Iubiții mei[1],
începutul relației cu Dumnezeu este teologia Lui. Cine pornește de altundeva decât de la teologia Lui va avea multe carențe în viața lui de credință, va fi un extremist, pentru că nu va ști cine este El. Pentru că atunci când vrei să știi cine este Dumnezeul tău și începi să citești mult despre El și despre voia Lui cu noi, atunci te îndrăgostești iremediabil de El. Și dacă te îndrăgostești de Dumnezeul tău, de Dumnezeul tuturor, de Dumnezeul mântuirii noastre, atunci crezi orice afirmație a Lui și înfăptuiești orice poruncă a Lui. Pentru că tu te raportezi la El, la Dumnezeul treimic, și nu la poruncile Lui rupte de El.
Ce i-a spus Domnul, în esență, celui πλούσιος σφόδρα [foarte bogat] [Lc. 18, 23, BYZ]? I-a spus: „Urmează-Mi Mie [ἀκολούθει Μοι]!” [Lc. 18, 22, BYZ]. Fii oriunde cu Mine! Și dacă el ar fi împlinit poruncile Lui și ar fi fost îndrăgostit de Dumnezeu în mod iremediabil, atunci ar fi mers imediat cu El. Pentru că așa fac îndrăgostiții: uită toate și pleacă unul după altul! Tânăra îndrăgostită își uită părinții, casa, prietenii și pleacă după el, după iubitul ei. Tânărul îndrăgostit face totul posibil pentru ca să fie cu iubita lui și pentru ca iubita lui să aibă de toate. Unii fură, mint, omoară pentru iubire, fac toate păcatele pentru iubire, pentru iubirea lor, pentru că vor neapărat să fie cu celălalt. Și de ce vor să fie cu celălalt? Pentru că celălalt înseamnă totul pentru ei!
Însă, dacă așa stă treaba cu oamenii, dacă iubirea unuia pentru altul e atât de puternică, cât de puternică este iubirea pentru Dumnezeu? Și cât de puternică este o vedem în viețile tuturor Sfinților, când ei nu s-au uitat la nimic al lor, când nu s-au uitat nici la viața lor și au trăit și au murit pentru El. Pentru că iubirea aceasta dumnezeiască pentru Dumnezeu, această sfântă iubire, ne face să renunțăm la toate pentru El, pentru că nimic nu merită în locul Lui. Nimic nu ne împlinește, nimic nu poate înlocui iubirea noastră pentru Dumnezeu. Căci atunci când Îl cunoști pe El și Îl iubești pe El și El ți se descoperă ție în mod personal, atunci te îndrăgostești pentru veșnicie de Dumnezeul nostru, de Cel Preafrumos și Preasfânt. Pentru că El nu are termeni de comparație cu nimeni și cu nimic. El este incomparabil, El este unic, El e mai presus de toate și umple toate, El ne cucerește cu totul întreaga noastră ființă. Pentru că în iubirea pentru El ne împlinim cu totul întreaga noastră ființă, căci El ne umple cu totul de slava Lui, dându-ne să trăim iubirea pentru El la cote inexprimabile. Simțirea iubirii Lui în vederile Sale cele dumnezeiești pe care ni le dăruie și în luminările Sale cele pentru noi e doborâtoare. O simți atât de mult și atât de intens încât crezi că o să mori din cauza simțirii iubirii Lui revărsate în noi.
Și când ai o asemenea iubire în tine, nu te mai uiți la ce ai și cine ești, pentru că tu ești cu totul al Lui. Și când Domnul îți spune să Îl urmezi și în clipa asta, azi, într-o anume lucrare, tu Îl urmezi, pentru că El îți spune în fiecare clipă ce să faci.
Căci asta înseamnă urmarea lui Hristos în viața noastră: urmarea Lui în orice clipă! Dacă El te luminează acum, în clipa de față, să faci o anume faptă bună, să începi un anume proiect teologic, o anume slujire, o anume făgăduință, atunci trebuie să o începi. Și dacă o începi, atunci asculți de glasul Lui! Pentru că El ne călăuzește în fiecare clipă în viața noastră și, dacă ascultăm glasul Lui, voia Lui cu noi, atunci mergem bine în viața noastră, pentru că Îi urmăm Lui. Mergem după El și nu după noi, nu după alegerile noastre!
Dar ca să fii luminat de Dumnezeu în orice clipă, trebuie să știi cine este El. Trebuie să înveți teologia Lui, adică voia Lui cu întreaga existență. Trebuie să știi cine e, ce a făcut El, ce face și ce va face cu noi. Trebuie să le știi pe toate din scrierile sfinte ale Bisericii. Pentru că te îndrăgostești de Dumnezeu numai dacă afli tot adevărul Lui, toată voia Lui, toată frumusețea adevărului și a faptelor Lui.
Însă leneșii și autosuficienții nu citesc teologie, nu se nevoiesc cu învățarea voii lui Dumnezeu și de aceea sunt extremiști în viața lor. Au diverse mofturi, apucături, repulsii neortodoxe. Pentru că nu au echilibrul cunoașterii profunde a lui Dumnezeu. Ei citesc ce vor, când vor, termină repede studiul. Însă studiul lui Dumnezeu nu se termină niciodată! Trebuie să știi teologie biblică, dogmatică, canonică, liturgică, istorică, iconografică, aghiologică, trebuie să știi tot ce spune Biserica. Fiecare zi e pentru studiu! Te trezești din somn, te rogi, treci la studiu! Citești pe unde poți, când poți, tot ce poți, dar crești pe fiecare zi în cunoașterea lui Dumnezeu. Și dacă crești în cunoașterea Lui și în evlavia față de El, crești în iubirea Lui. Și atunci nimeni nu te mai convinge cu basme, nimeni nu te mai poate scoate din calea ta cu amenințări, pentru că tu ești al lui Dumnezeu, tu știi cine este El, pentru că Îl ai pe El în tine prin slava Lui cea veșnică.
Citești mereu voia Lui și te umpli de iubirea Lui. Și pe fiecare zi te afunzi în pace, în curăție și sfințenie și nu în lupte interioare cu oamenii. Pentru că nu oamenii conduc lumea, nici demonii n-o conduc, ci Dumnezeu Însuși o conduce, dimpreună cu Sfinții și cu Îngerii Lui. Și dacă crezi în El nu te mai interesează conspirațiile globale, nici cataclismele posibile, nu te mai smintesc atrocitățile de tot felul, pentru că ai convingerea abisală că toate se fac din voia Lui și numai din voia Lui. Iar voia Lui e mai presus de orice înțelegere a noastră. Voia Lui nu e ca voia noastră. Și voia Lui ne devine tot mai clară nu pe măsură ce ne războim cu El și cu oamenii, ci pe măsura iubirii noastre pentru El și pentru oameni. Căci iubirea ne deschide ochii tot mai mult și ne face să vedem abisal. Iubirea nu ne adoarme, ci ne trezește! Ne trezește la relația reală cu Dumnezeu și cu oamenii, în care fiecare cuvânt și gest contează.
Ce înseamnă să fii foarte bogat? Cât trebuie să ai ca să fii foarte bogat, extrem de bogat? Trebuie să ai tot pământul, tot universul ca să fii nespus de bogat? Și ce faci cu toată bogăția asta dacă îți este exterioară, e lângă tine și în tine ești gol? Cum punem bogăția din afara noastră în noi înșine? O punem așa cum ne-a spus Domnul duminica trecută: prin îmbogățirea în El [Lc. 12, 21]. Când dărui tot ceea ce ai și te dărui și pe tine în fiecare clipă, atunci introduci pe cele din afară în tine însuți. Pentru că dăruirea a toate, dimpreună cu dăruirea de sine, înseamnă umplere a ta de slava Lui.
Cei care sunt Monahi sau Monahii și care cred că au lăsat toate pentru Domnul dacă sunt acolo, la Mănăstire, nu le-au lăsat pe toate cu adevărat. Pentru că pe fiecare zi trebuie să renunți la toate și la tine însuți dimpreună cu toate. De aceea, adevărații Monahi și adevăratele Monahii se nasc în fiecare clipă și nu atunci când se făgăduiesc lui Dumnezeu. Atunci e începutul, ca și pentru noi, Mirenii, Botezul. Dar noi, ca să fim creștini, ca să fim următorii lui Dumnezeu cu adevărat, trebuie să actualizăm Botezul nostru în fiecare clipă, adică totala noastră lepădare de Satanas, de vrăjmașul mântuirii noastre, și totala noastră alipire de Dumnezeul mântuirii noastre. Căci dacă ne mântuie doar Botezul sau făgăduințele monahale din trecut, fără o actualizare zilnică a lor în viața noastră, înseamnă că viața creștină n-are niciun conținut actual. Și, pentru mulți, în mintea lor, creștin înseamnă doar că a fost botezat odată, când era mic și că mai vine și el câteodată la Biserică, dar azi, acum, el trăiește indiferent religios. Pentru că nu se sfințește pe fiecare zi, nu se roagă pe fiecare zi, nu citește teologie pe fiecare zi, nu respiră pe fiecare clipă cu Dumnezeu. Și tocmai de aceea, când vorbești cu ei despre voia lui Dumnezeu, ei nu se raportează la El, ci la vreo spusă a Lui și o împlinesc cum vor, fără să caute consecințele reale ale împlinirii voii Lui.
Dar când Îl iubești pe El, pentru că Îl cunoști din tine însuți, împlinirea voii lui Dumnezeu înseamnă o lucrare cu consecințe continue în viața ta, pentru că El te curățește, te luminează și te sfințește prin fiecare rugăciune, slujire, milostenie, ascultare a Lui. Iubiți-vă unii pe alții sau iubiți pe vrăjmașii voștri, nu sunt porunci oarecare ale Lui sau ele nu se gândesc rupte de El. Ci, pentru că sunt plin de iubirea Lui, eu iubesc cu iubire sfântă pe toți oamenii și mă rog pentru ei și îi iert pe toți cei care se luptă cu mine, pentru că iubirea Lui mă învață din mine însumi să fac asta și mă umple de multă pace și bucurie și încredințare dumnezeiască. De aceea, porunca Lui de a posti nu e o corvoadă pentru mie, pentru că, trăind-o, mă umplu de curăția și de sfințenia Lui. Porunca Lui de a nu-i judeca pe oameni nu e o corvoadă pentru mine, căci, împlinind-o, ea mă umple de pace și de multă înțelegere. Tot la fel, când împlinesc porunca de a nu desfrâna, ea nu e o calamitate pentru mine, pentru că mă umplu de curăția și de sfințenia Lui. Căci toate poruncile Lui mă duc la El, mă fac să Îl iubesc tot mai mult și mai mult pe fiecare clipă și, în același timp, poruncile Lui mă fac tot mai mult ca El Însuși. Pentru că mișcările mele interioare sunt tot mai mult ca ale Lui, tot mai dumnezeiești și nu pătimașe.
Și când El îți spune să Îi urmezi Lui, atunci nu te mai uiți la nimic, pentru că iubirea pentru El e toată viața ta. Și din iubire pentru El tu faci toate și rabzi toate și le slujești tuturor, pentru ca toți să se bucure de aceeași binecuvântare sfântă ca tine.
Nu, nu, nu! Nu averile sunt problema noastră, ci marea noastră problemă e neiubirea. Nu averile nu ne lasă să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, ci neiubirea noastră. Căci atunci când nu iubești, ești alipit de lucruri, pe când atunci când iubești, ești alipit de oameni și de Dumnezeu. Dar alipirea pătimașă de oameni nu are nimic de-a face cu alipirea dumnezeiască de Dumnezeu. Căci într-o altă parabolă a Lui, iubirea pentru soție a fost mai importantă decât iubirea pentru Dumnezeu [Lc. 14, 20]. Și o astfel de iubire e una bolnavă, e una pătimașă. Pentru că iubirea reală, sfântă, pentru soția ta, e o iubire care are la fundamentul ei iubirea pentru Dumnezeu. Tocmai pentru că Îl iubești pe El și El te-a învățat să iubești oamenii, iubirea ta pentru soția ta e una curată, e una sfântă, pentru că ea nu Îl exclude pe Dumnezeu. Și când faceți copii, iubirea pentru copii nu exclude iubirea pentru Dumnezeu, căci copiii sunt tocmai rezultatul iubirii de oameni, al acelei iubiri pe care Dumnezeu v-a învățat.
De aceea ne spune Domnul: „Cel care iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine [ὑπὲρ Ἐμε], nu este vrednic de Mine [οὐκ ἔστιν Μου ἄξιος]; și cel care iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine [ὑπὲρ Ἐμε], nu este vrednic de Mine” [Mt. 10, 37, BYZ]. Cu atât mai mult cine iubește ceva din lumea asta, un lucru material, o funcție, un privilegiu, mai mult decât pe El, nu este vrednic de El, de iubirea Lui, pentru că nu Îl iubește pe El mai presus de toate.
Însă orice virtute dumnezeiască crește în noi în fiecare clipă. Iubirea, credința, nădejdea, răbdarea, pacea, bucuria, curăția, sfințenia cresc pe fiecare clipă în noi înșine, dacă le lucrăm, dacă le voim, dacă le iubim. Iubirea pentru soție, pentru copii, pentru slujirea lui Dumnezeu crește în fiecare zi, pentru că mereu facem câteva ceva pentru iubirea noastră. Nu le dăm copiilor doar azi să mănânce, ci le dăm în fiecare zi. Nu ne iubim soția doar când ne culcăm cu ea sau când îi facem un cadou, ci prin orice lucru pe care îl facem pentru ea și pentru familia noastră. Ne iubim prietenii prin orice cuvânt și faptă pe care le facem în viața lor și prin toată rugăciunea și fidelitatea față de ei. Și pacea crește în noi din rugăciunea pentru toți și din iertarea tuturor. Și răbdarea crește în noi prin iubirea față de toți și prin nerăzbunarea noastră. Și curăția crește în noi prin toată abținerea de la păcat și de la toată răutatea. Și tot binele lui Dumnezeu crește neîncetat în noi, adică virtuțile Sale cele dumnezeiești, dacă Îl cunoaștem pe El cu adevărat și dacă Îl iubim pe El din toată ființa noastră și dacă suntem plini de slava Lui.
Așadar, iubiții mei, formalismul religios, adică a te face că ești creștin, dar a nu trăi creștinește, nu ne ajută. Pentru că toată viața noastră creștină trebuie să ne facă Sfinți și nu farisei. Impostorii religioși îți arată faptele lor, ce fac ei după mintea lor și prin care cred că sunt „superiori” altora. Însă viața creștină e ce face Dumnezeu în tine, pentru că tu Îl urmezi pe El neîncetat. Dacă vrei să arăți ceva, atunci arată-L pe Dumnezeu din tine, arată că ești intimul Lui cu adevărat, din cele pe care El le face în viața ta. Căci cuvintele tale despre tine, lauda ta, e vană, e fără rost. Dar când El Își revarsă darurile Sale în tine și tu ai lucruri de la El, care confirmă viața ta cu El, atunci ești bogat în Dumnezeu, în prietenia cu El și nu în vorbe.
Mulți detestă moralismul nostru, excesul nostru de vorbe, pentru că simt că vorbele noastre spoliază sfințenia, pe când faptele noastre sunt rele. Dar, în același timp, se bucură să găsească oameni ai Bisericii falși, mincinoși, pentru ca să își îndreptățească păcatele lor. Pentru că își zic că și ei, cei ai Bisericii, păcătuiesc la fel, nefiind nicio diferență între aceia și ei. Numai că diferențele dintre noi și ceilalți sunt enorme…Și tocmai pentru aceea că Dumnezeu ne schimbă în fiecare zi. Pe unii mai puțin, pe alții mai mult, pe fiecare după viața lui. Dar ne schimbă! Și schimbarea noastră interioară, continua noastră schimbare e pentru că ne dăm pe noi înșine Lui. Că ne închinăm Lui întreaga noastră viață.
Mult spor în tot ceea ce faceți! Dumnezeu să vă întărească în toate cele bune și să vă bucure dumnezeiește! Amin!
[1] Începută la 7. 50, în zi de miercuri, pe 22 noiembrie 2023. Plouă, 8 grade, vânt de 11 km/ h.
