Va inteleg si sunt de acord. Insa de unde trebuie sa incepem schimbarea in fiinta noastra? Care este acel mic nimic din viata noastra, care ne face sa fim atat de rai cu noi, incat sa nu ne permitem sa ne facem bine?

Trebuie sa incepem de la a ne pune, la modul serios, in fata faptului de a dezlega cele mai mari probleme ale lumii. Cele mai mari sperante ale lumii sau necunoscute ale ei trebuie sa fie pentru noi problemele noastre. Ce am face noi ca sa nu mai fie atata violenta? Ce am face noi ca sa nu mai fim tristi? Ce sa facem ca sa nu ne pierdem cheful de munca? De la intrebari de acest gen trebuie sa plecam, daca vrem sa ajungem undeva cu noi. Trebuie sa constientizam, draga parinte, cine suntem noi, ce putem sa facem noi in mod real. Degeaba credem ca suntem ultraproductivi, cand noi abia ne miscam in viata de zi cu zi. Trebuie sa ne punem baremuri zilnice pe care trebuie sa le depasim. Noi insine sa fim cei care ne facem greutati si nu o lege, o sentinta din afara, care ne-ar cere sa facem ceva anume sa fim intr-un anume fel…

Dv. cereti, cu alte cuvinte, ca indreptarea noastra sa porneasca de la cele mai grele probleme ale lumii si ale noastre, nu de la maruntisuri. Nu sa ne intrebam ce am facut, ci, dimpotriva, cate nu am facut.

Ati inteles perfect. Daca ne facem griji reale, griji mari, ne vom da seama ca nu putem sa facem totul de unii singuri. Daca vrem sa eradicam foametea si saracia din lume, nu putem sa facem aceasta de unii singuri. Ne trebuie aliati. Ne trebuie oameni care sa ne sprijine in proiectele noastre. Din sentimentul ca nu suntem in stare de proiecte gigant de unii singuri, se naste sentimentul solidaritatii in munca. Trebuie sa muncim alaturi de alti oameni calificati pentru a scoate un produs anume, pentru a tipari o carte, pentru a zidi un bloc unde sa locuiasca cateva zeci de familii. Cand suntem seriosi cu noi, ne dam seama ca viata noastra depinde de atatia oameni si de atatia factori vitali, incat daca ar pieri doi- trei dintre ei, viata noastra ar suferi profund, am resimti profund acest cataclism din viata noastra. Munca gradioasa e o munca de echipa. Ca sa lucrezi in echipa, intr-un cadru plural, trebuie sa stim sa ne armonizam cu ceilalti.

Insa aceasta armonizare cu altii, nu e si o alienare a propriei noastre viziuni despre lucrul la care muncim?

Uneori da, alteori nu. In ceea ce ma priveste, cred ca trebuie sa scriem o carte de unii singuri, acea carte ce solicita o viziune personala, unitara, fara sa facem dintr-un jurnal sau un roman o opera comuna. Insa o revista teologica, o enciclopedie, o istorie, o carte fundamentala cere specializari multiple, la care nu putem sa facem fata de unii singuri. La proiectele pe care le-am anuntat ultima data e nevoie musai de echipa, de o echipa de profesionisti, de eruditi dar si de experimentali.

De oameni cu o viziune clara, care au gandit profund lucrurile…

Da, intocmai. Trebuie sa ne inconjuram de oameni care stiu cu ce se mananca cercetarea respectiva. E bun si amatorismul, amatorismul serios, care scormoneste toata ziua si se bucura de tot ce gaseste si este entuziasmat de fiecare noua sursa pusa la index…Dar, pentru subiecte care trebuie tratate serios e preferabil sa lucrezi cu oameni uzati in meserie, care stiu rutele directe dar si pe cele ocolitoare, care stiu sa cugete asupra textelor fara patima, care traiesc muncind si muncesc traind.

Sunteti pentru un maximum de eficienta…

Da…pentru un maximum de eficienta, dublat de un maximum de responsabilitate. Trebuie sa crezi ca cercetarea lor e onesta, ca au ajuns acolo unde trebuia si nu ti-au debitat neadevaruri cu ghiotura.

Va simtiti responsabil pentru ceea ce ati scris de-a lungul timpului, Parinte Profesor?

As spune ca ma simt implinit, mai intai, ca am multe proiecte pe care nu stiu daca le voi putea duce pana la capat, iar daca vor fi duse de altcineva, vor fi altceva, nu ceea ce as fi gadit sau gandisem eu…Insa responsabilitatea pentru ce am scris e o problema care ma framanta, pentru ca nu stiu cat de ampla este, cat de mult va conta ceea ce am scris sau cat de mult stiu eu ca am scris. Am scris cu atentie, cu profesionalismul atentiei. Din punctul meu de vedere cred ca am atins adevarul, adevaruri, insa orice este interpretabil daca il privesti prin ochii tai, nu prin ochii celui care a scris textul, pe care, cu atata usurinta, il poti denigra. Privesc la profesorii de Teologie anteriori, la marii nostri Teologi si sunt recunoascator ca fiecare si-a facut datoria pentru veacul sau. Poti sa spui multe pro, multe contra…insa asta conteaza mai putin. Daca tu nu iti faci treaba ta si nu vii cu aportul tau real, cu munca ta, nu cred ca ai dreptul sa revendici ceva, sa tragi la rost pe cei din fata ta, pe cei care acum activeaza impreuna cu tine, pe colegii tai si nici pe studentii tai. Ca sa te impui in inimile oamenilor trebuie sa vii cu tine insuti, cu opera ta si sa fii o oglnida a propriei tale munci. Cuvintele din cartile tale trebuie sa se regaseasca pe fata ta, pentru ca sunt, au devenit una cu tine.

Suntem de acord, Parinte Profesor, suntem de acord intru totul. Insa acum, in finalul intrevederii noastre, as dori sa fiti dv insiva, adica sa va exprimati un gand ( dupa atatea ganduri pe care ni le-ati spus, mai spuneti-ne unul), care sa ma vizeze sau sa ne vizeze, pe noi, cei de dupa dv. Ce trebuie sa faca un tanar Teolog astazi? Care sa fie optica dupa care sa se calauzeasca in munca sa de cercetare?

Cred ca trebuie sa dati dovada de mult simt sintetic si in acelasi timp de multa fidelitate fata de sursele teologice pe care le cititi si le comentati. Asta inseamna sa fiti si dv. responsabil, dupa cum m-ati intrebat pe mine. Responsabilitatea pentru cuvantul scris, care sa fie una cu responsabilitatea pentru viata dv. Viata curata, sfintita si munca asidua de cercetare cred ca este drumul oricarui teolog, la capul caruia sau mergand pe aceasta cale, se va simti cu siguranta implinit…

Va multumesc mult, Parinte Profesor si va datoram toata gratitudinea noastra, pentru timpul petrecut alaturi de dv.

Si eu va multumesc, si consider ca acest prim interviu, poate fi un interviu al multor interviuri, in cadrul carora ne putem intelege si mai bine propriile noastre vieti.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Did you like this? Share it: