Teologie pentru azi

Iubiții mei[1],

Catedrala e mai întâi în sufletul nostru, apoi apare în carte! Ea e mai întâi o taină, luminată de Dumnezeu, apoi o bucurie publică. Căci Catedrala Teologie pentru azi, la 15 ani de la punerea temeliei sale electronice, trece în mod continuu de la starea de proiect la cea de realitate eclesială. Cu harul lui Dumnezeu, în 2021, am publicat 9 cărți:

Bucuria de Dumnezeu (vol. 1) (255 pagini),

Istoria literaturii române (vol. 5) (452 pagini),

Vorbiri de Facebook (vol. 7) (621 pagini),

Vorbiri de Facebook (vol. 8) (594 pagini),

Istoria literaturii române (vol. 6) (910 pagini),

Praedicationes (vol. 17) (603 pagini),

Twitter pentru azi (vol. 9) (342 pagini),

Cartea Sfântului Profet Daniil (107 pagini),

Vorbiri de Facebook (vol. 9) (478 pagini).

Adică 4.362 de pagini de carte a însemnat 2021! Și ele s-au alăturat la cele 15. 901 articole de pe TPA și la cele 15. 161 comentarii infrapaginale. Iar pe Facebook, pe Messenger și pe Twitter, și de anul acesta și pe Instagram, prezența mea înseamnă dialog asumat. Pentru că a dialoga înseamnă a te interesa în mod real viețile oamenilor. Și cum să nu mă intereseze viețile oamenilor, dacă eu scriu și public zilnic pentru oameni, pentru binele lor real? Căci binele real al oamenilor e mântuirea lor. Și prin cărțile mele și ale soției mele, noi ajutăm zilnic la acest bine real: la mântuirea oamenilor. Pentru că îi învățăm pe oameni ceea ce îi personalizează și nu ceea ce îi distruge interior.

Anul 2021 a fost un an pașnic și împlinitor pentru mine. Unul în care am scris și tradus mult, în care am citit, în care am dialogat, în care m-am odihnit duhovnicește și trupește, în care am editat, în care m-am bucurat tot mai mult de roadele specializărilor noastre. Căci binele, înmulțit zilnic, se face un izvor de viață în tine însuți. Ceea ce am început și continuat în acest an se va vedea în anii următori. Viitoarele noastre apariții editoriale vor avea amprenta acestei împliniri pe care o trăim acum. Pentru că munca la o carte e munca la tine însuți. E construire de sine. Și cu cât ești mai atent, mai clar pentru vederea adevărului, pe atât adevărul te umple și te împlinește.

Publicând primul volum din Bucuria de Dumnezeu, am început să public opera mea liturgică. Pentru că acolo am rugăciune, imnografie, Acatiste, Slujbe. Am dus mai departe, prin volumele 5 și 6, Istoria literaturii române, opera fundamentală a soției mele de critică literară din perspectivă teologică. Cele 4 cărți scrise pe Facebook și Twitter, la interacțiunea cu publicul cititor, și al 17-lea volum de Predici subliniază faptul că avem nevoie de un dialog real pentru a ne cunoaște și pentru a ne ajuta reciproc pe calea mântuirii. Iar Cartea Sfântului Profet Daniil continuă traducerile din LXX ale Dumnezeieștii Scripturi, pentru că trebuie să știm cu adevărat care e textul Scripturii. Cum arată el și ce taine dumnezeiești ne învață.

Și a traduce înseamnă a vedea textul din fața ta, așa după cum a fotografia înseamnă a avea ochiul plin de ceea ce vezi. Când citești o pagină tradusă sau când vezi o fotografie, o Icoană sau un tablou, vezi produsul finit, terminat, vezi opera pusă înaintea ta. Dar cel care le face, care le lucrează, a trecut prin el cartea, Icoana, imaginea pentru a ți le dărui. A vedea sau a citi ceva ține de dăruirea de sine a autorului. Și la revelarea aceasta de sine tu participi cu ochii tăi, cu mâinile tale, cu întreaga ta ființă, dacă vii și vezi, dacă vii și citești, dacă vii și atingi tabloul, sculptura, cartea, omul…

Ca să întâlnești pe cineva trebuie să mergi spre el. Ca să înțelegi pe cineva trebuie să îți asumi asceza prieteniei. Adică această mergere interioară continuă spre el și cu el, pentru a-l înțelege pe el și pentru a te înțelege și mai bine. Venirea dumneavoastră continuă spre noi doi, spre mine și spre soția mea, spre ceea ce noi punem înaintea dumneavoastră, este o asumare a ascezei prieteniei. Pentru că vreți să știți ce urmează, ce se mai petrece, ce vom mai publica. Și dacă urmărești pe cineva cu prietenie, atunci vrei să știi ce urmează.

Dar când te legi interior de cineva cu o prietenie mare și te bucuri să îl vezi continuu, atunci și tu ești mereu altul. Pentru că te bucuri să crești în cunoașterea și în aprecierea celui pe care îl iubești, îl respecți, îl cinstești pentru ceea ce face. Și creșterea ta în cunoaștere și în iubire e o zidire de sine, pentru că te personalizează. Iar ceea ce te personalizează, nu te face un fanatic, ci un om social, care știe să dialogheze, care știe să fie prieten.

Relațiile care te fanatizează, acelea te radicalizează. Iar radicalizarea te desparte de oameni, pentru că tu alegi să mergi de unul singur pe un culoar foarte îngust. Însă relațiile sociale reale trebuie să înglobeze întreaga realitate și nu doar o parte din ea. Prietenii reali pot discuta orice subiect. Dar discuția aceasta sinceră înseamnă asumarea a ceea ce spui. Înseamnă a avea o perspectivă clară asupra vieții. Poți discuta orice subiect, dacă subiectul are de-a face cu tine. Și poți discuta un subiect anume, dacă el e cunoscut și de celălalt.

Tocmai de aceea, cel mai adesea vorbim despre viața noastră, despre profesia noastră, despre ce se întâmplă cu țara și cu lumea noastră. Luăm pulsul vieții și al istoriei din perspectiva vieții pe care o trăim și a modului în care înglobăm în noi cunoașteri diverse des- pre realitatea din jurul nostru. De cât de mult putem cuprinde din realitatea cotidiană, depinde și profunzimea răspunsurilor noastre despre lumea de azi. Pentru că răspunsurile noastre sunt cât implicarea noastră în lumea în care trăim.

Emisiunile de divertisment sau cele de știri ne spun adevăruri brutale, dar decupate despre lumea noastră. Ele ne spun despre frânturi de realitate. Dar noi știm și ceea ce se petrece dincolo de ele! Noi știm că oamenii sunt în măsura în care aleg să creadă sau să nu creadă în Dumnezeu. Cel care a violat, a omorât, a furat, a ajuns la închisoare nu este finalul poveștii de viață! După cum nu e finalul nici cel care azi stă în lene ca într-un fotoliu și nu așteaptă nimic de la el și de la viață. Omul e mai mult decât ceea ce a făcut ieri sau decât a făcut acum 10 minute. Pentru că omul se poate schimba! A-l ajuta pe om înseamnă a-l convinge că se poate schimba în bine.

Și cum putem să îi convingem pe alții de această schimbare minunată din viața noastră? Prin ceea ce facem noi în noi înșine și în văzul celorlalți! Dacă și noi am fost păcătoși, dacă și noi am greșit mult, dar ne-am schimbat viața noastră împreună cu Dumnezeu și acum arătăm aceste schimbări bune ale vieții noastre, atunci și alții pot să trăiască aceste minuni ale lui Dumnezeu în viața lor. Mărturia credinței e încredere bună pentru toți oamenii. Și pe fiecare zi, vorbind și bucurându-ne de viața noastră cu Dumnezeu, vestim tuturor că bucuria e pentru toți. Și bucuria lui Dumnezeu e pentru toți oamenii, pentru că pocăința și întoarcerea la Dumnezeu sunt pentru toți. Căci Dumnezeu ne dorește pe toți a-I Lui, pentru ca să ne bucurăm veșnic împreună cu El.

În cei 15 ani de zile, perspectiva față de mediul online s-a schimbat în mod fundamental. S-a trecut pragul reticenței față de nou. Și atât Bisericile, cât și Bibliotecile, Muzeele, Instituțiile culturale și de divertisment, Firmele și Asociațiile de tot felul, dar mai ales oameni de tot felul au venit masiv în online. Și nu doar în treacăt sau ocazional, ci creând spații de online personalizate. Fapt pentru care, acum onlineul nu mai e „doar pentru tineri”, așa cum era la început, ci e pentru orice instituție, pentru orice afacere și pentru orice persoană care vrea să aibă un punct de vedere, care vrea să creeze ceva, care vrea să dăruie ceva. Facturile online, cumpărăturile online, discuțiile online, consumul de divertisment și de carte și de știri sunt modul de a fi al lumii noastre, pentru că telefonul mobil e noul computer portabil.

Prețurile mici pentru conexiunea la online a democratizat onlineul până la banalizare. Putem uploada și downloada lucruri într-o manieră rapidă, pentru că România ocupă locul 6 în lume la viteza onlineului, după Singapore, Hong Kong, Monaco, Elveția și Thailanda[2]. De aceea, a scrie, a propovădui, a fi cunoscut în online înseamnă a crea zilnic online. Și oamenii consumă creație online și creează tot mai mult în online, pentru că acest lucru te face cunoscut, te binedispune, te împlinește la costuri foarte mici. Și pentru că acum poți scrie și poți vorbi live și te poți exprima de oriunde ai conexiune la online.

Masa de scris s-a mutat pe telefon, iar telefonul ne asigură legătura noastră cu spațiul nostru online, care e a doua noastră casă, și în care putem fi percepuți la reala noastră valoare. Și dacă veniți aici, pe Teologie pentru azi, înseamnă a intra în sufletul nostru, pentru că aici aveți toate informațiile necesare pentru a ne înțelege în mod real.

Pentru că onlineul nostru explică, de fapt, ceea ce întâlnirea noastră offline, de pe stradă, nu poate explica: profunzimea vieții noastre interioare. Putem vorbi câteva minute pe stradă sau online, la telefon sau video, dar dacă vrei să ne cunoști, atunci trebuie să ne citești. Pentru că tot ceea ce am publicat noi e o hartă interioară a noastră. Și, dacă o parcurgi, ne vei înțelege în trăirile noastre cele mai profunde și în aspirațiile vieții noastre. După care putem vorbi detaliat despre una sau alta, pentru că avem, aici, începutul întâlnirii dintre noi.

Căci împlinirea reală a vieții noastre, iubiții mei, este munca de zi cu zi. Catedrala crește în fiecare zi pentru că la ea se muncește în fiecare zi. Și muncim pe fiecare zi, pentru că munca noastră duhovnicească și științifică ne umple de toată bucuria și de toată împlinirea de care avem nevoie. Și ne simțim bine să dăruim, să dăruim în continuu, pentru că ne bucurăm să Îl slăvim pe Dumnezeu în continuu, pe Cel care ne umple de puterea de a lucra continuu. Și hrana noastră o facem hrana tuturor, pentru ca toți cei înfometați de adevăr să aibă ce mânca și ce bea și să aibă multă bucurie în ei înșiși.

