Despre comunismul din noi

Subiectul de fata e in topul discutiilor televizate, a raportului de luni al domnului Tismaneanu si al echipei dumnealui (se va posta pe siteul presedentiei), cat si al revistelor de elita ale Romaniei. Aseara, pe TVR Cultural (14 decembrie 2006), domnul Patapievici si Germina Nagat, director la institutul de investigatii CNSAS, vorbeau de 2 milioane de dosare de securitate ce trebuie deconspirate. Pana acum, spuneau dumnealor, s-au deconspirat doar cele din provincie, o parte din ele, dar membrii Bucurestiului au fost trecuti in rezerva, pentru o alta transa.

Din detaliile aventurii securistice si ale intrarii prin efractie in casele noastre, doamna Nagat vorbea de intrari cu manusi pe maini, controbaiua pe unde doreau si stiau totul despre tine. Apoi faceau dosare, le legau, le filmau, ce le mai faceau si te tineau minte.

Sistemul comunist este, din acest punct de vedere, unul mafiot.

Cei doi vorbeau despre cunoasterea drepturilor noastre individuale in fata operatiilor serviciilor secrete.

Dreptul la proprietate privata si la intimitate exclude imixtiunea statului si a serviciilor secrete in viata noastra personala. Insa, ca si in America de dupa atentate, drepturile individuale sunt restranse si urmeaza un al doilea val de comunism si un al doilea sistem de represiune mafiota: represiunea prin continua supraveghere a tuturora.

Daca terorismul informational din Romania, in epoca comunista, avea totusi cote reduse, noua privire de sus, de deasupra a noastra, este generalizata.

Cineva a spus, in mod peiorativ, ca am fost imbolnaviti de o securitate balcanica . Domnul Patapievici si-a incheiat emisiunea spunand ca nu am avut si suferinte balcanice, adica usoare, ci nespus de grele.

Pentru a nu ne extinde prea mult si a cita alte surse colaterale, chintesentiem cele la care am meditat in ultimul timp.

Procesul revolutionar din decembrie (cum spunea Alex Stoenescu), revolutia romana din decembrie 1989 a initiat o tranzitie din care nu am iesit, spre o lume capitalista, pe care nu stim sa o intrezarim prea bine. Dibuim directia, o mirosim numai si ea va schimba profund Europa si Romania. Insa plafonul interior, afilierea oamenilor este mai mult spre un comunism al egalitatii, decat spre o competitie din care sa nu iesi niciodata. Sondajele de opinie si noi, cu totii, observam ca facem fata cu greu afluxului de informatie, de tehnologie, cerintelor UE si NATO, si ca, daca pana acum ne-am pierdut timpul intr-o frumoasa si candida copilarie a muncii, in care nu am pus osul la treaba, ce ne asteapta e mai mult munca decat distractie.

Capitalism inseamna munca pe branci si pauze si distractie cand apuci. Vom fura libertatea de a sta jos, de a ne odihni. Pentru ca viata noastra va fi o fuga dupa a ne mari averea, capitalul, si aceasta fuga ne va vesteji prea mult capacitatile noastre umane, interioare.

Ca sa scapam de comunism, sa il negam in noi, in fiinta noastra, ar insemna sa nu mai ne permitem sa atentam la viata altora si sa nu o subminam in nici un fel.

Insa ideea unitatii si a fratietatii intre noi si a intrajutorarii nu este comunista, nu este ideologie, ci are la baza ei credinta crestina.

Astept cu interes raportul de condamnare a comunismului ce se va publica luni, adica peste doua zile, pe 18 decembrie. El va fi o istorie pe scurt a ororilor comunismului si va ramane ca noi, fiecare dintre noi, sa cunoastem nu numai ce am trait noi rau in comunism, ci si ce au trait rau altii. Adica suntem datori sa invatam istoria de dincolo de regie, istoria de dincolo de manuale, istoria datelor, a marturisirilor, a dramelor personale nenumarate.

Avem nevoie sa ne lepadam de teroarea trecutului, de insuportabilitatea lui si trebuie sa ne invatam pentru asta sa iertam. Sa iertam intelegand de ce, pentru ce s-au petrecut toate astea. Sa intelegem ca am fost presati de marile puteri sa alegem un sistem criminal si terorist, dar si ca, pentru diferite interese, si noi am luat parte activa la el sau ca am devenit atat de mult o parte din constitutia lui, incat acum trebuie sa ne vindecam in ani grei de incercare de a-l uita.

Trebuie sa iertam si sa ne iertam prin pocainta reciproca.

Un crestin ortodox nu se poate bucura ca altii au fost turnatori, ca altii au cazut, ca altii au fost niste monstri, ca au fost niste criminali. Si pentru criminali, si pentru turnatori, si pentru nepocaiti trebuie sa ne rugam si sa le acceptam existenta.

Istoria nu consemneaza numai pe Sfinti, pe eroi, pe genii, ci si pe depravati, dezaxati, pe nihilisti si sinucigasi. Cand incepem sa acceptam ca fiecare are loc pe pamant si in istorie, atunci incepem sa ne impacam cu istoria, sa ne linistim in ura noastra pentru cei ce ne-au ultragiat sentimentele si viata, si incepem sa ne vedem calaii cu ochii iubirii.

Imi aduc aminte de Sfintii Mucenici care isi priveau calaii, tortionarii, si ii luau drept Ingeri si nu ceea ce erau, niste brute ordinare. A ierta nu inseamna a nu mai stii ce ti-au facut, ci a intelege slabiciunile lor, pentru ca ti le intelegi pe ale tale.

Cand accepti ca nici tu nu esti usa de Biserica, intelegi ca si altul si-a luat dreptul de a gresi ca si tine, dar ca are si el si tu, dreptul de a se pocai. Spunea aseara domnul Becali, la OTV, impreuna cu IPS Pimen, ca atunci cand isi priveste icoanele din casa, simte ca este pacatos in fata lor, ca Maica Domnului si Sfintii din icoana ii arata ce nu este el.

Daca nu ne plac Icoanele sau nu ne plac anumiti oameni, trebuie sa intelegem ca nici noi nu suntem placuti de catre toti. Si ca a ne lupta toata ziua cu toata lumea, a ne injura toata ziua ca asa ne vine, nu inseamna sa avem o viata fericita, ci un adevarat cosmar de viata.

Comunismul nu este numai trecut. El este si prezentul din noi, atata timp cat majoritatea dintre noi avem o bucata de viata si in acel regim. Nici democratia nu e mama echitatii.

Stim asta in mod curent.

Cei care nu au trait deloc in fostul regim au sansa de a uita de comunism, daca nu il mai vad deloc in noi. Daca nu vom aduce din comunism in prezent, in prezentul celor care nu l-au trait, frica tembela de a spune ce esti, ce vrei, cine esti, parvenitismul, incultura, prostia, intoleranta, maralania de duzina, proasta crestere si multitudinea de tare ale vietii noastre, le dam o sansa ca sa nu il doreasca si nici sa il regrete.

Si ei, copiii nostri, au nevoie si trebuie sa fie liberi de trecut, pentru ca sa isi construiasca prezentul si viitorul de care au nevoie. De aceea trebuie sa condamnam greselile noastre, ale trecutului nostru, in fiinta noastra, fiecare in parte, pentru ca cei de acum, necontaminati istoric de ele, sa aiba curajul sa isi asume greselile proprii.

Pr. Drd. Dorin Octavian Picioruș