Zor de graffitti

Ma uitam la el cum isi picta nuantele gandirii pe pereti, cu o nonsalanta stangace, cu o repulsie fata de curatenia unui zid alb, pe care dorea sa il vada negru numaidecat. Am trecut mai apoi pe acolo si am vazut un insemn, o heroglifa cu ceva gust, dar nu am vazut peretele alb. Peretele alb era acum mazgalit, aidoma unei dracuituri aruncate in urechea mea dreapta de un cetatean rebel la vorbe sau a fumului de tigara, care imi patrundea in casa, de pe holul scarilor. Acolo unde aruncam ceva si nu il mai luam, sta nesimtirea noastra.

Daca ne-am gandi ca cei care ne vor injura sau ne vor apostrofa post factum, nu vor fi de acord cu marlaniile noastre, am sterge mazgaliturile de pe perete, am pune la cos hartiile pe care acum le aruncam aiurea sau ne-am bucura sa pastram curatenia, acolo unde acum aruncam ce ne vine la indemana.

Inteleg insa de ce un tanar are nevoie sa scrie pe pereti. El crede ca e o arta si este in mare masura, dar una care nu tine cont de cei care vor ramane cu arta pe peretii lor.

Daca eu m-as duce si as picta o cruce peste arta lui, ar fi un mare scandal. Daca eu m-as duce sa ii cant un colind, pot fi luat in suturi de catre el. De ce? Lui nu ii place arta mea. Are tot dreptul sa nu ii placa, dupa cum eu am dreptul sa resping arta lui.

Insa eu am bunul simt sa nu cant ceea ce el nu vrea sa auda ( si cant celor care vor sa auda), dar el nu a invatat inca, ce inseamna sa accepti ca nu poti fi placut de catre toti.

Juvenilismul tanarului, barbarismul efortului sau de a ma inregimeta cu forta pentru subspceia graffittiului nu imi convine, dupa cum lui nu ii convine sa ii predic despre Dumnezeu. Il privesc cu simpatie, trec mai departe si el crede ca imi place de arta lui. Insa mie nu ca nu imi place de arta lui, ci nu imi place unde isi exercita fanteziile. Daca ar fi facut acele scalambaieli frumoase la el acasa, nu m-ar fi deranjat. Dar el a modificat un lucru frumos, un zid frumos, cu aroganta lui, fara ca nici un locatar sa il fi rugat sa faca asta.

Cu alte cuvinte trebuie sa stii cand esti penibil, cand nu esti agreat si sa te retragi gratios sau sa gasesti un numitor comun acolo unde oamenii nu te accepta in integralitatea ta. Trebuie sa stii limita drepturilor tale: drepturile reale ale celorlalti. Iar dreptul la frumos si la curatenie si la liniste sunt drepturi elementare ale fiecaruia in parte.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *