Un sfarsit de an cu tambalau
Sorin Spanac e de ani buni prieten cu Stan Strugure, asa-zisii frati buni sau ale Pielita-de-strugure: evident fiind spus, pentru ca ambii beau in nestire sau isi beau zilele.
Evidenta te lasa mart in fata lor.
De dupa multe rafale de fluieraturi si ragaieturi sau zbateri ale intelectului fratii Strugure isi fac pandaliile pe cine pot.
Imi noteze foarte atent, ca mazarea care sare puntea sau gardul, fiecare expresie fenomenala, pentru ca ea sa nu se uite in nestirea de dupa betie sau de dupa uitare.
Bineinteles ca daca astia doi se imbata, toata marginimea Bucurestiului sare aprinsa, pentru ca vin si fratii Mitraliera sau Ninja, care au si astia defectul lor major: taie pe cine le iese in cale.
Sorin Spanac a vrut sa se angajeze portar mai in centru si a reusit. Locatarii care l-au facut portar il hraneau bine pentru cat nu lucra el.
Frate-su Stan Strugure se facu si el bariu, invartind afaceri nucleoase, adica vinde somogoaie de heroina la fraierii care cumpara.
Tandemul Spanac-Strugure apare dupa circa 3 kilograme de vin, baute la botul calului, adica pe fuga.
Matolirea sau cherchelirea sau aburirea totala taie curentul rau de tot, pentru ca mai vin si altii d-ale astia: Panicatu, zis si Guta al spriturilor, Evantai Grigore si Salam Ovidiu.
Numele, cam nefictive, fac bine daca te doare glezna.
De fapt chiar daca te doare si moaca ( sau fata, feisingul se zice mai nou), aici, la fratii Cimitir, se rezolva totul.
Cei care ii numesc fratii Cimitir se refera la faptul ca baga pe toti in spital. Unii le zice aia ai lui Morga sau Domnii KKK.
La o adica de ce pun atata importanta pe nume?! Pe cine il mai intereseaza de numele tau? Se intra direct in subiect, la intrebare, fara sa fi intrebat cum te chema. Numele a ajuns penibil. Insa el nu e de loc penibil. Numele poarta o amprenta a persoanei tale.
Cheful era in toi si fratii se iau la cearta. Sar toate paharele. Porcul, taiat romaneste, devine munitie, pentru ca fiecare lua cate o pleasca de carne si da cu ea in celalalt. Celalalt sarea aprins. Venira cei cu sabii ninja si se batura pana la sange.
Sangele era ca vinul: adica curgeaq in valuri ca berea.
Ei cam bausera de toate.
Bausera duzine intregi de melancolii, de nevroze, de psihoze, de fixatii sau cum le-or numi ei pe fiecare in parte.
Spanac avea boala pa ma-sa ca nu l-a imprumutat cu bani sa plece in Spania. Nevasta lui Strugure era amorizata de unul de la televizor, de unul S.P., care nu arata prea bine nici la televizor, daramite in realitate. Realitatea, care te uzeaza de atata orgoliu sau care te face sa fii analfabet la zambet, cand vine unul si ti-o trage in barba nu e ca in televiziune.
La televizor mai razi, mai glumesti, mai scapi. Dar cand vin fratii Gulie nu mai scapa nimeni. Cand te intersectezi cu mafia de sub Politie sau cu mafia pe care Politia nu mai are ce sa-i faca, pentru ca e peste tot, atunci stai fata in fata cu pumnul, cum sta racheta cu spatiul.
Sentimentul de atunci e ca pe spate, pe sira spinarii, ti se fac toti creierii maciuca. Simti ca pumnul lu Gulie o sa te striveasca si ca de unde te arunca el, nu o sa te ridice decat salavarea, daca mai ai sansa salvarii.
Doamna Elena Belefontaine nu crede in ce spun eu acum. Ea crede in umanitate. Crede ca si Gulie, oricat ar fi el de capcaun, se poate umaniza daca stii cum sa il ei. Adica, daca tu te arati fioros si el se face mai incredibil de rau. Dar daca tu ai putin zambet pe fata se mai inveseleste si el si da mai cu mila.
Ca de dat tot da.
Ma enerveaza tot tipmul sentimentul acesta al fatalitatii oarbe in romane. Eu cred in minuni si peste tot gasesc scris numai despre implacabil, despre ziduri de piatra pana la luna si despre monstri fara fata umana.
Happy end-urile sunt adesea masluiri de duzina. Cand regizorul vrea sa te duca spre utopia sfarsitului bine, aseptizat, nu mai pune in cadru pe fratii Gulie ci dragostea care se consuma in gooana, lucid, adica in nestire.
Ea se pupa cu el. El se pupa cu ea. Dragostea lor se saruta prin tramvai, metrou, tufisuri, restaurante, moteluri de doi bani bucata…Epuizare enorma. Dragostea face finalul fericit sau ca ala mai firav, invinge si el, in sfarsit, pe X Faifarul Gozila.
Gozila cade in propria-si sabie. Banana Constantin este fericit in casnicie, dar mai sare si calul iar Calul Troian, acest cal de curse pur sange si nu de lemn e ca o musca nestrivita de timp si ne asmutit de vreun pariu grosolan.
Nu, sa nu uitam trandafirii! Fratii Maciuca s-au batut pana s-au imprietenit. Ca se zice printre ei, ca de nu e unul mai tare ca altul, ci sunt cam egali se da la pace toata treaba.
Alde Gulie nu face caterinca de nimeni si nici Strugure nu mai slobozeste pe cei trei dulari ai sai, pe cainii lui, ca sa faca praf adversarul. Caci atunci cand cineva se face publere sau manga ( nu mango), nu inseamna ca e suburban, ci ca e …plin de vitalitate.
Scriu o poveste de vitalitate, care trebuie crezuta in notele ei tari, corozive. Daca va adulmeca un sal grii sau o lacusta castanie in aceasta nopate, s-ar putea sa va aduceti aminte de fratii Carnat, de acesti energici romani, care nu stiu sa isi motiveze prea bine accesele de eroism subuman.
Dupa incendiul bataii regale,dupa aceasta soparleala intre egali sau sobolaneala de zile mari, i-a luat in primire, pe toti 10, somnul. In somn, chiar daca te mai zbengui tu, te mai bati sau te mai rastesti la vreunul, nu se intampla nimic la trezire.
Nu esti dat in judecata pentru ca spargi mese, bati oameni sau arunci cu carnea de porc la intamplare, cand kilogramul de carne e atat de oripilant sau de ofticat la pret.
Somnul te trezeste tot cu mana goala daca o aveai goala la culcare.
Si cand ai mana goala crezi ca bataia sau dracuiturile sunt un fel de a uita. Insa nu cam uiti nimic.
Politia a venit a doua zi si le-a impartit amenzi scarpinatoare.
Noaptea nu au avut curaj. Dar ziua au venit cu mare tan-tam si le-a impartit cadouri de Craciun: amenzi cat micile lor salarii de mari mafioti.
Bataia romaneasca, fratii mei, ca si huliganismul de clan, te ard la buzunar rau de tot!
Degeaba te mai miorlai dupa, daca ai facut-o lata.
Daca primesti o amenda din asta pe care nu o mai uiti, mergi cu viteza mica in trafic, ca dupa noul cod rutier.
Adica amenda iti ia gustul aventurii, ti-l extermina.
In final, ce e ala un tambalau?
Adica circ, bataie in toata regula, care se termina prost.
Spargi oalele, arunci cu carnea de porc, tragi fasii cu sabia ninja si …25 de ani de puscarie pentru omor calificat!
It is not big deal, spuse, intr-o versiune romaneasca, ambii luceferi ai bataii, Sorin Spanac si Stan Strugure, asa, ca un fel de resemnare din care iti veneau lacrimile in coltul genelor. Regretul ti se intiparea pe fata in timp ce ei intrau in duba.
Cand vezi pe nastrusnici ca intra in duba, iti vine si tie, celui ultragiat, sa le dai drumul.
Dar happy end-ul se amana dupa ispasirea pedepsei…sau cine mai stie? Gratierea este unul din motivele pentru care poti face greva.
Intotdeauna finalul are o briza de acel nu-stiu-ce care se numeste speranta. E bine sa iti cumperi niste speranta pentru zile grele sau amare.
Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.
