Trebuie sa iertam atata timp cat omul care ne-a indurerat priveste senin lucrurile, cand dovedeste ca totul a fost doar o tornada de moment. Cand stim sa ne vedem greselile si sa ni le recunoastem putem sa iertam si sa reprimim in cunostinta de cauza pe celalalt, pe fratele nostru, langa noi. Iertarea care ne bucura este iertarea care constata ca are de-a face cu un alt om, decat cu cel care ne-am suparat, cu putin in urma, pe un motiv intemeiat. Certurile care indreapta lucrurile, care smeresc sunt duhovnicesti.

Ca duhovnic, trebuie sa cert pe cei care au nevoie de certare. Nu pentru ca eu vreau, ci pentru ca ei nu isi revin prea repede. Esti pus in fata faptului de a fi dur cu fiii tai duhovnicesti, daca simti ca asta le va folosi bine de tot. Insa, sunt pus in situatia de a ma si bucura de ei, cand ei iau aminte, cand se trezesc, cand ne trezim si eu si ei, dintr-o ameteala duhovniceasca care nu ne facea bine deloc.

Relatiile duhovnicesti, relatiile dragostei duhovnicesti sunt traversate de multe seisme. Intr-o relatie de dragoste, de intimitate a duhurilor noastre, nu merge treba pana nu se spun adevarurile, toate adevarurile. Cand raman reticente intre mine si ei, cand nu exista sensibilitate, spovedania si relatia de sfatuire a mea, ca duhovnic, e lezata adanc.

Ori vorbesc unor garduri miscatoare, ori asist la momente de superficialitate agasanta. Patimile sunt superficialitati agasante. Intr-o relatie de duhovnic-fiu duhovnicesc aceste agasari sunt marile mele dureri, daca ele nu sunt recunoascute.

Insa fiecare spovedanie din inima pe care o primesc, pe care o ascult e bucuria mea si stiu ca e si bucuria lui Dumnezeu. Pe mine nu ma intereseaza pacatele lor, nu le contorizez, ci privesc sinceritatea lor, puterea de a se privi in ochi si de a ma privi in ochi. Daca ai aceasta putere, de a ma privi in ochi, dupa ce mi-ai spus pacatele tale, inseamna ca indreptarea ta in fata lui Dumnezeu este reala.

E o dumnezeiasca putere sa ierti, un mare har, si sa uiti repede durerile. Nu numai sa le uiti, dar sa il reprimesti pe celalalt, in viata ta, cu aceeasi fragilitate de suflet.
Mi se spune adesea ca iertarea e un chin, ca doresc sa ierte si nu pot. Pentru ca sa ierti trebuie sa incepi prin a incepe sa te rogi pentru celalat, prin a accepta ca el, celalalt, exista cu toate bunele si relele lui.

Iertarea, chiar cand nu iti este acceptata, e o mare victorie in inima ta. Chiar daca nu esti crezut ca l-ai iertat pe cineva, daca simti ca ai facut asta, cu harul lui Dumnezeu, inseamna ca poti sa te bucuri. Daca privind pe cineva, nu ne putem bucura de el, chiar daca el nu vorbeste, nu vrea sa vorbeasca cu noi, inseamna ca inca mai este un rest de neiertare in noi. Iertarea se face in fata lui Dumnezeu si inseamna sa dai un paste peste ce a fost.

Insa poti ierta pe multi, dar ei sa nu te poata ierta. Daca ai stiut sa ii ierti, ii poti accepta in mintea si inima ta, chiar daca nu vor nici macar sa te vada. Iertarea inseamna sa te bucuri de mila lui Dumnezeu, ca poti sa uiti, sa stergi pacatele din amintirea ta, dupa cum si El ni le sterge pe ale noastre.

 

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Did you like this? Share it: