Se urca agale in tramvaiul 778, Magdalena Pruna, fiica doamnei Zambila Pruna, nepoata doamnei Marioara M.S. Uuups! Marioara M.S. e cunoscuta, iar doamna Pruna e necunoscuta.

Atentie! Ceea ce facem noi acum se numeste literatura postmoderna!

Cand se urca doamna Magdalena, toti liceenii vor sa o ajute, sa ii dea un loc. Ea sta tantosa, nu priveste pe nimeni. Ea sta in picioare. Mucosii de liceeni, daca vad ca nu ia loc, incep sa o fluiere. Unii ii fac poeme. Unii au mai zis si alte cuvinte, improductibile, pardon!, irepetibile, pardon!, ireproductibile, asa, ireproductibile, si… i le-au spus, nu i le-au scris. Erau in trafic. Nici nu ii stiau emailul, nici varsta…si nici macar nu stiau sa abordeze o femeie eleganta si invaluitoare ca doamna Magdalena.

Cum sa va zic, ca sa va zic…Doamna Magdalena este asa…ca eleganta, ca incantarea, ca o boare….halucinanta. Nu e de mirare ca tinerii, ei mucosii, ziceau in gura mare ( se uita tot tramvaiul) ce ziceau ei…

De fapt si tramvaiul asta a are o hiba. Cand incepe sa maerga nu se mai opreste. Merge asa de prost.

Liceenii, ca liceenii, nu?!, tot liceeni…se apropie mai mult de doamna Magdalena. Ea, nimic: sta cu nasul pe sus. Asa, cand o privesti dintr-o parte, iti dai seama, ca ( pe un gard scrisese unul Jos Vadim!), toate lucrurile incep sa cante.

Cand te apuca romantismul sau romantarea toate lucrurile incepe sa cante. Acum toate lucrurile taceau mute sau mute taceau si …tramvaiul zbura peste niste strazi intortocheate…mai erau niste alte strazi…si nicicand, da, nu, nicicand, nu mai conteneau intrebarile lor despre ea.

Ea era asa…cum sa zic…un peisaj…
Nu ca tinerii, mucosii, leprele, nu mai vazusera peisaje…dar acum peisajele sau cine mai stie ce denivelari ale tramvaiului sau ale soselii, ii facea sa se apropei si mai mult…

Unul dintre ei o intreaba cat e ceasul. Auzi si tu, sa o intrebe pe doamna Magdalena cat e ceasul?! Ea se intoarce catre el. Retineti: se intoarce catre el! Ochii ei semeti privesc fata lui tampa. Prima faza se scurge in a doua faza. Ochii ei il privesc.Ochii ei ii spun mai multe decat tacerea ei.

Tacerea ei il paralizeaza pe zambaretul, pe mucosul de indivis, care si-a permis, in tramvaiul 778, sa o intrebe pe doamna Magdalena cat e ceasul.

O intrebare inadmisibila! Ea e o doamna si doamnele nu trebuie intrebate nimic. Doamnele stau ca niste statui in tramvaiul 778, niste statui care stau cu capul in sus, care nu se uita la glodul contemporan cu ele, la tot felul de fistichii, de smecheri, de gura casa, care nu au mai vazut o…doamna.

Doamnele nu au voie sa vorbeasca decat cu domni, cu stilati, cu baietii cu jeep, nu ca ale astia, macaragii, tamplari, gainari, castravetari.

Doamnele, le doamnele…ca si doamna Magdalena…

Ce sa mai spui domne?!!!…Cand zici doamne te apuca asa niste furnicaturi pe sira spinarii, te apuca o stare de drepti. Te ridici in picioare si stai in pozitie de drepti cand vine o…doamna.

Ce iti mai e si cu doamnele astea… { Cei care se uitau la doamna Magdalena nu vedeau nimic serios. Era o matracuca imbracata bine, pentru ca face strada, uuups!, eroare}.

Dar tinerii, mucosii, o admirau pe doamna Magdalena, chiar daca cateva guri sparte, din tramvai ziceau si ele cateva din alea, grele, procoase…Erau niste batrane. Ca sa vezi si tu, niste batrane, o vorbesc pe doamna Magdalena?!

Una dintre batrane ia loc, se aseaza. Doamna Magdalena se da intr-un sfarsit jos din tramvai, ca sa cumpere mancare sau cam asa ceva. Tinerii raman ca niste tineri, adica niste muciosi, care nici nu stiu cat de rare sunt doamnele rare.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Did you like this? Share it: