Cei multi si tacuti, ca sa parafrazez editorialul lui Marius Tuca de astazi din Jurnalul National, nu apar in sondaje si ii dau dreptate domnului C.T. Popescu, ca cei multi, oprimatii regimului comunist si revolutionarii reali trebuia sa faca parte din documentul Tismaneanu.
Nu stiu cate glasuri apar in documentul de maine, pe care multi il boicoteaza deja si l-au considerat neserios. Cert este ca ar fi trebuit sa apara multi oameni, adica glasurile acelor care au strigat in strada. Documentul de 600 si ceva de pagini trebuia, cu adevarat, sa aiba o limita. El are o limita. Ar trebui sa vedem partile lui bune si pe cele mai putin bune si sa ne bucuram totusi, ca suntem singura tara din lume (cum sublinia astazi domnul Plesu), singura tara din lume care condamna in mod oficial comunismul.
Aceasta e o a doua mare victorie, pe langa aceea, cand am iesit cu flori in maini in fata unor gloante impersonale, care loveau la intamplare.
Ma bucur ca putem vorbi liber si ca libertatea e o stiinta pe care invatam sa o utilizam din ce in ce mai bine. Trebuie sa spunem ce ne doare. Trebuie sa avem curajul sa ne manifestam normalitatea, sa ne dorim normalitatea si sa ne insusim normalitatea din rasputeri.
Cand vom trece granitele transparente ale Romaniei din ianuarie incolo, de aceasta data fara vize, trebuie sa ducem un mesaj frumos Europei si sa invatam Europa sa ne simta ai ei. Nu numai Europa are ce sa ne dea.
Noi avem mai multe de oferit in domeniul spiritului, al credintei si al culturii noastre, decat ne ofera Europa. Europa ne va da mancare, masini, euro, mai multa distractie si confort.
Noi vom da Europei credinta noastra, puterea noastra de munca si de creatie, sensibilitatea noastra, arta si muzica noastra, ii vom da prospetimea unei lumi nevulgarizate total si care are un mare grad al masurii.
Lumea civilizata are multa necivilizatie si inapoiere spirituala. Civilitatea nu tine numai de gradul de prosperitate materiala si de informatie sau de cadre de eleganta civica.
Civilitatea adevarata pleaca de la dimensiunea duhovniceasca a vietii umane si a relatiilor duhovnicesti dintre oameni, lucruri pe care crestinii ortodocsi le vor introduce in Europa cu mare succes.
Nu e de ajuns sa fi doar om cultural, bine informat, un om rasat. Ci trebuie ca intelectualitatea si prospetimea ta culturala sa fie dublata de o personalitate adanc duhovniceasca, de un fundament stabil in fata ideologiilor, a patimilor si a esecurilor de tot felul.
Carentele fundamentale ale umanitatii nu sunt de ordin informational sau economic, ci duhovnicesc.
Daca nu ti-ai stabilit relatiile corecte cu Dumnezeu, daca nu simti ca esti sprijinit de puterea Lui, daca nu stii spre ce mergi, ce sens are viata ta, nu poti sa fi o personalitate care sa cutremuri prin maretia si forta ta duhovniceasca si prin latura intelectuala a persoanei tale.
Biserica Ortodoxa Romana va darui imens de mult Europei si intregii lumi si darul ei catre umanitate este compus din raspunsuri corecte si transante referitoare la dilemele religioase ale postmodernitatii.
Cautam placerea tocmai pentru ca nu mai stim dulceata vietii duhovnicesti si a vederii lui Dumnezeu.
Cautam bogatia materiala pentru ca nu mai stim ca adevarata putere este cea spirituala, este sfintenia si ca in fata sfinteniei, a curatiei interioare, nu este nimic mai puternic si mai tare in lumea aceasta.
Cautam sa ne aratam mai destepti si mai eruditi unii altora, tocmai pentru ca nu mai intelegem ca smerenia si umilinta sunt singurele inaltimi reale ale umanitatii, care nu pot fi escaladate si nici intrezarite de cititorii de duzina ai oamenilor.
Da, suntem multi cei care gandim profund si serios soarta lumii. Nu sunt o persoana izolata. Dar stiu ca sunt si multi care nu stiu ce sa creada, in cine sa creada, care nu se simt in stare mai de nimic sau carora le e greata sa fie sinceri cu ei insisi si cu lumea din jurul lor.
Celor care nu vor sa vorbeasca le spunem sa nu taca macar; sa nu taca, ci sa vorbeasca in continuare cu ei insisi.
Dialogul este mai inainte de toate un monolog.
Sa monologheze cu ei insisi.
Sa nu uite ca sunt chemati sa devina dumnezei prin har, adica Sfinti si nu niste biete creaturi manipulabile.
Va doresc sa aveti puterea sa va vorbiti crezurile si sa alegeti bine: adica sa alegeti a va trai intens si corect viata, ca niste slujitori curajosi si onesti ai lui Dumnezeu.
Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian