăl întru toate.

În a 5-a rugăciune, Domnul Hristos e mărturisit ca Cel ce ne-a arătat nouă taina Treimii în ziua Cincizecimii și a turnat venirea Duhului Sfânt în Sfinții Săi Apostoli[15]. Pentru că întru coborârea Duhului la noi s-a coborât slava Treimii la noi și astfel Dumnezeu Și-a întemeiat Biserica Lui, iar Sfinții Apostoli, fiind plini de slava Dumnezeului treimic, au devenit evanghelizatorii Bisericii, mărturisitorii și propovăduitorii teologiei celei adevărate[16]. Pentru că nu poți să propovăduiești cele ale lui Dumnezeu, până când El nu te luminează, nu te curățește și nu te sfințește, umplându-te de slava Lui.

De această dată într-o cântare a Vecerniei, ni se spune că „acum Duhul Cel Mângâietor întru tot trupul S-a turnat [εἰς πᾶσαν σάρκα ἐκκέχυται]”[17]. Și aceasta cu referire la harul sau la slava Duhului Sfânt. Pentru că nu persoana Duhului, ci slava Lui se toarnă, se revarsă în noi! Slava Duhului e numită, într-o altă cântare a praznicului, „putere dintru înălțime”[18]. Cu care noi ne îmbrăcăm[19]. Pentru că îmbrăcarea noastră în har e interioară. Pentru că și la Botez și la Cununie și la Hirotonie noi am fost îmbrăcați interior cu slava Lui, pentru ca să lucrăm voia lui Dumnezeu în viața noastră. Pentru că tot ceea ce slujește Preotul, slujește prin slava lui Dumnezeu.

Popoarele creștine sunt chemate să se închine Dumnezeirii Celei în trei ipostasuri/ persoane [τὴν τρισυπόστατον Θεότητα][20]. Iar „Fiul [este] în Tatăl, împreună cu Sfântul Duh [Υἱὸν ἐν τῷ Πατρί, σὺν Ἁγίῳ Πνεύματι]”[21], arătându-se astfel modul Lor interior și comunional de existență, comuniunea Lor cea veșnică. „Căci Tatăl fără de timp L-a născut pe Fiul [Πατὴρ γὰρ ἀχρόνως ἐγέννησεν Υἱόν], Cel împreună-veșnic și împreună [stătător] pe tron [συναΐδιον καὶ σύνθρονον] [cu El], iar Duhul Sfânt era în Tatăl, împreună slăvit cu Fiul [καὶ Πνεῦμα Ἅγιον ἦν ἐν τῷ Πατρί, σὺν Υἱῷ δοξαζόμενον]”[22].

Și prin adverbul ἀχρόνως [fără de timp] se indică faptul că nașterea Fiului din Tatăl e veșnică. Că ea nu are un început temporal. Și când spunem că Fiul este împreună-veșnic [συναΐδιον] cu Tatăl, spunem că și Duhul Sfânt e împreună-veșnic cu Tatăl și cu Fiul. Pentru că și purcederea Duhului din Tatăl este fără de timp [ἀχρόνως], e mai presus de timp, pentru că e din veșnicie.

Și când, în cântarea citată, ni se spune că „Duhul Sfânt era în Tatăl [Πνεῦμα Ἅγιον ἦν ἐν τῷ Πατρί]”, ni se mărturisește că dintotdeauna Duhul este în Tatăl și în Fiul, pentru că persoanele dumnezeiești au aceeași ființă din veci în mod comunional. Și Ele sunt împreună slăvite de întreaga creație care Îi slujește lui Dumnezeu.

În Sinaxarul românesc al praznicului, ni se spune că Duhul Sfânt „sfințește, împarte, înnoiește, trimite, înțelepțește, unge pe Proroci și, pe scurt zicând toate, El fiind liber, atotputernic, bun, drept, ocârmuitor. Prin El este toată înțelepciunea, viața, mișcarea [creației]. […] [Căci] toate câte are Tatăl și Fiul are și El, afară de nenaștere și naștere, de vreme ce El purcede de la Tatăl”[23]. Pentru că sunt netransmisibile caracteristicile personale ale persoanelor dumnezeiești.

Într-o cântare a Utreniei de azi ni s-a spus că „în Apostoli a strălucit harul Duhului [ἐν Ἀποστόλοις ἔλαμψε ἡ χάρις τοῦ Πνεύματός]”[24]. Și prin verbul „a strălucit” de aici ni se vorbește despre împărtășirea harului dumnezeiesc. Pentru că lumina Lui sau harul dumnezeiesc strălucește în noi și ne umple pe noi de prezența sa. Pentru că Dumnezeu strălucește în noi harul Duhului Sfânt, căci, prin strălucirea Lui în noi, El vine și rămâne în noi prin slava Lui.

Căci, iubiții mei, ce s-a petrecut cu Sfinții Apostoli la Cincizecime, s-a petrecut și cu noi atunci când am fost botezați în pruncie! Pentru că și în noi Și-a coborât slava Lui și S-a sălășluit întru noi, căci am devenit locașuri raționale ale lui Dumnezeu. De aceea, când vorbim despre harul dumnezeiesc, nu vorbim despre o realitate pe care nu o cunoaștem, ci despre una interioară nouă, intimă, pentru că harul Lui e în noi de la Botez. Și noi trăim tot timpul simțind harul Său și fiind luminați, întăriți și sfințiți de harul lui Dumnezeu, de slava Lui, care e bucuria, lumina și hrana noastră cea duhovnicească.

Căci, la Cincizecime, limbile Sfinților Apostoli „au fost înțelepțite pentru slava cunoașterii de Dumnezeu [ἐσοφίσθησαν διὰ τὴν δόξαν τῆς θεογνωσίας]”[25]. Dar și la Cincizecimea personală, la Botez, noi am fost luminați de slava Lui și umpluți de har, pentru ca să fim propovăduitorii voii lui Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu acest lucru cere de la noi: ca să fim învățători ai bunei credințe și ai evlaviei celei dumnezeiești pentru toți cei care doresc să Îl cunoască pe Dumnezeu și să Îi slujească Lui împreună cu noi.

Să Îi mulțumim Duhului Sfânt, dimpreună și Tatălui și Fiului, pentru toate binefacerile pe care Dumnezeul nostru treimic le-a revărsat și le revarsă în viața noastră! Pentru că toate se fac după voia Lui. Și ceea ce dorește Dumnezeu pentru fiecare dintre noi e cel mai bun lucru pe care ni-l putem dori fiecare în parte. Pentru că El dorește ca noi să ne bucurăm veșnic împreună cu El și cu toți Sfinții și Îngerii Lui.

Vă doresc multă sănătate și bucurie, putere de muncă și echilibru în tot ceea ce faceți! Amin!


[1] Începută la 8. 44, în zi de joi, pe 13 iunie 2019. Soare, 24 de grade, vânt de 8 km/ h.

[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/05/27/predica-in-lunea-sfantului-duh-2018/.

[3] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html.

[4] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 329.

[5] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html.

[6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem.

[13] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Simbolul_niceeano-constantinopolitan.

[14] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html.

[15] Ibidem. [16] Ibidem. [17] Ibidem. [18] Ibidem. [19] Ibidem. [20] Ibidem. [21] Ibidem. [22] Ibidem.

[23] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 345.

[24] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html. [25] Ibidem.

Opera Sfântului Ierarh Gregorius de Tours

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Cursuri
de teologie ortodoxă
(vol. 1)

*

Opera Sfântului Ierarh Gregorius de Tours

În Patrologia Latina, vol. al 71-lea îi este dedicat Sfântului Ierarh Georgius Florentius Gregorius [30 noiembrie c. 538 – 17 noiembrie 594], Episcopul de Turonensis[1], care astăzi este orașul Tours din vestul Franței[2]. Și în acest volum ni se indică 7 opere ale Sfântului Gregorius, iar despre alte 6 opere ni se spune că îi sunt „atribuite” lui[3].

Cele 7 opere ale Sfântului Ierarh Gregorius din PL 71 sunt următoarele:

1. Historiæ ecclesiasticæ francorum libri decem [Istoria bisericească a francilor (în) 10 cărți], col. 161-572;

2. Historia francorum epitomata [Istoria francilor rezumată], col. 573-604;

3. Libri miraculorum libri duo [Cărțile minunilor (în) două cărți], col. 705-828. Prima carte se numește De gloria Beatorum Martyrum [Despre slava Fericiților Mucenici] și e formată din 107 capitole, col. 705-800, pe când a doua carte se numește De passione, virtutibus et gloria Sancti Juliani Martyris [Despre pătimirea, virtuțile și slava Sfântului Mucenic Julianus], care a pătimit pe 28 august 304[4], col. 801-828. Viața Sfântului Julianus e în 50 de capitole;

4. De gloria Beatorum Confessorum [Despre slava Fericiților Mărturisitori], o carte în 112 capitole, col. 827-910;

5. Epistola in quatuor libris de virtutibus Sancti Martini Episcopi [Epistola în 4 cărți despre virtuțile Sfântului Episcop Martinus (de Tours)], col. 913-1008;

6. Vitæ Patrum seu Liber de vita quorumdam Feliciosorum [Viața Părinților sau Carte despre viața celor Fericiți], în 20 cap., col. 1009-1096;

7. Fragmenta commentarii in Psalmos [Fragmente (din) comentariul la Psalmi], col. 1097-1098.

Celelalte 6, „atribuite” lui, sunt:

1. Præfatio in librum miraculorum Beati Andreæ Apostoli [Prefață la cartea minunilor Fericitului Apostol Andreas], col. 1099-1102;

2. Liber de passione, virtutibus et gloria Sancti Juliani Martyris [Carte despre pătimirea, virtuțile și slava Sfântului Mucenic Julianus], col. 1103-1106;

3. In vitam Sanctorum septem dormientium [Despre viața celor 7 Sfinți adormiți], col. 1105-1118;

4. Incipit prologus in Vitam Beati Maurilii Episcopi et Confessoris [Începutul prologului de la Viața Fericitului Episcop și Mărturisitor Maurilius[5]], col. 1117-118;

5. Antiphona de Sanctis Medardo et Gildardo Episcopis [Antifonul Sfinților Episcopi Medardus și Gildardus], pomeniți pe 8 iunie, col. 1117-1118;

6. Vita Sancti Aridii Abbatis [Viața Sfântului Stareț Aridius], col. 1119-1150.

Au fost publicate recent, în limba engleză, trei traduceri din Sfântul Gregorius de Tours:

1. Gregory of Tours, Glory of the Martyrs [Slava Mucenicilor], translated with an introduction and notes by Raymond Van Dam, col. Translated Texts for Historians, vol. 4, Pub. Liverpool University Press, Liverpool, 2004, 117 p.;

2. Gregory of Tours, Glory of the Confessors [Slava Mărturisitorilor], translated with an introduction and notes by Raymond Van Dam, col. Translated Texts for Historians, vol. 5, Pub. Liverpool University Press, Liverpool, 2004, 98 p.;

3. Gregory of Tours, Life of the Fathers [Viața Părinților], translated with introduction and notes by Edward James, second edition, Pub. Liverpool University Press, Liverpool, 2007, 142 p.

În limba română avem Sfântul Grigorie de Tours, Vita Patrum.Viața Părinților, cu o introd. de Părintele Serafim Rose, ilustrații de Părintele Damaschin, trad. din lb. engl. de Petrișor Ilina, Ed. Sofia & Cartea ortodoxă, București, 2004, 366 p.

Tot recent s-a publicat cartea A Companion to Gregory of Tours, in col. Brill’s Companions to the Christian Tradition, vol. 63, edited by Alexander Callander Murray, Pub. Brill, Leiden | Boston, 2015, 667 p. Și în această ultimă carte citată, opera Sfântului Gregorius de Tours e următoarea:

1. De cursu stellarum [Despre cursul stelelor],

2. Liber in gloria Confessorum,

3. Liber in gloria Martyrum,

4. Libri historiarum X,

5. Liber de miraculis Beati Andreae Apostoli,

6. Passio Sanctorum Martyrum septem dormientium,

7. In Psalterii tractatum commentarius,

8. Liber de passione et virtutibus Sancti Iuliani Martyris,

9. Libri i-iv de virtutibus Sancti Martini Episcopi,

10. Liber Vitae Patrum[6].

Capitolul 1 al cărții A Companion to Gregory of Tours [Un companion[7] al Sfântului Gregorius de Tours] a fost scris de Martin Heinzelmann și se numește Gregory of Tours: The Elements of a Biography [Gregorius de Tours: Elementele unei biografii][8]. Și acesta ne spune că Istoria bisericească a francilor are 443 de capitole[9].

Al 3-lea capitol al cărții a fost scris de Alexander Callander Murray. Și acesta afirmă că Sfântul Gregorius și-a terminat Istoria bisericească în 594, pe când avea 21 de ani de episcopat și care este și anul adormirii sale[10].

Walter Goffart, citându-l pe Bruno Krusch, ne spune că Sfântul Gregorius și-a intitulat cartea De cursibus ecclesiasticis [Despre cursurile bisericești]. Și ea a fost publicată în 1853 sub numele De cursu stellarum, după un singur manuscris, lipsind numele autorului[11]. Barbara Obrist ne dă însă o listă de 10 manuscrise ale cărții De cursibus ecclesiasticis[12].

Sfântul Gregorius de Tours a fost Episcop între 573-594 și e pomenit pe 17 noiembrie[13].


[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gregory_of_Tours.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Tours.

[3] PL 71, pagina de cuprins.

[4] PL 71, col. 801, n. a.

[5] E vorba de Sfântul Maurilius, Episcopul de Mediolanensis, cf. PL 71, col. 1117.

[6] A Companion to Gregory of Tours, ed. cit. supra, p. XIV.

[7] Un însoțitor în călătorie.

[8] A Companion to Gregory of Tours, ed. cit. supra, p. 7.

[9] Idem, p. 8.

[10] Idem, p. 63.

[11] Walter Goffart, The Narrators of Barbarian History [Povestitorii istoriei barbare] (A.D. 550-800). Jordanes, Gregory of Tours, Bede, and Paul the Deacon, Pub. Princeton University Press, Princeton, 1988, p. 131.

[12] Barbara Obrist, Les manuscrits du «De cursu stellarum» de Grégoire de Tours et le manuscrit, Laon, Bibliothèque municipale 422, en rev. Scriptorium, 2002, 56-2, p 336-341.

A se vedea: https://www.persee.fr/doc/scrip_0036-9772_2002_num_56_2_1967.

[13] Cf. https://orthodoxwiki.org/Gregory_of_Tours.

Predică la Duminica Cincizecimii [2019]

Iubiții mei[1],

umplerea de Duhul Sfânt [F. Ap. 2, 4, BYZ] a Sfinților Apostoli, de harul Duhului Sfânt, a fost un eveniment urban. Pentru că harul lui Dumnezeu s-a coborât și i-a umplut pe ei în Ierusalim [F. Ap. 2, 5]. Dumnezeu i-a umplut de har în praznicul evreiesc al Cincizecimii [Πεντηκοστή] [F. Ap. 2, 1], care se numește și שָׁבוּעוֹת [Șavuot], care înseamnă Săptămânile[2]. Cu numărare de la פֶּסַח [Pesah][3], de la Paști. Iar evreii din diaspora, alături de cei din țară, erau cu toții la Ierusalim, pentru că de Cincizecime sau de Șavuot ei sărbătoreau ziua în care Domnul a dat תּוֹרָה [Torah], adică Învățătura sau Legea, pe Muntele Sina[4].

Și, iată, ce taină dumnezeiască ne învață Dumnezeu în această zi! Ne învață că harul lui Dumnezeu se coboară acolo unde este adevărata revelație, unde este adevărata credință. Pentru că Sfinții Apostoli erau Ucenicii Domnului, erau cei care primiseră de la Domnul revelația Sa, descoperirea Sa, învățătura Sa, așa după cum Sfântul Moisis, pe Muntele Sina, a primit descoperirea lui Dumnezeu. Și Dumnezeu ni Se descoperă nouă numai în Biserica Lui, pentru că numai aici El ne umple de slava Sa.

Cincizecimea Bisericii, ziua de naștere a Bisericii, a fost un eveniment urban. Care s-a petrecut în Ierusalim. Dar cu deschidere spre întreaga lume. Pentru că Sfinții Apostoli au primit de la Domnul această poruncă mântuitoare pentru întreaga umanitate: „Mergând, învățați toate neamurile [μαθητεύσατε πάντα τὰ ἔθνη], botezându-le pe ele întru numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh! Învățându-le pe ele a ține toate câte v-am poruncit vouă [διδάσκοντες αὐτοὺς τηρεῖν πάντα ὅσα ἐνετειλάμην ὑμῖν]” [Mt. 28, 19-20, BYZ].

Și Sfinții Apostoli, înțelegând în mod pragmatic porunca Domnului, au mers în orașe și în sate și în țări diverse și au dăruit tuturor credința, viața și slujirea Bisericii. Pentru că au întemeiat Biserici peste tot, dându-le aceeași credință apostolică, aceeași slujire apostolică, aceeași ierarhie apostolică.

Pentru că slujirea Sfinților Apostoli a fost aceea de evanghelizatori și de întemeietori de Biserici locale, ca unii care erau martori veridici ai Domnului. Și ei hirotoneau peste tot pe membrii ierarhiei locale, adică pe cei pe care ei înșiși îi convertiseră la dreapta credință și la dreapta viețuire a Bisericii.

Astfel, Biserica urbană a Ierusalimului e mama tuturor Bisericilor locale. Pentru că de aici s-a răspândit Biserica pretutindeni. Însă, dacă coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime, pe care noi o prăznuim astăzi, a fost numai pentru evrei, pentru credincioșii Domnului dintre evrei, Sfântul Apostol Petros a fost martorul coborârii Duhului și în cei convertiți dintre neamurile păgâne. Și ea s-a petrecut în Chesaria Palestinei, în casa centurionului Cornilios [F. Ap. 10, 1, 24]. Care a chemat în casa lui, pentru întâlnirea cu Sfântul Petros, „pe rudeniile sale și pe cei mai apropiați prieteni [τοὺς συγγενεῖς αὐτοῦ καὶ τοὺς ἀναγκαίους φίλους]” [F. Ap. 10, 24, BYZ] ai săi.

Iar acestora Sfântul Petros le-a predicat astfel: „Cu adevărat, înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor [προσωπολήπτης]. Ci, în tot neamul, cel care se teme de El și lucrează dreptatea, primit [δεκτὸς] Îi este Lui. Cuvânt pe care l-a trimis fiilor lui Israil, binevestind pacea prin Iisus Hristos – Acesta este Domnul tuturor! – [și] voi l-ați cunoscut, făcându-se cuvântul prin toată Iudea, începând din Galilea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioannis. [Adică] pe Iisus, Cel din Nazaret, pe Care Dumnezeu L-a uns pe El [cu] Duhul Sfânt și [cu] putere, Care a trecut făcând bine și vindecând pe toți cei asupriți de diavolul, că[ci] Dumnezeu era împreună cu El. Și noi[5] suntem martorii [μάρτυρες] tuturor pe care le-a făcut și în țara iudeilor și în Ierusalim. Pe Care L-au și omorât, spânzurându-L pe lemn[6]. Pe Acesta Dumnezeu L-a înviat a treia zi și L-a dat pe El [ca] arătat să fie. [Dar] nu [la] tot poporul, ci martorilor celor aleși mai înainte de către Dumnezeu [μάρτυσιν τοῖς προκεχειροτονημένοις ὑπὸ τοῦ Θεοῦ], nouă, care am mâncat împreună și am băut împreună [cu] El, după învierea Lui din morți. Și ne-a poruncit nouă să propovăduim poporului și să mărturisim că Acesta este Cel care este rânduit de către Dumnezeu Judecătorul viilor și al morților [Κριτὴς ζώντων καὶ νεκρῶν]. [Cu] Acesta toți Profeții mărturisesc, iertarea păcatelor să ia prin numele Său tot cel care crede întru El” [F. Ap. 10, 34-43, BYZ]. Și pe când aceștia ascultau aceste cuvinte ale Sfântului Petros, „Duhul Sfânt a căzut peste toți cei care ascultau cuvântul [ἐπέπεσεν τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον ἐπὶ πάντας τοὺς ἀκούοντας τὸν λόγον]” [F. Ap. 10, 44, BYZ]. Primind și ei harul Duhului Sfânt ca și Sfinții Apostoli.

Împreună cu Sfântul Petros erau și credincioși tăiați-împrejur, adică credincioși proveniți dintre evrei. Și ei „au fost uimiți [ἐξέστησαν]…că și peste neamuri s-a turnat darul Sfântului Duh [ὅτι καὶ ἐπὶ τὰ ἔθνη ἡ δωρεὰ τοῦ Ἁγίου Πνεύματος ἐκκέχυται]” [F. Ap. 10, 45, BYZ].

Pentru că la Cincizecime și ei primiseră același dar al Duhului Sfânt! Fiindcă „s-a făcut deodată [ἐγένετο ἄφνω], din cer [ἐκ τοῦ οὐρανοῦ], sunet ca venind suflare puternică [ἦχος ὥσπερ φερομένης πνοῆς βιαίας], și a umplut toată casa unde erau șezând [καὶ ἐπλήρωσεν ὅλον τὸν οἶκον οὗ ἦσαν καθήμενοι]. Și s-au arătat lor [Καὶ ὤφθησαν αὐτοῖς], împărțite [διαμεριζόμεναι], limbi ca de foc [γλῶσσαι ὡσεὶ πυρός], și a șezut câte una pe fiecare [dintre] ei [ἐκάθισέν τε ἐφ᾽ ἕνα ἕκαστον αὐτῶν]. Și au fost umpluți toți de Duhul Sfânt [Καὶ ἐπλήσθησαν ἅπαντες Πνεύματος Ἁγίου] și au început a grăi [în] alte limbi [καὶ ἤρξαντο λαλεῖν ἑτέραις γλώσσαις], precum Duhul le da lor a grăi [καθὼς τὸ Πνεῦμα ἐδίδου αὐτοῖς ἀποφθέγγεσθαι]” [F. Ap. 2, 2-4, BYZ].

Și dacă cunoști, din tine însuți, prezența și lucrarea Duhului Sfânt, adică a slavei Dumnezeului nostru treimic, care coboară de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt în viața celor credincioși, atunci o poți vedea și în viața și în cuvintele altora. Pentru că Duhul Sfânt ne luminează spre a înțelege lucrarea Sa din noi și din confrații noștri întru credință, după cum ne luminează cu privire la falsa spiritualitate a celorlalți. Pentru că de la El știm să deosebim experiențele bune de cele rele, înșelătoare.

De aceea, iubiții mei, numai în Biserică primim slava lui Dumnezeu și numai aici putem înțelege care sunt experiențele mântuitoare și care sunt cele eretice și păgâne! Pentru că nu orice spiritualitate are de-a face cu Dumnezeu, ci numai cea care izvorăște din El în persoana noastră. Și Dumnezeu locuiește în Sfinții Lui prin slava Sa și în toți cei credincioși ai Săi și ne călăuzește pe toți în viața de sfințenie. Pentru că viața de sfințenie e viața cu Dumnezeu, pe care o putem trăi numai aici, în Biserica Sa, în Biserica Cincizecimii.

Credincioșii dintre neamuri au crezut predica Sfântului Petros și darul Duhului Sfânt a coborât în ei. Credincioșii dintre evrei, Apostolii Săi, îl primiseră la fel, în mod extatic, ca și cei din Chesaria Palestinei. Apoi, Sfântul Petros a propovăduit evreilor [F. Ap. 2, 14-36], care erau uimiți și se minunau de ceea ce se petrecea [F. Ap. 2, 7]. Și le-a spus că acum, la Cincizecime, s-au împlinit cuvintele Sfântului Profet Ioil, pentru că Dumnezeu a turnat din Duhul Său în tot trupul [F. Ap. 2, 16-17]. După care le-a vorbit despre Hristos și despre relația Lui cu Tatăl și cu Duhul Sfânt [F. Ap. 2, 22-36]. Căci „Dumnezeu L-a înviat [pe Hristos], dezlegând durerile morții” [F. Ap. 2, 24, BYZ] pentru noi. Pentru că „nu a fost lăsat sufletul Său întru Iad [οὐ κατελείφθη ἡ ψυχὴ Αὐτοῦ εἰς ᾍδου], nici trupul Său să vadă stricăciunea [οὐδὲ ἡ σὰρξ αὐτοῦ εἶδεν διαφθοράν]. [Căci] pe Acest Iisus Dumnezeu L-a înviat, Căruia noi toți Îi suntem martori. Așadar, înălțându-Se [cu] dreapta lui Dumnezeu, și făgăduința Sfântului Duh luând de la Tatăl, l-a turnat pe acesta[7] pe care acum voi îl vedeți și auziți. […] Așadar, cu siguranță, să cunoască toată casa lui Israil, că Domn și Hristos L-a făcut pe El Dumnezeu, pe Acest Iisus, pe Care voi L-ați răstignit” [F. Ap. 2, 31-33, 36, BYZ].

Iar cuvintele Sfântului Petros, fiind pline de slava lui Dumnezeu, au străpuns inima [F. Ap. 2, 37] ascultătorilor săi. Și el i-a chemat să intre în Biserică prin cuvintele: „Pocăiți-vă și botezați-vă fiecare [dintre] voi în numele lui Iisus Hristos întru iertarea păcatelor și veți lua darul Sfântului Duh! Căci vouă vă este [dată] făgăduința și copiilor voștri și tuturor celor de departe, pe câți are să[-i] cheme Domnul Dumnezeul nostru” [F. Ap. 2, 38-39, BYZ].

De aceea, că suntem la oraș sau la sat, că suntem de neam bun sau de neam modest, cu toții suntem chemați să intrăm în Biserica lui Dumnezeu. Și pentru aceasta, aici, în Biserică, fiecare trebuie să afle și să înțeleagă învățătura Bisericii pe măsura sa. Căci și copiii și tinerii și maturii și bătrânii trebuie să înțeleagă pe măsura lor învățătura Bisericii.

Dar pentru învățătura Bisericii și noi trebuie să ne ostenim! Căci nu e de ajuns doar ceea ce primim în Biserică în materie de învățătură, nu e de ajuns doar ceea ce putem afla de la Slujbe, ci trebuie să citim învățătura Bisericii acasă, în mod metodic, cu sârguință. De aceea, nu îmi pot imagina un creștin ortodox fără cărți, fără o imensă bibliotecă teologică. În foaie și în format electronic, noi trebuie să avem cărțile, Tradiția Bisericii. Pentru că din ele aflăm ce trebuie să credem și cum trebuie să trăim și cum trebuie să Îi slujim lui Dumnezeu.

Frunzele de nuc ne vorbesc în mod tainic despre limbile ca de foc ale Duhului Sfânt. Dar, mai întâi de toate, fiecare dintre noi trebuie să fim un locaș al Dumnezeului treimic, unde El Și-a coborât slava Lui. Fiecare trebuie să fim o limbă de foc care propovăduiește dreapta credință a Bisericii. Pentru că trebuie să fim mereu aprinși, mereu plini de harul lui Dumnezeu, ca să Îi slujim Lui cu bună credință.

Iar îngenuncherea de astăzi, de la Vecernia Duhului Sfânt, ne învață că purtarea Duhului în noi se face în smerenie și în pace. Pentru că numai cei care stau în pacea lui Dumnezeu și sunt întotdeauna smeriți, simt în ei izvorârea continuă a harului Duhului Sfânt.

La mulți ani tuturor de ziua Bisericii lui Dumnezeu! Astăzi e ziua tuturor celor credincioși, e ziua tuturor celor ortodocși. Pentru că e ziua tuturor membrilor Bisericii Cincizecimii, a Bisericii care a călătorit prin toate secolele până la noi, pentru ca și noi să trăim apostolic, să trăim creștinește, să trăim în slava Duhului Sfânt.

Dumnezeu să ne umple pe toți cu slava Lui, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a Dumnezeului nostru treimic, pentru ca întru slava Lui să ne mântuim noi toți, toți cei credincioși! Amin.


[1] Începută la 8. 14, în zi de miercuri, pe 12 iunie 2019. Soare și nori, 23 de grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Shavuot.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Passover.

[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Shavuot și https://en.wikipedia.org/wiki/Torah.

[5] Se referă la el și la Sfinții Apostoli dimpreună cu el, pentru că toți au fost martorii vieții și ai propovăduirii Domnului.

[6] Pe lemnul Sfintei Cruci.

[7] Harul Duhului Sfânt.

Miheas, cap. 2, cf. LXX

1. Au făcut socotind osteneli și lucrând cele rele în[tru] paturile lor și odată [cu] ziua le săvârșeau pe ele. Pentru că nu au ridicat către Dumnezeu mâinile lor [διότι οὐκ ἦραν πρὸς τὸν Θεὸν τὰς χεῖρας αὐτῶν].

2. Și pofteau câmpuri și jefuiau pe cei orfani și case asupreau. Și jefuiau pe bărbat și casa lui, pe bărbat și moștenirea sa.

3. Pentru aceasta, acestea zice Domnul: „Iată, Eu socotesc asupra neamului acestuia cele rele! Din care nu aveți să ridicați gâturile voastre și nu aveți să mergeți drepți, că[ci] vremea rea este.

4. În ziua aceea, parabola va fi luată împotriva voastră și se va plânge plângere cu vers, zicând: «[Cu] chin am chinuit. Partea poporului meu a fost măsurată cu funia și nu era cel care să-L oprească pe El să Se întoarcă. Câmpurile voastre au fost împărțite».

5. Pentru aceasta nu îți va fi ție aruncând funie cu sorț în adunarea Domnului [βάλλων σχοινίον ἐν κλήρῳ ἐν ἐκκλησίᾳ Κυρίου].

6. Nu plângeți [cu] lacrimi, nici [nu] lăcrimați asupra acestora, că[ci] nu va respinge ocările!

7. Cel care zice: «Casa lui Iacov a urgisit Duhul Domnului [οἶκος Ιακωβ παρώργισεν Πνεῦμα Κυρίου]. Dacă [sunt] acestea, obiceiurile Sale este [sunt]? [Oare] nu sunt cu el cuvintele Sale cele bune și cei Drepți au mers [întru ele]?».

8. Și înaintea poporului Meu a stat împotrivă întru vrajbă. Împotriva păcii sale, pielea sa au jupuit-o, [ca] să ia nădejdea distrugerii războiului.

9. Pentru aceasta, povățuitorii poporului Meu vor fi aruncați din casele desfătării lor. Pentru obiceiurile lor cele rele au fost scoși afară. Apropiați-vă munților celor veșnici [ἐγγίσατε ὄρεσιν αἰωνίοις]!

10. Ridică-te și mergi! Că[ci], pentru necurăție [ἕνεκεν ἀκαθαρσίας], nu îți este ție odihna aceasta. V-ați stricat [cu] stricăciune [διεφθάρητε φθορᾷ].

11. Ați fost prigoniți, nimeni prigonindu-vă. Duhul cel mincinos [πνεῦμα ψεῦδος][1] a stat [ἔστησεν][2] [și] ți-a picurat ție întru vin și îmbătare [ἐστάλαξέν σοι εἰς οἶνον καὶ μέθυσμα]. Și va fi din picătura poporului acestuia [καὶ ἔσται ἐκ τῆς σταγόνος τοῦ λαοῦ τούτου].

12. Adunându-se se va aduna Iacov împreună cu toți. Așteptând voi aștepta pe cei rămași ai lui Israil. Laolaltă voi pune întoarcerea lor [ἐπὶ τὸ αὐτὸ θήσομαι τὴν ἀποστροφὴν αὐτῶν], ca oile în necaz [ὡς πρόβατα ἐν θλίψει], ca turma în mijlocul culcușului lor vor sări dintre oameni [ὡς ποίμνιον ἐν μέσῳ κοίτης αὐτῶν ἐξαλοῦνται ἐξ ἀνθρώπων].

13. Pentru tăietură, înaintea feței lor au tăiat. Și au trecut prin poartă și au ieșit prin ea. Și a ieșit [și] împăratul lor înaintea feței lor”. Iar Domnul îi va povățui pe ei.


[1] Cu referire la un demon.

[2] A stat în tine.

Sfântul Profet Miheas și cartea sa

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Cursuri
de teologie ortodoxă
(vol. 1)

*

Sfântul Profet Miheas și cartea sa

1. Numele său

În grafie greacă, numele Sfântului Profet vechitestamentar este Μιχαίας [Miheas][1] și este pomenit pe 14 august[2]. Pentru că, în grafie ebraică, numele său este ‎מִיכָה [Mikah][3]. Și Mikah e forma prescurtată a numelui  מִיכָיְהוּ [Mikaihu][4], care înseamnă „Cine este ca Yah?”[5]. Iar Yah e forma prescurtată de la Yahweh[6] [יַהְוֶה][7], de la numele lui Dumnezeu. Așadar, numele său înseamnă: „Cine este ca Dumnezeu?”, fiind un nume teoforic. Și numele teoforice sunt cele care poartă în ele numele lui Dumnezeu[8].

2. Despre viața sa

Sfântul Profet Miheas a trăit în Ierusalim între 748-696 î. d. Hr.[9], adică timp de 52 de ani. În timpul împăraților Ioatam [Ἰωαθάμ], Ahaz [Ἀχάζ] și Ezechias [Ἐζεκίας] [Mih. 1, 1, LXX]. A fost din seminția lui Iudas, născându-se în localitatea Μορασθῆ [Morasti][10]. În WTT, locul de naștere al Sfântului Miheas este מֹּ֣רַשְׁתִּ֔י [Moraști] [Mik. 1, 1, WTT]. E vorba de מוֹרֶשֶׁת גַּת [Moreșet Gat], care era un oraș din Iudas, fiind situat în regiunea Șefelah [שְּפֵלָה], între Tel Lakiș și Achziv[11].

Sfântul Miheas a profețit aproape de vremea în care a profețit și Sfântul Isaias și a prevestit distrugerea Samariei[12]. A fost contemporan cu Sfinții Profeți Isaias, Amos și Osie. Iar Sfântul Profet Ieremias, care a profețit la circa 30 de ani după Sfântul Miheas, știa că Miheas a fost din Morasti și că a profețit în timpul lui Ezechias[13].

Sfântul Miheas a fost prins și omorât prin spânzurare în timpul împăratului Ioram [Ἰωράμ]. Rudele sale i-au luat trupul și l-au îngropat în Morasti, în localitatea sa natală[14]. Sfintele sale Moaște au fost aflate, prin descoperire dumnezeiască, în timpul Sfântului Împărat Teodosios cel Mare, dimpreună cu Sfintele Moaște ale Sfântului Profet Amvacum[15].

În Mineiul pe august, ediția 1894, românească, ni se spune că Sfântul Miheas a profețit 84 de ani și a trăit cu 660 de ani înainte de nașterea Domnului. Și el a fost omorât de Ioram, fiul lui Ahaab, prin spânzurare[16].

Sfântul Epifanios al Ciprului, în ΠΕΡΙ ΤΩΝ ΠΡΟΦΗΤΩΝ, ΠΩΣ ΕΚΟΙΜΗΘΗΣΑΝ ΚΑΙ ΠΟΥ ΚΕΙΝΤΑΙ [Despre Profeți: cum au murit și cum au fost îngropați], ne spune că Sfântul Profet Miheas s-a născut în Morati [Μωραθεὶ], din seminția lui Efraim, a fost omorât în timpul lui Ioram, fiul lui Ahaab, și a fost înmormântat la Morati[17].

3. Cartea sa profetică

În LXX, cartea Sfântului Miheas e situată între cea a lui Amos și cea a lui Ioil, pe când în WTT e între Ionah [יוֹנָ֥ה] și Nahum [נַח֖וּם]. În LXX, cartea Sfântului Miheas are 7 capitole, care sunt formate din 105 versete (16 + 13 + 12 + 14 + 14 + 16 + 20). Și Sfântul Miheas „a văzut pentru Samaria și pentru Ierusalim [εἶδεν περὶ Σαμαρείας καὶ περὶ Ιερουσαλημ]” [Mih. 1, 1, LXX], adică a avut vedenie pentru ele. Iar cine are vedenii, acela vede cu adevărat, pentru că primește descoperiri de la Dumnezeu.

Sfântul Miheas a profețit faptul că „Domnul iese din locul Său [Κύριος ἐκπορεύεται ἐκ τοῦ τόπου Αὐτοῦ] și va coborî [καὶ καταβήσεται] și va încăleca peste înălțimile pământului [καὶ ἐπιβήσεται ἐπὶ τὰ ὕψη τῆς γῆς]” [Mih. 1, 3, LXX]. Domnul a ieșit din transcendența Sa, pentru că S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră. El a coborât până la noi, pentru că S-a întrupat și S-a făcut om, dar a rămas nedespărțit de Tatăl și de Duhul după dumnezeirea Lui. În coborârea Lui la noi, El a rămas nedespărțit de Tatăl și de Duhul Sfânt. Pentru că El este Dumnezeu și om.

Fiul a coborât, S-a făcut om, dar, prin înălțarea Sa cu trupul la cer, de-a dreapta Tatălui, El a încălecat peste înălțimile pământului și ale întregii creații.

Coborârea Lui la noi se vede și în Mih. 1, 9: „pentru că a venit până la Iudas și a atins până la poarta poporului Meu, până la Ierusalim”. Domnul a propovăduit în Ierusalim, dar a fost răstignit în afara cetății. Așa după cum El Însuși profețise: „Dar [δὲ], mai întâi [πρῶτον], este de trebuință [ca] El să pătimească multe [δεῖ Αὐτὸν πολλὰ παθεῖν] și să fie aruncat afară de neamul acesta [καὶ ἀποδοκιμασθῆναι ἀπὸ τῆς γενεᾶς ταύτης]” [Lc. 17, 25, BYZ]. Afară din cetate.

Ierusalimul și Samaria apar în 1, 1. Apoi în 1, 5. Apar, deopotrivă, și Iacov și Israil [1, 5; 2, 7; 2, 12; 3, 1; 3, 8 etc]. Bitleemul [Βηθλεεμ] e casa lui Efrata [Εφραθα] [Mih. 5, 1]. În limba ebraică, בֵּית לֶחֶם [Bet Lehem] este Casa Pâinii[18]. Pentru că Pâinea cea adevărată este „pâinea cea vie, care s-a coborât din cer” [In. 6, 51, BYZ], adică Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Tatălui, Care ni Se dă nouă ca Mâncare și Băutură euharistice. Iar אֶפְרָתָה [Efratah] este la 12 kilometri sud de Ierusalim, între Bitleem și Hebron [חֶבְרוֹן][19].

Profeția hristologică de la Mih. 5, 1, în LXX, arată astfel: „Și tu [καὶ σύ], Bitleeme [Βηθλεεμ], casa lui Efrata [οἶκος τοῦ Εφραθα], împuținat ești a fi în[tre] miile lui Iudas [ὀλιγοστὸς εἶ τοῦ εἶναι ἐν χιλιάσιν Ιουδα]. [Dar] din tine Mie Îmi va ieși a fi întru stăpânitor în Israil [ἐκ σοῦ Μοι ἐξελεύσεται τοῦ εἶναι εἰς ἄρχοντα ἐν τῷ Ισραηλ] și ieșirile Lui [sunt] dintru început, din zilele veacului [καὶ αἱ ἔξοδοι Αὐτοῦ ἀπ᾽ ἀρχῆς ἐξ ἡμερῶν αἰῶνος]”.

Când Irodis a vrut să știe unde are să Se nască Hristos [Mt. 2, 4], arhiereii și cărturarii i-au spus: „Ἐν Βηθλεὲμ τῆς Ἰουδαίας [În Bitleemul Iudeii]” [Mt. 2, 5, BYZ]. Pentru că știau de la Sfântul Miheas. Iar Domnul este Stăpânitorul tuturor popoarelor și nu doar al Israilului! Însă El S-a născut după umanitatea Sa în Israil, iar ieșirea Lui este întruparea Sa. Dar când Sfântul Miheas vorbește, în același loc, la 5, 1, despre „ieșirile Lui” de la începutul creației, se referă la revelațiile Sale față de Sfinții Lui. Căci începând cu Sfinții Protopărinți Adam și Eva, Domnul S-a descoperit Sfinților Lui în mod extatic. El le-a vorbit în slava Lui și i-a învățat cele ale Sale.

Sintagma „pământul lui Nevrod [τὴν γῆν τοῦ Νεβρωδ]” apare în Mih. 5, 5, LXX. Prima apariție textuală în LXX a lui Nevrod e în Fac. 10, 8. Are 4 apariții textuale în LXX: Fac. 10, 8; 10, 9; I Cron. 1, 10 și Mih. 5, 5.

În Fac. 10, 8, LXX ni se spune: „Iar Hus a născut pe Nevrod [Χους δὲ ἐγέννησεν τὸν Νεβρωδ]. [Și] acesta a început a fi uriaș pe pământ [οὗτος ἤρξατο εἶναι γίγας ἐπὶ τῆς γῆς]”. În WTT, Nevrod este ‎נִמְרֹ֑ד [Nimrod], iar Hus este Kuș [כ֖וּשׁ] [Bereșit 10, 8]. În VUL, în Fac. 10, 18, avem Nemrod și Chus. KJV a preluat Nimrod și Cush.

Dealurile trebuie să asculte „judecata Domnului [τὴν κρίσιν τοῦ Κυρίου]” [Mih. 6, 2, LXX]. Cei care se cred „înalți”, care se cred „Drepți”, care se cred „verticali” trebuie să se pocăiască și să se pregătească de judecata Domnului. Căci judecata Lui e dreaptă și desăvârșită. Iar „glasul Domnului [în] cetate va fi chemat [φωνὴ Κυρίου τῇ πόλει ἐπικληθήσεται] și va mântui [pe cei care] se tem de numele Său [καὶ σώσει φοβουμένους τὸ ὄνομα Αὐτοῦ]” [Mih. 6, 9, LXX]. Pentru că Domnul îi mântuie în mod personal pe oameni. Și glasul Domnului va fi chemat în cetatea sufletului nostru, pentru ca să ne călăuzească pe noi spre tot lucrul cel bun. Fiindcă mântuirea noastră ține de frica de Dumnezeu, ține de evlavia față de El, ține de relația reală cu El.

În 7, 18, LXX, în antepenultimul verset al cărții sale, Sfântul Miheas întreabă: „Cine [este] Dumnezeu precum [ești] Tu [τίς Θεὸς ὥσπερ Σύ], scoțând nedreptățile [ἐξαίρων ἀδικίας] și covârșind neevlaviile celor rămași ai moștenirii Tale [καὶ ὑπερβαίνων ἀσεβείας τοῖς καταλοίποις τῆς κληρονομίας Αὐτοῦ]?”. Cine este Dumnezeu Preamilostiv ca Tine? Și „nu a ținut întru mărturie urgia Sa [οὐ συνέσχεν εἰς μαρτύριον ὀργὴν Αὐτοῦ], că[ci] voitor de milă este [ὅτι θελητὴς ἐλέους ἐστίν]” [Mih. 7, 18, LXX]. Și simțim mila Lui în fiecare clipă a vieții noastre. Pentru că El ne iartă îndelung și ne așteaptă îndelung îndreptarea noastră.

4. Comentarii patristice la cartea Sfântului Profet Miheas

Sfântul Chirillos al Alexandriei, care e pomenit pe 9 iunie[20], are un comentariu la Sfântul Miheas, publicat în PG 71, col. 639-776. Și aici el spune că Sionul era tipul Bisericii[21]. Că El indica în mod tainic Biserica creștină. Pe când „muntele Domnului [τὸ ὄρος τοῦ Κυρίου]” de la 4, 1 este tot Biserica lui Dumnezeu.

Sfântul Teodoritos al Cirosului are și el un comentariu la Sfântul Miheas: în PG 81, col. 1741-1786. Unde ne spune că Sfântul Miheas a profețit pe când a profețit și Sfântul Osie[22].

Traducerea latină a cărții Sfântului Miheas, făcută de Sfântul Hieronymus, este în PL 28, col. 1043-1050. Pe când comentariul său la Sfântul Miheas, în două cărți, e în PL 25, col. 1151-1230. Pentru Sfântul Hieronymus, numele de Miheas înseamnă smerenie [humilitas][23], pe când Morasthi înseamnă moștenitor [haeredem][24]. A doua carte a comentariului său începe de la Mih. 4, 8[25].

Ephrata înseamnă cel care vede[26] sau purtător de rod[27]. Căci cel care vede prin slava lui Dumnezeu, acela e purtător de Dumnezeu. Pentru că are în sine roadele cele duhovnicești ale virtuților.

Balac înseamnă lins, pe când Moab: apa părintească[28]. Balaam înseamnă poporul este deșert, pe când Beor înseamnă în piele. Galgala înseamnă învolburat[29]. Ebraicul Ammi înseamnă poporul meu[30], pe când Tiros înseamnă fortificație[31]. Pentru că Sfântului Cuvios Hieronymus îi plăcea să explice numele din Scriptură, așa după cum îmi place și mie.


[1] Cf. Miheas 1, 1, LXX.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/370/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. Mikah 1, 1, WTT.

[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Micaiah și https://he.wikipedia.org/wiki/מיכיהו_בן_ימלה.

[5] Philip Peter Jenson, Obadiah, Jonah, Micah. A Theological Commentary, in col. Library of Hebrew Bible/ Old Testament Studies, vol. 496, Pub. T & T Clark, New York, London, 2008, p. 103.

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jah.

[7] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Tetragrammaton.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Theophoric_name.

[9] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/370/sxsaintinfo.aspx. [10] Ibidem.

[11] Cf.  https://en.wikipedia.org/wiki/Moresheth-Gath, https://en.wikipedia.org/wiki/Shfela, https://en.wikipedia.org/wiki/Tel_Lachish și https://en.wikipedia.org/wiki/Achziv.

[12] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/370/sxsaintinfo.aspx.

[13] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Micah_(prophet).

[14] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/370/sxsaintinfo.aspx.

[15] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-prooroc-miheia.

[16] Mineiul lunii august, ed. BOR 1894, p. 154.

[17] PG 43, col. 408.

[18] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Bethlehem.

[19] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Efrat și https://en.wikipedia.org/wiki/Hebron.

[20] Ziua când am scris acest curs. Astăzi e 9 iunie 2019, o zi de duminică, cu mult soare.

[21] PG 71, col. 644.

[22] PG 81, col. 1741.

[23] PL 25, col. 1151.

[24] PL 25, col. 1152.

[25] PL 25, col. 1190.

[26] PL 25, col. 1197.

[27] PL 25, col. 1198.

[28] PL 25, col. 1209.

[29] PL 25, col. 1209.

[30] PL 25, col. 1213.

[31] PL 25, col. 1224.