Teologie pentru azi

My beloveds[1],

today’s celebration, historically, began when the Holy Cross of the Lord was raised in the Church by the Patriarch of Jerusalem, so that people could see and worship it[2]. And this happened in the 4th century. But from then until today, we worship and love with great longing the Holy, Honest and life-Giving Cross of the Lord[3], because it fills us with the eternal life of God. Just as it filled that sleeping woman with life, who, once touched by it, came to life. And through this it was discovered which, of the 3 Crosses found by the Holy Empress Helena, was the Cross of the Lord[4]. For His Cross is the one that works countless miracles, because His glory works all these through it[5].

The Church of the Resurrection of the Lord in Jerusalem is the work of the Holy Emperor Constantinus the Great and his mother, Saint Helena[6]. But until the 4th century, His Holy Cross was hidden by the jews under an idolatrous shrine. Iudas, who later became the Holy Patriarch Chiriacos, revealed to Saint Helena the location of His Cross[7]. The Holy Hieromartyr Chiriacos [Κυριακὸς] is commemorated on october 28 and was martyred in the year 361[8]. And so the Cross was brought to light after three centuries of its concealment. But why would you hide His Cross so diligently, if it has no power? But when His Cross came to light, it showed all its power in the life of the whole world. Because it constantly pours out the glory of God in our life[9].

The christians are represented iconically by the Cross, because we worship the Lord incessantly by making the sign of the Holy Cross on our body and soul. Since we wake up from sleep, we are always in worship. We always make the sign of the Cross. And we make the Cross, because we feel the power of the Cross within ourselves. And we always need the power of God within ourselves, which works through His Cross, to deliver us from all the evil work of demons. For our weapon against the devils is His Cross. The Cross is the weapon of christians. And it is the weapon of love, of the love with which God loves us[10].

In churchly representations, His Cross is never empty, but He is present on it, suffering on it out of boundless love for us. On Great Thursday, we take His Cross out into the middle of the Church, we place Him in the middle of the Church, so that on Great Friday we can also serve The Lamentations service for Him there, also in the middle of the Church. Because the middle of the Church is the center of the world. And He is in the center of the world, He is the One who holds everything, because everything is His. And He is the center of every- thing, because He loves us all and keeps us in existence for the relationship with Him and with our fellow men. And that is why He is the center of unity, He is the center of love, because He draws us towards Himself incessantly[11].

The Divine Cross, therefore, does not divide us, but unites us internally. It unites our soul with our body, making them one church of God, because He dwells in us. And when we hear that God is wonderful in His Saints, by this we are told that God shows Himself full of love, of holy power in us, by the fact that He dwells in us through His glory. And He dwells in His Saints, through His glory, both now and forever, because no one can separate us from God. Only we, through our sins, separate ourselves from Him. But our repentance is union with God, it is our continuous union with Him[12].

People thought they were humiliating the Lord by crucifying Him on the Cross, but He transformed the Cross from an object of torture into a sign of our salvation. People thought they were getting rid of Him, eliminating Him from the history of the world, but He is in the middle of the world unceasingly, as the One who embraces us all through His unparalleled love. Because one thing is what people believe and see, and another is what God wants. And God’s will is the last word in history, because everything happens according to His will. And whoever fights with God, loses forever. Because His will is perfectly fulfilled in history and in eternity[13].

But the Cross of the Lord is our life[14], because through it we learn perfect obedience to God and endless humility. The Son shows Himself obedient to His Father until death and humbles Himself in His boundless love for us. To teach us that we, all of us, must also be obedient to God until death and humble ourselves in everything we do. For in everything we must draw near to God and to people and not to singularize ourselves out arrogantly. In all our affairs we must seek communion with God and with people, the communion of love. And His Cross teaches us comprehensive love, the love of all with peace and holy joy[15].

The testimony of our life must be the testimony of ascesis, of the loving, total assumption of the Cross of the Lord. For whoever has assumed His Cross can show its power in his life. And the power of the Cross of the Lord in our life is shown in our deeds of love and in our temptations. Because we overcome all things through the Cross of the Lord, through the power of His love for us. Amin[16]!

[1] Started at 6.09, in day of monday, on 7 september 2026. Clear sky, 16 degrees, wind of 8 km/h.

[2] Viețile Sfinților pe luna septembrie [The Lives of the Saints for the month of september], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, p. 207.

[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/642/sxsaintinfo.aspx.

[4] Ibidem.

[5] Iubiții mei, prăznuirea de azi, din punct de vedere istoric, a început atunci când Sfânta Cruce a Domnului a fost înălțată în Biserică de către Patriarhul Ierusalimului, pentru ca oamenii să o vadă și să i se închine ei. Și acest lucru s-a petrecut în secolul al IV-lea. Dar de atunci până azi, noi ne închinăm și iubim cu mult dor Sfânta, Cinstita și de viață Făcătoarea Cruce a Domnului, pentru că ea ne umple de viața veșnică a lui Dumnezeu. Așa cum a umplut-o de viață pe femeia aceea adormită, care, odată ce s-a atins de ea, a înviat. Și prin aceasta s-a descoperit care, din cele 3 Cruci găsite de Sfânta Împărăteasă Helena, era Crucea Domnului. Căci Crucea Lui e cea care face minuni nenumărate, pentru că slava Lui lucrează prin ea toate acestea.

[6] Eusebiu de Cezareea, Scrieri [Writings], partea a doua, Viața lui Constantin cel Mare [The life of Constantine the Great], cu studiu introd. de Prof. Dr. Emilian Popescu, trad. și note de Radu Alexandrescu, în col. PSB, vol. 14, Ed. IBMBOR, București, 1991, p. 140-142.

[7] Viețile Sfinților pe luna septembrie [The Lives of the Saints for the month of september], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, p. 206-207.

[8] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1013/sxsaintinfo.aspx.

[9] Biserica Învierii Domnului de la Ierusalim e opera Sfântului Împărat Constantinus cel Mare și a mamei sale, a Sfintei Helena. Însă până în secolul al 4-lea, Sfânta Lui Cruce a fost ascunsă de evrei sub o capiște idolească. Iudas, cel care mai apoi a devenit Sfântul Patriarh Chiriacos, a dezvăluit Sfintei Helena unde e Crucea Lui. Sfântul Sfințit Mucenic Chiriacos e pomenit pe 28 octombrie și a fost martirizat în anul 361. Și astfel Crucea a fost scoasă la lumină după trei secole de ascundere a ei. Dar de ce ai ascunde Crucea Lui atât de asiduu, dacă n-are nicio putere? Însă, când Crucea Lui a ieșit la lumină, ea și-a arătat toată puterea în viața întregii lumi. Pentru că revarsă necontenit slava lui Dumnezeu în viața noastră.

[10] Creștinii sunt reprezentați iconic prin Cruce, pentru că noi ne închinăm neîncetat Domnului făcându-ne semnul Sfintei Cruci pe trupul și sufletul nostru. De când ne trezim din somn, noi suntem mereu în închinare. Mereu ne facem semnul Crucii. Și ne facem Cruce, pentru că simțim puterea Crucii în noi înșine. Și avem mereu nevoie de puterea lui Dumnezeu în noi înșine, care lucrează prin Crucea Lui, ca să ne izbăvim de toată lucrarea cea rea a demonilor. Căci arma noastră împotriva diavolilor e Crucea Lui. Crucea e arma creștinilor. Și e arma iubirii, a iubirii cu care ne iubește Dumnezeu pe noi.

[11] În reprezentările bisericești, niciodată Crucea Lui nu e goală, ci El e prezent pe ea, suferind pe ea din iubire nemărginită pentru noi. În Joia Mare, scoatem Crucea Lui în mijlocul Bisericii, Îl punem pe El în mijlocul Bisericii, pentru ca în Vinerea Mare să Îl prohodim pe El tot acolo, tot în mijlocul Bisericii. Pentru că mijlocul Bisericii e centrul lumii. Și El e în centrul lumii, El e Cel care ține toate, pentru că ale Lui sunt toate. Și El e mijlocul a toate, pentru că ne iubește pe noi toți și ne ține în existență pentru relația cu El și cu semenii noștri. Și de aceea El e centrul unității, El e centrul iubirii, pentru că ne trage pe noi spre Sine în mod neîncetat.

[12] Dumnezeiasca Cruce, așadar, nu ne scindează, ci ne unește interior. Ea unește sufletul cu trupul nostru, făcându-le o singură biserică a lui Dumnezeu, pentru că El locuiește întru noi. Și când auzim că Dumnezeu este minunat întru Sfinții Lui, prin aceasta ni se spune că Dumnezeu Se arată plin de iubire, de putere sfântă în noi, prin aceea că El locuiește în noi prin slava Lui. Și El locuiește în Sfinții Lui, prin slava Sa, și acum și în veșnicie, pentru că nimeni nu ne poate despărți de Dumnezeu. Numai noi, prin păcatele noastre, ne despărțim de El. Dar pocăința noastră e unire cu Dumnezeu, e continua unire a noastră cu El.

[13] Oamenii au considerat că Îl umilesc pe Domnul răstignindu-L pe Cruce, dar El a transformat Crucea din obiect de tortură în semn al mântuirii noastre. Oamenii au considerat că astfel scapă de El, că Îl elimină din istoria lumii, dar El e în mijlocul lumii neîncetat, ca Cel care ne îmbrățișează pe toți prin iubirea Lui fără egal. Pentru că una e ce cred și văd oamenii și alta e ce vrea Dumnezeu. Și voia lui Dumnezeu e ultimul cuvânt în istorie, pentru că toate se petrec după voia Sa. Și cine se luptă cu Dumnezeu, pierde pentru totdeauna. Pentru că voia Lui se împlinește în mod desăvârșit în istorie și în veșnicie.

[14] Cf. https://manastireasuruceni.md/articole/crucea-de-viata-datatoare-predica-inaltarea-sfintei-cruci.html.

[15] Însă Crucea Domnului e viața noastră, pentru că prin ea învățăm ascultarea desăvârșită față de Dumnezeu și smerenia cea fără final. Fiul Se arată ascultător Tatălui Său până la moarte și Se smerește pe Sine în iubirea Lui cea fără de margini pentru noi. Ca să ne învețe că și noi, cu toții, trebuie să fim ascultători până la moarte față de Dumnezeu și să ne smerim pe noi înșine în tot ceea ce facem. Căci în toate trebuie să ne apropiem de Dumnezeu și de oameni și nu să ne singularizăm în mod trufaș. În toate ale noastre trebuie să căutăm comuniunea cu Dumnezeu și cu oamenii, comuniunea iubirii. Iar Crucea Lui ne învață iubirea cuprinzătoare, iubirea tuturor cu pace și cu bucurie sfântă.

[16] Mărturia vieții noastre trebuie să fie mărturia ascezei, a asumării iubitoare, totale, a Crucii Domnului. Căci cine și-a asumat Crucea Lui poate să arate puterea ei în viața lui. Și puterea Crucii Domnului în viața noastră se arată în faptele noastre de iubire și în ispitele noastre. Pentru că biruim toate prin Crucea Domnului, prin puterea iubirii Sale pentru noi. Amin!

My beloveds[1],

the crucifixion of the Lord is called His ascension in Ioannis 3, 14, cf. BYZ. Because His humanity, crucified on the Cross, is the fundamental ascension of human nature. For He ascended on the Cross through His perfect love for us, overcoming, through His humanity, all sin, all passion, all Hell and our death. Because no one could stand against His love for us. For He came loving us perfectly, loving us forever, because He wants us to be His for eternity[2].

In Ioannis 3, 16, BYZ, the Father gives His Son for us and for our salvation. He gives Him to die for us and for our salvation. But at the basis of this immense gift is God’s love for the world. For the Father gave His Son for the world, for the salvation of the world, „that whoever believes in Him should not perish [ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων εἰς Αὐτὸν μὴ ἀπόληται], but have eternal life [ἀλλ᾽ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον]” [Ioannis 3, 16, BYZ]. Because the salvation is an inner relationship with God, in which He fills us with His eternal life, with the glory of His mercy[3].

The worldly man is scandalized when he is slandered, when he is minimalized, when he is unjustly insulted. And he responds violently to the accusations. Many of those who saw Him on the Cross slandered Him, minimalized the Lord. But He, in His humanity, perfectly overcame sin, Hell and death there, on the Cross. In order to give us also divine strength to overcome sin, Hell and death in ourselves. And therefore, the ghostual man does not respond violently to insults, to injustices, to persecutions, because he knows that everything is permitted and seen by God. And that the One who permits these evils upon us is the One who helps us to overcome everything in ourselves[4].

And that is why the Cross is victory for us and not disappointment, not defeat. His Cross conquers perfectly in us continuously, because His power is shown in our helplessness, in our weakness. And we always cry out to the Lord in our temptations, in our difficulties, in our illnesses, because He is our consolation, He is our joy in the midst of all kinds of misfortunes. For the joy of the Church is the ascesis, it is the assumption of His Cross, it is the assumption of His will. The world, without His Cross, experiences pain in an overwhelming way. But for us, the Cross is our consolation, it is the consolation of our pains, because it fills us with His strength, His peace, His eternal health[5].

And the purpose of His coming to us, of His incarnation, is the salvation of the world [Ioannis 3, 17, BYZ]. He came to save us, that is, to help us know Him and live together with Him and with the Father and with the Holy Ghost. Because the salvation is the living relationship with our triune God. It is life together with Him, it is our continuous purification, enlightenment and sanctification together with Him. Because the christian life is not distant from God, but it springs from the living relationship with Him, from everything that God teaches us every moment. And His enlightenments are His corrections. For He wants us to be His humble servants, who trust in Him in everything and not in ourselves[6].

And in Ioannis 3, 18, BYZ we are told that the faith is necessary for every man. For he who does not believe in the Son, implicitly in the Father and in the Holy Ghost, „has already been judged [ἤδη κέκριται]” [Ibidem]. And he was judged as an unbeliever, as a man who did not know God. And today, in our postmodernity full of exaggerations, contestations, and unbelief, the ostentatious display of unbelief is a way of being. Because people nonchalantly declare themselves atheists, without religious affiliation, without roots, when they have christian parents, grandparents, ancestors. But because they love their passions, they forget where they come from and who they are, believing that this is „life”. But they have already been judged as unbelievers, as people without life in themselves[7].

And why does the unbelieving man not have life in himself? Because the life of God is the true life of man. You must have His glory in yourself in order to be truly alive. Because the faith in God and the real relationship with Him fills us with His eternal life. And the Father gave His Son for our salvation, because salvation is our healing from passions, our enlightenment and sanctification. It was not the Son who needed His incarnation, but we. Because, by assuming His humanity, He healed our nature and gave us all the power to believe in Him and to live with Him now and forever. And His incarnation was needed, in order to heal us from within, to heal us completely. Because, through His glory, we can sanctify ourselves endlessly in our relationship with God[8].

Therefore, my beloveds, the Divine Cross is the power of God that heals us, enlightens us, and sanctifies us unceasingly. And His power is the power of His Cross. And when we assume our life with Him, we assume all the suffering of faith, all this saving suffering. Because, with His power, we overcome everything in our life. Amin[9]!

[1] Started at 9.53, in day of thursday, on 3 september 2026. Sun, 23 degrees, wind of 13 km/h.

[2] Iubiții mei, răstignirea Domnului este numită înălțare a Lui la Ioannis 3, 14, cf. BYZ. Pentru că umanitatea Sa, răstignită pe Cruce, e înălțarea fundamentală a firii umane. Căci El S-a înălțat pe Cruce prin iubirea Sa cea desăvârșită pentru noi, biruind, prin umanitatea Sa, tot păcatul, toată patima, tot Iadul și moartea noastră. Pentru că nimeni n-a putut să stea împotriva iubirii Sale pentru noi. Căci El a venit iubindu-ne desăvârșit, iubindu-ne pentru totdeauna, pentru că ne dorește ai Lui pentru veșnicie.

[3] În Ioannis 3, 16, BYZ, Tatăl Îl dă pe Fiul Său pentru noi și pentru mântuirea noastră. Îl dă spre moarte pentru noi și pentru mântuirea noastră. Însă la baza acestui dar imens stă iubirea lui Dumnezeu pentru lume. Căci Tatăl L-a dat pe Fiul Său pentru lume, pentru mântuirea lumii, „ca tot cel care crede întru El să nu piară [ἵνα πᾶς ὁ πιστεύων εἰς Αὐτὸν μὴ ἀπόληται], ci să aibă viață veșnică [ἀλλ᾽ ἔχῃ ζωὴν αἰώνιον]” [Ioannis 3, 16, BYZ]. Pentru că mântuirea este relație interioară cu Dumnezeu, în care El ne umple pe noi de viața Sa cea veșnică, de slava milei Sale.

[4] Omul lumesc e scandalizat când e ponegrit, când e minimalizat, când e insultat pe nedrept. Și el răspunde violent acuzațiilor. Mulți din cei care L-au văzut pe Cruce L-au ponegrit, L-au minimalizat pe Domnul. Dar El, în umanitatea Sa, biruia desăvârșit păcatul, Iadul și moartea acolo, pe Cruce. Pentru ca să ne dea și nouă tărie dumnezeiască ca să învingem păcatul, Iadul și moartea în noi înșine. Și de aceea, omul duhovnicesc nu răspunde violent la insulte, la nedreptăți, la persecuții, pentru că el știe că toate sunt îngăduite și văzute de Dumnezeu. Și că Cel care îngăduie aceste rele asupra noastră este Cel care ne ajută să le biruim pe toate în noi înșine.

[5] Și de aceea, Crucea e biruință pentru noi și nu dezamăgire, nu înfrângere. Crucea Lui biruie desăvârșit în noi în mod continuu, pentru că puterea Lui se arată în neputința noastră, în slăbiciunea noastră. Și noi strigăm mereu către Domnul în ispitele, în greutățile, în bolile noastre, pentru că El e alinarea noastră, El e bucuria noastră din mijlocul nefericirilor de tot felul. Căci bucuria Bisericii e asceza, e asumarea Crucii Sale, e asumarea voii Sale. Lumea, fără Crucea Lui, trăiește durerea la modul copleșitor. Pentru noi însă, Crucea e alinarea noastră, e alinarea durerilor noastre, pentru că ne umple de tăria Lui, de pacea Lui, de sănătatea Lui cea veșnică.

[6] Și scopul venirii Sale la noi, al întrupării Sale, e mântuirea lumii [Ioannis 3, 17, BYZ]. El a venit să ne mântuie, adică să ne ajute să Îl cunoaștem pe El și să trăim împreună cu El și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Pentru că mântuirea e relația vie cu Dumnezeul nostru treimic. E viața dimpreună cu El, e continua curățire, luminare și sfințire a noastră împreună cu El. Pentru că viața creștină nu e distantă față de Dumnezeu, ci ea izvorăște din relația vie cu El, din tot ceea ce ne învață Dumnezeu în fiecare clipă. Și luminările Lui sunt îndreptările Sale. Căci El voiește ca noi să fim smeriți slujitori ai Lui, care ne încredem în El întru toate și nu în noi înșine.

[7] Iar în Ioannis 3, 18, BYZ ni se spune că credința e necesară fiecărui om. Căci cel care nu crede în Fiul, implicit în Tatăl și în Duhul Sfânt, „deja a fost judecat [ἤδη κέκριται]” [Ibidem]. Și a fost judecat ca om necredincios, ca om care nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Și azi, în postmodernitatea noastră cea plină de exagerări, de contestări, de necredință, afișarea cu ostentație a necredinței e un mod de-a fi. Pentru că oamenii se declară cu nonșalanță atei, fără apartenență religioasă, fără rădăcini, când ei au părinți, bunici, strămoși creștini. Dar pentru că își iubesc patimile lor, ei uită de unde vin și cine sunt, crezând că asta e „viață”. Însă ei au fost judecați deja ca necredincioși, ca oameni fără viață în ei înșiși.

[8] Și de ce nu are omul necredincios viață în el însuși? Pentru că viața lui Dumnezeu e adevărata viață a omului. Trebuie să ai slava Lui în tine însuți pentru ca să fii viu cu adevărat. Pentru că credința în Dumnezeu și relația reală cu El ne umple de viața Lui cea veșnică. Și Tatăl L-a dat pe Fiul Său pentru mântuirea noastră, pentru că mântuirea este vindecarea noastră de patimi, luminarea și sfințirea noastră. Nu Fiul avea nevoie de întruparea Sa, ci noi. Pentru că, prin asumarea umanității Sale, El a vindecat firea noastră și ne-a dat tuturor puterea de a crede în El și de a trăi cu El acum și veșnic. Și a fost nevoie de întruparea Sa, pentru ca să ne vindece pe noi din interior, să ne vindece deplin. Pentru că, prin slava Lui, putem să ne sfințim la nesfârșit în relația noastră cu Dumnezeu.

[9] Așadar, iubiții mei, Dumnezeiasca Cruce e puterea lui Dumnezeu care ne vindecă, ne luminează și ne sfințește neîncetat. Și puterea Lui e puterea Crucii Sale. Și când ne asumăm viața cu El, ne asumăm toată suferința credinței, toată această suferință mântuitoare. Pentru că, cu puterea Sa, le biruim pe toate în viața noastră. Amin!

My beloveds[1],

the birth of the Birthgiver of God is full of joy, because she brought joy to the whole world. Because she was born from whom the Sun of righteousness will arise, Hristos, our God[2]. And at the beginning of the churchly year, today’s feast is the first feast of the year, a feast full of joy and peace, because the Mother of God was born for us and for our salvation. For she became the forerunner of the Lord, as the one who would show us the Lord, as the One born from her womb. And this year, as a great ghostual joy, the Holy Relics of Saint Anna, mother of the Birthgiver of God, will come to Bucharest – between september 5 and 10[3]–, so that we may feel through her an even greater touch of our Mistress[4].

For the Holy Fathers Ioachim [Ἰωακεὶμ] and Anna [Ἄννα] gave birth to the Mother of God through much prayer and fasting. Through her waiting with unspeakable longing. And God had mercy on them, but also on all of us, because Saint Anna’s barrenness raised her up and they gave birth to the Mother of God in her old age. In their pious old ages. For God showed Himself most wonderful in the birth of the Mother of God, causing her to be born in her old age, just as, in an inexpressibly great way, He showed Himself in His incarnation from the Virgin, from His Mother. For He was born of the Virgin, not destroying her virginity, but made her His Mother, the Mother of God and the Mother of us all[5].

And every woman was first of all a virgin, knowing her virginity. Living its purity and delicacy. Just as every woman who has become a mother loves her husband, but also her children. And she loves each one in a particular way: her husband as her husband, her children as her children. Because we have a personal reporting with each person in our life and, towards each one, we manifest ourselves in a special way. That is why, in the family and in society prevails the personal reporting. And if we do not pervert our relationships with people, we have principled, honest, serious relationships with each one. When we trivialize relationships, we also trivialize people, we devalue them, because we don’t take them seriously[6].

But every man wants us to be serious in our relationship with him. One is the good will, the amusement, and another is to take him at his word. And when you believe him and show yourself human towards him, he feels and rejoices. But when you pretend that you like him, that you love him, he gets sad, because he sees that you are perverse in your relationship with him. In other words, we all want to be loved, to be appreciated, not to be minimized. Because talking face to face means sincerity. And when the sincerity disappears, we no longer have a relationship, but hypocrisy. Because we pretend in a disgusting way that we have a dialogue, when, in fact, we do not have it, but we are playing theater[7].

In the face of the Birthgiver of God we see her goodness and love, we see a transparent face, a face that shows us her soul. The souls of the Saints shine through their Holy Icons, although, at first glance, we see only their transfigured bodies. But, if we contemplate them for a long time, the Holy Icons tell us about the souls of the Saints, about their great holiness and goodness, about their ghostual heroism. Because they conquered everything in their hearts. And now, through their prayers for us, they show us their inner wealth, what lifelong ascesis has made of themselves. Because the ascesis is our inner treasure, the ascesis is our filling with His glory, which makes us living lands of God[8].

In the Lives of the Saints, at this day, the Mother of God is called „the palace of the heavenly Emperor of glory”[9]. Because He built His palace first, then He came and dwelt in it. He built His Mother first, then He became incarnate from her[10]. And the Mother of God was born in Nazareth, in the small city of Galilee. And Nazareth means blooming and sanctified[11]. Because the purest flower of the whole world is the Birthgiver of God, who was born here. And she „kept all the commandments of the Lord, did all His will, took all His words in mind, hid all His sayings in her heart, showed all the things of mercy to those close to her”[12]. Because she served the Lord completely and for this she was filled with compassion for all of us[13].

Because serving the Lord always refines you, continuously simplifies you, fills you with great mercy towards all. His service is a continuous school of deification. Because in the relationship with God we learn to love all people, to understand them in their profound truths, to help them in everything. For each of us needs help and attention, sincere love, beauty of soul. And I enjoy every day the love and attention I receive from my wife, from Lady Priestess Gianina Maria-Cristina, who today turned 49 years old. And for 31 years, since I have known her, I have not been bored with her presence a single day, because she is always full of life and beauty in my life. But every person is full of beauty, as God’s gift to them, they just have to bring the beauty out, to give it to everyone, so that they have enough of it[14].

For, my beloveds, to give is to have! The more we give ourselves to others, the richer we are ghostually. For the wealth of God is mercy, it is the continuous giving of ourselves, through which we serve all people. Amin[15]!

[1] Started at 10.02, in day of wednesday, on 2 september 2026. Sun and clouds, 24 degrees, wind of 6 km/h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/591/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/moastele-sfintei-ana-vor-fi-aduse-in-premiera-in-romania-la-biserica-sfantul-gheorghe-nou-bucuresti-3917843.

[4] Iubiții mei, nașterea Născătoarei de Dumnezeu e plină de bucurie, pentru că a adus bucurie la toată lumea. Pentru că s-a născut aceea din care Se va naște Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru. Și la începutul anului bisericesc, praznicul de azi e primul praznic al anului, praznic plin de bucurie și de pace, pentru că Maica lui Dumnezeu s-a născut pentru noi și pentru mântuirea noastră. Căci ea s-a făcut înaintemergătoare a Domnului, ca cea care ni-L va arăta nouă pe Domnul, ca pe Cel născut din pântecele ei. Și anul acesta, ca bucurie mare duhovnicească, vor veni la București și Sfintele Moaște ale Sfintei Anna, mama Născătoarei de Dumnezeu – între 5 și 10 septembrie –, ca să simțim prin ea o și mai mare atingere de Stăpâna noastră.

[5] Căci Sfinții Părinți Ioachim [Ἰωακεὶμ] și Anna [Ἄννα] au născut-o pe Maica lui Dumnezeu prin multă rugăciune și postire. Prin așteptarea ei cu dor nespus. Și Dumnezeu i-a miluit pe ei, dar și pe noi toți, că nerodirea Sfintei Anna a ridicat-o și au născut-o pe Maica lui Dumnezeu la bătrânețe. La bătrânețile lor cele cuvioase. Căci Dumnezeu S-a arătat preaminunat în nașterea Maicii lui Dumnezeu, făcând ca ea să se nască la bătrânețe, după cum, în mod inexprimabil de mare, S-a arătat în întruparea Sa din Fecioară, din Maica Sa. Pentru că El S-a născut din Fecioară, nestricând fecioria ei, dar a făcut-o Maică a Sa, Născătoare de Dumnezeu și Maică a noastră a tuturor.

[6] Și fiecare femeie a fost mai întâi de toate fecioară, cunoscându-și fecioria ei. Trăindu-i curăția și delicatețea. După cum, orice femeie care a devenit mamă, își iubește soțul ei, dar și copiii ei. Și pe fiecare îl iubește într-un mod particular: pe soț ca pe soțul ei, pe copii ca pe copiii ei. Căci avem o raportare personală la fiecare om din viața noastră și, față de fiecare, ne manifestăm într-un fel aparte. De aceea, în familie și în societate primează raportarea personală. Și dacă nu pervertim relațiile noastre cu oamenii, avem cu fiecare relații principiale, oneste, serioase. Când bagatelizăm relațiile, bagatelizăm și oamenii, îi devalorizăm, pentru că nu ne raportăm în mod serios la ei.

[7] Dar fiecare om dorește să fim serioși în relația noastră cu el. Una e voia bună, amuzamentul și alta e să îl crezi pe cuvânt. Și când îl crezi și te manifești uman față de el, acesta simte și se bucură. Dar când mimezi că îl placi, că îl iubești, el se întristează, pentru că vede că ești pervers în relația cu el. Cu alte cuvinte, toți dorim să fim iubiți, să fim apreciați, să nu fim minimalizați. Pentru că vorbirea față în față înseamnă sinceritate. Și când sinceritatea dispare nu mai avem o relație, ci fățărnicie. Pentru că ne prefacem la modul grețos că avem un dialog, când, în fapt, nu îl avem, ci jucăm teatru.

[8] Pe chipul Născătoarei de Dumnezeu vedem bunătatea și iubirea ei, vedem un chip transparent, un chip care ne arată sufletul ei. Sufletele Sfinților transpar din Sfintele lor Icoane, deși, la prima vedere, noi vedem doar trupurile lor transfigurate. Dar, dacă le contemplăm îndelung, Sfintele Icoane ne vorbesc despre sufletele Sfinților, despre marea lor sfințenie și bunătate, despre eroismul lor duhovnicesc. Pentru că au învins toate în inima lor. Și acum, prin rugăciunile lor cele pentru noi, ei ne arată bogăția lor interioară, ce a făcut asceza de toată viața din ei înșiși. Pentru că asceza e tezaurul nostru interior, asceza e umplerea noastră de slava Lui, care face din noi pământuri vii ale lui Dumnezeu.

[9] Viețile Sfinților pe luna septembrie [The Lives of the Saints for the month of september], ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului, 1999, p. 124.

[10] Idem, p. 125.

[11] Idem, p. 126.

[12] Idem, p. 127.

[13] În Viețile Sfinților, la ziua de astăzi, Maica lui Dumnezeu e numită „palatul cerescului Împărat al slavei”. Pentru că El Și-a zidit palatul mai întâi, apoi a venit și a locuit în el. El a zidit-o mai întâi pe Maica Sa, apoi S-a întrupat din ea. Și Maica lui Dumnezeu s-a născut în Nazaret, în mica cetate a Galileii. Și Nazaretul înseamnă înflorit și sfințit. Pentru că floarea cea preacurată a întregii lumi este Născătoarea de Dumnezeu, cea care s-a născut aici. Iar ea „toate poruncile Domnului le-a păzit, toată voia Lui a făcut-o, toate cuvintele Lui le-a luat în minte, toate graiurile Lui le-a ascuns în inima sa, toate lucrurile cele de milostivire le-a arătat celor de aproape”. Pentru că ea a slujit cu totul Domnului și pentru aceasta s-a umplut de milă față de noi toți.

[14] Pentru că slujirea Domnului te cizelează mereu, te simplifică continuu, te umple de mare milă față de toți. Slujirea Lui e o continuă școală a îndumnezeirii. Pentru că în relație cu Dumnezeu învățăm să îi iubim pe toți oamenii, să îi înțelegem în adevărurile lor profunde, să îi ajutăm întru toate. Căci fiecare avem nevoie de ajutor și de atenție, de iubire sinceră, de frumusețe sufletească. Iar eu mă bucur în fiecare zi de iubirea și de atenția pe care o primesc de la soția mea, de la Doamna Preoteasă Gianina Maria-Cristina, care astăzi a împlinit vârsta de 49 de ani. Și de 31 de ani, de când o cunosc, nu m-am plictisit nicio zi de prezența ei, pentru că e mereu plină de viață și de frumusețe în viața mea. Însă orice om e plin de frumusețe, ca dar al lui Dumnezeu pentru el, numai că trebuie să scoată frumusețea afară, să o dăruie tuturor, pentru ca să o aibă din destul.

[15] Căci, iubiții mei, a dărui înseamnă a avea! Pe cât ne dăruim altora, pe atât suntem bogați duhovnicește. Căci bogăția lui Dumnezeu e milostivirea, e continua dăruire de sine, prin care slujim tuturor oamenilor. Amin!