Colecția noastră de articole online am numit-o Bucuria comuniunii, pentru că acesta e scopul lor: de a aduce adevărul care ne pune la un loc, care ne face comunionali. Biserica este locul real al adevărului comunional. Și Biserica ne spune adevărul despre noi înșine, adică ce păcate și ce virtuți avem, cum arată viața noastră, dar și care e scopul vieții noastre: sfințenia. Și când mergem și ne spovedim, atunci ne mărturisim în mod smerit înfrângerile noastre. Dar, în loc să fim aruncați afară de Dumnezeu, noi ieșim de la Spovedanie plini de adevăr, de întărire duhovnicească, pentru că viața noastră vrem să o zidim pe adevărul Lui. Și când ne spovedim păcatele, noi ne dezlipim de ele, pentru că ele nu sunt adevărul nostru, ci înfrângerile noastre! Ci adevărul nostru e binele, e ceea ce lucrăm cu Dumnezeu și prin care ne împlinim veșnic.

De aceea, binele e cel care ne pune în comuniune și bucuria reală izvorăște din acest bine care ne împlinește pe toți. Iar binele nostru e izvorâre din Dumnezeu, pentru că noi îl săvârșim ajutați fiind de slava Lui. Și pe cât de mult ne lăsăm umpluți de slava Lui, pe atât ne bucurăm comunional cu toți oamenii în Biserica lui Dumnezeu.

Să ne bucurăm împreună pe mai departe, iubiții mei! Să ne bucurăm împreună cu Dumnezeu și cu toți oamenii! Pentru că bucuria sfântă este harisma dumnezeiască a comuniunii reale. Dacă suntem împreună cu Dumnezeu și cu oamenii în inima noastră, atunci suntem cu adevărat bucuroși. Iar dacă suntem bucuroși, atunci să lăsăm toate ferestrele noastre deschise, pentru ca și alții să se umple de bucuria noastră! Amin.

---

[1] Începută la 11. 22, în zi de joi, pe 2 decembrie 2021. Soare, 8 grade, vânt de 6 km/ h.

[2] Cf. https://www.mediafax.ro/tehnologie/tarile-cu-cel-mai-rapid-internet-din-lume-pe-ce-loc-se-afla-romania-20283963.

Iubiții mei[1],

atunci când vrem să vorbim despre un om, despre cine este un om, trebuie să vorbim despre faptele sale. Pentru că faptele omului ne vorbesc cu putere despre el. De aceea, când vrem să vorbim despre un Sfânt al lui Dumnezeu, ca Sfântul Arhiepiscop Nicolaos, Părintele nostru, pe care astăzi îl pomenim, trebuie să vorbim despre viața, învățăturile și minunile sale, pentru că acestea toate ne vorbesc cu putere despre personalitatea sa dumnezeiască.

Sfântul Nicolaos [Νικόλαος][2] – biruitorul de popor[3], după numele său, cel care ne biruie inimile cu grija sa cea față de noi –, s-a născut pe 15 martie 270[4] în orașul Patara[5], din Licia, devenit mai apoi Arsinoi [Ἀρσινόη], care era situat în apropierea orașului Gelemiș din Antalia, din Turcia de azi[6]. Din părinții săi Epifanios [Ἐπιφάνιος] și Nonna [Νόννα], unchiul său fiind Episcopul cetății Mira [Μύρα] din Licia[7]. Și Sfântul Nicolaos s-a născut după rugăciunile îndelungi ale părinților lui, ca Domnul să le dea un copil. Pentru că părinții lui nu puteau să nască. Și astfel l-au primit în dar de la Dumnezeu, de la Cel care ne dăruie tuturor viața și ne întărește spre tot lucrul cel bun. Și când Sfântul Nicolaos s-a născut, el a stat în mod minunat pe picioarele sale în mod drept, timp de aproape două ore, uimindu-i pe toți[8]. Arătând prin aceasta verticalitatea vieții sale, faptul că el se va dărui cu totul lui Dumnezeu. Pentru că numai când Îi slujim lui Dumnezeu, noi suntem oameni verticali, oameni corecți, oameni evlavioși.

Iar părinții lui au încercat să mai aibă și alți copii, dar n-au mai putut, pentru că din nou au rămas sterpi[9]. Pentru că Dumnezeu a dorit ca ei să îl aibă doar pe acesta, pe Sfântul Nicolaos, și să se bucure de el duhovnicește. Și iarăși în mod minunat, Sfântul Nicolaos se hrănea doar din sânul drept al mamei sale, iar miercurea și vinerea, când postește întreaga Biserică, postea și el, încă de prunc, pentru că primea să sugă de la sânul drept al mamei sale doar după ceasul al 9-lea din zi[10]. Iar unchiul său, Episcopul, a aflat prin descoperire îngerească viața minunată a nepotului său, dar apoi și de la părinții lui[11]. Care se bucurau mult de un asemenea dar de la Dumnezeu. Pentru că trebuie să ne bucurăm mult de copiii care sporesc duhovnicește de mici și pe ei trebuie să îi ajutăm să Îi slujească lui Dumnezeu. Pentru că acesta e semnul că El îi dorește ai Săi: pentru că de mici ei doresc cele ale lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu Se bucură de cei care Îl doresc pe El, de cei care Îl vor pe El din pruncie. Iar noi, ajutându-i să fie Slujitorii lui Dumnezeu, Îl bucurăm pe El, dar îi ajutăm și pe ei să se împlinească cu adevărat.

De la 5 ani începe calea învățăturii și a început să scrie în mod minunat[12]. Și, pe când era elev, și învăța să scrie și să citească, a vindecat-o pe o femeie, care se numea Nonna, ca și pe mama lui, și care avea un picior bolnav, însemnându-i piciorul cu semnul Sfintei Cruci[13]. Căci primise harisma vindecării dumnezeiești pentru viața lui curată și sfântă. Pentru că Dumnezeu îi umple pe Sfinții Lui de harisme minunate tocmai pentru sfințenia vieții lor, pentru iubirea lor față de El și față de semenii lor. Căci harismele dumnezeiești se primesc pentru a sluji Biserica lui Dumnezeu, pentru a fi de folos confraților tăi.

După ce a împlinit 19 ani, unchiul său îl hirotonește Ieromonah, apoi e hirotesit Arhimandrit[14]. Merge la Ierusalim, pe când era Arhimandrit, ca să se închine la Locurile Sfinte și are o vedere dumnezeiască[15]. Mai apoi, când s-a întors de acolo, au adormit părinții lui, iar Sfântul Nicolaos și-a împărțit averile sale după porunca Domnului[16], ca să fie liber față de orice constrângere pământească.

Cele 3 surori[17], pe care le-a ajutat cu bani ca să se mărite, erau fiicele unui om nobil și bogat, care sărăcise[18]. Și Sfântul Nicolaos l-a ajutat în taină, pentru că el dorea să își dea fiicele la un bordel pentru ca să se prostitueze[19]. Și astfel, Sfântul Nicolaos ne învață că trebuie să îl ajutăm pe om la nevoie, ca să nu păcătuiască, ca să nu deznădăjduiască în viața lui, și, prin aceasta, să îl întărim spre faptele cele bune. Pentru că milostenia, venită când nouă ne e greu, o primim ca pe un dar al lui Dumnezeu, iar cel care ne-o dăruie, ne învață că oamenii sunt buni și milostivi cu noi. Dar dacă nu simțim ajutorul oamenilor atunci când ne e greu și nici nu suntem tari în credință, ne întunecăm, ne facem răi, și acest lucru nu ne e de folos nici nouă și nici celor dimprejurul nostru.

Iar tatăl fetelor, găsind prima pungă de bani, a înțeles că trebuie să facă ceea ce trebuie: și și-a căsătorit cu ea prima lui fiică[20]. Și Sfântul Nicolaos le-a ajutat și pe celelalte două să se căsătorească, făcând același lucru: aducând bani în taină și pentru ele. Pentru ca niciuna, din cauza sărăciei, să nu ajungă o femeie decăzută.

Sfântul Nicoalos l-a vindecat pe copilul Ermis [Ἑρμῆς][21] de demonizare[22]. Iar mai înainte ca să fie ales Arhiepiscop al Mirelor Lichiei [Μύρων τῆς Λυκίας][23], el a avut o vedenie în acest sens, care l-a încredințat că e voia lui Dumnezeu alegerea lui[24]. Pentru că așa îi încredințează Dumnezeu pe toți Slujitorii Lui: în mod dumnezeiește. Ca ei să aleagă voia lui Dumnezeu cu smerenie și să Îi slujească Lui cu bucurie dumnezeiască.

Și, potrivit voii lui Dumnezeu, el a fost ales și hirotonit Arhiepiscop[25], dovedindu-se a fi un extraordinar Păstor duhovnicesc[26]. Pentru că s-a lăsat condus de Dumnezeu în toată viața ta. Și era blând cu cei care se pocăiau, dar era aspru cu cei care păcătuiau mult[27].

– Și de ce era aspru cu păcătoșii notorii?

– Pentru ca și ei să se întoarcă la pocăință! Căci nu poți glumi cu păcatul. Nu poți să fii îngăduitor cu cel care păcătuiește în neștire, cu nesimțire multă. Ci el trebuie să înțeleagă că greșește și, pe cale de consecință, că trebuie să se întoarcă la pocăință și la lucrurile cele bune. Dar când omul își recunoaște păcatul și îi pare rău pentru el, atunci ești blând și atent cu el, pentru că s-a întors la Dumnezeu prin pocăință. Și cel care se pocăiește cu adevărat trebuie ajutat în noua lui viață, trebuie întărit, pentru ca să devină un om virtuos. De aceea, cu cel care se pocăiește, ești blând, dar ești necruțător cu cel bădăran, cu cel care nu are conștiința păcatelor sale.

După cele trei femei scăpate de la prostituție, Sfântul Nicolaos a scăpat pe trei bărbați de la execuția publică. El s-a dus și a smuls sabia călăului din mână și a aruncat-o la pământ, cerând să fie omorât el în locul lor, pentru că cei 3 erau nevinovați de moarte[28].

Bărbăția lui dumnezeiască se vede și din aceea că a distrus cu totul altarele păgâne și a dărâmat și pustiit cu totul templul zeiței Artemis [Ἄρτεμις][29], atunci când a ajuns Arhiepiscop, iar demonii, alungați din locurile de închinare păgâne, mărturiseau că sunt alungați de către el[30]. Căci acolo unde noi mergem astăzi în concediu, în vacanțe, și vedem tot felul de temple și de altare păgâne, s-a adus și se aduc rugăciuni demonilor și nu lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu e închinat, lăudat și slăvit în Bisericile, Mănăstirile și Schiturile Sale din toată lumea și întru ele lucrează mântuirea noastră. Dar unde oamenii s-au depărtat de El, acolo se slujește demonilor ca și în vechime. Și e nevoie de multă propovăduire și de multă rugăciune și de multă dragoste de oameni, pentru ca oamenii aceștia, care trăiesc acum în rătăcirile lor, să vină în Biserica lui Dumnezeu.

L-a ajutat pe un marinar care era în pericol de moarte[31]. I-a ajutat pe păstoriții săi în vreme de foamete[32]. Pentru că Sfântul Nicolaos era plin de dorința de a face bine oamenilor. De a-i ajuta în mod real. Și când vrei să îi ajuți pe oameni cu tot ceea ce poți tu înseamnă că ești plin de iubire pentru oameni. Pentru că iubirea față de oameni e o continuă privire la nevoile lor reale. Și când vrei să îi ajuți în mod real, atunci oamenii simt în mod puternic iubirea ta față de ei. Pentru că iubirea face bine oamenilor, îi întărește, îi ajută să meargă mai departe în viața lor.

Născătoarea de Dumnezeu, în vedenie dumnezeiască, i-a arătat unde trebuie să zidească o Biserică. Care a costat 400 de monede de aur. Dar el a ridicat Biserica, deși mulți i s-au împotrivit[33].  Pentru că atunci când e voia lui Dumnezeu trebuie să ducem lucrul la bun sfârșit. Și lucrul lui Dumnezeu, chiar dacă e unul care costă mult, e adevăratul nostru bine. Pentru că pe acesta îl dorește El și ne ajută ca să îl sfârșim cu bine.

Vindecă un alt tânăr demonizat! Un tânăr care, datorită demonului din el, care era plin de cruzime, se dezbrăca de haine și își mânca propria carne. Mama tânărului l-a adus la Sfântul Nicolaos[34]. Iar „alesul lui Dumnezeu, după ce l-a apucat pe el, a suflat întru gura lui [blew into his mouth], și el a fost curățit pe loc [and he was cleansed on the spot], și a rămas după aceea îmbrăcat și având mintea întreagă, fiind cu totul eliberat de înrâurirea acelui demon tiranic și foarte crud”[35]. A fost curățit de demonizare! A fost eliberat de demon. Și demonul n-a putut să suporte slava lui Dumnezeu din Sfântul Nicolaos și de aceea a fugit din tânăr. Pentru că demonii stau acolo unde se păcătuiește. Dar de oamenii care sunt plini de slava Lui, ei se îngrozesc, pentru că slava lui Dumnezeu din Sfinții Lui, ei o văd ca pe focul cel veșnic care îi va chinui pe ei.

Vindecă o femeie, care era posedată și paralizată cu tot trupul ei. Și când diavolul din ea a fost izgonit de Sfântul Nicolaos, femeia s-a întors acasă pe picioarele ei[36]. Pe un bărbat paralizat, pe care îl chema tot Nicolaos, l-a vindecat prin rugăciune și prin ungerea cu ulei sfințit, plecând și acesta pe picioarele sale[37].

Sunt aduși la el alți doi demonizați: Leo și Timoteos. Leo era ținut de trei bărbați și, datorită demonizării, acesta se dezbrăca de haine. Pe când Timoteos avea demonul locuind în capul lui și demonul făcea să-i iasă viermi din intestinele sale și îl îndemna să lovească lemne și pietre fără milă, fără ca să simtă durere în trupul lui. Și pentru ei doi s-a rugat Sfântul Nicolaos și i-a uns cu ulei sfințit, iar după câteva zile au plecat de la el vindecați[38]. Și din aceste minuni făcute cu cei demonizați vedem, pe de o parte, răutatea demonilor și starea jalnică în care ajung cei demonizați, dar, pe de altă parte, că de demonizare ne putem vindeca și ne putem face sănătoși cu harul lui Dumnezeu. Cei demonizați nu sunt oameni pierduți! Pentru că demonii pot fi scoși din ei de Slujitorii lui Dumnezeu. Și demonizarea nu e o boală psihică, ci locuirea demonilor în ființa ta. Iar demonii nu te învață la lucruri bune, ci numai la lucruri rele, potrivnice lui Dumnezeu.

După 28 de ani de sterpiciune, de sterilitate, îi profețește unei femei că va naște un fiu și acest lucru se împlinește[39]. Iar Sfântul Nicolaos îi ajuta pe oameni și atunci când tăcea, prin prezența lui sfântă între oameni. Căci vederea lui îi mișca pe oameni spre viața curată[40].

El a participat la Sinodul I Ecumenic[41], cel împotriva lui Arios [Ἄρειος], care Îl socotea pe Fiul lui Dumnezeu „o creatură”[42]. Și el l-a pălmuit pe acesta la Sinod[43] pentru nesimțirea lui, fapt pentru care i s-a luat omoforul. Și Însuși Domnul, împreună cu Preacurata Sa Maică, a venit la Sfântul Nicolaos și i-a dat Evanghelia în mână, iar Preacurata Stăpână i-a dat înapoi omoforul său arhiepiscopal[44]. Pentru că l-a pălmuit nu din răutate, ci din râvna lui cea mare pentru Dumnezeu! Și prin aceasta, Dumnezeu Însuși a arătat că el este vrednicul Său Slujitor. Pentru că Slujitorul lui Dumnezeu este acela care apără continuu dreapta credință, care slujește cu evlavie în Biserica Domnului, care îi ajută și îi iubește pe oameni, care se sfințește continuu în relația sa cu Dumnezeu. El este un om al lui Dumnezeu, dar și un om ales între oameni. Pentru că viața lui e mereu între Dumnezeu și oameni, slăvindu-L pe El neîncetat și ajutându-i pe ei în multe feluri.

Evghenia [Ευγενία][45], o femeie demonizată, a venit la el spre vindecare. Și el a vindecat-o prin rugăciune și însemnând-o cu semnul Sfintei Cruci, deși era bolnav în pat. Dar această femeie, după ce a fost vindecată, a fost martora adormirii sale. Pentru că ea, în vedenie, i-a văzut pe Sfinții Îngeri venind la el, pentru ca să-i ia sufletul său cel asemenea Îngerului. Și Sfântul Nicolaos fiind pe patul său, și-a făcut semnul Sfintei Cruci și a început să cânte Ps. 30. Și în timp ce Îi cânta Domnului, el a adormit cu cuvioșie[46], în ziua de 6 decembrie 343, la Mira, fiind în vârstă de 73 de ani[47].

Când trupul său a fost pus în Biserică din el a ieșit miros de smirnă[48]. Pentru ca să le dovedească tuturor că el e Sfântul lui Dumnezeu. Și a început totodată izvorul minunilor sale celor multe[49]. Pentru că Sfântul Nicolaos a făcut, face și va face minuni nenumărate în viețile oamenilor, dacă ei îl vor chema cu credință în ajutorul lor.

Și, iată, de 15 ani de zile, Sfântul Arhiepiscop Nicolaos al Mirelor Lichiei este patronul platformei noastre online Teologie pentru azi! Pentru că în ziua de 6 decembrie 2006, neașteptată de nimeni, dar binecuvântată de Dumnezeu, începeam creația noastră online pe platforma Teologie pentru azi[50]. Și Sfântul Nicolaos, dimpreună cu toți Îngerii și Sfinții lui Dumnezeu, dar mai ales cu Preacurata Stăpână, a fost, este și cred că va fi alături de noi în demersurile noastre teologice și culturale.

Pentru că eu și soția mea am dăruit și dăruim toate cele ale noastre, după exemplul Sfântului Nicolaos, pentru a-i bucura și a-i întări pe oameni în viața și în credința lor. Căci munca pentru adevăr, pentru evidențierea adevărului lui Dumnezeu, înseamnă un ajutor fundamental pentru oameni. Pentru că noi, oamenii, trăim și ne întărim cu adevărat numai din adevăr. Adevărul lui Dumnezeu e cel care ne mântuie și ne împlinește veșnic. Și cine trăiește slujind adevărului lui Dumnezeu, voii Sale cu noi, oamenii, acela îi ajută pe oameni să se mântuie.

Așa că, iubiții mei, bucurați-vă împreună cu noi în ziua aceasta sfântă, așa cum noi ne bucurăm cu dumneavoastră în fiecare zi, dăruindu-vă munca noastră! Căci bucuria de adevăr e bucuria de Dumnezeu. E bucuria de Dumnezeul mântuirii noastre, de Cel care ne întărește pe noi în tot lucrul cel bun și mântuitor. Amin!

---

[1] Începută la 6. 46, în zi de joi, 2 decembrie 2021. Cer senin, minus un grad, vânt de 5 km/ h.

[2] A se vedea: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1370/sxsaintinfo.aspx.

[3] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Nicholas.

[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Nicholas.

[5] Cf.  https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Nicholas și
https://en.wikipedia.org/wiki/Patara_(Lycia).

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Patara_(Lycia).

[7] Cf.
https://www.stnicholascenter.org/who-is-st-nicholas/stories-legends/classic-sources/vita-compilata, https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Nicholas și https://en.wikipedia.org/wiki/Myra.

[8] Vita Compilata, 13, cf. https://www.stnicholascenter.org/who-is-st-nicholas/stories-legends/classic-sources/vita-compilata.

[9] Ibidem, cf. Ibidem.

[10] Vita Compilata, 14, cf. Ibidem.

[11] Vita Compilata, 15, cf. Ibidem.

[12] Vita Compilata, 16, cf. Ibidem.

[13] Vita Compilata, 17, cf. Ibidem.

[14] Vita Compilata, 20, cf. Ibidem.

[15] Vita Compilata, 21, cf. Ibidem.

[16] Vita Compilata, 23, cf. Ibidem.

[17] Vita Compilata, 26, cf. Ibidem.

[18] Vita Compilata, 25, cf. Ibidem.

[19] Vita Compilata, 26, cf. Ibidem.

[20] Vita Compilata, 27, cf. Ibidem.

[21] În Vita Compilata, 29, cf. Ibidem, numele copilului, în grafie engleză, este Hermes. Dar Hermes este Ἑρμῆς, cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Hermes.

[22] Vita Compilata, 29, cf. Ibidem.

[23] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1370/sxsaintinfo.aspx.

[24] Vita Compilata, 31, cf. Ibidem.

[25] Vita Compilata, 32, cf. Ibidem.

[26] Vita Compilata, 33, cf. Ibidem.

[27] Vita Compilata, 35, cf. Ibidem.

[28] Vita Compilata, 36-37, cf. Ibidem.

[29] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Artemis.

[30] Vita Compilata, 42, cf. Ibidem.

[31] Vita Compilata, 43, cf. Ibidem.

[32] Vita Compilata, 44, cf. Ibidem.

[33] Vita Compilata, 45, cf. Ibidem.

[34] Vita Compilata, 46, cf. Ibidem.

[35] Ibidem, cf. Ibidem.

[36] Vita Compilata, 47, cf. Ibidem.

[37] Vita Compilata, 48, cf. Ibidem.

[38] Vita Compilata, 49, cf. Ibidem.

[39] Vita Compilata, 50, cf. Ibidem.

[40] Vita Compilata, 51, cf. Ibidem.

[41] Vita Compilata, 52, cf. Ibidem.

[42] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Arius.

[43] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Nicholas.

[44] Vita Compilata, 31, cf. Ibidem.

[45] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Eugenia_(given_name).

[46] Vita Compilata, 54, cf. Ibidem.

[47] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Nicholas.

[48] Vita Compilata, 55, cf. Ibidem.

[49] Vita Compilata, 56, cf. Ibidem.

[50] Aici: https://www.teologiepentruazi.ro/.

Iubiții mei[1],

când ești bucuros, atunci ești cel mai sănătos om. Simți că ai aripi, că zbori, că ești împlinit, că viața ta merge pe drumul cel bun. Și bucuria cea curată, cea care vine din faptele cele bune, te face să simți iubirea lui Dumnezeu în viața ta. Pentru că Dumnezeu Își revelează iubirea Lui cea negrăită, când noi dorim tot mai mult să fim ca El. Când noi împlinim poruncile Sale. El ne umple de bucurie și de pace, atunci când vede că vrem să venim spre El cu toată ființa noastră.

Dar când viața cu El ți se pare o glumă, când calci în picioare mereu poruncile Sale, când te arăți obraznic și infatuat înaintea Lui, atunci te gârbovești continuu. Nu mai stai drept, ci te cocârjești. Pentru că acel duh de neputință [πνεῦμα ἀσθενείας] [Lc. 13, 11, BYZ] care te cuprinde, acel demon care te face să vezi numai pământul, dar nu și cerul, te leagă [Lc. 13, 16] de păcat și te face să nu mai vezi ceea ce e bine, ce e frumos, ce e sfânt în viața noastră.

Și văd mereu oameni legați de patimile lor, pe care demonii îi țin legați de acele patimi. Văd la tot pasul oameni care își iubesc patimile și se laudă cu ele de parcă ar fi virtuți. Și își supralicitează patimile, se laudă cu ele, pentru că ei confundă binele relativ de aici cu cel veșnic. Cred că dacă aici sunt sănătoși, frumoși, cu bani făcuți oricum, cu prieteni și relații sociale, așa vor fi prosperi pentru totdeauna. Cred că dacă aici le e bine, le va fi bine și veșnic.

Însă viața păcătoasă, viața la întâmplare, nu este împlinirea omului, ci urâțirea lui continuă! Și dacă aici ești sănătos și frumos, și faci, datorită sănătății și a frumuseții tale exterioare, multe păcate, pentru care nu te pocăiești, sănătatea și frumusețea ta ți le-ai folosit rău, pentru că vei fi chinuit veșnic pentru păcatele tale. Căci nu de oameni trebuie să fim lăudați, ci de Dumnezeu! El trebuie să ne găsească frumoși, foarte frumoși înaintea Lui, adică plini de curăție și de sfințenie. Și așa trebuie să fim la Judecata Lui cea veșnică, când adevărata viață va fi binecuvântată [Mt. 25, 34, BYZ], va fi lăudată de către El, și viața păcătoasă va fi blestemată [Mt. 25, 41, BYZ].

Căci „moartea celor păcătoși [este] rea [θάνατος ἁμαρτωλῶν πονηρός]” [Ps. 33, 22, LXX]. Și de ce e rea? Pentru că sufletele lor vor coborî în Iad! Și Iadul dovedește că viața lor de pe pământ, viața trăită în lux și în indiferență față de voia lui Dumnezeu, nu era o viață „bună”, ci una rea. Căci o viață bună, cu adevărat bună, e aceea care te duce în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că „mântuirea celor Drepți [este] de la Domnul și [El] este apărătorul lor în vremea necazului [lor]. Și Domnul le va ajuta lor și îi va izbăvi pe ei și îi va scoate pe ei de la cei păcătoși” – înțelegându-se prin „păcătoși” și oamenii păcătoși, dar și demonii – „și îi va mântui pe ei, că[ci] au nădăjduit în El” [Ps. 36, 39-40, LXX]. Ei au trăit cu nădejdea în Domnul, cu nădejdea că El îi va mântui, și de aceea nu i-a făcut de rușine la moartea lor și nici după aceea.

Căci mulți dintre noi credem că dacă nu avem boli, dacă nu avem necazuri, dacă nu avem ispite, dacă avem tot ce ne trebuie suntem „plăcuți” de Dumnezeu, suntem „favorizați” de către El. Însă cel cu adevărat plăcut de El este intimul Său, este cel pe care El îl cunoaște din relația intimă cu Sine. Iar Sfinții nu se tem de dureri, de necazuri, de ispite, de nedreptăți, de moartea dureroasă, martirică, ci se tem de a păcătui înaintea Lui. Pentru că păcatul e cel mai nociv lucru pentru întreaga creație a lui Dumnezeu. Când păcătuim, noi distrugem totul în noi și în jurul nostru. Adevărata bombă atomică e păcatul pe care îl săvârșim și pentru care nu ne pocăim. Pentru că păcatele ne fac urâți înaintea lui Dumnezeu și ele ne coboară în Iad.

–Și de ce ne urâțesc păcatele noastre?

– Pentru că a păcătui înseamnă a alege să faci lucruri contrare voii lui Dumnezeu! Voia lui Dumnezeu e binele nostru, e frumusețea noastră, e viața noastră veșnică. Iar a alege să facă lucruri contrare voii lui Dumnezeu, a alege să păcătuiești, înseamnă a alege să te urâțești interior, să te sinucizi. Pentru că numai binele ne îndreaptă, binele ne zidește interior, binele ne mântuie. Și binele e viața noastră cu Dumnezeu.

Când Domnul Și-a pus mâinile asupra femeii [Lc. 13, 13, BYZ] și l-a izgonit din ea pe demonul care o făcea să fie neputincioasă, gârbovă, aceea „numaidecât a fost îndreptată și Îl slăvea pe Dumnezeu [παραχρῆμα ἀνωρθώθη καὶ ἐδόξαζεν τὸν Θεόν]” [Lc. 13, 13, BYZ]. Dumnezeu a îndreptat-o, El a pus-o pe calea Lui, El a făcut-o vie duhovnicește și de aceea a început să Îl laude pe El! Pentru că nu Îl putem lăuda pe El, dacă El nu ne ridică la viața cu El prin pocăință și nu ne luminează ca să facem voia Lui. Relația cu El e plină de ajutorul și de mila Lui, pentru că nu putem face nimic bun fără ajutorul Său.

De aceea, când în Slujba Tedeumului[2] Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate de El în viața noastră, noi recunoaștem că El este izvorul a tot binele și a tot ajutorul din viața noastră. Că noi nu putem trăi fără să ne raportăm la El. Și dacă ne raportăm acum și aici la El e pentru că dorim ca în mod veșnic să fim cu El. Și de raportarea noastră la Dumnezeu ține și raportarea noastră la toți ceilalți oameni. Pentru că nu îi vedem ca pe competitori, ci ca pe împreună-părtași la Împărăția lui Dumnezeu. Aproapele nostru nu este rivalul nostru pe calea mântuirii, ci confratele nostru, copărtașul nostru la viața cu Dumnezeu. Pentru că eu nu mă întrec cu ceilalți ca să mă mântui, ci mă birui pe mine însumi, îmi birui patimile mele, pentru ca să fiu propriu comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii mei. Lupta mea e cu mine, nu cu ceilalți, pentru ca să am relații reale cu Dumnezeu și cu confrații mei!

Domnul o vindecă pe femeie în ziua sabatului [τῇ ἡμέρᾳ τοῦ σαββάτου] [Lc. 13, 16, BYZ], a odihnei, pentru a ne arăta că adevărata odihnă e plină de bine, e cea în care facem binele, e cea în care îl odihnim pe aproapele nostru. Femeia vindecată se bucură și devine doxologică. Femeia vindecată se umple de bucurie sfântă, dumnezeiască. Femeia e odihnită cu adevărat de Dumnezeu, pentru că e umplută de bucuria Lui. Și când Dumnezeu ne bucură dumnezeiește, atunci El ne odihnește cu adevărat, căci face ca praznicul nostru să fie cu adevărat praznic. Pentru că nu poate exista praznic fără bucurie. Esența prăznuirii este bucuria de Dumnezeu și cu Dumnezeu. Și dacă noi ne bucurăm de Dumnezeul mântuirii noastre, atunci facem fapte de praznic, fapte bune, iubitoare de semeni, care să Îl bucure pe El.

Ca să Îl vezi pe Cel ce se naște în peștera cea săracă trebuie să îți ridici ochii spre El. Acela pare un Prunc, dar Pruncul e Cel veșnic, e Stăpânul întregii creații! Ca să Îl bucuri pe El trebuie să te lași bucurat de El. Și ca El să te bucure trebuie să crezi în El, în Cel care a venit să ne mântuie pe toți. Căci Biserica Lui de aceea e catolică, e universală, pentru că e Biserica a toată lumea, e Biserica întregii lumi. Iar dacă în Biserica Lui trebuie să intre toată lumea și nu doar unii, nu doar anumite popoare, e pentru că Împărăția Lui e pentru toți.

Căci Domnul Iisus Hristos S-a întrupat din Preacurata Sa Maică nu pentru ca să fie evreu, ci pentru ca să fie om. Să fie om pentru toți oamenii, afară de păcat, El, Care este Dumnezeu și om, pentru ca să îl atragă la Sine pe tot omul. Și Domnul Se întrupează nu pentru ca omul să rămână în păcatele lui, ci pentru ca omul să se îndumnezeiască și să se facă moștenitorul Împărăției Sale. Iar creștinii sunt chemați la o astfel de viață, la o viață sfântă, pentru ca să trăiască și să prăznuiască pe pământ ca unii ce sunt plini de slava cea veșnică a lui Dumnezeu.

De aceea, iubiții mei, praznicele noastre nu sunt mai întâi de toate mâncare și băutură, ci bucurie, pace și luminare dumnezeiască! Noi postim ca să ne bucurăm, pentru ca să ne umplem de pacea Lui, pentru ca să ne sfințim prin toată nevoința cea duhovnicească. Noi postim pentru ca învățăm cu adevărat să mâncăm și să bem. Căci postul ne învață cum să Îl mâncăm pe Domnul prin adevărul Lui, prin Euharistia Lui, prin faptele noastre de iubire creștină. Postim, pentru ca să învățăm să îmbrățișăm creștinește, adică să îi vedem în mod sfânt pe oameni. Postim, pentru ca să ne smerim. Postim, pentru ca să iertăm toate și să lucrăm dimpreună cu toți la mântuirea tuturor.

Postim, pentru ca să ne veselim. Căci veselia cea sfântă e cea în care ne bucurăm de voia lui Dumnezeu cu noi și de minunile Lui din viața noastră.

Să nu vă fie teamă să vă bucurați! Lăsați-vă inima să respire bucuria praznicelor celor sfinte ale lui Dumnezeu! Căci simplitatea lor cea sfântă ne va face și pe noi copii la suflet, copii ascultători și smeriți înaintea Lui. Amin!

---

[1] Începută la 10. 24, în zi de miercuri, pe 1 decembrie 2021. Soare, 7 grade, vânt de 18 km/ h.

[2] A se vedea:
https://www.librariacartilorbisericesti.ro/wp-content/uploads/Carte-de-Tedeum.pdf.