Importanţa cunoaşterii autorului
Ideea cu „autorul a murit, trăiască opera” aparţine unor teoreticieni ai literaturii, ca Roland Barthes, şi este foarte mult agreată şi apreciată la Facultatea de litere. În ce mă priveşte, am avut polemici serioase când eram în facultate, cu profesoara de seminar, la Teoria literaturii, întrucât nu pot să accept deloc această idee falsă.
Ea porneşte de la o erezie: anume că omul nu este important, faptele lui sunt mai importante decât el, în cazul de faţă, opera lui este singura importantă, omul este un zero, rodul artei sale supravieţuieşte autorului şi trăieşte autonom, nu mai are nevoie de autorul său. Dar autorul său e viu la Dumnezeu şi dacă a căpătat îndrăzneală înaintea Lui, poate să influenţeze drumul prin lume al gândirii sale îngemănate într-o operă, într-un fel sau altul. Teoria aceasta cu independenţa operei de artă presupune două lucruri:
a) Acceptarea gândirii atee care consideră că omul piere definitiv odată cu moartea sa trupească, întrucât numai astfel noi putem să credem că putem face ce dorim cu opera unui om, să-i dăm ce înţeles şi ce interpretare vrem, fără a fi câtuşi de puţin preocupaţi de legătura dintre interpretarea proprie şi adevăr, adevărul lui;
b) Odată ruptura dintre autor şi opera sa produsă, ea rămâne orfană, singură de sine, şi noi o putem transforma, în ce proporţie vrem, în opera minţii noastre, substituind-o autorului ei adevărat. Este aceeaşi manevră prin care se consideră fie că Dumnezeu nu există, fie că El S-a retras în transcendenţă şi noi am rămas să facem ce vrem cu opera Lui, adică cu universul şi cu lumea în care trăim. Este o mostră de doctrină catolico-protestantă, cu reverberaţii evidente inclusiv în teoria literaturii şi în critica artei practicată în Occident.
Nu, pentru a înţelege opera este absolută nevoie de a cunoaşte cât mai bine pe autorul ei, pentru că însuşi contextul vieţii sale, atitudinile şi domeniile pentru care a manifestat interes, pun într-o lumină foarte mare opera, şi dezvăluie onestitatea autorului. A nu cunoaşte viaţa autorului înseamnă a nu cunoaşte adevăratele lui intenţii, dacă subiectele sale consună cu adevărul vieţii sale, cu preocupările sale fundamentale. Dacă nu cunoşti persoana care a creat o operă (de orice natură), oricine te poate minţi hiperbolizând o lucrare proastă, cu care vrea să se susţină de fapt pe sine, sau, dimpotrivă, minimalizând o lucrare foarte bună. În orice caz, manipularea este mult mai uşor de efectuat.
Opera nu este decât o mică parte din personalitatea abisală a unui om. Acest fapt îl recunoşteau şi Eminescu şi Nichita Stănescu, dacă e să ne oprim la scriitorii moderni. A crede că opera poate să trăiască şi trebuie să trăiască şi fără autor, înseamnă a idolatriza arta şi a o pune pe piedestal, a înlocui omul, creaţia lui Dumnezeu, cu rodul creaţiei omeneşti.
Se întâmplă să avem autori sau artişti despre care să nu ştim prea multe, pentru că nu avem documente, dar asta e altceva. Însă, atâta timp cât putem cunoaşte biografia unui autor, este un lucru neapărat să purcedem la cercetarea acesteia, pentru că din această muncă de cercetare va izvorî cunoaşterea omului care a scris, şi abia de aici începe adevărata cunoaştere şi înţelegere a operei.
Drd. Gianina Picioruș
Pingback: Rugăciuni de dezlegare până la al 7-lea neam | Teologie pentru azi