Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Lună: decembrie 2006 (Page 1 of 20)

Despre simplitatea care cucereste

Iubiti frati si surori intru Domnul,

niciodata nu m-am simtit mai bine, va marturisesc cu toata inima, ca in compania oamenilor care nu ma sfideaza cu privirea lor, cu manifestarea interioritatii lor, ci ma lasa sa ma scufund in ochii lor si in inimile lor, ca intr-o liniste de acasa, ca intr-o acasa a mea din ei. Nimic mai frumos decat acesti ochi limpezi, neparsivi, unde iti vezi toata fiinta ta primita ca un prieten, ca un iubit mai bine-zis, si care te primeste fara retineri.

Aveam o femeie in varsta, care cand ma vedea i se luminau ochii si nu mai stia cum sa ii multumeasca lui Dumnezeu ca ma vede. Pe atunci nu eram preot, dar ea imi ura oricand ma intalnea, ca sa devin preot, sa fiu un preot care sa vorbesc cu tarie oamenilor; sa fiu un adevarat preot al lui Dumnezeu. Am devenit preot dar nu cred ca sunt preotul real, adevaratul preot, pe care aceasta femeie, nu prea stiutoare ea de carte, si-l dorea odinioara.

Aceasta femeie nu mai e acum. Poate ca in aceasta zi, in aceasta ultima zi a anului, e bine sa elogiem, sa fim recunoascatori fata de iubirea gratuita (asa e intotdeauna iubirea, gratuita, nemuritor de gratuita) pe care ne-au daruit-o, ne-au adus-o in viata noastra, oamenii de langa noi.

Simplitatea unei iubiri reale. Simplitate care iti apleca grumazul, care te coboara in smerenie si care te invata evlavia de a vorbi despre Teologie. Nu imi pot inchipui vocatia mea preoteasca fara suma tuturor acestor invataturi orale si vizuale pe care le-am dobandit de-a lungul vietii mele, cand am invatat sa suport simplitatea ca pe o mangaiere si sa o caut ca pe o iubire, ca pe o implinire totala a vietii mele.

Credinciosii simt daca esti parintele lor. Dumneavoastra simtiti atat slabiciunile mele cat si ravna mea de a va sluji, de a va vorbi…Si eu simt slabiciunile dv. si vi le port, vi le rabd, dupa cum dv. ma rabdati pe mine. Nici nu se poate altfel. De fiecare data cand vedem naturaletea cu care cineva ne intreaba despre cele sfinte, cand simtim dorul de viata sfanta al oamenilor, cand vedem cat de mult doreste omul sa se lepede de metehnele lui, cat de prost se simte cu ele, de ingreunat, atunci suntem niste oameni care invatam din simplitatea de a trai crestineste a altora.

Cuvintele, cum spunea Sfantul Grigorie Palama intr-un tratat al sau, pot fi negate de alte cuvinte. Insa faptele, suportabilitatea noastra, ramanerea noastra in viata, intr-o viata buna, cu toate intemperiile istoriei, acestea nu se pot nega, nu pot fi scoase din noi si nimeni nu ni le poate fura.

Simplitatea de a rabda, rabdarea ta, rabdarea dusmanului tau, rabdarea fratelui tau, frumusetea care ti se intampla in viata ta sunt cuceritoare pentru cel care are nevoie de sprijin interior in viata lui. Toti avem nevoie de sprijin, de rugaciunea care sa ne duca mai departe, de umarul pe care sa plangem, de bratele care sa ne imbratiseze cu drag, de tacere si de odihna integrala. Acestea toate se ofera si trebuie sa se ofere cu simplitate, fara grandilocventa, fara ranchiuna, fara obedienta.

Mainile tabacite de munca ale bunicilor si parintilor nostri vorbesc despre simplitatea de a rezista, cat si despre greutatea de a ramana in picioare. Nu e usor sa ramai normal intr-o mare de anormalitate. Lumea postmoderna in care traim e o lume a conflictului, a maimutarelii de sine, a competitiei de jungla. E foarte greu sa rezisti necontaminat partial. Insa nu e imposibil sa rezisti, daca Hristos, Dumnezeul nostru, Care a invins lumea in Sine, ne da puterea sa o invingem si noi in fiinta noastra.

Rezistenta interioara a crestinilor, a noastra, se bazeaza pe rugaciune, pe iertarea pacatelor, pe impartasirea deasa cu Domnul, pe iubire si ingaduinta. Teologia este comoara din launtrul nostru, care poate fi deschisa numai prin umilinta si simplitatea de a urma viata sfinteniei. Comoara aceasta, Hristos, e in noi de la Sfantul Botez si nu trebuie sa ne temem sa fim frumosi, sa ne sfintim viata, adica sa cooperam cu El, sa ne intimizam cu El, cu El, Cel mai adanc decat sinele nostru.

Vorbim despre simplitate, despre simplitate si timp. Viata in timp e scurta, e simpla cand o gandesti pe patul mortii sau al suferintei si e complicata cand vrei sa uiti de tine, sa te negi pe tine, sa fii furios pe tine si pe mai te miri cine. In ceea ce ma priveste, dragii mei, cred ca am fost binecuvantat, ca si dv., cu multa iubire, iertare si frumusete in viata mea. Au trecut oameni prin viata mea care m-au invatat sa fiu frumos, sa fiu sincer, simplu, sa am o perspectiva larga al vietii, sa nu fiu badaran sau semidoct in ceea ce inseamna bucuria de a comunica.

Am primit lectii de simplitate, cuceritoare simplitate. Am simtit cum iese iarba din pamant, cum arata vantul prin spicele de grau, cum e gustul laptelui sau al painii aburinde, cum canta pasarelele, cum si cat de mult ma entuziasmeaza durerea si bucuria umana, compatimind si bucurandu-ma deopotriva, cum arata prietenia, dragostea, cat de dulce este unirea reala, fiintiala, cu Dumnezeul nostru in Sfintele Taine, cum simti pe Sfinti si pe Ingeri slujind cu tine realmente, oriunde trebuie sa fiu ca sa slujesc ca preot, cum e sa vezi minunea iertarii de pacate a oamenilor, cum arata adevarata mucenicie a celor ce iubesc mult pe Dumnezeu, cum arata smerenia ce te face sa te simti mic, neglijabil de mic…cum arata impacarea, da, impacarea cu tot ce se petrece cu omul.

Sunt convins, stiu, presupun, ca si dv. sunteti plini de astfel de bucurii. Nu se poate sa traim fara bucuria revelarii personale a lui Dumnezeu in persoana noastra si in altii, in intreaga natura si existenta, in intreaga istorie. Nu se poate fara bucurie. Dar nu se poate fara bucurie cand iti asumi, foarte discret dar si foarte energic in acelasi timp, calea vietii duhovnicesti, ca singura ta viata, ca singura viata frumoasa pentru a fi traita.

Tineretea exagereaza mult. Peste tot se exagereaza, la orice varsta. Insa cu precadere adolescenta si prima tinerete este o continua exagerare care ne demonteaza foarte mult emotional. Ne scuturam de entuziasm prea devreme. Mult prea devreme devenim niste batrani ai schimonoselii, ai plictiselii, ai urateniei, cand noi nu suntem batrani, ci foarte tineri.

Ma infiora, ma cutremura fetele urate, scalciate de pacate ale copiilor si ale tinerilor. Niste fete de teatru, fete masti, niste masti cu ochi rai, edulcorati, care iti fac rau cand le vezi. Pacat ca nu ne vedem prea des din afara, prin ochii lui Dumnezeu, ai harului, ca sa ne dam seama cat de urati suntem fara bucurie in noi. Dar nu cu o bucurie de doi lei, nu pe asta ne-o doresc la toti. Nu cu o bucurie de o zi, ci cu bucuria harului in inima noastra, cu bucuria Duhului Sfant, singura si adevarata bucurie incantatoare a omului.

Daca tot ce vorbim acum nu e realitate, lucru interior, e doar o predica fada pentru dv. E corect: nu v-ati putea bucura si nu ne putem bucura de irealitati. Daca aceste lucruri nu sunt si in dv. atunci nu sunt deloc pentru dv. Ne-am invatat sa credem ca predicile se fac numai din fariseism, din impostura. Nu e asa! Predicile se fac, cand au constiinta aceste predici, din suferinta, din rabdare, din lacrimi si din multa bucurie, din bucuria de a oferi vestea mantuirii, a bucuriei tuturor.

Bucuria Nasterii Domnului a fost reala numai pentru cei intru care Hristos Se simte prezent, Se simte mereu viu, mereu acolo, in noi. Nu poti mima o iubire pe care nu o ai, o suferinta pe care nu o ai…Ne-am bucurat daca ne bucuram. Daca ne bucuram mereu. Daca nu ne bucuram mereu am mancat numai carne prajita, sorici, rulouri, prajituri, portocale…si cam atat…Cam atat a fost bucuria. Bineinteles am primit mesaje, telefoane, am mancat impreuna cu familia, dar toate acestea, dupa cum bine stim, nu sunt bucuria reala, daca inima nu ne-a inflorit precum crinul in aceast decembrie 2006.

Bucuria nu sta in afara, ci inauntru. Daca ni s-a confiscat simplitatea de a ne raporta la evenimentul sarbatorii, la evenimentul duhovnicesc al sarbatorii ni s-a furat bucuria. Nu numai obiceiurile de Craciun au suferit schimbari majore, ci si modul nostru de a simpti viul sarbatorii a inceput sa se dilueze. Nu am pierdut pe Duhul sarbatorii, ci nu ne mai deschidem catre Duhul Sfant care face sarbatoarea in noi si in afara noastra.

Am ramas numai cu straiele populare dar nu si cu simplitatea poporului, cu smerenia si pudoarea curata, cu delicatetea poporului nostru. Am invatat dupa ureche faptul ca noi, romanii, suntem inferiori altora, dar asta de la cei care nu mai simt sarbatoarea de a fi crestin, de a fi roman, de a fi om simplu. Credem ca orice cuvant e demagogic, pana in momentul cand noi insine, cand vrem sa spunem cuvinte ( noi, cei care nu ne credem demagogi) incepem sa vorbim in coltul gurii sau apasat, fandosit, afectat.

Unde ne-am dus noi? Ce s-a ales din noi, din frumusetea noastra? Ce ne facem cu noi, daca nu ne mai place de noi in nici un fel? Nu sunt intrebari goale. Sper ca multi dintre dv. intelegeti durerea mea, cand spun aceste cuvinte. Unde suntem noi, noi, cei care nu mai suntem intregi, nu ne mai simtim deplini?…

Simplitatea hainei, a mesei, a casei. Simplitatea vorbei, adica adancul experientei noastre. Si cine a coborat in adancurile sale nu se teme ca va fi jefuit de vreun huligan anume de bogatie interioara, ci dimpotriva simte, crede, stie, vede, cum orice adanc cheama un adanc si mai mare, ca adancul pe adanc cheama, in desfatarea apei care vine din cer si care izvoraste in noi ca o apa pururea curgatoare, spre viata vesnica.

Mesajul meu pentru dv., acum, la o zi inainte de a ne vedea intrati in Uniunea Europeana si de a trece intr-un nou an, in 2007, e acela ca, a merge inainte inseamna a te avea deplin, intreg, pe tine insuti. Nu putem sa mergem inainte daca ne uitam pe noi insine, daca ne negam identitatea. Nu putem inainta orbecaind, ci vazand bine, clar.

Va doresc sa vedeti clar drumul spre care mergem, sa aveti viziune de ansamblu, perspectiva duhovniceasca in viata dv. si sa nu va temeti de orice zvon, atata timp cat Dumnezeu e cu noi! Va doresc sa fiti frumosi intru Duhul, destepti intru smerenie si cuminti intru simplitate! Avem nevoie de cumintenie si de simplitate! Dar nu de una a pamantului, ci de una a cerului, a lui Dumnezeu!

La multi ani si multa pace in inimile dv.!

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Toată binecuvântarea noastră!

Gazda dumneavoastră, Părintele Dorin, vă dorește toată bucuria și pacea lui Dumnezeu în acest nou an 2007, multă fericire și harul lui Dumnezeu să vă inunde pe deplin!

La mulți ani tuturor!

A Happy New Year for Everybody!

Bonum annum ingrediaris!

Kalòn étos isélthois!

Feliz Ano Novo!

Felice Anno Nuovo!

Geta e soru-mea, frate!

Zicala de mai sus a zis-o Bonaparte sau Tutankamon, cine mai stie, ca la cati sunt nu le mai tii minte nici numele, si a gasit-o Sisu frate, scrisa pe un gard in Pantelimon. Cand a vazut-o Sisu (ca Puia e la parnaie dupa cum se stie) asta a facut-o vers pa zicala asta, de iau mers fulgii.

Cantecul anului a fost Geta e soru-mea, fraiere! S-a cam schimbat putin titlul, s-a cam schimbat asa, doar un cuvant, dar a fost marfa cand s-a cantat hitul asta, incat nici acum nu il stie nimeni.

Adica asta e un cantec ca lumea, d-ala de iti sparge fata, si populatia sta ca fraiera si nu il asculta. De ce nu il asculta, ma?! Ce e fudula??

Incepe cantecul cu putina percutie. Auzi cum canta semitonul in cantec, ca si cand ar cadea o avalansa peste Predeal.

Ce fulgi de nea, avalansa vere, potop de zapada. Si incep versurile… Versurile sunt cam multe, daca ma intelegeti. Te doare capul daca le memorezi. E mai bine sa nu te doara capul decat sa le memorezi.

Am auzit ca Sculman a invatat jumate de strofa si era sa aiba halucinatii. Cantecul e beton: produce putina stare de incordare, putin stress, e indecent pe la mijloc, curata muzica, frate, dar se termina asa…underground. E ca si cand ar fi pierdut Steaua cupa si ar fi luat-o FC Zimnicea.

Insa continutul a aratat cat de genial e Sisu, cum le zice, ca nu mai poti sa o dai la intors cu el. El cand canta canta, nu e ca sa zici ca nu stiu cum…

Geta e soru-mea, frate! (fiti pe faza! nu dam reluare)
E bucata care te da pe spate,
ea nu e ca fraierii din capitala,
ea nu e nici curva, nici banala,
ea este femeie care stie…aha,
cum se face cand se face,
care poate cand se stie,
este o bijuterie…

Pana aici a putut sa reziste Sculman. Era sa faca infarct de emotie. Sculman i-a spus lui Sisu cu prima ocazie, cand a iesit de la reanimare, ca e ca muzica lui Dali cantecul asta, ca Cehov.

Fugi ba’ d-aicea, asta e culoarea hip-hop-ului autohton, e ca vinul sangele ursului.
Eu i-am zis lui Sculman ca este o tautologie.
Insa nu mai conteaza ce este, atata timp cat cantecul este fredonat de toti si nimeni nu il stie pe de rost.

Adica e mai mult emotie decat tinere de minte.
E mai mult culoare decat pudoare, mai mult alifie decat razachie…

Insa a fost facut dupa o betie crita, de iti cadeau dintii din gura, desi era soare afara…sau te simteai ca la polul sud, desi erai la mare…la noi la mare.

-Auzi, ma, da tu ti-ai facut blog ca sa ne ridiculizezi pe noi?
-Nu, eu sunt preot si pentru voi…eu sunt preotul tuturor…

Sculman inchise muzica ce rasuna peste tot. I se facu putin rusine. Putin mai mult rusine. Pusy Bell imi zise sarut-mana mai mult la sto (sau cine stie) iar Vali iesi pe usa timorat sau cu coada intre picioare.

Muzica s-a terminat in tacere. Poate ca si tacerea are muzica ei, despre care o sa cante vreun hip-hoper cand s-or limpezi lucrurile in breasla.

Dubla metafora

 getimgphp.jpgCum mi-am petrecut sfarsitul lumii, filmul lui Catalin Mitulescu, mi-a dat sa re-traiesc doua vieti asta seara (l-am cumparat cand l-a vandut ziarul Cotidianul, dar l-am vazut tocmai astazi): viata de dinainte, epoca comunista si zorii noii lumi, pe care revolutia ne-a bagat-o in case si in suflet.

In sfarsit un film romanesc cu happy end. Un film in care inocenta dragostei nu cade in vulgaritate, unde reactionarismul era o stare de spirit si unde bucuria libertatii se face prin imbratisari din inima.

Se prezinta in mod curat, netrucat, ambianta scolii romanesti comuniste, a caselor in care lumina cadea si aveam bibelouri pe raft, a cantarilor indreptate catre clanul Ceausescu, a coronitelor si premiilor de sfarsit de an…

Fuga peste granita insemna sfarsitul lumii, dar nu unul deplin. Fugeai tu, dar fratii tai ramaneau in aceeasi tara,ce avea frontierele incercuite de sarma ghimpata.

Adevarata libertate vine cand poti sa sari in sus de bucurie, sa te imbratisezi, cand arzi masina securistului, in paralel cu masinile incendiate pe strazile Bucurestiului.

Fratele cel mic viseaza vaporul, dar spre el va trimite numai scrisorile catre frumoasa si inocenta sa sora. Ambii copii au fost magistrali. Mi-a placut tot in afara de sunet. Sunetul a fost deficitar. Era mai tare fondul sonor decat replicile. Poate ca playerul meu, playerul pe care l-am ales eu nu reda prea bine sunetul.

Metafora porneste de la faramarea bustului de ipsos, trece prin pregatirea in cada cu sloiuri de gheata, cu fuga in vagon, prin intoarcerea acasa, prima dragoste, si …televizorul anunta ca el (toti ii stiu numele) nu mai e.

Noua lume trebuie sa fie si este cu totul alta. Numai sa nu abuzam de libertatea noastra intr-un mod impropriu jertfelor din decembrie 1989.

Daca nu vedeti acest film aveti ce pierde, cu siguranta!

Intrati pe http://www.sfarsitullumii.ro/

si descarcati coloratura principala a filmului.

Dr. Patch Adams: un film despre oameni cu flacara interioara

 

52973.JPG

Antena 1 a reluat astazi filmul in care Robin Williams (unul din actorii mei preferati, poate cel mai bun al momentului) interpreteaza pe studentul la medicina Patch (adica Plasture) Adams, ce promoveaza o medicina non-conventionala, dar care ajunge la inima omului.

Decanul facultatii nu intelege comportamentul lui Patch, iubirea lui pentru pacienti, devotamentul lui in a face pe toti sa fie fericiti, sa fie mai buni, relationarea lui cu toti inghebosatii la inima.

Robin, alias Patch, e acuzat de fericire exagerata de catre decan. Il enerva fericirea, buna dispozitie.

Unul dintre doctori recunoaste despre sine ca el stie medicina, ca e unul dintre cei mai buni doctori ai institutiei, dar nu ajunge ca Patch la inima omului. Tu ai un dar, ii spune el lui Patch, darul de a vorbi oamenilor, de a comunica cu oamenii.

Ca in majoritatea filmelor sentimentale, cu efect la public, si acesta se bazeaza pe forta speech-ului, a cuvantarii finale, care rupe inima telespectatorului. Patch este in fata colegiului medicilor ca sa raspunda acuzatiilor care i se aduceau de catre decan.

Patch vorbeste despre rolul medicului in spital, despre faptul ca el nu trebuie sa se gandeasca sa scape de moarte pe cineva, atunci cand are de vindecat o boala a aceluia, ci in primul trebuie sa se gandeasca la nivelul de buna dispozitie interioara al pacientului.

Moartea nu e un lucru rau, subliniaza el. E rau ca nu stim sa vorbim cu oamenii, cand nu stim sa le facem suferinta mai usoara. E un moment de maxima tensiune, dupa momentul dramatic al studentului Patch, in care un pacient ii omoara iubita, tocmai cand aceasta dorea sa il vindece pe asasin.

Poezia de dragoste, pe care nu mai avusese timp sa i-o rosteasca, pe cand ea sta in pat (abia trezita din somn), Patch i-o citeste in fata sicriului inchis, de unul singur, inainte ca sicriul sa fie inchis in mormant. Dragostea mea pentru tine, nu stiu de unde, nu stiu cum, de ce, o traiesc simplu si fara complexe si stiu ca bratul meu langa al tau si inima mea langa a ta, inseamna ca te iubesc foarte mult.

Un al treilea moment dramatic din viata lui Patch este intre moartea iubitei (tot studenta la medicina) si speech-ul final. Pe buza unei prapastii, Patch vorbeste cu Dumnezeu in mod blasfemic, vrand sa se arunce in gol. Dar dupa ce tocmai vorbise cu Dumnezeu si Ii reprosa Acestuia ca nu trebuia sa faca durerea si moartea (desi nu Dumnezeu a creeat durerea si moartea, ci pacatul a adus toate relele), vede un fluture frumos langa el, un fluture pe care nu el il creease si a inteles ca lupta lui cu Dumnezeu nu are sens, atata timp cat acest fluture, ca si inima lui, poate zbura catre inalt.

Durerea e depasita prin continuarea vocatiei proprii si prin credinta ca medicul trebuie sa fie un alinator al suferintei omului, un calmant al durerilor lui.

Filmele americane au nesansa, multe dintre ele, de a fi inscrise intr-o tipologie prea telurica. Insa trebuie sa stii sa vezi nuantele. A vedea nunatele inseamna a face Teologie. Si exista astfel, daca vedem binele din toate, o Teologie a vietii, a filmului, a societatii, a muncii, a dragostei, a nadejdii in bine. Putem privi teologic totul.

Personajul Patch este un erou care are in el o flacara care trebuie sa contamineze si pe altii. Crestinul ortodox are in el pe Sfantul Duh, din care trebuie sa umple si pe altii. Nu trebuie sa ne fie teama sa fim frumosi si sa umplem si pe altii cu frumusetea harului pe care Dumnezeu il varsa in noi. Nu trebuie sa ne fie teama sa vorbim despre Dumnezeul care face minuni in noi, despre Domnul si Judecatorul nostru.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Spanzurarea lui Saddam Hussein va face din el un martir al islamului.

Cand te bucuri ca omori un presedinte de stat, risti sa il faci un erou. Indicam doua surse pentru evenimentul semnalat: Jurnalul Naţional şi Hotnews.ro

Moartea lui Saddam
img_63637.jpg

seamana cu moartea lui Ceausescu
a20e.jpg

dupa cum semnala si Marina Constantinoiu in primul articol semnalat de catre noi.

Aici au fost impuscati Nicolae si Elena Ceuasescu
434d.jpg

Mormantul lui Saddam nu stim inca unde va fi.

Insa, ca si in Romania, si in Irak acest omorat intr-o zi sfanta pentru musulmani va deveni un martir, un erou national, dupa care multi plang si vor plange.

Americanii au pastrat neutralitatea, dand pe condamnat pe mana irakienilor. La fel ca si cupletul de judecata din 25 decembrie 1989.

Saddam a fost spanzurat, fara nimic pe fata, nu in haina verde cum e in constitutia statului Irakian si cu un Coran in mana, indemnand la unitate nationala si la circumspectie fata de Iran.

Adica nu a fost un fricos, ci un om demn in fata mortii.

Din detaliile pe care ni le dau cei prezenti la executie, Saddam nu este sters din istorie, ci intra in istorie.

La fel si presedintele nostru comunist, Nicolae Ceuasescu, nu a fost scos din istorie prin impuscarea lui de ziua de Craciun, ci a fost introdus si mai bine in constiinta istorica a romanilor.

Irakienii s-au comportat la fel de instinctiv si de inuman ca si romanii. Ca si noi cei de acum 17 ani, irakienii au considerat astazi, ca de vina pentru ce este acum in tara lor e numai Saddam si nimeni altcineva. Si romanii au crezut la fel, ca raul comunismului era numai persoana lui Nicolae Ceausescu.

Ne-am dat seama intre timp ca fiecare dintre noi avem o vina si ca la un regim politic nu contribuie numai clasa conducatoare ci toti membrii unei natii.

Irakienii se bucura ca si-au ucis dictatorul. Multi dintre ei se bucura.

Americanii le-au facut o supriza de sarbatoare irakienilor.

Moartea lui Sadam, ca a oricarui dictator de dinaintea lui, nu rezolva nimic.
Omorarea lui e o manifestare a neputintei de a vedea clar lucrurile.
Pentru ca nu poti sa indrepti pe un om, sa il prelucrezi cum vrei tu, il ucizi.

Moartea lui nu are nimic de-a face cu drepturile omului, de care atat de mult vorbim.
Nici el, dictatorul Saddam, ca si dictatorul Ceausescu, nu au respectat drepturile omului.
In ambele cazuri s-a raspuns raului cu rau, ca sa se mareasca raul.

Vor urma alte acte teroriste impotriva coalitiei NATO.

Vor mai muri si alti oameni, pentru ca s-a dorit cu tot dinadinsul omorarea capului raului.
Ne vom da oare seama, ca razbunandu-ne, nu facem decat sa marim raul din lumea noastra?

Update, 2 aprilie 2008:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AYeNOm1CIhA]

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Cultul pentru chirurgie plastica si transsexualismul

Desi la prima vedere intre marirea sanilor si schimbarea sexului nu este nicio apropiere, totusi, acelasi medic poate face si una si alta. In Libertatea de astazi, 30 dec. 2006 avem un articol care ne confirma faptul, ca transsexualii au aparut datorita dezvoltarii ramurii chirugiei plastice si ca va fi deturnata aceasta ramura a medicinei, de la reconstituirea fetei, spre exemplu, a unui om scapat dintr-un incendiu, spre schimbarea sexului, maltratarea sanilor sau a fundului, pentru tipare tot mai futuriste de frumusete.
Cititi articolul Ea e femeia silicon al Adinei Preda din locatia de aici.

Mostra din articolul citat:

Celebrul fotograf David LaCahapelle, care a fotografiat-o si pe Naomi Campbell goala, si-a deschis o noua expozitie la Berlin. De data aceasta, atractia evenimentului a fost americanca Amanda Lepore, supranumita ”femeia de silicon”. Veniti la expozitie, vizitatorii au ramas socati si s-au intrebat daca blonda pe jumatate goala este papusa sau om. Americanca a afirmat despre sine ca este “cel mai cunoscut transsexual din lume”. ( cititi mai departe…)

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Page 1 of 20

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno