Despre adormirea Fericitului Gheorghe Calciu si simplitate

Slujba sa de inmormantare de la Sfanta Manastire Radu Voda din Bucuresti, la cara am participat si noi, a fost un regal al simplitatii. Dupa slujba pe scurt a inmormantarii condusa de Parintele Patriarh, de doi Parinti Episcopi, de un cortegiu de preoti si diaconi si de o Biserica plina de oameni, trupul sau a inconjurat Biserica. Nu vreau sa comentez slujba, ce s-a spus in cele trei alocutiuni de la Bucuresti, de dupa slujba, ci vreau sa ma refer la amanuntele care sunt legate de obiectele care il inconjurau pe Parintele nostru.

Un sicriu simplu, un vesmant preotesc pe Sfintia sa de culoare albastra, iarasi simplu, si cu o cruce imensa ( lucrul care m-a impresionat cel mai mult si mi-a adus aminte de iubita lui, si a mea, Platina a Fericitului Serafim Rose) iarasi simpla, extrem de simpla. Crucea lui, a Fericitului Ghorghe, cu care a venit din America era de peste 2 metrii inaltime, alba, de lemn alb, finisat, dar pe care nu erau inscrise decat numele sau, anul si data adormirii sale. O cruce extrem de simpla, de ascetica, ca intreaga lui viata, cu bara de la mijloc imbinata mestesugit si nu petrecuta ca la noi si trupul sau ca ceara de galben si rece, cu un chip frumos, zambitor: acestea sunt amintirile pe care le voi purta in suflet de la acest eveniment important al Bisericii lui Dumnezeu.

Sfintenia este o imensa, covarsitoare simplitate. Este o stergere din fata ochilor grosi, care nu vad decat ceea ce le spui sa vada, spre o dimensiune unde nu o poti sesiza, decat cu ochii inimii curati, curatiti de intunericul patimilor. Daca nu te uiti la detalii, daca nu ai organ interior pentru detalii, nu ti se pare nimic frumos, nimic sfant, nimic inaltator. Cineva care nu l-ar fi cunoscut si nu ar fi stiut cine este el, vedea numai un cosciug simandicos, cu ditamai crucea la cap si cu un mos in cosciug, care nu ii spunea nimic. Insa nu ar fi fost de vina Parintele nostru pentru asta, ci cel care era bont, orb si nu vedea in fata lui maretia, ascunsa in smerenie.

Inaltimea de cuget sta in smerenie. Sfintenia este plina de smerenie ca un burete plin de apa. Daca vrei sa storci pe Sfant de intimitatile lui apare slava lui Dumnezeu, apa cea cereasca, care se scurge din el in cuvinte tulburatoare.

Da de unde sa te tulburi, cum poti sa te tulburi, daca nu ai organ, inima pentru maretie? Daca nu ai maretia in tine, cum crezi ca o poti vedea in altii? Cum poti sa crezi in simplitate si in sfintenie, cand tie iti e dusmanca viata sfanta si preferi, frugalitati de duzina, care te face idiot, mon cher, badaran si mofluz?

Cred ca pentru Sfinti trebuie sa marim dictionarul oricarei limbi si sa cream numai pentru ei cuvinte care sa fie si mai potrivite in ai elogia. Cred ca trebuie sa ne marim inima ca sa ii cuprindem si mai din destul sau sa ii lasam sa ne invete si mai bine ce au invatat ei, ce au trait ei, ca sa ne contamineze din destul si pe noi. Daca il simti pe Sfant in inima ta, atunci stii sa scoti ca un torent de munte, cuvinte de dor pentru el si cei care te vor auzi, isi vor da seama, ca nu se poate sa nu fi con-vivial cu el.

Eu am invatat de la aceasta zi ca trebuie sa rostim cu putere cuvintele pe care ni le da Dumneazeu si sa nu ne indoim de forta lor, in inima celor care ne aud. Am invatat ca munca buna, pana la capat, nu ne va face de rusine, ci oriunde am sta, in fata sau mai in umbra, haina smereniei cu care ne acoperim viata duhovniceasca, se va dovedi un soare stralucitor, atunci cand se va dovedi adevarul vietii noastre.

Parintele nostru Gheorghe este Marturisitorul credintei noastre prin dureri, prin suferinta si Inspiratorul spre proiecte indraznete, in sluljba adevarului sfant al lui Dumnezeu. Daca vrei mult, atunci accepta suferinta pentru aceasta, suferinta care ne innobileaza si ne sfinteste!

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian