Bucuria…continua!

Pe 11 decembrie 2006, Cleopatra Stratan a concertat la Sala Palatului si numarul participantilor la concert a fost triplu in comparatie cu spatiul logistic al salii.

Superhitul Ghita nu e numai la moda, ci el ne demonstreaza ca printr-un suflet cu adevarat energic,printr-o copila cu mult har si curatie in viata ei, ne revine apetitul pentru bucurie si curatie. Nimic mai potrivit in pragul sarbatorilor Nasterii Domnului decat acest concert, unde Copilul mantuirii noastre, atrage pe copii si ii sfinteste.

Nu la voia intamplarii duc discutia pe panta redescoperirii prospetimii din noi, pentru ca micuta noastra Cleo ne dovedeste ca nu suntem atat de brute, daca la auzul lui Ghita, care vine la portita, ne mai trezim si noi inima si ne curg lacrimile de dragul ei. Nu este copila noastra, dar ne este draga. Ne e draga curatia, talentul si puterea extraordinara pe care Cleo, la aceasta varsta, o degaja.

Insa ne e dor de noi, de frumusetea inchisa in noi, cand ne minunam de ea. Ne e dor de ce trebuie sa fim, pentru ca bucuria nu se termina odata cu moartea, ci moartea instaureaza adevarata deplinatate a bucuriei.

Bucuria…continua! Asta ne transmite Dumnezeu prin Cleo, dar mai cu seama prin icoana Domnului Care Se naste intr-o iesle, unde nu au dreptul sa se nasca copiii, pentru ca sa vina sa ne invete sa fim copii la inima, sa fim copii la rautate.

Nu fiti prunci la minte, auzim cum ni se spune, ci la rautate!

Numai la rautate trebuie sa parem prosti, dar foarte destepti cand facem bucurii altora. Trebuie sa ne dezvatam de a face rele, si sa ne punem pe construit frumusete in noi si in cei de langa noi.

Iti multumesc, Cleopatra Stratan, pentru ca imi reamintesti sa fiu om frumos si sa nu imi fie teama sa fiu frumos, bland, iertator! Iti multumesc ca ne readuci aminte ca bucuria de Dumnezeu nu are sfarsit, ci ca abia vedem cat de imensa este. Iti multumim, Doamne, Dumnezeul nostru, ca ne inveti continuu, prin robii Tai, cat de Frumos esti Tu Frumusetea mea uluitoare, cat de Frumos esti Tu, pe langa tot ce inseamna murdarie!

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *