Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

istanbul escort istanbul escort beylikduzu escort istanbul escort

V. Continutul interior al extazului si despre limbajul non-metaforic al experientei duhovnicesti

20 decembrie 2006

1. Preambul

In prelegerile precedente am facut anumite distinctii de care acum ne folosim din plin. Si anume, vederea lui Dumnezeu, extazul este o realitate interioara pentru cel care il are, dar in acelasi timp este un dar al lui Dumnezeu, pe care il dobandim prin drepta credinta, asceza si prin viata noastra activa ca membri vii ai Bisericii. Extazul, vederea lui Dumnezeu este o realitate dumnezeiasca, de care ne impartasim in mod personal si aceasta reprezinta varsarea vietii lui Dumnezeu in fiinta noastra, intrarea luminii dumnezeiesti in fiinta noastra, adica trairea adevaratei vieti crestin-ortodoxe, trairea plenara a ei.

Atunci experiem ca Dumnezeu e realmente viu si mai presus de orice asteptare si cautare a noastra. Curatirea noastra reala de patimi are drept rezultat pregatirea pentru primirea vederii, a revarsarii luminii dumnezeiesti vesnice in fiinta noastra. Lumina lui Dumnezeu este izvorarea de viata facatoare si curatitoare din fiinta Prea Sfintei Treimi, este revarsarea iubirii lui Dumnezeu in fiinta noastra si cea mai mare bucurie personala a acestei vieti. Vederea lui Dumnezeu este reala bucurie, unica bucurie reala a acestei vieti si starea de existenta in vesnicie a celor mantuiti, a Sfintilor.

2. Continutul interior al extazului.

In aceasta sectiune discutam ceea ce se vede in extaz de catre cel care il traieste. Extazul, vederea lui Dumnezeu inseamna realmente vederea lucrurilor dumnezeiesti, care ni se arata de catre Dumnezeu, in lumina Sa dumnezeiasca. Atunci vedem ceea ce Dumnezeu ne da sa vedem. Dar ceea ce vedem atunci este cu totul coplesitor, cu totul indumnezeitor. Extazul, ca rapire a mintii spre vederea luminii si ca traire a starii de uimire in fata bogatiilor imense ale slavei dumnezeiesti, se dovedeste a fi un eveniment personal unic, irepetabil si curatitor al fiintei noastre.

Nu traim o stare de iluzie, o stare fantasmagorica sau una clinica. Extazul nu este o stare patologica. Ci acea clipa e intalnirea reala cu slava lui Dumnezeu, la care Dumnezeu ne ridica, prin Duhul Sau cel Sfant, mai presus de gandirea noastra si ne da sa vedem cum arata Imparatia Sa, cum arata de fapt viata vesnica fericita. Tocmai de aceea am spus anterior, ca Teologia porneste de la vederea slavei lui Dumnezeu, de la ce inveti vazand slava lui Dumnezeu si de la ce urmeaza sa gandesti, post-factum, despre ceea ce ai vazut in extaz.

Atunci vedem lucruri dumnezeiesti, ca sa spunem pe scurt. Vederea slavei divine este reala si este traita de catre toti cei care s-au curatit realmente de patimi. Nu poti sa improvizezi pe aceasta tema. Aici ai vazut sau nu ai vazut. Nu merge cu presupunerile, pentru ca cei care presupun ca stiu sau isi inchipuie ceva despre vederea reala a lui Dumnezeu, raman la simplele iluzii ale mintii umane.

Si trecem la ceea ce se vede inauntrul extazului, analizand Isaia 6, 1-2. Luam acest mic fragment pentru inceput (in prelegerile noastre viitoare vom analiza pasaje mari cu confesiuni extatice), pentru ca sa prezentam continutul interior al extazului. Extazul, vederea lui Isaia e reala si el vede in extaz urmatoarele: …am vazut pe Domnul stand pe un scaun inalt si maret si poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimii statea inaintea Lui… (cf. ed.rom. 1988.)

Textul de aici are, pentru intelegere, multe comentarii patristice si stiintifice. Nu am sa apelez la vreunul acum, ci tusez faptul ca ceea ce a vazut Sfantul Isaia aici e real. El a vazut in extaz pe Domnul sezand pe un scaun maret, inalt, iar poalele hainelor Lui umpleau templul ceresc, adica tot ceea ce vedea Isaia iar Sfintii Serafimi erau inaintea Lui. Numai ca, ceea ce a vazut Isaia in extaz, chiar daca i s-au aratat lucrurile dumnezeiesti avand forme umane, pentru ca el sa perceapa ceva, acestea au in spatele lor prezenta reala a Domnului, a slavei Sale si a existentei Serafimilor si a tuturor Puterilor ceresti.

Cand citim Vietile Sfintilor gasim de multe ori extaze sau vedenii ca niste calatorii in viata vesnica, unde Sfintii nostri Parinti si Sfintele noastre Maici vedeau ceva anume: copaci, Ingeri, privelisti din Rai, pe Domnul la judecata sau inconjurat de Sfintii Ingeri etc. Ceea ce citim acolo si ceea ce citim acum la Sfantul Isaia sunt identice. Sfantul Isaia vedea ceea ce Domnul ii arata si potrivit gradului sau de dezvoltare duhovniceasca si de intelegere.

Se observa diferente majore intre extazele Sfintilor, la nivelul a ceea ce au vazut in extazele lor. Unii vad mai mult forme umane sau de plante, pasari, flori sau obiecte, care li se arata in lumina, pe cand altii vad forme geometrice dumnezeiesti, lucruri mult mai schematice, care, chiar daca par diferite de primele, nu sunt deloc diferite, ci sunt vederi dumnezeiesti pe masura celui care le vede, a celui caruia i se daruie.

De aceea nu trebuie sa incercam sa opunem extazele unuia cu ale altuia, pentru ca fiecare in parte a vazut adevarul lui Dumnezeu, dar dupa masura lui. Extazele Sfantului Isaia (cap. 6) nu sunt identice cu ale Sfantului Iezechiel (cap 8, 10, 11) sau cu ale Sfantului Daniel (cap. 7, 8, 10). Intr-un fel vede Sfantul Pavel pe drumul spre Damasc (F. Ap. 9, 3-6), altceva vede Sfantul Petru in Iope (F. Ap. 10, 10-16) si altceva vede Sfantul Ioan Teologul in intreaga Apocalipsa. Insa ceea ce au vazut fiecare din Sfintii Scripturii si ceea ce a vazut fiecare Sfant in parte, desi diferite dupa formele vazute, au avut aceleasi consecinte in fiinta lor: i-au umplut de lumina divina, i-au curatit de patimi, i-au sfintit, le-au dezvaluit taine ale lui Dumnezeu, i-au umplut de Teologie si de multe harisme.

Prin ceea ce au vazut Sfintii in extaz, desi sub forme care pareau ca cele pe care le cunoastem noi, prin ele, li se dezvaluiau ganduri si intelegeri, simtiri mai presus de orice materialitate, adica ganduri si simtiri dumnezeiesti. Dumnezeu nu i-a ridicat ca sa vada lucruri sensibile, ci inteligibile, percepute cu mintea si cu toata fiinta lor, prin care i-a facut intimii Sai. Ceea ce se vede in extaz nu sunt lucruri sensibile, ci dumnezeiesti.

Apar forme care sunt ca oglinda, ca rotile, ca strafulgerari de lumina, dar nu au nimic de-a face cu ceea ce stim noi, in mod cotidian. Acolo, tot ceea ce pare a fi uman, e de fapt dumnezeiesc si imprima in cei care le vad lucruri dumnezeiesti.

Daca nu asa ar sta lucrurile, de ce ne-ar ridica Domnul in slava Sa, ca sa vedem lucruri pe care le putem vedea si pe pamant, adica lucruri banale, cotidiene? Ce rost ar mai avea sa mai numim extazul vedere a lui Dumnezeu sau a slavei Sale, daca noi vedem obiecte si lucruri umane in extaz?

Insa in extaz avem de-a face cu lucruri dumnezeiesti, care par sa aiba o conformatie, o forma ca cea umana, dar nu au nimic de-a face cu ceva omenesc. Tocmai de aceea si Sfantul Isaia spune aici ca a vazut pe Domnul, desi el a vazut o prezenta personala imensa, un Barbat ale Carui vesminte de lumina acopereau totul si era inconjurat de Puterile ceresti. Insa stia ca Acela e Domnul, nu un oarecare.

Si Sfantul Stefan, Protodiaconul, a vazut pe Domnul langa Tatal (F. Ap. 7, 56), tot ca persoana umana, dar nu trebuie sa intelegem din asta, ca Dumnezeu este marginit de ceva sau ca ceea ce vad Sfintii este o vedere cuprinzatoare a lui Dumnezeu, ca Il putem cuprinde in defintiv si exprima in mod deplin pe Dumnezeu.

Nici un extaz nu este o cuprindere totalizatoare a tot ceea ce poate Dumnezeu sa ofere oamenilor sau a tot ceea ce ofera Dumnezeu spre vedere. Fiecare vede cat poate, cat Dumnezeu ii da sa poata. Si fiecare primeste pe cat poate sa inteleaga si sa cuprinda. Exprimarile extatice, mai bine zis confesiunile extatice, pe care le avem noi in Scriptura si la Sfintii Parinti sunt pe masura a cat au vrut Sfintii sa spuna, nu pe cat au vazut ei.

Tocmai de aceea spune Dumnezeiescul Pavel, ca cele pe care le-a vazut el in al treilea cer, adica in extaz, sunt cuvinte de negrait, de nespus (II Cor. 12, 4); nu in sensul ca nu se poate spune nimic despre ele, ci in sensul ca, oricat s-ar vorbi si s-ar explica ce am vazut in extaz, in lumina Sa, tot nu putem sa oferim oamenilor experienta ca atare.

De aceea, repetam ceea ce am spus candva, ca extazul nu poate fi inteles pe deplin sau nu se poate intelege in mod autentic, decat daca il traiesti. Cuvintele Sfintilor, marturisirile lor au rolul de a sublinia existenta vederii dumnezeiesti si de a imbia la dorirea ei. Insa nu trebuie sa confundam confesiunea extatica, ceea ce au spus Sfintii despre extaz cu tot ceea ce se poate spune despre extaz, atata timp cat fiecare extaz real este unic si personal.

Fiecare traitor al extazului va vedea ceva de la Dumnezeu, insa el nu va nega vederile Sfintilor de dinaintea lui, pentru ca el stie, ca acelasi Duh Sfant i-a dezvaluit si lui si lor, ceea ce au vazut fiecare in parte.

Sa retinem asadar, ca in Scriptura si in Vietile Sfintilor vederile sunt scrise pe scurt, acoperit de cele mai mult ori, cu multa smerenie si pentru folosul duhovnicesc real, nu pentru a exhiba o experienta duhovniceasca doar de dragul retoricii.

Sfintii Parinti isi marturiseau ucenicilor lor vederile extatice, pentru ca stiau ca ii vor umple de dorul de a se nevoi si mai mult si de a se curati si mai mult. Caci orice vedere extatica e o urmare a curatirii de patimi si a iubirii navalnice pentru Dumnezeu si se continua cu sporirea iubirii si a dorului de Dumnezeu si cu marirea nevointei si dezvoltarea acuitatii atentiei personale.

Vederea este o intalnire cu Cel Preaiubit, cu Hristos, Dumnezeul nostru si o rana plina de dulceata dupa cautarea Lui. A-L vedea nu inseamna a nu mai vrea sa-L vezi, ci dimpotriva a te curati pentru a-L vedea intotdeauna, zilnic, in viata ta.

Vedem asadar lucrurile pe care Dumnezeu ni le da sa le vedem. Nu noi ne alegem ce vedem, ci Dumnezeu ne da ceea ce trebuie sa vedem. Vederea extatica are un continut coplestior din care noi scriem numai ce putem sau ce vrem din el. Nu intelegem tot ceea ce vedem in extaz. Avem nevoie ca Domnul sa ne lumineze mintea ca sa intelegem ce am vazut, pentru ce am vazut ceea ce am vazut.

Trecerea de la starea cotidiana la vederea slavei se face fulgerator pentru incepatori. Cei care vad prima data slava lui Dumnezeu inteleg cat de repede se intampla toate lucrurile, cat de tulburatoare si de colpesitoare este aceasta experienta pentru ei, cate lucruri dumnezeiesti vad intr-o succesiune fulgeratoare, cat de uimiti sunt la ceea ce vad si mai presus de toate, inteleg ca ei nu au gandit acele lucruri, ca mintea nu a mai fost discursiva in timpul extazului, ci au vazut in uimire tot ceea ce au vazut, au vazut direct, fara ajutoare externe.

Vom reveni, pe parcurs, cu detalii despre continutul extazului. Atunci cand vom comenta pasaje scripturale si patristice extinse, pentru a decela ce este ante-extatic, extatic si post-extatic in exprimarile Sfintilor, vom reveni la acest subiect.

3. Un text paradigmatic pentru a intelege ca misticii nu vorbesc in metafore

Exemplul pe care l-am ales pentru aici este un pasaj din Cateheza 22 a Sfantului Simeon Noul Teolog, editia Ica jr., Deisis, 1999. Suntem la pagina 242 si citam:… dintr-o data o stralucire dumnezeiasca l-a incununat de sus si a umplut tot locul. Iar atunci cand s-a petrecut aceasta, tanarul nu mai stia si a uitat daca era in casa sau sub un acoperis. Fiindca de pretutindeni vedea numai lumina si nu mai stia daca mai umbla pe pamant. Nu mai era in el nici teama de a nu cadea, nici grija de lume, nimic din cele ce-i napadesc pe oamenii ce poarta trup nu-i ataca gandul, ci fiind cu totul impreuna cu lumina neamteriala si parandu-i-se ca s-a facut el insusi lumina, si uitand toata lumea, a ajuns plin de lacrimi si de bucurie si de veselie negraita.

Sfantul Simeon, din smerenie, ca si cand ar vorbi despre altul, pune pe seama unui tanar, cu numele Gheorghe, propria sa experienta extatica. Avem o parte din descrierea extazului sau in citatia de mai sus. Se observa ca Dumnezeiescul Simeon vorbeste de venirea luminii dumnezeiesti peste el si ca nu a mai vazut nimic decat lumina. Expresia metaforica incununat de sus , daca nu ar fi fost intr-un cadru extatic ca acesta, putea sa fie si este o forma prin care, se poate exprima dobandirea unor daruri de la Dumnezeu, de catre cineva anume. Cand dai un premiu cuiva si ii pui coroana de castigator, il incununezi, ii puni cununa. Numai ca aici cununa e data de sus, adica de Dumnezeu.

Exprimarea, confesiunea simeoniana este facuta in niste termeni care pot fi oricand sintetizabili, revocabili, daca intelegi, din propria ta exprienta, ce s-a petrecut cu el aici. El putea sa spuna pur si simplu, dupa aceasta vedere: am vazut lumina sau am vazut, cu sensul de a vedea pe Dumnezeu.

Daca se ducea la un Parinte harismat, duhovnicesc (cum s-a si dus la Parintele sau, la Sfantul Simeon Evlaviosul) si ii spunea aceluia ca a vazut , acela intelegea imediat, dupa transformarile, vizibile cu ochi duhovnicesti, din cel care a vazut extazul, ca vederea lui a fost reala, ca a fost intalnirea de iubire dintre Dumnezeu si Simeon. Acel am vazut era important si era destul de stiut.

Sfantul Simeon Evlaviosul i-a confirmat ucenicului sau, Noului Teolog, ca prima sa vedere nu e o inselare demonica ci e o impartasire reala de slava lui Dumnezeu. Bucuria, lacrimile, veselia, curatirea produse in Simeon, l-au facut pe Parinte sa vada dintr-un foc ce s-a petrecut cu ucenicul sau. Pentru el nu mai era nevoie de cuvinte ca sa i se confirme vederea extatica a ucenicului Simeon.

Insa cand Simeon a facut public, sub anonimatul inteles de catre toti, al lui Gheorghe, primul sau extaz, el a dat detalii. A dat anumite detalii, fara sa intre cu totul in ceea ce a simtit si trait atunci. El a redat cat a vrut din extazul pe care l-a avut. El nu a pus totul in cuvinte. Nici unul dintre Sfinti nu a spus tot ce a vazut in extaz in cuvinte, pentru ca nu se poate face asta. E prea mult si maret ceea ce vezi si lucrurile se petrec atat de repede, atat de frumos si atat de incantator, incat mintea si mana raman cu mult in urma si nu pot descrie acele lucruri dumnezeiesti cu de-amanuntul.

Insa, daca am vrea sa spunem intr-un mod literar, ca Simeon a fost incununat de sus cu lumina divina, care l-a acoperit pe el din belsug, aidoma unei vesmant luminos, pentru un om duhovnicesc nu va fi greu sa intelaga ce vrem sa spunem, pentru ca el nu va lua niciodata pe a incununa sau vesmantul luminos sau pe a fi invaluit in lumina spre exemplu, in mod metaforic, ca realitati ipotetice, ci va intelege prezenta luminii in viata lui Simeon.

4. Limbajul non-metaforic al experientei duhovnicesti

Gasesc de multe ori comentarii in care se incurca grav lucrurile, cand se comenteaza, de catre literati sau filosofi sau chiar de catre teologi, textele mistice. Se incurca de multe ori exprimarile extatice, care sunt vazute ca un sir nesfarsit de metafore, alegorii, hiperbole, comparatii, metonimii, cu o literatura simbolica, care nu ar avea nici un substrat real. Cu alte cuvinte se asimileaza, se indentifica textele mistice, vederile extatice cu literatura de orice fel.

Adica li se pare ca daca eu scriu un poem sau o nuvela fantezista, in care spun ca m-am intalnit, deodata, cu un Batran in lumina, care mi-a spus cum arata una sau alta sau ca am fost in lumi supraetajate, pe planeta Vezuviu 45 si ca acolo erau niste oameni cu aripi si tot asa, toate aceste fabulatii sunt tot una cu confesiunile extatice ale Sfintilor.

Satanismul apropierii literaturii de mistica este evident. Numai ca oamenii duhovnicesti nu inteleg descrierile extatice ale Scripturii ca pe niste antropomorfizari ale lui Dumnezeu sau ale Raiului, ci ei intra prin acele imagini la intelegeri mult mai inalte, mult mai clare, care scapa cititorilor amatori sau nepasatori ai Scripturii si ai Parintilor.

Cand mi-am propus ca ultima parte a acestei prelegeri sa fie rezervata separarii transante a confesiunii extatice de tot ceea ce inseamna productie literara, am avut in vizor faptul, ca in cadrul confesiunilor extatice descriem, mai mult sau mai putin explicit ceea ce am vazut in extaz, de la Dumnezeu, pe cand in literatura, filosofie, in celelalte religii avem inchipuiri umane sau descrieri ale unor inselari satanice, care pareau de la Dumnezeu dar nu erau. Ce a facut sau nu Mahomed, ce a vazut indianul care vorbeste despre Shiva, ce vede penticostalul cand intra in transa si incep sa vorbeasca demonii prin el, nu intra in cadrul descoperirilor dumnezeiesti sau al vederii mistice. Acolo avem ceea ce nu este vedere mistica.

Din punctul de vedere al Bisericii dintotdeauna, al Bisericii celei vechi ( cum am gasit aseara intr-un site ortodox american), adica a Bisericii Ortodoxe, nu poate exista vedere adevarata si mantuire ordinara, cotidiana, in afara Bisericii. Fiecare Sfant creste si se dezvolta in relatie cu Sfintii anteriori. De la Sfantul Adam incoace, fiecare Sfant apartine Bisericii Ortodoxe, apartine Bisericii celor intai nascuti din cer, Ierusalimului celui ceresc. Aici nu pote intra nicio relativizare a vederii extatice si orice incercare de a comenta experientele extatice, fara sa fi trait ceva din ele, in fiinta ta, inseamna un comentariu semidoct, analfabet in domeniul Teologiei. Si cei care au comentat in mod nefast, trunchiat sau analfabet experientele extatice nu au fost preluati de catre Traditia Bisericii ca norme de urmat pentru viitorime.

Incheiem aici acest al cincilea excurs de initiere in Teologia Mistica Ortodoxa si asteptam reactiile, comentariile, adaugirile, sublinierile, intrebarile pentru viitor, remarcile punctuale la cele discutate aici. Toate contributiile reale venite din partea dv. vor fi contorizate si luate in seama pentru viitor. Va multumim anticipat tuturor celor care ne vor ajuta in demersul nostru, care este un dar de suflet pentru dv. si va dorim sarbatori fericite tuturor, un an nou frumos si plin de realizari si cat mai multa iubire si intelegere intre noi!

Prelegerea a 5-a în format audio

Pr. Drd.  Dorin Octavian Picioruş

Did you like this? Share it:

Previous

Your happiness

Next

A short explanation for Father Stephan and your orthodox comunity from America

6 Comments

  1. Cursul nostru a primit astazi 12 vizionari si blogul a inregistrat in cateva ore, 126 vizite, adica cea mai mare afluenta de pana acum. Multumim celor care ne ajuta cu vizionarile lor si cu rugaciunile lor mai ales.

  2. Camelia

    Parinte, indraznesc sa cred ca fiecaruia, pe masura cresterii sale duhovnicesti ii este data vederea extatica.

    Unui incepator,de pilda, a carui existenta s-a bazat mai ales pe partea materiala a lucrurilor,ii va fi data o viziune mai clara, mai reala a lucrurilor.

    Intr-o descriere a unei astfel de stari, mi-aduc aminte ca prezentul s-a rupt brusc,trecerea intr-o alta dimensiune a fost facuta in mod inexplicabil,in conditiile in care persoana respectiva se ocupa cu munca de rutina.

    Atunci ,brusc, decorurile s-au schimbat. Participa la o liturghie obisnuita. Singura diferenta consta in prezenta unei singura persoane in biserica si a unui singur preot in altar.

    Dar se auzeau cantarile specifice momentului invocarii Sfantului Duh,preotul, in altar statea cu fata catre Sfanta Masa si cu mainile ridicate, invocand coborarea Duhului Sfant.

    Dupa primele cuvinte ale preotului s-a putut observa un fel de abur albastrui care se coboara de sus, din tavan spre mainile ridicate ale preotului,trece prin el si se indreapta spre cel ce asista la slujba,invaluindu-l.

    Iar acesta scena se va repeta in cursul aceleiasi dupa-amieze,de doua ori,a doua oara fiind in plina strada. Un lucru curios a fost faptul, ca in acele momente s-a stiut exact despre ce este vorba,de parca s-ar fi intamplat de nenumarate ori.

    Sentimentele sunt greu de descris in cuvinte;un singur cuvant se poate spune insa:coplesitor.

    Bucurie imensa,lumina,caldura,rugaciune,vibratie la unison cu mediul inconjurator.

    Si mai era ceva anume:bataile neregulate, foarte puternice ale inimii,ca si cand inima cauta sa se mareasca, sa se dilate pentru a primi mai multa bucurie.

    Viata,de fapt.

  3. Camelia

    Cred ca momentul in care se confirma multe dintre trairi, sentimente,glasuri interioare este destul de dificil, pentru ca se poate pierde intr-o clipa tot ceea ce s-a castigat pana atunci.

    Sentimentul aprecierii, a constientizarii propriei valori este foarte puternic si cu atat mai periculos. Intr-un anume fel, starea de incertitudine a unor experiente avea si rol protector. Stiti ce mi se pare a aduce bucurie?

    Acea voce interioara care calauzeste, protejeaza si uneori previne (oferind informatii sau secvente din viitorul apropiat). Dar toate sunt posible numai dupa abandonul propriei vointe si punerea propriei vieti la picioarele Creatorului.

    Deja devenea lucru stiut: cu cat primeam mai mult har,cu atat incercarile pe care urma sa le depasesc erau mai grele; dar stiam si cand se termina o etapa si incepea o alta.

    Insa tot timpul am trait sentimentul protectiei. Al celei divine cat si al celor la care tin tare mult – fratii mei, calugarii de la manastirea unde merg in fiece duminica – prin rugaciunile lor.

    Tot ceea ce imi doresc acum este sa ma retrag la rugaciune, dupa ce termin cu toate obligatiile fata de sot si cei doi copii-studenti.

    Au acceptat ideea,insa nu au stabilit perioada. Dar totul se va intampla dupa voia Celui de Sus.

    Rugaminte:daca este posibil, sa nu fie postat pe site,sau macar partial;aceste lucruri nu le-am spus pana acum nimanui,nici duhovnicului, la spovedanie nu am putut.

    Nu stiu, la spovedanie, cand incercam sa vorbesc despre lucrurile acestea si altele asemenea, parca se ridica un zid intre mine si duhovnic si uitam tot ceea ce voiam sa spun;acum este prima oara cand pot vorbi deschis si nu mai am sentimentul de teama sau blocaje de comunicare.

    Ca sa pot face referire la aceste lucruri, a trebuit sa generalizez, insa interior sa ma concentrez asupra lor.

    Doamne, ajuta!

  4. Nu trebuie să vă fie teamă să vorbiţi despre darurile lui Dumnezeu revărsate în viaţa dv., doamnă Camelia!

    Noi am înţeles tot şi nu mai trebuie să daţi detalii.

    E adevărat: în altă parte aţi fi considerată un om care fabulează. Nu şi aici.

    Mă bucur să cinstesc în viaţa dv. preabuna şi preamare milă a lui Dumnezeu cu noi toţi şi cu fiecare în parte.

    Vă sunt recunoscător pentru confidenţele de conştiinţă.

    Şi e un lucru bun să ajutaţi prin mărturia dv. ca să se înţeleagă faptul, că experienţele duhovniceşti nu sunt de domeniul trecutului ci al prezentului, că sunt normalitatea vieţii noastre ortodoxe.

    Toată binecuvântarea şi pacea din partea noastră, dv. şi întregii dv. familii!

  5. Camelia

    Amin.

    L-am cautat ani de zile pe Dumnezeu. Prin multe locuri: meditatie, tehnici yoga, bioenergie, astrologie…

    Nu am gasit nicaieri acele explicatii care sa-mi aduca linistea dupa care tanjea sufletul meu de atata amar de vreme. Acum L-am gasit, m-am intors, in sfarsit, Acasa.

    De fapt, nu m-am intors Acasa, ci Bunul Dumnezeu m-a chemat. Prin nelinistea, durerea sufleteasca care ma chinuia, sentimentul de continua apasare, neimplinirea, golul din sufletul meu, desi profesional si material se putea spune ca nu am probleme.

    Abia acum, privind in urma, pot spune ca Domnul nu m-a parasit niciodata, indiferent ca eu rosteam mantre aducatoare de bunastare sau liniste, indiferent ca meditam la posibilitatile a zeci de vieti-ca pisicile, sau traiam fascinatia numita bioenergie.

    M-a lasat in toate iluziile mele pana in momentul in care, satula si obosita de atata cautare, de peste 20 de ani, nu mai aflam ratiunea de a trai in nimic altceva.

    Atunci m-a chemat Acasa. In toate acele nopti in care ma trezeam la aceeasi ora, plangand si cu dorinta de rugaciune.

    Am intrebat, dar nu am gasit raspuns. Se pare ca trebuia sa-L descopar singura, asa cum Il cautasem tot timpul. Citind si traind.

    Poate ca, in timp, cand va sosi vremea, voi putea asterne in scris toate experientele prin care am trecut pentru a nu mai fi repetate. Nu sunt un om al literelor, nu am fost niciodata decat in masura in care trebuiau scrise ceva explicatii operatiunilor folosite. Banii si cifrele intra in preocuparile mele zilnice.

    Si totusi, nu exista bucurie mai mare acum, cand ascult, seara:
    „…acum slobozeste pe robul Tau, Stapane…”
    pentru ca stiu, va veni si vremea in care voi putea spune ca incep sa traiesc cu adevarat.

    Doamne, ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno
istanbul escort istanbul escort istanbul escort