Despre modul suplu de a trai in Biserica si in propria tara
Daca ne simtim si suntem madulare vii ale Bisericii dar si ale statului in care ne-am nascut, nu putem trai schizoind aceste doua moduri de a ne manifesta, adica ca si crestin sau ca si roman, in speta noastra. Eu nu pot sa inteleg cum te poti considera crestin si roman, fara sa iubesti Biserica si tara ta si fara sa acoperi, nu sa negi sau sa contesti, sa acoperi, sa acoperi cu rugaciunea si intelegerea ta, greselile coreligionarilor tai si ale compatriotilor tai. Iubirea reala nu poate sa fie segregata, impartita, taiata de iertare si intelegere.
Cand iubesti stii sa intelegi de ce se poate gresi, de ce a facut unul sau altul o greseala, de ce suntem noi cum suntem. Insa cand iubirea este viciata de intoleranta si nu mai are suplete, galceava noastra cu Biserica, cu neamul nostru, cu familia noastra, cu noi insine nu este decat o diminuare a noastra ca persoane.
A fi madular viu al Bisericii inseamna sa traiesti sfintenia Bisericii in fiinta ta, care e sfintenia Prea Sfintei Treimi si sa te bucuri ca o poti imparti si altora. Cand noi ca romani, stim sa gasim in noi virtutile stramosilor nostri si le dam mai departe, cand vorbim despre ele, atunci ne cinstim tara si pe noi insine. Nu poti sa fi roman autentic si sa iti injuri tara sau sa ai cea mai proasta parere despre ea. Daca ai o parere proasta despre familia ta, despre tine, despre tara ta, despre limba ta, despre stramosii tai, inseamna ca nu ai invata nimic de la nimeni, ci numai sa fi un huligan notoriu.
Si de aceea zic, nu poti sa traiesti suplu ca madular al Bisericii sau al statutului roman sau al familiei tale, daca nu stii sa vezi mai intai binele din noi si daca nu stii sa acoperi raul pe care noi, fiecare dintre noi, il cunoaste mai mult sau mai putin. Supletea de care vorbesc inseamna atentie de suflet, marinimie, profunzime a constiintei, apararea unor valori, a unor crezuri. Daca nu aperi nimic e de la sine inteles ca poti sa injuri pe oricine. Daca te crezi neinteles e de la sine inteles ca nu ai facut tot ce se putea ca sa afirmi propria ta persoana.
Trebuie sa ne cream, in concluzie, in mod zilnic, ca niste oameni maturi, care inteleg ca fericirea si implinirea nu inseamna sa le faci pe toate in mod absolut, ci inseamna o implinire personala pe masura a cat putem face fiecare. Daca fiecare isi face treaba foarte bine, cum poate el mai bine, atunci Romania e prospera si va prospera si mai mult. Cei care nu vad cate se fac in tara asta, pe langa acele lucruri care nu merg bine, inseamna ca nu vor sa se bucure de viata pe care o au.
Daca vedem numai negru, daca vrem sa vedem numai gunoiale si ne uitam toata ziua numai dupa gunoaie, pierdem soarele de afara, pierdem bucuria fiecare clipe, pierdem naturaletea modului nostru de-a fi.
Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian