Un interviu superb despre puterea de a trece mai departe

Domnul Patapievici i-a luat doamnei Oana Pellea un interviu magnific saptamana asta, transmis aseara, 30 octombrie, de Sfantul Andrei, pe TVR Cultural. Un interviu despre cum sa treci peste blocajele interioare, atunci cand ele apar din senin, despre cum sa te accepti si sa accepti pe cei din jurul tau, despre cum sa te opresti, din mersul tau de ceas zilnic, si sa privesti ceea ce este dincolo de programul tau, de acest schedule al fiecaruia.

Cu alte cuvinte, cand un barbat care se ocupa zilnic de idei se intalneste cu o femeie care gandeste frumos (la fel as spune si despre doamna Mociornita) este o placere sa ii urmaresti vorbind despre lucruri intime tulburatoare si antrenanate in acelasi timp. El nu ii forta intimitatea, ci ea isi daruia intimitatea cu multa larghete de inima, daca i se puneau intrebari care o confortau, care ii faceau bine. Cand ne vedem mereu doar ca obiecte sexuale, ca fiiinte care genereaza/asteapta placere, doar atat, o discutie normala intre un barbat si o femeie, mie unul, imi face un nespus de mult bine. Am uitat ca un barbat si o femeie, am cam uitat, pot vorbi lucruri duhovnicesti, lucruri de inima, de mare intimitate, lucruri de cuviinta si de adancime, fara sa se priveasca prin prisma genitalitatii lor.

Vorbirea cu subintelesuri dintre barbati si femei este o urmare a sexualizarii totale a relatiilor dintre barbati si femei in mintea a cat mai multora dintre noi. Barbatii cred cel mai adesea ca femeile se pricep doar la mancare si la sex, femeile cred cel mai adesea despre barbat ca e doar o prelungire a sexului sau si un animal de povara. Adica avem pareri inguste despre noi.

In istoria Bisericii suntem surprinsi sa vedem, noi cei hiper-sexualizati, relatii de mare profunzime si sfintenie intre barbati si femei Sfinti, care stiau sa vada frumosul si implinirea duhovniceasca intr-o relatie, fara sa coboare in abjectie, in iadul senzatiilor nesfarsite.

Cred ca trebuie sa reinvatam de la acesti oameni cum este sa privim onest pe celalalt, fara subterfugii. Insa, mai inainte de a ne recastiga dialogul dintre noi, trebuie sa ne recuperam pe noi insine din plasa tuturor ideologiilor care ne strabat si a pasiunilor urate care ne sucomba fragilitatea inimii. Cand ne recastigam pe noi insine de sub tirania patimilor, putem sa improscam pe cei din jurul nostru cu frumusetea si eleganta propriului nostru suflet.

Cei doi mari oameni ai culturii noastre m-au captivat enorm, tocmai pentru ca nici unul nu a iesit din granita bunului simt si a respectului imens, reciproc, pe care si-l datoreaza. Numai daca iti cunosti partenerul de discutie, daca iti dai silinta sa il cunosti si il respecti pe masura muncii si asteptarii sale, poti sa vorbesti in mod corect cu el.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

2 comments

  • Aveti mare dreptate. Felicitari si mutumiri din suflet Doamnei Oana Pellea si Domnului Horia-Roman Patapievici.O reala incintare!

  • Un moment de confruntare cu sinele, un moment de regasire a reperelor spirituale, ale formelor placute de a te accepta pe tine insuti si pe ceilalti.
    Sa ne locuim bine (pentru cunoscatori)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *