Pe o frunza migdalata de toamna, Amedeea privea noaptea, care i se lasa sub spranceana. O frica teribila de frica isi gasise in ea un loc atent, ca in hipermarket o halba de bere nebauta. Fulgi mari de roua sau de zapada isi faceau turul de noapte prin fata stadionului si apoi, mergeau la o noapte langa gara, ca sa fumeze o inteligenta. Totul era noaptea si noaptea de ziua cadea, se amestecau noptile si zilele in capul lui, flori de liliac veneau si ele in mica noastra nuvela si ne intrebau de ce toate noptile au ore si de ce toate orele n-au nopti.

Amedeea, blanda copila, amorezata de lecturi dese, tacea. Niste ziare prin fata ei treceau ca niste ganduri, mai da cate un zap pe ici pe colo, aceleasi prafuite forme pe sticla, aceleasi ofuri, ca pana si ofurile o lasau in pace, aceleasi ghirlande…aceleasi cutii de plastic de anul trecut, ascunse in debaraua inimii ei. Forme de uitare. Sau forme de vino incoa tinerete, cu haine scurte, gandea Amedeea. Mintea ei, mintea lui, mintea noastra, un continuu sirag de barbarisme ieftine, un intreg petic de sac, pus la aceeasi oala de cioraba de anul trecut si tot acel gand, pus la rascopt, pentru ca astazi sa te uiti in oglinda, si sa iti spui, ca iata, timpul trece ca un ghinion sau ca o sansa. De ce atata sansa?!!!

Amedeea, imperturbabila, Amedeea! Toti barbatii din viata ei avusesera un cantec, un piuit al lor, sarmanii. Primul nu avusese pe masa in toata firea. Se bateau, se certau, isi scriau poeme. Din atatea poeme cate se scriu si nu se citesc, cred ca vreo mie erau ale primului catre ea. Biata Medeea sau fericita Medeea. M auitam la ea cum se zbate sa se regaseasca, dupa ce al doilea, nemernicul, fustangiul, facuse si asta niste gafe ireprobabile. La al treilea lucrurile stau mai complicat. El, acest natang ( ca altfel nu pot sa-i zic) era ca o palarie de soare pentru ea. Ea ii manca banii cocolos, i-i fura de pe card ( stia codul) si spunea ca nu stie nimic.

Cand venea asta enervat o batea de ii suna apa in cap. Dupa o astfel de bataie a luat un taxi si s-a dus la ma-sa. A stat pe la aia vreo cinci mii de ani si apoi s-a intors acsa, stoarsa de plans, de emotie, de lipsa de bani, si el, nemernicul, raul de el, a…primit-o la el. S-au impacat! Ce iubire! Era o iubire din alea ca in love story. Ea statea in pat si el ii facea mancare. Ii aducea mancarea la pat, ii facea unghiile de la picioare, o masa pe gat, ba ii si citea povesti, multe povesti. Era asa de tandru! Tandretea, o floare de lotus, zburata cu liftul pana la parter, a regasit in calea ei pe Calopeea. Mare diferenta insa, intre cele doua femei.

In timp ce Amedeea era inalta, frumoasa, zvelta, Calopeea era inalta, frumoasa, zvelta. Asa e: cam erau la fel! Dar cand vine dragostea, dragostea le sterge pe toate. Dragostea iti sterge mintile, iti pune gutui la frunte, te imbujorezi in obraji ca o para malaiata, iti vine sa canti, sa zbengui, sa te dau huta pe strada, sa te impui in societate.

Dragostea e motorul civilizatiei. Unii cred ca e oarba, sluta si dementa, dragostea asta, mai bine zis amorul. Dar eu cred ca dragostea e asa, ca o plasa de prins peste, unde cad de toate, cad toate, dar tu alegi numai una, pe aia pe care ti-a cazut tie ochii cel mai bine.

Insa nu de dragoste e povestea. Amedeea nu iubeste dragostea! Amedeea e o femeie inalta, frumoasa, zvelta, dar care nu are principii. Pe ea n-o doare daca nu are nici un bun simt. Ea, a strans ca un burete, toata mojicia barbatilor care au trecut prin viata ei, si a devenit ca ei. Ea e acum cea ucisa care ucide, cea navalnica care te seduce, cea bomba care te bombardeaza numai din ochi. Eo drama, fata asta, drama dramelor de dinaintea ei, pe care ei, barbatii, le-au ranit la encefal puternic de tot, si poate si la inima.

Amedeea spune mereu ca barbatii sunt niste…( stiti dv.). E un fel de consolare si chestia asta. Ea crede ca daca ne incrimineaza, pe noi, barbatii, care muncim, care facem, ei o sa-i fie mai bine. Dar ea stie ca nu o s-ai fie mai bine. Ea zice si ea asa, de inima albastra. Ca daca vine un al 10-lea, acum, pe cuvant, si o cere de nevasta, ea nu zice nu ( ca nu o fi proasta) ci merge cu el. Si parca auzi, clinchetul suav al unui cantec, cand sania ei cu zurgalai trece prin nori de parfum si traverseaza cealalta parte a Oceanului Indian sau cum s-o mai numi apa aia, si vine la hotelul, unde ea isi va serba a 10 luna de miere. Intotdeauna mierea e miere si viata e tot mai viata si moartea e tot mai moarte si suferinta parca e tot mai suferinta si omul e tot mai putin om, si apa se cristalizeaza la fel.

Recenzie critica. Scurte flesuri.

Neghina Alcibiade: Autorul a vrut sa spuna in aceasta nuvela truismul ineluctibil al vietii sau viata ca opera de arta. Amedeea poate fi oricare, pentru ca oricine poate sa fie oricare. De fapt fiecare dintre noi are o drama pe care o spune cu sine si o drama pe care o vinde altora. Dar la ce bun comentariul meu, cand nuvela este ea insasi un comentariu la viata.

Verdet Petrica : Dupa parerea mea nuvela de fata este filosofia luptei de clasa, a luptei de clasa aplicata in societatea noastra socialista sau capitalista, dupa cum doriti. Barbatul se lupta cu femeia, femeia se lupta cu barbatul. Insa fericirea este cea care trebuie sa primeze.

Gudalovici Evtusenco: Sa stiti ca nuvela asta e un plagiat notoriu dupa poetul nostru rus Gadalovici Marcianovici Petrovici. Va pot arata cum arata ea, aceasta nuvela, la 1756, cand poetul nostru, a scris-o pe genunchi, in puscarie.

Un nene : Pa mine nu ma intereseaza nuvele dastia sau cum ziceti ca le cheama. Mie mi-e frica de boli si de paduchi, ca dracul de tamaie.

O doamna bine, care nu si-a dat numele : Nuvela e o discriminare exorbitanta a femeii. Autorul ei cred ca e un parazit al societatii. Vai de mama lui de om!

Un critic adevarat, domnul Stirbei Iacov: Nuvela Dulcea regasire, inclusa in proiectul editorial Un zambet care nu omoara , editat in 2006 la editura Punkfest, a fost un record de piata: s-au vandut 2000 de exemplare intr-o singura zi. Consider ca o asemenea carte merita citita pe nerasuflate.

Autorul ei, care nu a vrut sa isi dea numele, desi numele lui e pe buzele tuturor : Nuvela cu pricina este un moment de slabiciune literara sau de motivare literara, pe care am scris-o in timp ce sotia imi pregatea masa de seara. Cine nu crede, sa o citeasca: e plina de asteptate!

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Did you like this? Share it: