Aseara, 30 noiembrie 2006, a fost o dezbatere aprinsa la B1 TV pe tema insemnele religioase in scoli. Patriarhia Romana si toate cultele crestine din Romania, alaturi de cultul musulman si cel mozaic s-au pus de acord in ceea ce priveste pastrarea insemnelor religioase in scoli. Euforia apararii Sfintelor Icoane in randul crestinilor ortodocsi a fost mare si internetul ne vorbeste in mod graitor despre bataia pentru credinta.

Am avut parte de o provocare majora, care a scos la lumina increderea mai mult sau mai putin latenta a romanilor in Dumnezeu. Profesorul moldovean care a cerut scoaterea Icoanelor din scoli nu si-a dat seama ca a facut un mare bine poporului roman. Si in prigoana iconoclasta, crestinii constantiopolitani au reactionat martiric, s-au lasat martirizati numai cand au vazut Sfintele Icoane batjocorite, scoase de la locul lor si aruncate, profanate. Aseara domnul George Becali si cei care au participat la discutii, foarte multi oameni simpli, au dovedit ca atunci cand te iei de ceva important din viata lor, reactioneaza ferm. Fermitatea apare cand oamenii au realmente ceva de aparat. Cand aperi ceva stii sa vorbesti cu putere si puterea cu care vorbesti se transmite si la altii.

Cuvantul plin de putere harica, de adevar, contamineaza, trece ca un fior prin oameni si aprinde o intreaga natiune. Evenimentul unirii de la 1918 si evenimentul revolutiei romane din 1989 au fost momente de contagiune harica, momente de insufletire nationala, in care toti fratii s-au unit sub un singur nume sau toti fratii au strigat impotriva opresiunii. Ziua Romaniei, ziua de astazi, 1 decembrie 2006, ne pune in fata un patriotism care izbuncneste din fiinta noastra, alaturi de credinta stramosilor nostri care tipa din noi. Tipatul pentru Icoane, tipatul pentru libertate, tipatul pentru adevar, tipatul pentru comuniune, prosperitate, transparenta, fidelitate fata de anumite principii sunt tipete reale, adanci in fiinta noastra.

Numai ca avem nevoie sa lasam acest tipat sa iasa din noi si sa contamineze si pe altii. Intrarea noastra in Europa unita, la 1 ianuarie 2007, nu va fi o bucurie imediata pentru toti, dar e un pas spre recapatarea demnitatii de sine, ca roman si crestin, acea demnitate care ne-a fost sechestrata, exilata, rupta din noi, de sistemul dictatorial comunist. Ne recapatam forta, dinamismul de sinem, incepem sa ne revenim ca popor, sa ne vedem istoria si prezentul si sa ne gadim un viitor in care sa ne simtim impliniti. Mizantropia si sentimentul continuu de panica, teama de viitor si frica de noi insine nu sunt benefice nimanui, mai ales unui popor intreg sau unei lumi in integralitatea ei.

Daca mizam pe strigatul adevarului si al iubirii care tasneste din noi, incepem sa stim cine suntem, de ce suntem aici, cum de am ramas aici de atatea secole, noi, ca natie, si ce putem sa facem. Luciditatea entuziasmului, luciditatea iubirii si a adevarului sunt coorodonatele interioare pe care mie, ca preot ortodox roman mi le-a dezvaluit Romania in aceste zile, prin problema Icoanelor, a zilei Romaniei si a intrarii noastra in Uniunea Europeana.

Am dovedit curaj si toleranta la nivel national. Ne-am batut cu curaj pentru Sfintele Icoane, pentru identitatea noastra religioasa, culturala si istorica, dar am acceptat si insemnele religioase ale altor religii, ca pe cel mai normal lucru cu putinta. Daca avem printre noi oameni care nu cred ca noi si ii acceptam ca atare, trebuie sa le acceptam si modul lor personal de a exista si a se manifesta.

Am dovedit, ca popor, duh de toleranta, marinimie si profunzime de inima. Daca mizam pe aceste lucruri ne insanatosim ca natie, ne redescoperim ca oameni si ne putem unii cu planurile altor natii. De aceea, la multi ani Romania si romanilor de pretutindeni si multa bucurie in suflet!

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Did you like this? Share it: