Poti sminti pe cineva si dorindu-i binele. Tu vrei sa iasa ceva bun din el iar el iti spune ca nu doreste mai mult, ci sa il lasi asa cum este. Ce poti sa-i faci? Il lasi asa cum este. Fiecare are dreptul sa ramana cum vrea sa ramana. Il poti ofensa pe cineva daca stii mai multe decat el, daca esti bun cu el, daca ii arati prea mult interes sau daca vrei sa il convingi sa fata lucruri care l-ar umple de har. Dar el iti vine si iti spune sa il lasi acolo unde este sau daca te-ai muncit ceva timp cu el, ca sa il faci sa se vada la suflet, el iti spune ca era mai bine sa il fi lasat acolo de unde l-ai luat. Adica nu e bine ca l-ai ajutat. Iti reproseaza ca ai fost bun cu el, ca ai fost ingaduitor cu el. Cu alte cuvinte, daca ii acorzi prea multa dragoste, vrea sa fii rau cu el, dintr-o dorinta demonica de autobiciuire voluntara.
Exista oameni care prefera sa sufere decat sa se vindece. Vor sa ii lasi acolo. Nu ai ce face: trebuie sa ii lasi in pace. Degeaba pe tine te doare inima. Degeaba crezi tu ca lui i-ar fi bine sa faca un anume lucru. Daca el nu vrea sa il faca, tot tu cazi de prost. Astazi am avut un caz de acest fel, in care am fost rugat sa il las in pace, ca el nu poate sa faca fata exigentelor mele. Si culmea culmilor era, ca singura mea exigenta era aceea ca sa comunicam cat mai mult, dupa cat putem si cand putem, dar sa comunicam. I s-a parut si asta prea mult: sa comunicam! Atunci sa nu mai comunicam, ca sa nu ne vedem pacatele si neputintele si ca nimeni sa nu ni le vindece. Sa fugim unii de altii, lingandu-ne ranile in cate un colt, de teama sa nu se vada ca suntem prosti, invidiosi, fricosi, incapabili de a vrea sa fim maturi sau incapabili de a ne asuma maturitatea foarte exigenta a nevointei crestine.
Se pare ca multi aleg contra-virtutea. Se pare ca multi nu prefera sa fie iubiti ci loviti, mintiti, excrocati, ca le place sa fie crezuti banali si sa se mandreasca ca sunt psihopati. Si credem ca in acest punct, cand ajungem aici, nu facem decat sa ne infigem intr-o realitate paralela cu realitatea, stand atarnati ca niste lilieci, de mandria pe care nu ne-o dorim niciodata ultragiata.
Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian