Rezolutii de toamna sau impleticiri de inceput de iarna

Cand toamna vine de toamna
si liliecii de la polul nord se intorc in polul lor nord, mai raman pe loc,
doar cucuvaiele de borangic
care urla sinistre sau sinistru,
de parca de urlet ne arde noua acum si nu de integrare.

Copacii incep sa arda de luminite,
preturile incep sa arda de plictiseala,
chiar si cateii sau cainii incep sa urle de integrare,
dar ce conteaza?!, toate sunt integrate pe undeva.

Motanii-de-insula-neagra stau cocotati in metafora lor portocalie,
vinovatii-de-inima-rosie muta de colo colo o masina betonata,
cultivatorii-de-strachini vand ibrice de toate felurile
si marea revine la ea,
ca un suspin primavaratic de iarna.

Poetul, sub atatea figuri de stil, nici nu mai stie ca e poet,
brazii nici nu mai stiu ca sunt pasari calatoare,
calatoarele calculatoare nici nu mai stiu ca se numesc internet
si internetul nici nu mai stie ca e o insula curioasa, spatioasa si fandosita, de te doare
capul daca o intrebi de vorba.

Pe rand, randuri-randuri,
se zbat intre cuvinte si ras-cuvinte,
cuvintele  megiasului Ropota cu cuvintele agnosticului Portocala,
cuvintele fustagioancei Lili cu cuvintele mizantropului Bibicu,
neintrebatul Costel se bate in conjugari cu vinovatul Petricel,
limba romana se bate cu limba cucului,
cu ciobotica cucului si cu leul doamnei,
aprozarvagiii se bat cu angrosistii,
pnl-istii cu turmentistii,
ics cu pix…
intr-o monotona si necontigua umbra de plicitseala.

De toamna,
toata toamna,
cine mai poate si mai vrea toata toamna,
se va intalni prezumtiv cu toata iarna,
clantanindu-i de zor opinicile sau
cizmele pana la genunchi,
impozantele cizme besmetice pana la genunchi
si nasul rosu, prins in fular,
de trecator grabit in iarna
si de terfelitor a mii de intrebari fara glas si fara
ruj,
si fara mers pe jos,
si fara nici o ineptie aruncata la final.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian