Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

O parere restrictionista asupra Traditiei Bisericii

Ideea cum ca Sfintii Parinti ai Bisericii sunt numai cei din primele secole crestine, este un punct de vedere catolicizant. Tendentiozitatea acestei pareri vine de la faptul, ca Traditia e vazuta in mediul catolic drept un tezaur scriptic, o inventariere a cartilor patristice dupa norme de recept/non-recept si mai putin ca transmisie a unei invataturi curate si a harului sfintitor. Asa se face ca in mintea multor teologi ortodocsi planeaza inca ideea ca perioada, epoca Sfintilor Parinti s-a incheiat undeva la finele secolului al VIII-lea si restul Sfintilor care au scris, au produs o literatura minora, inferioara primilor.

Hula imensa a acestei afirmatii consta in aceea, ca restrictioneaza prezenta harului lui Dumnezeu in oameni pana la secolul al VIII-lea, imparte pe Sfinti in mai mari si mai mici, si mai ales, farama lantul de aur al Sfintilor, continuitatea sfinteniei in Biserica noastra pana astazi. Ultimul dintre Sfinti, care a scris teologie, este un Sfant Parinte al Bisericii fara nici un dubiu. Sfantul Siluan Athonitul, Fericitul Dumitru Staniloae sau Sfantul Justin Popovici sunt tot la fel de Sfinti Parinti ai Bisericii, de normativi, precum este Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Atanasie cel Mare sau Sfantul Pavel.

Ceea ce ii leaga pe toti Sfintii este ca au scris si au trait intru Duhul. Daca este acelasi Duh, acelasi Hristos si acelasi Tata, adica aceeasi Preasfanta Treime, de ce sa nu fie si Sfintii lui Dumnezeu cu totii Parintii nostri, chiar daca au scris, chiar daca nu au scris teologie?
Sfanta Parascheva sau Sfantul Dimitrie Basarabov sunt Parinti ai Bisericii, sunt guri teologice ale Bisericii prin harul si luminarea pe care ne-o aduc, chiar daca nu au scris nici un rand sau nu ni s-au pastrat cuvintele lor.

Traditia Bisericii inseamna si modul in care trebuie sa facem slujbe, sa ne inchinam, sa credem, sa scriem teologie, dar si modul in care sa simtim pe Dumnezeu, sa Il iubim pe El, sa ne rastignim zilnic pentru El.

Cum trebuie sa ne raportam la Tezaurul Bisericii, de invatatura si sfintenie, adica la Sfanta Traditie, invatam la propriu, daca avem un Parinte Sfant, care sa traiasca langa noi si care sa ne transmita atat cuvantul credintei cat si sfintenia lui, modul sfant in care trebuie sa il intelegem.

Asa ca Traditia Bisericii cuprinde ( scolareste spus) tot ce nu sta scris in Scriptura, dar care se simte, se experiaza in Sfintele Taine, in Sfanta Liturghie, in rugaciune, in fapta buna, in lupta cu patimile. Traditia este prezenta Sfantului Duh in Biserica, in Sfinti, care ni se da si noua, in masura in care ne facem proprii, ne incopciem mintea in modul de a gandi al Bisericii, care urmeaza rastignirii de sine, a mintii si a poftelor noastre trupesti.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Did you like this? Share it:

Previous

Si pe noi ne bucura gazda pe care am gasit-o

Next

Botez si Euharistie. O scrisoare privata catre un masterand romano-catolic

2 Comments

  1. Secularismul, domnul meu, este o consecinta, in opinia noastra, a apostaziei din 1054. Secularismul este la origine o carenta religioasa, inainte de a deveni un fenomen anti-religios. Exista multe pareri legate de acest subiect. Insa ceva e sigur: o anume intelegere nefasta a credintei si a Bisericii a creat repulsia fata de Biserica. Da, secularismul e un copil avorton atat al Bisericii romano-catolice cat si al filosofiei scolastice. Cand taina omului, sfintenia, a inceput sa devina un subiect secundar al discutiei teologice si s-a mizat pe mintea omului, pe potentele cunoasterii umane, atunci s-au deschis usi largi spre denigrarea credintei si a Bisericii, pentru ca nu s-a mai vazut in Biserica si in credinta mana lui Dumnezeu, ci afaceri umane.
    Va multumesc pentru comentariu.

  2. Multe probleme grave ale teologiei române contemporane si mai mult a vieţii ortodoxe româneşti moderne au obârşia în disfuncţionalitatea semnalată de dvs.
    Restricţionarea lucrării depline a harului în perioada primelor secole creştine este probabil cea mai mare victorie a secularismului. Nu a catolicismului, acesta a fost doar agentul de transmitere.
    Nefericirea este că poţi întâlni credincioşi şi chiar preoţi cu atitudine seculară ca aceasta îmbrăcată în odăjdii. De pildă ignorarea, pare-se din smerenie, a obligaţiei ortodocşilor de a deveni sfinţi.
    Aceştia devin agenţi seculari molipsitori mai periculoşi decât precedenţii pentru că este extrem de dificil să cerni mesajele seculare pe care le propagă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort